ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1899/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1899/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față,

În baza actelor

și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 196/A/2013

a Curii de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bistrița împotriva sentinței penale nr. 62/F din 03

aprilie 2013 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care a desființat-o cu privire

la soluția dată infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor sau

creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor

acesteia sau în folosul propriu.

A condamnat pe

inculpatul P.D., în baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu 741 alin 2 teza I și art.

13 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință a

bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor

acesteia sau în folosul propriu, la :

- pedeapsa

amenzii penale în cuantum de: 2.000 lei, ca urmare a schimbării încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de folosire cu rea credință a bunurilor sau

creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor

acesteia sau în folosul propriu prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

31/1990, republicată. A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 631 C.

pen. A constatat recuperat prejudiciul. A menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate

A respins ca

nefondat apelul declarat de D.G.F.P. Bistrița Năsăud, în numele statului Român

prin A.N.A.F - București, în calitate de parte civilă, împotriva aceleiași

sentințe. A stabilit onorariu apărător oficiu în sumă de 200 lei, ce se va

avansa din F.M. J. A obligat partea civilă D.G.F.P. Bistrița Năsăud la plata

cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluționarea cauzei în apel, în sumă de

200 lei. Cheltuielile ocazionate de apelul declarat de parchet au rămas în

sarcina statului.

Pentru a hotărî

astfel a reținut următoarele:

Prin sentința

penală nr. 62/F din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud

în același dosar, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a infracțiunii de evaziune fiscală, reținută în sarcina

inculpatului P.D., din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. i)

1

C.

proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și

art. 74

1

alin. (2) teza a II-a C. pen. și rap. la art. 91 lit. c) C.

pen., aplicând inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de

300 lei.

În temeiul

disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., inculpatul P.D. a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii

de folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură

societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu,

prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/90, republicată.

Conform art.,

14, 346 C. proc. pen., s-a constatat ca fiind reparat integral prejudiciul

cauzat Statului Român prin A.N.A.F. București și că partea vătămată SCN I. SRL

Bistrița-Bârgăului nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a respins, ca

neîntemeiate, pretențiile civile formulate de partea vătămată parte civilă

Statul Român prin A.N.A.F. București. S-a desființat sechestrul asigurător

instituit prin ordonanța procurorului din 21 mai 2008 asupra imobilului

proprietatea inculpatului, înscris în C.F. Bistrița-Bârgăului

S-a dispus

comunicarea prezentei hotărâri la cazierul fiscal, conform art. 6 din O.G. nr. 75/2001,

republicată.

În temeiul

disp. art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. b), alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1.750 lei (din care

1.500 lei pentru urmărirea penală și 250 lei pentru fondul cauzei), restul

cheltuielilor judiciare urmând să rămână în sarcina statului.

Pentru a

pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarele:

Inculpatul P.D.

a fost asociat unic și administrator la SC N.I. SRL Bistrița-Bârgăului, societate

care avea ca principal obiect de activitate exploatarea forestieră și

prelucrarea primară a lemnului.

În urma unui

control efectuat în a doua parte a anului 2006, de către Garda Financiară, la

sediul societății sus-menționate, s-a stabilit că nu s-au înregistrat, cu

știință, veniturile și cheltuielile rezultate din tranzacțiile cu material

lemnos, cauzându-se, în perioada 01 ianuarie 2005-21 martie 2007, un prejudiciu

de 32.873 lei la bugetul de stat. Potrivit raportului de inspecție fiscală din 29

mai 2007, întocmit de A.N.A.F.- Bistrița-Năsăud a reieșit că, deși la 31

decembrie 2006 soldul scriptic al societății a fost de 190.661 lei, suma de

bani respectivă nu s-a regăsit la 30 aprilie 2007 în casieria societății,

aceasta fiind utilizată de inculpat în interes propriu. Potrivit concluziilor

raportului de expertiză efectuat în cauză de experta P.M., în calitate de

asociat unic și administrator la SC N.I. SRL Bistrița-Bârgăului, inculpatul P.D.

nu a condus evidența contabilă la zi în perioada 06 octombrie 2004-31 martie 2007

și nu a evidențiat și declarat veniturile și cheltuielile la termen. Aducerea

la zi a evidenței contabile pentru perioada 01 septembrie 2004-31 martie 2007

s-a efectuat în perioada aprilie-mai 2007, când s-au stabilit rezultatele financiare

și obligațiile fiscale trimestriale și anuale pentru această perioadă.

Prin modul în

care a fost condusă evidența contabilă a SC N.I. SRL s-au produs prejudicii

bugetului de stat în sumă de 22.082 lei, constând în impozit pe profit în

cuantum de 32.873 lei și T.V.A. negativ în sumă de 10.791 lei, prejudicii

cauzate de neînregistrarea și nedeclararea în termen a obligațiilor fiscale, ca

urmare a neconducerii la zi a evidenței contabile pe perioada 01 octombrie 2004-31

martie 2007 și aducerii la zi abia în luna aprilie-mai 2007.

Fapta

inculpatului P.D., care, în calitatea sa de administrator la SC N.I. SRL

Bistrița-Bârgăului, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate

bugetului de stat, prin omisiunea evidențierii în actele contabile a veniturilor,

întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Deoarece

activitatea infracțională a inculpatului cu privire la infracțiunea de evaziune

fiscală, ce i s-a reținut în sarcină, s-a desfășurat în perioada 01 ianuarie 2005-31

martie 2007, existând obligativitatea declarării și plății impozitului pe

profit trimestrial (până la 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului

pentru care se calculează impozitul), infracțiunea de evaziune fiscală

consumându-se la finele fiecărui trimestru, respectiv an calendaristic, în

temeiul disp. art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice

cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală din infracțiunea prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prev. de art. 9 alin.

(1) lit. b) din aceeași lege, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C.

pen.

De asemenea,

s-a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991 răspunderea pentru

organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute în art. 1

revine adrninistratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are

obligația gestionării unității. De altfel, prejudiciul înregistrat de partea

civilă, menționat anterior, a avut loc prin neînregistrarea și nedeclararea în

termen a obligațiilor fiscale, ca urmare a neconducerii la zi a evidenței

contabile. Neachitarea în termen, trimestrial, a impozitului pe profit s-a

făcut datorită înregistrării cu întârziere în contabilitate a tranzacțiilor

comerciale. Aducerea la zi a evidenței contabile a avut loc după efectuarea

controlului financiar. Mai mult, cu privire la facturile din 30 martie 2006 și din

24 aprilie 2006 expertiza a concluzionat că acestea au fost înregistrate în

contabilitatea SC N.I. SRL abia în luna iunie 2009 (după mai mult de 3 ani).

Cu privire la

prejudiciul înregistrat de partea civilă prin săvârșirea acestei infracțiuni,

s-a reținut că acesta a fost achitat în întregime (la 10 martie 2008 suma de 5.000

lei prin chitanța din 10 martie 2008 și la 1 august 2009 suma de 31.550

lei prin procesul verbal de rambursare T.V.A.). Prejudiciul cauzat prin

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, de 32.873 lei, este echivalentul

sumei de 9.880 euro (raportat la cursul de 3,3272 lei/euro la 30 aprilie 2007)

și a fost acoperit până la soluționarea în primă instanță a cauzei (nu până la

primul termen de judecată, cum prevăd dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005).

În ce privește

infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

republicată, de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care

se bucură societatea, în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul

propriu, în baza concluziilor expertizei contabile (completate), efectuate în

cauză, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni.

Prin prisma

statuărilor probei științifice efectuate în cauză, s-a apreciat că nu s-a făcut

dovada folosirii cu rea-credință, de către inculpat, a creditului de care se

bucură societatea, în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu,

lipsind latura subiectivă (intenția specială, „cu rea-credință" și scopul

special „contrar intereselor societății sau în folos propriu", care fac

parte din conținutul concret al infracțiunii și trebuie constatate pentru

existența infracțiunii), astfel că s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/90,

republică.

Așa fiind, în temeiul

disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii

infracțiunii la care s-a făcut referire anterior.

Împotriva sentinței

nr. 62/F/2013 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de către Tribunalul

Bistrița-Năsăud a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bistrița-Năsăud și D.G.F.P. Bistrița Năsăud.

Criticile aduse

hotărârii primei instanțe au vizat infracțiunea de folosire cu rea credință a

bunurilor sau creditului, de care se bucura societatea, într-un scop contrar

intereselor acestuia sau în folosul propriu, prevăzut de art. 272 alin. (1) pct.

