ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 962/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 962/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Zărnești la data de 9 februarie 2009, reclamanții P.N., P.A.C., P.R.I., P.L., P.C.,

P.M., P.E.M., P.E.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L. au chemat

în judecată pe pârâții A.M., R.N., R.A., R.A.A., B.I., B.I.A., B.I.B., B.L., A.G.

și A.M.A. solicitând instanței obligarea acestora să le lase în deplină

proprietare și liniștită posesie porțiunile de teren pe care le-au ocupat din

imobilul înscris în CF S., devenită prin conversie, CF B.; obligarea pârâților

să readucă terenul în starea inițială, prin demolarea construcțiilor cu care

ocupă terenul proprietatea reclamanților, iar în caz contrar, să fie autorizați

reclamanții să efectueze această lucrare pe cheltuiala lor.

În motivarea

acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.,

reclamanții au arătat că sunt coproprietari ai imobilului mai sus

individualizat și, prin decizia civilă nr. 201/2005, Curtea de Apel Brașov a

admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1087/2003 a Judecătoriei

Zărnești și a dispus obligarea pârâților R.A., R.A.A., B.I., B.I.A., B.I.B. și B.L.

să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul înscris în CF S.

Reclamanții au

susținut că au încercat să pună în executare această hotărâre (rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 552/2006), însă pârâții s-au opus. Fără a avea un

titlu valabil și cu rea-credință au edificat construcții pe terenul

proprietatea reclamanților.

Au mai arătat

reclamanții că s-a statuat de către Curtea de Apel Brașov, cu autoritate de

lucru judecat, că edificarea construcțiilor de către pârâții R.A., R.A.A., B.I.,

B.I.A., B.I.B. și B.L. nu transferă dreptul de proprietate asupra terenului și

că principiul error communis facit jus nu are aplicabilitate în cauză.

Pe parcursul

soluționării cauzei, reclamanții P.E.M., P.E.I., P.E.N.G. și-au schimbat numele

pe cale administrativă și au solicitat instanței să ia act de această

modificare a numelui.

Prin sentința civilă

nr. 817 din 21 mai 2010, Judecătoria Zărnești și-a declinat competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, având în

vedere valoarea imobilului stabilită prin expertiză, la suma de 3.951.763 RON,

peste limita de 500.000 RON, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C.

proc. civ.

Pe rolul Tribunalului

Brașov, pârâții R.A., R.A.A., A.G., A.M.A., B.E., B.L.A., B.I.C., B.I.B. și B.L.

au formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și a Comunei B., prin primar solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamanților,

să fie obligați chemații în garanție la plata despăgubirilor bănești, egale cu valoarea

actuală de circulație a imobilului, teren și construcție.

Intervenienta Comuna B.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în

garanție și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Intervenientul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la cererea de chemare

în garanție, a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, și a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive.

Reclamanții au formulat

cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de plata taxei

judiciare de timbru. Aceasta a fost admisă în parte, astfel că, taxa judiciară de

timbru a fost achitată eșalonat.

Ulterior, reclamanții

au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că are calitatea de reclamant

P.N.M., nu P.N., iar P.A.C. a fost menționat în cererea de chemare în judecată,

din eroare. S-a mai arătat că P.M. este una și aceeași persoană cu T.M., iar reclamanta

P.M.L. s-a căsătorit, luând numele de B.

Pârâții au formulat cerere

de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eșalonării

plății taxei de timbru datorată pentru cererile de chemare în garanție.

Prin încheierea din 30

martie 2011, Tribunalul Brașov a admis, în parte, cererile de acordare a ajutorului

public judiciar formulate de reclamanții P.R.I., P.E.N.G., P.E., P.M., P.C., N.S.M.,

P.M.L. și P.R.I.

A respins cererea de acordare

a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul P.N.

A redus diferența de taxă

judiciară de timbru datorată, de la 40.179 RON, la 20.000 RON și a fost eșalonată

plata acesteia în 20 rate lunare de câte 1.000 RON, începând cu luna aprilie 2011.

Cererea pârâților R.A.

