ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2411/2014

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 1687 din 4 decembrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a constatat perimat recursul declarat de reclamantul I.V. împotriva deciziei civile nr. 25 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 1878/208/2010. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2011 părțile au lipsit în mod nejustificat și că nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsă, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Curtea de Apel a reținut incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că de la data suspendării cauza a rămas în nelucrare, părțile nefăcând nici un act de procedură până la 19 noiembrie 2013, când din oficiu s-a fixat termen pentru discutarea perimării.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.V.M., susținând nelegalitatea soluției. Verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente: În speță, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat perimat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 25 din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.

De asemenea, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile cele „date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”. A fortiori, au acest caracter, irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluționată prin reținerea unui incident procedural, cum este cel al perimării. Or, așa cum s-a menționat anterior, cu referire la dispozițiile procedurale care circumstanțiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac, care a fost epuizată prin exercitarea deja a dreptului la recurs (având în vedere sistemul unicității căilor de atac). Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ.

se menționează că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului”, nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării tocmai în legătură cu judecata unui recurs, cum este cazul de față. Aceasta întrucât intenția legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a exercita recurs. La aceeași concluzie conduce și coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Astfel spus, hotărârea pronunțată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului - „accesorium sequitur principale”). Cum exercitarea unei căi de atac nu se poate face decât în cadrul sistemului legal reglementat, rezultă că recursul, fiind exercitat în speță în afara sistemului permis de lege, este inadmisibil, sens în care va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.V.M. împotriva deciziei nr. 1687 din 4 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2014.