ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată

la Tribunalul Hunedoara la nr. 1018/243 din 29 aprilie 2008, reclamanta P.L.P.

a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate că are calitatea de proprietar al

terenului intravilan, situat pe raza localității Hațeg, înscris în C.F., imobil

inclus în procesul de modernizare a DN 66 și să fie obligat expropriatorul să-i

plătească despăgubiri la valoarea reală a acestuia. Au fost solicitate și

cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în calitate de proprietar a

imobilului ce urmează a fi expropriat pentru cauză de utilitate publică, nu s-a

opus preluării lui în vederea realizării obiectivului respectiv, de interes

public, însă, nu este de acord cu despăgubirile derizorii propuse de

expropriator.

Reclamanta, a invocat

prevederile art. 44 din Constituția României, care garantează proprietatea

individuală și instituie regula de principiu potrivit căreia nimeni nu poate fi

expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, cu o dreaptă și

prealabilă despăgubire, prevederile Legii nr. 33/1994, ale Legii nr. 30/1994,

practica C.E.D.O.

La un termen

ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea sub aspectul cadrului procesual,

arătând că, raportat la dispozițiile Legii nr. 198/2004 și ale Normelor

Metodologice de aplicare a acesteia, (respectiv la art. 12 din acest act

normativ) prin care Companiei îi este conferită calitatea procesuală pasivă în

litigiile având ca obiect exproprierea de bunuri imobile, înțelege să se judece

cu Statul Român prin M.F.P., Ministerul Transporturilor și CN A.D.N.R. SA

(filele 85-86; 87-89).

A arătat că

expropriatorul a întocmit documentația de expropriere cu rea-credință, prin

aceea că nu a negociat valoarea imobilelor expropriate, susținând, chiar și în

fața instanței de judecată, că are confirmarea proprietarilor imobilului expropriat

prezentând procesul-verbal din 06 septembrie 2007, când, în fapt, discuția „de

negociere” purtată s-a soldat cu o neînțelegere a părților în ce privește despăgubirile

oferite. În ce privește „o altă înțelegere” în acest sens cu antecesorii săi,

reclamanta a arătat că nu a existat, în condițiile în care aceștia erau

decedați la momentul negocierilor.

Reclamanta a mai

arătat că nefiind de acord cu documentația și cu modul de evaluare a terenului

expropriat, solicită, în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004 și,

respectiv, ale Legii nr. 33/1994, stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin la

adevărata valoare a imobilului expropriat. (filele 87-89; 114-117; 113).

Pârâtul Ministerul

Transporturilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, raportat la art. 2 din Legea nr. 198/2004,

potrivit căruia în cazul lucrărilor de construcții de autostrăzi și drumuri

naționale, expropriator este desemnat Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA de sub

autoritatea M.T.C.T., iar art. 12 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.

198/2004, prevede că procesele în materie de expropriere se judecă în

contradictoriu cu Statul Român prin expropriator CN A.D.N.R. SA, astfel că

având personalitate juridică, aceasta îndeplinește condițiile de a putea fi parte

în cauza dedusă judecății (filele 17-20; 50-52).

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția lipsa calității procesuale active a reclamantului

S.L.I.Ț.P. din județul Hunedoara, susținând că întrucât acesta nu poate reclama

încălcarea vreunui drept subiectiv, propriu, nu are legitimare procesuală și,

că, reclamanta având calitate de coproprietar - alături de mama sa, P.S. - nu

dovedește calitatea de unică proprietară a imobilului în litigiu.

Pârâtul, Statul Român

prin M.F.P., a depus, de asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii

pe excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la art. 2 al Legii nr.

198/2004, prin care este desemnat în mod expres ca expropriator pentru

lucrările de construcție a tuturor drumurilor de interes național, județean și

local Statul Român reprezentat prin Ministerul Transporturilor, prin CN

A.D.N.R. SA, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce-l

privește, ca inadmisibilă, raportat la obligațiile persoanei juridice desemnate

prin lege ca expropriator, de a acorda despăgubirile cuvenite persoanelor

îndreptățite (filele 102-103).

Prin sentința nr. 294/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara,

secția I civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a CN

A.D.N.R. SA, precum și excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă precizată,

formulată de reclamanta P.L.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN

A.D.N.R. SA, din subordinea Ministerului Transporturilor și în consecință s-a

constatat că imobilul, proprietatea reclamantei prin succesiune legală după

părinții săi P.T. și P.S., ambii decedați, situat în Hațeg, în suprafață de 1.377

mp, intravilan, înscris în C.F. Hațeg, a fost expropriat de către pârât, pentru

realizarea obiectivului de interes public național „Reabilitarea DN 66

Petroșani - Simeria, între km 131+000 și km 210+516, din cadrul etapei a IV-a

de reabilitare a drumurilor naționale, pe teritoriul județului Hunedoara” -

aprobat prin H.G. nr. 696/2007 de modificare și completare a H.G. nr. 672/2006.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei despăgubiri

în sumă de 42.879,78 euro, echivalent a 179.643,42 lei, reprezentând valoarea

imobilului expropriat, suma de 43.780 lei, reprezentând prejudiciul creat prin

defrișarea pomilor fructiferi și a viței de vie, plantați pe terenul respectiv,

precum și 3.000 lei cheltuieli de judecată.

A fost respinsă acțiunea reclamantei față de pârâții M.F.P.,

și Ministerul Transporturilor.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că în vederea realizării obiectivului de

interes public național „Reabilitarea DN 66 Petroșani - Simeria”, expropriatorul

- pârât în cauză, Statul Român prin CN A.D.N. SA, din subordinea Ministerului

Transporturilor, a demarat procedura exproprierii imobilelor ce urmau a fi

incluse în proiectul respectiv, în condițiile Legii nr. 198/2004, act normativ

care stabilește potrivit art. 1, cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de

pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și

drumuri naționale, precum și în condițiile Legii nr. 33/1994, care

reglementează procedura exproprierii.

În acest scop, pârâtul

a întocmit o documentație de evaluare a imobilelor, pe baza căreia Comisia de

expropriere înființată la nivelul Consiliului Local al orașului Hațeg, a emis

Hotărârea din 2007, prin care a propus despăgubiri antecesorilor reclamantei,

ca proprietari întabulați în C.F. P.T. și P.S.

Conform procesului-verbal

din aceeași dată, comisia respectivă a hotărât ca despăgubirile în sumă de

31.615,99 lei, stabilite pentru imobilul în suprafață de 1.377,31 mp, din care

99,15 mp arabil, 377,77 mp curți/construcții și 900,38 mp fâneață, identificat

în tarla, pe care se aflau 9 pomi fructiferi și 20 butuci viță de vie, să fie

consemnate la o unitate bancară pe numele acestor persoane, suma putând fi

eliberată doar la solicitarea expropriatorului, pe baza cererii expropriaților

și actelor doveditoare depuse de aceștia ori a unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile (flele 71-76).

Prin art. 3 al

Hotărârii din 2007, este menționat faptul că transferul proprietății imobilelor

din proprietatea privată în proprietatea publică a statului și administrarea

expropriatorului, operează de drept la data consemnării despăgubirii pentru

expropriere, iar eventualele litigii, amână doar plata acestora, fără însă a

putea afecta transferul proprietății (fila 72).

Or, relevant sub

aspectul veridicității consemnărilor făcute în cuprinsul actelor respective ca

și a legalității procedurii de stabilire a despăgubirilor, îl constituie faptul

că, proprietarii tabulari expropriați, P.T. și P.S., erau decedați la momentul

adoptării Hotărârii nr. 19/2007, de către Comisia de expropriere(filele 118;

119).

De asemenea, relevant

este și faptul că din cuprinsul hotărârii ca și a procesului-verbal întocmit la

data de 06 septembrie 2007 nu rezultă unitatea bancară unde au fost consemnate

sumele propuse ca despăgubiri pentru imobilul expropriat, ceea ce lipsește

hotărârea de orice eficiență sub aspectul finalității ei, respectiv a scopului

de a-i despăgubi pe proprietarii expropriați.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 33/1994, care preia garanțiile constituționale ale proprietății,

nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, după o

dreapta și prealabilă despăgubire.

