ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6584/2013

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 8 februarie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj reclamantul K.A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, iar apoi prin succesive precizări a chemat în judecată și pe pârâtul Ministerul Sănătății, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să i se restituie pensia nelegal reținută prin pct. 7 al art. I din Ordonanța de urgență nr. 107 din 6 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 830 din 10 decembrie 2010, care modifică art. 259 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 alin. (2), având în vedere că i-a fost reținut 5,5% (54 RON) din pensia de 990 RON, pensie care este sub limita supusă impozitului pe venit.

Curtea a stabilit prin încheierea din 7 aprilie 2011 că obiectul acțiunii principale este o acțiune în despăgubiri materiale, în valoare de 129.600 RON, reprezentând paguba pe care reclamantul o suferă ca urmare a aplicării ordonanței de guvern criticată, sumă care reprezintă în esență despăgubirea care s-ar întinde pe cca. 20 ani, perioadă apreciată de reclamant, ca fiind speranța sa de viață. Totodată, Curtea a mai constatat că obiectul acțiunii vizează și despăgubirile morale de 10.000 euro și despăgubirile de 1.000 RON, acestea din urmă reprezentând spezele de judecată, subsumând eforturile și timpul pierdut de către reclamant cu prezentul proces, acesta ființând ca persoană fizică autorizată - taximetrist.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 martie 2012 Ministerul Sănătății a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii față de Ministerul Sănătății, în principal, ca inadmisibilă, și în subsidiar, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea instanței de fond A. Prin Sentința nr. 336 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Cluj a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul K.A. împotriva pârâtului Guvernul României și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, echivalentul sumelor reținute fără temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data de 18 aprilie 2012. De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1.000 RON, fiind respinse restul capetelor de cerere.

Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății și a respins acțiunea în contencios administrativ față de acest pârât. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, aceasta se impune a fi admisă. Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în acest raport juridic.

A reținut instanța faptul că în materia contenciosului administrativ acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și, în special, raportat la cererea de despăgubiri materiale și morale cauzate de ordonanța de urgență declarată neconstituțională, calitatea procesuală pasivă este circumscrisă în principal de autorul actului declarat neconstituțional și care a generat prejudiciul reclamat. A reținut instanța de primă jurisdicție faptul că autorul O.U.G. nr. 107/2010 este pârâtul Guvernul României și nu pârâtul Ministerul Sănătății, concluzionând că în prezenta pricină numai primul pârât are calitate procesuală pasivă, instanța nefiind învestită conform prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cu alte cereri privind anularea unor acte administrative emise de Ministerul Sănătății privind punerea în aplicare a O.U.G.

nr. 107/2010. Pe fondul cauzei, raportat la obiectul acțiunii așa cum a fost precizat Curtea a reținut faptul că urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor art. I pct. 7 din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 107/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Casa Județeană de Pensii Cluj a procedat la reținerea la sursă și apoi virarea la bugetul de stat a cotei de 5,5% - reprezentând contribuție CASS - din întregul cuantum al pensiei aflate în plată, nu doar din sumele ce depășeau 740 de RON din venitul din pensie al reclamantului. Instanța a constatat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, s-a constatat că: „dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de RON.” Deși aparent s-ar părea că excepția de neconstituționalitate a purtat asupra unui text legal menționat în Legea nr. 95/2006, trebuie observat că în cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 223/2012 jurisdicția de contencios constituțional a fost sesizată pe calea prevăzută de art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța a reținut că deși Curtea Constituțională s-a rezumat să constate doar pe cale de interpretare că dispozițiile legale, atacate ca fiind neconstituționale, sunt de fapt constituționale cu o rezervă de interpretare, trebuie observat că aceasta a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate care are ca scop și finalitate declararea textului din ordonanța de urgență ca fiind neconstituțional. Așa fiind, dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 223/2012 nu pot fi interpretate altfel decât ca o rezultantă a examenului de neconstituționalitate al dispoziției legale atacate, adoptată de Guvern prin O.U.G. nr. 107/2010.

Din această perspectivă, a reținut instanța de primă jurisdicție faptul că prin constatarea faptului că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul ca procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de RON, trebuie interpretată ca fiind rezultatul admiterii excepției de neconstituționalitate cu rezerva de interpretare și aplicare a textului oferită de instanța constituțională. Instanța de fond a ajuns la această concluzie reținând că dacă Curtea Constituțională nu ar fi admis excepția de neconstituționalitate, ar fi trebuit să o respingă, ceea ce evident nu a făcut.