2 din Legea nr. 31/1990, pentru săvârșirea căreia s-a dispus achitarea

inculpatului. în dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că instanța de

judecată a dispus în mod greșit achitarea inculpatului de sub învinuirea

comiterii irrfracțiunii de folosire cu rea credința a bunurilor sau creditului,

de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în

folosul propriu, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

în dezvoltarea

motivelor de apel, D.G.F.P. a arătat că instanța de fond a dispus în mod greșit

respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor formulate de partea civilă. S-a reținut

că, în opinia apelantului, expertul desemnat în cauză, ar fi trebuit să dețină

și calitatea de expert fiscal, în lipsa unei astfel de calificări, acesta nu

avea competența de a analiza efectele fiscale ale activității infracționale

desfășurate de inculpat, o astfel de expertiză urmând doar să stabilească modul

de înregistrare a documentelor generate de o activitate comercială în

contabilitate.

În aceeași

linie a modului de administrare a probațiunii în faza cercetării judecătorești,

s-a arătat că instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de partea

civilă, deși, în mod corect acestea erau utile și necesare cauzei, fiind

formulate la obiect și ar fi condus la lămurirea aspectelor contradictorii

existente între concluziile exprimate între R.I.F. și cele exprimate de

instanță.

Prin Decizia venală

nr. 196/A din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Avei Cluj s-a admis

apelul declarat de Parchetai de pe lângă Tribunalul Bistrița și s-a respins cel

declarat de către partea civilă D.G.F.P. Bistrița Năsăud, pentru următoarele

considerente:

Din R.I.F. din 29

mai 2007, întocmit de A.N.A.F. București, D.G.F.P. Bistrița Năsăud, Activitatea

de Inspecție Fiscală, a rezultată că, începând cu data de 1 septembrie 2004,

inculpatul nu a condus evidența contabilă la zi și nu a evidențiat și declarat

veniturile și cheltuielile până la data de 25 ale lunilor următoare expirării

trimestrelor. La solicitarea organelor de control, inculpatul a depus

documentele contabile, din care rezultă că, începând cu data de 1 ianuarie 2005

și până la data de 30 aprilie 2007, evidența contabilă nu a fost ținută, și nu

a fost declarat și plătit la bugetul de stat, impozitul pe profit de 32.873

lei. Din același raport de inspecție fiscală a mai rezultat că, la data de 31

decembrie 2006, soldul scriptic era de 190.661 lei, iar la data de 30 aprilie 2007,

acesta a depășit profitul net înregistrat, însă suma respectivă nu s-a regăsit

în casieria societății, fiind utilizată de inculpat în interes personal.

În nota

explicativă dată de inculpat, cu ocazia verificării financiar-contabile, acesta

a recunoscut atât că, nu a ținut oficial evidența contabilă în perioada

2004-2007 și că, doar în perioada martie-aprilie 2007, urmare verificării

efectuate de Garda Financiară - Comisariatul Regional Cluj - secția Bistrița-Năsăud,

a găsit un contabil, care a refăcut evidențele contabile, dar fără a declara

obligațiile de plată. Inculpatul a mai arătat că, potrivit propriilor calcule

privind profitul realizat, și-a însușit suma respectivă de bani, cu titlu de

dividende, direct din casierie, considerând că are un asemenea drept, aceasta

în condițiile în care, din raportul de inspecție întocmit, rezultă că nu a

înregistrat în evidența contabilă, repartizarea profitului pe dividende și nici

ridicarea acestor sume.

La data de 10

octombrie 2012 în cauză s-a efectuat o nouă expertiză, ce a avut un număr de 13

obiective. La obiectivul nr. 13, expertul a concluzionat că „sumele ridicate de

inculpat din casieria SC N.I. SRL au fost folosite în vederea desfășurării

activității comerciale, respectiv către plăți pentru furnizori, plăți servicii,

plăți pentru garanții de participare la licitație, prime de asigurări, plăți furnizori

de imobilizări, plăți pentru cumpărări de carburanți, restituire împrumut

asociat, plăți de dividende cuvenite asociatului unic, plăți la bugetul de

stat, etc. Pentru clarificarea problemei s-a dispus completarea raportului de

expertiză contabilă judiciară, expertul concluzionând, printre altele, că

soldul scriptic la data de 30 aprilie 2007 era de 185.509,06 lei, prin urmare

suma de 190.661 lei, stabilită prin R.I.F. din 29 mai 2007 nu este reală,

raportat la data de 30 aprilie 2007, diferența de 5.152,70 lei reprezintă plăți

facturi furnizori din 16 și 25 aprilie 2007. S-a mai stabilit prin lucrarea de

specialitate efectuată în cauză, că, suma ridicată din casierie de inculpat la

data de 30 aprilie 2007, reprezintă un avans de trezorerie, justificat cu o

parte din plățile efectuate în perioada 1 mai 2007-31 octombrie 2007.

Pornind de la

aceste considerente, prima instanță a apreciat că nu s-a făcut dovada folosirii

cu rea credință, de către inculpat, a creditului de care se bucură societatea,

în scop contrar intereselor acesteia sau în interes propriu și prin urmare a

dispus achitarea inculpatului.

Analizând

probatoriul administrat în cauză, Curtea a apreciat că soluția de achitare

pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele considerente:

S-a reținut că,

la data de 30 aprilie 2007 în casieria societății exista un prejudiciu de

185.509,60 lei. Acest prejudiciu, consemnat în raportul de inspecție financiară

din 29 mai 2007 al A.N.A.F. București - D.G.F.P. Bistrița nu a fost contestat

de inculpat care, în declarația dată în cursul urmăririi penale, a recunoscut

că a ridicat bani din casierie, în interes personal, considerând că are dreptul

la dividende. După ce s-a constatat că inculpatul nu avea dreptul la dividende,

acesta s-a apărat cu aceea că a ridicat bani din casieria societății pentru a

face anumite plăți. Sub acest aspect s-a apreciat că ridicarea sumelor de bani

nu s-a efectuat cu dispoziții de casă, care să se regăsească în scriptele

societății, iar plățile nu au fost justificate într-un termen rezonabil, or

faptul că s-au efectuat diverse plăți în perioada 2007-2009, nu înseamnă că la

data efectuării controlului prejudiciul nu exista.

S-a menționat

că plățile respective s-au efectuat după finalizarea raportului de inspecție,

din luna mai 2007, care a evidențiat existența prejudiciului, și au continuat

chiar și după trimiterea în judecată a inculpatului, în cursul lunii septembrie

2008, determinând soldul zero, doar în anul 2009, fapte ce echivalează cu

acoperirea prejudiciului constatat la 30 aprilie 2007, prejudiciu care este

cuprins între 50.000-100.000 euro.

S-a constat că

reținerea instanței, potrivit căreia inculpatul a acționat fără vinovăție, în

sensul că a ridicat bani din casieria societății, pe care i-a justificat cu

plăți ulterioare, este lipsită de fundament.

S-a apreciat că

fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

folosire cu rea credință a bunurilor sau creditului de care se bucura

societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu,

prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în forma continuată

prev. de art. 41 alin. (2) C. penal și a dispus condamnarea inculpatului pentru

această infracțiune, urmare a scliirabării încadrării juridice a faptei. Având

în vedere că ridicarea sumelor de bani s-a făcut prin mai multe acte, pe durata

termenului de 4 luni, urmare unei rezoluții infracționale unice, în cauză s-au

reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. penal. La individualizarea pedepsei

ce urmează a fi aplicată inculpatului a avut în vedere toate criteriile de

individualizare a pedepselor, precum și dispozițiile art. 13 C. penal,

respectiv 74 alin. (2) teza I C. penal. Raportat la aceste criterii de

individualizare a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale în cuantum de

2.000 lei iar potrivit disp. art. 356 C. porc. pen. va atrage atenția acestuia

asupra cazurilor de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea.

În ceea ce

privește apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Bistrița-Năsăud s-a

constatat că în memoriul de apel sunt invocate motive de nelegalitate ce țin

mai mult de modul de efectuare a expertizei și de numire a expertului, care în

opinia apelantei trebuia să aibă calitatea de expert contabil. Criticile aduse

hotărârii primei instanțe sunt nefondate.

În cauză s-au

efectuat două rapoarte de expertiză contabilă, precum și o completare a

ultimului raport întocmit, prin urmare cererea apelantei de a se întocmi, un

nou raport, în condițiile în care toate aspectele au fost lămurite, nu se

impune.

Faptul că, din

partea apelantei, nu a participat un expert parte se datorează chiar culpei

acesteia, cererea fiind formulată abia la al treilea termen de judecată de la

data încuviințării efectuării expertizei, adică la data de 23 mai 2012.

Nici criticile

referitoare la respingerea obiecțiunilor nu au fost fondate, atâta timp cât

aceste obiecțiuni reprezentau interpretări și explicații date unor aspecte ce

țineau de fondul cauzei și nicidecum obiecțiuni pertinente.

