ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4674/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 martie 2010, reclamanții C.I.M., C.B.E., C.A.A. și K.J. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să se dispună anularea deciziei din 30 iunie 2009 și să fie obligate pârâtele să emită o nouă decizie pentru acordarea despăgubirilor actualizate prin indicele de inflație, aplicat la suma de 459.082,15 RON stabilită prin sentința civilă nr. 718 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Prahova. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 4299 din 2 noiembrie 2010, cu motivarea că reclamanții nu au îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Recurenții au susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea lor ca inadmisibilă, deși dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu prevăd obligația parcurgerii procedurii prealabile în litigiile întemeiate pe Legea nr. 247/2005. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen pentru derularea fiecărei etape din procedura administrativă nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp și din acest motiv, recurenții au arătat că deciziile reprezentând titlurile de despăgubiri trebuie emise și comunicate celor interesați într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Instanța de fond a interpretat corect aceste dispoziții legale, constatând că, anterior formulării acțiunii pe calea contenciosului administrativ, recurenții-reclamanți aveau obligația să îndeplinească procedura administrativă prealabilă, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca o condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată.

Reglementarea susmenționată prevede că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Recurenții-reclamanți nu au dovedit îndeplinirea acestei condiții procedurale prevăzută cu caracter imperativ, ceea ce a determinat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii. Din acest motiv, se constată că sunt nefondate criticile aduse în recurs soluției de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.

De asemenea, se dovedesc a fi nefondate susținerile recurenților privind încălcarea dreptului lor la apărare și la un proces echitabil, conform prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât aceștia au avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la excepția de procedură soluționată prin hotărârea atacată. Față de conținutul dreptului de acces la o instanță și față de garanțiile procedurale acordate părților în litigiile privind drepturi și obligații cu caracter civil, în jurisprudența C.E.D.O. s-a considerat că pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, (hotărârea Golder c. Marea Britanie din 21 februarie 1975). Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I.M., C.B.E., C.A.A., K.J. împotriva sentinței nr. 4299 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.