ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1259/2013

Prin Sentința penală nr. 329 din 26 iulie 2012, Tribunalul Giurgiu i-a condamnat pe inculpații: - G.D. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară, deducând prevenția de la 27 octombrie 2011 la zi, și menținând starea de arest a acestuia; - Ș.G.C. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare (4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 99 C. pen.

și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.), cu executare în regim de detenție și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară, după împlinirea vârstei de 18 ani, deducând prevenția de la 27 octombrie 2011 la zi, și menținând starea de arest a acestuia; - M.D.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 99 C. pen.

și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară, după împlinirea vârstei de 18 ani, deducând prevenția de la 27 octombrie 2011 la 15 noiembrie 2011. În baza art. 17 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., i-a obligat pe inculpații Ș.G.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente Ș.N. și Ș.C. să plătească părții vătămate M.A.I., suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale; G.D. și M.D.F., aceasta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente M.M. să plătească părții vătămate A.Ș.C., suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, s-a confiscat de la inculpata M.D.F.

suma de 50 RON, sumă dobândită în urma săvârșirii infracțiunii. Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că, în perioada mai - septembrie 2011, inculpatul Ș.G.C. a racolat-o, cazat-o, transportat-o și exploatat-o din punct de vedere sexual, prin constrângere, obligând-o la practicarea prostituției pe minora M.A.I. în vârstă de 14 ani, cu care, totodată, în cursul anului 2011, în mod repetat, a întreținut relații sexuale. În luna iulie 2011, inculpata M.D.F. a racolat-o prin înșelăciune, a găzduit-o și a transportat-o pe minora A.Ș.C.

în vârstă de 15 ani, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituției, iar în data de 10 iunie 2011 a încasat suma de 50 RON în schimbul relațiilor sexuale pe care minora le-a întreținut cu inculpatul G.D., în timp ce acest din urmă inculpat, în perioada iulie - octombrie 2011, a primit-o, cazat-o, transportat-o și obligat-o la practicarea prostituției, prin constrângere, în folosul său, în schimbul unor sume de bani, pe aceeași minoră, căreia îi găsea clienți prin intermediul telefonului mobil. Pentru a reține vinovăția inculpatei M.D.F., tribunalul a avut în vedere în primul rând declarațiile de recunoaștere ale acesteia date în faza de urmărire penală (înlăturându-le pe cele făcute în cursul cercetării judecătorești ca fiind nesincere), pe care le-a coroborat cu declarațiile martorului O.M.I., ale inculpatului G.D., dar și cu interceptările convorbirilor telefonice purtate de aceasta cu diferite persoane de sex masculin.

Judecătorul fondului a reținut că faptele inculpatului Ș.G.C. sunt dovedite de declarațiile sale de recunoaștere date în fața organelor de cercetare penală, cele de recunoaștere parțială a infracțiunii de act sexual cu un minor din faza de judecată, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate din cursul urmăririi penale, în care a relatat în mod concis, logic și coerent modul de derulare a activității infracționale desfășurate de inculpat, cu depozițiile din faza de urmărire penală ale martorilor C.P., O.M.I., V.L.D., D.C.N., Ș.M.P., B.A. (care cunoșteau că fie inculpatul întreținea raporturi sexuale cu minora, fie îi procura clienți în acest sens sau cărora acesta le-a dat-o pentru a întreține relații sexuale contra cost) și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane.

Au fost înlăturate declarațiile inculpatului Ș.G.C., ale părții vătămate și ale martorilor din cursul cercetării judecătorești întrucât nu corespund realității, după ce în prealabil s-a constatat că aceștia nu au prezentat argumente plauzibile care să justifice schimbarea de poziție. Și vinovăția inculpatului G.D. s-a reținut de instanța de fond pe baza declarațiilor părții vătămate A.Ș.C. de la urmărire penală, coroborate cu depozițiile din aceeași fază procesuală a martorilor A.I., A.M., I.V., G.I.C., M.M.I., care au aflat fie de la partea vătămată, fie de la inculpat că acesta din urma îi procura clienți în vederea practicării prostituției contra unor sume de bani și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, din care rezultă că inculpatul îi găsea părții vătămate clienți prin intermediul telefonului mobil.

În drept, tribunalul a constatat că faptele celor trei inculpați de a procura clienți părților vătămate minore pentru a întreține raporturi sexuale contra cost, exercitând și presiuni asupra lor întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar fapta inculpatului Ș.G.C. de a întreține relații sexuale cu minora M.A.I. se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de act sexual cu un minor.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., constatând că faptele comise au un grad ridicat de pericol social în raport de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unor asemenea activități, respectiv viața și sănătatea persoanei, libertatea sexuală a acesteia, dar și faptul că prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni se afectează grav dezvoltarea fizică și psihică viitoare a părților vătămate, din cauza vârstei fragede, consecințele putând fi nefaste, întrucât există riscul atragerii definitive a acestora în lumea traficanților de carne vie, în lipsa sprijinului familiei în cadrul căreia să se încerce reintegrarea.