Mai mult, s-a arătat că textul legal este păstrat în ordinea juridică constituțională, doar dacă se interpretează conform exigențelor impuse de jurisdicția de contencios constituțional. Față de cele arătate, instanța a constatat că cerințele impuse de dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite. Astfel, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, „după pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților.

Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.” Tot astfel conform art. 9 alin. (5) din aceeași lege, acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Instanța a reținut că în speță avem de-a face cu o decizie de declarare a neconstituționalității, Decizia nr. 223/2012, că aceasta este urmarea unei excepții ridicate în această cauză, că acțiunea poartă asupra unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat direct prin textul din ordonanța de urgență declarată neconstituțională, iar acțiunea este pendinte la data publicării deciziei deoarece decizia Curții Constituționale a fost publicată în M. Of.

la data de 18 aprilie 2012. O atare incidență a deciziei în prezentul litigiu rezultă din dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 sub imperiul cărora a fost solicitat concursul Curții Constituționale, dar prin Decizia nr. 223/2012 însăși jurisdicția constituțională arată explicit privind interpretarea aplicării temporale a efectelor deciziei în litigiile din fața instanțelor judecătorești prin prisma art. 147 alin. (1) din Constituție, că efectele deciziei se răsfrâng în procesele pendinte în fața instanțelor judecătorești la data publicării deciziei. Cu toate că pentru prima data în practica jurisdicției de contencios constituțional se arată explicit maniera în care se pune în aplicare o decizie pronunțată de Curtea Constituțională, trebuie totuși reținut că această limitarea temporală a efectelor deciziei nu afectează aplicarea și incidența dispozițiilor art. 9 alin. (3) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Și este așa, reține instanța de fond, întrucât prejudiciul avut în vedere de dispozițiile legale menționate nu poate fi decât anterior momentului publicării deciziei în M. Of. al României, deoarece ulterior acestui moment, conform dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept pentru un termen de 45 de zile, iar după împlinirea acestui termen își încetează definitiv efectele, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Din această perspectivă, Curtea a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată doar în parte, respectiv doar pentru prejudiciul încercat de acesta prin aplicarea unor dispoziții declarate neconstituționale și limitate în timp chiar de efectele deciziei, respectiv până la data de 18 aprilie 2012, căci începând cu această dată, conform mențiunilor explicite din corpul deciziei care produce aceleași efecte juridice ca și dispozitivul, Casa Națională de Pensii Publice, prin casele județene de pensii și casele sectoriale de pensii, au obligația ca de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I să se conformeze acesteia și deci, cel puțin prin premisă, după această dată reclamantul nu mai poate invoca niciun fel de prejudiciu dedus din aplicarea art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Pentru aceste considerente, Curtea a admis în parte acțiunea în despăgubiri formulată de reclamant și a obligat pârâtul Guvernul României să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, echivalentul sumelor reținute fără temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data de 18 aprilie 2012. Celelalte pretenții ale reclamantului în legătură cu prejudiciile viitoare generate după data de 18 aprilie 2012 nu au fost admise, după cum nu a fost admisă nici cererea de despăgubiri materiale echivalentă cu salariul unui parlamentar pe o perioadă de 17 luni, această cerere neavând nicio legătură cu izvorul prejudiciului pretins și admis de instanță.

Curtea nu a admis nici prejudiciul cu titlu de daune morale pretins de reclamant. Pe lângă faptul că nu a fost extrem de bine argumentat, Curtea nu a întrevăzut care drept personal nepatrimonial al reclamantului a fost vătămat sau atins prin acțiunea ilicită a pârâtului. În acest context, Curtea a reținut că înlăturarea consecințelor negative de ordin patrimonial, prin acordarea despăgubirilor materiale ce se cuvin reclamantului, este în sine suficientă, Curtea având în vedere că daunele morale prin nivelul sumei globale stabilite trebuie să imprime un caracter compensatoriu, nefiind admisibil ca aceasta să constituie nicio amendă excesivă pentru autorii faptelor ilicite și prejudiciabile și nici să constituie venituri nejustificate pentru victima acestora.

