ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 46299/3/2007, la data de 19 decembrie 2007, reclamantul M.F. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 998 și urm. și art. 1003 alin. (3) C. civ., în contradictoriu cu pârâții M.A.N. și Statul Român, prin M.F.P. Publice, obligarea acestora la plata unor daune materiale și morale în cuantum de 5.250.000 lei, reprezentând valoarea prejudiciului suferit de către reclamant prin contactarea unei afecțiuni „în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare”. În motivare, reclamantul a arătat că a fost incorporat în cadrul forțelor armate la data de 26 iunie 2002 la U.M.

X Vânători de Munte Curtea de Argeș, iar apoi a fost detașat la U.M. X Sfântul Gheorghe. Înainte de incorporare a fost verificat și testat din punct de vedere medical, fizic și psihic cu ocazia analizelor complete efectuate la primirea ordinului de recrutare și de incorporare și, în considerarea stării de sănătate impecabile și a condiției sportive deosebite, a fost repartizat la trupele de elită. În toată perioada în care a efectuat serviciul militar nu a beneficiat de nicio învoire, permisie sau concediu și nu a părăsit unitatea decât împreună cu colegii; singurul său contact cu persoane din afara unității a fost cu ocazia celor trei serii de vaccinări obligatorii ce i s-au făcut și la care s-a prezentat împreună cu colegii din pluton.

După o inițială preselecție a fost repartizat și a efectuat cursuri de bucătar, lucrând la bucătăria unității militare din Curtea de Argeș, urmând să obțină o diplomă la terminarea stagiului profesional. În timpul serviciului militar, deoarece se simțea rău, acuzând stări de greață, vărsături și o slăbiciune generală a fost internat și, în urma investigațiilor, a fost depistat cu virusul H.I.V., grupa IV O.S.M. (A.R.C.), fiindu-i eliberată în acest sens adeverință de Spitalul Militar Brașov, certificatul medical din 21 noiembrie 2002, în cuprinsul căruia s-a menționat „boală contactată în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare”, motiv pentru care consideră că întreaga culpă revine comandantului U.M.

X Curtea de Argeș de la acel moment, în calitate de prepus al M.A.P. Reclamantul a mai precizat că a fost clasat inapt și lăsat la vatră, în urma investigațiilor medicale fiindu-i stabilit un handicap grav cu asistent personal permanent, având capacitatea de muncă redusă la 10%. Situația fiind definitivă și fără șanse de supraviețuire, trebuie să beneficieze de un tratament adecvat, cu regim alimentar corespunzător, susținut cu vitamine și minerale, de condiții bune de locuit, de îngrijiri speciale, cu includerea ședințelor de psihoterapie, pentru a putea exista șansa de prelungire a vieții. A mai menționat reclamantul că după îmbolnăvire a fost exclus din cercurile de prieteni și cunoștințe, îndepărtat de către rude, neputându-se integra în societate.

Prin sentința civilă nr. 591 din 23 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, totodată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și, în consecință, acțiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă. Prin Decizia civilă nr. 106/A din 3 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de reclamant împotriva sentinței de mai sus. În considerente, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul general de 3 ani.

Acesta se calculează de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de aceasta. Conform susținerilor părții, în urma investigațiilor efectuate asupra stării de sănătate reclamantul a fost depistat cu virusul H.I.V., la data de 21 noiembrie 2002 eliberându-i-se un bilet de externare din Spitalul Militar Brașov, din care rezultă infecția H.I.V. grupa IV O.M.S. (A.R.C.). La aceeași dată, Spitalul Militar Brașov a emis un certificat medical, în temeiul căruia reclamantul a fost trecut în rezervă și clasat inapt serviciului militar.

În esență, fiind lăsat la vatră pe acest considerent, la numai 4 luni de la încorporare, se poate concluziona că, cel mai târziu la data de 21 noiembrie 2002, reclamantul cunoștea, cu certitudine, elementele necesare atragerii răspunderii delictuale pentru fapta pretins ilicită a prepusului M.A.P., dată de la care începe să curgă termenul general de prescripție, care s-a împlinit la 21 noiembrie 2005. Instanța de apel a mai reținut că reclamantul nu a făcut nicio dovadă de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.

