ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2162/2014

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civila nr. 11 C din 19,02.2014 pronunțată de Cartea de Apei Constanța, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta C.I. împotriva sentinței civile nr. 3610 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Municipiul Medgidia, prin primar, Primarul municipiului Medgidia și Primăria municipiului Medgidia. Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamanta C.I., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 20 mai 2014 și înaintat de această instanță, la data de 30 mai 2014, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a procedat, ia data de 18 iunie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C.F., la data de 18 iunie 2014, a luat act de conținutul raportului, dispunând comunicarea acestuia către părțile în litigiu, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat atât recurentei - reclamante, cât și intimaților - pârâți, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar la filele 36-40. Recurenta - reclamantă C.I.

a depus punct de vedere asupra raportului, fiind transmis prin fax la data de 30 iunie 2014 și prin poștă Ia data de 1 iulie 2014. Intimații - pârâți Primăria municipiului Medgidia, primarul municipiului Medgidia și Municipiul Medgidia, prin primai' au formulat și depus punct de vedere la 4 iulie 2014 (data poștei), solicitând anularea recursului iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca inadmisibil. Prin petiția înregistrată la dosar la data de 7 iulie 2014 recurenta-reclamantă C.I. a învederat instanței că are studii juridice, sens în care a depus adeverința din 2 iulie 2014 emisă de Facultatea de Drept-Universitatea Româno-Americană (fila 52 dosar recurs), La data de 9 iulie 2014, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 septembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Prin petiția înregistrată Ia dosar ia data de 15 septembrie 2014, recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstiîuționalitate a Legii nr. 165/2013 și art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4994/118/2004 la data de 14 mai 2013, reclamanta C.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Medgidia, prin primar, Primarul municipiului Medgidia și Primăria municipiului Medgidia ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției din 15 aprilie 2013 prin care a fost respinsă notificarea din 2013 având ca obiect obligarea pârâților la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 5.516 mp ce a aparținut autorului reclamantei, J.T.I., pe motiv ca nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința nr. 3610 din 26 septembrie 2013, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei C.I. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin Decizia nr. 11 C din 19 februarie 2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.I.

împotriva sentinței nr. 3610 din 26 septembrie 2013 s Tribunalul Constanța, secția I civilă. Prin urmare, decizia recurată a fost pronunțată în soluționarea unui apel într-o cauză având ca obiect contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a notificării, acțiunea reclamantei încadrându-se astfel în ipoteza reglementată prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a trihimalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel." După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele: „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică șî în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătoreasca de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară, " Legea nr. 10/2001 este o lege specială, astfel că textele de lege citate au incidență în cauza pendinte. Totodată, se reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apei, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. De asemenea, conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În acest context, trebuie subliniat că principiul legalității căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute delege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Prin urmare, față de dispozițiile legale menționate, se constată că Decizia civilă nr. 11/C din 19 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, împotriva căreia reclamanta C.I.

a declarat recurs, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. În consecință, având în vedere dispozițiile art 248 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta.

Înalta Curte, referitor la cererea formulată de recurenta-reclamantă, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționaiitate a Legii nr. 165/2013 și art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reține următoarele: Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dîntr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." În cauză, cerința impusă de textul legal menționat nu este îndeplinită, deoarece litigiul a fost soluționat definitiv prin Decizia nr. 11/Cdin 19 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, iar câtă vreme recursul declarat împotriva acestei decizii este inadmisibil, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de dispozițiile Legii nr. 47/1992 pentru a invoca o excepție de neconstituționalitate într-un proces care a fost deja finalizat, o atare cerere putând fi formulată și supusă examinării doar în situația în care recursul ar fi fost admisibil, ceea ce însă, nu este cazul în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva Deciziei nr. 11/C din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apei Constanța, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2014.