ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2012

Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 67 din 27 aprilie 2011 a Tribunalului Vâlcea s-a dispus condamnarea, în baza art. 257 C. pen. cu aplic. art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 alin. (7) C. proc. pen., a inculpatei N.M.S., la 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpată suma de 2.500 euro sau echivalentul lor în RON la data efectuării plății. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost trimisă în judecată inculpata N.M.S., întrucât în perioada 2007 - 2009, inculpata, în calitate de secretară a Facultății de Management-Marketing din Râmnicu Vâlcea în cadrul Universității "C.B.", în repetate rânduri, a pretins și primit sume de bani și bunuri de la denunțătorul D.M., în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă profesorii facultății pentru ca fiica acestuia, D.V.M., să promoveze examenele de an și examenul de licență, fără a se prezenta la acestea.

Prima instanță a constatat că inculpata a depus la dosar act autentic prin care a recunoscut fapta pentru care este trimisă în judecată și a cerut judecarea în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., renunțând la administrarea de probe. Instanța a considerat că sunt întrunite condițiile și a admis cererea de judecare în aceste condiții și, totodată, a reținut că au fost depuse înscrisuri de care inculpata a înțeles să se folosească în circumstanțiere personală. Față de recunoașterea faptei reținute prin actul de sesizare și probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile martorilor, înscrisuri și transcrierea mesajelor tip sms, instanța a reținut următoarea situație de fapt.

Numita D.V.M. a urmat în anul 2001 - 2002 cursurile Facultății de Management aparținând Universității "C.B." și a promovat examenele, însă, plecând în Italia a fost exmatriculată în anul 2003 - 2004 pentru neprezentarea la cursuri și examene. În vara anului 2007, martora s-a întors în țară și a intenționat să se înscrie în anul 2 la cursuri cu frecvență redusă, ceea ce i-ar fi permis să se prezinte doar la susținerea examenelor, pentru a putea pleca din nou Italia. Ca urmare, tatăl acesteia, denunțătorul D.M., s-a prezentat la sediul facultății și a luat legătura cu inculpata, ce ocupa funcția de secretară. După ce a depus cerere de reînscriere, a purtat o discuție cu inculpata, și aflând că este soția unui fost coleg de serviciu, a întrebat-o dacă o poate ajuta pe fiica sa la examene în condițiile în care aceasta era plecată din țară.

Inculpata i-a declarat că îi cunoaște pe toți profesorii și poate aranja ca D.V.M. să promoveze examenele fără a se prezenta, astfel că, ulterior, la locuința denunțătorului a avut loc o discuție pentru a stabili în concret modalitatea se va proceda. Cu ocazia acestei discuții, inculpata a întărit afirmațiile privind posibilul ajutor, precizând că este necesar ca fiica denunțătorului să se prezinte doar la primul examen, iar la sfârșitul discuțiilor denunțătorul a pus într-un plic suma de 150 euro și l-a înmânat învinuitei, precum și un pachet cu cafea, dulciuri și alte bunuri aduse din Italia. Urmare acestor discuții, martora D.V.M.

s-a prezentat la primul examen pe care l-a promovat, după care, în toată perioada 2007 - 2009, inculpata în repetate rânduri a pretins și primit diverse sume de bani și pachete cu bunuri pentru a interveni la profesorii facultății sub promisiunea că va asigura promovarea examenelor cu note mari și fără a se prezenta la susținerea acestora, ulterior promițând și că va asigura obținerea examenului de licență în aceleași condiții. În total, sumele de bani și valoarea bunurilor primite se ridică la 3.000 euro, din care, contravaloarea a 500 euro a primit-o pentru achitarea taxelor la facultate, această sumă fiind restituită denunțătorului. În anul 2009, denunțătorul nu a mai găsit-o pe inculpată la facultate și a aflat că fiica sa era exmatriculată din anul 2008, urmare a neprezentării la examene.

