Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2010
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 604/2010

HOTĂRÂRE
16.02.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 604/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 martie 2009, contestatoarea SC A.B. SA Gohor a solicitat, în contradictoriu cu intimații M.A.P.D.R. București, M.F.P. - prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Galați și SC O.V.I.G. SA, succesoare a SC A.V.I.G. SA, anularea deciziei nr. 2658 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În vederea soluționării contestației în anulare s-a atașat Dosarul nr. 2102/121/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în care s-a pronunțat decizia contestată.

Prin decizia nr. 2658 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A.B. SA și de pârâta SC A.V.I.G. SA împotriva deciziei nr. 83/ A din 5 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea SC A.B.

SA a făcut un istoric privind soluțiile pronunțate de instanțele anterioare și a arătat în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale, în sensul că instanța de recurs nu a răspuns la fiecare motiv de recurs în parte, ci a analizat „în rezumat" motivele de recurs formulate în cauză, acestea fiind mult mai amplu dezvoltate decât motivarea deciziei a cărei anulare se solicită și că din analiza considerentelor acesteia se observă faptul că au fost avute în vedere doar două motive de recurs, respectiv riscul asigurat și motivul privind procedura specială de acordare a despăgubirilor, conform Legii nr. 381/2002. Intimatele SC O.V.I.G. SA și M.A.P.D.R.

au solicitat prin întâmpinările depuse, respingerea contestației în anulare ca nefondată, apreciind ca legală și temeinică decizia contestată. Contestația în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente: Temeiul invocat art. 318 C. proc. civ., prevede în prima teză, că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, iar în teza a doua, când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Verificând susținerea contestatoarei, potrivit căreia, respingând recursul instanța a omis să cerceteze toate motivele de casare, se constată că aceasta nu poate fi primită, atâta vreme cât din motivarea deciziei se reține că, deși amplu motivat, recursul nu a fost structurat pe motivele de recurs, iar instanța le-a grupat pe punctele 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ. și le-a analizat, iar printr-o motivare concisă a răspuns motivelor de recurs. Faptul că instanța de recurs nu a examinat distinct fiecare argument, nu constituie o omisiune în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac din moment ce din considerentele hotărârii rezultă raționamentul logico juridic al instanței în adoptarea soluției pe cele două motive de recurs. Aceste susțineri ale contestatoarei sunt în realitate critici aduse soluției din recurs, afirmațiile făcute în cuprinsul contestației în anulare nu sunt susținute de probe din care să rezulte că s-ar fi omis cercetarea vreun motiv de recurs, fiind în realitate un recurs la recurs.

Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 318 C. proc. civ. avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestația în anulare va fi respinsă.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A.B. SA Gohor împotriva deciziei nr. 2658 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2306/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 decembrie 2009, contestatoarea SC V. SRL Galați a solicitat admiterea contestației în anulare formulat
ÎCCJ 2009-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1818/2009
are Înalta Curte, constată: Prin decizia nr. 1936 pronunțată de această instanță la 4 aprilie 2008 s-a admis recursul declarat de recurenta SC A.R.A. SA, sucursala Vrancea, împotriva deciziei nr. 73 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Curt
ÎCCJ 2010-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2085/2010
ținut de prima instanță că reclamanta nu a indicat expres care sunt dispozițiile imperative încălcate iar susținerile sale de nesocotire a principiului disponibilității, greșita apreciere asupra incidenței răspunderii contractuale și statua
ÎCCJ 2010-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 350/2010
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 4 mai 2009, contestatoarea SC B.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu intima
ÎCCJ 2008-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2008
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3290 din 24 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de A.V.A.S. Bu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă