ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 962/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărnești la data de 9 februarie 2009, reclamanții P.N., P.A.C., P.R.I., P.L., P.C., P.M., P.E.M., P.E.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L. au chemat în judecată pe pârâții A.M., R.N., R.A., R.A.A., B.I., B.I.A., B.I.B., B.L., A.G. și A.M.A. solicitând instanței obligarea acestora să le lase în deplină proprietare și liniștită posesie porțiunile de teren pe care le-au ocupat din imobilul înscris în CF S., devenită prin conversie, CF B.; obligarea pârâților să readucă terenul în starea inițială, prin demolarea construcțiilor cu care ocupă terenul proprietatea reclamanților, iar în caz contrar, să fie autorizați reclamanții să efectueze această lucrare pe cheltuiala lor.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., reclamanții au arătat că sunt coproprietari ai imobilului mai sus individualizat și, prin decizia civilă nr. 201/2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1087/2003 a Judecătoriei Zărnești și a dispus obligarea pârâților R.A., R.A.A., B.I., B.I.A., B.I.B. și B.L. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul înscris în CF S. Reclamanții au susținut că au încercat să pună în executare această hotărâre (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 552/2006), însă pârâții s-au opus. Fără a avea un titlu valabil și cu rea-credință au edificat construcții pe terenul proprietatea reclamanților.

Au mai arătat reclamanții că s-a statuat de către Curtea de Apel Brașov, cu autoritate de lucru judecat, că edificarea construcțiilor de către pârâții R.A., R.A.A., B.I., B.I.A., B.I.B. și B.L. nu transferă dreptul de proprietate asupra terenului și că principiul error communis facit jus nu are aplicabilitate în cauză. Pe parcursul soluționării cauzei, reclamanții P.E.M., P.E.I., P.E.N.G. și-au schimbat numele pe cale administrativă și au solicitat instanței să ia act de această modificare a numelui. Prin sentința civilă nr. 817 din 21 mai 2010, Judecătoria Zărnești și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, având în vedere valoarea imobilului stabilită prin expertiză, la suma de 3.951.763 RON, peste limita de 500.000 RON, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. Pe rolul Tribunalului Brașov, pârâții R.A., R.A.A., A.G., A.M.A., B.E., B.L.A., B.I.C., B.I.B. și B.L. au formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Comunei B., prin primar solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamanților, să fie obligați chemații în garanție la plata despăgubirilor bănești, egale cu valoarea actuală de circulație a imobilului, teren și construcție. Intervenienta Comuna B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, și a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Reclamanții au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru. Aceasta a fost admisă în parte, astfel că, taxa judiciară de timbru a fost achitată eșalonat. Ulterior, reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că are calitatea de reclamant P.N.M., nu P.N., iar P.A.C. a fost menționat în cererea de chemare în judecată, din eroare. S-a mai arătat că P.M. este una și aceeași persoană cu T.M., iar reclamanta P.M.L. s-a căsătorit, luând numele de B. Pârâții au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eșalonării plății taxei de timbru datorată pentru cererile de chemare în garanție.

Prin încheierea din 30 martie 2011, Tribunalul Brașov a admis, în parte, cererile de acordare a ajutorului public judiciar formulate de reclamanții P.R.I., P.E.N.G., P.E., P.M., P.C., N.S.M., P.M.L. și P.R.I. A respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul P.N. A redus diferența de taxă judiciară de timbru datorată, de la 40.179 RON, la 20.000 RON și a fost eșalonată plata acesteia în 20 rate lunare de câte 1.000 RON, începând cu luna aprilie 2011. Cererea pârâților R.A. și R.A.A. de acordare a ajutorului public judiciar a fost admisă în parte, a fost redusă taxa judiciară de timbru la 5.338 RON și eșalonată în 24 rate lunare începând cu luna aprilie 2011. Aceștia nu au achitat nicio tranșă.

Cererile de acordare a ajutorului public judiciar formulate de pârâții A.G., A.M.A., B.E., B.L.A., B.I.C., B.I.B. și B.L. au fost admise. După decesul pârâtei B.L., instanța a reținut incidența prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 51/2008 și a solicitat moștenitorilor acesteia să plătească taxa judiciară de timbru sau să solicite acordarea ajutorului public judiciar, dar aceștia nu au răspuns solicitării instanței. Pe parcursul desfășurării procesului au decedat pârâții B.I. și B.L., calitatea procesuală a acestora fiind transmisă către moștenitorii lor: B.E., B.L.A. și B.I.C., respectiv B.I.B., B.G., B.C.I. și B.C.L. Instanța a invocat excepția insuficientei timbrări a cererilor de chemare în garanție formulate de pârâții R.A., R.A.A.

și de defuncta B.L., față de poziția procesuală adoptată de moștenitorii acesteia. Analizând cu prioritate excepțiile invocate, instanța de fond a reținut următoarele: Pârâții R.A., R.A.A. și moștenitorii defunctei B.L. nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite de instanță cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru cererile de chemare în garanție formulate. Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată; neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Instanța de fond a anulat cererile de chemare în garanție formulate de acești pârâți. Intervenienții-chemați în garanție au invocat, prin întâmpinările formulate, excepția lipsei calității procesuale pasive. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de prevederile art. 25 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954. Art. 25 din Decretul nr. 31/1954 prevede că statul este subiect de drepturi și obligații numai în cazurile în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabilește alte organe în acest scop, iar art. 37 din același act normativ prevede că statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat dacă ele sunt persoane juridice.

Excepția invocată nu este întemeiată deoarece, din încheierea de carte funciară emisă la data de 4 iulie 1978 rezultă că Statul Român era proprietar tabular al terenului, teren care a fost dezmembrat în parcele și atribuit spre folosință unor persoane fizice, printre care și pârâții din prezentul litigiu. Calitatea de proprietar tabular justifică legitimitatea procesuală a statului în prezentul litigiu. Prin sentința civilă nr. 56/S din 7 martie 2013, Tribunalul Brașov a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în garanție formulată de pârâții R.A., R.A.A. și de B.L. (în urma decesului acesteia), calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitorii B.C.L., B.C.I., B.G. și B.I.B.

și, în consecință, a anulat cererile de chemare în garanție formulate de aceștia. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. A fost respinsă cererea formulată de pârâții A.M., A.G., A.M.A., B.E., B.L.A. și B.I.C., B.E., R.N., B.I.B., privind chemarea în garanție a intervenienților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a comunei B. prin Primar. Au fost obligați reclamanții să plătească, în pârți egale, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma 1.500 RON de către pârâtul R.N.; suma de 10.000 RON către pârâții R.A. și R.A.A.; suma de 10.000 RON către pârâții A.G. și A.M.A.; suma de 10.000 RON către pârâții B.E., B.L.A. și B.I.C. și suma de 5.000 RON către moștenitorii defunctei B.L., pârâții B.C.L., B.C.I., B.G.

și B.I.B. Prin sentința civilă nr. 70/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost completat dispozitivul acestei sentințe, în sensul că s-a respins cererea reclamanților de reducere a onorariului de expert. Au fost obligați reclamanții P.N.M., P.R.I., P.L., P.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E., P.M.L. să plătească, fiecare, suma de 309 RON în contul Biroului Local de Expertize, pentru expertiza întocmită în cauză de expert F.A. Împotriva sentinței civile nr. 56/S din 7 martie 2013 a Tribunalului Brașov au declarat apel reclamanții P.C., P.N.M., P.R.I., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență au fost invocate critici privind greșita apreciere a Tribunalului Brașov, care nu a respectat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 201/Ap din 28 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 373/AP/2004 al Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia.

O altă critică a vizat probele administrate, anume expertiza dispusă în cauză și s-a susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât probatoriul este incomplet, iar raportul de expertiză a identificat imobilele deținute de reclamanți formal, fără a efectua măsurătorile topografice ce se impuneau în cauză, în timp ce, la identificarea imobilelor deținute de pârâți s-a procedat la efectuarea acestora, ceea ce a determinat concluzia nereală a Tribunalului Brașov, conform căreia „pârâții folosesc terenurile ce le-au fost atribuite pentru construirea de locuințe și, în plus, alte suprafețe de teren care nu se suprapun peste imobilul proprietatea reclamanților”. Pe parcursul soluționării apelului, apelanții-reclamanți au precizat că își restrâng apelul, doar la criticile privind acțiunea în revendicare și renunță la criticile privind modul de soluționare al petitului referitor la demolarea construcțiilor.

