ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1279/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1279/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra contestației de față, constată că, prin Sentința penală nr. 154/F din

data de 21 martie 2014 pronunțată de Judecătorul de drepturi și libertăți de la

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1929/2/2014, s-a

hotărât, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu

referire la art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite,

semnat la București la 10 septembrie 2007, admiterea cererii de extrădare

privind pe numitul M.C. (cetățean român).

În

baza art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art.

14 alin. (2) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite, semnat

la București la 10 septembrie 2007, s-a dispus amânarea predării acestuia către

autoritățile judiciare americane până la soluționarea definitivă a Dosarului

nr. 25016/3/2008* aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, iar

în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la

punerea în libertate, ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea

pedepsei la termen.

S-a

hotărât ca extrădarea persoanei solicitate să se efectueze cu respectarea

regulii specialității, prevăzută în art. 17 din Tratatul de extrădare dintre

România și Statele Unite, semnat la București la 10 septembrie 2007 și art. 74

din Legea nr. 302/2004, republicată.

În

baza art. 43 alin. (6) cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004,

republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile M.C. în

vederea predării pe o durată de 30 de zile începând de la data încetării

motivului care a justificat amânarea.

S-a

constatat că persoana solicitată fost reținută pentru 24 ore cu începere de la

data de 21 martie 2014.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, cu adresa nr. 426/11-5/2014 din data de 21 martie 2014, a

trimis acestei instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 42 raportat la

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 8 din Legea nr.

111/2008, lucrarea cu numărul de mai sus având ca obiect cererea de extrădare

formulată de autoritățile judiciare americane împotriva numitului M.C., față de

care s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de

21 martie 2014, ora 12.30.

La

dosarul cauzei au fost depuse: ordonanța din 21 martie 2014, emisă de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin

care se dispune "sesizarea Curții de Apel București în vederea aprecierii

asupra luării măsurii arestării provizorii a persoanei extrădabile M.C. și

continuarea procedurii de soluționare a cererii de extrădare formulată de

autoritățile judiciare din S.U.A."; ordonanța de reținere nr. 24 din 21

martie 2014; procese-verbale; copia cazierului judiciar; adresa nr. 23959 din

19 martie 2014 emisă de Ministerul Justiției - Serviciul de cooperare judiciară

internațională în materie penală privitoare la controlul de regularitate

internațională; cererea de extrădare; Setul 1 de documente anexate cererii de

extrădare (constând în: declarația dată sub jurământ de numitul P.E.H. în

sprijinul cererii de extrădare; proba A: rechizitoriul nr. 03-281, emis de

Tribunalul Districtual al SUA, districtul de vest al statului Pennsylvania;

proba B: mandatul de arestare nr. 03-281, emis de Tribunalul Districtual al

SUA, districtul de vest al statului Pennsylvania; proba C: copia dispozițiilor

legale aplicabile; proba D: fotografia persoanei extrădabile; proba E:

declarația dată sub jurământ de numitul R.V.); Setul 2 de documente anexate

cererii de extrădare (constând în: declarația dată sub jurământ de numita

T.L.W. în sprijinul cererii de extrădare; proba A: rechizitoriul nr. CR11 01174

din 09.12,2011, emis de Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central al

statului California; proba B: mandatul de arestare nr. CR11 01174, emis la

09.12,2011 de către Tribunalul Districtual al SUA, Districtul Central al

statului California; proba C: copia dispozițiilor legale aplicabile; proba D:

declarația dată sub jurământ de agentul special FBI M.B.; proba E: fotografia

persoanei extrădabile).

În

urma controlului de regularitate internațională efectuat de Ministerul

Justiției s-a constatat că: 1) persoana a cărei extrădare se solicită are

cetățenia română; 2) între România și SUA este aplicabil Tratatul de extrădare

semnat la București, la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15

mai 2008, intrat în vigoare la data de 8 mai 2009 (denumit în continuare

Tratat); 3) extrădarea este supusă condițiilor prevăzute la art. 18 - 35 din

Legea nr. 302/2004 și art. 1 - 23 din Tratat; 4) la cererea de extrădare au

fost atașate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse

în limba română; 5) nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării

judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004.

