ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2162/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 494 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut Sentința nr. 153 Hv 15/10p din data de 11 august 2010 pronunțată de Tribunalul Landului Viena pentru Cauze Penale prin care cetățeanul român N.A. fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare. S-a dispus transferarea condamnatului N.A., în vederea continuării executării pedepsei cumulate de 6 ani închisoare și a fost dedusă prevenția de la 3 septembrie 2009 la zi. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința Tribunalului pentru Cauze Penale Viena pronunțată în Dosarul nr. 153 Hv 15/10 p din 11 august 2010, numitul N.A.

a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 127 C. pen. austriac, art. 128 alin. (2) din același cod, art. 129, art. 129 C. pen. austriac, art. 142 alin. (1) C. pen. austriac, art. 143 din același cod, hotărâre care a rămas definitivă la data de 11 august 2010. În fapt, s-a reținut că în perioada 1 august 2009 - 30 august 2009, în mai multe reprize, în colaborare cu un complice rămas neidentificat au sustras, prin efracție și folosind chei potrivite, din patrimoniul părților vătămate G.T. și J.O., bunuri mobile în valoare de 50.000 euro. De asemenea s-a reținut că la data de 3 septembrie 2009, persoana condamnată N.A. împreună cu R.A. și S.N.I., folosind violența și amenințarea, au sustras mai multe bunuri mobile din patrimoniul părții vătămate A.B.K.N..

Urmare folosirii violenței, partea vătămată a suferit leziuni ce au depășit 24 zile de îngrijiri medicale. Așadar, Curtea a reținut ca fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este definitivă, iar faptele așa cum au fost reținute și descrise de instanțele italiene, au corespondent în legislația română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (4) C. pen. român și art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. român.

În ceea ce privește stadiul executării pedepsei, Curtea a constatat că persoana condamnată se află în Penitenciarul pentru tineri din Hirtenberg din Republica Austria, a început executarea pedepsei la data de 3 septembrie 2009, iar durata executării pedepsei se împlinește la data de 3 septembrie 2015. În ceea ce privește condiția prevăzută de dispozițiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că persoana condamnată N.A. nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunțate de autoritățile austriece întrucât condițiile de detenție sunt mai bune în țara în care se află (proces-verbal din 17 aprilie 2012 - dosarul Parchetului).

Cu toate acestea, Curtea a constatat că prin decizia din 25 noiembrie 2010, Direcția Poliției Federale Viena a dispus față de persoana condamnată N.A. măsura interdicției de a se afla pe teritoriul Austriei pe timp nelimitat. În consecință, a apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Protocolul la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, consimțământul persoanei condamnate N.A. nu este necesar pentru transfer. În același timp, Curtea a constatat că este îndeplinită cerința menționată în art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, sus-numitul fiind cetățean român după cum a rezultat din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, precum și condiția prev. de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât statul de executare și cel de condamnare s-au pus de acord asupra acestei transferări.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen recurentul-persoană condamnată N.A., solicitând admiterea recursului prin anularea transferului și executarea pedepsei, în continuare, în penitenciarul din Austria. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Față de numitul N.A. s-a pronunțat Sentința penală nr. 153 Hv 15/10 p din data de 11 august 2010, de către Tribunalul pentru cauze penale din Viena prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 127 C. pen.

austriac, art. 128 alin. (2) din același cod, art. 129, art. 129 C. pen. austriac, art. 142 alin. (1) C. pen. austriac, art. 143 variantele 2 și 3 din același cod, hotărâre care a rămas definitivă la data de 11 august 2010. Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului N.A., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Austria pedeapsa 6 ani închisoare este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanța din Austria constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului roman.

În consecință, reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-persoană condamnată N.A. împotriva Sentinței penale nr. 494 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga, recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-persoană condamnată N.A. împotriva Sentinței penale nr. 494 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2013. Procesat de GGC - CL