ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 390/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, reclamanții M.R., M.F. și Șt.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții R.A.J.A. SA Constanța, C.L. Medgidia, M. Medgidia și C.J. Constanța, obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru restrângerea prerogativelor recunoscute proprietarului de art. 480 C. civ., cu privire la suprafața de 18 000 mp teren situat în intravilanul localității Medgidia, str. Vasile Lupu și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta R.A.J.A. SA Constanța a formulat note scrise, prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției I civilă a Tribunalului Constanța, în raport de natura comercială a cauzei, solicitând trimiterea dosarului spre competentă soluționare Secției a ll-a Civilă a Tribunalului Constanța.

Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2011, instanța a dispus citarea reclamanților cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de14.111 lei și să timbreze cu timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii. Reclamanții au depus cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru de 14.111 și a timbrului judiciar la care au fost obligați sub sancțiunea anulării acțiunii.

Prin încheierea de ședință din 1 august 2011 pronunțată de în dosarul nr. 7398/118/2011/a1 Tribunalul Constanța, secția I civilă, a fost admisă cererea reclamanților și s-a constat că acțiunea înregistrată sub nr. 7398/118/2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, este scutită de la plata taxei de timbru și timbrului judiciar, reținându-se că reclamanții au calitatea de foști deținuți politici, conform înscrisurilor depuse la dosarul nr. 7398/118/2011, în raport de prevederile art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care nu disting asupra izvorului acestor drepturi și interese, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa de timbru.

Prin sentința civilă nr. 6137 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosar nr. 7398/118/2011, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției I civilă în soluționarea cauzei; s-a constatat natura comercială a litigiului și s-a trimis dosarul Secției a ll-a civilă spre competentă soluționare. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a ll-a civilă, sub nr. 7398/118/2011*. Procedând la soluționarea cauzei, pentru termenele de judecată din 15 mai 2012 și 19 iunie 2012, instanța a dispus citarea tuturor reclamanților cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 14.111 lei și depunerii timbrului judiciar în valoare de 5 lei, întrucât instanța a constatat că este învestită cu soluționarea unei acțiuni în pretenții prin care reclamanții solicită obligarea pârâților C.J.

Constanța, M. Medgidia, C.L. Medgidia și R.A.J.A. Constanța la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând despăgubiri datorate pentru restrângerea prerogativelor dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 18.000 mp teren situat în intravilanul orașului Medgidia, str. Vasile Lupu. În apărare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată. Pe cale de excepție, pârâții au invocat netimbrarea acțiunii la valoarea pretențiilor, necompetența funcțională a secției I civilă, în soluționarea cauzei și a inadmisibilitatea acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Totodată, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1822 din 16 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr. 6135/2006.

Conform precizărilor exprese ale reclamanților, s-a reținut că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 29 alin. (5) lit. b) din Legea apelor nr. 107/1996, art. 44 Constituție, art. 480 C. civ., art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., H.G. nr. 930/2005, iar nu pe Legea nr. 10/2001. S-a reținut că reclamanții au formulat note scrise cu privire la natura civilă a litigiului și competența funcțională a secției I civilă în soluționarea cauzei, solicitând totodată respingerea excepției anulării acțiunii ca netimbrată, întrucât prin încheierea din data de 1 august 2011 pronunțată în dosar nr. 7398/118/2011/a1 s-a constatat că acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

Prin încheierea din data de 19 iunie 2012 instanța a respins, ca nefondată, excepția necompetenței funcționale a Secției a ll-a Civilă din cadrul Tribunalului Constanța în soluționarea cauzei, invocată de reclamanți. Prin sentința civilă nr. 2394 din 19 iunie 2012, Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă, a admis excepția anulării acțiunii și a anulat acțiunea, ca netimbrată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, având în vedere obiectul concret și izvorul pretențiilor reclamanților, data precizărilor cu privire la temeiul juridic al acțiunii, dispozițiile art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997 a1 și ale încheierii din data de 1 august 2011 pronunțată în dosar nr. 7398/118/2011/ a1, nu sunt incidente în cauză, întrucât litigiul de față nu privește „drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați din motive politice în perioada regimului comunist”, și, constatând că reclamanții nu au achitat taxa de timbru la valoarea pretențiilor, sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. La data de 7 septembrie 2012 petenta pârâtă SC R.A.J.A.

SA a formulat cerere de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012, în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei reprezentând onorariu avocat, cheltuieli dovedite cu OP nr. 3010 din 14 iunie 2011, depus la dosar. Prin Sentința civilă nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă, a fost admisă cererea SC R.A.J.A. SA și s-a dispus, în temeiul art. 282 2 C. proc. civ., completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunțată în dosar nr. 7398/118/2011* cu mențiunea că, în temeiul 274 C. proc. civ., obligă reclamații M.F., M.R. și Șt.A.I., în solidar, către pârâta SC R.A.J.A.

SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei justificate prin onorariu avocat, reținând că, în cauză, calea procedurală aleasă de petenta pârâtă se circumscrie textului art. 282 2 C. proc. civ., și, în raport de înscrisurile aflate la dosar, cererea este fondată. Împotriva sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 și a sentinței civile nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II- a civilă, reclamanții M.F., M.R. și Șt.A.I. (succesor al reclamantei Șt.E.) au declarat apel, criticând hotărârile atacate ca fiind nelegale și netemeinice. Prin decizia civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanții M.F., Șt.A.I.D.

și M.R. împotriva sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța. Prin aceeași hotărâre, a fost admis apelul declarat de reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. împotriva Sentinței civile nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul nr. 7398/118/2011*. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că, s-a dispus reducerea onorariului cuvenit apărătorului ales al pârâtei SC R.A.J.A. SA la suma de 300 lei. Au fost obligați reclamanții la plata către pârâta SC R.A.J.A. SA a sumei de 300 lei, în solidar, reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Au fost obligați apelanții la plata către intimata SC R.A.J.A.

SA a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, după reducerea lor, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, în ceea ce privește apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă, raportat la prevederile art. 160 C. proc. civ., instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța comercială, după înregistrarea dosarului, a procedat corect la verificarea timbrajului în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a cauzei și temeiul de drept material ales de reclamanți, fiind suverană în a conduce procesul fără a ține seama de dezlegarea anterioară dată de instanța necompetentă.

Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de apelanții reclamanți s-a apreciat ca fiind supusă timbrajului la valoare, nefiind incident niciun caz de scutire dintre cele expres reglementate de Legea nr. 146/1997. Cum în fața primei instanțe nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru stabilită în sarcina reclamanților, instanța de apel a apreciat că în mod temeinic și legal a fost admisă excepția netimbrării acțiunii. Referitor la apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II- a civilă, prin care s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de SC R.A.J.A. SA, fiind obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată ale pârâtei SC R.A.J.A.

SA în cuantum de 5000 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales, instanța de control judiciar a reținut caracterul fondat al cererii de apel, raportat la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. S-a constatat că obligația de suportare a unui onorariu de 5000 lei de către reclamanții apelanți nu reprezintă o prestație echitabilă față de complexitatea dosarului și de munca avocatului mandatat de SC R.A.J.A. SA în raport de modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată. Prin urmare, s-a constat că se impune reformarea soluției pronunțate de prima instanță sub aspectul cuantumului solicitat, acesta fiind redus la suma de 300 lei, sumă pe care reclamanții urmează să o achite, în solidar, către pârâta SC R.A.J.A.

SA, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În privința cheltuielilor solicitate în faza judecății în apel, instanța de apel a constatat că apelanții reclamanți sunt în culpă procesuală, dat fiind caracterul nefondat al apelului pe care aceștia l-au declarat, cuantumul acestor cheltuieli fiind însă cenzurat în raport de numărul de termene acordate în apel, de munca depusă de apărătorul ales al intimatei și de complexitatea cauzei. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. au declarat recurs, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate, sub aspectul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, solicitând admiterea în totalitate a apelului declarat, casarea sentinței civile anterior menționată și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond competentă.

În motivare, recurenții apreciază că instanța a reținut, în mod greșit, că pe parcursului procesului reclamanții ar fi modificat temeiul juridic al cererii, întrucât cauza raportului juridic dedus judecății s-a menținut aceeași pe tot parcursul demersului judiciar. Arată că temeiul juridic al cererii a fost stabilit prin cererea introductivă, acesta fiind Legea nr. 107/1996, art. 44 alin. (5) din Constituția României și art. 480 C. civ., nefiind făcută niciodată vorbire de Legea nr. 10/2001, ca izvor al pretențiilor. În opinia recurenților, instanța de apel a reținut, în mod eronat, că transferul cauzei de la o secție la alta în cadrul aceleași instanțe este o declinare de competență și în consecință, instanța de fond a procedat corect la verificarea timbrajului, fără a ține seama de dezlegarea anterioară dată de instanța necompetentă.

De asemenea, s-a apreciat, în mod nefondat, că în situația transferului dosarului, în cadrul aceleași instanțe, doar dovezile administrate în fața primului complet, pot rămâne câștigate judecății, nu și soluțiile pronunțate anterior transferului. Consideră că încheierea prin care s-a dispus scutirea reclamanților de la plata taxelor de timbru are natura unei încheieri premergătoare, susceptibile de a fi atacate, doar odată cu hotărârea de fond, conform art. 282 alin. (2) și art. 299 alin. (1) C. proc. civ. Prin prisma prevederilor art. 105 C. proc. civ., nulitatea încheierii date în procedura de reexaminare a taxelor de timbru este relativă și nu a produs nici o vătămare, ca să impună anularea sa, în cazul în care ar fi fost vorba de o declinare de competență a instanței de fond.

În consecință, întrucât instanța de fond a admis netemeinic și nelegal excepția de netimbrare a acțiunii, fără a soluționa în fond pricina, soluție menținută de instanța de apel, recurenții solicită, în temeiul art. 312 C. proc. civ., casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Totodată, apreciază că, în mod eronat, cauza a fost soluționată de Secția a ll-a civilă, din cadru instanțelor de fond și de apel, secție specializată, în ceea ce privește litigiile comerciale, respectiv litigiile dintre profesioniști, conform noii legislații. În acest context, arată că obiectul acțiunii în pretenții îl reprezintă plata despăgubirilor aferente folosinței terenului proprietatea recurenților, litigiu eminamente civil și nu comercial (acțiune introdusă anterior noului C. civ.), întrucât nu are ca fundament un fapt sau act de comerț, care să atragă competența secției a ll-a civilă.

Faptul că pârâta SC R.A.J.A. SA are în administrare terenul proprietatea reclamanților și este societate comercială, nu este de natură a atrage competența funcțională a secției specializate. Se susține că între reclamanți și pârâta SC R.A.J.A. SA nu există un raport juridic comercial izvorât dintr-un contract care să presupună drepturi și obligații reciproce, dreptul reclamanților la despăgubiri izvorând din lege. Pentru aceste motive, în cazul admiterii recursului și casării hotărârilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, recurenții solicită trimiterea cauzei la secția I civilă a instanței de fond. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Intimatul-pârât C.L. MEDGIDIA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed: Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se impune precizarea că invocarea necompetenței materiale nu mai constituie motiv de ordine publică, având în vedere noua reglementare a art. 159 1 C. proc.

civ., astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, care prevede la alin. (2) și (3) că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți sau de judecător până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Prin această reglementare legiuitorul a urmărit să împiedice prelungirea duratei procesului, prin eventuala reluare a judecății în fața unei alte instanțe decât cea a cărei competență nu a fost inițial contestată și care a procedat la judecarea pricinii.

