ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei penale, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 67 din 27 aprilie

2011 a Tribunalului Vâlcea s-a dispus condamnarea, în baza art. 257 C. pen. cu

aplic. art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320 alin. (7) C. proc. pen., a inculpatei N.M.S., la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 și

art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani și

6 luni.

S-a atras atenția

inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 257

alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpată suma de 2.500 euro sau

echivalentul lor în RON la data efectuării plății.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Vâlcea a fost trimisă în judecată inculpata N.M.S., întrucât

în perioada 2007 - 2009, inculpata, în calitate de secretară a

Facultății de Management-Marketing din Râmnicu Vâlcea în cadrul Universității

"C.B.", în repetate rânduri, a pretins și primit sume de bani și

bunuri de la denunțătorul D.M., în schimbul promisiunii că va interveni pe

lângă profesorii facultății pentru ca fiica acestuia, D.V.M., să promoveze

examenele de an și examenul de licență, fără a se prezenta la acestea.

Prima instanță a

constatat că inculpata a depus la dosar act autentic prin care a recunoscut

fapta pentru care este trimisă în judecată și a cerut judecarea în condițiile

art. 320

1

C. proc. pen., renunțând la administrarea de probe.

Instanța a considerat

că sunt întrunite condițiile și a admis cererea de judecare în aceste condiții

și, totodată, a reținut că au fost depuse înscrisuri de care inculpata a

înțeles să se folosească în circumstanțiere personală.

Față de recunoașterea

faptei reținute prin actul de sesizare și probele administrate în cursul

urmăririi penale, respectiv declarațiile martorilor, înscrisuri și transcrierea

mesajelor tip sms, instanța a reținut următoarea situație de fapt.

Numita D.V.M. a urmat

în anul 2001 - 2002 cursurile Facultății de Management aparținând Universității

"C.B." și a promovat examenele, însă, plecând în Italia a fost

exmatriculată în anul 2003 - 2004 pentru neprezentarea la cursuri și examene.

În vara anului 2007,

martora s-a întors în țară și a intenționat să se înscrie în anul 2 la cursuri

cu frecvență redusă, ceea ce i-ar fi permis să se prezinte doar la susținerea

examenelor, pentru a putea pleca din nou Italia.

Ca urmare, tatăl

acesteia, denunțătorul D.M., s-a prezentat la sediul facultății și a luat

legătura cu inculpata, ce ocupa funcția de secretară.

După ce a depus

cerere de reînscriere, a purtat o discuție cu inculpata, și aflând că este

soția unui fost coleg de serviciu, a întrebat-o dacă o poate ajuta pe fiica sa

la examene în condițiile în care aceasta era plecată din țară.

Inculpata i-a

declarat că îi cunoaște pe toți profesorii și poate aranja ca D.V.M. să

promoveze examenele fără a se prezenta, astfel că, ulterior, la locuința

denunțătorului a avut loc o discuție pentru a stabili în concret modalitatea se

va proceda.

Cu ocazia acestei

discuții, inculpata a întărit afirmațiile privind posibilul ajutor, precizând

că este necesar ca fiica denunțătorului să se prezinte doar la primul examen,

iar la sfârșitul discuțiilor denunțătorul a pus într-un plic suma de 150 euro

și l-a înmânat învinuitei, precum și un pachet cu cafea, dulciuri și alte

bunuri aduse din Italia.

Urmare acestor

discuții, martora D.V.M. s-a prezentat la primul examen pe care l-a promovat,

după care, în toată perioada 2007 - 2009, inculpata în repetate rânduri a

pretins și primit diverse sume de bani și pachete cu bunuri pentru a interveni

la profesorii facultății sub promisiunea că va asigura promovarea examenelor cu

note mari și fără a se prezenta la susținerea acestora, ulterior promițând și

că va asigura obținerea examenului de licență în aceleași condiții.

În total, sumele de

bani și valoarea bunurilor primite se ridică la 3.000 euro, din care, contravaloarea

a 500 euro a primit-o pentru achitarea taxelor la facultate, această sumă fiind

restituită denunțătorului.

În anul 2009,

denunțătorul nu a mai găsit-o pe inculpată la facultate și a aflat că fiica sa

era exmatriculată din anul 2008, urmare a neprezentării la examene.

Instanța de fond a

reținut că fapta inculpatei care, în perioada 2007 - 2009, a pretins și primit

de la denunțătorul D.M. direct sau prin intermediul altor persoane, precum și

de la martora D.V.M., sume de bani și diverse bunuri în schimbul promisiunilor

că va interveni pe lângă cadrele didactice ale facultății pentru ca numita

D.V.M. să promoveze examenele de an, precum și examenul de licență, fără să se

prezinte la susținerea acestora, constituie infracțiunea prev. de art. 257 C. pen.,

cu aplicarea art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea

pedepsei instanța a avut în vedere, în primul rând, dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora limitele pedepsei urmează a fi reduse

cu o treime.

