ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2332/2014

Deliberând

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2/C din 29

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a

fost admis apelul declarat de reclamantul F.G.l. împotriva sentinței nr. 3684

din 30 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția I civilă; a fost

anulată sentința atacată și, în evocarea fondului, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a municipiului Constanța, ca nefondată; a

fost respinsă acțiunea reclamantului, ca nefondată; a fost obligat reclamantul

la 550 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, în cadrul contestației întemeiată pe

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, raportul

juridic prevăzut de această normă legală este stabilit între persoana

îndreptățită. care a transmis notificarea și entitatea juridică care, conform

legii speciale, a soluționat notificarea sau avea obligația de a o soluționa,

care în speță este unitatea administrativ teritorială, respectiv municipiul

Constanța, în calitate de unitate deținătoare, iar nu primarul municipiului

Constanța, pentru că acesta nu a emis în nume propriu dispoziția atacată, ci ca

reprezentant al unității administrativ teritoriale și în îndeplinirea

atribuțiilor care îi revin în această calitate, printre care și aceea stabilită

de art. 67 din Legea nr. 215/2001, de emitere a unei dispoziții motivate.

Coroborarea

argumentelor expuse conduce la concluzia că aprecierea instanței de fond asupra

cadrului procesual pasiv al litigiului contravine disp. art. 21 și 22 din Legea

nr. 10/2001 și impune, potrivit art. 480 alin. (2) din noul C. proc. civ.,

admiterea apelului, cu consecința anulării hotărârii atacate și a judecării

procesului prin evocarea fondului, în condițiile aiin.3 al textului, mtmcât

litigiul a fost greșit soluționat fără cercetarea fondului și niciuna dintre

părți nu a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Pe fondul

contestației, curtea de apel a reținut că dispoziția din 14 februarie 2013,

contestată în cauză, a fost emisă de primarul municipiului Constanța în

considerarea hotărârilor judecătorești pronunțate într-un litigiu anterior

purtat, între părți, dar și a notificării din 04 aprilie 2001, astfel că

beneficiul măsurilor reparatorii a fost recunoscut tuturor titularilor

acesteia, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (2), dar și a art. 22 alin.

(1) și art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Statuările

instanțelor din hotărârile pronunțate în litigiul anterior nu au drept

consecință înlăturarea dreptului numitului F.D.L. la recunoașterea beneficiului

legii speciale de reparație pentru că, potrivit art. 4.2 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

entitatea investită cu soluționarea notificării, care în cauză a fost formulată

cu respectarea condițiilor legale, este competentă să aprecieze asupra

calității numitului F.D.L., de moștenitor al proprietarului deposedai, ca și

asupra îndreptățirii lui la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din

Constanța.

Instanța de

apel a reținut că reclamantul nu a contestat calitatea numitului F.D.L. de

titular al notificării din 2001 și nici calitatea acestuia de moștenitor al

proprietarului deposedat, dar a pretins că, urmare a neparticipării procesuale

a fratelui său în litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 901/2010 a

Tribunalului Constanța, ale cărui cheltuieli a refuzat să le suporte, acesta nu

mai poate pretinde acordarea măsurilor reparatorii recunoscute prin hotărârea

judecătorească anterior menționată, care se cuvin, exclusiv, titularilor acelei

acțiuni.

Susținerea

reclamantului echivalează cu invocarea dreptului de accesibilitate, dar

reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu este

incidență speței și, pe cale de consecință, nu poate justifica pretenția de

acordare a măsurilor reparatorii pentru întreg imobilul în litigiu doar în

favoarea unora dintre titularii notificării prin care acestea au fost

solicitate.

Dispozițiile

legale menționate au scopul de a proteja interesele de ordin privat ale

moștenitorului care formulează notificare, astfel că pot fi invocate doar de

partea în favoarea căreia norma a fost edictată. respectiv persoana care a

formuiat notificare, împotriva moștenitorilor care nu au urmat procedura

administrativă stabilită de Legea nr. 10/2001.