Referitor la persoana inculpaților, s-a reținut că inculpații Ș.G.C. și M.D.F. sunt minori, fiind la prima abatere, dar și faptul că au înțeles să adopte o atitudine oscilantă pe parcursul procesului, cum de altfel a făcut și inculpatul G.D. Prima instanță apreciind că prin acțiunile lor inculpații au cauzat un prejudiciu de natură morală, i-a obligat la plata contravalorii acestuia către victimele exploatării sexuale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații Ș.G.C., G.D. și M.D.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia penală nr. 307/A din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile inculpaților Ș.G.C., G.D. și M.D.F., a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului G.D.

de la 10 ani închisoare la 4 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74 lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., precum și pedeapsa complementară de la 8 ani la 3 ani, deducând prevenția la zi și menținând starea de arest a acestuia. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților Ș.G.C. și M.D.F. pe un termen de încercare de 5 ani, pe durata căruia urmau să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 C. pen., atrăgându-li-se, totodată, atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că judecătorul fondului a reținut în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică din coroborarea ansamblului materialului probator administrat cu precădere în faza de urmărire penală.

Ca atare, cererea inculpaților Ș.G.C. și M.D.F. de achitare, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost apreciată ca nefondată cu atât mai mult cu cât ambii au recunoscut în faza de urmărire penală comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor. Sub acest aspect s-a reținut că declarațiile de recunoașterea a inculpatului Ș.G.C. constând în întreținerea de relații sexuale cu partea vătămată, minora M.A.I., și procurarea de persoane de sex masculin în scopul prostituării acesteia se coroborează cu propriile declarații ale victimei traficului de minori, dar ;i cu cele ale martorei C.P. Relevante pentru dovedirea vinovăției inculpatei M.D.F. au fost considerate propriile-i declarații date în fața organelor de urmărire penală, susținute de declarațiile făcute în aceeași fază procesuală de către inculpatul G.D.

și de conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice, din care rezultă că aceasta lua legătura cu diferiți bărbați pentru a realiza traficul de persoane. Sub aspectul tratamentului sancționator, instanța de prim control judiciar constatând că cei doi inculpați sunt minori a apreciat și în raport de circumstanțele cauzei că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate în primul grad de jurisdicție. Solicitarea inculpatului G.D. de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. a fost respinsă, întrucât la instanța de fond acesta a avut o atitudine nesinceră, negând comiterea faptelor, cu consecința neînsușirii probatoriului administrat în faza de urmărire penală, recunoscând activitatea infracțională derulată abia în apel.

În raport de aceste împrejurări, instanța de prim control judiciar a apreciat că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul G.D., criticând-o sub aspect de nelegalitate și netemeinicie. Parchetul a invocat nelegalitatea deciziei date în apel în ceea ce privește reținerea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. față de inculpații M.D.F. și Ș.G.C., deși erau minori la data comiterii infracțiunilor, iar pentru acesta din urmă și sub aspectul pedepsei rezultante de 4 ani închisoare a cărei executare nu putea fi suspendată sub supraveghere, întrucât în cazul concursului de infracțiuni pedeapsa trebuie să fie de cel mult 3 ani pentru a se aplica instituția suspendării.

Cu privire la inculpatul G.D. s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul înlăturării circumstanțelor atenuante reținute față de acesta. Inculpatul G.D. a arătat că activitatea sa infracțională se circumscrie conținutului infracțiunii de proxenetism, și nu de trafic de persoane, iar sub aspect sancționator a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14, 17 și 17 2 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ca fiind fondat, iar cel promovat de inculpatul G.D.

ca nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Hotărârile sunt supuse casării conform art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., când s-a făcut o greșită aplicare a legii. Practicarea unui act sexual cu o persoană de sex diferit sau de același sex care nu a împlinit vârsta de 14 ani constituie infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., numai în măsura în care nu se realizează împotriva voinței victimei minore, ci cu consimțământul acesteia dat, desigur, în condițiile lipsei de maturitate psihică ori sub influența făptuitorului, un consimțământ obținut deci în mod abuziv. Incriminarea și sancționarea acestei fapte a fost determinată de nevoia de a ocroti o persoană aflată la vârstă fragedă, adică în perioada minoratului, pentru care practicarea de acte sexuale poate avea urmări negative asupra dezvoltării ei fizice și psihice, urmărindu-se astfel protejarea libertății și inviolabilității sexuale a unei asemenea persoane.

