ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. S-au recunoscut efectele Sentinței penale nr. 11 Hv 59/12z din data de 21 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul de Land Steyr și ale Deciziei penale nr. 9 Bs 197/12b din data de 5 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Linz - Republica Austria. S-a dispus transferarea condamnatului G.N. în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea felului și a duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada considerată executată, de la data de 11 ianuarie 2012 până la zi. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și onorariul de 320 RON pentru avocatul din oficiu, urmează a se suporta din fondurile Ministerului Justiției. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 11 Hv 59/12z pronunțată la data de 21 iunie 2012 de Tribunalul de Land Steyr, numitul G.N. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prin efracție și distrugere de bunuri, prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif. 1, art. 130 varianta 1 C. pen. austriac și de art. 125, art. 126 alin. (1) cif.

5 C. pen. austriac, reținându-se că la data de 29 septembrie 2011, acționând în complicitate cu alte două persoane, prin efracție a sustras bijuterii în valoare de 50.000 euro din patrimoniul părții vătămate H.W.. De asemenea, s-a mai reținut că a deteriorat două mașini ale Direcției Federale de Poliție Steyr, respectiv a străpuns anvelopele mașinilor ce se aflau parcate în fața sediului poliției, situat în Republica Austria. Prin Decizia penală nr. 9 Bs 197/12b pronunțată la data de 5 septembrie 2012 de Curtea de Apel Linz s-a majorat pedeapsa aplicată numitului G.N. la 4 ani închisoare.

Potrivit situației executării pedepsei, persoana condamnată a fost arestată preventiv de la data de 11 ianuarie 2012, iar pedeapsa se consideră executată la data de 11 ianuarie 2016. Din examinarea hotărârii de condamnare s-a constatat că este îndeplinită cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum și cerințele art. 131 și art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată). Astfel, faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i), C. pen.

și de art. 217 alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a constatat că persoana condamnată nu și-a exprimat consimțământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România, situație în care devin incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată de România prin O.G. nr. 92/1999 care prevăd că statul de executare, poate, la cererea statului de condamnare să își dea consimțământul pentru transferarea unei persoane condamnate, fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea luată împotriva sa, sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a condamnării, conține o măsură de expulzare.

Ori prin Decizia nr. Sich41-4/17-2012 emisă de Prefectura Stezr-Land, s-a luat față de persoana condamnată, urmare condamnării la pedeapsa închisorii, măsura expulzării și a interdicției de a se afla pe teritoriul Republicii Austria, pe timp de 10 ani. Împotriva Sentinței penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă G.N. susținând că nu și-a dat consimțământul pentru a fi transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2537/2/2013. Examinând recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva Sentinței penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, în raport și de dispozițiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Legiuitorul român a prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 143 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, condițiile transferării persoanelor condamnate, condiții care au fost îndeplinite în prezenta cauză. Condamnatul G.N. este cetățean român, potrivit Adresei nr. 376913 din 7 martie 2013 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Potrivit Adresei nr. 384145/13 din 27 februarie 2013 emisă de Ministerul Justiției - Serviciul de Cooperare Judiciară Internațională în materie penală către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Hotărârea prin care G.N. a fost condamnat este definită, respectiv sentința de condamnare definitivă nr. 11 Hv 59/12z din 21 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Steyr, coroborată cu Decizia nr. 197/12b din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel Linz.

La data emiterii cererii 8 ianuarie 2013 înaintată de Ministerul Justiției al Republicii Austria când a solicitat autorităților române transferul deținutului în vederea executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 4 ani închisoare din executarea pedepsei fiind finalizată la 11 ianuarie 2016. În contextul cauzei nu există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta manifestarea unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi transferat din Austria în România pentru a executa restul pedepsei. Faptele care au atras condamnarea recurentului G.N. au realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de furt grav prin efracție săvârșită ca infracțiune de obicei și de distrugere gravă de bunuri.

Împotriva condamnatului G.N. a fost emisă de către Căpitănia Districtuală Steyr Land interdicția de ședere definitivă și executorie nr. Sich41-4/17-2012 din data de 8 noiembrie 2012. Cererea de transfer a fost formulată de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) al Protocolului adițional din data de 18 decembrie 1997 la Convenția Europeană privind transferarea persoanelor. Pentru toate aceste considerente, în mod judiciar Curtea de Apel București, secția I penală a dispus transferarea condamnatului G.N. în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România. Înalta Curte constată că sentința penală este temeinică și legală și în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. va respinge recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva Sentinței penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Va deduce din pedeapsa aplicată condamnatului G.N., perioada considerată executată, de la 11 ianuarie 2012 la 5 decembrie 2013. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva Sentinței penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată condamnatului G.N., perioada considerată executată, de la 11 ianuarie 2012 la 5 decembrie 2013. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM