ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1279/2014

Deliberând asupra contestației de față, constată că, prin Sentința penală nr. 154/F din data de 21 martie 2014 pronunțată de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1929/2/2014, s-a hotărât, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007, admiterea cererii de extrădare privind pe numitul M.C. (cetățean român).

În baza art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 14 alin. (2) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007, s-a dispus amânarea predării acestuia către autoritățile judiciare americane până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. 25016/3/2008* aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate, ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen. S-a hotărât ca extrădarea persoanei solicitate să se efectueze cu respectarea regulii specialității, prevăzută în art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007 și art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În baza art. 43 alin. (6) cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile M.C. în vederea predării pe o durată de 30 de zile începând de la data încetării motivului care a justificat amânarea. S-a constatat că persoana solicitată fost reținută pentru 24 ore cu începere de la data de 21 martie 2014. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu adresa nr. 426/11-5/2014 din data de 21 martie 2014, a trimis acestei instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 42 raportat la art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 8 din Legea nr. 111/2008, lucrarea cu numărul de mai sus având ca obiect cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare americane împotriva numitului M.C., față de care s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 21 martie 2014, ora 12.30.

La dosarul cauzei au fost depuse: ordonanța din 21 martie 2014, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care se dispune "sesizarea Curții de Apel București în vederea aprecierii asupra luării măsurii arestării provizorii a persoanei extrădabile M.C. și continuarea procedurii de soluționare a cererii de extrădare formulată de autoritățile judiciare din S.U.A."; ordonanța de reținere nr. 24 din 21 martie 2014; procese-verbale; copia cazierului judiciar; adresa nr. 23959 din 19 martie 2014 emisă de Ministerul Justiției - Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală privitoare la controlul de regularitate internațională; cererea de extrădare; Setul 1 de documente anexate cererii de extrădare (constând în: declarația dată sub jurământ de numitul P.E.H.

în sprijinul cererii de extrădare; proba A: rechizitoriul nr. 03-281, emis de Tribunalul Districtual al SUA, districtul de vest al statului Pennsylvania; proba B: mandatul de arestare nr. 03-281, emis de Tribunalul Districtual al SUA, districtul de vest al statului Pennsylvania; proba C: copia dispozițiilor legale aplicabile; proba D: fotografia persoanei extrădabile; proba E: declarația dată sub jurământ de numitul R.V.); Setul 2 de documente anexate cererii de extrădare (constând în: declarația dată sub jurământ de numita T.L.W.

în sprijinul cererii de extrădare; proba A: rechizitoriul nr. CR11 01174 din 09.12,2011, emis de Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central al statului California; proba B: mandatul de arestare nr. CR11 01174, emis la 09.12,2011 de către Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central al statului California; proba C: copia dispozițiilor legale aplicabile; proba D: declarația dată sub jurământ de agentul special FBI M.B.; proba E: fotografia persoanei extrădabile).

În urma controlului de regularitate internațională efectuat de Ministerul Justiției s-a constatat că: 1) persoana a cărei extrădare se solicită are cetățenia română; 2) între România și SUA este aplicabil Tratatul de extrădare semnat la București, la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, intrat în vigoare la data de 8 mai 2009 (denumit în continuare Tratat); 3) extrădarea este supusă condițiilor prevăzute la art. 18 - 35 din Legea nr. 302/2004 și art. 1 - 23 din Tratat; 4) la cererea de extrădare au fost atașate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse în limba română; 5) nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004.

Examinând cererea de extrădare, materialul probator anexat și concluziile prezentate de partea extrădabilă și de procuror, Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat ca sunt întrunite condițiile extrădării, astfel cum sunt prevăzute în Tratat și, în mod corespunzător, în Legea nr. 302/2004, republicată, pentru considerentele arătate în continuare. Astfel, din cuprinsul cererii de extrădare, s-a reținut că numitul M.C.

