Nykänen împotriva Finlandei

Reclamantul s-a născut în 1972 și trăiește în Espoo. Inspectorul fiscal a efectuat o inspecție fiscală într-o societate în 2005. La 28 noiembrie 2005, autoritățile fiscale au considerat că reclamantul a primit 33.000 de euro (EUR) ca dividende deghizate din acea societate în cursul anului fiscal 2003. S-a impus un impozit suplimentar și un impozit suplimentar (veronkorotus, skatteförhöjning) de 1.700 EUR. Reclamantul a solicitat rectificarea Comitetului local de rectificare fiscală (verotuksen oikaisulautakunta, prövningsnämnden i beskattningsärenden). La 25 ianuarie 2006, Comitetul de rectificare fiscală a respins cererea reclamantului. Prin urmare, impozitul suplimentar și taxele impuse acestuia nu au fost considerate prea ridicate.

10. Reclamantul a apelat la Curtea Administrativă Kuopio (all into-oikeus, förvaltningsdomstolen). 11. La 29 mai 2008, Curtea Administrativă Kuopio a respins apelul reclamantului din aceleași motive ca și Comitetul de rectificare fiscală. 12. Reclamantul a apelat la Curtea Supremă Administrativă (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen). 13. La 1 aprilie 2009, Curtea Supremă Administrativă a refuzat permisiunea reclamantului de a face apel. 14. La 19 august 2008, procurorul public a formulat acuzații împotriva reclamantului fraudei fiscale (veropetos, skattebedrägeri) cu privire la anul fiscal 2003. Potrivit acuzațiilor, reclamantul a fost acuzat de fraudă fiscală, deoarece era subdeclarat venitul său.

Venitul nedeclarat s-a ridicat la 33.000 EUR pentru anul fiscal 2003 și, prin urmare, impozitul impus în 2003 a fost de 12.420 EUR prea scăzut. 15. La 13 februarie 2009, Curtea de district Tuusula (käjäoikeus, tingsrätten) a condamnat reclamantul de fraudă fiscală și a impus o condamnare suspendată de 8 luni de închisoare. El a fost, de asemenea, ordonat să plătească autorității fiscale 9,500 EUR plus dobânzi. Curtea a constatat că suma dividendelor deghizate a fost de 26 882,90 EUR și că taxa datorată a fost de 9,500 EUR. 16. Prin scrisoarea din 26 aprilie 2010, reclamantul a interzis Curtea de Apel din Helsinki (Hovioikeus, hovrätten), solicitând respingerea acuzațiilor. 17. La 25 martie 2010, Curtea de Apel din Helsinki a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 10 luni de închisoare.

Curtea a constatat că, spre deosebire de avizul Curții de District, impozitul pe valoarea adăugată ar trebui inclus în suma dividendelor deghizate. Cantitatea corectă a dividendelor deghizate a fost de 33 000 EUR, iar impozitul evadat a fost de 12 420 EUR. 18. Prin scrisoarea din 24 mai 2010, reclamantul a apelat la Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen), cerând ca taxele și reclamația de compensare să fie respinse fără să examineze fondurile sau alternativ faptul că acestea sunt respinse. El a susținut, prin trimiterea la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția și la jurisprudența Curții, că principiul ne bis in idem a fost încălcat, deoarece suplimentele fiscale au fost deja impuse pentru aceleași acte printr-o hotărâre care a devenit finală.

19. La 1 septembrie 2010, Curtea Supremă a refuzat concedierea reclamantului.

5. The applicant was born in 1972 and lives in Espoo. 6. The tax inspector conducted a tax inspection in a company in 2005. 7. On 28 November 2005 the tax authorities considered that the applicant had received 33,000 euros (EUR) as disguised dividends from that company during the tax year 2003. An additional tax and a tax surcharge (veronkorotus, skatteförhöjning) of EUR 1,700 were imposed. 8. The applicant sought rectification from the local Tax Rectification Committee (verotuksen oikaisulautakunta, prövningsnämnden i beskattningsärenden). 9. On 25 January 2006 the Tax Rectification Committee rejected the applicant’s application. It found that the applicant had given incomplete information to taxation authorities and tax had therefore been incompletely or partially levied.

Therefore the additional tax and the tax surcharges imposed on him were not considered to be too high. 10. The applicant appealed to the Kuopio Administrative Court (hallinto-oikeus, förvaltningsdomstolen). 11. On 29 May 2008 the Kuopio Administrative Court rejected the applicant’s appeal on the same grounds as the Tax Rectification Committee. 12. The applicant appealed to the Supreme Administrative Court (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen). 13. On 1 April 2009 the Supreme Administrative Court refused the applicant leave to appeal. 14. On 19 August 2008 the public prosecutor brought charges against the applicant of, inter alia, tax fraud (veropetos, skattebedrägeri) concerning the tax year 2003. According to the charges, the applicant was accused of tax fraud as he had under-declared his income.

The undeclared income amounted to EUR 33,000 for the tax year 2003 and, consequently, the tax imposed in 2003 had been EUR 12,420 too low. 15. On 13 February 2009 the Tuusula District Court (käräjäoikeus, tingsrätten) convicted the applicant of tax fraud and imposed a suspended prison sentence of 8 months. He was also ordered to pay to the tax authority EUR 9,500 plus interest. The court found that the amount of disguised dividends was EUR 26,882.90 and that the tax due amounted to EUR 9,500. 16. By letter dated 26 April 2010 the applicant appealed to the Helsinki Appeal Court (hovioikeus, hovrätten), requesting that the charges be dismissed. 17. On 25 March 2010 the Helsinki Appeal Court convicted the applicant as charged and sentenced him to 10 months in prison.

It ordered the applicant to pay the tax authorities EUR 12,420 plus interest. The court found that, contrary to the opinion of the District Court, the value-added tax was to be included in the amount of disguised dividends. The correct amount of disguised dividends was thus EUR 33,000 and the tax evaded amounted to EUR 12,420. 18. By letter dated 24 May 2010 the applicant appealed to the Supreme Court (korkein oikeus, högsta domstolen), requesting that the charges and the compensation claim be dismissed without examining the merits or alternatively that they be rejected. He claimed, by referring to Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention and to the Court’s case-law, that the ne bis in idem principle had been violated as tax surcharges had already been imposed for the same acts by a decision which had become final.

19. On 1 September 2010 the Supreme Court refused the applicant leave to appeal.