Chiar dacă la data de 28 martie 2006 a fost emis un certificat privind încadrarea reclamantului într-un grad de handicap, Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap nu a făcut decât să constate, potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, gradul de handicap corespunzător, în temeiul tuturor actelor medicale deținute de parte (rezultate analize, bilet ieșire din spital, trimitere de la medicul de familie, referatul medicului specialist). Astfel, data certificatului de încadrare în grad de handicap din 28 martie 2006 este fără relevanță în ceea ce privește termenul de la care curge prescripția dreptului la acțiune.

Comisia de evaluare nu are atribuții în investigarea medicală a subiecților ori în stabilirea diagnosticului acestora, ci, în baza unor acte medicale preexistente, decide încadrarea în gradul de handicap pentru ca titularii să poată beneficia de protecția specială și de drepturile stabilite în mod legal în beneficiul acestora. Prin Decizia nr. 289 din 20 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului M.F. împotriva deciziei de mai sus, a admis apelul declarat de acesta împotriva sentinței civile nr. 591 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale, pe temeiul răspunderii civile delictuale, ca urmare a infestării reclamantului cu virusul H.I.V.

Maladia provocată de acest virus cunoaște mai multe etape evolutive, în prima etapă a infestării și, ulterior, în primele luni până la câțiva ani, mulți dintre bolnavi păstrându-și capacitățile fiziologice și funcționale și putându-și continua activitatea profesională. Pe parcursul evoluției bolii, de la momentul cunoașterii stării de seropozivitate, persoana în cauză trece prin inevitabile schimbări în plan moral și din punct de vedere economic, bolnavul neputând aprecia la momentul aflării diagnosticului care este prejudiciul concret și întinderea acestuia, agravarea stării de sănătate având drept consecință sporirea treptată a prejudiciului, care echivalează cu apariția unui nou prejudiciu cu caracter de certitudine.

Este adevărat că, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție de 3 ani pentru prejudiciul invocat curge de la data la care cel păgubit a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, însă consecința infestării cu virusul H.I.V. s-a concretizat nu numai într-un prejudiciu determinabil și imediat evaluabil, dar și într-un prejudiciu succesiv, care este consecința caracterului ireversibil al bolii, dat fiind că boala evoluează, iar consecințele dăunătoare se produc continuu și într-o perioadă variabilă de timp. Nu se poate susține că reclamantul ar fi trebuit să cunoască la data aflării diagnosticului care va fi întinderea prejudiciului, întrucât evoluția bolii, reacția pacientului la tratament, nevoile sale materiale și consecințele pe plan moral nu puteau fi cuantificate la acel moment, situație față de care prescripția începe să curgă de la momente succesive diferite, pe măsură ce fiecare pagubă este cunoscută efectiv.

Reclamantul a solicitat daune morale și materiale indicând o sumă globală. În raport de susținerile părții și probele administrate, instanța trebuia să stabilească în concret în ce constă prejudiciul material și moral invocat, pe ultimii 3 ani anteriori promovării acțiunii, față de faptul că starea de boală este de natură să genereze prejudicii succesive în timp. Față de specificul situației de fapt descrise în acțiune, instanța trebuia să administreze probele necesare pentru a se stabili când au fost efectuate cheltuielile pentru tratament, regim alimentar, condiții de locuit, îngrijiri, ședințe de psihoterapie, acțiunea neputând fi respinsă ca prescrisă dacă acestea au fost efectuate în cei trei ani anteriori promovării acțiunii.

