ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2332/2014

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2/C din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul F.G.l. împotriva sentinței nr. 3684 din 30 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția I civilă; a fost anulată sentința atacată și, în evocarea fondului, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului Constanța, ca nefondată; a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca nefondată; a fost obligat reclamantul la 550 lei cheltuieli de judecată către pârât. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, în cadrul contestației întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, raportul juridic prevăzut de această normă legală este stabilit între persoana îndreptățită.

care a transmis notificarea și entitatea juridică care, conform legii speciale, a soluționat notificarea sau avea obligația de a o soluționa, care în speță este unitatea administrativ teritorială, respectiv municipiul Constanța, în calitate de unitate deținătoare, iar nu primarul municipiului Constanța, pentru că acesta nu a emis în nume propriu dispoziția atacată, ci ca reprezentant al unității administrativ teritoriale și în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în această calitate, printre care și aceea stabilită de art. 67 din Legea nr. 215/2001, de emitere a unei dispoziții motivate. Coroborarea argumentelor expuse conduce la concluzia că aprecierea instanței de fond asupra cadrului procesual pasiv al litigiului contravine disp.

art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001 și impune, potrivit art. 480 alin. (2) din noul C. proc. civ., admiterea apelului, cu consecința anulării hotărârii atacate și a judecării procesului prin evocarea fondului, în condițiile aiin.3 al textului, mtmcât litigiul a fost greșit soluționat fără cercetarea fondului și niciuna dintre părți nu a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Pe fondul contestației, curtea de apel a reținut că dispoziția din 14 februarie 2013, contestată în cauză, a fost emisă de primarul municipiului Constanța în considerarea hotărârilor judecătorești pronunțate într-un litigiu anterior purtat, între părți, dar și a notificării din 04 aprilie 2001, astfel că beneficiul măsurilor reparatorii a fost recunoscut tuturor titularilor acesteia, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (2), dar și a art. 22 alin. (1) și art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Statuările instanțelor din hotărârile pronunțate în litigiul anterior nu au drept consecință înlăturarea dreptului numitului F.D.L. la recunoașterea beneficiului legii speciale de reparație pentru că, potrivit art. 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, entitatea investită cu soluționarea notificării, care în cauză a fost formulată cu respectarea condițiilor legale, este competentă să aprecieze asupra calității numitului F.D.L., de moștenitor al proprietarului deposedai, ca și asupra îndreptățirii lui la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Constanța. Instanța de apel a reținut că reclamantul nu a contestat calitatea numitului F.D.L.

de titular al notificării din 2001 și nici calitatea acestuia de moștenitor al proprietarului deposedat, dar a pretins că, urmare a neparticipării procesuale a fratelui său în litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 901/2010 a Tribunalului Constanța, ale cărui cheltuieli a refuzat să le suporte, acesta nu mai poate pretinde acordarea măsurilor reparatorii recunoscute prin hotărârea judecătorească anterior menționată, care se cuvin, exclusiv, titularilor acelei acțiuni. Susținerea reclamantului echivalează cu invocarea dreptului de accesibilitate, dar reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu este incidență speței și, pe cale de consecință, nu poate justifica pretenția de acordare a măsurilor reparatorii pentru întreg imobilul în litigiu doar în favoarea unora dintre titularii notificării prin care acestea au fost solicitate.

Dispozițiile legale menționate au scopul de a proteja interesele de ordin privat ale moștenitorului care formulează notificare, astfel că pot fi invocate doar de partea în favoarea căreia norma a fost edictată. respectiv persoana care a formuiat notificare, împotriva moștenitorilor care nu au urmat procedura administrativă stabilită de Legea nr. 10/2001. Or, fratele reclamantului - F.D.L., a respectat această cerință a legii și, în calitate de moștenitor al proprietarului deposedat abuziv de stat, este îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat. Din cele ce preced rezultă că dispoziția contestată este conformă prevederilor art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 și nu aduce atingere dreptului reclamantului Ia acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Constanța, astfel că acțiunea este nefondată.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la 550 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.G.I. considerând-o netemeinică și nelegală pentru motivele prevăzute de art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ. În susținerea primului motiv de recurs, reclamantul a arătat că ambele instanțe au încălcat hotărârea judecătorească anterioară, pronunțată în Dosarul nr. 2010/118/2008 - definitivă și irevocabilă, deoarece nu au avut în vedere că în dispoziția emisă de intimat a fost inclusă și o altă persoană, încălcându-se autoritatea de lucru judecat. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, reclamantul a susținut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în lumina jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și C.E.D.O.

Totodată, s-a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 451 C. proc. civ. în temeiul cărora reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât, deși cel din urmă a pierdut procesul și a avut o atitudine abuzivă. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul a fost înregistrat, la data de 19 mai 2014. Instanța a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților, iar intimatul municipiul Constanța, prin primar, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a formulat în scris punct de vedere asupra raportului. Intimatul a solicitat să se constate inadmisibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 2/C/2014 a Curții de Apel Constanța, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei.

constând în onorariu de avocat. Analizând, în condițiile, art. 493 alin. (2) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta esle inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă, pentru următoarele considerente: Litigiul de față este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Astfel, prin cererea formulată, reclamantul F.G.l. a solicitat anularea parțială a dispoziției nr. 371 din 14 februarie 2013 emisă de primarul municipiului Constanța. în sensul înlăturării din această dispoziție a pârâtului F.L.D. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin Decizia nr. 2/C din 29 ianuarie 2014, a admis apelul declarat de reclamantul F.G.I.

împotriva sentinței nr. 3684 din 30 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția l civilă; a anulat sentința atacată și în evocarea fondului, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului Constanța, ca nefondată; a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată; a obligat reclamantul la 550 lei cheltuieli de judecată către pârât. Decizia este definitivă. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursul ui.care este de competența curții de apel. Totodată, alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, prevăd că: „(1) Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului ia instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanța este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară." De asemenea, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apei, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În temeiul art. 483 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Față de cele ce preced, Decizia civilă nr. 2/C din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul F.G.l. va fi obligat sa plătească intimatului municipiul Constanța, prin primar suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, conform dovezii aflată la fila 23 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.G.I., cu domiciliul în București, sector 2, împotriva Deciziei nr. 2/C din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Constanța, prin primar, cu sediul în Constanța, jud, Constanța. Obligă recurentul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul municipiul Constanța, prin primar. Fără nieio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi. 23 septembrie 2014.