ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2162/2014

Asupra

cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

Prin

Decizia civila nr. 11 C din 19,02.2014 pronunțată de

Cartea de Apei Constanța,

secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta C.I. împotriva

sentinței civile nr. 3610 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția

I civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Municipiul Medgidia, prin

primar, Primarul municipiului Medgidia și Primăria municipiului Medgidia.

Împotriva acestei

hotărâri definitive a declarat recurs reclamanta C.I.,

ce a fost înregistrat pe rolul Curții

de Apel Constanța la data de 20 mai 2014 și înaintat de această instanță, la

data de 30 mai 2014, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă

a procedat, ia data de 18 iunie 2014, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că

recursul nu este admisibil.

Completul de

filtru C.F., la data de 18 iunie 2014, a luat act de conținutul raportului,

dispunând comunicarea acestuia către părțile în litigiu, conform dispozițiilor art.

493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat atât

recurentei - reclamante, cât și intimaților - pârâți, astfel cum reiese din

dovezile de comunicare aflate la dosar la filele 36-40.

Recurenta -

reclamantă C.I. a depus punct de vedere asupra raportului, fiind transmis prin

fax la data de 30 iunie 2014 și prin poștă Ia data de 1 iulie 2014.

Intimații -

pârâți Primăria municipiului Medgidia, primarul municipiului Medgidia și

Municipiul Medgidia, prin primai' au formulat și depus punct de vedere la 4

iulie 2014 (data poștei), solicitând anularea recursului iar în subsidiar,

respingerea acestuia, ca inadmisibil.

Prin petiția

înregistrată la dosar la data de 7 iulie 2014 recurenta-reclamantă C.I. a

învederat instanței că are studii juridice, sens în care a depus adeverința din

2 iulie 2014 emisă de Facultatea de Drept-Universitatea Româno-Americană (fila

52 dosar recurs),

La data

de 9 iulie 2014, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat

termen pentru judecarea recursului la data de 15 septembrie 2014, în temeiul art.

493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Prin petiția

înregistrată Ia dosar ia data de 15 septembrie 2014, recurenta-reclamantă a

solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstiîuționalitate

a Legii nr. 165/2013 și art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Analizând

recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4994/118/2004 la data de

14 mai 2013,

reclamanta C.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Medgidia, prin primar,

Primarul municipiului Medgidia și Primăria municipiului Medgidia ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției din 15 aprilie 2013

prin care a fost respinsă notificarea din 2013 având ca obiect obligarea

pârâților la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul

teren în suprafață de 5.516 mp ce a aparținut autorului reclamantei, J.T.I., pe

motiv ca nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin

sentința nr. 3610 din 26 septembrie 2013, Tribunalul Constanța, secția I

civilă,

a respins, ca

nefondată, acțiunea reclamantei C.I.

Curtea

de Apel Constanța, secția I civilă, prin Decizia nr. 11 C din 19 februarie 2014

a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanta C.I. împotriva sentinței nr. 3610 din 26

septembrie 2013

s

Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Prin urmare,

decizia recurată a fost pronunțată în soluționarea unui apel într-o cauză având

ca obiect contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a

notificării, acțiunea reclamantei încadrându-se astfel în ipoteza reglementată

prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit

dispozițiilor 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate

prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată

de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a trihimalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de

competența curții de apel."

După

intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,

aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art.

7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., publicată în M. Of. al României nr. 365 din 30 mai 2012, care

prevăd următoarele:

„(1) Dacă prin

prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se

prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este

"definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură

civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile

alin. (1) se aplică șî în cazul în care printr-o lege specială se prevede că

hotărârea judecătoreasca de primă instanță este "supusă recursului"

sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială

folosește o altă expresie similară, "

Legea nr. 10/2001

este o lege specială, astfel că textele de lege citate au incidență în cauza

pendinte.

Totodată,

se reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri

definitive hotărârile date în apei, fără drept de recurs, precum și cele

neatacate cu recurs.

De asemenea,

conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse

recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În acest

context, trebuie subliniat că principiul legalității căilor de atac presupune

faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute delege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu

se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din

Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi

atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că

exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea

acesteia.

Prin urmare,

față de dispozițiile legale menționate, se constată că Decizia civilă nr. 11/C

din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, împotriva

căreia reclamanta C.I. a declarat recurs, este o hotărâre definitivă,

nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecință,

având în vedere dispozițiile art 248 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 493

alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamanta.

Înalta Curte,

referitor la cererea formulată de recurenta-reclamantă, de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționaiitate a Legii nr. 165/2013 și art.

22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reține următoarele:

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în

fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dîntr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

În cauză,

cerința impusă de textul legal menționat nu este îndeplinită, deoarece litigiul

a fost soluționat definitiv prin Decizia nr. 11/Cdin 19 februarie 2014 a Curții

de Apel Constanța, secția I civilă, iar câtă vreme recursul declarat împotriva

acestei decizii este inadmisibil, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de

dispozițiile Legii nr. 47/1992 pentru a invoca o excepție de neconstituționalitate

într-un proces care a fost deja finalizat, o atare cerere putând fi formulată

și supusă examinării doar în situația în care recursul ar fi fost admisibil,

ceea ce însă, nu este cazul în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva Deciziei nr. 11/C

din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apei Constanța, secția I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei

căi de atac și se comunică părților.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2014.