Instanța de fond a reținut că fapta inculpatei care, în perioada 2007 - 2009, a pretins și primit de la denunțătorul D.M. direct sau prin intermediul altor persoane, precum și de la martora D.V.M., sume de bani și diverse bunuri în schimbul promisiunilor că va interveni pe lângă cadrele didactice ale facultății pentru ca numita D.V.M. să promoveze examenele de an, precum și examenul de licență, fără să se prezinte la susținerea acestora, constituie infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000. La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere, în primul rând, dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora limitele pedepsei urmează a fi reduse cu o treime.

De asemenea, s-au avut în vedere și împrejurările în care inculpata a săvârșit fapta, respectiv faptul că se afla într-o situație dificilă, fiind în divorț cu soțul său și că, din actele medicale depuse la dosar rezultă și că avea o stare de sănătate precară, suferind de numeroase afecțiuni, ceea ce explică într-o anumită măsură nevoia de a-și procura diverse sume de bani chiar prin mijloace ilicite. Totodată, s-a precizat că nu poate fi neglijată împrejurarea că, după desfacerea căsătoriei prin Sentința civilă nr. 866 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, inculpata are spre creștere și educare doi copii minori, și că, în prezent, are un loc de muncă în Italia. Având în vedere și lipsa antecedentelor penale și gravitatea în concret a faptei și actele de serviciu în raport de care inculpata a exercitat traficul de influență, instanța s-a orientat către pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an și 6 luni.

În raport de datele personale ale inculpatei, de gravitatea și urmările concrete ale faptei, instanța și-a format convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia prin privare de libertate, astfel că a dispus suspendarea condiționată a executării pe termen de încercare de 3 ani și 6 luni. Cât privește sumele de bani și contravaloarea bunurilor primite, s-a reținut că denunțătorul D.M. a solicitat restituirea acestora. S-a arătat că potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracțiunile prev. de art. 254, 255, 256 și 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acestor texte de lege, fără ca legea specială să prevadă alte dispoziții în legătură cu regimul banilor, valorilor sau altor bunuri primite.

Potrivit art. 257 alin. (2) C. pen., sunt aplicabile disp. art. 256 alin. (2) C. pen., potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata acestora în bani. S-a constatat că, într-adevăr, potrivit art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2), însă, acest text se referă strict la infracțiunea prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, neputând fi extins asupra infracțiunilor enumerate la art. 5 și 6 din aceeași lege, care, așa cum s-a arătat mai sus, se sancționează potrivit dispozițiilor C. pen. Cum instanța nu a fost sesizată cu infracțiunea prev. de art. 6 din legea specială, s-a precizat că nu se va putea da eficiență acestui text, întrucât s-ar depăși limitele sesizării.

Ca urmare, s-a arătat că se vor aplica disp. art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. și se va dispune confiscarea de la inculpată a sumei de 2.500 euro ori echivalentul lor în RON la data efectuării plății, având în vedere că din suma totală de 3.000 euro, suma de 500 euro primită de inculpată în vederea achitării taxelor, pe de o parte nu forma obiectul infracțiunii de trafic de influență și, pe de altă parte, a fost deja restituită denunțătorului. Împotriva sentinței au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpata N.M.S. Prin Decizia penală nr. 91/A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost desființată, în parte, sentința atacată, înlăturându-se condamnarea inculpatei N.M.S.

și modalitatea de executare a pedepsei. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 în art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnată inculpata N.M.S., la 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost stabilită a fi executată în condițiile art. 57 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. în limitele prev.de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatei, care a fost obligată la 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că în perioada comiterii faptelor, inculpata avea calitatea de secretar al Facultății de Management-Marketing Râmnicu Vâlcea, din cadrul Universității "C.B." Pitești. S-a remarcat însă că această calitate nu se regăsește printre cele precizate explicit în art. 1 din Legea nr. 78/2000 și, prin urmare, incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 5 și 6 din actul normativ precizat a fost greșit reținută. În acest context, s-a arătat că prima instanță ar fi trebuit, conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., să pună în discuția părților și să schimbe încadrarea juridică a faptelor reținute în actul de inculpare, înlăturând, practic, cele două texte de lege în discuție, astfel încât noua încadrare juridică să privească doar infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 cu aplic.art.