În ceea ce

privește critica referitoare la specialitatea expertului, care în opinia

apelantei trebuia să aibă specialitatea fiscală s-a observat că art. 6 din

Ordonanța nr. 65/1994 nu prevede nici o condiție în acest sens.

S-a apreciat că

prejudiciul a fost acoperit în întregime, că hotărârea primei instanțe este

corectă sub aspectul modului de soluționare a laturii civile și s-a respins

apelul declarat de D.G.F.P. Bistrița Năsăud, în numele statului Român Prin

A.N.A.F - București, în calitate de parte civilă, împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva

Deciziei penale nr. 196/A din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori, au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P.

Cluj Napoca prin A.J.F.P. Bistrița Năsăud și inculpatul P.D.

Cererea de

recurs a inculpatului P.D. a fost transmisă prin poștă la data de 25 octombrie 2013,

în cuprinsul acesteia nefiind indicat nici un caz de casare, aceasta fiind

nemotivată.

În cuprinsul

cererii de recurs( transmisă prin poștă la 05 noiembrie 2013), partea civilă A.N.A.F.

- D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Bistrița Năsăud a solicitat admiterea

recursului în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 172, iar sub aspectul

laturii civile să se dispună obligarea inculpatului la plata întregului cuantum

bănesc. Recurenta parte civilă nu și-a motivat recursul declarat.

Norma

tranzitorie, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, reglementează

atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în

cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului C.

proc. pen.

Astfel, în

conformitate cu dispoziția legală anterior menționată, „recursurile în curs de

judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor

care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența

aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs."

Prin urmare,

constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data

intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri

supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă

să soluționeze recursul fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Examinând

recursurile declarate de inculpat și partea civilă prin raportare la

dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. anterior, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art.

385

9

din același cod.

Decizia

recurată a fost pronunțată la data de 16 octombrie 2013, ulterior intrării în

vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior,

astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

În afara

acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există și o altă

limitare, prevăzută de art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc.

pen. anterior, potrivit căreia instanța de recurs nu poate examina hotărârea

atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc.

pen. anterior, dacă motivul de recurs, nu a fost invocat înscris cu cel puțin 5

zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu excepția cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Verificând

actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul nu a motivat recursul în

termenul prevăzut de lege astfel că în ceea ce îl privește va avea în vedere,

astfel cum s-a evidențiat anterior, doar cazurile de casare care, potrivit art.

385

9

alin. (3), se iau în considerare din oficiu, respective cele

prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 și 14 C. proc. pen.

anterior.

Cu prilejul

dezbaterilor, apărătorul inculpatului a menționat că pedeapsa amenzii penale

aplicate inculpatului, în cuantum de 2.000 lei este prea mare.

Înalta Curte

reține că inculpatul nu și-a motivat recursul așa cum prevede art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., ca urmare cererea inculpatului nu mai poate face

obiectul examinării instanței de control judiciar. în consecință, constatând că

recurentul inculpat nu și-a motivat recursul, nerespectând condițiile formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior,

precum și faptul că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013,

apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de inculpatul P.D.

În ceea ce

privește recursul formulat de parte civilă, Înalta Curte reține că, deși prin

cererea depusă la dosarul cauzei a fost indicat în mod formal cazul de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 172, motivele de recurs nu au

fost depuse, ca urmare nici recursul acesteia nu mai poate face obiectul

examinării instanței de control judiciar.

Totodată,

solicitarea recurentei părți civile ca, sub aspectul laturii civile, să se

dispună obligarea inculpatului la plata întregului cuantum bănesc nu poate fi

încadrat în cazul de casare indicat. De altfel, Curtea de Apel Cluj a condamnat

pe inculpat la plata amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, a constat

recuperat prejudiciul în întregime, apreciind că hotărârea primei instanțe este

corectă sub aspectul modului de soluționare a laturii civile și ca urmare a

respins, sub acest ultim aspect, apelul declarat de D.G.F.P. Bistrița Năsăud,

în numele statului Român prin A.N.A.F. -București.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, constată ca fiind temeinică și legală decizia

atacată, și, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondate recursurile declarate

de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Bistrița

Năsăud și de inculpatul P.D. împotriva Deciziei penale nr. 196/A din 16

octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj

Napoca prin A.J.F.P. Bistrița Năsăud și de inculpatul P.D. împotriva Deciziei penale

nr. 196/A din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 3 iunie 2014.