ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1440/2013

Prin Sentința penală nr. 140 din 28 mai 2012, Tribunalului Vrancea l-a condamnat pe inculpatul I.F., pentru săvârșirea infracțiunilor la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare (3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani și 6 luni termen de încercare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 6 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul să restituie suma de 1.800 RON către martorul denunțător C.G. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul I.F., în calitate de director al Colegiului Tehnic "V.D.C." din Focșani, în perioada septembrie - octombrie 2009, în schimbul sumei de 1.800 RON primită de la denunțătorul C.G., a promis că va interveni pe lângă martorele R.M. și S.S.O., profesoare la disciplinele limba și literatura română, respectiv matematică la clasa a XI-a, în vederea promovării examenelor de corigență de către martora C.N., fiica martorului denunțător.

S-a mai reținut că același inculpat, fiind membru al comisiei de corigență la disciplina matematică, în baza înțelegerii prealabile avute cu denunțătorul C.G., a pretins foloase necuvenite, cu scopul de a-i acorda o notă de trecere fiicei acestuia la susținerea examenului pentru corijența la respectiva disciplină, precum și de a dispune mutarea elevei din clasa a XII-a X în clasa a XII-a Y. Situația de fapt reținută s-a constatat că rezultă din coroborarea denunțului formulat de martorul C.G., cu conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu denunțătorul, declarațiile martorilor C.N., C.S., R.M., S.S.O. și S.T.A.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului I.F., director al Colegiului Tehnic "V.D.C." din Focșani, de a pretinde și primi diferite sume de bani pentru a interveni pe lângă profesoarele de la disciplina matematică și limba și literatura română din cadrul aceleiași unități de învățământ în scopul de a asigura promovarea examenelor de corigență de către fiica denunțătorului, precum și pentru a dispune transferarea elevei la o clasă cu un alt profil întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență în formă continuată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I.F., solicitând desființarea acesteia, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât faptele nu există, iar în subsidiar reducerea pedepselor aplicate, precum și a duratei termenului de încercare. A mai arătat inculpatul că înregistrările convorbirilor telefonice și procesele-verbale de redare a acestora nu constituie mijloc de probă raportat la prevederile art. 224 alin. (3) C. proc. pen., iar declarațiile martorilor C.N., C.G. și C.S. sunt absolut confuze și fără nicio legătură cu realitatea. Prin Decizia penală nr. 248/A din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului, a desființat în parte sentința penală, și, rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpatului de la 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru infracțiunea de luare de mită și de la 2 ani și 8 luni închisoare la 1 an închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată, executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare fiind suspendată pe un termen de încercare de 4 ani, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că, în mod corect, prima instanță a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului I.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență în formă continuată, pe baza probelor administrate în cauză, reținând, în esență, că inculpatul, în calitate de director al Colegiului Tehnic "V.D.C." Focșani, în perioada septembrie - octombrie 2009, i-a promis denunțătorului C.G.

că va interveni pe lângă R.M. și S.S.O., profesoare la disciplinele limba și literatura română și matematică, la clasa a XI-a X, în vederea promovării examenelor de corigență la aceste materii de către martora C.N., primind în schimb suma de 1.800 RON, precum și că, în calitate de membru al comisiei de matematică, îi va acorda o notă de trecere și va dispune transferarea ei la o altă clasă, de la alt profil. Au fost considerate ca relevante în susținerea vinovăției inculpatului convorbirile telefonice interceptate dintre acesta și denunțătorul C.G., declarațiile martorilor C.G., C.S. și C.N., persoane interesate în soluționarea problemelor școlare ale celei din urmă și care au prezentat în detaliu contactele avute cu inculpatul și acțiunile derulate de acesta, dar și depozițiile martorilor Z.M.F.