Or, dată fiind

categoria de folosință a terenului și poziționarea lui în intravilanul

localității Hațeg, curți, construcții, teren arabil cu pomi fructiferi pe rod,

precum și consecințele executării lucrărilor de reabilitare a drumului național

asupra celorlalte edificate, reclamanta, ca proprietar prin succesiune legală

asupra imobilului, nemulțumită de propunerile de despăgubiri, s-a adresat

justiției.

Potrivit art. 36 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirile pentru proprietăți expropriate pentru

cauză de utilitate publică, se compun din valoarea reală a imobilului

expropriat și din valoarea prejudiciului creat proprietarului.

Această comisia de

evaluare a despăgubirilor desemnată de tribunal în temeiul art. 25 din Legea

nr. 33/1994, a identificat imobilul în litigiu ca fiind situat în Hațeg,

județul Hunedoara, având profil de arabil, intravilan în suprafață de 694 mp,

de curți și construcții intravilan, pe o suprafață de 302 mp și, respectiv, de

fânaț, intravilan, în suprafață de 999 mp, înscris în C.F. Hațeg, estimând

valoarea acestuia la 31,14 euro/mp echivalent la suma de 42.879,78 euro,

raportat la paritatea leu/euro la momentul expertizei, de 4,1991.

Comisia de evaluare a

despăgubirilor a stabilit că valoarea prejudiciului creat reclamantei, prin

exproprierea imobilului în litigiu, se compune din: valoarea pomilor fructiferi

4 meri, 6 pruni, 1 vișin și 3 nuci pe rod, estimați la 41.350 lei și a 9 butuci

viță de vie, estimați la 2.430 lei, valoarea totală a acestora fiind de 43.780

lei, din valoarea producției agricole anuale în sumă de 1.716 lei, precum și

din valoarea casei estimată la 10.580 euro, echivalent a 44.321 lei, raportat

la paritatea leu/euro la momentul expertizei, de 4,1991.(filele 195-218;

247-257).

În cauză s-a

executat, la cererea pârâtei, un nou raport de evaluare, în aceleași condiții

impuse de art. 25 din Legea nr. 33/1994, fiind desemnați în comisie, experții

B.I.E., F.C. și O.E., care, au stabilit valoarea terenului expropriat la 8.262

euro, echivalent a 35.113 lei; valoarea a 14 pomi fructiferi și 9 butuci vie,

la 7.414 lei, iar valoarea construcțiilor afectate de realizarea proiectului de

utilitate publică, casa de locuit în suprafață construită la sol de 73 mp plus

grajdul, în condițiile în care alte două anexe gospodărești aflate într-o stare

avansată de degradare, nici nu au mai fost expertizate, la suma de 46.425 lei.

De asemenea, s-a stabilit valoarea folosului agricol anual, la suma de 1.130

lei (filele 88; 154 - vol. II).

Cum instanței de

judecată nu-i este îngăduit să procedeze la omologarea parțială a unei

expertize judiciare, având obligația, totodată, de apreciere critică a probelor

judiciare administrate în cauză, precum și în considerarea faptului că

expertiza ordonată la cererea pârâtei, nu corespunde exigențelor părților,

fiind pretinsă refacerea lucrării de către pârâta care a solicitat-o,

tribunalul a admis acțiunea reclamantei, raportându-se la concluziile lucrării

de evaluare inițiale, executată de către comisia formată din experții C.A.,

C.M. și S.M., lucrare care stabilește valoarea imobilului intravilan

construibil, raportându-se la valoarea de impozitare a acestuia, la suma de

179.643,42 lei, echivalent a 42.879,78 euro (fila 205).

În ce privește

valoarea despăgubirilor stabilite pentru pomii fructiferi și vița de vie, s-a

constatat că, deși sumele stabilite prin această lucrare de evaluare efectuată,

sunt mai mici decât cele stabilite prin expertiza inițială, acestea au fost

dezavuate de pârâtă și nu au fost acceptate nici de reclamantă.