Examinând

cererea de extrădare, materialul probator anexat și concluziile prezentate de

partea extrădabilă și de procuror, Judecătorul de drepturi și libertăți a

apreciat ca sunt întrunite condițiile extrădării, astfel cum sunt prevăzute în

Tratat și, în mod corespunzător, în Legea nr. 302/2004, republicată, pentru considerentele

arătate în continuare.

Astfel,

din cuprinsul cererii de extrădare, s-a reținut că numitul M.C. este urmărit în

vederea judecării de către autoritățile americane în două dosare penale,

acuzațiile constând în aceea că: 1) în urma investigației din anul 1999 al

Serviciului de Inspecție din cadrul Serviciului Poștal al Statelor Unite

(U.S.P.I.S.) s-a stabilit că acesta, folosind pe internet numele de

"D.M.", a compromis, fără drept, sistemele informatice ale firmei

I.M., făcând ca echipamentele informatice în valoare de milioane de dolari să

fie expediate către diferiți complici, inclusiv unii aflați în Pittsburg,

Pennsylvania, iar ulterior i-a instruit pe complici să reexpedieze

echipamentele către el în România; 2) în urma unei investigații a FBI privitoare

la accesarea fără drept a calculatoarelor B.E., atât în Irvine, California, cât

și în serverele sale role-play de jocuri on-line European World of Warcraft s-a

constatat că acesta a condus atacul informatic în perioada februarie - august

jocuri, ca jucător, apoi a inițiat un atac de negare distribuit de servicii,

cauzând transmiterea de informații care au produs deteriorarea severelor și

abilității altor jucători de a continua jocul, cauzând un prejudiciu de cca.

29.987 dolari SUA.

În

privința normelor juridice aplicabile prezentei cereri de extrădare,

Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că se aplică în mod prioritar

dispozițiile Tratatului, iar în completare, în măsura în care nu contravin

normelor speciale ale acestuia, devin incidente dispozițiile dreptului comun,

respectiv Legea nr. 302/2004, republicată.

Cererea

de extrădare a fost însoțită de documentele prevăzute la art. 8 din Tratat,

documente care au fost traduse în limba română.

Făcând

referire la dispozițiile art. 1 din Tratat, Judecătorul a arătat că acestea

instituie obligația părților de a-și extrăda reciproc "persoanele urmărite

penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant

pentru o infracțiune care dă loc la extrădare".

Definind

această din urmă noțiune, art. 2 alin. (1) din Tratat prevede că: "O

infracțiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părți cu o

pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă (...)".

Din

documentele emise de autoritățile americane, s-a constatat că numitul M.C. este

acuzat de: frauda prin poștă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor

Unite, Secțiunea 1341, faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani, amendă sau

ambele; conspirație la comiterea de fraudă prin poștă, cu încălcarea Titlului

18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 371, faptă pedepsită cu închisoare până

la 5 ani, amendă sau altele; deteriorarea intenționată a unui calculator

protejat, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunile 1030

(a)(5)(a), (c)(4)(B)(i) și (c)(4)(A)(i)(1), faptă pedepsită cu închisoarea până

la 10 ani, amendă sau altele.

S-a

apreciat că faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent

în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor

prev. de art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. român - pentru care este prevăzută

închisoarea de la 2 la 7 ani; art. 244 alin. (1) și (2) din același cod -

pentru care este prevăzută închisoarea de la 6 luni la 3 ani [alin. (1)],

respectiv închisoarea de la un an la 5 ani [alin. (2)]; art. 249 din același

cod - pentru care este prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cu

privire la calitatea de cetățean român a persoanei a cărei extrădare se

solicită, s-a considerat că aceasta nu constituie un impediment, întrucât art.

3 din Tratat prevede că: "Extrădarea nu va fi refuzată pe baza cetățeniei

persoanei căutate".

De

asemenea, în opinia judecătorului fondului, s-a apreciat că nu constituie un

impediment la extrădare faptul că persoana a cărei extrădare se solicită este

judecată în Dosarul nr. 25016/3/2008* al Curții de Apel București, secția I

penală, întrucât, pe de o parte, această cauză are ca obiect doar una dintre

cele două fapte pentru care se cere extrădarea, iar, pe de altă parte,

respectiva cauză penală este în curs de judecată, astfel că nu s-a pronunțat o

hotărâre de "condamnare" sau "achitare", în sensul art. 5

alin. (1) din Tratat, menționându-se că aceste soluții trebuie să rezulte

dintr-o hotărâre definitivă pentru a da eficiență regulii non bis in idem.

S-a

mai observat că alin. (2) lit. a) din același articol prevede că:

"Extrădarea nu va fi împiedicată de faptul că autoritățile statului

solicitat au decis: c) să cerceteze persoana căutată pentru aceleași fapte

pentru care se solicită extrădarea".

S-a

arătat, totodată, că nu constituie un obstacol la extrădare nici pretinsa

împlinire a termenului de prescripție a răspunderii penale, nefiind -

îndeplinită condiția prevăzută la art. 6 din Tratat, deoarece din documentele

transmise de autoritățile străine rezultă că "(...) termenul de

prescripție american aplicabil nu împiedică urmărirea penală a lui M.C. pentru

faptele pentru care se solicită extrădarea".

Împrejurarea

că, prin Sentința penală nr. 37 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a

respins cererea de extrădare a aceleiași persoane s-a apreciat că nu constituie

un obstacol pentru examinarea admisibilității cererii de față, care se

întemeiază și pe temeiuri noi, de fapt și de drept.

Apărările

privitoare la diferențele de prejudiciu în actele transmise au fost apreciate

ca irelevante în cadrul procesual de față.

Totodată,

nu au fost primite susținerile referitoare la diferențele de reglementare în

legislațiile penale ale celor două state câtă vreme art. 2 alin. (3) lit. a)

din Tratat prevede că o infracțiune dă loc la extrădare: "a) indiferent

dacă legea statului solicitant și solicitat încadrează sau nu acțiunile ori

omisiunile care constituie infracțiunea în aceeași categorie de infracțiuni sau

descriu infracțiunea prin aceeași terminologie".

Împotriva

acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, persoana extrădabilă

M.C.

S-a

arătat, în esență, atât în memoriul cuprinzând motivele de contestație, cât și

oral, cu ocazia dezbaterilor, că sentința atacată este netemeinică și nelegală

întrucât a fost încălcat principiul "non bis in idem", că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului specialității, a

dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Constituția României raportat la art. 19 și

20 din Legea nr. 302/2004, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 111/2008.

Înalta

Curte verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu,

conform art. 425

1

C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de

drept, apreciază contestația formulată de persoana extrădabilă M.C. ca fiind

nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând

în art. 19 alin. (1) principiul neextrădării propriilor cetățeni, Constituția

României, în alin. (2) al aceluiași articol, instituie o excepție de la această

regulă, stabilind că, prin derogare de la prevederile alin. (1), cetățenii

români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care România

este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.

Așadar,

legiuitorul constituant a condiționat funcționalitatea derogării de la

principiul neextrădării naționalilor, de existența unei convenții

internaționale având ca parte România și, cumulativ, de respectarea normelor

legale interne interesând extrădarea și de existența declarației de

reciprocitate dată de statul străin.

În

acest sens, relevante sunt prevederile art. 20 (fost art. 24) din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală care

reglementează cerințele de admisibilitate a extrădării cetățenilor români,

stabilind în alin. (3) că "cetățenii români pot fi extrădați în baza

dispozițiilor tratatelor bilaterale și pe bază de reciprocitate".

În

aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din legea fundamentală, dar și a

obligațiilor asumate potrivit Acordului de extrădare între Uniunea Europeană și

Statele Unite ale Americii, semnat la Washington la data de 25 iunie 2003,

România a încheiat la București, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare

cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care,

cele două state au convenit să-și extrădeze reciproc persoanele urmărite penal,

găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru

o infracțiune care dă loc la extrădare [alin. (1)].

