ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1607/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1607/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108/P din 31 mai 2010,

pronunțată în Dosarul nr. 1741/103/2009, Tribunalul Neamț, secția penală, a

condamnat pe inculpatul P.N.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

A aplicat art. 71 și

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul sub aspectul

infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

În baza art. 81, 82

C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei principale, pe durata termenului

de încercare de 2 ani și 6 luni și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării executării pedepsei

principale.

A respins acțiunile civile

exercitate de părțile civile Ș.E. și D.C.

În baza art. 348 C.

proc. pen. a anulat înscrisurile falsificate.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond, a reținut că prin rechizitoriul nr. 976/P/2007 din 06 aprilie

2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.N.M., pentru săvârșirea infracțiunilor

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de fals intelectual

prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în aceea că, în calitate de agent de poliție, funcționar public cu atribuții

de constatare, de sancționare a contravențiilor și de control, în baza aceleași

rezoluții infracționale, a pretins și primit de la diferite persoane bani și foloase

necuvenite în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle

sale de serviciu, precum și de a falsifica în timp și în baza aceleași rezoluții

infracționale procesele-verbale de sancționare contravențională, prin atestarea

unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Prin același rechizitoriu

s-a mai dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1)

C. pen.

În baza probatoriului

administrat în cursul urmăririi penale și la cercetarea judecătorească instanța

de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul este agent

de poliție în cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț - Compartimentul sisteme

de pază.

În această calitate avea

atribuții de îndrumare, sprijinire și evaluare a conducătorilor de unități, pe linia

asigurării pazei și integrității patrimoniului acestora.

Inculpatul aviza planurile

de pază, verifica documentele necesare avizării personalului de pază, efectua verificări

în teren, evalua modul în care conducătorii agenților economici publici și privați

executa obligațiile stabilite de lege cu privire la protejarea patrimoniului și

propunea retragerea atestatelor personalului de pază.

2007, trei vânzători ambulanți de marfă din județul Ialomița, D.R., B.C. și B.R.,

l-au denunțat pe inculpat că ar fi pretins bani și bunuri, pentru a nu li se confisca

mărfurile pe care le comercializau.

În concret, cei trei l-au

denunțat pe inculpat ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, timp de doi ani,

îi oprea, le cerea documentele de proveniență a mărfii și, în lipsa acestora, îi

amenința că le confiscă marfa, iar pentru a-i ierta, le pretindea bani și bunuri.

Inculpatul a arătat că

i-a oprit de mai multe ori pe cei trei denunțători, dar și pe alte persoane din

județul Ialomița care comercializau marfa, i-a condus la poliție pentru identificare,

i-a sancționat contravențional și le-a confiscat marfa, depunând-o la camera de

corpuri delicte.

Martorii P.F. și I.V.,

colegi de serviciu cu inculpatul, au declarat că i-au oprit de mai multe ori pe

vânzătorii ambulanți din Ialomița, i-au sancționat contravențional și le-au confiscat

marfa.

Niciuna din probele administrate

nu susține denunțurile celor trei denunțători, simplele afirmări ale părților vătămate

nefiind de natură să înlăture prezumția de nevinovăție de care se bucura inculpatul.

și D.C.F. sunt angajați ai firmei de pază P., care asigura paza la barul aparținând

SC C.C. SRL Piatra Neamț.

În seara zilei de 02 ianuarie

2008, la acest bar a avut loc un scandal de amploare.

Părțile vătămate l-au

denunțat pe inculpat că le-ar fi pretins, pentru a nu-i sancționa pentru neexecutarea

sarcinilor de serviciu în seara scandalului de la bar, două baxuri de vin și o sticlă

de whisky. J.C.V. l-a mai denunțat pe inculpat că i-ar fi pretins bonuri de masă

pentru tatăl său, care era angajat al firmei de pază.

În declarațiile pe care

le-au dat în faza cercetării judecătorești, părțile vătămate au arătat că nu mai

mențin declarațiile date la urmărirea penală, pentru că le-au fost dictate și au

fost obligați să le semneze.

În declarația sa, inculpatul

a arătat că este prieten cu cei doi și că nu le-a pretins niciodată bani sau alte

bunuri în legătură cu atribuțiile sale de serviciu.

Nici în faza urmăririi

penale și nici în faza judecății nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte

că inculpatul a săvârșit aceste fapte.

pe inculpat că i-ar fi pretins suma de 200 RON pentru a-i aviza un plan de pază

la SC A. SRL.

În declarația dată în

etapa cercetării judecătorești, acesta a arătat că suma de 200 RON nu a fost pretinsă

de inculpat, ci i-a dat-o împrumut.

N.M.L. nu a putut oferi

nicio explicație a declarațiilor contradictorii.