În fine, sub aspectul

profitului agricol, anual, cererea reclamantei a fost respinsă întrucât, în

lipsa unor probe contrare, până la acest moment a exploatat ea însăși

potențialul agricol al terenului, atât în ce privesc pomii și vița de vie, cât

și grădina și fânațul.

În consecință,

cererea s-a admis, și s-a constatat că pentru imobilul expropriat antecesorilor

săi, de către pârât, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în sumă de

42.879,78 euro, echivalent a 179.643,42 lei la paritatea de 4,1991 lei/euro la

momentul expertizării, reprezentând valoarea imobilului teren intravilan,

situat în Hațeg, în suprafață de 1.377 mp, intravilan și la suma de 43.780 lei,

reprezentând prejudiciul creat prin defrișarea pomilor fructiferi pe rod și a

viței de vie.

Aceasta presupune

excluderea din valoarea despăgubirilor, a echivalentului în lei, a sumei de

10.580 euro, respectiv a sumei de 44.321 lei, stabilită de experți pentru

construcțiile (casă și anexe) edificate pe terenul expropriat, în condițiile în

care evaluarea lui s-a făcut în considerarea calității sale de teren intravilan

construibil.

Ca atare, s-a

apreciat ca fiind superfluă evaluarea unei porțiuni a acestuia - cca. 48 mp -

și ca teren construit, la suma de 220 euro/mp (fila 202).

În considerarea

regulii de principiu, instituită prin art. 137 C. proc. civ. și având în vedere

că, în cauză, s-au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive de către

fiecare dintre pârâți, precum și lipsa calității procesuale a reclamanților, de

către pârâta CN A.D.N.R. SA, tribunalul a constatat că, în condițiile în care

prin actul normativ de declarare a cauzei de utilitate publică, Guvernul României

a atribuit, în mod expres, calitate pârâtei CN A.D.N.R. SA, de reprezentant al

Statului Român și administrator a lucrării de utilitate publică, precum și în

condițiile în care reclamanta și-a precizat cadrul procesual, indicând ca pârât

CN A.D.N.R. SA de sub autoritatea Ministerului Transporturilor - pentru Statul

Român -, a fost respinsă excepția și respinsă acțiunea față de Ministerul

Transporturilor și M.F.P. (fila 114).

Având în vedere

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994,

potrivit cărora toate cheltuielile necesare exproprierii, inclusiv cele

înaintea instanței, se suportă de către expropriator și, că, în cauză, aceste

cheltuieli de judecată sunt în sumă de 3.000 lei, a fost obligat pârâtul să le

suporte.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta CN A.D.N.R. SA, iar prin Decizia

civilă nr. 73 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, au fost admise

apelurile și schimbată în parte sentința atacată în ce privește cuantumul despăgubirilor,

stabilind astfel valoarea despăgubirilor la 88.397,5 lei din care una de 30.083

lei reprezintă valoarea terenului expropriat, suma de 46.424,5 lei reprezintă

valoarea construcțiilor expropriate și suma de 11.890 lei reprezintă valoarea

de înlocuire a pomilor fructiferi.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

În apel, s-a dispus

efectuarea unui nou raport de expertiză, de către experții care au efectuat o

lucrare și la instanța de fond, care a stabilit că valoarea terenului

expropriat, stabilit prin metoda comparației directe este de 30.082,5 lei,

respectiv de 5 euro/mp S-a stabilit de asemenea, că valoarea de înlocuire a

pomilor la momentul efectuării expertizei este de 11.890 lei.

Potrivit art. 26 din Legea

nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză de comisia de trei experți rezultă că, oferta

pentru terenuri similare în zonă, este de aproximativ 5 euro/mp Comparabilele

avute în vedere de experți semnifică, terenuri similare aflate în zonă.

Instanța de apel a

reținut că expertiza depusă de reclamantă nu poate fi avută în vedere ca și

comparație pentru că, este din anul 2008, când valoarea imobilelor era în

creștere, iar acum piața imobiliară este în declin, fiind astfel nerelevantă.

Nici contractele de vânzare cumpărare nu au fost avute în vedere de instanța de

apel, pentru că nu sunt datate, neputând fi identificate terenurile care au

făcut obiectul vânzării, ca și apropiere față de imobilul în litigiu.