Situația este aceeași în cazul prejudiciului moral, care nu s-a produs în integralitate la data aflării diagnosticului. Din motivarea acțiunii rezultă că prejudiciul moral se datorează excluderii din societate, situație care nu s-a petrecut în ziua aflării diagnosticului, ci, ulterior, pe parcursul evoluției bolii, inclusiv în ultimii 3 ani anteriori înregistrării acțiunii pe rolul instanței. În consecință, în rejudecare instanța trebuie să stabilească dacă, din totalul pagubei materiale și morale invocate prin acțiune, cel puțin o parte se localizează, ca moment al producerii, în intervalul termenului general de prescripție, iar, în caz afirmativ, pentru prejudiciul astfel localizat, urmează a se analiza îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, ce constituie aspecte de fond ale pricinii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 46299/3/2007* la data de 21 mai 2012. Reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare cu privire la cuantumul daunelor solicitate începând cu luna ianuarie 2005 la zi. Prin sentința civilă nr. 291 din 15 februarie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P. Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea în contradictoriu cu M.A.N., ca neîntemeiată. Referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin M.F.P. Publice, s-a reținut că acțiunea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., nu precizează care este raportul juridic dedus judecății care să angajeze răspunderea civilă delictuală a acestei entități, ce are o atare calitate doar în cazurile reglementate de lege.

Cât privește M.A.N., s-a apreciat că are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât reclamantul pretinde că s-ar fi infectat cu virusul H.I.V. în timpul serviciului militar, fiind depuse la dosar biletul de ieșire din Spitalul Militar Brașov, din care rezultă că acesta este inapt serviciului militar (cu scoatere din evidență), precum și certificatul medical emis de Spitalul Militar Brașov, din care reiese că boala a fost contactată în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare. Pe fond, tribunalul a reținut, cu privire la prejudiciu ca element esențial al răspunderii delictuale și ca rezultat al încălcării dreptului subiectiv la sănătate și chiar la viață, că din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar a rezultat că reclamantul a suferit un astfel de prejudiciu ca urmare a infectării sale cu H.I.V.

Împrejurarea că reclamantul suferă de o boală gravă care i-a atras calificarea acestuia într-un grad de handicap cu asistent personal, potrivit certificatului emis de Consiliul Local sector 1 sub nr. 616/28 martie 2006, precum și faptul că acesta nu și-a mai găsit un loc de muncă, fiindu-i afectat nivelul de trai și chiar existența sa, dar și modificarea atitudinii familiei și prietenilor atunci când au aflat că este infectat cu virusul H.I.V., au fost de natură a crea reclamantului atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral. Deși din cuprinsul certificatului medical eliberat de Spitalul Militar Brașov rezultă că boala a fost contactată în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului militar, din raportul de expertiză efectuat de către I.N.B.I.

Dr. Matei Balș reiese că „nu există relație de cauzalitate între infectarea cu H.I.V. și efectuarea stagiului militar”, momentul infectării cu H.I.V. fiind mult anterior înrolării în armată. Din adresa emisă de I.N.T.S. - Laboratorul Central de Referință pentru Infecțiile Transmisibile prin Transfuzie adresată D.L.A.J. a M.A.P. a rezultat că, potrivit testului serologic, respectiv al reactivității în W.B. (cel care i s-a făcut și reclamantului), se poate afirma că la data depistării, respectiv 17 octombrie 2002, infecția cu H.I.V. - 1 era mai veche de 4 luni, putând data și de 5 - 10 ani. Potrivit raportului de expertiză medicală efectuat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr.

Victor Babeș, a rezultat că „în privința stabilirii relației de cauzalitate între activitățile corespunzătoare stagiului militar și infectarea cu H.I.V. nu există date care să ateste posibilitatea infectării cu H.I.V. a reclamantului, în timpul efectuării acestui stagiu.” Ca atare, tribunalul a constatat că, în afara certificatului medical emis de Spitalul Militar Brașov și care nu a avut la bază o expertiză medicală de specialitate, întregul material probator, precum și comportamentul reclamantului anterior încorporării sale, așa cum acesta a fost reținut de către Comisia Medicală de la I.N.B.I. - Matei Balș, conduc la ideea că acesta s-ar fi infectat cu virusul H.I.V. anterior datei la care a fost încorporat pentru satisfacerea serviciului militar - 26 iunie 2002. A mai constatat tribunalul că nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte existența unei fapte ilicite săvârșite de către M.A.N.