este urmărit în vederea judecării de către autoritățile americane în două dosare penale, acuzațiile constând în aceea că: 1) în urma investigației din anul 1999 al Serviciului de Inspecție din cadrul Serviciului Poștal al Statelor Unite (U.S.P.I.S.) s-a stabilit că acesta, folosind pe internet numele de "D.M.", a compromis, fără drept, sistemele informatice ale firmei I.M., făcând ca echipamentele informatice în valoare de milioane de dolari să fie expediate către diferiți complici, inclusiv unii aflați în Pittsburg, Pennsylvania, iar ulterior i-a instruit pe complici să reexpedieze echipamentele către el în România; 2) în urma unei investigații a FBI privitoare la accesarea fără drept a calculatoarelor B.E., atât în Irvine, California, cât și în serverele sale role-play de jocuri on-line European World of Warcraft s-a constatat că acesta a condus atacul informatic în perioada februarie - august 2010. Din investigații a reieșit că M.C.

s-a logat în anumite servere de jocuri, ca jucător, apoi a inițiat un atac de negare distribuit de servicii, cauzând transmiterea de informații care au produs deteriorarea severelor și abilității altor jucători de a continua jocul, cauzând un prejudiciu de cca. 29.987 dolari SUA. În privința normelor juridice aplicabile prezentei cereri de extrădare, Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că se aplică în mod prioritar dispozițiile Tratatului, iar în completare, în măsura în care nu contravin normelor speciale ale acestuia, devin incidente dispozițiile dreptului comun, respectiv Legea nr. 302/2004, republicată. Cererea de extrădare a fost însoțită de documentele prevăzute la art. 8 din Tratat, documente care au fost traduse în limba română.

Făcând referire la dispozițiile art. 1 din Tratat, Judecătorul a arătat că acestea instituie obligația părților de a-și extrăda reciproc "persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare". Definind această din urmă noțiune, art. 2 alin. (1) din Tratat prevede că: "O infracțiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă (...)". Din documentele emise de autoritățile americane, s-a constatat că numitul M.C.

este acuzat de: frauda prin poștă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1341, faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani, amendă sau ambele; conspirație la comiterea de fraudă prin poștă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 371, faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani, amendă sau altele; deteriorarea intenționată a unui calculator protejat, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunile 1030 (a)(5)(a), (c)(4)(B)(i) și (c)(4)(A)(i)(1), faptă pedepsită cu închisoarea până la 10 ani, amendă sau altele. S-a apreciat că faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen.

român - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani; art. 244 alin. (1) și (2) din același cod - pentru care este prevăzută închisoarea de la 6 luni la 3 ani [alin. (1)], respectiv închisoarea de la un an la 5 ani [alin. (2)]; art. 249 din același cod - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cu privire la calitatea de cetățean român a persoanei a cărei extrădare se solicită, s-a considerat că aceasta nu constituie un impediment, întrucât art. 3 din Tratat prevede că: "Extrădarea nu va fi refuzată pe baza cetățeniei persoanei căutate". De asemenea, în opinia judecătorului fondului, s-a apreciat că nu constituie un impediment la extrădare faptul că persoana a cărei extrădare se solicită este judecată în Dosarul nr. 25016/3/2008* al Curții de Apel București, secția I penală, întrucât, pe de o parte, această cauză are ca obiect doar una dintre cele două fapte pentru care se cere extrădarea, iar, pe de altă parte, respectiva cauză penală este în curs de judecată, astfel că nu s-a pronunțat o hotărâre de "condamnare" sau "achitare", în sensul art. 5 alin. (1) din Tratat, menționându-se că aceste soluții trebuie să rezulte dintr-o hotărâre definitivă pentru a da eficiență regulii non bis in idem.

S-a mai observat că alin. (2) lit. a) din același articol prevede că: "Extrădarea nu va fi împiedicată de faptul că autoritățile statului solicitat au decis: c) să cerceteze persoana căutată pentru aceleași fapte pentru care se solicită extrădarea". S-a arătat, totodată, că nu constituie un obstacol la extrădare nici pretinsa împlinire a termenului de prescripție a răspunderii penale, nefiind - îndeplinită condiția prevăzută la art. 6 din Tratat, deoarece din documentele transmise de autoritățile străine rezultă că "(...) termenul de prescripție american aplicabil nu împiedică urmărirea penală a lui M.C.

pentru faptele pentru care se solicită extrădarea". Împrejurarea că, prin Sentința penală nr. 37 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins cererea de extrădare a aceleiași persoane s-a apreciat că nu constituie un obstacol pentru examinarea admisibilității cererii de față, care se întemeiază și pe temeiuri noi, de fapt și de drept. Apărările privitoare la diferențele de prejudiciu în actele transmise au fost apreciate ca irelevante în cadrul procesual de față.

Totodată, nu au fost primite susținerile referitoare la diferențele de reglementare în legislațiile penale ale celor două state câtă vreme art. 2 alin. (3) lit. a) din Tratat prevede că o infracțiune dă loc la extrădare: "a) indiferent dacă legea statului solicitant și solicitat încadrează sau nu acțiunile ori omisiunile care constituie infracțiunea în aceeași categorie de infracțiuni sau descriu infracțiunea prin aceeași terminologie". Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, persoana extrădabilă M.C.

S-a arătat, în esență, atât în memoriul cuprinzând motivele de contestație, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, că sentința atacată este netemeinică și nelegală întrucât a fost încălcat principiul "non bis in idem", că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului specialității, a dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Constituția României raportat la art. 19 și 20 din Legea nr. 302/2004, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 111/2008. Înalta Curte verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 425 1 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază contestația formulată de persoana extrădabilă M.C.

ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente: Reglementând în art. 19 alin. (1) principiul neextrădării propriilor cetățeni, Constituția României, în alin. (2) al aceluiași articol, instituie o excepție de la această regulă, stabilind că, prin derogare de la prevederile alin. (1), cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate. Așadar, legiuitorul constituant a condiționat funcționalitatea derogării de la principiul neextrădării naționalilor, de existența unei convenții internaționale având ca parte România și, cumulativ, de respectarea normelor legale interne interesând extrădarea și de existența declarației de reciprocitate dată de statul străin.

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 20 (fost art. 24) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală care reglementează cerințele de admisibilitate a extrădării cetățenilor români, stabilind în alin. (3) că "cetățenii români pot fi extrădați în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale și pe bază de reciprocitate". În aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din legea fundamentală, dar și a obligațiilor asumate potrivit Acordului de extrădare între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, semnat la Washington la data de 25 iunie 2003, România a încheiat la București, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care, cele două state au convenit să-și extrădeze reciproc persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare [alin. (1)]. Așa cum rezultă din modul de redactare a primului articol al Tratatului, părțile semnatare au hotărât ca procedura de extrădare între acestea a propriilor cetățeni să fie guvernată exclusiv de prevederile convenției bilaterale încheiate ("Părțile convin să-și extrădeze reciproc, în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat, persoanele (...)"), aspect ce rezultă, de altfel,

și din prevederile art. 20 alin. (3) (fost art. 24) din Legea nr. 302/2004, care permit extrădarea cetățenilor români doar în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale. Ca urmare, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, existând un Tratat bilateral între România, în calitate de stat solicitat, și Statele Unite ale Americii, în calitate de stat solicitant, cererea de extrădare formulată de autoritățile americane cu privire la cetățeanul român M.C. nu poate fi guvernată decât de prevederile acestuia, dispozițiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 302/2004 fiind aplicabile doar în măsura în care nu contravin prevederilor Tratatului.

În acest sens, răspunzând criticilor formulate de contestatorul persoană extrădabilă M.C., Înalta Curte arată că, într-adevăr, art. 20 (fost art. 24) din Legea nr. 302/2004 reglementează în alin. (1) condițiile ce trebuie îndeplinite pentru extrădarea cetățenilor români în baza convențiilor internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de reciprocitate, stabilind în alin. (2) că în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) (persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare) și lit. c) (persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este stat membru al Uniunii Europene), atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecării, o cerință suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădabilă va fi transferată în vederea executării pedepsei în România.