Cu privire la motivul

din apelul reclamantei referitor la contravaloarea prejudiciului adus terenului

rămas neexpropriat, rămas fără servitute, s-a reținut că a fost invocat pentru

prima dată în apel, ceea ce este inadmisibil potrivit art. 294 C. proc. civ.

S-a mai reținut că instanța

de fond a argumentat excluderea

de la

despăgubiri a valorii casei și anexelor edificate pe terenul expropriat,

întrucât evaluarea terenului s-a făcut în considerarea calității sale de teren

intravilan construibil, raportându-se la valoarea de impozitare.

Nefondată a fost

apreciată și susținerea reclamantei în ce privește nepronunțarea instanței asupra

folosului de tras, asupra pomilor fructiferi și viței de vie. Astfel, tribunalul

a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 43.780 lei reprezentând

prejudiciul creat prin defrișarea pomilor fructiferi pe rod și a viței de vie,

iar din expertiza agricolă efectuată în cauză la instanța de fond s-a stabilit

valoarea pomilor ca rezultat al scăderii din valoarea profitului a valorii

lemnului de nuc. Deci s-a avut în vedere valoarea producției în perioada de

viață a fiecărui pom în parte, producția medie anuală și valoarea lemnului.

În apel, reclamanta a

cerut acordarea de despăgubiri și pentru construcția casa de locuit aflată pe

terenul expropriat, pretenții respinse de instanța de fond.

Având în vedere

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a apreciat că și

valoarea construcției trebuie acordată, câtă vreme este amplasată pe terenul

expropriat și pentru care au fost acordate despăgubiri. Categoria de folosință

a terenului nu este relevantă din această perspectivă, esențială fiind

despăgubirea proprietarei pentru imobilele pe care le avea efectiv în proprietate.

Prin raportul de

contraexpertiză tehnică efectuat în cauză la instanța de fond, (fila 82 vol.

II) s-a stabilit că pe terenul care face obiectul exproprierii sunt amplasate o

casă de locuit și un grajd, a căror valoare a fost stabilită la 46.424,5 lei,

prin metoda comparației directe.

În ceea ce privește

apelul pârâtei au fost reținute următoarele aspecte:

Cu privire la prima

critică ce vizează compunerea comisiei de experți care a efectuat expertiza

tehnică avută în vedere de tribunal, s-a reținut că într-adevăr O.G. nr. 2/2000

stabilește că un expert poate efectua expertize doar în specialitatea în care a

fost atestat, iar expertiza tehnică de evaluare a imobilelor a fost efectuată

de experți topografi și unul agricol, însă Legea nr. 33/1994 nu stabilește specializarea

pe care trebuie să o aibă experții, deși lucrarea pe care o întocmesc se referă

la cuantumul despăgubirilor.

În aceste condiții,

instanța de apel a solicitat comisiei de experți care a efectuat

contraexpertiza la tribunal să completeze lucrarea în apel. Această comisie

este formată dintr-un expert topograf, unul agricol și un constructor, fiind

lipsit de relevanță cine a propus fiecare expert.

Instanța de apel a

apreciat că este necesar să fie prezent câte un expert din fiecare specialitate

având în vedere natura obiectivelor pe care le-a stabilit pentru evaluare. De

aceea, în apel a fost stabilită o valoare a terenului expropriat raportat la

prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenuri în zonă.

Astfel în urma

completării expertizei s-a stabilit că valoarea de înlocuire a pomilor este de

11.890 lei, iar valoarea terenului expropriat este de 46.424,5 lei. La

stabilirea valorii pomilor, s-a avut în vedere strict valoarea lor de

înlocuire, nu și producția care s-ar fi obținut pe durata lor normală de viață,

acesta fiind prejudiciul creat.

Din această

perspectivă, instanța de apel a apreciat că despăgubirile calculate de experți

și acordate de instanța de apel sunt mai mari decât cele propuse de

expropriator de 31.615,99 lei, fiind astfel respectate prevederile art. 27 din

Legea nr. 33/1994.

