ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1009/2013

Asupra recursului de

față.

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 409 din 18 octombrie

2012, Curtea de Apel București, secția I penală a admis sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind cererea de transferare

a condamnatului A.M., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar

din România.

A recunoscut efectele

Sentinței penale din 18 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 602 Hv 2/llv de

Tribunalul Komeuburg, rămasă definitivă și a Deciziei nr. Kos 3 - F -11 din

data de 22 aprilie 2011 emisă de Poliția Komeuburg, definitivă.

A dispus transferul

condamnatului A.M. (fost Z.), cetățean român, în vederea continuării executării

pedepsei de 5 ani închisoare, într-un penitenciar din România.

A dedus din pedeapsa

aplicată durata executată de la 15 noiembrie 2011 la zi. A dispus emiterea unui

nou mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare pe numele inculpatului

A.M. (fost Z.).

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanța a reținut, în esență, că, la data de 25 septembrie 2012,

s-a înregistrat pe rol sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din

data de 18 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Komeuburg, în Dosarul penal

nr. 602 Hv 2/llv, rămasă definitivă, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile

judiciare austriece, de transferare a condamnatului A.M. într-un penitenciar

din România, în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare.

S-a mai reținut că la

data de 29 august 2012, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, sub nr. 2572/II-5/2012, Adresa nr. 78191/SM/2012 din data de 22

august 2012 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și

Cooperare Judiciară, prin care a transmis acestei unități de parchet cererea

nr. BMJ-4050495/0001-IV-4/2012 formulată la data de 07 august 2012 de

Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria, prin care se solicită

transferarea persoanei condamnate A.M., într-un penitenciar din România, în

vederea continuării executării pedepsei aplicată față de sus-numit de către

instanța de judecată din statul solicitant.

Din examinarea

înscrisurilor comunicate de statul de condamnare în aplicarea dispozițiilor

art. 147 alin. (2) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 6

alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a constatat că prin Sentința penală

din 18 aprilie 2011, pronunțată în dosarul penal nr. 602 Hv 2/llv de Tribunalul

Korneuburg, rămasă definitivă, numitul A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 5

ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt grav, prin efracție,

săvârșit ca infracțiune de obicei, prevăzută de art. 127, art. 129 cifra 1 și

art. 130 caz 4 C. pen. austriac, reținându-se că, la datele de 14 și 15

noiembrie 2011, sus-numitul, împreună cu o altă persoană, a sustras, prin

efracție, din două locuințe diverse sume de bani și bunuri.

Totodată, față de

numitul A.M. s-a dispus expulzarea și s-a aplicat prin Decizia nr. KOS3-F-11

din data de 22 aprilie 2011 emisă de Direcția Poliței Korneuburg, rămasă

definitivă, interdicția pe o durată de 10 ani de ședere pe teritoriul

Republicii Austria.

Potrivit înscrisului

privind stadiul executării pedepsei emis de către autoritățile judiciare

austriece, executarea pedepsei aplicată față de numitul A.M. a început la data

de 15 noiembrie 2011 și încetează la data de 15 noiembrie 2016, sus-numitul

fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Garsten.

Cererea formulată de

autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct.

2 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate

(Strasbourg 1983).

S-a mai constatat de

prima instanță că în cauză sunt în mod cumulativ întrunite cerințele prevăzute

de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată și de Convenția de la Strasbourg

(1983) pentru admiterea cererii.

Împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă

A.M., solicitând admiterea recursului, arătând că nu dorește să fie transferat

în România și vrea să-și execute pedeapsa în Austria.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că

acesta nu este de natură a duce la altă soluție, decât cea pronunțată de

instanța, hotărârea fiind legală și temeinică.

în această ordine de

idei, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat întocmai procedura

prevăzută de lege în această materie.

Se reține astfel că,

în mod corect prima instanță a constatat că în cauză sunt în mod cumulativ

întrunite cerințele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată,

privind condițiile transferării și de Convenția de la Strasbourg (1983) pentru

admiterea cererii, în raport de actele aflate la dosar.

Din verificările

efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - prin Direcția Generală

de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor Administrarea Bazelor de

Date a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel

îndeplinită condiția prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a)

din Legea nr. 302/2004.

Din informațiile și

documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției

europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în

anul 1983, a rezultat că prin Sentința penală din 18 aprilie 2011, pronunțată

în Dosarul penal nr. 602 Hv 2/llv de Tribunalul Korneuburg, rămasă definitivă,

numitul A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de furt grav, prin efracție, săvârșit ca infracțiune de obicei,

prevăzută de art. 127, art. 129 cifra 1 și art. 130 cazul 4 C. pen. austriac.

Sentința de mai sus a

rămas definitivă, astfel încât se constată că este îndeplinită condiția

prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr.

302/2004.

Din situația

executării pedepsei comunicată de autoritățile austriece a rezultat că

executarea pedepsei aplicată față de numitul A.M. a început la data de 15

noiembrie 2011 și încetează la data de 15 noiembrie 2016, sus-numitul fiind în

prezent încarcerat în Penitenciarul Garsten.

În consecință, este

îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c)

din Legea nr. 302/2004.

În fapt, s-a reținut

că la datele de 14 și 15 noiembrie 2011, sus-numitul, împreună cu o altă persoană,

a sustras, prin efracție, din două locuințe diverse sume de bani și bunuri.

Examinând materialul

cauzei se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de

art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția

europeană asupra transferări persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg,

rezultând că fapta care a atras condamnarea numitului A.M. are corespondent în

legislația penală română, fiind incriminată de dispozițiile art. 208 alin. (1)

- art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. român.

Potrivit

procesului-verbal întocmit la data de 06 martie 2012 de autoritățile judiciare

austriece, numitul A.M. nu a fost de acord să fie transferat în România în

vederea continuării executării pedepsei.

Întrucât, prin

decizia administrativă din data de 22 aprilie 2011, rămasă definitivă, față de

numitul A.M., autoritățile austriece au dispus măsura expulzării și au aplicat

față de sus-numit interdicția pe o durată de 10 ani de ședere pe teritoriul

Republicii Austria, s-a constatat că - în cauză - sunt aplicabile dispozițiile

art. 3 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997

și ratificat prin O.G. nr. 92/1999.

Ca atare,

constându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege, fiind

cumulativ întrunite cerințele prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004

republicată, privind condițiile transferării și de Convenția de la Strasbourg

(1983) și după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte urmează a-l

respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă A.M. împotriva Sentinței

penale nr. 409 din data de 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurentul

persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 martie 2013.

Procesat de GGC - LM