ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1440/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1440/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința penală nr. 140 din 28 mai 2012,

Tribunalului Vrancea l-a condamnat pe inculpatul I.F., pentru săvârșirea

infracțiunilor la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare (3 ani și

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin.

(2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și 2 ani și 8 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe o durată de 5 ani și 6 luni termen de încercare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen., atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 6

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul să restituie suma de

1.800 RON către martorul denunțător C.G.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul I.F., în

calitate de director al Colegiului Tehnic "V.D.C." din Focșani, în

perioada septembrie - octombrie 2009, în schimbul sumei de 1.800 RON primită de

la denunțătorul C.G., a promis că va interveni pe lângă martorele R.M. și

S.S.O., profesoare la disciplinele limba și literatura română, respectiv

matematică la clasa a XI-a, în vederea promovării examenelor de corigență de

către martora C.N., fiica martorului denunțător.

S-a mai reținut că

același inculpat, fiind membru al comisiei de corigență la disciplina

matematică, în baza înțelegerii prealabile avute cu denunțătorul C.G., a

pretins foloase necuvenite, cu scopul de a-i acorda o notă de trecere fiicei

acestuia la susținerea examenului pentru corijența la respectiva disciplină,

precum și de a dispune mutarea elevei din clasa a XII-a X în clasa a XII-a Y.

Situația de fapt

reținută s-a constatat că rezultă din coroborarea denunțului formulat de

martorul C.G., cu conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate

de inculpat cu denunțătorul, declarațiile martorilor C.N., C.S., R.M., S.S.O.

și S.T.A.

În drept, s-a

apreciat că faptele inculpatului I.F., director al Colegiului Tehnic

"V.D.C." din Focșani, de a pretinde și primi diferite sume de bani

pentru a interveni pe lângă profesoarele de la disciplina matematică și limba

și literatura română din cadrul aceleiași unități de învățământ în scopul de a

asigura promovarea examenelor de corigență de către fiica denunțătorului,

precum și pentru a dispune transferarea elevei la o clasă cu un alt profil

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și

trafic de influență în formă continuată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul I.F., solicitând desființarea acesteia,

achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât

faptele nu există, iar în subsidiar reducerea pedepselor aplicate, precum și a

duratei termenului de încercare.

A mai arătat

inculpatul că înregistrările convorbirilor telefonice și procesele-verbale de

redare a acestora nu constituie mijloc de probă raportat la prevederile art.

224 alin. (3) C. proc. pen., iar declarațiile martorilor C.N., C.G. și C.S.

sunt absolut confuze și fără nicio legătură cu realitatea.

Prin Decizia penală

nr. 248/A din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, a admis apelul inculpatului, a desființat în parte sentința

penală, și, rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpatului de la 3 ani și

6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a, b) și c) C. pen. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru

infracțiunea de luare de mită și de la 2 ani și 8 luni închisoare la 1 an

închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată,

executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare fiind suspendată pe un

termen de încercare de 4 ani, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că, în mod

corect, prima instanță a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului

I.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență

în formă continuată, pe baza probelor administrate în cauză, reținând, în

esență, că inculpatul, în calitate de director al Colegiului Tehnic

"V.D.C." Focșani, în perioada septembrie - octombrie 2009, i-a promis

denunțătorului C.G. că va interveni pe lângă R.M. și S.S.O., profesoare la

disciplinele limba și literatura română și matematică, la clasa a XI-a X, în

vederea promovării examenelor de corigență la aceste materii de către martora

C.N., primind în schimb suma de 1.800 RON, precum și că, în calitate de membru

al comisiei de matematică, îi va acorda o notă de trecere și va dispune

transferarea ei la o altă clasă, de la alt profil.

Au fost considerate

ca relevante în susținerea vinovăției inculpatului convorbirile telefonice

interceptate dintre acesta și denunțătorul C.G., declarațiile martorilor C.G.,

C.S. și C.N., persoane interesate în soluționarea problemelor școlare ale celei

din urmă și care au prezentat în detaliu contactele avute cu inculpatul și

acțiunile derulate de acesta, dar și depozițiile martorilor Z.M.F. și Z.S.

Instanța de prim

control judiciar a constatat că interceptarea și înregistrarea convorbirilor

telefonice s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 91

1

- 91

6

C. proc. pen., motiv pentru care nu sunt lovite de nulitate absolută,

sens în care a reținut că norma procesual penală nu stabilește ca și condiție

prealabilă realizării unor asemenea interceptări existența urmăririi penale

începute "in rem" sau "in personam".