Din examinarea incriminării infracțiunii de act sexual cu un minor atât în forma tip, cât și în modalitățile agravate se poate constata că deși legiuitorul nu prevede în mod expres, subiect activ poate fi numai o persoană majoră. O interpretare contrară ar lipsi de conținut însăși rațiunile avute în vedere prin incriminarea acestei fapte, respectiv ocrotirea persoanei care nu a împlinit vârsta de 18 ani în scopul de a-i asigura o dezvoltare fizică și psihică normală, ceea ce impune o obligație legală de abținere de la a avea un act sexual cu aceasta, obligație ce nu-i poate incumba decât unui major. Așa fiind, în cazul în care actul sexual se realizează între doi minori cu consimțământul liber exprimat de ambii, nu suntem în prezența unei fapte prevăzute de legea penală, chiar dacă unul dintre aceștia nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Cum în speță, inculpatul Ș.G.C., autor al infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, nu împlinise încă 18 ani la datele la care se reține că a întreținut relații sexuale cu minora M.A.I. în vârstă de 14 ani, Înalta Curte îl va achita în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală. Având în vedere soluția ce se va pronunța nu va mai fi examinată critica parchetului privind aspectul de nelegalitate al tratamentului sancționator aplicat inculpatului Ș.G.C., întrucât doar în cazul concursului de infracțiuni suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante poate fi acordată doar dacă cuantumul acesteia este de cel mult 3 ani.

Pentru situația în care condamnarea se dispune pentru o singură infracțiune, suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere se poate face dacă pedeapsa este închisoarea de cel mult 4 ani. În speță, inculpatul Ș.G.C. a fost condamnat de judecătorul fondului, soluție menținută în apel, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsă a cărei executare poate fi suspendată sub supraveghere în condițiile în care pentru cealaltă faptă concurentă, respectiv infracțiunea de act sexual cu un minor va fi achitat.

Temeiul legal care va sta la baza dispoziției de suspendare a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului Ș.G.C. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani este însă art. 110 1 C. pen., care reglementează această instituție în cazul infractorului minor. Aceleași rațiuni sunt avute în vedere și pentru inculpata minoră M.D.F. în ceea ce privește reținerea dispozițiilor art. 110 1 C. pen. ca temei legal al suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani. Existența infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. nu este condiționată de exercitarea de acte de constrângere asupra victimei pentru a o determina la practicarea prostituției, în timp ce oricare dintre modalitățile alternative ale infracțiunii de trafic de minori trebuie realizate printr-o formă de constrângere exercitată asupra persoanei vătămate minore în scopul exploatării sale.

Altfel spus, recrutarea, transportul, cazarea sau primirea unui minor prin exercitarea de acte de constrângere constituie infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, dacă scopul urmărit a fost acela de a-l exploata, inclusiv sub forma obligării la practicarea prostituției. În acord cu instanțele inferioare, Înalta Curte constată că inculpatul G.D. a comis, dintre modalitățile alternative ale infracțiunii de trafic de minori, acțiuni specifice primirii, găzduirii și transportării părții vătămate A.Ș.C., pe care prin constrângere a obligat-o să practice prostituția împotriva voinței sale. Acțiunile inculpatului G.D., astfel cum au fost descrise de judecătorul fondului și instanța de apel, au fost realizate în scopul exploatării minorei A.Ș.C.

prin obligarea la practicarea prostituției, aceasta întreținând în fiecare noapte relații cu cel puțin un client pentru suma de 150 RON, bani cei îi reveneau în totalitate inculpatului. Ca atare, activitatea infracțională a inculpatului se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane minore prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, motiv pentru care Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen. Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, instanța de prim control judiciar a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului G.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracțională, cât și a datelor care caracterizează persoana acestuia.

A fost avută în vedere gravitatea faptei și modul în care a acționat inculpatul (intervalul relativ scurt în care a acționat, împrejurarea că a traficat doar o singură persoană vătămată minoră), dar și situația familială a acestuia, precum și atitudinea avută de inculpat înainte și după comiterea faptei. În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului G.D. circumstanțe atenuante în raport de lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere a faptei chiar dacă acesta a intervenit doar în cursul judecării căii de atac, amploarea redusă activității infracționale atât ca întindere în timp (3 luni), cât și ca număr al persoanelor vătămate (una).

Ca atare, pedepsea aplicată inculpatului a fost judicios proporționalizată, iar datele invocate în favoarea sa, respectiv lipsa antecedentelor penale, poziția de recunoaștere a faptei în apel au constituit elemente ce au condus la stabilirea unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancționator mai sever, așa cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând, pedeapsa stabilită și modalitatea de executare în regim de detenție fiind suficiente, în contextul general, pentru a asigura reeducarea inculpatului G.D. și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar, că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, casând în parte ambele hotărâri atacate și, rejudecând: Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului S.G.C. în pedepsele componente, repunându-le în individualitatea lor, îl va achita pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, urmând să suspende executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani termen de încercare, în condițiile art. 110 1 C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 110 1 C. pen., va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere și pentru inculpata M.D.F. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, urmând să mențină celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului G.D., deducând prevenția la zi pentru acesta. Având în vedere că recurentul inculpat G.D. este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 307/A din 25 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpații Ș.G.C. și M.D.F. Casează, în parte, decizia penală atacată și Sentința penală nr. 329 din 26 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, și, rejudecând: Descontopește pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului Ș.G.C., în pedepsele componente de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și 1 an închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul Ș.G.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen. În baza art. 110 1 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpatul Ș.G.C. pe durata unui termen de încercare de 6 ani. În baza art. 110 1 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpata M.D.F. pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.D.

timpul reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 2011 la 11 aprilie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați M.D.F. și Ș.G.C., în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