A fost apreciat ca

nefundat motivul de apel vizând cheltuielile de judecată. Potrivit art. 38 din Legea

nr. 33/1994, care este cadrul general în materie de expropriere

toate

cheltuielile efectuate pentru

realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea

instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator. Art. 18 din Legea nr. 198/2004

prevede că dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile Legii nr. 33/1994

și ale C. proc. civ.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta P.L.P. cât și pârâta CN

A.D.N.R. SA

- pentru Statul Român din Subordinea

Ministerului Transporturilor.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel de către reclamanta

P.L.P., vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.:

Astfel, reclamanta susține că

atât decizia pronunțată de instanța de apel,

cât și sentința instanței de fond, sunt în parte, nelegale, întrucât cele două

instanțe au aplicat greșit legea, raportat la probele administrate în cauză și

la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza

de utilitate publica.

Față

de acest text de lege, instanța avea obligația de a acorda despăgubiri reprezentând

atât valoarea reală a imobilului, cât și prejudiciul suferit, ca urmare a

exproprierii.

În

ceea ce

privește valoarea reală a imobilului teren expropriat, în mod corect instanța

de fond a reținut că reprezintă valoarea de 42.879,78 euro (1.377 mp/31,14 euro)

stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de experții C.A., C.M. și

S.M., întrucât aceasta este valoarea reală a imobilul, nu valoarea de piață.

În

mod nelegal instanța de apel a reținut că valoarea terenului expropriat este de

aproximativ 5 euro/mp. rezultată din raportul de expertiză efectuat în apel.

Recurenta

învederează că în condițiile în care terenul a fost expropriat în 2008, prejudiciul

suferit ca urmare a exproprierii, este reprezentat de valoarea terenului la

data exproprierii, motiv pentru care nu poate fi raportat la valoarea pe care

ar fi avut-o terenul la peste 5, 6 ani de la data exproprierii.

O altă critică

vizează faptul că expertiza efectuată în apel nu ține cont de prețurile de piață,

cu care se vând terenurile învecinate cu cel expropriat, că nu face trimitere

la vreun contract de vânzare cumpărare având ca obiect teren similar celui

expropriat, deși instanța de apel a indicat acest aspect prin obiectivele

propuse.

Reclamanta mai arată

că raportul de expertiză efectuat în fond de experții C.A., C.M. si S.M.,

reținut de instanța de fond face trimitere la prețurile practicate pe piață,

astfel încât doar acest din urmă raport de expertiză stabilește valoarea reală

a imobilului expropriat și prejudiciul suferit, astfel cum prevede imperativ dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Ca

atare se susține că, instanța de apel avea obligația de a aplica întocmai alin.

(2) al art. 26 din Legea nr. 34/1994, în sensul că trebuia să țină seama și de

dovezile existente, respectiv raportul de evaluare efectuat în octombrie 2008

de expert evaluator, ing. P.F., raport depus în probațiune în apel și în care

se stabilește valoarea de piață a unui teren similar celui expropriat nouă, la

50 euro/mp Aceasta cu atât mai mult, cu cât raportul de evaluare

extrajudiciară, ce confirmă realitatea valorii de 31,14 euro (stabilită prin

Raportul de expertiză efectuat în cauză de experții C.A., C.M. și S.M.,

reținută de instanța de fond) este efectuat în vederea exproprierii unui teren

de către SC H. SA Hațeg, societate de stat, în vederea realizării unor

obiective adiacente construcțiilor acestei societăți;

Se susține că nu a fost luat în considerare

nici Contractul de vânzare cumpărare autentificat de B.N.P. B.G. din 25 iunie 2012,

depus în apel, din care rezultă că, în anul 2012, valoarea de piață a unui mp

teren similar cu cel expropriat noua este de 65 euro/mp (65.000 euro-prețul

contractului/1.000 mp, suprafața înstrăinată).