Prin decizia nr. 82/Ap din 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 56/S din 7 martie 2013 a Tribunalului Brașov. A dispus obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, în apel, către intimații-pârâți B.I.C. în cuantum de 3.720 RON și către intimata-pârâtă A.M. în cuantum de 3.000 RON.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele: Prin rezoluția de primire a cererii de apel pe rolul său, Curtea de Apel Brașov a stabilit în sarcina apelanților-reclamanți să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 21.814,32 RON și 5 RON timbru judiciar, instanța apreciind suma menționată, calculată la valoarea imobilului 3.951.763 RON, apelanții-reclamanți fiind citați cu mențiunea achitării acestei taxe judiciare de timbru, pentru termenul de judecată din 12 iunie 2013. La termenul sus menționat, apelanții-reclamanți P.C., P.N.M., P.R.I., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L. au depus în instanță o cerere de ajutor public judiciar, prin care au solicitat scutirea totală de la plata taxei judiciare de timbru și, în subsidiar, scutirea parțială sau eșalonarea acestei plăți, pe o perioadă de 48 de luni.

Cererea de acordarea a ajutorului public judiciar a fost respinsă de instanță, prin încheierea din camera de consiliu de la 24 iulie 2013. Împotriva acestei soluții, apelanții-reclamanți au formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin încheierea din 20 septembrie 2013. La termenul din 25 septembrie 2013 apelații-reclamanți au solicitat instanței de apel să procedeze la soluționarea apelului, în lipsa dovezii de achitate a taxei judiciare de timbru, motivat de faptul că sunt încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind accesul la justiție, datorită cuantumul taxei judiciare de timbru, excesiv de mare și împovărător pentru părți. S-a mai susținut că în speță este aplicabilă Cauza Weissman contra României și că, în cazul concret dedus judecății, instanța de apel poate proceda la judecarea apelului.

Examinând aspectele învederate, instanța de apel a reținut că, nu este incidentă în speța de față, Cauza Weissman contra României, deoarece în acea cauză părțile au fost obligate la plata unei taxe de timbru de 323.264 euro și s-a apreciat că aceasta este excesiv de împovărătoare pentru orice justițiabil obișnuit. Cât privește cuantumul de 21.814,32 RON la care au fost obligați apelanții-reclamanți din prezenta cauză, nu se poate susține cu temei că este împovărător și excesiv de mare, pentru că a fost stabilit în solidar și putea fi achitat de oricare dintre apelanți. Totodată, nu se poate susține nici că suma din speță este comparabilă cu suma de 323.264 euro, cum s-a reținut de C.E.D.O. în Cauza Weissman contra României.

În plus, părțile au uzat de căile procesuale puse la dispoziție de legiuitor în vederea acordării de ajutor public judiciar, însă, pentru considerentele arătate, acestea nu au fost acordate. De altfel, apelanții-reclamanți au avut la dispoziție un termen rezonabil, de aproape cinci luni de la data înregistrării apelului, până la termenul din 25 septembrie 2013, în care se puteau depune diligențe pentru achitarea taxei judiciare de timbru. În consecință, instanța de apel a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care atrag sancțiunea nulității cererii de apel în cazul neachitării taxei judiciare de timbru. Pe cale de consecință, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. privind obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată din apel ocazionate de intimații-pârâți. Împotriva deciziei nr. 82/Ap din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, au declarat recurs reclamanții P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., P.M., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți solicită admitere recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de apel. În subsidiar, se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii curții de apel, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată la care au fost obligați intimații B.I.C.

și A.M., conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Astfel, se aduc critici soluției acordate cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamanți și refuzului instanței de control judiciar de a soluționa pe fond apelul, chiar și în ipoteza în care nu s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamanților-apelanți și se arată că, prin nesoluționarea apelului pe fond, instanța a pronunțat o soluție ce contravine prinicipiului liberului acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenții-reclamanți susțin că prin cererea de acordare a ajutorului public judiciar, în apel, aceștia au arătat că au înțeles să își restrângă apelul declarat, doar la constatarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 201/Ap din 28 mai 2005 pronunțată în Dosarul nr. 373/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia, renunțând la petitul privind demolarea construcțiilor. Precizează că renunțând la capătul de cerere privind construcțiile, acțiunea în revendicare doar cu privire la teren justifică aplicarea unei taxe judiciare de timbru mai mici și, din eroare, instanța de apel a avut în vedere calcului acesteia, raportat la întregul imobil (teren și construcție).

Nemulțumirea recurenților-reclamanți vizează cuantumul taxei judiciare de timbru de 21.814,32 RON, ca fiind mult prea mare în raport de posibilitățile financiare ale acestora și, deși recunosc caracterul solidar al acestei taxe, se face referire la Cauza Weissman contra României, susținându-se că aceasta trebuie stabilită in concreto, raportat la situația financiară a fiecărei persoane și, nu în mod generic, în funcție de criterii subiective.

