ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6584/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6584/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 8

februarie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj reclamantul K.A. a chemat în

judecată pe pârâtul Guvernul României, iar apoi prin succesive precizări a chemat

în judecată și pe pârâtul Ministerul Sănătății, solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să i se restituie pensia nelegal reținută prin pct. 7 al art. I

din Ordonanța de urgență nr. 107 din 6 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr.

830 din 10 decembrie 2010, care modifică art. 259 din Legea nr. 95 din 14

aprilie 2006 alin. (2), având în vedere că i-a fost reținut 5,5% (54 RON) din

pensia de 990 RON, pensie care este sub limita supusă impozitului pe venit.

Curtea a stabilit

prin încheierea din 7 aprilie 2011 că obiectul acțiunii principale este o

acțiune în despăgubiri materiale, în valoare de 129.600 RON, reprezentând

paguba pe care reclamantul o suferă ca urmare a aplicării ordonanței de guvern

criticată, sumă care reprezintă în esență despăgubirea care s-ar întinde pe

cca. 20 ani, perioadă apreciată de reclamant, ca fiind speranța sa de viață.

Totodată, Curtea a

mai constatat că obiectul acțiunii vizează și despăgubirile morale de 10.000

euro și despăgubirile de 1.000 RON, acestea din urmă reprezentând spezele de

judecată, subsumând eforturile și timpul pierdut de către reclamant cu

prezentul proces, acesta ființând ca persoană fizică autorizată - taximetrist.

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 15 martie 2012 Ministerul Sănătății a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive și a solicitat admiterea excepției invocate

și respingerea acțiunii față de Ministerul Sănătății, în principal, ca

inadmisibilă, și în subsidiar, ca neîntemeiată.

instanței de fond

A. Prin Sentința nr.

336 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Cluj a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamantul K.A. împotriva pârâtului Guvernul României și, în

consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de

despăgubiri, echivalentul sumelor reținute fără temei legal din veniturile

încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și

până la data de 18 aprilie 2012.

De asemenea, a fost

obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată,

suma de 1.000 RON, fiind respinse restul capetelor de cerere.

Instanța a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății și

a respins acțiunea în contencios administrativ față de acest pârât.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, aceasta se impune

a fi admisă.

Calitatea procesuală

presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana

care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, precum și

între pârât și cel obligat în acest raport juridic.

A reținut instanța

faptul că în materia contenciosului administrativ acțiunile întemeiate pe

dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și, în

special, raportat la cererea de despăgubiri materiale și morale cauzate de

ordonanța de urgență declarată neconstituțională, calitatea procesuală pasivă

este circumscrisă în principal de autorul actului declarat neconstituțional și

care a generat prejudiciul reclamat.

A reținut instanța de

primă jurisdicție faptul că autorul O.U.G. nr. 107/2010 este pârâtul Guvernul

României și nu pârâtul Ministerul Sănătății, concluzionând că în prezenta

pricină numai primul pârât are calitate procesuală pasivă, instanța nefiind

învestită conform prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cu alte

cereri privind anularea unor acte administrative emise de Ministerul Sănătății

privind punerea în aplicare a O.U.G. nr. 107/2010.

Pe fondul cauzei,

raportat la obiectul acțiunii așa cum a fost precizat Curtea a reținut faptul

că urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor art. I pct. 7 din

Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 107/2010, pentru modificarea și

completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Casa

Județeană de Pensii Cluj a procedat la reținerea la sursă și apoi virarea la

bugetul de stat a cotei de 5,5% - reprezentând contribuție CASS - din întregul

cuantum al pensiei aflate în plată, nu doar din sumele ce depășeau 740 de RON

din venitul din pensie al reclamantului.

Instanța a constatat

că prin Decizia Curții Constituționale nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în

M. Of. al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, s-a constatat că:

„dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în

sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care

depășesc 740 de RON.”

Deși aparent s-ar

părea că excepția de neconstituționalitate a purtat asupra unui text legal

menționat în Legea nr. 95/2006, trebuie observat că în cauza în care s-a pronunțat

Decizia nr. 223/2012 jurisdicția de contencios constituțional a fost sesizată

pe calea prevăzută de art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța a reținut că

deși Curtea Constituțională s-a rezumat să constate doar pe cale de interpretare

că dispozițiile legale, atacate ca fiind neconstituționale, sunt de fapt

constituționale cu o rezervă de interpretare, trebuie observat că aceasta a

fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate care are ca scop și

finalitate declararea textului din ordonanța de urgență ca fiind

neconstituțional.

Așa fiind,

dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 223/2012 nu pot fi interpretate

altfel decât ca o rezultantă a examenului de neconstituționalitate al

dispoziției legale atacate, adoptată de Guvern prin O.U.G. nr. 107/2010.

Din această

perspectivă, a reținut instanța de primă jurisdicție faptul că prin constatarea

faptului că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății, sunt constituționale în măsura în care se

interpretează în sensul ca procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor

din pensii care depășesc 740 de RON, trebuie interpretată ca fiind rezultatul

admiterii excepției de neconstituționalitate cu rezerva de interpretare și

aplicare a textului oferită de instanța constituțională.