Așa

cum rezultă din modul de redactare a primului articol al Tratatului, părțile

semnatare au hotărât ca procedura de extrădare între acestea a propriilor

cetățeni să fie guvernată exclusiv de prevederile convenției bilaterale

încheiate ("Părțile convin să-și extrădeze reciproc, în conformitate cu

dispozițiile prezentului tratat, persoanele (...)"), aspect ce rezultă, de

altfel, și din prevederile art. 20 alin. (3) (fost art. 24) din Legea nr.

302/2004, care permit extrădarea cetățenilor români doar în baza dispozițiilor

tratatelor bilaterale.

Ca

urmare, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, existând un

Tratat bilateral între România, în calitate de stat solicitat, și Statele Unite

ale Americii, în calitate de stat solicitant, cererea de extrădare formulată de

autoritățile americane cu privire la cetățeanul român M.C. nu poate fi

guvernată decât de prevederile acestuia, dispozițiile dreptului comun,

respectiv ale Legii nr. 302/2004 fiind aplicabile doar în măsura în care nu

contravin prevederilor Tratatului.

În

acest sens, răspunzând criticilor formulate de contestatorul persoană

extrădabilă M.C., Înalta Curte arată că, într-adevăr, art. 20 (fost art. 24)

din Legea nr. 302/2004 reglementează în alin. (1) condițiile ce trebuie

îndeplinite pentru extrădarea cetățenilor români în baza convențiilor

internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de

reciprocitate, stabilind în alin. (2) că în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a)

(persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data

formulării cererii de extrădare) și lit. c) (persoana extrădabilă a comis fapta

pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene,

dacă statul solicitant este stat membru al Uniunii Europene), atunci când

extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecării,

o cerință suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate

ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate

printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădabilă va fi

transferată în vederea executării pedepsei în România.

Deși

contestatorul a susținut că Statele Unite ale Americii nu au dat astfel de

asigurări, situație în care cererea de extrădare nu putea fi admisă, se observă

că dispozițiile legale invocate nu au incidență în speța de față, procedura de

extrădare a cetățeanului M.C. nefiind realizată în baza unei convenții

internaționale multilaterale, așa cum cer prevederile alin. (1) al art. 20 din

Legea nr,302/2004, ci în temeiul unui tratat bilateral încheiat între cele două

state implicate în desfășurarea procedurii, context în care devin aplicabile

dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol, care nu mai instituie nicio

condiție suplimentară pentru acordarea extrădării, fiind suficientă cea

referitoare la existența tratatului.

În

consecință, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul de drepturi și

libertăți de la prima instanță, apreciază că lipsa unor asigurări din partea

statului solicitant, în sensul transferării ulterioare a persoanei extrădate în

România în vederea executării pedepsei, nu constituie un impediment pentru

acordarea extrădării, iar respingerea unor cereri anterioare pe acest

considerent nu prezintă nicio relevanță din moment ce hotărârile instanțelor

judecătorești au fost pronunțate anterior ratificării Tratatului de extrădare

dintre România și Statele Unite ale Americii, având la bază alte temeiuri de

fapt și de drept.

Nu

poate fi reținută de instanța de control judiciar nici critica referitoare a

încălcarea principiului "non bis in idem", admiterea cererii de

extrădare formulată de autoritățile americane cu privire la contestatorul M.C.

făcându-se de către judecătorul fondului cu respectarea prevederilor art. 5 din

Tratat.

Astfel,

potrivit acestor dispoziții, extrădarea nu poate fi acordată dacă persoana

căutată a fost condamnată sau achitată în statul solicitat pentru infracțiunea

pentru care se solicită extrădarea [alin. (1)], neputând fi însă respinsă dacă

autoritățile statului solicitat au decis să înceteze orice procedură penală

începută împotriva persoanei căutate pentru aceleași fapte.