Totodată, recurenții-reclamanți critică soluția instanței de apel, față de împrejurarea că această instanță, nu a înlesnit accesul efectiv al reclamanților la apărarea drepturilor ce fac obiectul litigiului, în situația restrângerii apelului, calculând o taxă judiciară de timbru prea mare, respingând greșit cererea de reexaminare și arată că, prin decizia pronunțată, instanța de apel a dispus obligarea reclamanților la plata unor cheltuieli de judecată prea mari, solicitând, în subsidiar, reducerea acestora conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865. Recursul declarat de reclamanți este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Prin cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanții P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E.

și P.M.L., la 12 iunie 2013 aceștia au solicitat scutirea totală de la plata taxei judiciare de timbru și, în subsidiar, scutirea parțială de la plata acesteia și/sau eșalonarea plății taxei judiciare de timbru pe o perioadă de 48 de luni, cu motivarea că, prin cererea de apel au renunțat la petitul 2 al cererii de chemare în judecată, respectiv demolarea construcțiilor aflate pe terenul proprietatea acestora. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 24 iulie 2013, a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii totale sau parțiale și eșalonării plății taxei judiciare de timbru, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 și art. 14 din O.U.G.

nr. 51/2008, reținându-se că taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar au fost stabilite în solidar pentru toate părțile aflate în coparticipare procesuală, la cuantumul de 21.814,32 RON și 5 RON timbru judiciar. Prin încheierea pronunțată la data de 20 septembrie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de reexaminare formulată de apelanții-reclamanți P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., T.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L. împotriva încheierii din 24 iulie 2013 a Curții de Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov și-a motivat soluția de respingere a cererii de reexaminare și a reținut că, în speță, nu s-a realizat o restrângere a motivelor de apel, față de împrejurarea că acestea, nu au fost formulate inițial prin declarația de apel, depusă la 8 mai 2013, astfel încât să fie incident și să producă efecte juridice, principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, în sensul solicitat de reclamanți, acela al renunțării la o parte din criticile formulate.

Referitor la cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit anterior motivării apelului, instanța de control judiciar a constatat că apelanții-reclamanți aveau posibilitatea de a contesta valoarea taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate și, pe cale de consecință, neprocedând astfel, cuantumul acesteia nu poate fi analizat prin cererea de reexaminare. Înalta Curte constată că a fost contestată de către reclamanți măsura de respingere a cererii de ajutor public judiciar în apel și această procedură s-a realizat prin intermediul căii de atac specifice în această materie, respectiv cererea de reexaminare, legea prevăzând în mod expres această cale de atac, conform art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Astfel, prin încheierea din 20 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, cererea de reexaminare a fost respinsă, cu caracter irevocabil. Ca atare, caracterul irevocabil al acestei încheieri nu poate determina o altă cenzură, prin intermediul recursului, cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 6 și art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, deoarece încheierea atacată are deja caracterul irevocabil, consfințit de lege, fiind exercitată calea de atac a reexaminării. Instanța de apel a reținut corect că reclamanții au contestat prin reexaminare doar cererea de ajutor public judiciar, dar împotriva modului de calcul al taxei judiciare de timbru stabilită în cuantum de 21.814,32 RON nu s-a exercitat calea de atac prevăzută de Legea nr. 146/1997.

Răspunzând criticilor ce au în vedere împiedicarea accesului la justiție, Înalta Curte reține că, avându-se în vedere caracterul limitativ al resurselor publice disponibile pentru acțiunile civile, un sistem judiciar național trebuie, în mod necesar, să prevadă condițiile în care se acordă ajutorul public judiciar, sub formele reglementate de art. 6 din ordonanță, fără a încălca vreun criteriu în ceea ce privește persoanele ce beneficiază de o astfel de scutire. Diferența de tratament devine discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție (situație ce nu se identifică în speță), numai atunci când autoritățile statale „introduc distincții între situații analoge și comparabile”, fără ca acestea să se bazeze pe „o justificare rezonabilă și obiectivă”.

După cum a decis în mod constant instanța europeană, dacă acest text oferă o protecție împotriva oricărei discriminări în exercițiul drepturilor și libertăților pe care Convenția le garantează, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoanele aflate în situații analoge sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă”; statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură, diferențele de situații analoge sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.

