ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 932/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Giurgiu sub nr. 688/122 din 11 martie 2012, reclamantul I.F. a

chemat în judecată pe pârâții Spitalul Județean Giurgiu și Direcția Sanitară a

Județului Giurgiu, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se

dispună obligarea acestora la plata sumei de 800.000 euro reprezentând

despăgubiri morale pentru infestarea fiului său I.G.M., născut la data de 18

iulie 1989 și decedat la data de 29 ianuarie 1998, „cu virusul HIV, evoluat

SIDA prin tratament injectabil cu seringi metalice”.

În drept,

s-au invocat dispozițiile

art. 115-art. 119 C. proc. civ., art. 19 C. proc. pen., Ordinul ministrului

sănătății nr. 529/2010, O.U.G. nr. 48/2010.

Prin sentința civilă

nr. 12 din 2 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, s-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de Sănătate Publică Giurgiu,

invocată de aceasta prin întâmpinare, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul

I.F., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică Giurgiu, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată din oficiu de instanță,

s-a respins acțiunea formulată de reclamantul I.F., în prezent deținut în Penitenciarul

Giurgiu, împotriva pârâților Spitalul Județean Giurgiu, și Consiliul Județean Giurgiu,

ca fiind prescrisă.

Cheltuielile procesuale

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, în baza art. 19 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/2008.

Prin decizia nr. 145R

din 19 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins

apelul reclamantului, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Acțiunea formulată de

apelant, prin care s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților,

pentru decesul fiului său I.G.M., născut la data de 18 iulie 1989 și decedat la

data de 29 ianuarie 1998, infectat „cu virusul HIV, evoluat SIDA prin tratament

injectabil cu seringi metalice”, este o acțiune patrimonială, prin care se urmărește

valorificarea unui drept patrimonial, care trebuie exercitată în termenul legal,

în caz contrar, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție, în conformitate cu

art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Termenul general de prescripție

este de 3 ani, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar în cazul

acțiunii în răspundere civilă delictuală, începe să curgă de la data când păgubitul

a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de

ea, în conformitate cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

În cauza de față, momentul

de la care a început să curgă termenul de prescripție este data decesului minorului,

fiind înlăturate toate susținerile referitoare la faptul că această situație ar

fi fost cunoscută ulterior decesului, deși din actele depuse de însuși apelant a

rezultat că minorul a fost diagnosticat cu HIV încă din anul 1993.

Apelantul nu a precizat,

momentul de la care a înțeles să curgă termenul de prescripție și în conformitate

cu art. 13 din Decretul nr. 167/1958 s-a constatat că acest termen nici nu a fost

întrerupt.

Susținerile apelantului

că plângerile penale formulate au întrerupt cursul prescripției s-au considerat

nefondate, întrucât plângerile formulate în anul 2005, împotriva Ministerului Sănătății

prin Direcția Sanitară a Județului Giurgiu și în anul 2010, împotriva Spitalului

Județean Giurgiu, au fost soluționate prin rezoluții de neîncepere a urmăririi penale,

iar prin sentința penală nr. 219 din 18 mai 2011 pronunțată de către Tribunalul

Giurgiu, în Dosarul nr. 454/122/2001, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a respins

plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale privind

pe Spitalul Județean Giurgiu.

Împotriva deciziei pronunțate

în apel, reclamantul a formulat recurs prin care, fără a indica un temei legal,

a arătat că își menține apărările formulate în cadrul apelului. A mai arătat că

drepturile sale părintești au fost interzise la data arestării sale în septembrie

1998, însă prin hotărârea C.E.D.O. pronunțată la 14 octombrie 2008 a câștigat procesul

împotriva Statului român și s-a dispus repunerea sa în drepturi. A susținut și faptul

că se consideră vătămat prin luarea măsurii de interdicție a drepturilor părintești,

că avea dreptul de a solicita despăgubiri, că instanța supremă a recunoscut hotărârea

C.E.D.O. și că este îndreptățit la daune morale de la cei care se fac vinovați de

decesul copilului său.

În ședința publică din

20 martie 2014, instanța a invocat, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 306

alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că motivele formulate de recurent nu se

încadrează în art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Examinând, cu prioritate,

această excepție, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată

următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs

nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario,

dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din

cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Recursul se motivează,

conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului

de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-pct.

9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la

alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor

legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și

motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se

circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 304

pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în măsura

în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea

de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.,

calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, prezentarea

situației legate de luarea măsurii de interzicere a exercitării drepturilor părintești

și ridicarea acesteia prin hotărârea pronunțată de C.E.D.O., în raport de care se

consideră vătămat în dreptul său de a solicita despăgubiri de la cei care se fac

vinovați de decesul copilului său, nu este structurată, din punct de vedere juridic,

în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă

de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304

C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu

se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt motivele

de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări și situații de fapt care

nu au legătură cu argumentele deciziei recurate.

De altfel, recursul este

o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare

a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de

drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor de

fapt, ce pot fi invocate doar în apel, nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

Pentru considerentele

arătate, reținând că în speță nu s-au invocat motive de ordine publică, Înalta Curte

constată, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus

judecății este nul.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul I.F. împotriva deciziei nr. 145R din 19 aprilie 2013 Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2014.