În

consecință, în ceea ce privește valoarea terenului expropriat, aceasta este cea

de 42.879,78 euro (1.377 mp/31,14 euro) stabilită prin Raportul de expertiză

efectuat în cauză de experții C.A., C.M. și S.M., reținută de instanța de

fond, singura valoare care se circumscrie exigențelor impuse de art. 26 din

Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește

despăgubirile aferente prejudiciului cauzat ca urmare a faptului că pe terenul

expropriat se aflau pomi și viță-de-vie, atât instanța de apel, cât și cea a

fondului aveau obligația de a stabili că acest prejudiciu se compune din

valoarea pomilor și a viței de vie, cât și din folosul de tras pentru perioada

de 25 ani, menționată ca termen de viață al acestora în raportul de expertiză

efectuat în fața instanței de fond.

Astfel, reclamanta

arată că atât instanța de fond cât și cea din apel, au aplicat greșit art. 26

din Legea nr. 33/1994 în condițiile în care nu a acordat folosul de tras și că

s-a stabilit valoarea prejudiciului la valoarea de înlocuire a pomilor și nu la

valoarea pe care o aveau aceștia la expropriere.

În

speță,

prejudiciul efectiv este reprezentat de valoarea pomilor fructiferi și a viței

de vie, iar beneficiul nerealizat este lipsa de folosință (folos de tras) a

pomilor fructiferi și a viței de vie pentru perioada de 25 ani, menționată ca

termen de viață al acestora în raportul de expertiză efectuat în fața instanței

de fond.

În

ceea ce privește valoarea acestui prejudiciu, se impune a fi avut în vedere raportul

de expertiză efectuat în cauza de experții C.A., C.M. și S.M., reținut de

instanța de fond și care se circumscrie exigentelor impuse de art. 26 din Legea

nr. 33/1994. Astfel, prejudiciul efectiv îl reprezintă valoarea reală a pomilor

fructiferi și a viței de vie, nu cea de înlocuire, calculată în general pentru

pomii fructiferi.

Din

cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză de experții C.A., C.M. și

S.M., reținut de instanța de fond, rezultă că prejudiciului suferit ca urmare a

faptului că pe terenul expropriat erau pomi fructiferi și vița de vie se

compune din

suma

de 43.780 lei, reprezentând valoarea pomilor fructiferi ce se aflau pe terenul

expropriat; suma de 2.430 lei, reprezentând valoarea viței-de-vie ce se află pe

terenul expropriat; despăgubiri în sumă de 42.900 lei reprezentând lipsa de

folosință (folos de tras) a pomilor fructiferi și a viței de vie pentru

perioada de 25 ani, menționată ca termen de viață al acestora în cuprinsul

acestui raport de expertiză efectuat în fața instanței de fond (am luat în

considerare termenul minim de 25 de ani menționat de experți). Suma de 42.900

lei rezultă din înmulțirea sumei 1.716 lei - valoarea anuală a folosului de

tras, cu 25 de ani.

În fine, arată

aceeași reclamantă, ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale atunci când

nu au acordat despăgubiri reprezentând diferență de valoare dintre valoarea

inițială a terenului rămas neexpropriat și valoarea pe care o are acest teren

ca urmare a exproprierii (pierderea de valoare a terenului rămas neexpropriat

suferită ca urmare a exproprierii).

O altă critică

vizează aspecte legate de terenul rămas neexpropriat în condițiile în care așa

cum rezultă din

rapoartele

de evaluare efectuate în cauză, acest teren având categoria de folosință

„livadă” este loc înfundat, nemaiavând cale de acces. În consecință, urmare a

exproprierii, valoarea terenului rămas neexpropriat, rămas fără cale de acces,

a scăzut considerabil. Dacă din cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare

autentificat de B.N.P. V.M.C. din 27 aprilie 2012 rezultă că prețul unui mp

teren extravilan similar este de peste 19 euro/mp, valoarea unui mp din terenul

rămas neexpropriat. extravilan, este de cel mult 15 euro/mp

Calculând

o diferența de valoare de 3 euro/mp și înmulțind această valoare cu suprafața

de 33.077 mp rămasă neexpropriată, rezulta o diferență totală de valoare de 99.231

euro. Această valoare reprezintă, fără dubiu, prejudiciul efectiv cauzat prin

exproprierea terenului, astfel încât se impunea a fi acordat de instanța de

judecată, față de prevederile imperative ale art. 26 din Legea 33/2004.

