ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2283/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1107/COM din 22

noiembrie 2011, Tribunalului Bihor, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC

P.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B.I.A., având ca obiect acțiune în

constatare.

Pentru a

pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 4 iulie 2007, între

societatea reclamantă SC P.C. SRL, reprezentată de V.P.G.B.E., în calitate de

vânzător și pârâtul B.I.O., în calitate de vânzător și pârâtul B.I.O., în

calitate de cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare,

având ca obiect casa de locuit cu anexe gospodărești situată pe imobilul cu nr.

cadastral C1 CF nr. F1 Beiuș, precum și parcelele cu nr. top T1, T2, T3

înscrise în CF nr. F2 Beiuș, suprafața de 2300 mp din 5800 părți din imobilul

cu nr. top T4 înscris în CF nr. F3 Beiuș, parcela cu nr. top T5 înscrisă în CF

nr. F4 Beiuș, parcelele nr. top T6 din CF nr. F5 Nimăiești și nr. top T7 din CF

nr. F6 Nimăiești, mai puțin suprafața de 8221 mp din nr. cadastarl C1 și nr.

top T5, pentru prețul de 250.000 euro, urmând ca diferența de preț plus dobânda

să se achite conform graficului, anexa la contract, în mod obligatoriu la data

de 1 iunie a fiecărui an, până în anul 2016. S-a prevăzut totodată că data

intrării în posesie a cumpărătorului este 15 septembrie 2007.

Părțile au prevăzut

că, în cazul în care contractul ajunge la termen, în sensul că plata integrală,

rate și dobânzi, se vor achita de către cumpărător până în data de 1 iunie

2010, aceasta va intra și în posesia suprafeței de 5055 mp teren proprietatea

reclamantei, înscris în CF nr. F7 Beiuș, prețul ei fiind inclus în suma de

250.000 euro, ce reprezintă valoarea contractului. De asemenea, părțile au

stabilit că, în cazul în care cumpărătorul nu va achita ratele conform

graficului, antecontractul de vânzare-cumpărare se va considera rezolvit de

drept, fără nicio notificare prealabilă sau punere în întârziere, iar pârâtul

va pierde în întregime avansul de 25.000 euro achitat la data încheierii

antecontractului.

La data de 19

august 2009, pârâtul a notificat reclamanta să se prezinte la data de 28 august

2009, ora 11:00, la Biroul Notarial Public M.B. din Oradea, pentru semnarea în

formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare a imobilelor precizate în

antecontractul de vânzare-cumpărare.

La data de 2

iunie 2010, prin adresa comunicată pârâtului la data de 2 iunie 2010,

reclamanta a notificat pârâtul asupra faptului că acesta nu și-a îndeplinit

obligația de plată a ratei a treia până la data 1 iunie 2010, în sumă de 39.000

euro, conform graficului de plată anexă la antecontract, solicitând totodată ca

în termen de 3 zile de la primirea notificării, pârâtul să o contacteze în

vederea clarificării situației, în caz contrar, solicită pârâtului ca la data

de 8 iunie 2010 să înapoieze cheile de imobilul ce face obiectul antecontractului

și să evacueze acest imobil.

Conform

actele de la dosar, reclamanta a emis facturi fiscale și chitanțe pentru rata I

și a II-a, chitanța pentru cea de a doua rată fiind emisă la data de 23

octombrie 2009.

Având în

vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit propriile obligații asumate prin

antecontractul menționat, respectiv emitetrea facturii fiscale pentru cea de a

treia rată în condițiile antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate că a

fost notificată de pârât în acest sens conform notificării menționată mai sus,

instanța a apreciat că, nu se poate reține vreo culpă în sarcina pârâtului în

neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare, recunoașterea culpei fiind

însăși emiterea facturii fiscale pentru rata a treia și a patra abia la data de

10 august 2011.

Raportat la

acest ultim aspect, instanța a reținut și faptul că, chiar în cursul

procesului, a fost depusă factura menționată, din care se poate concluziona că

nici la momentul sesizării instanței de judecată nu erau îndeplinite condițiile

prevăzute în antecontract pentru a se constata rezilierea acestuia. Mai mult,

conform actelor de la dosar, asociații societății reclamante nu au respectat

obligațiile asumate prin actul adițional menționat mai sus, și au hotărât

vânzarea părților sociale către numitul N.I.S., acesta din urmă luând hotărârea

dizolvării societății reclamante.

Față de cele

reținute, instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1020 C. civ., în vigoare la data nașterii raporturilor dintre

părți, motiv pentru care a respins ca nefondată cererea.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC P.C. SRL Beiuș, solicitând

schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii în întregime a

acțiunii astfel cum a fost formulată.

