ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 313 din 19 iunie
2013 a Curții de Apel București, secția I penală s-a admis sesizarea formulată
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
S-au recunoscut
efectele Sentinței penale nr. 11 Hv 59/12z din data de 21 iunie 2012 pronunțată
de Tribunalul de Land Steyr și ale Deciziei penale nr. 9 Bs 197/12b din data de
5 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Linz - Republica Austria.
S-a dispus
transferarea condamnatului G.N. în vederea continuării executării pedepsei de 4
ani închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea felului și a
duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.
S-a dedus din
pedeapsa aplicată perioada considerată executată, de la data de 11 ianuarie
2012 până la zi.
Cheltuielile
judiciare au rămas în sarcina statului și onorariul de 320 RON pentru avocatul
din oficiu, urmează a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin Sentința penală
nr. 11 Hv 59/12z pronunțată la data de 21 iunie 2012 de Tribunalul de Land
Steyr, numitul G.N. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni
închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prin efracție și
distrugere de bunuri, prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif.
1, art. 130 varianta 1 C. pen. austriac și de art. 125, art. 126 alin. (1) cif.
5 C. pen. austriac, reținându-se că la data de 29 septembrie 2011, acționând
în complicitate cu alte două persoane, prin efracție a sustras bijuterii în
valoare de 50.000 euro din patrimoniul părții vătămate H.W.. De asemenea, s-a
mai reținut că a deteriorat două mașini ale Direcției Federale de Poliție
Steyr, respectiv a străpuns anvelopele mașinilor ce se aflau parcate în fața
sediului poliției, situat în Republica Austria.
Prin Decizia penală
nr. 9 Bs 197/12b pronunțată la data de 5 septembrie 2012 de Curtea de Apel
Linz s-a majorat pedeapsa aplicată numitului G.N. la 4 ani închisoare.
Potrivit situației
executării pedepsei, persoana condamnată a fost arestată preventiv de la data de
11 ianuarie 2012, iar pedeapsa se consideră executată la data de 11 ianuarie
2016.
Din examinarea
hotărârii de condamnare s-a constatat că este îndeplinită cerința dublei
incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată)
și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării
persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum și cerințele art.
131 și art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată). Astfel, faptele comise de
persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând
conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prevăzute de art.
208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i), C. pen. și de art. 217 alin.
(1), C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a constatat că
persoana condamnată nu și-a exprimat consimțământul de a continua executarea
pedepsei într-un penitenciar din România, situație în care devin incidente
dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra
transferării persoanelor condamnate, ratificată de România prin O.G. nr.
92/1999 care prevăd că statul de executare, poate, la cererea statului de
condamnare să își dea consimțământul pentru transferarea unei persoane
condamnate, fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea
luată împotriva sa, sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a
condamnării, conține o măsură de expulzare. Ori prin Decizia nr.
Sich41-4/17-2012 emisă de Prefectura Stezr-Land, s-a luat față de persoana
condamnată, urmare condamnării la pedeapsa închisorii, măsura expulzării și a
interdicției de a se afla pe teritoriul Republicii Austria, pe timp de 10 ani.
Împotriva Sentinței
penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală a
declarat recurs condamnatul persoană transferabilă G.N. susținând că nu și-a
dat consimțământul pentru a fi transferat într-un penitenciar din România
pentru continuarea executării pedepsei.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2537/2/2013.
Examinând recursul
declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva
Sentinței penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I
penală, în raport și de dispozițiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată
că recursul nu este fondat.
Legiuitorul român a
prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 143 lit. a) - f) din Legea nr.
302/2004, republicată în 31 mai 2011, condițiile transferării persoanelor
condamnate, condiții care au fost îndeplinite în prezenta cauză.
Condamnatul G.N. este
cetățean român, potrivit Adresei nr. 376913 din 7 martie 2013 emisă de
Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală a Persoanelor și
Administrarea Bazelor de Date.
Potrivit Adresei nr.
384145/13 din 27 februarie 2013 emisă de Ministerul Justiției - Serviciul de
Cooperare Judiciară Internațională în materie penală către Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București, Hotărârea prin care G.N. a fost condamnat este
definită, respectiv sentința de condamnare definitivă nr. 11 Hv 59/12z din 21 iunie
2012 pronunțată de Tribunalul Steyr, coroborată cu Decizia nr. 197/12b din 5
septembrie 2012 a Curții de Apel Linz.
La data emiterii
cererii 8 ianuarie 2013 înaintată de Ministerul Justiției al Republicii Austria
când a solicitat autorităților române transferul deținutului în vederea
executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de executat
cel puțin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 4 ani închisoare
din executarea pedepsei fiind finalizată la 11 ianuarie 2016.
În contextul cauzei
nu există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta
manifestarea unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi
transferat din Austria în România pentru a executa restul pedepsei.
Faptele care au atras
condamnarea recurentului G.N. au realizat conținutul constitutiv al
infracțiunii de furt grav prin efracție săvârșită ca infracțiune de obicei și
de distrugere gravă de bunuri.
Împotriva
condamnatului G.N. a fost emisă de către Căpitănia Districtuală Steyr Land interdicția
de ședere definitivă și executorie nr. Sich41-4/17-2012 din data de 8
noiembrie 2012.
Cererea de transfer a
fost formulată de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria în
temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) al Protocolului adițional din data de 18
decembrie 1997 la Convenția Europeană privind transferarea persoanelor.
Pentru toate aceste
considerente, în mod judiciar Curtea de Apel București, secția I penală a
dispus transferarea condamnatului G.N. în vederea continuării executării pedepsei
de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.
Înalta Curte constată
că sentința penală este temeinică și legală și în temeiul art. 385
15
alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de recurentul
condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva Sentinței penale nr. 313 din 19
iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.
Va deduce din
pedeapsa aplicată condamnatului G.N., perioada considerată executată, de la 11
ianuarie 2012 la 5 decembrie 2013.
Văzând și dispozițiile
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N.
împotriva Sentinței penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București,
secția I penală.
Deduce din pedeapsa
aplicată condamnatului G.N., perioada considerată executată, de la 11 ianuarie
2012 la 5 decembrie 2013.
Obligă recurentul
condamnat persoană transferabilă G.N. la plata sumei de 520 RON cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM