ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2162/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 494 din 7 decembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut

Sentința nr. 153 Hv 15/10p din data de 11 august 2010 pronunțată de Tribunalul

Landului Viena pentru Cauze Penale prin care cetățeanul român N.A. fost

condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-a dispus

transferarea condamnatului N.A., în vederea continuării executării pedepsei

cumulate de 6 ani închisoare și a fost dedusă prevenția de la 3 septembrie 2009

la zi.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința

Tribunalului pentru Cauze Penale Viena pronunțată în Dosarul nr. 153 Hv 15/10 p

din 11 august 2010, numitul N.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 127 C. pen.

austriac, art. 128 alin. (2) din același cod, art. 129, art. 129 C. pen.

austriac, art. 142 alin. (1) C. pen. austriac, art. 143 din același cod,

hotărâre care a rămas definitivă la data de 11 august 2010.

În fapt, s-a reținut

că în perioada 1 august 2009 - 30 august 2009, în mai multe reprize, în

colaborare cu un complice rămas neidentificat au sustras, prin efracție și

folosind chei potrivite, din patrimoniul părților vătămate G.T. și J.O., bunuri

mobile în valoare de 50.000 euro.

De asemenea s-a

reținut că la data de 3 septembrie 2009, persoana condamnată N.A. împreună cu

R.A. și S.N.I., folosind violența și amenințarea, au sustras mai multe bunuri

mobile din patrimoniul părții vătămate A.B.K.N.. Urmare folosirii violenței,

partea vătămată a suferit leziuni ce au depășit 24 zile de îngrijiri medicale.

Așadar, Curtea a

reținut ca fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 lit. b) din Legea nr.

302/2004 republicată, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este

definitivă, iar faptele așa cum au fost reținute și descrise de instanțele

italiene, au corespondent în legislația română, realizând conținutul

constitutiv al infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie prev. de art. 208 alin.

(1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i) și alin. (4) C. pen. român și art. 211

alin. (2

1

) lit. a) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. român.

În ceea ce privește

stadiul executării pedepsei, Curtea a constatat că persoana condamnată se află

în Penitenciarul pentru tineri din Hirtenberg din Republica Austria, a început

executarea pedepsei la data de 3 septembrie 2009, iar durata executării

pedepsei se împlinește la data de 3 septembrie 2015.

În ceea ce privește condiția prevăzută de

dispozițiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a

constatat că persoana condamnată N.A. nu a fost de acord cu transferarea sa

într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei

pronunțate de autoritățile austriece întrucât condițiile de detenție sunt mai

bune în țara în care se află (proces-verbal din 17 aprilie 2012 - dosarul

Parchetului). Cu toate acestea, Curtea a constatat că prin decizia din 25

noiembrie 2010, Direcția Poliției Federale Viena a dispus față de persoana

condamnată N.A. măsura interdicției de a se afla pe teritoriul Austriei pe timp

nelimitat. În consecință, a apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 3

din Protocolul la Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, consimțământul persoanei condamnate N.A. nu este necesar pentru

transfer.

În același timp,

Curtea a constatat că este îndeplinită cerința menționată în art. 143 lit. a)

din Legea nr. 302/2004 republicată, sus-numitul fiind cetățean român după cum a

rezultat din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor

- Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, precum

și condiția prev. de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată,

întrucât statul de executare și cel de condamnare s-au pus de acord asupra

acestei transferări.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs în termen recurentul-persoană condamnată N.A.,

solicitând admiterea recursului prin anularea transferului și executarea

pedepsei, în continuare, în penitenciarul din Austria.

Examinând sentința

recurată prin prisma criticilor aduse, dar și din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Față de numitul N.A.

s-a pronunțat Sentința penală nr. 153 Hv 15/10 p din data de 11 august 2010, de

către Tribunalul pentru cauze penale din Viena prin care a fost condamnat la o

pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

127 C. pen. austriac, art. 128 alin. (2) din același cod, art. 129, art. 129 C.

pen. austriac, art. 142 alin. (1) C. pen. austriac, art. 143 variantele 2 și 3

din același cod, hotărâre care a rămas definitivă la data de 11 august 2010.

Înalta Curte

constată, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond că sunt

îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului

N.A., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu

modificările și completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al

statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Austria pedeapsa 6 ani

închisoare este definitivă și executorie, la data primirii cererii de

transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar

faptele care au atras condamnarea sa de către instanța din Austria constituie

infracțiuni și potrivit legii penale a statului roman.

În consecință,

reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul-persoană condamnată N.A. împotriva Sentinței penale nr. 494 din 7

decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga, recurentul persoană

condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de recurentul-persoană condamnată N.A. împotriva

Sentinței penale nr. 494 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 iunie 2013.

Procesat de GGC - CL