S-a mai apreciat că

nu sunt motive de nulitate care să conducă la înlăturarea declarațiilor

martorilor C.G., C.S. și C.N., aceștia fiind audiați sub prestare de jurământ

în cauză, ba mai mult, calitatea de martori au dobândit-o ca urmare a

dispoziției de neîncepere a urmăririi penale față de aceștia, măsură luată prin

actul de sesizare a instanței.

Concluzionând,

instanța de apel a reținut că vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două

fapte este probată, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea în baza

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În raport de conduita

bună avută de inculpat înainte de comiterea infracțiunilor, concretizată atât

în lipsa altor condamnări, cât și în activitatea prestigioasă în învățământ și

alte domenii conexe, în care a obținut mai multe distincții și diplome,

instanța de prim control judiciar a apreciat că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., motiv pentru care a reținut această

circumstanță atenuantă cu consecința reducerii pedepselor aplicate

inculpatului, precum și a termenului de încercare pe durata căruia a fost

suspendată executarea rezultantei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul I.F. care a arătat că

soluția de condamnare se fundamentează pe probe nelegale, respectiv

interceptări ale convorbirilor telefonice efectuate în faza actelor

premergătoare și cu depășirea termenului de 120 de zile, dar și declarațiile

martorilor denunțători luate sub presiune.

A mai invocat grava

eroare de fapt realizată de instanțele inferioare care fără a avea probe l-au

condamnat, deși nu este vinovat de infracțiunile reținute în sarcina sa.

Analizând hotărârea

atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

declarat de inculpatul I.F., ca fiind nefondat, pentru următoarele

considerente:

Hotărârile sunt

supuse casării conform art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.,

când s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Legiuitorul a

subordonat înregistrarea convorbirilor telefonice unor condiții strict

determinate, așa cum rezultă din examinarea dispozițiilor art. 91

1

C. proc. pen., și anume: existența de date sau indicii temeinice privind

pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele pentru care urmărirea

penală se efectuează din oficiu; utilitatea pentru aflarea adevărului;

existența autorizației emise de judecătorul competent pentru o perioadă de

maxim 30 zile, prelungirea succesivă a autorizației fiind limitată la o durată

totală ce nu poate depăși 120 de zile.

Redarea într-un

proces-verbal a convorbirilor telefonice este obligatorie, în condițiile art.

91 alin. (1) C. proc. pen., pentru a dobândi valoare de mijloc de probă, iar

folosirea lor în altă cauză penală este permisă conform art. 91

2

alin. (5) C. proc. pen., doar dacă din cuprinsul lor rezultă date sau

informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei

alte infracțiuni.

Întrucât înregistrările

convorbirilor telefonice pot fi autorizate atunci când există date și despre

pregătirea săvârșirii unei infracțiuni, dar și pentru identificarea ori

localizarea infractorilor, în lipsa unui text care să condiționeze efectuarea

acestora de începerea urmăririi penale ca în cazul percheziției domiciliare,

rezultă că pot fi dispuse și în faza actelor premergătoare, dar numai dacă sunt

încuviințate în condițiile legii.

De altfel, în același

sens s-a pronunțat, în mod constant, instanța de contencios constituțional care

a statuat că art. 91

2

C. proc. pen. este constituțional oferind

"suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării

emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a

înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a

consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a

redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse

interceptării", motiv pentru care autorizarea interceptărilor în faza de

pregătire a săvârșirii unei infracțiuni, deci într-o etapă premergătoare

declanșării procesului penal nu contravine legii fundamentale a țării.

Prin urmare,

împrejurarea că în cauză autorizația pentru interceptarea convorbirilor

telefonice a fost dată de judecătorul competent din cadrul Tribunalului Galați,

la 2 octombrie 2009, în Dosarul nr. 5614/121/2009, pe o durată de 30 zile,

fiind prelungită succesiv pentru încă 90 zile, iar rezoluția de începere a

urmăririi penale împotriva inculpatului I.F. a fost dată la 5 iulie 2011 nu

poate să constituie un motiv de nulitate a acesteia, în condițiile în care au

fost respectate toate dispozițiile legale aplicabile în materie.