41 alin. (2) C. pen. În ce privește individualizarea pedepsei, Curtea a observat că prima instanță, ținând seama de atitudinea sinceră a inculpatei, de circumstanțele ce caracterizează pozitiv persoana acesteia, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că se află în străinătate unde s-a integrat deja, găsindu-și un loc de muncă, de gravitatea în concret a faptei, a ajuns la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare în regim de detenție. În opinia Curții, însă, prima instanță, în cadrul operațiunii de individualizare, a avut în vedere numai datele care îi sunt inculpatei favorabile, ignorând cu desăvârșire celelalte criterii de individualizare stabilite de legiuitor în art. 72 C. pen., ce constituie cadrul legal și obligatoriu de urmat în procesul adaptării pedepsei concrete la fapta comisă.

Prin urmare, s-a menționat că, așa cum rezultă din probele administrate în cursul anchetei penale, care au fost însușite de inculpată, contextul în care aceasta a acționat o caracterizează ca pe o persoană destul de insistentă când se punea problema pretinderii banilor de la denunțător, de aceea s-au reținut mai multe acte materiale, forma continuată a infracțiunii reprezentând o situație ce determină agravarea facultativă a regimului sancționator. Astfel, s-a constatat că nu se pune problema unei manifestări izolate, întâmplătoare, ci, dimpotrivă, a unei activități infracționale active, repetate, de fiecare dată în scopul îndeplinirii aceleiași rezoluțiuni centrate cu insistență pe obținerea unor sume de bani și bunuri.

S-a reținut că nici foloasele bănești pe care le-a pretins și primit inculpata nu sunt neglijabile, sub aspectul lor cantitativ, pentru că suma de 3.000 euro în contextul economic actual este o sumă de luat în seamă. În cele din urmă, s-a evidențiat că infracțiunile de corupție, printre care și cea din prezenta cauză, se înscriu între acelea caracterizate de un pericol social ridicat datorită importanței valorii sociale căreia i se aduce atingere și dimensiunii îngrijorătoare pe care au atins-o acest gen de fapte. S-a constatat că corupția reprezintă un fenomen în societatea actuală, care s-a extins în majoritatea nivelurilor vieții sociale, ceea ce s-a considerat că ar trebui să antreneze din partea organelor judiciare măsuri ferme de descurajare și, implicit, un regim sancționator sever.

Prin urmare, Curtea a apreciat, având în vedere și circumstanțele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatei, că pedeapsa ce are menirea să asigure reeducarea acesteia și să reprezinte, în același timp, o măsură de constrângere, este închisoarea orientată la minimul special prevăzut de legiuitor, având ca modalitate de executare detenția, o alternativă mai echilibrată și mult mai aproape de cerințele unei juste individualizări.

În același timp, Curtea a considerat nefondat apelul inculpatei, ținând seama de argumentele precizate mai sus, cât și de împrejurarea că individualizarea judiciară a pedepsei se circumscrie unor coordonate obligatorii stabilite de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen., care se referă la o serie întreagă de circumstanțe ce privesc fapta și pe făptuitor, pericolul social al acesteia, urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, cât și împrejurările de natură să conducă la agravarea sau atenuarea răspunderii penale, așa încât s-a apreciat că nu se poate ajunge la o sancțiune echilibrată, doar pe baza datelor pozitive privind persoana inculpatului. Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpata N.M.S.

