Jussila împotriva Finlandei

Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Tampere, Finlanda. La 22 mai 1998, Oficiul fiscal Häme (verotoimisto, skattebyrån) a solicitat reclamantului, care a condus un atelier de reparare auto, să își prezinte observațiile cu privire la unele presupuse erori în declarațiile sale privind impozitul pe valoarea adăugată (IVA) (arvonnlisävero, mervärdesskatt) pentru anii fiscali 1994 și 1995. 10. La 9 iulie 1998, Oficiul fiscal a constatat că au existat deficiențe în ceea ce privește menținerea contabilă a reclamantului, de exemplu, primirile și facturile erau inadecvate. Oficiul fiscal a efectuat o reevaluare a TVA achiziționată pe baza venitului estimat al reclamantului, care era mai mare decât venitul declarat.

Acesta i-a ordonat să plătească, printre altele, suplimente fiscale (veronkorotus, skatteförhöjning) în valoare de 10% din răspunderea fiscală reevaluată (taxele suplimentare percepute pentru reclamant au totalizat 1.836 de marci finlandezi, care corespund la 308.80 euro). 11. Reclamantul a apelat la Curtea Administrativă a Județeanului Uusimaa (läninoikeus, länsrätten) (care mai târziu a devenit Curtea Administrativă a Helsinkiului (hallinto-oikeus, förvaltningsdomstolen)). El a solicitat o audiere orală și că inspectorul fiscal, precum și un expert desemnat de reclamant, să fie auzit ca martori. La 1 februarie 2000, Curtea Administrativă a luat o decizie intermediară care a invitat inspectorul fiscal să formuleze observații scrise și, după aceea, o declarație de expert de la un expert ales de către solicitant.

Inspectorul fiscal a prezentat declarația sa din 13 februarie 2000 Curtea Administrativă. Declarația a fost prezentată în continuare reclamantului pentru observațiile sale. La 25 aprilie 2000, reclamantul și-a prezentat propriile observații cu privire la declarația inspectorului fiscal. Declarația expertului ales de el a fost datată și prezentată instanței în aceeași zi. 12. La 13 iunie 2000, Curtea Administrativă a susținut că o audiere orală a fost, în mod evident, inutilă în această chestiune, deoarece ambele părți au prezentat toate informațiile necesare în scris. La 7 august 2000, reclamantul a cerut permisiunea de recurs, reînnoind în același timp cererea de audiere orală. La 13 martie 2001, Curtea Supremă Administrativă a refuzat să permită recursul.

14. Secțiunea 177(1) din Legea privind impozitul pe valoarea adăugată (arvonlisäverolaki, mervärdesskattelagen; Legea nr. 1501/1993) prevede că, în cazul în care o persoană care plătește taxe nu a plătit taxele sau a plătit în mod clar o sumă insuficientă de impozite sau nu a furnizat informații necesare autorităților fiscale, Oficiul Fiscal Regional (verovirasto, skatteverket) trebuie să evalueze suma impozitelor neturnate. 15. Secțiunea 179 prevede că o evaluare fiscală poate fi efectuată în cazul în care o persoană nu a făcut declarațiile necesare sau a dat informații false autorităților fiscale. contribuabilul poate fi ordonat să plătească impozite nejustificate sau taxe care au fost rambursate greșit persoanei.

16. Secțiunea 182 prevede, printre altele, faptul că se poate impune o suprataxa fiscală maximă de 20% din răspunderea fiscală dacă persoana nu are un motiv justificabil care nu a furnizat o declarație fiscală sau alt document în timp util sau informații esențial incomplete. Suprapunerea fiscală poate ridica cel mult la de două ori suma răspunderii fiscale, în cazul în care persoana fără motiv justificabil nu a îndeplinit în totalitate sau parțial datoriile sale, chiar și după ce a fost solicitată în mod expres să furnizeze informații. 17. În, de exemplu, cartea de referință judiciară finlandeză, Encyclopædia Iuridica Fennica, o sursă fiscală este definită ca o sancțiune administrativă de caracter punitiv impus contribuabilului pentru conduită contrară legii fiscale.

18. În temeiul practicii finlandeze, impunerea unei surse fiscale nu împiedică introducerea unor acuzații penale pentru aceeași conduită. 19. Secțiunea 38 alineatul (1) din Legea privind procedura judiciară administrativă (hallinkolinkäyttölaki, förvaltningsproceslagen; Legea nr. 586/1996) prevede că trebuie să se desfășoare o audiere orală dacă o parte privată solicită. Cu toate acestea, o audiere orală poate fi eliberată dacă cererea unei părți este declarată inadmisibilă sau respinsă imediat, sau dacă o audiere orală ar fi în mod clar inutile datorită naturii cazului sau a altor circumstanțe. 20. Partea explicativă a proiectului de lege a guvernului (nu.

217/1995) în vederea promulgării Legii de procedură judiciară administrativă consideră dreptul la o audiere orală, astfel cum prevede art. 6, precum și posibilitatea, în materie administrativă, de a renunța la audiere atunci când ar fi în mod clar inutil, astfel cum se prevede la art. 38 alineatul (1) din respectiva lege. În acest caz, se remarcă că o audiere orală contribuie la o procedură concentrată și imediată, însă, întrucât nu aduce întotdeauna valoare adăugată, trebuie să se asigure că flexibilitatea și eficacitatea costurilor procedurii administrative nu este subminată. În perioada 2000-2006, Curtea Administrativă Supremă nu a avut nici o audiere orală în materie fiscală. În ceea ce privește cele opt instanțe administrative, recurentele au solicitat o audiere orală în total 603 de cazuri.

