ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 782/2013

Deliberând, asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.O.M., împotriva încheierii nr. 29/CC din data de

24

iunie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. 8247/245/2014.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin încheierea nr. 29/CC din data de 24 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. 8247/245/2014, în temeiul dispozițiilor art. 459 alin. (7) raportat la art. 341 alin. (8) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă contestația (intitulată apel) formulată de contestatoarea petentă A.O.M. împotriva sentinței nr. 16/CC din 29 aprilie 2014 a Judecătoriei Iași.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 16/CC din 29 aprilie 2014 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul cu nr. 8247/245/2014, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A.O.M., împotriva sentinței penale nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă.

În

cererea formulată, revizuenta a arătat, în esență, faptul că obiectul Dosarului nr. 13383/245/2012 al Judecătoriei Iași a fost plângere împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, dosar în care intimați au fost A.P. și A.C.

În

dosarul menționat a fost pronunțată sentința penală nr. 335/2013, iar Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia nr. 782/2013.

Revizuenta a solicitat anularea sentinței nr. 335/2013, precum și anularea deciziei nr. 782/2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași și rejudecarea cauzei.

În motivare a arătat faptul că, în cauză, s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind aplicabil art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că revizuentei i s-a furat licența de farmacist.

A arătat A.O.M. că fapta numiților A.P. și A.C. nu există întrucât a fost acoperită, însă există fapta avocatului S.G., care a săvârșit infracțiunea de bancrută frauduloasă în prezenta cauză, începând cu aprilie 2011. Acesta i-a schimbat revizuentei în anul 2011 numele din A.O.M. în A.M.O., iar, ulterior, și alte patru instituții i-au schimbat numele.

A.O.M. a arătat că i s-a furat proprietatea, licența de farmacist, i s-a blocat accesul la justiție și este urmărită din aprilie 2011, prezent în mod ilegal, deși este parte vătămată din cauza excesului de putere al Ministerului Sănătății, care a aprobat autorizația de deschidere de noi farmacii pe baza actului de licență al revizuentei.

A.O.M. a arătat că instanța de recurs, Curtea de Apel Iași, a notat greșit faptul că recursul său se referă la Dosarul 13383/245/2010, deși revizuenta declarase recurs la Dosarul nr. 13383/245/2012, aspect care arată că instanța de recurs a refuzat să soluționeze calea de atac a revizuentei.

A.O.M. a solicitat atașarea în dosarul de revizuire a Dosarului nr. 1546/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani., despre care a afirmat că a fost sustras din Dosarul Judecătoriei Iași nr. 13383/245/2012.

Revizuenta a arătat că faptele intimaților A.P. și A.C. au fost acoperite și că există fapta avocatului S.G., care a săvârșit infracțiunea de bancrută frauduloasă.

Cu privire la împrejurarea invocată anterior, A.O.M. a arătat că din cauza faptei săvârșite de către S.G., de bancrută frauduloasă, prin care i s-a furat proprietatea, revizuenta nu are nici un venit și i s-au adus prejudicii în valoare de peste 100.000.000 euro, iar faptul că i s-a blocat accesul la justiție rezultă din situația că Guvernul României i-a răspuns, prin adresa din 17 septembrie 2013 unei doamne A.O.M.C. trimisă la domiciliul revizuentei.

A.O.M. a mai invocat următoarele: numele i-a fost schimbat de către Ministerul Sănătății, care prin adresa din 23 aprilie 20112, ce are anexată din 13 aprilie 2012, a răspuns unei doamne A.M.O. la adresa de domiciliu a revizuentei; nu s-a făcut nici o cercetare în baza de date a Ministerului Sănătății pentru a da posibilitatea revizuentei să afle adevărul; farmaciștii D.Z. și N.A.M.M. de la Direcția Strategii și politica medicamentului a Ministerului Sănătății sunt în prezent la Direcția farmaceutică și dispozitive medicale din cadrul aceluiași minister; numele i-a fost schimbat și de către Judecătoria Iași în Dosarul nr. 13383/245/2012, în încheierea de ședință din data de 17 mai 2012.; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. a trimis în octombrie 2012 a adresă la domiciliul revizuentei, adresă cu numele A.M.O., pe care petenta nu a ridicat-o de la poștă întrucât nu-i fusese adresată.

În

legătură cu ultimul aspect, A.O.M. arată că și-a dat seama că altcineva a depus sesizare la instanța supremă, în locul său, cu scopul de a nu se face cercetări, afirmând că S.G. este cel care, probabil, a depus sesizarea.

În

legătură cu înscrisurile care dovedesc faptul că i-a fost schimbat numele, revizuenta a arătat că prima dată i-a fost schimbat numele prin împuternicirea avocațială din data de 5 mai 2011 și că ulterior, alte patru instituții au făcut același lucru, respectiv Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani, Ministerul Sănătății, Judecătoria Iași, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A.O.M. a adăugat faptul că la data de 13 septembrie 2013 s-a adresat Guvernului României, domnului Prim Ministru, adresa din 13 septembrie 2013, solicitând deblocarea accesului la justiție și reintroducerea în patrimoniul său a autorizației de funcționare, de deschidere de noi farmacii. în cererea formulată a arătat că paguba materială suferită este în sumă de 100.000.000 euro și a atașat cererii transmise Guvernului încheierea de ședință din data de 17 mai 2012 din Dosarul nr. 13383/245/2012.

A mai arătat revizuenta faptul că Guvernul României a răspuns prin adresa din 17 septembrie 2013 pe numele doamnei A.O.M.C. la adresa de domiciliu a revizuentei și este evident că Guvernul României a recunoscut că revizuenta a suferit o pagubă de peste 100.000.000 euro, reprezentând drepturi patrimoniale de autor.

A mai precizat A.O.M. faptul că în data de 4 octombrie 2013 s-a publicat în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvență, iar la data de 29 octombrie 2013 Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la O.U.G. nr. 91/2013.

Ca urmare a acestui ultim act, revizuenta a solicitat reîntoarcerea în patrimoniul său a tuturor autorizațiilor de funcționare de deschidere de noi farmacii, autorizații ce au fost emise prin furt și care au fost sustrase din patrimoniul său prin infracțiunea de bancrută frauduloasă, ce a fost săvârșită de către S.G. în prezenta cauză.

A.O.M. a arătat că s-a constituit parte civilă în cauză în august 2012 doar față de numiții A.P. și A.C., iar în temeiul art. 20 alin. (5) lit. b) C. proc. pen. solicită despăgubiri în cuantum de 270.000.000 euro sau echivalentul în RON calculat la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății efective, întrucât în baza actului său de licență au fost emise în perioada 17 septembrie 2003-2014 peste 300 sau chiar peste 1000 de autorizații de funcționare, de deschidere de noi farmacii.

Mai solicită ca, în situația în care nu se mai poate să fie repusă în drepturi, să i se plătească și suma de 12.000 euro lunar salariu, care să i se plătească

începând cu data de 24 martie 2011 toată viața, precum și 70 de ani după moartea moștenitorilor revizuentei.

În drept, A.O.M. a invocat dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) noul C. proc. pen.

Analizând actele dosarului, instanța a reținut că revizuenta A.O.M. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, cu privire la sentința penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă și cu privire la decizia penală nr. 782/2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în același dosar.

Prin sentința penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă (Dosarul nr. 13383/245/2012 al Judecătoriei Iași) s-a dispus, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petenta A.O.M. împotriva rezoluției procurorului de caz din 26 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1546/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, menținută prin ordonanța nr. 1563/II/2/2011 din 19 septembrie 2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, prin care s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii (intimați în cauză) A.C. și A.P., ambii cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de „înșelăciune” și „fals în declarații”, prevăzute de art. 215 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și art. 292 C. pen., întrucât faptele nu există, fiind menținute de către Judecătoria Iași soluțiile pronunțate de procurorul de caz și de procurorul ierarhic superior, ca legale și temeinice.

Prin decizia penală nr. 782/2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosar nr. 13383/245/2012 a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de A.O.M. împotriva sentinței penale nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă.