sau de către prepusul său, comandantul U.M. X Curtea de Argeș, de la momentul la care reclamantul a fost încorporat și nici existența unui raport de cauzalitate între prejudiciul creat, și de necontestat, prin îmbolnăvirea cu H.I.V. a lui M.F. și vreo faptă a acestui pârât. Ca atare, în lipsa existenței faptei ilicite, potrivit art. 998 - 999 și 1000 alin. (3) C. civ., nu se poate reține nici existența vinovăției față de acest pârât. Prin Decizia civilă nr. 209/A din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva hotărârii mai sus arătate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că la dosar există două rapoarte medico-legale, precum și concluziile Comisiei Medicale din cadrul I.N.B.I.

Matei Balș, care conduc la ideea că reclamantul s-ar fi infectat cu virusul H.I.V. anterior datei la care acesta a fost încorporat pentru satisfacerea serviciului militar. De asemenea, a reținut că susținerea că instanța de fond nu a dat valoare juridică unei expertize efectuate de I.N.B.I. Dr. Matei Balș, în care se precizează că nu există date certe care să poată stabili cu certitudine momentul infectării cu H.I.V., nu poate fi primită, întrucât ulterior această concluzie a fost înlăturată de Comisia Medicală de la I.N.B.I. Matei Balș. Totodată, la dosar există și concluziile Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Matei Balș, iar institutul de specialitate a concluzionat că „la data depistării, respectiv 17 octombrie 2002 - infecția H.I.V.

- era mai veche de 4 luni, putând data și de 5-10 ani”. Or, sarcina probei revenea reclamantului, conform art. 1169 C. civ., care, însă, nu a înlăturat concluzia potrivit căreia infecția cu H.I.V. exista anterior încorporării sale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.F., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de apel se află într-o gravă confuzie cu privire la actele și probele administrate în cauză. Astfel, această instanță reține că la dosar există deja două rapoarte medico-legale, precum și concluziile Comisiei Medicale din cadrul I.N.B.I. Matei Balș. În realitate, dat fiind specificul afecțiunii și imposibilității efectuării unei expertize medico-legale la I.N.M.L., instanța de fond a cerut inițial părerea Comisiei Medicale din cadrul I.N.B.I.

Matei Balș și, ulterior, admițând obiecțiunile formulate, Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. Babeș. Într-o atare eroare, instanța de apel nu a avut nicidecum în vedere „contraexpertiza”, respectiv raportul efectuat ulterior de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. Babeș, care contrazice prima opinie exprimată de experți. În apel, reclamantul a criticat și neluarea în calcul de către prima instanță a concluziilor expertizei efectuate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. Babeș, însă instanța a reținut în mod eronat, în opinia recurentului, că partea reclamantă a susținut concluziile expertizei „Matei Balș”. Recurentul a mai arătat că nici instanța de fond, nici cea din apel nu au observat că, deși la momentul descoperirii afecțiunii sale, prin adresa din 21 martie 2008, I.N.T.S.

- L.C.R. - I.T.T., primind proba de ser a reclamantului și diagnosticând-o cu anti H.I.V. 1 Pozitiv, a cerut recoltarea unei probe de control, conform reglementărilor în vigoare, intimatul nu a mai trimis niciodată o nouă probă. Or, conform studiilor în domeniu, era obligatorie retestarea și efectuarea testului Western - Blot. A doua testare nu numai că ar fi confirmat ori infirmat diagnosticul inițial, dar ar fi dat și informații suplimentare cu privire la gradul infectării și la posibilul moment al producerii acesteia. Elocvente în acest sens sunt Buletinul de Analiză Serologică (fila 97 dosar), precum și răspunsul pe care M.A.N. l-a primit de la L.C.R.-I.T.T. În concret, deși reclamantul făcea parte din forțele armate, iar responsabilitatea cu privire la sănătatea acestuia revenea M.A.P., implicit Statului Român, deși un institut de specialitate - L.C.R.-I.T.T.

