ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 404/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, sub nr. 10/812/118/2007, reclamanții SC P.S. SRL

București și H.E.J. în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SRL, au solicitat

instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare

cumpărare a terenului în suprafață de 10.250 mp, situat în comuna Lumina, județul

Constanța având în vedere antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat de

părți la data de 9 noiembrie 2004.

În motivarea acțiunii

reclamanții arată că prin contractul de împrumut autentificat din 2004

reclamantul H.E.J. a împrumutat pârâta SC A.T. SRL cu suma de 27.785 dolari SUA,

în vederea achiziționării unui imobil în suprafață de 16.350 mp situat în

comuna Lumina, județul Constanța.

Din terenul astfel

achiziționat urma ca suprafața de 10.250 mp să fie înstrăinată reclamantei SC

P.S. SRL, societate comercială în curs de înființare.

Din suma împrumutată

de 27.785 dolari SUA, pârâta urma să restituie doar suma de 8145 dolari SUA.

În opinia reclamantei

contractul de împrumut reprezintă atât un contract de împrumut cât și un

antecontract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 10.250 mp.

Societatea pârâtă s-a

obligat să înstrăineze suprafața de 10.250 mp către societatea nou înființată,

în termen de 5 zile de la înființare. Cum pârâta nu și-a respectat obligațiile

asumate se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de

act de vânzare-cumpărare.

Prin sentința

comercială nr. 1379 din 28 mai 2008 a Tribunalului Constanța a fost respinsă ca

nefondată acțiunea formulată de reclamantii SC P.S. SRL și H.E.J. în

contradictoriu cu pârâta SC A.T. SRL.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantii SC P.S. SRL și H.E.J.

Curtea de Apel

Constanța, prin Decizia comercială nr. 181/Com din 3 noiembrie 2008 a respins

ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței nr. 1379/2008 a Tribunalului

Constanța.

În motivarea deciziei

instanța a reținut că între părți s-a încheiat „un contract de împrumut în bani

fără dobândă” în baza căruia apelantul reclamant H.E.J. cetățean danez, a împrumutat

pârâtei SC A.T. SRL suma de 27.785 dolari SUA în vederea achiziționării unui

imobil (teren) în suprafața de 16.250 mp situat în intravilanul com. Lumina.

În convenția

susmenționată, s-a arătat că SC A.T. SRL urma ca după achiziționarea terenului

să înstrăineze către SC P.S. SA (după înființarea acesteia) suprafața de 10.250

mp.

Potrivit clauzelor

contractuale, convenția părților are o natură juridică - mixtă - un contract de

împrumut, dar și o promisiune unilaterală de vânzare a unui bun viitor către o

societate care urma să se înființeze. În acest context se reține că doar pârâta

și-a asumat obligația de a înstrăina o parte din terenul ce urma a fi

achiziționat, nu și SC P.S. SRL - aceasta nefiind subiect de drept la data

încheierii convenției de împrumut. În cauză părțile nu au încheiat o promisiune

bilaterală de vânzare, întrucât SC P.S. SRL nu și-a manifestat voința de a

cumpăra terenul, iar pe de altă parte aceasta nici nu era individualizat.

Împotriva Deciziei comerciale

nr. 181 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța a declarat recurs

reclamanții SC P.S. SRL și H.E.J. invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurenții au arătat că ambele instanțe au schimbat natura și înțelesul

vădit neîndoielnic al promisiunii de vânzare a terenului în cauză, deoarece

prevederile din contract au natura juridică a unei clauze de vânzare a

terenului în litigiu, unde a fost stipulat și achitat prețul vânzării.

Situația de fapt este

apreciată greșit de ambele instanțe, având în vedere că doar suma de 8.145 dolari

SUA a fost acordată cu titlu de împrumut, restul sumei de 19.640 dolari SUA

reprezentând prețul vânzării, pentru terenul în suprafață de 10.250 mp.

Antecontractului de

vânzare-cumpărare, a dat naștere unei obligații de a face, în sensul obligării

pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Cum promitentul

cumpărător și-a îndeplinit obligația de plată a prețului vânzării iar

promitentul vânzător a încălcat prevederile contractuale instanța de judecată

urma să consfințească o situație de fapt în raport de dispozițiile art. 969, 970,

972, 978, 1073 și 1294 C. civ.

Acordul de voință s-a

realizat, prin semnarea contractului și achitarea sumei cu titlu de preț astfel

că ambele instanțe au nesocotit dispozițiile art. 969-970 C. civ.

Intimata SC A.T. SRL

a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită în esență, respingerea

recursului ca nefondat.

Examinând recursul

prin prisma motivelor invocate de recurentă, Înalta Curte, constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta a indicat

ca temei de drept al recursului motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. dar de fapt critică stabilirea situației de fapt de către

instanțele de fond precum și modul de apreciere al probelor aspecte ce nu pot

fi analizate în această fază procesuală. Ca urmare vor fi analizate global

aspectele privind interpretarea greșită a contractului încheiat de părțile litigante

și modul de aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Este de necontestat,

având în vedere clauzele contractuale inserate în contractul de împrumut în

bani fără dobândă că acest act juridic are natură juridică mixtă, respectiv un

contract de împrumut dar și o promisiune unilaterală de vânzare a unui bun

viitor către o societate care urma să se înființeze.

Promisiunea

unilaterală de vânzare dă naștere unei obligații cu caracter personal și nu

poate fi confundată cu un contract deoarece lipsește acordul de voință al

ambelor părți asupra obiectului și prețului iar instanța de judecată nu poate

suplini acest acord. Promisiunea de vânzare este o obligație de a face, iar în

cazul nerespectării ei de către o parte, cealaltă parte poate cere despăgubiri.

Ca urmare instanțele de fond au făcut o calificare corectă a actului dedus

judecății, fiind în prezența unei promisiuni unilaterale de vânzare, întrucât

doar pârâta intimată și-a asumat valabil obligația de a înstrăina către SC P.S.

SRL (societate ce urma a fi înființată un bun viitor).

Această reținere este

corectă și prin prisma faptului că SC P.S. SRL nefiind înființată la data

actului de împrumut nu putea fi titulară de drepturi și obligații, neavând

capacitate civilă.

Este adevărat că

potrivit art. 969 C. civ., „convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante” dar promisiunea de vânzare (calificată astfel în raport

de dispozițiile art. 972, 978 C. civ.) nu constituie o vânzare dar dă naștere

la un drept de creanță, creditorul obligației putând solicita aplicarea

dispozițiilor art. 1075 C. civ. și nu pronunțarea unei hotărâri care să țină

loc de act de vânzare cumpărare întrucât lipsește acordul de voință al

părților.

În condițiile în care

la data încheierii „contractului de împrumut” recurenta-reclamantă SC P.S. SRL

nu avea capacitate civilă iar bunul ce urma a fi cumpărat nu era

individualizat, instanțele de fond au făcut o interpretare corectă a

dispozițiilor art. 969-970 C. civ. aplicând dispozițiile legale incidente în

cauză iar invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu-și

găsește aplicabilitatea în cauza de față.

Față de

considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează

să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții SC P.S. SRL București și H.E.J. împotriva Deciziei nr. 181/Com

din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.