ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1259/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1259/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința penală nr. 329 din 26 iulie

2012, Tribunalul Giurgiu i-a condamnat pe inculpații:

- G.D. la o pedeapsă

de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea

nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, și 8 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă

complementară, deducând prevenția de la 27 octombrie 2011 la zi, și menținând

starea de arest a acestuia;

- Ș.G.C. la o

pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare (4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea

nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 99

C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C.

pen.), cu executare în regim de detenție și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară,

după împlinirea vârstei de 18 ani, deducând prevenția de la 27 octombrie 2011

la zi, și menținând starea de arest a acestuia;

- M.D.F. la o

pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea

nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 99

C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă

complementară, după împlinirea vârstei de 18 ani, deducând prevenția de la 27

octombrie 2011 la 15 noiembrie 2011.

În baza art. 17 C.

proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., i-a obligat pe

inculpații Ș.G.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente Ș.N. și Ș.C. să

plătească părții vătămate M.A.I., suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale;

G.D. și M.D.F., aceasta din urmă în solidar și cu partea responsabilă

civilmente M.M. să plătească părții vătămate A.Ș.C., suma de 5.000 RON cu titlu

de daune morale.

În baza art. 19 din

Legea nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, s-a confiscat

de la inculpata M.D.F. suma de 50 RON, sumă dobândită în urma săvârșirii

infracțiunii.

Pentru a pronunța

aceasta hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că, în perioada mai -

septembrie 2011, inculpatul Ș.G.C. a racolat-o, cazat-o, transportat-o și

exploatat-o din punct de vedere sexual, prin constrângere, obligând-o la

practicarea prostituției pe minora M.A.I. în vârstă de 14 ani, cu care,

totodată, în cursul anului 2011, în mod repetat, a întreținut relații sexuale.

În luna iulie 2011,

inculpata M.D.F. a racolat-o prin înșelăciune, a găzduit-o și a transportat-o

pe minora A.Ș.C. în vârstă de 15 ani, în scopul obligării acesteia la

practicarea prostituției, iar în data de 10 iunie 2011 a încasat suma de 50 RON

în schimbul relațiilor sexuale pe care minora le-a întreținut cu inculpatul

G.D., în timp ce acest din urmă inculpat, în perioada iulie - octombrie 2011, a

primit-o, cazat-o, transportat-o și obligat-o la practicarea prostituției, prin

constrângere, în folosul său, în schimbul unor sume de bani, pe aceeași minoră,

căreia îi găsea clienți prin intermediul telefonului mobil.

Pentru a reține

vinovăția inculpatei M.D.F., tribunalul a avut în vedere în primul rând

declarațiile de recunoaștere ale acesteia date în faza de urmărire penală

(înlăturându-le pe cele făcute în cursul cercetării judecătorești ca fiind

nesincere), pe care le-a coroborat cu declarațiile martorului O.M.I., ale

inculpatului G.D., dar și cu interceptările convorbirilor telefonice purtate de

aceasta cu diferite persoane de sex masculin.

Judecătorul fondului

a reținut că faptele inculpatului Ș.G.C. sunt dovedite de declarațiile sale de

recunoaștere date în fața organelor de cercetare penală, cele de recunoaștere

parțială a infracțiunii de act sexual cu un minor din faza de judecată, care se

coroborează cu declarațiile părții vătămate din cursul urmăririi penale, în care

a relatat în mod concis, logic și coerent modul de derulare a activității

infracționale desfășurate de inculpat, cu depozițiile din faza de urmărire

penală ale martorilor C.P., O.M.I., V.L.D., D.C.N., Ș.M.P., B.A. (care

cunoșteau că fie inculpatul întreținea raporturi sexuale cu minora, fie îi

procura clienți în acest sens sau cărora acesta le-a dat-o pentru a întreține

relații sexuale contra cost) și procesele-verbale de redare a convorbirilor

telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane.

Au fost înlăturate

declarațiile inculpatului Ș.G.C., ale părții vătămate și ale martorilor din

cursul cercetării judecătorești întrucât nu corespund realității, după ce în

prealabil s-a constatat că aceștia nu au prezentat argumente plauzibile care să

justifice schimbarea de poziție.

Și vinovăția

inculpatului G.D. s-a reținut de instanța de fond pe baza declarațiilor părții

vătămate A.Ș.C. de la urmărire penală, coroborate cu depozițiile din aceeași

fază procesuală a martorilor A.I., A.M., I.V., G.I.C., M.M.I., care au aflat

fie de la partea vătămată, fie de la inculpat că acesta din urma îi procura

clienți în vederea practicării prostituției contra unor sume de bani și cu

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, din care rezultă că

inculpatul îi găsea părții vătămate clienți prin intermediul telefonului mobil.