Deși contestatorul a susținut că Statele Unite ale Americii nu au dat astfel de asigurări, situație în care cererea de extrădare nu putea fi admisă, se observă că dispozițiile legale invocate nu au incidență în speța de față, procedura de extrădare a cetățeanului M.C. nefiind realizată în baza unei convenții internaționale multilaterale, așa cum cer prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr,302/2004, ci în temeiul unui tratat bilateral încheiat între cele două state implicate în desfășurarea procedurii, context în care devin aplicabile dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol, care nu mai instituie nicio condiție suplimentară pentru acordarea extrădării, fiind suficientă cea referitoare la existența tratatului.

În consecință, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță, apreciază că lipsa unor asigurări din partea statului solicitant, în sensul transferării ulterioare a persoanei extrădate în România în vederea executării pedepsei, nu constituie un impediment pentru acordarea extrădării, iar respingerea unor cereri anterioare pe acest considerent nu prezintă nicio relevanță din moment ce hotărârile instanțelor judecătorești au fost pronunțate anterior ratificării Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, având la bază alte temeiuri de fapt și de drept. Nu poate fi reținută de instanța de control judiciar nici critica referitoare a încălcarea principiului "non bis in idem", admiterea cererii de extrădare formulată de autoritățile americane cu privire la contestatorul M.C.

făcându-se de către judecătorul fondului cu respectarea prevederilor art. 5 din Tratat. Astfel, potrivit acestor dispoziții, extrădarea nu poate fi acordată dacă persoana căutată a fost condamnată sau achitată în statul solicitat pentru infracțiunea pentru care se solicită extrădarea [alin. (1)], neputând fi însă respinsă dacă autoritățile statului solicitat au decis să înceteze orice procedură penală începută împotriva persoanei căutate pentru aceleași fapte. În cauză din cuprinsul cererii de extrădare, rezultă că numitul M.C.

este urmărit în vederea judecării de către autoritățile americane în două dosare penale, acuzațiile constând în aceea că: 1) în urma investigației din anul 1999 al Serviciului de Inspecție din cadrul Serviciului Poștal al Statelor Unite (U.S.P.I.S.) s-a stabilit că acesta, folosind pe internet numele de "D.M.", a compromis, fără drept, sistemele informatice ale firmei I.M., făcând ca echipamentele informatice în valoare de milioane de dolari să fie expediate către diferiți complici, inclusiv unii aflați în Pittsburg, Pennsylvania, iar ulterior i-a instruit pe complici să reexpedieze echipamentele către el în România; 2) în urma unei investigații a FBI privitoare la accesarea fără drept a calculatoarelor B.E., atât în Irvine, California, cât și în serverele sale role-play de jocuri on-line European World of Warcraft s-a constatat că acesta a condus atacul informatic, în perioada februarie - august 2010. Din investigații a reieșit că acesta s-a logat în anumite servere de jocuri, ca jucător, apoi a inițiat un atac de negare distribuit de servicii, cauzând transmiterea de informații care au produs deteriorarea severelor și abilității altor jucători de a continua jocul, cauzând un prejudiciu de cea 29.987 dolari.

În România, contestatorul a fost judecat în cauza ce a format obiectul Dosarului penal nr. 25016/3/2008*, iar prin Decizia penală nr. 478 din 8 aprilie 2014, definitivă, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, în baza art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., condamnarea acestuia la 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969). Totodată, în baza art. 386 C. pen., instanța a schimbat încadrarea juridică a celorlalte fapte reținute în sarcina contestatorului din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 323 C. pen. (1969) în infracțiunile prevăzute de art 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. (5) C. pen. și art. 367 alin. (1) C. pen., dispunând încetarea procesului penal pentru acestea, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și lăsând nesoluționata acțiunea civilă conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen. În fapt, circumscris infracțiunii prevăzută de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța a reținut ca inculpatul M.C., în perioada octombrie 2003 - martie 2004, a accesat în mod neautorizat, în baza aceleiași rezoluții infracționale și cu depășirea măsurilor de securitate, sistemele informatice aparținând părților vătămate A.S.E București și E.G.

Inc. din S.U.A. În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a arătat că aceasta constă în fapta inculpatului de a plasa, în perioada anilor 1999 - 2003, în sistemul de achiziții on-line al companiei americane I.M., cu utilizare datelor de acces ale unor clienți legitimi ai companiei, comenzi privind cumpărarea unor calculatoare și componente de calculator în valoare de peste 1.064.872,14 dolari SUA.

