ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 477/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 477/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC R.C.I. SA București în contradictoriu cu pârâtul M.T.I. București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună constatarea nulității absolute a deciziei emise de pârât prin care BT S. SA a fost desemnată câștigătoare a procedurii de selecție a persoanei care urma să întemeieze vânzarea prin oferta publică secundară la Bursa de Valori București a 5% din capitalul social al CN A.I.H.C. SA, să oblige pârâtul să reanalizeze ofertele în temeiul algoritmului de calcul prevăzut în documentația de atribuire precum și suspendarea procedurii de atribuire a contractului de servicii de investiții financiare până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
BT S. SA a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului prin care a solicitat respingerea acțiunii. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, instanța de fond reținând, în esență, că algoritmul de calcul folosit de Comisia de Evaluare a corespuns cerințelor de proporționalitate și de respectare a concurenței candidaților fiind de comun acord cu documentația de atribuire. Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin Decizia nr. 230 din 30 aprilie 2009, instanța de control judiciar reținând legalitatea și temeinicia sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.C.I. SA București, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta - reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte: - considerentele deciziei reprezintă o reiterare superficială a argumentelor primei instanțe instanța de apel ignorând în mod nejustificat criticile aduse sentinței, neoferind o motivare proprie ci rezumându-se doar să aprobe apărările intimatei din întâmpinarea de la fond; - instanța de apel a reținut în mod greșit că metoda de calcul aplicată de reclamantă a respectat prevederile legale, formula de calcul corectă fiind următoarea: Pof=0,25 x Pcf+0,75xPcv; - interpretarea dată de către instanța de apel metodologiei de calcul în vederea solicitării ofertei câștigătoare a licitației este eronată, algoritmul de calcul nefiind în acord cu documentația de atribuire.
Recurenta - reclamantă conchide în sensul că solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului pârâtei împotriva sentinței apelate, schimbării în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată; Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta. Sub aspectul primei critici, Înalta Curte reține că decizia recurată este motivată din perspectiva dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Reluarea în considerentele deciziei a unor argumente folosite de instanța de fond în fundamentarea soluției pronunțate este lipsită de relevanță juridică odată ce prin decizie se menține hotărârea apelată și se răspunde criticilor aduse acesteia de către apelantă, abordarea stilistică în motivarea hotărârii fiind apanajul exclusiv al instanței.
Următoarele critici aduse deciziei recurate vizează aspecte ce au în vedere situații de fapt, de administrare a probelor și care nu pot forma obiectul examenului de legalitate în recurs întrucât vizează netemeinicia hotărârii recurate. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.C.I. SA București împotriva Deciziei nr. 230 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.