ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1886/2013

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Prahova și modificată, în condițiile art. 132 C. proc. civ., în

fața Tribunalului Bihor, ulterior declinării în favoarea acestei instanțe,

reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților C.A. și C.L. la plata sumei de

2.850.000 euro echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății precum și la

plata dobânzii legale calculate de la data de 12 noiembrie 2008, până la

achitarea debitului.

Reclamantul și-a

întemeiat pretențiile pe un înscris sub semnătură privată denumit Angajament,

semnat de pârât la Chicago, Illinois, S.U.A. la data de 27 august 2007, în

cuprinsul căruia acesta recunoaște contribuția reclamantului de 50% din prețul

de achiziție al imobilului - C.C. - situat în România înscris în C.F. nr. X

Bușteni, Prahova cu nr. cadastral X, conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat la 4 septembrie 2003 de B.N.P. G.A., în scopul revânzării acestuia

cu un preț mai mare.

În cuprinsul

înscrisului se menționează domiciliile ambelor părți ca fiind situate în

S.U.A., iar pârâtul recunoaște de asemenea, dreptul reclamantului de a primi

25% din prețul de revânzare a imobilului, angajându-se să-i achite neechivoc

această sumă, în termen de 10 zile de la încasarea prețului obținut în urma

revânzării.

Potrivit actelor de

la dosar bunul a fost revândut de pârâți către SC Z.R.E. SRL, încasând integral

prețul în sumă de 1.600.000 euro, conform declarației notariale pe care pârâții

au dat-o la data de 30 octombrie 2008.

Pârâtul a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității documentului

intitulat Angajament, pentru lipsa consimțământului la întocmirea acestuia și a

invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că, prin tranzacția

intervenită între părți în cauza consfințită prin decizia Curții de Justiție a

statului Cook, Illinois, reclamantul a renunțat la orice pretenție financiară

rezultată din investițiile comune, implicit la cele ce ar fi decurs din

vânzarea castelului din România, astfel încât nu mai poate emite alte pretenții

suplimentare.

Prin Sentința civilă

nr. 41/C din 10 ianuarie 2012, Tribunalul Bihor, a respins atât cererea de

chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul A.T., cât și cererea

reconvențională formulată de pârâții C.L. și C.A., ca nefiind de competența

instanțelor române, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut, în esență, ca fiind dedus judecății un raport

de drept internațional privat cu diverse elemente de extraneitate, care atrage

incidența dispozițiilor Legii nr. 105/1992, în vigoare la data sesizării

instanței, astfel că, făcând aplicarea art. 69, 73 și 157 din actul normativ

menționat, verificându-și din oficiu competența în soluționarea litigiului

având ca obiect raportul de drept internațional privat și constatând că nu este

competentă nici ea și nici o altă instanță română, a respins cererile ca

nefiind de competența instanțelor românești.

Prin Decizia civilă

nr. 47/2012-A din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, învestită

cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondate apelurile

declarate de reclamantul A.T. și de pârâții C.L. și C.A. împotriva Sentinței

civile nr. 41/C din 10 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a

menținut-o.

Instanța de prim

control judiciar și-a argumentat soluția reținând ca fiind justă hotărârea

atacată, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor

legale incidente la situația de fapt stabilită, ca urmare a unei analize

judicioase și coroborate a probatoriilor administrate,

Împotriva Deciziei

civile nr. 47/2012-A din 10 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

secția I civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamantul T.A., fără să

indice în memoriul depus la dosar vreunul dintre motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii

extraordinare de atac, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul

admiterii apelului său, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în

sensul admiterii cererii introductive precizate și menținerea soluției de

respingere a apelului pârâților

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în

concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim

nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci o examinarea

legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Față de aceste

precizări se constată că reclamantul a formulat referitor la decizia atacată

critici vizând fondul cauzei, respectiv stabilirea situației de fapt și

interpretarea probatoriilor, ce constituie elemente de temeinicie și nicidecum

de legalitate.

Modul de redactare al

deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea

instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe

dispozițiile legale aplicabile speței.

Altfel spus, situația

de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate

fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea

recursului, iar argumentele recurenților nu relevă nicio încălcare a

dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției

adoptate.

În raport de cele

anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va

pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de

prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția

nulității recursului pentru nemotivare, invocată de pârâți prin întâmpinare, în

baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 306

alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectivi "motivele

de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care

însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Indicarea greșită a motivelor

de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Dispozițiile art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru

nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la

lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, Înalta Curte

constată că, în speță, reclamantul, în memoriul de recurs depus la dosar, nu a

indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.

304 C. proc. civ., nu a structurat și nu a dezvoltat criticile formulate

subsumat niciunuia dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., limitându-se să reitereze aspecte vizând

fondul cauzei, limitându-se să facă un amplu expozeu al parcursului litigiului

și al situației de fapt în cauză,

Așa fiind, cum

casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile

prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. iar, conform

alin. (1) al art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurentul-reclamant

nu s-a conformat acestor dispoziții legale și având în vedere deopotrivă,

inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența

prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității

recursurilor, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1)

raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate

nulitatea recursului declarat de reclamantul T.A. împotriva Deciziei civile nr.

47/2012-A din 10 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

recursului declarat de reclamantul T.A. împotriva Deciziei civile nr. 47/2012-A

din 10 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 14 mai 2013.

Procesat de GGC - AS