și R.A.A. de acordare a ajutorului public judiciar a fost admisă în parte, a fost

redusă taxa judiciară de timbru la 5.338 RON și eșalonată în 24 rate lunare începând

cu luna aprilie 2011. Aceștia nu au achitat nicio tranșă.

Cererile de acordare a

ajutorului public judiciar formulate de pârâții A.G., A.M.A., B.E., B.L.A., B.I.C.,

B.I.B. și B.L. au fost admise.

După decesul pârâtei B.L.,

instanța a reținut incidența prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 51/2008 și a solicitat

moștenitorilor acesteia să plătească taxa judiciară de timbru sau să solicite acordarea

ajutorului public judiciar, dar aceștia nu au răspuns solicitării instanței.

Pe parcursul desfășurării

procesului au decedat pârâții B.I. și B.L., calitatea procesuală a acestora fiind

transmisă către moștenitorii lor: B.E., B.L.A. și B.I.C., respectiv B.I.B., B.G.,

B.C.I. și B.C.L.

Instanța a invocat excepția

insuficientei timbrări a cererilor de chemare în garanție formulate de pârâții R.A.,

R.A.A. și de defuncta B.L., față de poziția procesuală adoptată de moștenitorii

acesteia.

Analizând cu prioritate

excepțiile invocate, instanța de fond a reținut următoarele:

Pârâții R.A., R.A.A. și

moștenitorii defunctei B.L. nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite de instanță

cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru

cererile de chemare în garanție formulate.

Conform prevederilor

art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării

cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul

termen de judecată; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit

se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Instanța de fond a anulat

cererile de chemare în garanție formulate de acești pârâți.

Intervenienții-chemați

în garanție au invocat, prin întâmpinările formulate, excepția lipsei calității

procesuale pasive.

Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față

de prevederile art. 25 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954.

Art. 25 din Decretul nr.

31/1954 prevede că statul este subiect de drepturi și obligații numai în cazurile

în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă

legea nu stabilește alte organe în acest scop, iar art. 37 din același act normativ

prevede că statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții

de stat dacă ele sunt persoane juridice.

Excepția invocată nu este

întemeiată deoarece, din încheierea de carte funciară emisă la data de 4 iulie 1978

rezultă că Statul Român era proprietar tabular al terenului, teren care a fost dezmembrat

în parcele și atribuit spre folosință unor persoane fizice, printre care și pârâții

din prezentul litigiu.

Calitatea de proprietar

tabular justifică legitimitatea procesuală a statului în prezentul litigiu.

Prin sentința civilă

nr. 56/S din 7 martie 2013, Tribunalul Brașov a admis excepția insuficientei timbrări

a cererii de chemare în garanție formulată de pârâții R.A., R.A.A. și de B.L. (în

urma decesului acesteia), calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitorii

B.C.L., B.C.I., B.G. și B.I.B. și, în consecință, a anulat cererile de chemare în

garanție formulate de aceștia.

A fost respinsă, ca neîntemeiată,

cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

A fost respinsă cererea

formulată de pârâții A.M., A.G., A.M.A., B.E., B.L.A. și B.I.C., B.E., R.N., B.I.B.,

privind chemarea în garanție a intervenienților Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și a comunei B. prin Primar.

Au fost obligați reclamanții

să plătească, în pârți egale, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma 1.500 RON

de către pârâtul R.N.; suma de 10.000 RON către pârâții R.A. și R.A.A.; suma de

10.000 RON către pârâții A.G. și A.M.A.; suma de 10.000 RON către pârâții B.E.,

B.L.A. și B.I.C. și suma de 5.000 RON către moștenitorii defunctei B.L., pârâții

B.C.L., B.C.I., B.G. și B.I.B.

Prin sentința civilă

nr. 70/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost completat dispozitivul acestei

sentințe, în sensul că s-a respins cererea reclamanților de reducere a onorariului

de expert.

Au fost obligați reclamanții

P.N.M., P.R.I., P.L., P.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E., P.M.L.

să plătească, fiecare, suma de 309 RON în contul Biroului Local de Expertize, pentru

expertiza întocmită în cauză de expert F.A.