În 129 de cazuri, tribunalele au organizat o audiere orală. Nu există informații cu privire la cât de multe dintre aceste cazuri de impozitare se referă la impunerea unei majorări fiscale. Potrivit depunerii scrise de guvern din 12 iulie 2006, instanțele administrative au avut până în 2006 un total de 20 de audieri orale în materie fiscală. În special în ceea ce privește Curtea Administrativă de Helsinki, în 2005 a examinat un total de 10.669 de cazuri, dintre care 4.232 erau chestiuni fiscale. Din ultimul grup de cazuri menționat, 505 era vorba de TVA. În acel an, Curtea Administrativă a organizat un total de 153 audieri orale din care trei au avut legătură cu TVA.

8. The applicant was born in 1949 and lives in Tampere, Finland. 9. On 22 May 1998 the Häme Tax Office (verotoimisto, skattebyrån) requested the applicant, who ran a car-repair workshop, to submit his observations regarding some alleged errors in his value-added tax (VAT) declarations (arvonlisävero, mervärdesskatt) for fiscal years 1994 and 1995. 10. On 9 July 1998 the Tax Office found that there were deficiencies in the applicant’s book-keeping in that, for instance, receipts and invoices were inadequate. The Tax Office made a reassessment of the VAT payable basing itself on the applicant’s estimated income, which was higher than the income he had declared. It ordered him to pay, inter alia, tax surcharges (veronkorotus, skatteförhöjning) amounting to 10% of the reassessed tax liability (the additional tax surcharges levied on the applicant totalled 1,836 Finnish Marks, corresponding to 308.80 euros).

11. The applicant appealed to the Uusimaa County Administrative Court (lääninoikeus, länsrätten) (which later became the Helsinki Administrative Court (hallinto-oikeus, förvaltningsdomstolen)). He requested an oral hearing and that the tax inspector as well as an expert appointed by the applicant be heard as witnesses. On 1 February 2000 the Administrative Court took an interim decision inviting written observations from the tax inspector and after that an expert statement from an expert chosen by the applicant. The tax inspector submitted her statement of 13 February 2000 to the Administrative Court. The statement was further submitted to the applicant for his observations. On 25 April 2000 the applicant submitted his own observations on the tax inspector’s statement.

The statement of the expert chosen by him was dated and submitted to the court on the same day. 12. On 13 June 2000 the Administrative Court held that an oral hearing was manifestly unnecessary in the matter because both parties had submitted all the necessary information in writing. It also rejected the applicant’s claims. 13. On 7 August 2000 the applicant requested leave to appeal, renewing at the same time his request for an oral hearing. On 13 March 2001 the Supreme Administrative Court refused him leave to appeal. 14. Section 177(1) of the Value-Added Tax Act (arvonlisäverolaki, mervärdesskattelagen; Law no. 1501/1993) provides that if a person liable to pay taxes has failed to pay the taxes or clearly paid an insufficient amount of taxes or failed to give required information to the tax authorities, the Regional Tax Office (verovirasto, skatteverket) must assess the amount of unpaid taxes.

15. Section 179 provides that a tax assessment may be conducted where a person has failed to make the required declarations or has given false information to the tax authorities. The taxpayer may be ordered to pay unpaid taxes or taxes that have been wrongly refunded to the person. 16. Section 182 provides, inter alia, that a maximum tax surcharge of 20% of the tax liability may be imposed if the person has without a justifiable reason failed to give a tax declaration or other document in due time or given essentially incomplete information. The tax surcharge may amount at most to twice the amount of the tax liability, if the person has without any justifiable reason failed to fulfil his or her duties fully or partially even after being expressly asked to provide information.

17. In, for example, the Finnish judicial reference book, Encyclopædia Iuridica Fennica, a tax surcharge is defined as an administrative sanction of a punitive nature imposed on the taxpayer for conduct contrary to tax law. 18. Under Finnish practice, the imposition of a tax surcharge does not prevent the bringing of criminal charges for the same conduct. 19. Section 38(1) of the Administrative Judicial Procedure Act (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsprocesslagen; Law no. 586/1996) provides that an oral hearing must be held if requested by a private party. An oral hearing may however be dispensed with if a party’s request is ruled inadmissible or immediately dismissed, or if an oral hearing would be clearly unnecessary owing to the nature of the case or other circumstances.

20. The explanatory part of the Government Bill (no. 217/1995) for the enactment of the Administrative Judicial Procedure Act considers the right to an oral hearing as provided by Article 6 and the possibility in administrative matters to dispense with the hearing when it would be clearly unnecessary, as stated in section 38(1) of the said Act. There it is noted that an oral hearing contributes to a focused and immediate procedure but, since it does not always bring any added value, it must be ensured that the flexibility and cost effectiveness of the administrative procedure is not undermined. An oral hearing is to be held when it is necessary for the clarification of the issues and the hearing can be considered beneficial for the case as a whole.

21. During the period 2000 to 2006, the Supreme Administrative Court did not hold any oral hearings in tax matters. As to the eight administrative courts, appellants requested an oral hearing in a total of 603 cases. The courts held an oral hearing in 129 cases. There is no information as to how many of these taxation cases concerned the imposition of a tax surcharge. According to the Government’s written submission of 12 July 2006, the administrative courts had thus far in 2006 held a total of 20 oral hearings in tax matters. As regards the Helsinki Administrative Court in particular, in 2005 it examined a total of 10,669 cases of which 4,232 were tax matters. Out of the last-mentioned group of cases, 505 concerned VAT.

During that year the Administrative Court held a total of 153 oral hearings of which three concerned VAT.