și Z.S. Instanța de prim control judiciar a constatat că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 91 1 - 91 6 C. proc. pen., motiv pentru care nu sunt lovite de nulitate absolută, sens în care a reținut că norma procesual penală nu stabilește ca și condiție prealabilă realizării unor asemenea interceptări existența urmăririi penale începute "in rem" sau "in personam". S-a mai apreciat că nu sunt motive de nulitate care să conducă la înlăturarea declarațiilor martorilor C.G., C.S. și C.N., aceștia fiind audiați sub prestare de jurământ în cauză, ba mai mult, calitatea de martori au dobândit-o ca urmare a dispoziției de neîncepere a urmăririi penale față de aceștia, măsură luată prin actul de sesizare a instanței.

Concluzionând, instanța de apel a reținut că vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două fapte este probată, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. În raport de conduita bună avută de inculpat înainte de comiterea infracțiunilor, concretizată atât în lipsa altor condamnări, cât și în activitatea prestigioasă în învățământ și alte domenii conexe, în care a obținut mai multe distincții și diplome, instanța de prim control judiciar a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., motiv pentru care a reținut această circumstanță atenuantă cu consecința reducerii pedepselor aplicate inculpatului, precum și a termenului de încercare pe durata căruia a fost suspendată executarea rezultantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul I.F. care a arătat că soluția de condamnare se fundamentează pe probe nelegale, respectiv interceptări ale convorbirilor telefonice efectuate în faza actelor premergătoare și cu depășirea termenului de 120 de zile, dar și declarațiile martorilor denunțători luate sub presiune. A mai invocat grava eroare de fapt realizată de instanțele inferioare care fără a avea probe l-au condamnat, deși nu este vinovat de infracțiunile reținute în sarcina sa. Analizând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul I.F., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Hotărârile sunt supuse casării conform art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., când s-a făcut o greșită aplicare a legii. Legiuitorul a subordonat înregistrarea convorbirilor telefonice unor condiții strict determinate, așa cum rezultă din examinarea dispozițiilor art. 91 1 C. proc. pen., și anume: existența de date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; utilitatea pentru aflarea adevărului; existența autorizației emise de judecătorul competent pentru o perioadă de maxim 30 zile, prelungirea succesivă a autorizației fiind limitată la o durată totală ce nu poate depăși 120 de zile.

Redarea într-un proces-verbal a convorbirilor telefonice este obligatorie, în condițiile art. 91 alin. (1) C. proc. pen., pentru a dobândi valoare de mijloc de probă, iar folosirea lor în altă cauză penală este permisă conform art. 91 2 alin. (5) C. proc. pen., doar dacă din cuprinsul lor rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni. Întrucât înregistrările convorbirilor telefonice pot fi autorizate atunci când există date și despre pregătirea săvârșirii unei infracțiuni, dar și pentru identificarea ori localizarea infractorilor, în lipsa unui text care să condiționeze efectuarea acestora de începerea urmăririi penale ca în cazul percheziției domiciliare, rezultă că pot fi dispuse și în faza actelor premergătoare, dar numai dacă sunt încuviințate în condițiile legii.

De altfel, în același sens s-a pronunțat, în mod constant, instanța de contencios constituțional care a statuat că art. 91 2 C. proc. pen. este constituțional oferind "suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării", motiv pentru care autorizarea interceptărilor în faza de pregătire a săvârșirii unei infracțiuni, deci într-o etapă premergătoare declanșării procesului penal nu contravine legii fundamentale a țării.

Prin urmare, împrejurarea că în cauză autorizația pentru interceptarea convorbirilor telefonice a fost dată de judecătorul competent din cadrul Tribunalului Galați, la 2 octombrie 2009, în Dosarul nr. 5614/121/2009, pe o durată de 30 zile, fiind prelungită succesiv pentru încă 90 zile, iar rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului I.F. a fost dată la 5 iulie 2011 nu poate să constituie un motiv de nulitate a acesteia, în condițiile în care au fost respectate toate dispozițiile legale aplicabile în materie.