Inculpatul a declarat

ca N.M.L. i-a dat suma de 200 RON împrumut, în baza prieteniei lor, deoarece tatăl

său era bolnav.

Nici în faza urmăririi

penale și nici în faza judecății nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte

că inculpatul a săvârșit această faptă.

al SC An. SRL de care aparține restaurantul A. din Piatra Neamț, l-a denunțat pe

inculpat că i-ar fi pretins produse alimentare pentru el și alți doi colegi, cu

prilejul întocmirii documentației necesare asigurării pazei restaurantului și că

l-ar fi amenințat să încheie contract cu o anumită firmă pentru asigurarea pazei.

Inculpatul nu a recunoscut

învinuirea.

Martorii P.A.P. și A.A.D.,

colegii de serviciu cu care inculpatul a fost în control la restaurantul A., au

declarat că au plătit consumația.

Nici în faza urmăririi

penale și nici în faza judecății nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte

că inculpatul a comis faptele reclamate.

al SC C.S., societate având ca obiect de activitate instalarea sistemelor de pază,

l-a denunțat pe inculpat că îi trimitea clienți și că îi sancționa angajații, cerându-i

în schimb să monteze la casa tatălui inculpatului un sistem antiefracție.

Inculpatul a declarat

că sistemul era dezafectat și a fost plătit.

Martorul D.S., fost angajat

al SC C.S. a declarat că a montat la casa inculpatului un sistem de alarmă, care

a fost plătit.

Nici în faza urmăririi

penale și nici în faza judecății nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte

că inculpatul a săvârșit aceste fapte.

G.E.S. Piatra Neamț, l-a denunțat pe inculpat că i-a cerut o cantitate de carne

pentru că l-a sancționat cu „avertisment” pe agentul de pază C.G.

În declarația dată în

faza cercetării judecătorești, F.G. a arătat că i-a cerut inculpatului să-l sancționeze

pe agentul de pază C.G. pentru că nu purta ecusonul și bastonul, ceea ce inculpatul

a făcut.

Într-o zi i-a dat inculpatului

3 kg. carne de porc, dar nu pentru că l-a sancționat pe agent, ci ca pomană.

Inculpatul a arătat că

l-a sancționat pe C.G. și, fără legătura cu acest fapt, a primit de la partea vătămată,

în numele prieteniei lor, ca pomană, 3 kg. carne de porc.

Nici în faza urmăririi

penale și nici în faza judecății nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte

că inculpatul a pretins bunul pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.

al SC I. SRL, l-a denunțat pe inculpat ca, profitând de funcția sa, i-a cerut de

mai multe ori bax-uri de suc, pe care i le-a dat de frică.

La dosar nu există nicio

probă care să susțină învinuirea.

Instanța de fond a reținut

că împotriva inculpatului s-au formulat mai multe denunțuri, unele menținute ulterior

și altele nu, potrivit cărora, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul

ar fi pretins și primit de la denunțători mai multe bunuri.

Însă, în afara declarațiilor

denunțătorilor, și acelea menținute doar în parte, nu există nicio probă pe baza

căreia să se poată stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul

este autorul acestor fapte.

În faza cercetării penale

s-a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat, însă la

dosar nu exista niciun proces-verbal de transcriere a convorbirilor, trimiterea

în judecată nefiind fundamentată pe acestea.

Drept urmare, instanța

de fond a constatat că faptele nu există și a achitat inculpatul sub aspectul acestor

învinuiri.

șase procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prin care

a aplicat contravenienților Ș.E.T., P.C., N.l.M., D.C., R.M. și P.F. sancțiunea

„avertisment” pentru încălcarea unor dispoziții legale privind paza bunurilor.

În aceste

procese-verbale se atesta că cei sancționați recunosc faptele și au luat cunoștință

de sancțiunea aplicată.

Deși

procesele-verbale sunt semnate de contravenienți, aceștia au declarat că nu le-au

semnat și că nu au fost controlați de inculpat.

Din raportul de expertiză

a rezultat că semnăturile sunt executate de inculpat.

În raport de această situație

de fapt, instanța de fond a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei

pentru această infracțiune, având în vedere criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen., a aplicat inculpatului o pedeapsă în minimul special prevăzut de

lege, pe măsura tulburării produse în mediul social, aptă a asigura scopul prevăzut

de art. 52 C. pen.

Ținând cont de vârsta

inculpatului, de situația sa familială și de concluziile raportului de evaluare,

instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea

efectivă a acesteia și a dispus suspendarea condiționată a executării.

Împotriva hotărârii primei

instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpatul P.N.M.