Instanța de fond a

ajuns la această concluzie reținând că dacă Curtea Constituțională nu ar fi

admis excepția de neconstituționalitate, ar fi trebuit să o respingă, ceea ce

evident nu a făcut.

Mai mult, s-a arătat

că textul legal este păstrat în ordinea juridică constituțională, doar dacă se

interpretează conform exigențelor impuse de jurisdicția de contencios

constituțional.

Față de cele arătate,

instanța a constatat că cerințele impuse de dispozițiile art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.

Astfel, conform art.

9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

„după pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ

repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o

dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează

fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.”

Tot astfel conform

art. 9 alin. (5) din aceeași lege, acțiunea prevăzută de prezentul articol

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni

administrative.

Instanța a reținut că

în speță avem de-a face cu o decizie de declarare a neconstituționalității,

Decizia nr. 223/2012, că aceasta este urmarea unei excepții ridicate în această

cauză, că acțiunea poartă asupra unor despăgubiri pentru acoperirea

prejudiciului cauzat direct prin textul din ordonanța de urgență declarată

neconstituțională, iar acțiunea este pendinte la data publicării deciziei

deoarece decizia Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de

18 aprilie 2012.

O atare incidență a

deciziei în prezentul litigiu rezultă din dispozițiile art. 9 din Legea nr.

554/2004 sub imperiul cărora a fost solicitat concursul Curții Constituționale,

dar prin Decizia nr. 223/2012 însăși jurisdicția constituțională arată explicit

privind interpretarea aplicării temporale a efectelor deciziei în litigiile din

fața instanțelor judecătorești prin prisma art. 147 alin. (1) din Constituție,

că efectele deciziei se răsfrâng în procesele pendinte în fața instanțelor

judecătorești la data publicării deciziei.

Cu toate că pentru

prima data în practica jurisdicției de contencios constituțional se arată

explicit maniera în care se pune în aplicare o decizie pronunțată de Curtea Constituțională,

trebuie totuși reținut că această limitarea temporală a efectelor deciziei nu

afectează aplicarea și incidența dispozițiilor art. 9 alin. (3) și (5) din

Legea nr. 554/2004.

Și este așa, reține

instanța de fond, întrucât prejudiciul avut în vedere de dispozițiile legale

menționate nu poate fi decât anterior momentului publicării deciziei în M. Of.

al României, deoarece ulterior acestui moment, conform dispozițiilor art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale

sunt suspendate de drept pentru un termen de 45 de zile, iar după împlinirea

acestui termen își încetează definitiv efectele, dacă în acest interval de

timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Din această

perspectivă, Curtea a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată doar în

parte, respectiv doar pentru prejudiciul încercat de acesta prin aplicarea unor

dispoziții declarate neconstituționale și limitate în timp chiar de efectele

deciziei, respectiv până la data de 18 aprilie 2012, căci începând cu această

dată, conform mențiunilor explicite din corpul deciziei care produce aceleași

efecte juridice ca și dispozitivul, Casa Națională de Pensii Publice, prin

casele județene de pensii și casele sectoriale de pensii, au obligația ca de la

data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I

să se conformeze acesteia și deci, cel puțin prin premisă, după această dată

reclamantul nu mai poate invoca niciun fel de prejudiciu dedus din aplicarea

art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Pentru aceste

considerente, Curtea a admis în parte acțiunea în despăgubiri formulată de

reclamant și a obligat pârâtul Guvernul României să plătească reclamantului, cu

titlu de despăgubiri, echivalentul sumelor reținute fără temei legal din

veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 1

ianuarie 2011 și până la data de 18 aprilie 2012.

Celelalte pretenții

ale reclamantului în legătură cu prejudiciile viitoare generate după data de 18

aprilie 2012 nu au fost admise, după cum nu a fost admisă nici cererea de

despăgubiri materiale echivalentă cu salariul unui parlamentar pe o perioadă de

17 luni, această cerere neavând nicio legătură cu izvorul prejudiciului pretins

și admis de instanță.

Curtea nu a admis

nici prejudiciul cu titlu de daune morale pretins de reclamant. Pe lângă faptul

că nu a fost extrem de bine argumentat, Curtea nu a întrevăzut care drept

personal nepatrimonial al reclamantului a fost vătămat sau atins prin acțiunea

ilicită a pârâtului.

În acest context,

Curtea a reținut că înlăturarea consecințelor negative de ordin patrimonial,

prin acordarea despăgubirilor materiale ce se cuvin reclamantului, este în sine

suficientă, Curtea având în vedere că daunele morale prin nivelul sumei globale

stabilite trebuie să imprime un caracter compensatoriu, nefiind admisibil ca

aceasta să constituie nicio amendă excesivă pentru autorii faptelor ilicite și

prejudiciabile și nici să constituie venituri nejustificate pentru victima

acestora.

