ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2845/2014

Asupra contestației la executare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin

cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 mai

2014 sub nr. 2067/1/2014, condamnatul R.D.C. a formulat contestație la

executare împotriva Deciziei penale nr. 1612 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile.

Analizând actele și lucrările

dosarului, se rețin următoarele:

Prin sentința penală nr. 285 din 27

iunie 2013 a Tribunalului Iași inculpatul R.D.C. a; fost condamnat la o

pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a

infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori prevăzute de art. 12 alin.

(1) alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1), (2), (3)

raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 74 alin. (2),

art. 75 alin. (2), art. 80 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 285 din

27 iunie 2013 a Tribunalului Iași, inculpatul R.D.C. a declarat apel, iar prin

Decizia penală nr. 173 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Iași l-a respins

ca nefondat.

Recursul inculpatului R.D.C. declarat

împotriva Deciziei penale nr. 173 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași a

fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 1612 din 12 mai 2014

pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu dispozițiile art. 598

alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se

poate face în următoarele cazuri:

a) Când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată

împotriva I altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei.

Nici unul dintre cazurile enumerate nu

sunt incidente în cauză.

Referitor la legea penală favorabilă,

potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen., în cazul în care de

la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În privința inculpatului R.D.C.,

instanța de recurs prin Decizia nr. 1612 din 12 mai 2014, a reținut că prin

compararea legilor penale succesive, cea din momentul săvârșirii faptelor cu

cea din momentul judecării, legea penală favorabilă inculpatului R.D.C. este

legea veche, C. pen. anterior - sub aspectul modalității de stabilire a

pedepsei în caz de concurs de infracțiuni.

În conformitate cu prevederile art. 94

pct. 2 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind C. pen., art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 au

fost abrogate. Aceasta nu înseamnă că infracțiunile de trafic de persoane și

trafic de minori au fost dezincriminate o dată cu abrogarea art. 12 și art. 13

din Legea nr. 678/2001, întrucât faptele se regăsesc în noul C. pen.

Astfel, potrivit art. 210 alin. (1)

din noul C. pen., infracțiunea de trafic de persoane constă în recrutarea,

transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul

exploatării acesteia săvârșită : a) prin constrângere, răpire, inducere în

eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra

sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei

persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte

foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra

acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea

unor drepturi.

Conform art. 211 alin. (1) din noul C.

pen., infracțiunea de trafic de minori constă în recrutarea, transportarea,

transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor în scopul exploatării

acestuia și se pedepsește cuiînchisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor

drepturi.

Dacă fapta a fost săvârșită în

condițiile art. 210 alin. (1) ., pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și

interzicerea unor drepturi.

Conținutul constitutiv al

infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori prevăzute de art. 210 alin.

(1) și art. 211 alin. (1) și (2) din noul C. pen. este același cu cel din

reglementarea anterioară cuprinsă în art. 12 alin. (1), alin. (2), respectiv art.

13 alin. (1) din Legea specială nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea

traficului de persoane, elementul material al laturii obiective realizându-se

prin aceleași modalități alternative: recrutarea, transportarea, transferarea,

adăpostirea, primirea unei persoane, respectiv minor, în scopul exploatării

acestora.

Inculpatul R.D.C. a săvârșit două

infracțiuni în concurs - trafic de persoane și trafic de minori - și a fost

condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare.

Conform art. 34 lit. b) C. pen.

anterior, în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu

închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la

maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga

un spor de până la 5 ani. Așadar, în cazul concursului de infracțiuni, legea

veche prevedea că atât sporirea până la maximul special cât și adăugarea unui

spor de pedeapsă sunt facultative.

Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din

noul C. pen., în caz de concurs de infracțiuni când s-au stabilit numai pedepse

cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o

treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Prin urmare, aplicarea unui spor de

pedeapsă a devenit obligatorie conform noului C. pen.

Sub aspectul modalității de stabilire

a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, în cauză, legea veche

este favorabilă inculpatului R.D.C. întrucât pedeapsa cea mai grea nu a fost

sporită până la maximul ei special - 15 ani închisoare - și nici nu a fost

adăugat vreun spor de pedeapsă de până la 5 ani, în total 20 ani închisoare,

spre deosebire de legea nouă care prevede aplicarea obligatorie a unui spor de

pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Instanța de fond a aplicat

inculpatului R.D.C. - 6 ani închisoare pentru trafic de persoane și 8 ani

închisoare pentru trafic de minori, pedepse orientate spre mediu.

Cu toate că legea nouă prevede limite

speciale mai reduse pentru ambele infracțiuni, de la 3 la 10 ani, respectiv, de

la 5 la 12 ani închisoare, prin aplicarea legii penale mai favorabile nu se

poate realiza o nouă reindividualizare a pedepselor, în sensul că nu se poate

stabili pedepse orientate spre minimul special - 3 ani închisoare, întrucât

instanța de fond a stabilit pedepse înspre mediu.

Ca atare, pedepsele; ce ar fi putut fi

aplicate, dacă s-ar fi stabilit că legea nouă este favorabilă inculpatului, ar

fi trebuit orientate spre mediu - 5 ani închisoare pentru trafic de persoane și

7 ani închisoare pentru trafic de minori; însă în acest caz, pedeapsa

rezultantă ar fi fost stabilită conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

potrivit cărora, în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai

pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un

spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Aceasta ar fi însemnat 7 ani

închisoare, la care se adaugă obligatoriu un spor de o treime din 5 ani

închisoare (ceea ce înseamnă 1 an și 8 luni închisoare) în total 8 ani și 8

luni închisoare.

Or, pedeapsa rezultantă stabilită

inculpatului R.D.C. potrivit C. pen. anterior (art. 34 lit. b) C. pen.), de 8

ani închisoare este mai redusă decât pedeapsa rezultantă ce ar fi trebuit

stabilită conform noului C. pen. (art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen.)

de 8 ani și 8 luni închisoare.

Ca atare, instanța de recurs, prin

Decizia nr. 1612 din 12 mai 2014 a stabilit că în ceea ce-l privește pe

inculpatul R.D.C., legea penală favorabilă este legea veche sub aspectul

modalității de stabilire a pedepsei în caz de concurs de infracțiuni.

Pentru considerentele expuse,

contestația la; executare formulată de condamnatul R.D.C. împotriva deciziei

penale nr. 1612 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este

nefondată și urmează a fi respinsă ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 597 C.

proc. pen., iar conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la

executare formulată de condamnatul R.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 1612

din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 5187/99/2010.

Obligă contestatorul condamnat la

plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20

octombrie 2014.