ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 390/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 390/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 5 mai 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția

I

civilă, reclamanții M.R., M.F. și Șt.E. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții R.A.J.A. SA Constanța, C.L. Medgidia, M. Medgidia și

C.J. Constanța, obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de

despăgubiri pentru restrângerea prerogativelor recunoscute proprietarului de

art. 480 C. civ., cu privire la suprafața de 18 000 mp teren situat în

intravilanul localității Medgidia, str. Vasile Lupu și obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta R.A.J.A.

SA Constanța a formulat note scrise, prin care a invocat excepția necompetenței

funcționale a Secției

I

civilă a Tribunalului

Constanța, în raport de natura comercială a cauzei, solicitând trimiterea

dosarului spre competentă soluționare Secției a ll-a Civilă a Tribunalului

Constanța.

Prin încheierea

de ședință din data de 16 iunie 2011, instanța a dispus citarea reclamanților

cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de14.111 lei și să

timbreze cu timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării

cererii.

Reclamanții au

depus cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru de 14.111 și a

timbrului judiciar la care au fost obligați sub sancțiunea anulării acțiunii.

Prin încheierea

de ședință din 1 august 2011 pronunțată de în dosarul nr. 7398/118/2011/a1

Tribunalul Constanța, secția

I

civilă, a fost admisă

cererea reclamanților și s-a constat că acțiunea înregistrată sub nr.

7398/118/2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, este scutită de

la plata taxei de timbru și timbrului judiciar, reținându-se că reclamanții au

calitatea de foști deținuți politici, conform înscrisurilor depuse la dosarul

nr. 7398/118/2011, în raport de prevederile art. 15 lit. t) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru care nu disting asupra izvorului

acestor drepturi și interese, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din

Ordonanța nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, timbrul judiciar nu se aplică în

cazurile în care nu se percepe taxa de timbru.

Prin sentința

civilă nr. 6137 din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța,

secția

I

civilă, în dosar nr. 7398/118/2011, a fost

admisă excepția necompetenței funcționale a secției

I

civilă

în soluționarea cauzei; s-a constatat natura comercială a litigiului și s-a

trimis dosarul Secției

a ll-a

civilă

spre competentă soluționare.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a ll-a civilă, sub nr.

7398/118/2011*.

Procedând la

soluționarea cauzei, pentru termenele de judecată din 15 mai 2012 și 19 iunie

2012, instanța a dispus citarea tuturor reclamanților cu mențiunea achitării

taxei judiciare de timbru în cuantum de 14.111 lei și depunerii timbrului

judiciar în valoare de 5 lei, întrucât instanța a constatat că este învestită

cu soluționarea unei acțiuni în pretenții prin care reclamanții solicită

obligarea pârâților C.J. Constanța, M. Medgidia, C.L. Medgidia și R.A.J.A.

Constanța la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând despăgubiri datorate

pentru restrângerea prerogativelor dreptului de proprietate cu privire la

suprafața de 18.000 mp teren situat în intravilanul orașului Medgidia, str.

Vasile Lupu.

În apărare,

pârâții au solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar

în subsidiar ca nefondată.

Pe cale de

excepție, pârâții au invocat netimbrarea acțiunii la valoarea pretențiilor,

necompetența funcțională a secției

I

civilă, în

soluționarea cauzei și a inadmisibilitatea acțiunii, pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. Totodată,

s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă

nr. 1822 din 16 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr.

6135/2006.

Conform

precizărilor exprese ale reclamanților, s-a reținut că acțiunea se întemeiază

pe dispozițiile art. 29 alin. (5) lit. b) din Legea apelor nr. 107/1996, art.

44 Constituție, art. 480 C. civ., art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., H.G. nr.

930/2005, iar nu pe Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că

reclamanții au formulat note scrise cu privire la natura civilă a litigiului și

competența funcțională a secției

I

civilă în

soluționarea cauzei, solicitând totodată respingerea excepției anulării

acțiunii ca netimbrată, întrucât prin încheierea din data de 1 august 2011

pronunțată în dosar nr. 7398/118/2011/a1 s-a constatat că acțiunea este scutită

de la plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

Prin încheierea

din data de 19 iunie 2012 instanța a respins, ca nefondată, excepția

necompetenței funcționale a Secției a ll-a Civilă din cadrul Tribunalului

Constanța în soluționarea cauzei, invocată de reclamanți.