În drept, tribunalul

a constatat că faptele celor trei inculpați de a procura clienți părților

vătămate minore pentru a întreține raporturi sexuale contra cost, exercitând și

presiuni asupra lor întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din

Legea nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar fapta

inculpatului Ș.G.C. de a întreține relații sexuale cu minora M.A.I. se

circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de act sexual cu un minor.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., constatând că faptele comise au un

grad ridicat de pericol social în raport de valoarea socială ocrotită de lege

prin incriminarea unor asemenea activități, respectiv viața și sănătatea

persoanei, libertatea sexuală a acesteia, dar și faptul că prin săvârșirea unor

astfel de infracțiuni se afectează grav dezvoltarea fizică și psihică viitoare

a părților vătămate, din cauza vârstei fragede, consecințele putând fi nefaste,

întrucât există riscul atragerii definitive a acestora în lumea traficanților

de carne vie, în lipsa sprijinului familiei în cadrul căreia să se încerce

reintegrarea.

Referitor la persoana

inculpaților, s-a reținut că inculpații Ș.G.C. și M.D.F. sunt minori, fiind la

prima abatere, dar și faptul că au înțeles să adopte o atitudine oscilantă pe

parcursul procesului, cum de altfel a făcut și inculpatul G.D.

Prima instanță

apreciind că prin acțiunile lor inculpații au cauzat un prejudiciu de natură

morală, i-a obligat la plata contravalorii acestuia către victimele exploatării

sexuale.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații Ș.G.C., G.D. și M.D.F., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală

nr. 307/A din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a admis apelurile inculpaților Ș.G.C., G.D. și M.D.F., a desființat, în

parte, sentința penală atacată și, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată

inculpatului G.D. de la 10 ani închisoare la 4 ani închisoare, făcând aplicarea

art. 74 lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., precum și pedeapsa complementară

de la 8 ani la 3 ani, deducând prevenția la zi și menținând starea de arest a

acestuia.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor

aplicate inculpaților Ș.G.C. și M.D.F. pe un termen de încercare de 5 ani, pe

durata căruia urmau să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen., atrăgându-li-se, totodată, atenția asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Pentru a pronunța

aceasta hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că judecătorul

fondului a reținut în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și

încadrarea juridică din coroborarea ansamblului materialului probator

administrat cu precădere în faza de urmărire penală.

Ca atare, cererea

inculpaților Ș.G.C. și M.D.F. de achitare, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a fost apreciată ca nefondată cu atât mai mult cu cât ambii au recunoscut

în faza de urmărire penală comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Sub acest aspect s-a

reținut că declarațiile de recunoașterea a inculpatului Ș.G.C. constând în

întreținerea de relații sexuale cu partea vătămată, minora M.A.I., și

procurarea de persoane de sex masculin în scopul prostituării acesteia se

coroborează cu propriile declarații ale victimei traficului de minori, dar ;i

cu cele ale martorei C.P.

Relevante pentru

dovedirea vinovăției inculpatei M.D.F. au fost considerate propriile-i

declarații date în fața organelor de urmărire penală, susținute de declarațiile

făcute în aceeași fază procesuală de către inculpatul G.D. și de conținutul

înregistrărilor convorbirilor telefonice, din care rezultă că aceasta lua

legătura cu diferiți bărbați pentru a realiza traficul de persoane.

Sub aspectul

tratamentului sancționator, instanța de prim control judiciar constatând că cei

doi inculpați sunt minori a apreciat și în raport de circumstanțele cauzei că

scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, motiv pentru care

a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate în primul grad de

jurisdicție.

Solicitarea

inculpatului G.D. de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen. a fost respinsă, întrucât la instanța de fond acesta a avut o atitudine

nesinceră, negând comiterea faptelor, cu consecința neînsușirii probatoriului

administrat în faza de urmărire penală, recunoscând activitatea infracțională

derulată abia în apel.

În raport de aceste

împrejurări, instanța de prim control judiciar a apreciat că se impune

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și

art. 74 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat, în termen, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul G.D., criticând-o sub aspect de nelegalitate și

netemeinicie.