- solicitase imperativ recoltarea și trimiterea unei a doua probe, organele de decizie și-au permis să ignore această cerere și să sfideze prevederile legii. În speță, în mod greșit instanța de apel reține și un „comportament al reclamantului anterior încorporării sale” în conformitate cu cele constatate de Comisia Medicală de la I.N.B.I. Dr. Matei Balș, cu toate că, în urma obiecțiunilor formulate de reclamant, încuviințate, s-a aprobat efectuarea unei contraexpertize la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. Babeș. Prin urmare, după administrarea unei noi expertize, în mod paradoxal și de neînțeles, instanța de fond preia acele susțineri ce fuseseră criticate și anulate prin admiterea celei de-a doua expertize, iar instanța de apel, într-o confuzie totală cu privire la probele din dosar, reține că „infecția H.I.V.

a apelantului exista anterior încorporării sale”. Or, această ultimă frază a considerentelor demonstrează confuzia în care s-a aflat instanța de apel, cât timp exista un singur act medical - certificatul din 21 noiembrie 2002 eliberat de Spitalul Militar Brașov tocmai în vederea stabilirii legăturii cauzale a bolii cu îndeplinirea obligațiilor militare. Acest înscris face proba deplină a existenței elementelor răspunderii civile delictuale, conform art. 998 - 999 C. civ. În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, rejudecarea apelului și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu obligarea intimaților la plata sumelor reprezentând prejudiciul material și moral suferit.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: În speță, reclamantul M.F. a solicitat, pe tărâmul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâților Statul Român prin M.F.P. și M.A.N. la plata de daune materiale și morale reprezentând valoarea prejudiciului suferit prin contactarea virusului H.I.V. în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare. În acest context, în dovedirea/combaterea pretențiilor deduse judecății s-au administrat proba cu înscrisuri și expertize medico-legale de specialitate, care să stabilească dacă reclamantul a fost infectat în timpul executării serviciului militar.

Primul raport de expertiză medico-legală a fost efectuat de către o comisie medicală din cadrul I.N.B.I. „Prof. Dr. Matei Balș” (filele 77-78, 88-102, 139 Dosar nr. 46299/3/2007 - Tribunalul București, secția a IV-a civilă), după care, la cererea reclamantului, urmare obiecțiunilor formulate, s-a întocmit un nou raport de expertiză de către Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. Babeș (filele 149-150 Dosar nr. 46299/3/2007 - Tribunalul București, secția a IV-a civilă). În recurs, reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva aplicării art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care stipulează că „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere (…) numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Acesta a susținut că motivarea sumară și confuză a hotărârii instanței de apel, prin raportare la probele administrate în cauză, echivalează cu pronunțarea unei decizii nelegale, ce trebuie desființată în baza dispozițiilor învederate în cererea de recurs. Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța de apel a consemnat în cuprinsul hotărârii atacate existența la doar a „două rapoarte medico-legale, precum și concluziile Comisiei Medicale din cadrul I.N.B.I. „Matei Balș”, însă apreciază că această confuziune ce privește administrarea probelor și aprecierea succesiunii lor nu atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., text de lege ce nu are în vedere o eroare cuprinsă în considerente.