Prin sentința

civilă nr. 2394 din 19 iunie 2012, Tribunalul Constanța, secția a ll-a civilă,

a admis excepția anulării acțiunii și a anulat acțiunea, ca netimbrată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, având în vedere

obiectul concret și izvorul pretențiilor reclamanților, data precizărilor cu

privire la temeiul juridic al acțiunii, dispozițiile art. 15 lit. t) din Legea

nr. 146/1997 a1 și ale încheierii din data de 1 august 2011 pronunțată în dosar

nr. 7398/118/2011/ a1, nu sunt incidente în cauză, întrucât litigiul de față nu

privește „drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și

persecutați din motive politice în perioada regimului comunist”, și, constatând

că reclamanții nu au achitat taxa de timbru la valoarea pretențiilor, sunt

incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

La data de 7

septembrie 2012 petenta pârâtă SC R.A.J.A. SA a formulat cerere de completare a

dispozitivului Sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012, în sensul obligării

reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei

reprezentând onorariu avocat, cheltuieli dovedite cu OP nr. 3010 din 14 iunie

2011, depus la dosar.

Prin Sentința

civilă nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța,

secția a ll-a civilă, a fost admisă cererea SC R.A.J.A. SA și s-a dispus, în

temeiul art. 282

2

C. proc. civ., completarea dispozitivului

Sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunțată în dosar nr.

7398/118/2011* cu mențiunea că, în temeiul 274 C. proc. civ., obligă reclamații

M.F., M.R. și Șt.A.I., în solidar, către pârâta SC R.A.J.A. SA la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei justificate prin onorariu avocat,

reținând că, în cauză, calea procedurală aleasă de petenta pârâtă se

circumscrie textului art. 282

2

C. proc. civ., și, în raport de

înscrisurile aflate la dosar, cererea este fondată.

Împotriva

sentinței civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 și a sentinței civile nr. 3375 din

06 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a

II-

a civilă, reclamanții M.F., M.R. și Șt.A.I. (succesor al

reclamantei Șt.E.) au declarat apel, criticând hotărârile atacate ca fiind

nelegale și netemeinice.

Prin decizia

civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefundat,

apelul declarat de reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. împotriva sentinței

civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Prin aceeași

hotărâre, a fost admis apelul declarat de reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. împotriva

Sentinței civile nr. 3375 din 06 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanța

pronunțată în dosarul nr. 7398/118/2011*. A fost schimbată în parte sentința

apelată, în sensul că, s-a dispus reducerea onorariului cuvenit apărătorului

ales al pârâtei SC R.A.J.A. SA la suma de 300 lei. Au fost obligați reclamanții

la plata către pârâta SC R.A.J.A. SA a sumei de 300 lei, în solidar,

reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Au fost

obligați apelanții la plata către intimata SC R.A.J.A. SA a sumei de 200 lei

reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, după reducerea lor,

conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a hotărî

astfel, în ceea ce privește apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței

civile nr. 2394 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a

ll-a civilă, raportat la prevederile art. 160 C. proc. civ., instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că instanța comercială, după

înregistrarea dosarului, a procedat corect la verificarea timbrajului în raport

de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a cauzei și temeiul

de drept material ales de reclamanți, fiind suverană în a conduce procesul fără

a ține seama de dezlegarea anterioară dată de instanța necompetentă.

Astfel, cererea

de chemare în judecată formulată de apelanții reclamanți s-a apreciat ca fiind

supusă timbrajului la valoare, nefiind incident niciun caz de scutire dintre

cele expres reglementate de Legea nr. 146/1997.

Cum în fața

primei instanțe nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru stabilită în

sarcina reclamanților, instanța de apel a apreciat că în mod temeinic și legal

a fost admisă excepția netimbrării acțiunii.

Referitor la

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3375 din 06

noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a

II-

a

civilă, prin care s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de SC R.A.J.A.

SA, fiind obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată ale pârâtei

SC R.A.J.A. SA în cuantum de 5000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

ales, instanța de control judiciar a reținut caracterul fondat al cererii de

apel, raportat la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

S-a constatat

că obligația de suportare a unui onorariu de 5000 lei de către reclamanții

apelanți nu reprezintă o prestație echitabilă față de complexitatea dosarului

și de munca avocatului mandatat de SC R.A.J.A. SA în raport de modalitatea de

soluționare a cererii de chemare în judecată.

Prin urmare,

s-a constat că se impune reformarea soluției pronunțate de prima instanță sub

aspectul cuantumului solicitat, acesta fiind redus la suma de 300 lei, sumă pe

care reclamanții urmează să o achite, în solidar, către pârâta SC R.A.J.A. SA,

fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În privința

cheltuielilor solicitate în faza judecății în apel, instanța de apel a

constatat că apelanții reclamanți sunt în culpă procesuală, dat fiind

caracterul nefondat al apelului pe care aceștia l-au declarat, cuantumul

acestor cheltuieli fiind însă cenzurat în raport de numărul de termene acordate

în apel, de munca depusă de apărătorul ales al intimatei și de complexitatea

cauzei.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. au

declarat recurs, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate, sub aspectul

respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2394

din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, solicitând admiterea în

totalitate a apelului declarat, casarea sentinței civile anterior menționată și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond competentă.

În motivare,

recurenții apreciază că instanța a reținut, în mod greșit, că pe parcursului

procesului reclamanții ar fi modificat temeiul juridic al cererii, întrucât

cauza raportului

juridic

dedus

judecății s-a menținut aceeași pe tot parcursul demersului judiciar.

Arată că

temeiul juridic al cererii a fost stabilit prin cererea introductivă, acesta

fiind Legea nr. 107/1996, art. 44 alin. (5) din Constituția României și art.

480 C. civ., nefiind făcută niciodată vorbire de Legea nr. 10/2001, ca izvor al

pretențiilor.

În opinia

recurenților, instanța de apel a reținut, în mod eronat, că transferul cauzei

de la o secție la alta în cadrul aceleași instanțe este o declinare de

competență și în consecință, instanța de fond a procedat corect la verificarea

timbrajului, fără a ține seama de dezlegarea anterioară dată de instanța

necompetentă.

De asemenea,

s-a apreciat, în mod nefondat, că în situația transferului dosarului, în cadrul

aceleași instanțe, doar dovezile administrate în fața primului complet, pot

rămâne câștigate judecății, nu și soluțiile pronunțate anterior transferului.

Consideră că

încheierea prin care s-a dispus scutirea reclamanților de la plata taxelor de

timbru are natura unei încheieri premergătoare, susceptibile de a fi atacate,

doar odată cu hotărârea de fond, conform art. 282 alin. (2) și art. 299 alin. (1)

C. proc. civ.

Prin prisma

prevederilor art. 105 C. proc. civ., nulitatea încheierii date în procedura de

reexaminare a taxelor de timbru este relativă și nu a produs nici o vătămare,

ca să impună anularea sa, în cazul în care ar fi fost vorba de o declinare de

competență a instanței de fond.

În consecință,

întrucât instanța de fond a admis netemeinic și nelegal excepția de netimbrare

a acțiunii, fără a soluționa în fond pricina, soluție menținută de instanța de

apel, recurenții solicită, în temeiul art. 312 C. proc. civ., casarea hotărârii

și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Totodată,

apreciază că, în mod eronat, cauza a fost soluționată de Secția a ll-a civilă,

din cadru instanțelor de fond și de apel, secție specializată, în ceea ce

privește litigiile comerciale, respectiv litigiile dintre profesioniști,

conform noii legislații.

În acest

context, arată că obiectul acțiunii în pretenții îl reprezintă plata

despăgubirilor aferente folosinței terenului proprietatea recurenților, litigiu

eminamente civil și nu comercial (acțiune introdusă anterior noului C. civ.),

întrucât nu are ca fundament un fapt sau act de comerț, care să atragă

competența secției a ll-a civilă.

Faptul că

pârâta SC R.A.J.A. SA are în administrare terenul proprietatea reclamanților și

este societate comercială, nu este de natură a atrage competența funcțională a

secției specializate.

Se susține că

între reclamanți și pârâta SC R.A.J.A. SA nu există un raport juridic comercial

izvorât dintr-un contract care să presupună drepturi și obligații reciproce,

dreptul reclamanților la despăgubiri izvorând din lege.

Pentru aceste

motive, în cazul admiterii recursului și casării hotărârilor cu trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de fond, recurenții solicită trimiterea cauzei

la secția

I

civilă a instanței de fond.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Intimatul-pârât

C.L. MEDGIDIA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului.

Analizând

decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed:

Referitor la

motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se impune precizarea că

invocarea necompetenței materiale nu mai constituie motiv de ordine publică, având

în vedere noua reglementare a art. 159

1

C. proc. civ., astfel cum a

fost introdus prin art.

I

pct. 23 din Legea nr. 202/2010,

care prevede la alin. (2) și (3) că necompetența materială și teritorială de

ordine publică poate fi invocată de părți sau de judecător până la prima zi de

înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor

asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de

pârât prin întâmpinare sau, când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la

prima zi de înfățișare.

Prin această

reglementare legiuitorul a urmărit să împiedice prelungirea duratei procesului,

prin eventuala reluare a judecății în fața unei alte instanțe decât cea a cărei

competență nu a fost inițial contestată și care a procedat la judecarea

pricinii.

