ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, în temeiul art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de general de brigadă magistrat dr. N.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 271, art. 253 1 și art. 289 C. pen. Ulterior, la data de 14 octombrie 2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare nr. 275/II-2/2011 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică.
Nemulțumit de soluția dispusă de procuror petiționarul A.I. s-a adresat cu plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 februarie 2012. Prin sentința nr. 905 din 11 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1563/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, pe care a menținut-o. A obligat petiționarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
La data de 24 octombrie 2011, sub nr. 34560 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, o nouă plângere formulată de petiționarul A.I., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva aceleiași rezoluții a procurorului (respectiv rezoluția nr. 122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare). Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că, anterior, după cum s-a arătat în cele ce preced, prin sentința nr. 905 din 11 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare, menținând această rezoluție, hotărârea pronunțată fiind definitivă.
În speță, se constată că petiționarul a formulat o nouă plângere penală împotriva aceleiași persoane pentru aceleași fapte cercetate anterior, această plângere constituind de fapt o repetare a celei deja soluționate definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 905 din 11 iunie 2012, în cauză fiind incidente dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare este inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 septembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.