Cu privire la

cheltuielile de judecată, raportat la toate elementele de fapt prezentate de

reclamant și care se circumscriu taxelor judiciare de timbru, deplasărilor la

instanță și la Curtea Constituțională, timpul sacrificat cu prezența la

termenele de judecată, Curtea reține că suma de 1.000 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată se justifică, încât din această perspectivă conform art.

274 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a obligat pârâtul să plătească reclamantului,

cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1.000 RON.

declarate de K.A. și Guvernul României.

Recurentul K.A. a

criticat hotărârea instanței de fond, arătând că acțiunea sa este întemeiată în

totalitate nu numai în parte.

A fost criticată

soluția instanței de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Sănătății, arătându-se că fiecare membru al

guvernului răspunde politic solidar cu ceilalți membrii pentru activitatea

guvernului, menținând solicitarea de chemare în judecată a Ministerului

Sănătății, Ministerului Finanțelor și a Ministerului Muncii și Protecției

Sociale.

Recurentul-reclamant

a solicitat anularea modificărilor aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul

Fiscal prin H.G. nr. 44/2004 și păstrarea art. 259 alin. (2) din Legea nr.

95/2006.

Recurentul a criticat

hotărârea instanței de fond și pentru considerentul că nu a dat curs

solicitării reclamantului de a pretinde Guvernului României dovedirea faptului

dacă au fost îndeplinite condițiile art. 115 alin. (5) și (6) din Constituția

României. Recurentul a solicitat admiterea în totalitatea despăgubirilor

solicitate la instanța de fond și plata despăgubirilor morale de 10.000 euro și

a despăgubirilor materiale echivalente cu un salariu de parlamentar pe perioada

desfășurării procesului.

Guvernul României a

criticat hotărârea instanței de fond arătând că a fost dată cu aplicarea

greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

S-a susținut că

instanța de fond a apreciat greșit atât în ceea ce privește modul de plată al

despăgubirilor solicitate, cât și sub aspectul cuantumului acestora.

Recurentul a arătat

că a adoptat O.U.G. nr. 17/2012 prin care a stabilit faptul că sumele reținute

de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012 vor fi

restituite, stabilindu-se și modalitatea de restituire a acestora, respectiv

eșalonat, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice.

Pe fondul cererii, a

susținut că prin decizia Curții Constituționale a fost soluționată în parte

cererea pe care a formulat-o, întrucât suma deductibilă scutită la contribuția

de asigurări sociale de stat trebuie să fie aceeași cu suma deductibilă la

impozitul pe venit, care în momentul de față este stabilit la 1.000 RON, și nu

așa cum greșit a fost redactată Decizia nr. 336 din 3 mai 2012.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte nu poate

reține niciuna dintre criticile formulate de recurenți, prin motivele de recurs

formulate, astfel încât nefiind invocate motive de modificare sau de casare a

sentinței atacate, va fi menținută sentința instanței de fond ca legală și

temeinică.

Înalta Curte a

reținut, din analiza actelor dosarului, faptul că obiectul acțiunii

introductive este o acțiune în despăgubiri materiale, solicitate de reclamant

ca urmare a aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 107/2010, pentru

modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății.

Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 a reglementat prin dispozițiile art. 9 alin. (1)

posibilitatea introducerii unei acțiuni la instanța de contencios

administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, atunci când

există o vătămare a persoanei într-un drept sau într-un interes legitim prin

ordonanță sau dispoziții din ordonanță.

În cauza dedusă

judecății, având în vedere temeiul de drept al cererii, soluția ce se dă asupra

cererii de despăgubiri formulată de reclamant este indisolubil legată de

soluția dată de Curtea Constituțională excepției de neconstituționalitate

invocată în cauză.

Or, prin Decizia nr.

223 din 13 martie 2012 Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 259

alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt

constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de

5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de RON.”

Având în vedere

această soluționare dată excepției de neconstituționalitate, instanța de fond a

procedat în mod corect la analiza îndeplinirii condițiilor în materia

răspunderii civile, respectiv la existența vătămării, a existenței și a

întinderii prejudiciului invocat de reclamant.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra cererii de

despăgubiri formulate de reclamant, arătându-se perioada acordării acestora,

astfel încât întinderea prejudiciului va putea fi ușor stabilită în momentul

executării acestei hotărâri.

Critica formulată de

recurentul-reclamant în legătură cu respingerea celorlaltor pretenții

solicitate nu poate fi admisă de această instanță de control judiciar. Înalta

Curte reține că vătămarea adusă prin prevederile normative invocate a fost

acoperită integral prin acordarea despăgubirilor în limitele fixate de instanța

de fond.

Înalta Curte nu poate

primi nici critica formulată de Guvern cu privire la sentința instanței de

fond, văzând că sumele ce trebuie achitate reclamantului cu titlu de

despăgubire sunt ușor de stabilit, având în vedere limita în timp arătată

expres, precum și cuantumul ce trebuie aplicat, respectiv echivalentul sumelor

reținute fără temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie,

începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data de 18 aprilie 2012.

Pentru aceste

considerente, nefiind invocate motive de casare sau modificare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

formulate de K.A. și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 336 din 3 mai

2012 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM