ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2411/2014

Deliberând asupra

cauzei de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1687 din 4 decembrie

2013 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a constatat perimat recursul

declarat de reclamantul I.V. împotriva deciziei civile nr. 25 din 24 ianuarie

2011, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 1878/208/2010.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că la termenul de judecată din data de 10 octombrie

2011 părțile au lipsit în mod nejustificat și că nici nu au solicitat judecarea

recursului în lipsă, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea de Apel a

reținut incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că de la

data suspendării cauza a rămas în nelucrare, părțile nefăcând nici un act de

procedură până la 19 noiembrie 2013, când din oficiu s-a fixat termen pentru discutarea

perimării.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul I.V.M., susținând nelegalitatea soluției.

Verificând regularitatea

sesizării, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, având în vedere următoarele

considerente:

În speță, recursul a fost

exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat perimat recursul

declarat împotriva deciziei civile nr. 25 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin.

Potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei

căi de atac „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.

De asemenea, potrivit

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile cele „date în

recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

A fortiori, au acest caracter,

irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluționată prin reținerea

unui incident procedural, cum este cel al perimării.

Or, așa cum s-a menționat

anterior, cu referire la dispozițiile procedurale care circumstanțiază obiectul

recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale

de atac, care a fost epuizată prin exercitarea deja a dreptului la recurs (având

în vedere sistemul unicității căilor de atac).

Împrejurarea că în

art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menționează că „hotărârea care constată perimarea

este supusă recursului”, nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de

această cale de atac și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural

al perimării tocmai în legătură cu judecata unui recurs, cum este cazul de față.

Aceasta întrucât intenția

legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după

ce hotărârea a devenit irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.

La aceeași concluzie conduce

și coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul

recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri

irevocabile.

Astfel spus, hotărârea

pronunțată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă și

hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de

această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului

- „accesorium sequitur principale”).

Cum exercitarea unei căi

de atac nu se poate face decât în cadrul sistemului legal reglementat, rezultă că

recursul, fiind exercitat în speță în afara sistemului permis de lege, este inadmisibil,

sens în care va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul I.V.M. împotriva deciziei nr. 1687 din 4 decembrie

2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 septembrie 2014.