Astfel, dacă nu s-a procedat în sensul stipulat la alin. (2) și (3) ale art. 159 1 C. proc. civ., cum este situația de față, necompetența nu mai poate fi invocată în recurs. În speță, recurenții-reclamanți se prevalează omisso medio de faptul că litigiul este civil, iar nu comercial, apreciind că, în mod eronat, cauza a fost soluționată de secția a ll-a civilă, din cadrul instanțelor de fond și de apel, secție specializată în ceea ce privește litigiile comerciale, or astfel cum s-a arătat anterior, criticile formulate sub acest aspect exced analizei instanței de recurs, dat fiind că motivul invocat nu mai constituie motiv de ordine publică. Așa fiind, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, nu se verifică incidența dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reglementează două ipoteze: hotărârea recurata este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost demonstrată. Potrivit art. 160 C. proc. civ., „în cazul declarării necompetenței, dovezile administrate în instanța necompetentă rămân câștigate judecății și instanța competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice”. În mod legal, instanța de control judiciar, pornind de la cadrul legal instituit de dispozițiile art. 160 C. proc.

civ., a reținut că instanța comercială (Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă), după înregistrarea dosarului, a procedat în mod corect la verificarea timbrajului în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a cauzei și temeiul de drept material ales de reclamanți, fiind suverană în a conduce procesul fără a ține seama de dezlegarea anterioară dată de instanța necompetentă, respectiv de încheierea pronunțată de instanța civilă inițial învestită, secția I civilă a Tribunalului Constanța, prin care s-a dispus scutirea reclamanților de la plata taxei de timbru. Prin urmare, nu se poate pretinde că instanțele au înlăturat în mod nelegal efectele încheierii irevocabile prin care a fost dispusă scutirea de la plata taxei de timbru, știut fiind că potrivit art. 105 alin. (1) C. proc.

civ., actele de procedură săvârșite de un judecător necompetent sunt nule. În condițiile în care acțiunea reclamanților este supusă timbrajului la valoare, nefiind incident niciunul dintre cazurile de scutire dintre cele expres reglementate de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și având în vedere că nici în fața instanței de fond și nici în apel nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru, în mod legal, instanța de control judiciar a menținut soluția primei instanțe de anulare a acțiunii ca netimbrată, iar recurenții nu se pot prevala de propria culpă constând în neonorarea obligației legale de a timbra, de propria pasivitate derivată din faptul că nu au efectuat niciun demers în sensul depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru, neputând fi imputată instanței lipsa de diligentă a părții.

De altfel, reclamanții au fost legal citați cu mențiunea de a face dovada achitării taxei de timbru, față de temeiul de drept al acțiunii, iar aceștia aveau posibilitatea formulării unei cereri vizând modului de stabilire al taxei de timbru, în raport de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, republicată, cerere pe care nu a înțeles să o promoveze. În altă ordine de idei, chiar și în ipoteza preconfigurată de recurenți, soluția de netimbrare a acțiunii este susținută și din perspectiva dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care conferă posibilitatea instanței de a corecta, inclusiv în căile de atac, un eventual calcul greșit al taxei de timbru și de a pune în vedere părții să achite diferența taxei de timbru în ipoteza unei insuficiente timbrări la instanța anterioară.

Nu în ultimul rând, este de reținut că recurenții-reclamanți sunt ținuți să formuleze critici prin raportare la soluția pronunțată de instanța de control judiciar, respectiv de menținere a soluției adoptate de prima instanță, în sensul anulării acțiunii ca fiind netimbrată, la argumentele folosite de instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate, în limitele în care aceasta s-a pronunțat. Prin urmare, formularea omisso medio a unor critici care nu au constituit motive de apel, exced analizei controlului de legalitate al instanței de recurs. Pentru toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și invocat de recurenți, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speță, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică. Așa fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2014.