Întinderea acestei marje depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție, iar prezența sau absența unui numitor comun al sistemelor juridice ale statelor contractante, într-un domeniu dat, poate constitui un factor pertinent în determinarea acestei marje de apreciere. Instanța de apel a reținut corect că, spre deosebire de cauza Weissman contra României, în care limitarea dreptului reclamanților de acces la instanță a apărut în stadiul inițial al procedurii, în speță, reclamanții nu se pot prevala de această situație, deoarece cererea de ajutor public judiciar le-a mai fost admisă în prezentul litigiu (astfel cum rezultă din motivarea în fapt a cererii, în care reclamanții arată că „declarăm pe proprie răspundere (…) faptul că, cu excepția prezentului litigiu, nu am beneficiat de ajutor judiciar în ultimele 12 luni de la data formulării prezentei cereri”).

De asemenea, în Cauza Iorga contra Romaniei, C.E.D.O. a statuat că, la momentul respectiv, nu exista nicio cale de atac efectivă pentru a solicita eșalonarea sau scutirea de plata taxelor judiciare de timbru și că, în orice caz, independența justiției putea fi pusă la îndoială din cauză că hotărârea prin care instanța stabilea taxa de timbru trebuia să fie contestată în fața unui minister, (nici această ipoteză nefiind incidentă în cauză). În astfel de cauze, C.E.D.O. a verificat dacă limitările aplicate nu au restrâns dreptul de acces al persoanei la o instanță, într-o manieră sau într-o măsură în care acesta să fie atins, chiar în substanța sa. A considerat că limitările de natură financiară se conciliază cu prevederile art. 6 parag.

1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, doar în măsura în care acestea vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de acesta. În legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanța europeană a apreciat că restricția dreptului de acces urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare a justiției. Mai mult, în ceea ce privește problema clarității și previzibilității stabilirii și achitării taxelor, s-a admis faptul că dreptul național român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalitățile sale de calcul și consecințele în caz de neplată, reclamanții putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.

Criticile aduse deciziei în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la soluția greșită dată cererii de reexaminare sunt analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție, numai sub aspectul pretinsei încălcări a liberului acces la justiție, fiind de evidențiat că, aspectele deduse judecății în apel sub forma criticilor în recurs au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale (reexaminarea) deschisă de lege împotriva unor astfel de soluții ale instanței. Împrejurarea că a fost exercitată o cale de atac internă nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum aceasta este înțeleasă, în termenii reglementați de dispozițiile art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ceea ce este esențial, sub aspectul care interesează reclamanții, din punct de vedere al procesului echitabil, este ca aceștia să poată supune contestația lor unui tribunal independent și imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a adoptat soluția, având în vedere că dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție. Statele au o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac și doar în materie penală au obligația asigurării accesului la dublu grad de jurisdicție (art. 2 din Protocolul nr. 7). Așadar, aducând judecății în recurs aspecte care vizează soluții devenite irevocabile, după exercitarea căii de atac speciale, acestea nu pot fi examinate, decât și în limitele verificării respectării liberului acces la justiție, acesta fiind cadrul analizei în recurs.

Deși au fost invocate generic, critici încadrate de reclamanți în cuprinsul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, „instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”, în speță, nu rezultă incidența acestui motiv de nelegalitate. Nici criticile formulate cu caracter subsidiar, în sensul admiterii recursului, modificării în parte a deciziei atacate și reducerii cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865 la care au fost obligați intimații, nu sunt fondate.

Nu se poate reține aplicarea sau interpretarea greșită, în speță, a dispozițiilor din textul procedural mai sus evocat, deoarece, pe de o parte, cheltuielile de judecată au fost justificate prin chitanțele și facturile depuse la dosar apel, fiind aplicate în mod corect dispozițiile art. 274 alin. (1) din același cod, iar pe de altă parte, dreptul instanței de a mări sau micșora onorariile de avocat, constituie o facultate lăsată la aprecierea judecătorului, norma la care s-a făcut referire neavând un caracter imperativ, ci de recomandare. Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, față de solicitarea intimatului-pârât R.N.

formulată în cuprinsul întâmpinării depusă de acesta la dosar recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurenților-reclamanți la plata sumei de 800 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-pârât R.N., reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.N.M., P.R.I., P.C., P.L., P.M., P.R.I., P.E.N.G., N.S.M., M.M.M., Z.R., P.E. și P.M.L. împotriva deciziei nr. 82Ap din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenții-reclamanți la 800 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât R.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2014.