ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 2515/116/2007 al Tribunalului Călărași, reclamanții P.D., R.A., H.E., H.B.G., B.S.R., G.I.M., F.L.E., S.A. și S.T.M. au acționat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. București, SC I. SA Călărași și SC S.W. SRL Lehliu Gară, în contradictoriu cu care au solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni din 1994 și din 31 iulie 2000 încheiate între F.P.S. (în prezent A.V.A.S. București) și SC I.L. SA Călărași respectiv SC I.L. SA Lehliu Gară societăți ce aveau în patrimoniul lor imobilele asupra cărora reclamanții au susținut că sunt proprietari.

În cursul soluționării pe fond a cauzei, pârâta SC I. SA Călărași a formulat cerere reconvențională, susținând că în ce privește contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 1994 încheiat de această societate cu F.P.S. București pentru imobilul din comuna Fundulea, județul Călărași cauza a fost soluționată prin Decizia definitivă nr. 399 din 12 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și deci nu poate face obiectul cauzei. Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2635 din 11 decembrie 2007 a respins atât acțiunea reclamanților cât și cererea reconvențională formulată în cauză. Recurenții au fost obligați la plata de cheltuieli de judecată în favoarea SC I. SA Călărași și SC S.W.

SRL Lehliu Gară. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că întrucât reclamanții au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 că față de dispozițiile exprese ale art. 45 din această lege și în considerarea aspectului că actele a căror nulitate s-a cerut a se constata nu intră sub incidența textului de lege menționat, nu au vocația de a cere nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni. S-a mai reținut de asemenea că din motivarea acțiunii nu rezultă existența unor motive ce ar justifica constatarea nulității absolute a acestor acte potrivit dreptului comun și nici că s-ar fi încălcat dispozițiile imperative ale legilor în baza cărora au fost perfectate respectivele contracte.

Apelul declarat de reclamanții P.D. și R.A. a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 473 din 24 octombrie 2008, apelanții fiind obligați la plata de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC S.W. SRL Lehliu Gară. La pronunțarea hotărârii de mai sus, instanța de apel a reținut că actele a căror nulitate s-a solicitat de reclamanți, sunt contracte ce intră sub incidența legilor privatizării și ca urmare interpretarea dată de instanța de fond care a constatat că aceste contracte sunt valabil încheiate este singura interpretare legală care se impune în speță. Reclamanții P.D. și R.A.

au declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel susținând că este nelegală întrucât: - a fost pronunțată de o instanță necompetentă material; nu era competentă să soluționeze cauza instanța comercială ci aceea de drept civil; - a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii preluând cele reținute de instanța de fond potrivit cu care contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale supuse procesului de privatizare, nu intră sub incidența art. 45 din Legea nr. 10/2001; - hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recursul reclamanților este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, se constată, că acestea sunt nefondate.

Astfel, motivul de recurs vizând necompetența materială a instanței care a soluționat cauza nu poate constitui motiv de casare/modificare a deciziei recurate, întrucât acest aspect a fost soluționat prin încheierea din 17 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. (Dosarul nr. 2515/116/2007). Prin această încheiere s-a admis excepția necompetenței materiale a secției civile a Curții de Apel București și cauza a fost înaintată spre competentă soluționare secției comerciale a aceleiași instanțe. Nu este întemeiat nici motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii întrucât s-a reținut corect în hotărârea recurată că sunt perfect valabil încheiate contractele în discuție, cu respectarea dispozițiilor legilor în vigoare la aceea dată, astfel că urmare vânzării valabil încheiate, societățile pârâte au devenit acționari unici, proprietari exclusivi și de bună credință a bunurilor din patrimoniu.

Este de asemenea nefondat și motivul de recurs potrivit cu care hotărârea din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Din cercetarea considerentelor acesteia rezultă cu prisosință că toate motivele de apel invocate de recurenți au fost analizate de instanță. În contextul celor ce preced, recursul reclamanților este nefondat și în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții P.D. și R.A. împotriva Deciziei comerciale nr. 473 din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.