Având în vedere acest aspect, instanța a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire raportat la sentința penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă.

Instanța a arătat că, înainte de a se verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., este necesar să se stabilească dacă sentința penală contestată de către A.O.M. poate face obiectul unei revizuiri, cale de atac extraordinară.

A constatat instanța faptul că sentința penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă, a fost emisă într-o cauză penală ce a avut ca obiect plângere împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, în temeiul art. 278

1

vechiul C. proc. pen.

Instanța din Dosarul nr. 13383/245/2012 a constatat, în acord cu organele de cercetare penală, că actele premergătoare efectuate în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu au fost în măsură să releve existența unor minime indicii cu privire la posibila existență a infracțiunilor reclamate de către petentă.

S-a constatat astfel că, în Dosarul nr. 13383/245/2012, prin hotărârea judecătorească pronunțată nu s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, în sensul de a fi pronunțată o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal cu privire la intimații din cauza respectivă sau cu privire la numiții S.G., D.Z. și N.A.M.M.

Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și invocat de către revizuentă (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, revizuentă susținând în acest sens faptul că numitul S.G. ar fi săvârșit infracțiunea de bancrută frauduloasă și faptul că ar fi săvârșit abuzuri și D.Z. și N.A.M.M. de la Ministerul Sănătății) instanța a reținut că noul C. proc. pen. cuprinde dispoziții care induc concluzia că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

S-a reținut că potrivit art. 453 alin. (3) C. proc. pen. cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, iar art. 453 alin. (4) C. proc. pen. arată: cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Având în vedere faptul că sentința penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13383/245/2012, definitivă, nu conține dispoziții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal cu privire la vreo persoană, și având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, instanța a constatat că cererea de revizuire formulată de revizuentă A.O.M., întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în Dosarul nr. 13383/245/2012, nu este admisibilă.

Instanța a amintit că și anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. XVII din 19 martie 2010 prin care a admis recursul în interesul legii și a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și lit. b) vechiul C. proc. pen., este inadmisibilă.

Ca urmare, s-a apreciat că instanța nu poate proceda, în această cauză, la verificarea împrejurărilor de fapt invocate de revizuentă în susținerea cererii

(referitor la numiții S.G., D.Z. și N.A.M.M.) sau la analiza temeiniciei cererii de despăgubiri civile formulată de A.O.M.

Hotărârea Judecătoriei Iași a fost apelată de către revizuenta A.O.M., care a arătat că în mod greșit prima instanță a respins cererea sa de revizuire ca inadmisibilă, fiind reiterate toate susținerile din cererea de revizuire inițială, susținând revizuenta că cererea sa este fondată și trebuie să fie despăgubită pentru toate daunele suferite.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași ca o contestație, iar nu ca apel, în considerarea dispozițiilor noi de procedură, art. 458 raportat la art. 340 și urm. C. proc. pen.

Analizând contestația, Curtea a constatat că este inadmisibilă, întrucât potrivit dispozițiilor art. 458 alin. (7) C. proc. pen., sentința prin care este respinsă cererea de revizuire după analiza admisibilității în principiu este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

S-a constatat că hotărârea la care se referă revizuirea, sentința penală nr. 335 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13383/245/2012 al Judecătoriei Iași, având ca obiect plângere soluție procuror, prin care s-a soluționat o plângere soluție procuror, potrivit dispozițiilor art. 278

1

vechiul C. proc. pen. este o hotărâre definitivă.

Astfel, s-a apreciat de către Curte că sentința penală nr. 16/CC din 29 aprilie 2014 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul cu nr. 8247/245/2014, în condițiile în care prin aceasta a fost soluționată o revizuire împotriva unei sentințe definitive, nu este supusă apelului.

S-a reținut că potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acest text de lege a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 714 din 26 octombrie 2010, „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.”.

Așadar, în opinia Curții, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, toate soluțiile pronunțate de către judecătorul care soluționează în primă instanță plângerea întemeiată pe disp. art. 278

1

C. proc. pen. erau definitive, nemaiputând deci fi atacate cu recurs, deoarece calea de atac ordinară a recursului (prevăzută de lege la acel moment) se exercită doar în condițiile și termenele prevăzute de lege.