În

cauză din cuprinsul cererii de extrădare, rezultă că numitul M.C. este urmărit

în vederea judecării de către autoritățile americane în două dosare penale,

acuzațiile constând în aceea că: 1) în urma investigației din anul 1999 al

Serviciului de Inspecție din cadrul Serviciului Poștal al Statelor Unite

(U.S.P.I.S.) s-a stabilit că acesta, folosind pe internet numele de

"D.M.", a compromis, fără drept, sistemele informatice ale firmei

I.M., făcând ca echipamentele informatice în valoare de milioane de dolari să

fie expediate către diferiți complici, inclusiv unii aflați în Pittsburg,

Pennsylvania, iar ulterior i-a instruit pe complici să reexpedieze

echipamentele către el în România; 2) în urma unei investigații a FBI

privitoare la accesarea fără drept a calculatoarelor B.E., atât în Irvine,

California, cât și în serverele sale role-play de jocuri on-line European World

of Warcraft s-a constatat că acesta a condus atacul informatic, în perioada

februarie - august 2010. Din investigații a reieșit că acesta s-a logat în

anumite servere de jocuri, ca jucător, apoi a inițiat un atac de negare

distribuit de servicii, cauzând transmiterea de informații care au produs

deteriorarea severelor și abilității altor jucători de a continua jocul,

cauzând un prejudiciu de cea 29.987 dolari.

În

România, contestatorul a fost judecat în cauza ce a format obiectul Dosarului

penal nr. 25016/3/2008*, iar prin Decizia penală nr. 478 din 8 aprilie 2014,

definitivă, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, în baza art.

42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969)

și art. 5 C. pen., condamnarea acestuia la 6 ani închisoare cu aplicarea art.

71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969).

Totodată,

în baza art. 386 C. pen., instanța a schimbat încadrarea juridică a celorlalte

fapte reținute în sarcina contestatorului din infracțiunile prevăzute de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 323 C. pen. (1969) în infracțiunile prevăzute de art 244 alin. (1)

și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. (5) C.

pen. și art. 367 alin. (1) C. pen., dispunând încetarea procesului penal pentru

acestea, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., și lăsând nesoluționata acțiunea civilă conform art.

25 alin. (5) C. proc. pen.

În

fapt, circumscris infracțiunii prevăzută de art. 42 alin. (3) din Legea nr.

161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța a reținut ca

inculpatul M.C., în perioada octombrie 2003 - martie 2004, a accesat în mod

neautorizat, în baza aceleiași rezoluții infracționale și cu depășirea

măsurilor de securitate, sistemele informatice aparținând părților vătămate

A.S.E București și E.G. Inc. din S.U.A.

În

ce privește infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a arătat că aceasta constă în

fapta inculpatului de a plasa, în perioada anilor 1999 - 2003, în sistemul de

achiziții on-line al companiei americane I.M., cu utilizare datelor de acces

ale unor clienți legitimi ai companiei, comenzi privind cumpărarea unor

calculatoare și componente de calculator în valoare de peste 1.064.872,14

dolari SUA.

Se

observă, așadar, că faptele circumscrise de instanța română infracțiunii

prevăzute de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., și pentru care a fost pronunțată o soluție definitivă de

condamnare a numitului M.C., nu sunt menționate în cererea de extrădare și nu

fac obiectul urmăririi în vederea judecării de către autoritățile americane,

singurele fapte care ar putea pune în discuție respectarea principiului

"non bis in idem" fiind cele încadrate de Curtea de Apel București în

prevederile art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (1969) [art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (1969)].

Însă,

cu privire la acestea, instanța română nu a pronunțat o soluție de condamnare

sau de achitare, așa cum cere art. 5 alin. (1) din Tratat, ci una de încetare a

procesului penal și stingere a acțiunii civile, situație în care devin

incidente dispozițiile alin. (2) lit. b) al art. 5, care permit acordarea

extrădării în cazul în care autoritățile statului solicitat au decis să

înceteze orice procedură penală începută împotriva persoanei condamnate pentru

aceleași fapte.