Verificând

sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, curtea a reținut următoarele:

Instanța de

fond a reținut corect că apelanta reclamantă, prin  emiterea facturii proformă,

pentru ratele a treia și a patra, la data de 10 august 2011, și-a recunoscut

propria culpă în neexecutarea propriilor obligații din antecontractul de vânzare-cumpărare

în ce privește emiterea facturilor.

Referitor la

cesionarea părților sociale către numitul N.I.S., la 8 zile după împlinirea

termenului pentru executarea de bună voie, a obligațiilor contractuale,

stabilit de comun acord, critica a fost apreciată neîntemeiată, câtă vreme la

data de 10 august 2011 s-a emis factură proformă pentru ratele a treia și a

patra cu dobânzile aferente, iar transmiterea părților sociale și dizolvarea

societății au fost înregistrate în registrul comerțului în baza rezoluției din

23 iunie 2010 a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, instanța de fond reținând

corect că în cauză nu erau îndeplinte condițiile prevăzute în antecontract,

pentru a se constata rezilierea acestuia.

Susținerea

apelantei în sensul că instanța de fond a cercetat mai mult culpa sa în ce

privește executarea obligațiilor contractuale stabilite prin antecontract, fără

a verifica și culpa pârâtului în neexecutarea obligațiilor sale contractuale,

este infirmată de considerentele hotărârii potrivit cărora, nu s-a putut reține

vreo culpă în sarcina pârâtului în neexecutarea antecontractului de

vînzare-cumpărare, raportat la recunoașterea culpei de către apelantă, prin

emiterea facturii fiscale pentru rata a treia și a patra la data de 10 august

2011.

Pe de altă

parte, fiind invocate prevederile art. 1020 și art. 1021 vechiul C. civ.,

instanța era obligată ca, pentru a analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute

de aceste texte de lege în promovarea acțiunii, să verifice în primul rând dacă

cel ce a formulat acțiunea, în speță reclamanta și-a îndeplinit sau nu obligațiile

asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare.

Curtea de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 75/C/2012-A din 3 octombrie 2012 a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta SC P.C. SRL.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, și pe

fond admiterea acțiunii, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin

întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs, intimatul-pârât B.I.O. a

invocat în primul rând nulitatea cererii de recurs, pentru nerespectarea

cerințelor art. 304 C. proc. civ.

În subsidiar,

intimatul a invocat lipsa capacității procesuale de folosință și a capacității

procesuale de exercițiu a societății reclamante, întrucât prin rezoluția din 19

octombrie 2012 a O.R.C. Bihor s-a dispus radierea societății, patrimoniul

trecând în proprietatea asociatului unic N.I.S.

Prin scriptul

depus la dosarul cauzei la data de 5 iunie 2013, N.I.S. a adus la cunoștința

instanței faptul că societatea SC P.C. SRL a fost radiată de la O.R.C. de pe

lângă Tribunalul Bihor în baza rezoluției din 19 octombrie 2012 și a

certificatului de radiere din data de 24 octombrie 2012, susținând că solicită

introducerea în cauză în calitate de continuator al societății, arătând că

susține în nume propriu cererea de recurs.

În ședința

publică din data de 6 iunie 2013, Înalta Curte a respins cererea de introducere

în cauză a lui N.I.S., deoarece din înscrisurile existente la dosar nu rezultă

că acesta îndeplinește cumulativ condițiile de exercițiu ale acțiunii civile.

Înalta Curte,

în ceea ce privește excepția de nulitate a cererii de recurs, invocată de către

intimat în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

arată că analiza acesteia nu se impune, având în vedere că excepția privind

lipsa capacității procesuale de folosință primează în raport cu cea sus

evocată.

Astfel,

Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei invocată de

intimat, și a reținut:

Prevederile

art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societățile comerciale cu sediul în

România sunt învestite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele

persoanlității juridice este dreptul societății de a sta în justiție ca

reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din

registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării

existenței sale ca persoană juridică.

În speța de

față, se constată că societatea reclamantă SC P.C. SRL a fost radiată din

evidențele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, în temeiul dispozițiilor art.

235 din Legea nr. 31/1990, potrivit rezoluției din 19 octombrie 2012 a O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Bihor.

Așadar, după

cum rezultă și din certificatul de radiere emis la data de 24 octombrie 2012 de

O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, societatea SC P.C. SRL care a formulat

cererea de recurs este în prezent dizolvată și radiată, lipsindu-i astfel

capacitatea de a avea drepturi și obligații în plan procesual, motiv pentru

care Înalta Curte, în raport de prevederile art. 41 C. proc. civ., va admite

excepția lipsei capacității de folosință a recurentei, iar cererea de recurs va

fi respinsă conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC P.C. SRL împotriva deciziei nr. 75/C/2012-A din 3

octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate

procesuală de folosință.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.