O astfel de greșeală materială nu justifică admiterea unui recurs, recurs ce poate viza doar motive ce susțin dispozitivul hotărârii atacate. Instanța de control judiciar, într-o astfel de situație, dacă constată existența unei erori, în cazul de față o înlocuire de denumire a institutelor medicale ce au efectuat expertizele medico-legale încuviințate de instanță, poate proceda doar la rectificarea considerentelor prin motivarea deciziei de respingere a recursului. Ca atare, Înalta Curte reține că, potrivit expertizei întocmite de I.N.B.I. „Prof. Dr. Matei Balș”, „nu există relație de cauzalitate între infectarea cu H.I.V. și efectuarea stagiului militar”. Pe de altă parte, concluziile raportului de expertiză întocmit de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr.V.Babeș sunt în sensul că „în privința stabilirii relației de cauzalitate între activitățile corespunzătoare stagiului militar și infectarea cu H.I.V.

nu există date care să ateste posibilitatea infectării cu H.I.V. a reclamantului în timpul efectuării acestui stagiu”. În speță, recurentul invocă necenzurarea concluziilor celui de-al doilea raport medico-legal, însă Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut, pe de o parte, că sarcina probei revine celui ce formulează o pretenție în fața instanței de judecată, iar, pe de altă parte, că în apel s-a analizat și critica legată de valoarea juridică a expertizei întocmite de Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. V. Babeș. Chiar dacă în considerente se indică greșit instituția ce a efectuat proba în cauză, concluziile acestei expertize sunt redate în mod clar, astfel încât nu se poate considera că instanța de apel nu a cenzurat criticile dezvoltate prin motivele de apel.

În cauză, apelul a fost respins întrucât reclamantul nu a făcut vreo dovadă care să impună atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului M.A.N., în acord cu dispozițiile art. 1169 C. civ. Cât timp instanța de apel reține că ceea ce s-a probat în litigiul de față este împrejurarea că reclamantul s-ar fi infectat cu virusul H.I.V. anterior datei la care acesta a fost încorporat pentru satisfacerea serviciului militar, rezultă că, în raport de situația de fapt constată, dispozițiile legale incidente în cauză - art. 998 și următoarele C. civ., au fost în mod legal aplicate. Or, titularul acțiunii trebuia să facă dovada tuturor elementelor răspunderii civile delictuale prin probele propuse și administrate și numai ulterior putea invoca aplicarea greșită a legii.

În cazul de față, reclamantul tinde să inverseze sarcina probei, cu încălcarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., atunci când invocă lipsa de diligență a intimatului M.A.N., cel care nu a înțeles să trimită o nouă probă serologică, spre analiză, deși această obligație îi incumba. Or, în speță, culpa pârâtului M.A.N. nu este justificată prin nerespectarea de către acesta a reglementărilor în vigoare privind recoltarea unei noi probe de control, ci, în opinia reclamantului, prin neadaptarea măsurilor necesare asigurării unei sănătăți impecabile a părții în cauză pe perioada efectuării stagiului militar. Drept consecință, față de cele arătate anterior, Înalta Curte nu consideră necesar a valorifica criticile recurentului privind admiterea recursului în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte mai reține că, în această etapă procesuală, controlul jurisdicțional este exclusiv unul de legalitate, iar nu de netemeinicie, dat fiind că pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost deja abrogat. Prin urmare, criticile referitoare la greșita interpretare a probelor care a condus la o greșită stabilire a situației de fapt nu mai formează obiect de recurs în actuala reglementare. Verificarea modalității în care instanța de apel a procedat la aprecierea probelor, în speță a certificatului medical din 21 noiembrie 2002 eliberat de Spitalului Militar Brașov, implică practic reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, caz în care Înalta Curte apreciază că acest control de netemeinicie a hotărârii recurate excede limitelor impuse de art. 304 C. proc.

civ. și nu intră în atribuțiile instanței de recurs. În speță, recurentul a făcut trimitere și la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține însă că acțiunea introductivă a dedus judecății raporturi juridice din sfera răspunderii civile delictuale, părțile litigante neaflându-se niciodată în raporturi juridice generate de încheierea unui act juridic (negotium iuris), care să permită formularea critici de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în raport de dezlegările și interpretarea dată de instanțele de fond respectivului act juridic. Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de textul citat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, neputând reține aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul M.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.F. împotriva Deciziei nr. 209/A din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2014.