Punându-i-se în vedere de către instanța de recurs dispozițiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, inculpata a precizat că înțelege să recunoască fapta astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen. În susținerea recursului a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei în raport de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., art. 72 și 74 C. pen., apreciind că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. sau executarea pedepsei la locul de muncă, conform art. 86 7 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat și prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În ceea ce privește cererea de aplicare a art. 320 C. proc. pen., Înalta Curte reține că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011. De asemenea, prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile art. 320 C. proc.

pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În prezenta cauză, cercetarea judecătorească în fața instanței de fond a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 (înțelegând prin aceasta primul termen la care este sunt respectate toate drepturile inculpatului), la 13 iunie 2012, inculpata a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc.

pen. Ca atare, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. fiind întemeiată, Înalta Curte urmând a proceda potrivit dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Referitor la solicitarea de reindividualizare a pedepsei, se reține că potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, aceasta nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socioetice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. În cauză, infracțiunea săvârșită de recurenta-inculpată este caracterizată ca o infracțiune cu pericol social ridicat, fiind infracțiune de corupție, pe care inculpata a comis-o în formă continuată, primind bani și bunuri în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale. Forma continuată a infracțiunii, care semnifică o oarecare perseverență infracțională a inculpatei, perioada de timp relativ lungă în care a pretins și primit bani și bunuri, cuprinsă între anii 2007 - 2009, valoarea acestora, care se ridică la 3.000 de euro, constituie împrejurări de agravare a răspunderii penale.

Acestea însă trebuie apreciate în funcție și de datele ce caracterizează persoana inculpatei, astfel încât sancțiunea aplicată, exprimată prin cuantumul pedepsei închisorii și modalitatea de executare, să reflecte un just echilibru. Ca urmare, instanța de recurs reține că inculpata este la primul conflict cu legea penală și nu există date care să demonstreze că, anterior comiterii faptei sau ulterior acestei date, a avut un comportament negativ în societate; că a restituit 500 euro din suma primită pentru cumpărarea influenței; că a avut o atitudine procesuală cooperantă cu organele judiciare, recunoscând comiterea infracțiunii; că are doi copii în întreținere în urma desfacerii căsătoriei; că are un loc de muncă care să-i asigure mijloacele de existență.

Toate acestea justifică stabilirea unei pedepse în cuantum de 2 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de lege, în condițiile incidenței art. 320 1 C. proc. pen, dar nu pot determina reținerea vreuneia dintre circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., deoarece aceasta ar echivala cu o reducere nepermisă a importanței circumstanțelor ce agravează răspunderea penală, enunțate mai sus. Totodată, se reține că, devenind incidente dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (în forma reglementată de O.U.G. nr. 121/2011), nu s-ar putea da eficiență juridică, concomitentă, prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deoarece împrejurarea de fapt a recunoașterii de către inculpată a săvârșirii faptei și a modalității sale de comitere se evidențiază prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., iar această atitudine procesuală a inculpatei nu poate fi valorificată ca reprezentând și circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece ar însemna ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, ceea ce, în opinia instanței, nu a fost în intenția legiuitorului. Înalta Curte mai precizează că toate împrejurările enumerate de art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, fiind necesar ca acestea să fie analizate prin raportare la ansamblul faptei concrete și la persoana inculpatei. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, se apreciază că o justă individualizare o reprezintă executarea condiționată a executării pedepsei, deoarece inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, iar prin declarațiile date în faza judecății a dovedit preocuparea de a-și modifica comportamentul.

De asemenea, se are în vedere posibilitatea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, în cazul comiterii unei alte infracțiuni, care reprezintă un avertisment și în același timp un imbold pentru ca inculpata să adopte un comportament prin care să nu mai aducă atingere relațiilor sociale protejate de legea penală. Prin urmare, Înalta Curte consideră că o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare cu executarea suspendată a executării pe o perioadă de 4 ani este adecvată, corespunzând funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului preventiv al pedepsei, reglementat de art. 52 C. pen. Analizând hotărârea și din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că nu există alte motive pentru casarea hotărârii criticate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpata N.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 91/A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va casa în parte decizia atacată și rejudecând: În baza art. 81 C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Conform art. 82 C. pen., va stabili termen de încercare pe o durată de 4 ani.

Va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, va suspenda și executarea pedepsei accesorii. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata N.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 91/A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia atacată și, rejudecând: În baza art. 81 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 alin. (7) C. proc. pen. Conform art. 82 C. pen., stabilește termen de încercare pe o durată de 4 ani. Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepsei accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2012. Procesat de GGC - AZ