Astfel, la data de 1

octombrie 2009, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, în raport

de datele constatate cu ocazia cercetărilor efectuate în Dosarul nr. 88/P/2009

al D.N.A - Serviciul Teritorial Galați, cu privire la făptuitorul I.F., care a

acceptat în schimbul unor sume de bani să intervină pe lângă două profesoare

pentru ca fiica unui cunoscut să promoveze examenele de corijență, înregistrând

pe rolul aceleiași unități de parchet Dosarul penal nr. 161/P/2009, în care s-a

emis rechizitoriul ce face obiectul prezentei cauze.

Într-adevăr,

intervalul de timp în care a fost interceptat numărul de telefon utilizat de

către inculpatul I.F. a fost mai mare de 120 zile, fără ca acest fapt să

constituie o încălcare a dispozițiilor legale, cu consecința atingerii

dreptului la viață privată. Așa cum deja s-a menționat, inculpatul a mai făcut obiectul

cercetărilor tot pentru infracțiuni de corupție și în Dosarul nr. 88/P/2009 al

D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați, în care Tribunalul Galați a autorizat, la

data de 4 iunie 2009 (Dosar nr. 3090/21/2009) interceptarea postului telefonic

utilizat de acesta pentru o durată de 30 zile, perioadă ce a fost prelungită

succesiv încă 90 zile.

Ulterior, ca urmare a

sesizării din oficiu și a înregistrării prezentului dosar sub nr. 161/P/2009,

D.N.A - Serviciul Teritorial a solicitat și a obținut autorizarea, respectiv

prelungirea înregistrării convorbirilor telefonice purtate de inculpat pe o

durată de 120 zile, începând cu data de 2 octombrie 2009, judecătorul competent

apreciind că autorizarea este utilă pentru a strânge informații cu privire la

comiterea de noi infracțiuni de corupție de către acesta.

Ca atare, perioada

maximă de 120 zile prevăzută de lege pentru înregistrarea convorbirilor

telefonice nu a fost depășită în cauza ce face obiectul prezentului dosar, iar

consemnarea lor s-a făcut așa cum o cere legea în procese-verbale de redare a

interceptărilor, ce constituie mijloc de probă. Pe de altă parte, din actele

dosarului se constată că persoana care a depus denunțul (C.G.) și membrii

familiei sale (C.S., C.N.) au făcut declarații în calitate de martori, pentru

aceștia operând cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen. și

art. 6

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, care a condus la luarea

soluției de neurmărire penală față de toți trei.

În cauză, aceste

persoane au fost audiate inițial în faza actelor premergătoare, ca făptuitori,

pentru ca începând cu data de 16 august 2011, să fie citate în calitate de

martori, inclusiv după punerea sub urmărire penală a inculpatului I.F.,

depozițiile lor testimoniale fiind luate sub prestare de jurământ și în cursul

cercetării judecătorești.

Ca atare, având în

vedere că martorii C.G., C.S. și C.N. au fost ascultați cu respectarea legii,

Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile nulitățile prevăzute în art. 197 C.

proc. pen. sau dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., nefiind incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt

constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea

eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în

împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu

condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor

administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o

probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe

demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă

reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației

de fapt.

Ca atare, existența

erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a

probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim

control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul

I.F., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în scris și în ședință publică,

nu a fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată

între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către

instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că nu a săvârșit

infracțiunile de luare de mită și trafic de influență în formă continuată.

Din împrejurările de

fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar,

rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de

urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiile

denunțătorului C.G., ale martorilor C.S., C.N., Z.M.F., Z.S., R.M., S.S.O. și

S.T.A., precum și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice

purtate de inculpat cu denunțătorul, membrii familiei acestuia, profesorii

școlii, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului

I.F., care în perioada septembrie - octombrie 2009, fiind director de colegiu,

a pretins și primit diferite sume de bani, în valoare totală de 1.800 RON,

pentru a interveni pe lângă profesoarele de la disciplina matematică și limba

și literatura română (martorele S.S.O. și R.M.) din cadrul aceleiași unități de

învățământ în scopul de a asigura promovarea examenelor de corigență de către

fiica denunțătorului (martora C.N.), precum și pentru a dispune transferarea

elevei la o clasă cu un alt profil, după ce în prealabil i-a acordat notă de

trecere în calitate de membru al comisiei de corigențe.

De fapt, prin

criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din

perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului I.F. ar putea

demonstra că nu a comis infracțiunile de luare de mită și trafic de influență

în formă continuată pentru care a fost condamnat, operațiune ce nu este permis

a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Constatând, așadar,

că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct 17 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de

recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., poate fi

luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

I.F.

Având în vedere că

recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.F. împotriva Deciziei penale nr.

248/A din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 25 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