Parchetul a invocat

nelegalitatea deciziei date în apel în ceea ce privește reținerea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen. față de inculpații M.D.F. și Ș.G.C., deși erau

minori la data comiterii infracțiunilor, iar pentru acesta din urmă și sub

aspectul pedepsei rezultante de 4 ani închisoare a cărei executare nu putea fi

suspendată sub supraveghere, întrucât în cazul concursului de infracțiuni

pedeapsa trebuie să fie de cel mult 3 ani pentru a se aplica instituția

suspendării.

Cu privire la

inculpatul G.D. s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul înlăturării

circumstanțelor atenuante reținute față de acesta.

Inculpatul G.D. a

arătat că activitatea sa infracțională se circumscrie conținutului infracțiunii

de proxenetism, și nu de trafic de persoane, iar sub aspect sancționator a

solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14, 17 și 17

2

C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ca fiind fondat, iar

cel promovat de inculpatul G.D. ca nefondat, având în vedere în acest sens

următoarele considerente:

Hotărârile sunt

supuse casării conform art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., când s-a

făcut o greșită aplicare a legii.

Practicarea unui act

sexual cu o persoană de sex diferit sau de același sex care nu a împlinit

vârsta de 14 ani constituie infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C.

pen., numai în măsura în care nu se realizează împotriva voinței victimei

minore, ci cu consimțământul acesteia dat, desigur, în condițiile lipsei de

maturitate psihică ori sub influența făptuitorului, un consimțământ obținut

deci în mod abuziv.

Incriminarea și sancționarea

acestei fapte a fost determinată de nevoia de a ocroti o persoană aflată la

vârstă fragedă, adică în perioada minoratului, pentru care practicarea de acte

sexuale poate avea urmări negative asupra dezvoltării ei fizice și psihice,

urmărindu-se astfel protejarea libertății și inviolabilității sexuale a unei

asemenea persoane.

Din examinarea

incriminării infracțiunii de act sexual cu un minor atât în forma tip, cât și

în modalitățile agravate se poate constata că deși legiuitorul nu prevede în

mod expres, subiect activ poate fi numai o persoană majoră.

O interpretare

contrară ar lipsi de conținut însăși rațiunile avute în vedere prin

incriminarea acestei fapte, respectiv ocrotirea persoanei care nu a împlinit

vârsta de 18 ani în scopul de a-i asigura o dezvoltare fizică și psihică

normală, ceea ce impune o obligație legală de abținere de la a avea un act

sexual cu aceasta, obligație ce nu-i poate incumba decât unui major.

Așa fiind, în cazul

în care actul sexual se realizează între doi minori cu consimțământul liber

exprimat de ambii, nu suntem în prezența unei fapte prevăzute de legea penală,

chiar dacă unul dintre aceștia nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Cum în speță,

inculpatul Ș.G.C., autor al infracțiunii de act sexual cu un minor în formă

continuată, nu împlinise încă 18 ani la datele la care se reține că a

întreținut relații sexuale cu minora M.A.I. în vârstă de 14 ani, Înalta Curte

îl va achita în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta acestuia nu este prevăzută de legea

penală.

Având în vedere

soluția ce se va pronunța nu va mai fi examinată critica parchetului privind

aspectul de nelegalitate al tratamentului sancționator aplicat inculpatului

Ș.G.C., întrucât doar în cazul concursului de infracțiuni suspendarea sub

supraveghere a pedepsei rezultante poate fi acordată doar dacă cuantumul

acesteia este de cel mult 3 ani.

Pentru situația în

care condamnarea se dispune pentru o singură infracțiune, suspendarea

executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere se poate face

dacă pedeapsa este închisoarea de cel mult 4 ani.

În speță, inculpatul

Ș.G.C. a fost condamnat de judecătorul fondului, soluție menținută în apel, la

o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

99 C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsă a cărei

executare poate fi suspendată sub supraveghere în condițiile în care pentru cealaltă

faptă concurentă, respectiv infracțiunea de act sexual cu un minor va fi

achitat.

Temeiul legal care va

sta la baza dispoziției de suspendare a executării pedepsei de 4 ani închisoare

aplicată inculpatului Ș.G.C. sub supraveghere, pe durata unui termen de

încercare de 6 ani este însă art. 110

1

C. pen., care reglementează

această instituție în cazul infractorului minor.

Aceleași rațiuni sunt

avute în vedere și pentru inculpata minoră M.D.F. în ceea ce privește reținerea

dispozițiilor art. 110

1

C. pen. ca temei legal al suspendării sub

supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani.

Existența

infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. nu este

condiționată de exercitarea de acte de constrângere asupra victimei pentru a o

determina la practicarea prostituției, în timp ce oricare dintre modalitățile

alternative ale infracțiunii de trafic de minori trebuie realizate printr-o

formă de constrângere exercitată asupra persoanei vătămate minore în scopul exploatării

sale.