Astfel, la data de 1 octombrie 2009, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, în raport de datele constatate cu ocazia cercetărilor efectuate în Dosarul nr. 88/P/2009 al D.N.A - Serviciul Teritorial Galați, cu privire la făptuitorul I.F., care a acceptat în schimbul unor sume de bani să intervină pe lângă două profesoare pentru ca fiica unui cunoscut să promoveze examenele de corijență, înregistrând pe rolul aceleiași unități de parchet Dosarul penal nr. 161/P/2009, în care s-a emis rechizitoriul ce face obiectul prezentei cauze. Într-adevăr, intervalul de timp în care a fost interceptat numărul de telefon utilizat de către inculpatul I.F. a fost mai mare de 120 zile, fără ca acest fapt să constituie o încălcare a dispozițiilor legale, cu consecința atingerii dreptului la viață privată.

Așa cum deja s-a menționat, inculpatul a mai făcut obiectul cercetărilor tot pentru infracțiuni de corupție și în Dosarul nr. 88/P/2009 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați, în care Tribunalul Galați a autorizat, la data de 4 iunie 2009 (Dosar nr. 3090/21/2009) interceptarea postului telefonic utilizat de acesta pentru o durată de 30 zile, perioadă ce a fost prelungită succesiv încă 90 zile. Ulterior, ca urmare a sesizării din oficiu și a înregistrării prezentului dosar sub nr. 161/P/2009, D.N.A - Serviciul Teritorial a solicitat și a obținut autorizarea, respectiv prelungirea înregistrării convorbirilor telefonice purtate de inculpat pe o durată de 120 zile, începând cu data de 2 octombrie 2009, judecătorul competent apreciind că autorizarea este utilă pentru a strânge informații cu privire la comiterea de noi infracțiuni de corupție de către acesta.

Ca atare, perioada maximă de 120 zile prevăzută de lege pentru înregistrarea convorbirilor telefonice nu a fost depășită în cauza ce face obiectul prezentului dosar, iar consemnarea lor s-a făcut așa cum o cere legea în procese-verbale de redare a interceptărilor, ce constituie mijloc de probă. Pe de altă parte, din actele dosarului se constată că persoana care a depus denunțul (C.G.) și membrii familiei sale (C.S., C.N.) au făcut declarații în calitate de martori, pentru aceștia operând cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen. și art. 6 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, care a condus la luarea soluției de neurmărire penală față de toți trei.

În cauză, aceste persoane au fost audiate inițial în faza actelor premergătoare, ca făptuitori, pentru ca începând cu data de 16 august 2011, să fie citate în calitate de martori, inclusiv după punerea sub urmărire penală a inculpatului I.F., depozițiile lor testimoniale fiind luate sub prestare de jurământ și în cursul cercetării judecătorești. Ca atare, având în vedere că martorii C.G., C.S. și C.N. au fost ascultați cu respectarea legii, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile nulitățile prevăzute în art. 197 C. proc. pen. sau dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen. În speță, inculpatul I.F., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în scris și în ședință publică, nu a fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că nu a săvârșit infracțiunile de luare de mită și trafic de influență în formă continuată. Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiile denunțătorului C.G., ale martorilor C.S., C.N., Z.M.F., Z.S., R.M., S.S.O.

și S.T.A., precum și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu denunțătorul, membrii familiei acestuia, profesorii școlii, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului I.F., care în perioada septembrie - octombrie 2009, fiind director de colegiu, a pretins și primit diferite sume de bani, în valoare totală de 1.800 RON, pentru a interveni pe lângă profesoarele de la disciplina matematică și limba și literatura română (martorele S.S.O. și R.M.) din cadrul aceleiași unități de învățământ în scopul de a asigura promovarea examenelor de corigență de către fiica denunțătorului (martora C.N.), precum și pentru a dispune transferarea elevei la o clasă cu un alt profil, după ce în prealabil i-a acordat notă de trecere în calitate de membru al comisiei de corigențe.

De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului I.F. ar putea demonstra că nu a comis infracțiunile de luare de mită și trafic de influență în formă continuată pentru care a fost condamnat, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct 17 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., poate fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de I.F. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.F. împotriva Deciziei penale nr. 248/A din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