Curtea a mai reținut în considerente că hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul revizuirii sunt supuse acelorași căi de atac prevăzute de lege în materia hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, aceasta fiind soluția pronunțată de instanțele judecătorești atât sub imperiul vechiului C. proc. pen., cât și al noului C. proc. pen., art. 458 alin. (7) în situația în care hotărârea inițială, împotriva căreia se declară revizuire, este o hotărâre pronunțată în baza art. 278

1

vechiul C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri contestatoarea A.O.M. a formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 426 lit. d) noul C.

proc. pen. ca și temei de drept. Motivele contestației a constat în aceea că judecata în cauza penală s-a făcut fără prezența procurorului, iar ședința de judecată nu a fost publică. Acestea sunt criticile de esență aduse încheierii amintite, însă în motivarea contestației în anulare contestatoarea a făcut referire ample în legătură cu nemulțumirile ei față de hotărârea a cărei revizuire a cerut-o inițial.

Procedând la examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare de față, conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., în camera de consiliu, fără citarea părților, Curtea a constatat referitor la contestația în anulare că aceasta nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.

Analizând motivele invocate de contestatoare în contestația formulată, Curtea a constatat că acestea nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute în art. 426 C. proc. pen.

În opinia Curții, potrivit art. 431 C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Astfel, Curtea a reținut că, în această fază prealabilă, instanța se limitează doar la verificarea cererii de contestație în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare.

În cauză, s-a reținut că criticile formulate de contestatoare, precum că ședința nu a fost publică și nu a participat procurorul la dezbateri, nu se încadrează în cazurile prevăzute în art. 426 C. proc. pen., deoarece contestația a fost luată spre examinarea de judecătorul fondului fără citarea părților și fără prezența procurorului, așa încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare.

Împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași a formulat apel contestatoarea A.O.M. prin care critică, în esență, faptul că hotărârea atacată a fost intitulată în mod eronat decizie și nu sentință, în opinia sa, stadiul procesual al cauzei fiind contestație în anulare, fond.

Contestatoarea a mai precizat faptul că din prezenta cauză au fost furate cinci dosare componente ce conțineau probe elocvente care demonstrau faptul că i-a fost furată identitatea precum și două licențe, una de farmacist și una de economist, fiind în imposibilitatea de a-și practica profesia.

De asemenea a mai învederat faptul că i-a fost blocat accesul la justiție, întrucât nu a fost citată în cauză, dosarul fiind judecat în cameră de consiliu fără prezența sa.

Totodată, a mai arătat că i-a fost furată proprietatea prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a noului C. insolvență, respectiv Legea nr. 85/2014, întrucât suma de 41 de miliarde RON ce urma să fie încasată de către statul român, reprezintă, în fapt, proprietatea sa.

Examinând cu prioritate cererea de recuzare formulată oral de către contestatoarea A.O.M., Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă.

Înalta Curte reține că potrivit art. 67 alin. (4) C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat și a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii, împrejurări care nu au fost precizate de către petenta A.O.M.

Din susținerile contestatoarei reiese că aceasta este nemulțumită de concluziile formulate de către procuror privind admisibilitatea căii de atac a apelului pusă în discuție de instanța de judecată.

Având în vedere că, potrivit art. 67 alin. (5) C. proc. pen., neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în textul precizat atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare care se constată de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestatoarea A.O.M.

Cu privire la apelul declarat de petenta A.O.M., având în vedere art. 432 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Înalta Curte constată că în cauza de față contestatoarea a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În privința deciziei penale atacate, pronunțată în baza art. 432 C. proc. pen., legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.

În raport de dispozițiile legale invocate, Înalta Curte apreciază că decizia supusă controlului judiciar este definitivă astfel că demersul inițiat de către contestatoare este inadmisibil.

Prin urmare, contestatoarei nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatoarea A.O.M. împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A.O.M. împotriva deciziei penale nr. 324/2014 din 17 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.