Parchetul a criticat hotărârea

primei instanțe sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, reținând că faptele nu există, deși materialul probator

administrat în cauză dovedește comiterea faptelor reținute în sarcina inculpatului

prin actul de sesizare a instanței de judecată. Cu privire la suma de 200 RON, inculpatul

a recunoscut primirea acesteia. Prin urmare, în măsura în care s-ar reține că aceasta

constituie un împrumut, se impunea reținerea altui caz de împiedicare a punerii

în mișcare sau exercitării acțiunii penale, respectiv achitarea în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, în mod greșit

prima instanța a reținut că denunțătorii J.C.V. și D.C.F. nu și-au menținut declarațiile

date la urmărirea penală și s-a pronunțat în raport de acestea, deși acestea ca

și declarațiile date în instanță de alți denunțători nu sunt credibile, respectiv

nu sunt rezonabile sub aspectele ținând de relațiile de prietenie pe care tind

a le dovedi. În concluzie, procurorul a solicitat admiterea apelului, desființarea

sentinței criticate și, urmare reaprecierii probelor, pronunțarea unei hotărâri

de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită sau, în subsidiar,

prin schimbarea încadrării juridice, pentru infracțiunea de primire de foloase necuvenite.

Inculpatul, susținând

că faptele reținute în sarcina sa sub aspectul infracțiunii de fals intelectual

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, a solicitat reaprecierea

gradului de pericol social, cu referire la împrejurarea că unele dintre contravențiile

reținute au fost reale și o parte a proceselor-verbale au fost comunicate, putând

fi contestate, ceea ce nu s-a întâmplat, și pronunțarea unei soluții de achitare

cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Prin decizia penală

nr. 45 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, a desființat

sentința numai sub aspectul achitării inculpatului pentru infracțiunea de luare

de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu referire la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a reținut

cauza spre rejudecare și, pe fond:

În baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea de luare

de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu referire la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea

de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., cu referire

la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., text de lege în baza căruia a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare

și a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 256

alin. (2) C. pen., cu referire la art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea

de la inculpat a sumei de 450 RON.

Celelalte dispoziții ale

hotărârii instanței de fond au fost menținute.

Prin aceeași decizie,

apelul declarat de inculpat împotriva sentinței instanței de fond a fost respins,

ca nefondat.

În motivarea acestei hotărâri

instanța de apel a reținut că inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru

săvârșirea a două infracțiuni, respectiv aceea de fals intelectual prevăzută de

art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de luare de

mită prevăzută de art. 254 alin. (1), 2 C. pen., raportat la art. 7 din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru prima infracțiune acesta

fiind condamnat în primă instanță.

Cât privește cea de a

doua infracțiune, prima instanță a constatat că din probele administrate nu a rezultat

săvârșirea acesteia.

Or, dacă cu privire la

capetele de acuzare, referitoare la denunțătorii D.R., B.C., B.R., M.A. și I.T.S.,

soluția de achitare este corectă, sub aspectul celorlalte acuzații în mod greșit

s-a reținut că faptele nu există.

Astfel, ansamblul materialului

probator confirmă primirea de către inculpat a unor sume de bani și bunuri, de la

persoane cu care a venit în contact în virtutea relațiilor de serviciu și în

raport cu care îndeplinise anumite atribuții impuse de funcția ce o deținea.

Prin urmare, într-adevăr

faptele acestuia nu se încadrează în niciuna dintre modalitățile de comitere reglementate

de legiuitor pentru infracțiunea de luare de mită, însă faptele acestuia se încadrează

în dispozițiile art. 256 C. pen., care incriminează primirea de foloase necuvenite.

Pentru a respinge apelul

declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, instanța de apel a constatat

că fapta inculpatului, cu privire la care instanța de fond a stabilit în mod corect

că există, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere

numărul proceselor-verbale încheiate, poziția sa procesuală, scopul urmărit, respectiv

acela de „a avea activitate”, dar și calitatea sa de agent de poliție, funcționar

public însărcinat cu constatarea contravențiilor și sancționarea lor, așa încât

în mod corect a fost condamnat pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul P.M.N., întemeiat pe cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 17

2

și 14 C. proc. pen.

Reiterând criticile formulate

în apel, inculpatul a solicitat reaprecierea gradului de pericol social, cu referire

la infracțiunea de fals intelectual, și pronunțarea unei soluții de achitare în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen.

Cu privire la infracțiunea

de primire de foloase necuvenite, inculpatul a susținut că în mod greșit a fost

admis apelul, schimbată încadrarea juridică a faptelor și condamnarea sa, atâta

timp cât probatoriul administrat în cauză a dovedit că faptele nu există. În consecință,

inculpatul a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei pronunțate în apel.