Împotriva sentinței civile

nr. 56/S din 7 martie 2013 a Tribunalului Brașov au declarat apel reclamanții P.C.,

P.N.M., P.R.I., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență au fost invocate

critici privind greșita apreciere a Tribunalului Brașov, care nu a respectat puterea

de lucru judecat a deciziei civile nr. 201/Ap din 28 mai 2005, pronunțată în Dosarul

nr. 373/AP/2004 al Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului

declarat împotriva acesteia.

O altă critică a vizat

probele administrate, anume expertiza dispusă în cauză și s-a susținut că hotărârea

instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât probatoriul este incomplet,

iar raportul de expertiză a identificat imobilele deținute de reclamanți formal,

fără a efectua măsurătorile topografice ce se impuneau în cauză, în timp ce, la

identificarea imobilelor deținute de pârâți s-a procedat la efectuarea acestora,

ceea ce a determinat concluzia nereală a Tribunalului Brașov, conform căreia „pârâții

folosesc terenurile ce le-au fost atribuite pentru construirea de locuințe și, în

plus, alte suprafețe de teren care nu se suprapun peste imobilul proprietatea reclamanților”.

Pe parcursul soluționării

apelului, apelanții-reclamanți au precizat că își restrâng apelul, doar la criticile

privind acțiunea în revendicare și renunță la criticile privind modul de soluționare

al petitului referitor la demolarea construcțiilor.

Prin decizia nr. 82/Ap

din 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a anulat, ca netimbrat,

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 56/S din 7 martie 2013

a Tribunalului Brașov. A dispus obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor

de judecată, în apel, către intimații-pârâți B.I.C. în cuantum de 3.720 RON și către

intimata-pârâtă A.M. în cuantum de 3.000 RON.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Prin rezoluția de primire

a cererii de apel pe rolul său, Curtea de Apel Brașov a stabilit în sarcina apelanților-reclamanți

să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 21.814,32 RON și 5 RON timbru judiciar,

instanța apreciind suma menționată, calculată la valoarea imobilului 3.951.763 RON,

apelanții-reclamanți fiind citați cu mențiunea achitării acestei taxe judiciare

de timbru, pentru termenul de judecată din 12 iunie 2013.

La termenul sus menționat,

apelanții-reclamanți P.C., P.N.M., P.R.I., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M.,

M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L. au depus în instanță o cerere de ajutor public judiciar,

prin care au solicitat scutirea totală de la plata taxei judiciare de timbru și,

în subsidiar, scutirea parțială sau eșalonarea acestei plăți, pe o perioadă de 48

de luni.

Cererea de acordarea a

ajutorului public judiciar a fost respinsă de instanță, prin încheierea din camera

de consiliu de la 24 iulie 2013.

Împotriva acestei soluții,

apelanții-reclamanți au formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin

încheierea din 20 septembrie 2013.

La termenul din 25

septembrie 2013 apelații-reclamanți au solicitat instanței de apel să procedeze

la soluționarea apelului, în lipsa dovezii de achitate a taxei judiciare de timbru,

motivat de faptul că sunt încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului privind accesul la justiție, datorită cuantumul taxei judiciare

de timbru, excesiv de mare și împovărător pentru părți.

S-a mai susținut că în

speță este aplicabilă Cauza Weissman contra României și că, în cazul concret dedus

judecății, instanța de apel poate proceda la judecarea apelului.

Examinând aspectele învederate,

instanța de apel a reținut că, nu este incidentă în speța de față, Cauza Weissman

contra României, deoarece în acea cauză părțile au fost obligate la plata unei taxe

de timbru de 323.264 euro și s-a apreciat că aceasta este excesiv de împovărătoare

pentru orice justițiabil obișnuit. Cât privește cuantumul de 21.814,32 RON la care

au fost obligați apelanții-reclamanți din prezenta cauză, nu se poate susține cu

temei că este împovărător și excesiv de mare, pentru că a fost stabilit în solidar

și putea fi achitat de oricare dintre apelanți. Totodată, nu se poate susține nici

că suma din speță este comparabilă cu suma de 323.264 euro, cum s-a reținut de C.E.D.O.