Astfel, dacă nu

s-a procedat în sensul stipulat la alin. (2) și (3) ale art. 159

1

C.

proc. civ., cum este situația de față, necompetența nu mai poate fi invocată în

recurs.

În speță,

recurenții-reclamanți se prevalează

omisso medio

de faptul că litigiul

este civil, iar nu comercial, apreciind că, în mod eronat, cauza a fost

soluționată de secția a ll-a civilă, din cadrul instanțelor de fond și de apel,

secție specializată în ceea ce privește litigiile comerciale, or astfel cum s-a

arătat anterior, criticile formulate sub acest aspect exced analizei instanței

de recurs, dat fiind că motivul invocat nu mai constituie motiv de ordine

publică.

Așa fiind,

contrar susținerilor recurenților-reclamanți, nu se verifică incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reglementează două ipoteze: hotărârea recurata

este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că niciuna dintre aceste

ipoteze nu a fost demonstrată.

Potrivit art.

160 C. proc. civ., „în cazul declarării necompetenței, dovezile administrate în

instanța necompetentă rămân câștigate judecății și instanța competentă nu va

dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice”.

În mod legal,

instanța de control judiciar, pornind de la cadrul legal instituit de dispozițiile

art. 160 C. proc. civ., a reținut că instanța comercială (Tribunalul Constanța,

secția a ll-a civilă), după înregistrarea dosarului, a procedat în mod corect

la verificarea timbrajului în raport de obiectul cererii de chemare în

judecată, natura juridică a cauzei și temeiul de drept material ales de

reclamanți, fiind suverană în a conduce procesul fără a ține seama de

dezlegarea anterioară dată de instanța necompetentă, respectiv de încheierea

pronunțată de instanța civilă inițial învestită, secția

I

civilă

a Tribunalului Constanța, prin care s-a dispus scutirea reclamanților de la

plata taxei de timbru.

Prin urmare, nu

se poate pretinde că instanțele au înlăturat în mod nelegal efectele încheierii

irevocabile prin care a fost dispusă scutirea de la plata taxei de timbru,

știut fiind că potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ., actele de procedură

săvârșite de un judecător necompetent sunt nule.

În condițiile

în care acțiunea reclamanților este supusă timbrajului la valoare, nefiind

incident niciunul dintre cazurile de scutire dintre cele expres reglementate de

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și având în vedere că

nici în fața instanței de fond și nici în apel nu s-a făcut dovada achitării

taxei de timbru, în mod legal, instanța de control judiciar a menținut soluția

primei instanțe de anulare a acțiunii ca netimbrată, iar recurenții nu se pot

prevala de propria culpă constând în neonorarea obligației legale de a timbra,

de propria pasivitate derivată din faptul că nu au efectuat niciun demers în

sensul depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru, neputând fi imputată

instanței lipsa de diligentă a părții.

De altfel,

reclamanții au fost legal citați cu mențiunea de a face dovada achitării taxei

de timbru, față de temeiul de drept al acțiunii, iar aceștia aveau

posibilitatea formulării unei cereri vizând modului de stabilire al taxei de

timbru, în raport de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997,

republicată, cerere pe care nu a înțeles să o promoveze.

În altă ordine

de idei, chiar și în ipoteza preconfigurată de recurenți, soluția de netimbrare

a acțiunii este susținută și din perspectiva dispozițiilor art. 20 alin. (5)

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care conferă

posibilitatea instanței de a corecta, inclusiv în căile de atac, un eventual

calcul greșit al taxei de timbru și de a pune în vedere părții să achite

diferența taxei de timbru în ipoteza unei insuficiente timbrări la instanța

anterioară.

Nu în ultimul

rând, este de reținut că recurenții-reclamanți sunt ținuți să formuleze critici

prin raportare la soluția pronunțată de instanța de control judiciar, respectiv

de menținere a soluției adoptate de prima instanță, în sensul anulării acțiunii

ca fiind netimbrată, la argumentele folosite de instanța de apel în

fundamentarea soluției pronunțate, în limitele în care aceasta s-a pronunțat.

Prin urmare, formularea

omisso medio

a unor critici care nu au

constituit motive de apel, exced analizei controlului de legalitate al

instanței de recurs.

Pentru toate

considerentele reținute, Înalta Curte constată că nu se confirmă nici motivul

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocat de

recurenți, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea,

dând o corectă eficiență textelor de lege incidente în speță, hotărârea

recurată fiind la adăpost de orice critică.

Așa fiind, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. împotriva

deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanții M.F., Șt.A.I.D. și M.R. împotriva deciziei

civile nr. 1 din 9 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 februarie 2014.