Or, fratele

reclamantului - F.D.L., a respectat această cerință a legii și, în calitate de

moștenitor al proprietarului deposedat abuziv de stat, este îndreptățit la

acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat.

Din cele ce

preced rezultă că dispoziția contestată este conformă prevederilor art. 4 alin.

(2) și (4) din Legea nr. 10/2001 și nu aduce atingere dreptului reclamantului

Ia acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Constanța, astfel că

acțiunea este nefondată.

În temeiul art.

453 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la 550 lei cheltuieli

de judecată către intimatul pârât.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.G.I. considerând-o netemeinică

și nelegală pentru motivele prevăzute de art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În susținerea

primului motiv de recurs, reclamantul a arătat că ambele instanțe au încălcat

hotărârea judecătorească anterioară, pronunțată în Dosarul nr. 2010/118/2008 -

definitivă și irevocabilă, deoarece nu au avut în vedere că în dispoziția emisă

de intimat a fost inclusă și o altă persoană, încălcându-se autoritatea de

lucru judecat.

Referitor la

cel de-al doilea motiv de recurs, reclamantul a susținut o greșită interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în lumina

jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și C.E.D.O.

Totodată, s-a

invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 451 C. proc. civ. în temeiul

cărora reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către

intimatul-pârât, deși cel din urmă a pierdut procesul și a avut o atitudine

abuzivă.

Pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul a fost înregistrat, la data de 19

mai 2014.

Instanța a

dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., întocmirea

raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost

comunicat părților, iar intimatul municipiul Constanța, prin primar, în temeiul

art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a formulat în scris punct de vedere asupra

raportului.

Intimatul a

solicitat să se constate inadmisibilitatea formulării căii de atac a recursului

împotriva Deciziei civile nr. 2/C/2014 a Curții de Apel Constanța, cu obligarea

recurentului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei. constând în

onorariu de avocat.

Analizând, în

condițiile, art. 493 alin. (2) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte

constată că acesta esle inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă,

pentru următoarele considerente:

Litigiul de

față este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel, prin

cererea formulată, reclamantul F.G.l. a solicitat anularea parțială a

dispoziției nr. 371 din 14 februarie 2013 emisă de primarul municipiului

Constanța. în sensul înlăturării din această dispoziție a pârâtului F.L.D.

Curtea de Apel

Constanța, secția I civilă, prin Decizia nr. 2/C din 29 ianuarie 2014, a admis

apelul declarat de reclamantul F.G.I. împotriva sentinței nr. 3684 din 30

septembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția l civilă; a anulat sentința

atacată și în evocarea fondului, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a municipiului Constanța, ca nefondată; a respins acțiunea

reclamantului, ca nefondată; a obligat reclamantul la 550 lei cheltuieli de

judecată către pârât. Decizia este definitivă.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea

tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției

motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este

supusă recursul ui.care este de competența curții de apel.

Totodată, alin.

(1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012,

prevăd că:

„(1) Daca prin

prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se

prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este

"definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta

va fi supusă numai apelului ia instanța ierarhic superioară.

(2)

Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se

prevede că hotărârea judecătorească de primă instanța este "supusă

recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz,

legea specială folosește o altă expresie similară."

De asemenea,

potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive,

hotărârile date în apei, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs.

În temeiul art.

483 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile

date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de

primă instanță sunt supuse numai apelului.

Față de cele ce

preced, Decizia civilă nr. 2/C din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

În temeiul

dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul F.G.l. va fi obligat

sa plătească intimatului municipiul Constanța, prin primar suma de 350 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, conform

dovezii aflată la fila 23 din dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.G.I., cu domiciliul în

București, sector 2, împotriva Deciziei nr. 2/C din 29 ianuarie 2014 a Curții

de Apel Constanța, secția I civilă. în contradictoriu cu intimatul Municipiul

Constanța, prin primar, cu sediul în Constanța, jud, Constanța.

Obligă

recurentul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimatul municipiul Constanța, prin primar.

Fără nieio cale

de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi. 23 septembrie 2014.