Altfel spus,

recrutarea, transportul, cazarea sau primirea unui minor prin exercitarea de

acte de constrângere constituie infracțiunea de trafic de minori prevăzută de

art. 13 din Legea nr. 678/2001, dacă scopul urmărit a fost acela de a-l exploata,

inclusiv sub forma obligării la practicarea prostituției.

În acord cu

instanțele inferioare, Înalta Curte constată că inculpatul G.D. a comis, dintre

modalitățile alternative ale infracțiunii de trafic de minori, acțiuni

specifice primirii, găzduirii și transportării părții vătămate A.Ș.C., pe care

prin constrângere a obligat-o să practice prostituția împotriva voinței sale.

Acțiunile

inculpatului G.D., astfel cum au fost descrise de judecătorul fondului și

instanța de apel, au fost realizate în scopul exploatării minorei A.Ș.C. prin

obligarea la practicarea prostituției, aceasta întreținând în fiecare noapte

relații cu cel puțin un client pentru suma de 150 RON, bani cei îi reveneau în

totalitate inculpatului.

Ca atare, activitatea

infracțională a inculpatului se circumscrie conținutului constitutiv al

infracțiunii de trafic de persoane minore prevăzută în art. 13 alin. (1), (2)

și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, motiv pentru care Înalta Curte

constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul limitelor

pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a

proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează

fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât

sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, Înalta Curte

constată că, în cauză, instanța de prim control judiciar a făcut o corectă

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului G.D. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea

nr. 678/2001 cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor

în care s-a comis activitatea infracțională, cât și a datelor care

caracterizează persoana acestuia.

A fost avută în

vedere gravitatea faptei și modul în care a acționat inculpatul (intervalul

relativ scurt în care a acționat, împrejurarea că a traficat doar o singură

persoană vătămată minoră), dar și situația familială a acestuia, precum și

atitudinea avută de inculpat înainte și după comiterea faptei.

În acest context,

Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de apel a reținut în favoarea

inculpatului G.D. circumstanțe atenuante în raport de lipsa antecedentelor

penale, atitudinea de recunoaștere a faptei chiar dacă acesta a intervenit doar

în cursul judecării căii de atac, amploarea redusă activității infracționale

atât ca întindere în timp (3 luni), cât și ca număr al persoanelor vătămate

(una).

Ca atare, pedepsea

aplicată inculpatului a fost judicios proporționalizată, iar datele invocate în

favoarea sa, respectiv lipsa antecedentelor penale, poziția de recunoaștere a

faptei în apel au constituit elemente ce au condus la stabilirea unei pedepse

coborâte sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile reținerii

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

Ca urmare, nu există

temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancționator mai sever, așa

cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând, pedeapsa stabilită și

modalitatea de executare în regim de detenție fiind suficiente, în contextul

general, pentru a asigura reeducarea inculpatului G.D. și realizarea scopului

preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar,

că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, casând în parte ambele hotărâri atacate și,

rejudecând:

Va descontopi

pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului S.G.C.

în pedepsele componente, repunându-le în individualitatea lor, îl va achita

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., întrucât fapta nu e

prevăzută de legea penală, urmând să suspende executarea pedepsei sub

supraveghere pe o durată de 6 ani termen de încercare, în condițiile art. 110

1

C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și

(3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 74

lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 110

1

C. pen., va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere și pentru inculpata

M.D.F. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, urmând să mențină celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate, să respingă, ca nefondat, recursul

inculpatului G.D., deducând prevenția la zi pentru acesta.

Având în vedere că

recurentul inculpat G.D. este cel care se află în culpă procesuală, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei

penale nr. 307/A din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, privind pe inculpații Ș.G.C. și M.D.F.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și Sentința penală nr. 329 din 26 iulie 2012 pronunțată

de Tribunalul Giurgiu, secția penală, și, rejudecând:

Descontopește pedeapsa

de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului Ș.G.C., în pedepsele

componente de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și 1 an închisoare și 1 an

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul

Ș.G.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen.

În baza art. 110

1

C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru

inculpatul Ș.G.C. pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 110

1

C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru

inculpata M.D.F. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Menține celelalte

dispoziții ale ambelor hotărâri.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului G.D. timpul reținerii și arestării preventive de la 27

octombrie 2011 la 11 aprilie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați M.D.F. și Ș.G.C., în sumă de

câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 11 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