De asemenea, s-au

avut în vedere și împrejurările în care inculpata a săvârșit fapta, respectiv

faptul că se afla într-o situație dificilă, fiind în divorț cu soțul său și că,

din actele medicale depuse la dosar rezultă și că avea o stare de sănătate

precară, suferind de numeroase afecțiuni, ceea ce explică într-o anumită măsură

nevoia de a-și procura diverse sume de bani chiar prin mijloace ilicite.

Totodată, s-a

precizat că nu poate fi neglijată împrejurarea că, după desfacerea căsătoriei

prin Sentința civilă nr. 866 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea, inculpata are spre creștere și educare doi copii minori, și că, în

prezent, are un loc de muncă în Italia.

Având în vedere și

lipsa antecedentelor penale și gravitatea în concret a faptei și actele de

serviciu în raport de care inculpata a exercitat traficul de influență,

instanța s-a orientat către pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an și 6 luni.

În raport de datele

personale ale inculpatei, de gravitatea și urmările concrete ale faptei,

instanța și-a format convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără

executarea acesteia prin privare de libertate, astfel că a dispus suspendarea

condiționată a executării pe termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Cât privește sumele

de bani și contravaloarea bunurilor primite, s-a reținut că denunțătorul D.M. a

solicitat restituirea acestora.

S-a arătat că

potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracțiunile prev. de art. 254, 255,

256 și 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acestor texte de lege, fără ca legea

specială să prevadă alte dispoziții în legătură cu regimul banilor, valorilor

sau altor bunuri primite.

Potrivit art. 257

alin. (2) C. pen., sunt aplicabile disp. art. 256 alin. (2) C. pen., potrivit

cărora banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă

acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata acestora în bani.

S-a constatat că,

într-adevăr, potrivit art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000,

banii, valorile sau alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul

prevăzut la alin. (2), însă, acest text se referă strict la infracțiunea prev.

de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, neputând fi extins asupra

infracțiunilor enumerate la art. 5 și 6 din aceeași lege, care, așa cum s-a

arătat mai sus, se sancționează potrivit dispozițiilor C. pen.

Cum instanța nu a

fost sesizată cu infracțiunea prev. de art. 6 din legea specială, s-a precizat

că nu se va putea da eficiență acestui text, întrucât s-ar depăși limitele

sesizării.

Ca urmare, s-a arătat

că se vor aplica disp. art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. și

se va dispune confiscarea de la inculpată a sumei de 2.500 euro ori

echivalentul lor în RON la data efectuării plății, având în vedere că din suma

totală de 3.000 euro, suma de 500 euro primită de inculpată în vederea

achitării taxelor, pe de o parte nu forma obiectul infracțiunii de trafic de

influență și, pe de altă parte, a fost deja restituită denunțătorului.

Împotriva sentinței

au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpata N.M.S.

Prin Decizia penală

nr. 91/A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost desființată, în parte, sentința atacată,

înlăturându-se condamnarea inculpatei N.M.S. și modalitatea de executare a

pedepsei.

În baza art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 257

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 5 și 6 din

Legea nr. 78/2000 în art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

text în baza căruia a fost condamnată inculpata N.M.S., la 2 ani închisoare,

pedeapsă care a fost stabilită a fi executată în condițiile art. 57 C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 C. pen. în limitele prev.de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins, ca

nefondat, apelul inculpatei, care a fost obligată la 300 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control judiciar a reținut că în perioada comiterii faptelor,

inculpata avea calitatea de secretar al Facultății de Management-Marketing

Râmnicu Vâlcea, din cadrul Universității "C.B." Pitești.

S-a remarcat însă că

această calitate nu se regăsește printre cele precizate explicit în art. 1 din

Legea nr. 78/2000 și, prin urmare, incidența în prezenta cauză a dispozițiilor

art. 5 și 6 din actul normativ precizat a fost greșit reținută.

În acest context, s-a

arătat că prima instanță ar fi trebuit, conform dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., să pună în discuția părților și să schimbe încadrarea juridică a faptelor

reținute în actul de inculpare, înlăturând, practic, cele două texte de lege în

discuție, astfel încât noua încadrare juridică să privească doar infracțiunea

de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 cu aplic.art.

41 alin. (2) C. pen.

În ce privește

individualizarea pedepsei, Curtea a observat că prima instanță, ținând seama de

atitudinea sinceră a inculpatei, de circumstanțele ce caracterizează pozitiv

persoana acesteia, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că se află în

străinătate unde s-a integrat deja, găsindu-și un loc de muncă, de gravitatea

în concret a faptei, a ajuns la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și

fără executare în regim de detenție.

În opinia Curții,

însă, prima instanță, în cadrul operațiunii de individualizare, a avut în

vedere numai datele care îi sunt inculpatei favorabile, ignorând cu desăvârșire

celelalte criterii de individualizare stabilite de legiuitor în art. 72 C.

pen., ce constituie cadrul legal și obligatoriu de urmat în procesul adaptării

pedepsei concrete la fapta comisă.

Prin urmare, s-a

menționat că, așa cum rezultă din probele administrate în cursul anchetei penale,

care au fost însușite de inculpată, contextul în care aceasta a acționat o

caracterizează ca pe o persoană destul de insistentă când se punea problema

pretinderii banilor de la denunțător, de aceea s-au reținut mai multe acte

materiale, forma continuată a infracțiunii reprezentând o situație ce determină

agravarea facultativă a regimului sancționator.

Astfel, s-a constatat

că nu se pune problema unei manifestări izolate, întâmplătoare, ci, dimpotrivă,

a unei activități infracționale active, repetate, de fiecare dată în scopul

îndeplinirii aceleiași rezoluțiuni centrate cu insistență pe obținerea unor

sume de bani și bunuri.

S-a reținut că nici

foloasele bănești pe care le-a pretins și primit inculpata nu sunt neglijabile,

sub aspectul lor cantitativ, pentru că suma de 3.000 euro în contextul economic

actual este o sumă de luat în seamă.

În cele din urmă, s-a

evidențiat că infracțiunile de corupție, printre care și cea din prezenta

cauză, se înscriu între acelea caracterizate de un pericol social ridicat

datorită importanței valorii sociale căreia i se aduce atingere și dimensiunii

îngrijorătoare pe care au atins-o acest gen de fapte.

S-a constatat că

corupția reprezintă un fenomen în societatea actuală, care s-a extins în

majoritatea nivelurilor vieții sociale, ceea ce s-a considerat că ar trebui să

antreneze din partea organelor judiciare măsuri ferme de descurajare și,

implicit, un regim sancționator sever.

Prin urmare, Curtea a

apreciat, având în vedere și circumstanțele ce caracterizează pozitiv persoana

inculpatei, că pedeapsa ce are menirea să asigure reeducarea acesteia și să

reprezinte, în același timp, o măsură de constrângere, este închisoarea

orientată la minimul special prevăzut de legiuitor, având ca modalitate de

executare detenția, o alternativă mai echilibrată și mult mai aproape de

cerințele unei juste individualizări.

În același timp,

Curtea a considerat nefondat apelul inculpatei, ținând seama de argumentele

precizate mai sus, cât și de împrejurarea că individualizarea judiciară a

pedepsei se circumscrie unor coordonate obligatorii stabilite de legiuitor în

dispozițiile art. 72 C. pen., care se referă la o serie întreagă de

circumstanțe ce privesc fapta și pe făptuitor, pericolul social al acesteia,

urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, cât și împrejurările de natură

să conducă la agravarea sau atenuarea răspunderii penale, așa încât s-a

apreciat că nu se poate ajunge la o sancțiune echilibrată, doar pe baza datelor

pozitive privind persoana inculpatului.

Împotriva deciziei

penale a declarat recurs inculpata N.M.S.

Punându-i-se în

vedere de către instanța de recurs dispozițiile art. XI din O.U.G. nr.

121/2011, inculpata a precizat că înțelege să recunoască fapta astfel cum

aceasta a fost descrisă în rechizitoriu și a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 320 C. proc. pen.

În susținerea

recursului a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei în raport de prevederile

art. 320

1

C. proc. pen., art. 72 și 74 C. pen., apreciind că se

impune suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen.

sau executarea pedepsei la locul de muncă, conform art. 86

7

C. proc.

pen.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivului de casare invocat și prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile

art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este

întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește

cererea de aplicare a art. 320 C. proc. pen., Înalta Curte reține că potrivit

art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care

cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr.

202/2010, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. se aplică în mod

corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat

următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că

dispozițiile art. 320 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care

înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar

permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice

născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea

nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În prezenta

cauză, cercetarea judecătorească în fața instanței de fond a început anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar la primul termen de judecată cu

procedura completă imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011

(înțelegând prin aceasta primul termen la care este sunt respectate toate

drepturile inculpatului), la 13 iunie 2012, inculpata a recunoscut săvârșirea

faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu, solicitând

aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen.

Ca atare, se constată

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. XI din O.U.G. nr. 121/2011,

cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. fiind

întemeiată, Înalta Curte urmând a proceda potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Referitor la

solicitarea de reindividualizare a pedepsei, se reține că potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Chiar dacă individualizarea

pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, aceasta nu

este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie

rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după

anumite reguli și criterii precis determinate. De altfel, ca să-și poată

îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său

și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau

neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socioetice impuse de societate.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

În cauză,

infracțiunea săvârșită de recurenta-inculpată este caracterizată ca o

infracțiune cu pericol social ridicat, fiind infracțiune de corupție, pe care

inculpata a comis-o în formă continuată, primind bani și bunuri în mod repetat,

în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Forma continuată a

infracțiunii, care semnifică o oarecare perseverență infracțională a

inculpatei, perioada de timp relativ lungă în care a pretins și primit bani și

bunuri, cuprinsă între anii 2007 - 2009, valoarea acestora, care se ridică la

3.000 de euro, constituie împrejurări de agravare a răspunderii penale.

Acestea însă trebuie

apreciate în funcție și de datele ce caracterizează persoana inculpatei, astfel

încât sancțiunea aplicată, exprimată prin cuantumul pedepsei închisorii și

modalitatea de executare, să reflecte un just echilibru.

Ca urmare, instanța

de recurs reține că inculpata este la primul conflict cu legea penală și nu

există date care să demonstreze că, anterior comiterii faptei sau ulterior

acestei date, a avut un comportament negativ în societate; că a restituit 500

euro din suma primită pentru cumpărarea influenței; că a avut o atitudine

procesuală cooperantă cu organele judiciare, recunoscând comiterea

infracțiunii; că are doi copii în întreținere în urma desfacerii căsătoriei; că

are un loc de muncă care să-i asigure mijloacele de existență.

Toate acestea

justifică stabilirea unei pedepse în cuantum de 2 ani închisoare, orientată

spre minimul special prevăzut de lege, în condițiile incidenței art. 320

1

C. proc. pen, dar nu pot determina reținerea vreuneia dintre circumstanțele

atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., deoarece aceasta ar echivala cu o

reducere nepermisă a importanței circumstanțelor ce agravează răspunderea

penală, enunțate mai sus.

Totodată, se reține

că, devenind incidente dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. (în forma reglementată de O.U.G. nr. 121/2011), nu s-ar putea da eficiență

juridică, concomitentă, prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

deoarece împrejurarea de fapt a recunoașterii de către inculpată a săvârșirii

faptei și a modalității sale de comitere se evidențiază prin aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., iar această atitudine

procesuală a inculpatei nu poate fi valorificată ca reprezentând și

circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., deoarece ar însemna ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă

valență juridică, ceea ce, în opinia instanței, nu a fost în intenția

legiuitorului.

Înalta Curte mai

precizează că toate împrejurările enumerate de art. 74 C. pen. au doar o

aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, fiind necesar ca

acestea să fie analizate prin raportare la ansamblul faptei concrete și la

persoana inculpatei.

Referitor la

modalitatea de executare a pedepsei, se apreciază că o justă individualizare o

reprezintă executarea condiționată a executării pedepsei, deoarece inculpata nu

este cunoscută cu antecedente penale, iar prin declarațiile date în faza

judecății a dovedit preocuparea de a-și modifica comportamentul. De asemenea,

se are în vedere posibilitatea revocării suspendării condiționate a executării

pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, în cazul comiterii unei

alte infracțiuni, care reprezintă un avertisment și în același timp un imbold

pentru ca inculpata să adopte un comportament prin care să nu mai aducă

atingere relațiilor sociale protejate de legea penală.

Prin urmare, Înalta

Curte consideră că o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare cu executarea

suspendată a executării pe o perioadă de 4 ani este adecvată, corespunzând

funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului preventiv al

pedepsei, reglementat de art. 52 C. pen.

Analizând hotărârea

și din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna

din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că nu există alte motive pentru casarea

hotărârii criticate.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta

Curte va admite recursul declarat de inculpata N.M.S. împotriva Deciziei penale

nr. 91/A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie. Va casa în parte decizia atacată și

rejudecând:

În baza art. 81 C.

pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată

inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Conform art. 82 C.

pen., va stabili termen de încercare pe o durată de 4 ani.

Va atrage atenția

inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, va

suspenda și executarea pedepsei accesorii.

Va menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpata N.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 91/A din 29

septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează în parte

decizia atacată și, rejudecând:

În baza art. 81 C.

pen., suspendă condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată

inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 320 alin. (7) C. proc. pen.

Conform art. 82 C.

pen., stabilește termen de încercare pe o durată de 4 ani.

Atrage atenția

inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă

și executarea pedepsei accesorii.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 iunie 2012.

Procesat

de GGC - AZ