ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1419/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 26 martie 2013 petenții Ș.V. și Ș.V.

au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 858

din 18 februarie 2010, pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. 5154/314/2008,

în sensul de a nu se proceda la punerea în executare a acesteia.

Prin încheierea de

îndreptare a erorii materiale din data de 14 august 2013, prima instanță a

respins cererea petenților Ș.V. și Ș.V., privind îndreptarea erorii materiale

strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 858 din 18 februarie 2010

pronunțată de Judecătoria Suceava, în Dosarul nr. 5154/314/2008, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri,

au formulat apel reclamantul Ș.V. și intervenientul Ș.V.

În motivare, au

arătat că instanța de judecată, ca urmare a analizei judiciare, a confundat

sentința civilă nr. 4603 din 30 octombrie 2008 a Judecătoriei Suceava,

inexistentă în dosar, cu sentința civilă nr. 858 din 18 februarie 2010, prin

care solicitase nepunerea în executare a acesteia.

Prin Decizia nr. 463

din 26 noiembrie 2013 Tribunalul Suceava a respins apelul formulat de reclamantul

Ș.V. și intervenientul Ș.V. împotriva încheierii de eroare materială din data

de 14 august 2013 a Judecătoriei Suceava (Dosar nr. 5154/314/2008), intimați fiind

pârâții C.C.C., C.D.C., C.A.G. prin reprezentant legal C.D., Ș.T.G. și

intervenientul Ș.N., ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul Ș.V. și intervenientul Ș.V.

Prin încheierea din

25 februarie 2014, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a

dispus suspendarea judecării cauzei.

La data de 26

februarie 2015 recurenții Ș.V. și Ș.V. au formulat cerere de repunere a cauzei

pe rol.

La acest termen Curtea

de Apel Suceava a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului.

Analizând cu

prioritate această excepție, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Curtea

a constatat că potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire sau orice altă cerere de

reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă

a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C.

proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare

începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar

cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art.

249 și 250 C. proc. civ.

În speță, la data de

25 februarie 2014 când s-a dispus suspendarea și până la data când s-a împlinit

termenul de perimare, 25 februarie 2015, calculat conform art. 101 alin. (3) C.

proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în

vederea continuării judecății.

Conform art. 101 alin.

(3) C. proc. civ. termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc

în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Termenul

de perimare este un termen stabilit pe ani, astfel încât se calculează potrivit

acestor dispoziții iar nu conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., astfel

cum invocă recurenții prin concluziile scrise.

Potrivit art. 102 alin.

(1) C. proc. civ. termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de

procedură dacă legea nu dispune altfel. Termenul de perimare, astfel cum

rezultă din art. 248 C. proc. civ. începe să curgă de la ultimul act de

procedură îndeplinit în cauză, în speță încheierea de suspendare a judecării

cauzei. Aceasta fiind irevocabilă, potrivit art. 261 alin. (3) C. proc. civ. nu

trebuia comunicată părților, care aveau obligația de a urmări desfășurarea și

finalizarea procesului, de a îndeplini actele de procedură în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, conform art. 129 alin.

(1) C. proc. civ.

Conform art. 249 C.

proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut

în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Un

astfel de act nu este cererea făcută de recurentul Ș.V. la data de 10 iunie 2014

de eliberare a unei copii de pe hotărârea tribunalului, pentru că nu este act

de procedură făcut în vederea judecării procesului.

Recurenții au mai

invocat faptul că intimatul Ș.T.G. ar fi decedat la data de 20 februarie 2015,

fapt nedovedit, nici pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare nefiind

menționat acest aspect, dar oricum este irelevant pentru că un astfel de

eveniment nu determină suspendarea termenului de perimare, neîncadrându-se în

cazurile de suspendare a cursului perimării reglementate expres și limitativ de

art. 250 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin Decizia nr. 118 din

7 aprilie 2015 a constatat perimat recursul.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs în data de 10 aprilie 2015 reclamantul Ș.V. și

intervenienții Ș.V. și Ș.N.

Au solicitat

admiterea recursului, respingerea excepției de tardivitate și continuarea

judecății. Au susținut că recursul este admisibil întrucât calea de atac

privește un incident procedural apărut în timpul recursului și nu fondul

cauzei. Sentința civilă nr. 858 din 18 februarie 2010 a Judecătoriei Suceava

conține erori materiale și de judecată, astfel încât nu poate fi pusă în

executare. Prezentul recurs trebuie să fie admisibil pentru a se asigura

părților dreptul la un proces echitabil și pentru a se înlătura erorile

reclamate.

Înalta Curte, la

termenul de judecată din data de 28 mai 2015, a supus dezbaterii excepția

inadmisibilității recursului, pe care o găsește incidentă cauzei pentru

următoarele considerente:

În speță, recursul a

fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat

perimat recursul exercitat împotriva Deciziei nr. 463 din 26 noiembrie 2013

Tribunalul Suceava.

Împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 299 alin.

(1) C. proc. civ. (1865, norme aplicabile speței) care reglementează obiectul

recursului, sunt supuse acestei căi de atac „hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională”.

De asemenea, au acest

caracter, irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost

soluționată prin reținerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.

Or, așa cum s-a

menționat anterior, cu referire la dispozițiile procedurale care

circumstanțiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai

este deschisă această cale de atac.

Împrejurarea că în art.

253 alin. (2) C. proc. civ. se menționează că „hotărârea care constată

perimarea este supusă recursului”, nu poate fi înțeleasă în sensul că este

susceptibilă de această cale de atac și decizia prin care se constată

intervenit incidentul procedural al perimării.

Aceasta, întrucât

intenția legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a

recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă fiind, astfel, epuizat

dreptul de a exercita recurs.

Textul de lege

anterior menționat, la data când a fost introdus în C. proc. civ., a urmărit

numai să desființeze apelul împotriva hotărârilor date în perimare, iar nu să

deschidă posibilitatea exercitării recursului împotriva unei hotărâri

irevocabile, cum este în cauza de față.

Perimarea este un

simplu incident în judecarea cauzei, incident care se rezolvă în cursul

judecății pe cale de excepție, astfel că nu se poate admite ca pentru hotărârea

prin care se rezolvă acest incident să existe o cale de atac pe care legea nu o

îngăduie cu privire la hotărârea asupra fondului.

La aceeași concluzie

conduce și coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin.

(1) C. proc. civ. și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care,

definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi

reprezentat de hotărâri irevocabile.

Astfel spus,

hotărârea pronunțată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs

numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost

susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul

urmează soarta principalului „accesorium sequitur principale”).

Prin urmare, decizia

recurată, fiind pronunțată în calea extraordinară de atac a recursului, este

irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. și nu se încadrează

în dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevede ce hotărâri pot

fi atacate cu recurs.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, ceea ce face de

prisos cercetarea criticilor formulate de recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul Ș.V. și de intervenienții Ș.V., Ș.N. împotriva

Deciziei nr. 118 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2015.