Cu privire la cheltuielile de judecată, raportat la toate elementele de fapt prezentate de reclamant și care se circumscriu taxelor judiciare de timbru, deplasărilor la instanță și la Curtea Constituțională, timpul sacrificat cu prezența la termenele de judecată, Curtea reține că suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată se justifică, încât din această perspectivă conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1.000 RON. 3. Recursurile declarate de K.A. și Guvernul României. Recurentul K.A. a criticat hotărârea instanței de fond, arătând că acțiunea sa este întemeiată în totalitate nu numai în parte.

A fost criticată soluția instanței de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, arătându-se că fiecare membru al guvernului răspunde politic solidar cu ceilalți membrii pentru activitatea guvernului, menținând solicitarea de chemare în judecată a Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor și a Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Recurentul-reclamant a solicitat anularea modificărilor aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prin H.G. nr. 44/2004 și păstrarea art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond și pentru considerentul că nu a dat curs solicitării reclamantului de a pretinde Guvernului României dovedirea faptului dacă au fost îndeplinite condițiile art. 115 alin. (5) și (6) din Constituția României.

Recurentul a solicitat admiterea în totalitatea despăgubirilor solicitate la instanța de fond și plata despăgubirilor morale de 10.000 euro și a despăgubirilor materiale echivalente cu un salariu de parlamentar pe perioada desfășurării procesului. Guvernul României a criticat hotărârea instanței de fond arătând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină. S-a susținut că instanța de fond a apreciat greșit atât în ceea ce privește modul de plată al despăgubirilor solicitate, cât și sub aspectul cuantumului acestora. Recurentul a arătat că a adoptat O.U.G. nr. 17/2012 prin care a stabilit faptul că sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012 vor fi restituite, stabilindu-se și modalitatea de restituire a acestora, respectiv eșalonat, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice.

Pe fondul cererii, a susținut că prin decizia Curții Constituționale a fost soluționată în parte cererea pe care a formulat-o, întrucât suma deductibilă scutită la contribuția de asigurări sociale de stat trebuie să fie aceeași cu suma deductibilă la impozitul pe venit, care în momentul de față este stabilit la 1.000 RON, și nu așa cum greșit a fost redactată Decizia nr. 336 din 3 mai 2012. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte nu poate reține niciuna dintre criticile formulate de recurenți, prin motivele de recurs formulate, astfel încât nefiind invocate motive de modificare sau de casare a sentinței atacate, va fi menținută sentința instanței de fond ca legală și temeinică.

Înalta Curte a reținut, din analiza actelor dosarului, faptul că obiectul acțiunii introductive este o acțiune în despăgubiri materiale, solicitate de reclamant ca urmare a aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 107/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a reglementat prin dispozițiile art. 9 alin. (1) posibilitatea introducerii unei acțiuni la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, atunci când există o vătămare a persoanei într-un drept sau într-un interes legitim prin ordonanță sau dispoziții din ordonanță. În cauza dedusă judecății, având în vedere temeiul de drept al cererii, soluția ce se dă asupra cererii de despăgubiri formulată de reclamant este indisolubil legată de soluția dată de Curtea Constituțională excepției de neconstituționalitate invocată în cauză.

Or, prin Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de RON.” Având în vedere această soluționare dată excepției de neconstituționalitate, instanța de fond a procedat în mod corect la analiza îndeplinirii condițiilor în materia răspunderii civile, respectiv la existența vătămării, a existenței și a întinderii prejudiciului invocat de reclamant. Înalta Curte a constatat că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra cererii de despăgubiri formulate de reclamant, arătându-se perioada acordării acestora, astfel încât întinderea prejudiciului va putea fi ușor stabilită în momentul executării acestei hotărâri.

Critica formulată de recurentul-reclamant în legătură cu respingerea celorlaltor pretenții solicitate nu poate fi admisă de această instanță de control judiciar. Înalta Curte reține că vătămarea adusă prin prevederile normative invocate a fost acoperită integral prin acordarea despăgubirilor în limitele fixate de instanța de fond. Înalta Curte nu poate primi nici critica formulată de Guvern cu privire la sentința instanței de fond, văzând că sumele ce trebuie achitate reclamantului cu titlu de despăgubire sunt ușor de stabilit, având în vedere limita în timp arătată expres, precum și cuantumul ce trebuie aplicat, respectiv echivalentul sumelor reținute fără temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data de 18 aprilie 2012. Pentru aceste considerente, nefiind invocate motive de casare sau modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de K.A. și Guvernul României împotriva Sentinței nr. 336 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM