ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2013

HOTĂRÂRE
05.12.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 313 din 19 iunie

2013 a Curții de Apel București, secția I penală s-a admis sesizarea formulată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au recunoscut

efectele Sentinței penale nr. 11 Hv 59/12z din data de 21 iunie 2012 pronunțată

de Tribunalul de Land Steyr și ale Deciziei penale nr. 9 Bs 197/12b din data de

5 septembrie  2012, pronunțată de Curtea de Apel Linz - Republica Austria.

S-a dispus

transferarea condamnatului G.N. în vederea continuării executării pedepsei de 4

ani închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea felului și a

duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată perioada considerată executată, de la data de 11 ianuarie

2012 până la zi.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului și onorariul de 320 RON pentru avocatul

din oficiu, urmează a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 11 Hv 59/12z pronunțată la data de 21 iunie 2012 de Tribunalul de Land

Steyr, numitul G.N. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prin efracție și

distrugere de bunuri, prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif.

1, art. 130 varianta 1 C. pen. austriac și de art. 125, art. 126 alin. (1) cif.

5 C. pen. austriac, reținându-se că la data de 29 septembrie  2011, acționând

în complicitate cu alte două persoane, prin efracție a sustras bijuterii în

valoare de 50.000 euro din patrimoniul părții vătămate H.W.. De asemenea, s-a

mai reținut că a deteriorat două mașini ale Direcției Federale de Poliție

Steyr, respectiv a străpuns anvelopele mașinilor ce se aflau parcate în fața

sediului poliției, situat în Republica Austria.

Prin Decizia penală

nr. 9 Bs 197/12b pronunțată la data de 5 septembrie  2012 de Curtea de Apel

Linz s-a majorat pedeapsa aplicată numitului G.N. la 4 ani închisoare.

Potrivit situației

executării pedepsei, persoana condamnată a fost arestată preventiv de la data de

11 ianuarie 2012, iar pedeapsa se consideră executată la data de 11 ianuarie

2016.

Din examinarea

hotărârii de condamnare s-a constatat că este îndeplinită cerința dublei

incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată)

și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum și cerințele art.

131 și art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată). Astfel, faptele comise de

persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând

conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prevăzute de art.

208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i), C. pen. și de art. 217 alin.

(1), C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a constatat că

persoana condamnată nu și-a exprimat consimțământul de a continua executarea

pedepsei într-un penitenciar din România, situație în care devin incidente

dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, ratificată de România prin O.G. nr.

92/1999 care prevăd că statul de executare, poate, la cererea statului de

condamnare să își dea consimțământul pentru transferarea unei persoane

condamnate, fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea

luată împotriva sa, sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a

condamnării, conține o măsură de expulzare. Ori prin Decizia nr.

Sich41-4/17-2012 emisă de Prefectura Stezr-Land, s-a luat față de persoana

condamnată, urmare condamnării la pedeapsa închisorii, măsura expulzării și a

interdicției de a se afla pe teritoriul Republicii Austria, pe timp de 10 ani.

Împotriva Sentinței

penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală a

declarat recurs condamnatul persoană transferabilă G.N. susținând că nu și-a

dat consimțământul pentru a fi transferat într-un penitenciar din România

pentru continuarea executării pedepsei.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2537/2/2013.

Examinând recursul

declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva

Sentinței penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I

penală, în raport și de dispozițiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat.

Legiuitorul român a

prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 143 lit. a) - f) din Legea nr.

302/2004, republicată în 31 mai 2011, condițiile transferării persoanelor

condamnate, condiții care au fost îndeplinite în prezenta cauză.

Condamnatul G.N. este

cetățean român, potrivit Adresei nr. 376913 din 7 martie 2013 emisă de

Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală a Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date.

Potrivit Adresei nr.

384145/13 din 27 februarie 2013 emisă de Ministerul Justiției - Serviciul de

Cooperare Judiciară Internațională în materie penală către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, Hotărârea prin care G.N. a fost condamnat este

definită, respectiv sentința de condamnare definitivă nr. 11 Hv 59/12z din 21 iunie

2012 pronunțată de Tribunalul Steyr, coroborată cu Decizia nr. 197/12b din 5

septembrie 2012 a Curții de Apel Linz.

La data emiterii

cererii 8 ianuarie 2013 înaintată de Ministerul Justiției al Republicii Austria

când a solicitat autorităților române transferul deținutului în vederea

executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de executat

cel puțin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 4 ani închisoare

din executarea pedepsei fiind finalizată la 11 ianuarie 2016.

În contextul cauzei

nu există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta

manifestarea unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi

transferat din Austria în România pentru a executa restul pedepsei.

Faptele care au atras

condamnarea recurentului G.N. au realizat conținutul constitutiv al

infracțiunii de furt grav prin efracție săvârșită ca infracțiune de obicei și

de distrugere gravă de bunuri.

Împotriva

condamnatului G.N. a fost emisă de către Căpitănia Districtuală Steyr Land interdicția

de ședere definitivă și executorie nr. Sich41-4/17-2012 din data de 8

noiembrie  2012.

Cererea de transfer a

fost formulată de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria în

temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) al Protocolului adițional din data de 18

decembrie 1997 la Convenția Europeană privind transferarea persoanelor.

Pentru toate aceste

considerente, în mod judiciar Curtea de Apel București, secția I penală a

dispus transferarea condamnatului G.N. în vederea continuării executării pedepsei

de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Înalta Curte constată

că sentința penală este temeinică și legală și în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de recurentul

condamnat persoană transferabilă G.N. împotriva Sentinței penale nr. 313 din 19

iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va deduce din

pedeapsa aplicată condamnatului G.N., perioada considerată executată, de la 11

ianuarie 2012 la 5 decembrie 2013.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă G.N.

împotriva Sentinței penale nr. 313 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată condamnatului G.N., perioada considerată executată, de la 11 ianuarie

2012 la 5 decembrie 2013.

Obligă recurentul

condamnat persoană transferabilă G.N. la plata sumei de 520 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2162/2013
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 494 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de
ÎCCJ 2013-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4014/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 361 din 23 august 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de A
ÎCCJ 2011-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4227/2011
de 22 august 2009, durata condamnării împlinindu-se la data de 22 august 2012. În consecință, este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84013)
admis sesizarea, în baza art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004 modificată, formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în consecință: A recunoscut hotărârea penală pronunțată în dos
ÎCCJ 2012-09-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2690/2012
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 1908/11/5/2011 din data de 06 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art. 162
Sursă