în Cauza Weissman contra României. În plus, părțile au uzat de căile procesuale

puse la dispoziție de legiuitor în vederea acordării de ajutor public judiciar,

însă, pentru considerentele arătate, acestea nu au fost acordate.

De altfel, apelanții-reclamanți

au avut la dispoziție un termen rezonabil, de aproape cinci luni de la data înregistrării

apelului, până la termenul din 25 septembrie 2013, în care se puteau depune diligențe

pentru achitarea taxei judiciare de timbru.

În consecință, instanța

de apel a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997, care atrag sancțiunea nulității cererii de apel în cazul neachitării

taxei judiciare de timbru.

Pe cale de consecință,

s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. privind obligarea apelanților-reclamanți

la plata cheltuielilor de judecată din apel ocazionate de intimații-pârâți.

Împotriva deciziei

nr. 82/Ap din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, au declarat

recurs reclamanții P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., P.M., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R.,

P.E. și P.M.L., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 5 și pct.

9 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți

solicită admitere recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, instanței de apel. În subsidiar, se solicită admiterea recursului, modificarea

în parte a hotărârii curții de apel, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată

la care au fost obligați intimații B.I.C. și A.M., conform art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

Astfel, se aduc critici

soluției acordate cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamanți și refuzului

instanței de control judiciar de a soluționa pe fond apelul, chiar și în ipoteza

în care nu s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamanților-apelanți

și se arată că, prin nesoluționarea apelului pe fond, instanța a pronunțat o soluție

ce contravine prinicipiului liberului acces la justiție, garantat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenții-reclamanți

susțin că prin cererea de acordare a ajutorului public judiciar, în apel, aceștia

au arătat că au înțeles să își restrângă apelul declarat, doar la constatarea puterii

de lucru judecat a deciziei nr. 201/Ap din 28 mai 2005 pronunțată în Dosarul

nr. 373/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului

declarat împotriva acesteia, renunțând la petitul privind demolarea construcțiilor.

Precizează că renunțând

la capătul de cerere privind construcțiile, acțiunea în revendicare doar cu privire

la teren justifică aplicarea unei taxe judiciare de timbru mai mici și, din eroare,

instanța de apel a avut în vedere calcului acesteia, raportat la întregul imobil

(teren și construcție).

Nemulțumirea recurenților-reclamanți

vizează cuantumul taxei judiciare de timbru de 21.814,32 RON, ca fiind mult prea

mare în raport de posibilitățile financiare ale acestora și, deși recunosc caracterul

solidar al acestei taxe, se face referire la Cauza Weissman contra României, susținându-se

că aceasta trebuie stabilită in concreto, raportat la situația financiară a fiecărei

persoane și, nu în mod generic, în funcție de criterii subiective.

Totodată, recurenții-reclamanți

critică soluția instanței de apel, față de împrejurarea că această instanță, nu

a înlesnit accesul efectiv al reclamanților la apărarea drepturilor ce fac obiectul

litigiului, în situația restrângerii apelului, calculând o taxă judiciară de timbru

prea mare, respingând greșit cererea de reexaminare și arată că, prin decizia pronunțată,

instanța de apel a dispus obligarea reclamanților la plata unor cheltuieli de judecată

prea mari, solicitând, în subsidiar, reducerea acestora conform art. 274 alin.

(3) C. proc. civ. de la 1865.

Recursul declarat de reclamanți

este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de ajutor

public judiciar formulată de reclamanții P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., T.M., P.R.I.,

P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L., la 12 iunie 2013 aceștia au solicitat

scutirea totală de la plata taxei judiciare de timbru și, în subsidiar, scutirea

parțială de la plata acesteia și/sau eșalonarea plății taxei judiciare de timbru

pe o perioadă de 48 de luni, cu motivarea că, prin cererea de apel au renunțat la

petitul 2 al cererii de chemare în judecată, respectiv demolarea construcțiilor

aflate pe terenul proprietatea acestora.

Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin încheierea din 24 iulie 2013, a respins cererea de acordare

a ajutorului public judiciar sub forma scutirii totale sau parțiale și eșalonării

plății taxei judiciare de timbru, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 8 și art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008, reținându-se că taxa judiciară de timbru

și timbrul judiciar au fost stabilite în solidar pentru toate părțile aflate în

coparticipare procesuală, la cuantumul de 21.814,32 RON și 5 RON timbru judiciar.

Prin încheierea pronunțată

la data de 20 septembrie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea

de reexaminare formulată de apelanții-reclamanți P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., T.M.,

P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L. împotriva încheierii din

24 iulie 2013 a Curții de Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov

și-a motivat soluția de respingere a cererii de reexaminare și a reținut că, în

speță, nu s-a realizat o restrângere a motivelor de apel, față de împrejurarea că

acestea, nu au fost formulate inițial prin declarația de apel, depusă la 8 mai 2013,

astfel încât să fie incident și să producă efecte juridice, principiul disponibilității

ce guvernează procesul civil, în sensul solicitat de reclamanți, acela al renunțării

la o parte din criticile formulate.

Referitor la cuantumul

taxei judiciare de timbru stabilit anterior motivării apelului, instanța de control

judiciar a constatat că apelanții-reclamanți aveau posibilitatea de a contesta valoarea

taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea

nr. 146/1997, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la

data comunicării sumei datorate și, pe cale de consecință, neprocedând astfel, cuantumul

acesteia nu poate fi analizat prin cererea de reexaminare.

Înalta Curte constată

că a fost contestată de către reclamanți măsura de respingere a cererii de ajutor

public judiciar în apel și această procedură s-a realizat prin intermediul căii

de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, legea prevăzând

în mod expres această cale de atac, conform art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Astfel, prin încheierea

din 20 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, cererea de reexaminare

a fost respinsă, cu caracter irevocabil.

Ca atare, caracterul irevocabil

al acestei încheieri nu poate determina o altă cenzură, prin intermediul recursului,

cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 6 și art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008,

deoarece încheierea atacată are deja caracterul irevocabil, consfințit de lege,

fiind exercitată calea de atac a reexaminării.

Instanța de apel a reținut

corect că reclamanții au contestat prin reexaminare doar cererea de ajutor public

judiciar, dar împotriva modului de calcul al taxei judiciare de timbru stabilită

în cuantum de 21.814,32 RON nu s-a exercitat calea de atac prevăzută de Legea

nr. 146/1997.

Răspunzând criticilor

ce au în vedere împiedicarea accesului la justiție, Înalta Curte reține că, avându-se

în vedere caracterul limitativ al resurselor publice disponibile pentru acțiunile

civile, un sistem judiciar național trebuie, în mod necesar, să prevadă condițiile

în care se acordă ajutorul public judiciar, sub formele reglementate de art. 6 din

ordonanță, fără a încălca vreun criteriu în ceea ce privește persoanele ce beneficiază

de o astfel de scutire.

Diferența de tratament

devine discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție (situație ce nu se identifică

în speță), numai atunci când autoritățile statale „introduc distincții între situații

analoge și comparabile”, fără ca acestea să se bazeze pe „o justificare rezonabilă

și obiectivă”.

După cum a decis în mod

constant instanța europeană, dacă acest text oferă o protecție împotriva oricărei

discriminări în exercițiul drepturilor și libertăților pe care Convenția le garantează,

orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa.

Pentru ca o asemenea încălcare

să se producă „trebuie stabilit că persoanele aflate în situații analoge sau comparabile,

beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește

nicio justificare obiectivă sau rezonabilă”; statele contractante dispun de o anumită

marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură, diferențele de situații

analoge sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic

aplicate.

Întinderea acestei marje

depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul

în discuție, iar prezența sau absența unui numitor comun al sistemelor juridice

ale statelor contractante, într-un domeniu dat, poate constitui un factor pertinent

în determinarea acestei marje de apreciere.

Instanța de apel a reținut

corect că, spre deosebire de cauza Weissman contra României, în care limitarea dreptului

reclamanților de acces la instanță a apărut în stadiul inițial al procedurii, în

speță, reclamanții nu se pot prevala de această situație, deoarece cererea de ajutor

public judiciar le-a mai fost admisă în prezentul litigiu (astfel cum rezultă din

motivarea în fapt a cererii, în care reclamanții arată că „declarăm pe proprie răspundere

(…) faptul că, cu excepția prezentului litigiu, nu am beneficiat de ajutor judiciar

în ultimele 12 luni de la data formulării prezentei cereri”).

De asemenea, în Cauza

Iorga contra Romaniei, C.E.D.O. a statuat că, la momentul respectiv, nu exista nicio

cale de atac efectivă pentru a solicita eșalonarea sau scutirea de plata taxelor

judiciare de timbru și că, în orice caz, independența justiției putea fi pusă la

îndoială din cauză că hotărârea prin care instanța stabilea taxa de timbru trebuia

să fie contestată în fața unui minister, (nici această ipoteză nefiind incidentă

în cauză).

În astfel de cauze, C.E.D.O.

a verificat dacă limitările aplicate nu au restrâns dreptul de acces al persoanei

la o instanță, într-o manieră sau într-o măsură în care acesta să fie atins, chiar

în substanța sa. A considerat că limitările de natură financiară se conciliază cu

prevederile art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, doar în

măsura în care acestea vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate

între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de acesta.

În legătură cu scopul

stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanța europeană a apreciat că restricția

dreptului de acces urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare

a justiției. Mai mult, în ceea ce privește problema clarității și previzibilității

stabilirii și achitării taxelor, s-a admis faptul că dreptul național român prevede

cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalitățile sale de

calcul și consecințele în caz de neplată, reclamanții putându-se aștepta, în mod

rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.

Criticile aduse deciziei

în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la soluția

greșită dată cererii de reexaminare sunt analizate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, numai sub aspectul pretinsei încălcări a liberului acces la justiție,

fiind de evidențiat că, aspectele deduse judecății în apel sub forma criticilor

în recurs au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale (reexaminarea)

deschisă de lege împotriva unor astfel de soluții ale instanței.

Împrejurarea că a fost

exercitată o cale de atac internă nu este de natură să afecteze procedura judiciară

echitabilă, astfel cum aceasta este înțeleasă, în termenii reglementați de dispozițiile

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ceea ce este esențial,

sub aspectul care interesează reclamanții, din punct de vedere al procesului echitabil,

este ca aceștia să poată supune contestația lor unui tribunal independent și imparțial,

care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei

care a adoptat soluția, având în vedere că dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție.

Statele au o marjă de

apreciere în organizarea sistemului căilor de atac și doar în materie penală au

obligația asigurării accesului la dublu grad de jurisdicție (art. 2 din Protocolul

nr. 7).

Așadar, aducând judecății

în recurs aspecte care vizează soluții devenite irevocabile, după exercitarea căii

de atac speciale, acestea nu pot fi examinate, decât și în limitele verificării

respectării liberului acces la justiție, acesta fiind cadrul analizei în recurs.

Deși au fost invocate

generic, critici încadrate de reclamanți în cuprinsul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

potrivit cărora, „instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2)”, în speță, nu rezultă incidența acestui motiv de

nelegalitate.

Nici criticile formulate

cu caracter subsidiar, în sensul admiterii recursului, modificării în parte a deciziei

atacate și reducerii cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. de la 1865 la care au fost obligați intimații, nu sunt fondate.

Nu se poate reține aplicarea

sau interpretarea greșită, în speță, a dispozițiilor din textul procedural mai sus

evocat, deoarece, pe de o parte, cheltuielile de judecată au fost justificate prin

chitanțele și facturile depuse la dosar apel, fiind aplicate în mod corect dispozițiile

art. 274 alin. (1) din același cod, iar pe de altă parte, dreptul instanței de a

mări sau micșora onorariile de avocat, constituie o facultate lăsată la aprecierea

judecătorului, norma la care s-a făcut referire neavând un caracter imperativ, ci

de recomandare.

Așa fiind, Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.

Văzând și dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, față de solicitarea

intimatului-pârât R.N. formulată în cuprinsul întâmpinării depusă de acesta la dosar

recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurenților-reclamanți la plata sumei

de 800 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-pârât R.N., reprezentând onorariu

avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., P.M., P.R.I., P.E.N.G.,

N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L. împotriva deciziei nr. 82Ap din 25 septembrie

2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurenții-reclamanți

la 800 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât R.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.