ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1886/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova și modificată, în condițiile art. 132 C. proc. civ., în fața Tribunalului Bihor, ulterior declinării în favoarea acestei instanțe, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților C.A. și C.L. la plata sumei de 2.850.000 euro echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății precum și la plata dobânzii legale calculate de la data de 12 noiembrie 2008, până la achitarea debitului. Reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe un înscris sub semnătură privată denumit Angajament, semnat de pârât la Chicago, Illinois, S.U.A. la data de 27 august 2007, în cuprinsul căruia acesta recunoaște contribuția reclamantului de 50% din prețul de achiziție al imobilului - C.C.

- situat în România înscris în C.F. nr. X Bușteni, Prahova cu nr. cadastral X, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 4 septembrie 2003 de B.N.P. G.A., în scopul revânzării acestuia cu un preț mai mare. În cuprinsul înscrisului se menționează domiciliile ambelor părți ca fiind situate în S.U.A., iar pârâtul recunoaște de asemenea, dreptul reclamantului de a primi 25% din prețul de revânzare a imobilului, angajându-se să-i achite neechivoc această sumă, în termen de 10 zile de la încasarea prețului obținut în urma revânzării. Potrivit actelor de la dosar bunul a fost revândut de pârâți către SC Z.R.E.

SRL, încasând integral prețul în sumă de 1.600.000 euro, conform declarației notariale pe care pârâții au dat-o la data de 30 octombrie 2008. Pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității documentului intitulat Angajament, pentru lipsa consimțământului la întocmirea acestuia și a invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că, prin tranzacția intervenită între părți în cauza consfințită prin decizia Curții de Justiție a statului Cook, Illinois, reclamantul a renunțat la orice pretenție financiară rezultată din investițiile comune, implicit la cele ce ar fi decurs din vânzarea castelului din România, astfel încât nu mai poate emite alte pretenții suplimentare.

Prin Sentința civilă nr. 41/C din 10 ianuarie 2012, Tribunalul Bihor, a respins atât cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul A.T., cât și cererea reconvențională formulată de pârâții C.L. și C.A., ca nefiind de competența instanțelor române, fără cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, ca fiind dedus judecății un raport de drept internațional privat cu diverse elemente de extraneitate, care atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 105/1992, în vigoare la data sesizării instanței, astfel că, făcând aplicarea art. 69, 73 și 157 din actul normativ menționat, verificându-și din oficiu competența în soluționarea litigiului având ca obiect raportul de drept internațional privat și constatând că nu este competentă nici ea și nici o altă instanță română, a respins cererile ca nefiind de competența instanțelor românești.

Prin Decizia civilă nr. 47/2012-A din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A.T. și de pârâții C.L. și C.A. împotriva Sentinței civile nr. 41/C din 10 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o. Instanța de prim control judiciar și-a argumentat soluția reținând ca fiind justă hotărârea atacată, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la situația de fapt stabilită, ca urmare a unei analize judicioase și coroborate a probatoriilor administrate, Împotriva Deciziei civile nr. 47/2012-A din 10 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamantul T.A., fără să indice în memoriul depus la dosar vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii apelului său, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii introductive precizate și menținerea soluției de respingere a apelului pârâților Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci o examinarea legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Față de aceste precizări se constată că reclamantul a formulat referitor la decizia atacată critici vizând fondul cauzei, respectiv stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriilor, ce constituie elemente de temeinicie și nicidecum de legalitate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței. Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurenților nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de pârâți prin întâmpinare, în baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectivi "motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304". Dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, reclamantul, în memoriul de recurs depus la dosar, nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., nu a structurat și nu a dezvoltat criticile formulate subsumat niciunuia dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., limitându-se să reitereze aspecte vizând fondul cauzei, limitându-se să facă un amplu expozeu al parcursului litigiului și al situației de fapt în cauză, Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat acestor dispoziții legale și având în vedere deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursurilor, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de reclamantul T.A. împotriva Deciziei civile nr. 47/2012-A din 10 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul T.A. împotriva Deciziei civile nr. 47/2012-A din 10 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 mai 2013. Procesat de GGC - AS