Împrejurarea

că, potrivit legii penale române, s-a împlinit termenul de prescripție specială

a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) nu constituie un

impediment pentru acordarea extrădării, atât timp cât art. 6 din Tratat prevede

în mod expres ca motiv de refuz al extrădării doar împlinirea termenului de

prescripție a răspunderii penale sau a executării pedepsei potrivit legii

statului solicitant, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe

de altă parte, din considerentele Deciziei penale nr. 478 din 8 aprilie 2014 a

Curții de Apel București, secția I penală, nu se poate stabili o identitate

între faptele circumscrise de instanță infracțiunii prevăzută de art. 244 alin.

(1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și cele

menționate în cererea de extrădare și care fac obiectul urmăririi în vederea

judecării de către autoritățile americane, având în vedere multitudinea actelor

materiale săvârșite și cercetate, precum și existența mai multor plângeri

formulate de Compania I.M. și a mai multor anchete declanșate, în același timp

cu derularea procesului în România, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii,

doar o parte din rezultatul lor fiind transmis organelor de anchetă române

pentru a servi la cercetarea penală a persoanelor cetățeni români, membri a

grupului infracțional coordonat de M.C.

Nefondate

sunt și susținerile referitoare la încălcarea de către judecătorul de drepturi

și libertăți de la prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Tratat,

toate infracțiunile pentru care se solicită extrădarea fiind pedepsite de legea

ambelor state cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an.

Astfel,

din documentele emise de autoritățile americane rezultă că numitul M.C. este

acuzat de: fraudă prin poștă, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor

Unite, Secțiunea 1341, faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani, amendă sau

ambele; conspirație la comiterea de fraudă prin poștă, cu încălcarea Titlului

18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 371, faptă pedepsită cu închisoare

până.la 5 ani, amendă sau altele; deteriorarea intenționată a unui calculator

protejat, cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunile 1030

(a)(5)(a), (c)(4)(B)(i) și (c)(4)(A)(i)(l), faptă pedepsită cu închisoarea până

la 10 ani, amendă sau altele.

Faptele

reținute în sarcina persoanei extrădabile au corespondent în legislația penală

română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de. art.

250 alin. (1) și (2) C. pen. român - pentru care este prevăzută închisoarea de

la 2 la 7 ani; art. 244 alin. (1) și (2) din același cod -pentru care este

prevăzută închisoarea de la 6 luni la 3 ani [alin. (1)], respectiv închisoarea

de la un an la 5 ani [alin. (2)]; art. 249 din același cod - pentru care este

prevăzută închisoarea de la 2 la 7 ani.

În

ce privește împrejurarea că una dintre infracțiunile pentru care se solicită

extrădarea nu ar fi fost comisă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii,

apărarea invocată, de asemenea, de contestatorul persoană extrădabilă, Înalta

Curte arată că aceasta excede verificărilor ce pot fi efectuate în cadrul

procedurii de față, care se limitează la examinarea îndeplinirii unor cerințe

strict formale, iar nu a unor chestiuni de fond, cum este cea ridicată de

contestator.

Totodată,

instanța de control judiciar apreciază ca neîntemeiată și susținerea

referitoare la încălcarea principiului specialității, judecătorul fondului

făcând trimitere în dispozitivul hotărârii pronunțate la prevederile art. 17

din Tratat și menționând că extrădarea persoanei solicitate se va efectua cu

respectarea regulii specialității, însă, în limitele conferite conținutului

acestui principiu de convenția bilaterală pe care părțile au încheiat-o și care

se aplică cu prioritate în procedura ce a făcut obiectul prezentei cauze.

În

consecință, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse și

constatând că judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată contestația

formulată de persoana extrădabilă M.C. împotriva Sentinței penale nr. 154/F din

21 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În

baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană extrădabilă va fi

obligat la plata sumei de 280 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 80 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă M.C. împotriva

Sentinței penale nr. 154/F din 21 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală.

Obligă

contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 280 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 10 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - GV