În subsidiar, inculpatul

a solicitat reindividualizarea pedepsei, avându-se în vedere circumstanțele personale

ale inculpatului, să se coboare pedeapsa în cazul în care va fi găsit vinovat pentru

vreuna din infracțiunile reținute în sarcina sa spre minimul special, apreciind

că poate fi amendat potrivit prevederilor art. 76 lit. e) C. pen.

Examinând hotărârea atacată

în raport de cazurile de recurs invocate și dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și materialului

din dosarul cauzei, următoarele:

Instanța de fond a stabilit

corect situația de fapt, corespunzător probelor administrate, în raport de care

a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de fals intelectual prevăzut de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., iar pedeapsa aplicată acestuia, atât sub aspectul cuantumului

cât și a modalității de executare, este judicios individualizată.

Evaluarea probatoriului

administrat în cauză, sub aspectul acestei infracțiuni, cu referire la repetabilitate

și calitatea funcționarului, nu relevă acel pericol social al faptelor în raport

de care acestea nu constituie infracțiuni și, drept urmare, atrag incidența

art. 18

1

C. pen.

Prin urmare, în mod întemeiat

instanța de apel a apreciat nefondată, sub aspectul acestor motive, calea de atac

exercitată de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe.

Sub aspectul infracțiunii

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

prima instanță a constatat că faptele nu există și a achitat inculpatul.

În vederea pronunțării

unei soluții de condamnare a inculpatului, și sub aspectul acestei infracțiuni,

procurorul a solicitat, cu referire la aceleași probe, o reapreciere a lor.

În acest sens, judecata

în primă instanță, având ca finalitate proprie soluționarea fondului cauzei penale,

rezolvă latura penală, respectiv acțiunea penală prin care făptuitorul a fost tras

la răspundere.

După cum instanța constată

temeinicia sau netemeinicia tragerii la răspundere a inculpatului, aceasta va pronunța

una din soluțiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen.

Potrivit alin. (2) al

acestui art., instanța pronunță condamnarea atunci când constată că fapta există,

ea constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În raport de dispozițiile

art. 62 și art. 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1, art. 200 și art. 289 din

același Cod, hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie

să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat în cauză.

Pe de altă parte, în raport

de aceleași dispoziții legale, tragerea la răspundere a inculpatului, materializată

în sancțiunea prevăzută de lege, impune stabilirea cu certitudine a vinovăției inculpatului,

ca o concluzie a lanțului deductiv fără discontinuitate reprezentat de probe.

Or, probele administrate

în cauză nu satisfac această exigență, în mod întemeiat prima instanța reținând

că faptele reținute în sarcina inculpatului, respectiv aspecte care să ilustreze

vinovăția acestuia, nu există.

În fapt, evocând implicit

eroarea gravă de fapt, procurorul a propus o altă interpretare a probelor.

Împotriva inculpatului

s-au formulat mai multe denunțuri, unele menținute ulterior, altele nu, pentru că

în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu ar fi pretins și primit de la denunțător

mai multe bunuri, însă în afara declarațiilor denunțătorilor și acelea menținute

în parte, nu există nici o probă pe baza căreia se poate stabili că inculpatul este

autorul acestor fapte.

În faza cercetării penale

s-au autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de

inculpat, însă la dosar nu s-a depus nici un proces-verbal de transcriere a acestor

convorbiri, trimiterea în judecată nefiind fundamentată pe ele.

În raport de scopul procesului

penal, astfel cum acesta reglementat prin art. 1 C. proc. pen., valorizarea corectă

a probelor administrate este realizată și își produce efectele prin stabilirea corectă

a situației de fapt.

Ca atare, nicio critică

nu poate privi dreptul suveran de apreciere a probelor de către instanța de judecată

ci, exclusiv, discordanța dintre cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Or, instanța de fond a

evaluat corect probatoriul administrat în cauză și a stabilit situația de fapt funcție

de acestea.

Cu privire la aceleași

probe, care evidențiază inexistența faptelor intrând în latura obiectivă a vreunei

infracțiuni, instanța de apel s-a pronunțat în sensul vinovăției inculpatului, fără

a evidenția discordanța dintre cele reținute de instanța de fond și conținutul real

al acestor probe.

Se constată prin urmare

o valorizare greșită de către instanța de apel a probatoriului administrat în cauză,

contrar spiritului principiului statuat de legea procesual penală.

Prin urmare, admițând

apelul, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii, supusă

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte va admite recursul declarat de inculpatul P.M.N. împotriva deciziei penale

nr. 45 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie, va casa decizia recurată și va menține hotărârea primei instanțe.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de inculpatul P.M.N. împotriva deciziei penale nr. 45 din 22 martie 2011 a Curții

de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează decizia recurată

și menține sentința penală nr. 108/P din 31 mai 2010 a Tribunalului Neamț, secția

penală.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 mai 2012.