Se observă, așadar, că faptele circumscrise de instanța română infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și pentru care a fost pronunțată o soluție definitivă de condamnare a numitului M.C., nu sunt menționate în cererea de extrădare și nu fac obiectul urmăririi în vederea judecării de către autoritățile americane, singurele fapte care ar putea pune în discuție respectarea principiului "non bis in idem" fiind cele încadrate de Curtea de Apel București în prevederile art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) [art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(1969)]. Însă, cu privire la acestea, instanța română nu a pronunțat o soluție de condamnare sau de achitare, așa cum cere art. 5 alin. (1) din Tratat, ci una de încetare a procesului penal și stingere a acțiunii civile, situație în care devin incidente dispozițiile alin. (2) lit. b) al art. 5, care permit acordarea extrădării în cazul în care autoritățile statului solicitat au decis să înceteze orice procedură penală începută împotriva persoanei condamnate pentru aceleași fapte. Împrejurarea că, potrivit legii penale române, s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(1969) nu constituie un impediment pentru acordarea extrădării, atât timp cât art. 6 din Tratat prevede în mod expres ca motiv de refuz al extrădării doar împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau a executării pedepsei potrivit legii statului solicitant, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, din considerentele Deciziei penale nr. 478 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, nu se poate stabili o identitate între faptele circumscrise de instanță infracțiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și cele menționate în cererea de extrădare și care fac obiectul urmăririi în vederea judecării de către autoritățile americane, având în vedere multitudinea actelor materiale săvârșite și cercetate, precum și existența mai multor plângeri formulate de Compania I.M.

și a mai multor anchete declanșate, în același timp cu derularea procesului în România, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, doar o parte din rezultatul lor fiind transmis organelor de anchetă române pentru a servi la cercetarea penală a persoanelor cetățeni români, membri a grupului infracțional coordonat de M.C. Nefondate sunt și susținerile referitoare la încălcarea de către judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Tratat, toate infracțiunile pentru care se solicită extrădarea fiind pedepsite de legea ambelor state cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an. Astfel, din documentele emise de autoritățile americane rezultă că numitul M.C.

este acuzat de: fraudă prin poștă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1341, faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani, amendă sau ambele; conspirație la comiterea de fraudă prin poștă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 371, faptă pedepsită cu închisoare până.la 5 ani, amendă sau altele; deteriorarea intenționată a unui calculator protejat, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunile 1030 (a)(5)(a), (c)(4)(B)(i) și (c)(4)(A)(i)(l), faptă pedepsită cu închisoarea până la 10 ani, amendă sau altele. Faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de.

art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. român - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani; art. 244 alin. (1) și (2) din același cod -pentru care este prevăzută închisoarea de la 6 luni la 3 ani [alin. (1)], respectiv închisoarea de la un an la 5 ani [alin. (2)]; art. 249 din același cod - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani. În ce privește împrejurarea că una dintre infracțiunile pentru care se solicită extrădarea nu ar fi fost comisă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, apărarea invocată, de asemenea, de contestatorul persoană extrădabilă, Înalta Curte arată că aceasta excede verificărilor ce pot fi efectuate în cadrul procedurii de față, care se limitează la examinarea îndeplinirii unor cerințe strict formale, iar nu a unor chestiuni de fond, cum este cea ridicată de contestator.

Totodată, instanța de control judiciar apreciază ca neîntemeiată și susținerea referitoare la încălcarea principiului specialității, judecătorul fondului făcând trimitere în dispozitivul hotărârii pronunțate la prevederile art. 17 din Tratat și menționând că extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea regulii specialității, însă, în limitele conferite conținutului acestui principiu de convenția bilaterală pe care părțile au încheiat-o și care se aplică cu prioritate în procedura ce a făcut obiectul prezentei cauze. În consecință, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse și constatând că judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana extrădabilă M.C. împotriva Sentinței penale nr. 154/F din 21 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană extrădabilă va fi obligat la plata sumei de 280 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă M.C. împotriva Sentinței penale nr. 154/F din 21 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 280 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - GV