Ca

atare, reclamanta susține că, față de petitul acțiunii privind despăgubirile

aferente prejudiciului efectiv suferit, instanța avea obligația să stabilească,

în virtutea principiului rolului activ, întreg prejudiciul suferit și cu

privire la situația terenului rămas neexpropriat.

O

altă critică adusă hotărârii instanței de apel vizează încălcarea prevederilor

art. 132, alin. (2) din C. proc. civ., atunci când a reținut tardivitatea

acestor solicitări.

Reclamanta

a invocat în susținerea recursului practica Înaltei Curți de Casație și

Justiție în materie, invocând în aceeași idee și Decizia civilă nr. 43/2009 a Curții

de Apel Ploiești, în care se arată că în stabilirea despăgubirilor în cazul

unei exproprieri parțiale trebuie să se țină seama de mai multe aspecte, printre

care și (...) dacă, urmare directă a exproprierii, valoarea terenului rămas

expropriatului se diminuează sau nu”.

Recursul

declarat de pârâta

CN A.D.N.R. SA vizează următoarele

aspecte de nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct .6 și 9 C.

proc. civ.:

Astfel

se susține greșita interpretare și aplicare a legii în condițiile în care

raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de prevederile Legii nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local, fiind expropriate următoarele suprafețe de teren :-

99,15 mp teren categoria de folosință „arabil intravilan”; - 377,77 mp teren

categoria de folosință „curți-construcții”;- 900,39 mp teren categoria de

folosință „fânețe”. În interiorul suprafeței de teren afectate de măsura

exproprierii, expropriatorul a identificat și 4 pruni, 1 piersic, 3 nuci si 20

de butuci de vie.

În

prezenta speță, intimata a formulat în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004

o cerere de majorare a cuantumului despăgubirii cu care a învestit Tribunalul

Hunedoara. Reclamanta a solicitat printre altele și obligarea subscrisei la

plata contravalorii casei de locuit aflate pe terenul expropriat, iar prin Hotărârea

din 06 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004

s-au acordat despăgubiri exclusiv pentru teren și pentru pomii fructiferi

aflați pe această suprafață.

Ca

atare, pârâta mai arată că în conformitate cu documentația tehnico-cadastrală

avizată de O.C.P.I. Hunedoara pentru imobilul având număr cadastral Hațeg și cu

H.G. nr. 696/2007 din proprietatea reclamantei nu au fost expropriate

construcții.

Or,

prin stabilirea unei sume de 46.424,5 lei pentru construcțiile neexpropriate

situate în localitatea Hațeg, jud. Hunedoara, instanța de apel a aplicat si a

interpretat în mod greșit următoarele prevederi legale: art. 3 și art. 7 din

Legea nr. 33/1994, art. 26 din Legea nr. 33/1994 și respectiv art . 9 și 10 din

Legea nr. 198/2004.

Art.

3 din Legea nr. 33/1994 prevede că exproprierea va putea fi hotărâtă de

instanțele de judecată după ce s-a făcut declarația de utilitate publică a

exproprierii în condițiile prevăzute de lege, or, în speță, această condiție nu

a fost îndeplinită, pentru construcția (reprezentând casa de locuit) nefiind

emisă o hotărâre de guvern pentru declararea utilității publice a exproprierii.

Or,

susține aceeași pârâtă, acest aspect a fost cu totul omis de către instanța de

control judiciar, apreciindu-se că este suficient ca partea reclamantă să

solicite despăgubiri pentru un anumit imobil, indiferent dacă acesta a făcut

sau nu obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică (în temeiul

Legii nr. 33/1994 sau a Legii nr. 198/2004).

În

aceeași idee se mai susține că instanța de apel nu a observat că este

inadmisibilă solicitarea reclamantei de acordare a unor sume cu titlu de despăgubire

pentru casa de locuit și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 198/2004.

Legea

specială în materie de expropriere, în vigoare la momentul introducerii

acțiunii, permitea sesizarea instanței de judecată doar cu privire la cuantumul

despăgubirii și a dreptului la despăgubire (art. 9 și art. 10 din Lege), în

contextul exproprierii prealabile a imobilului. Or, așa cum am arătat anterior,

prin Hotărârea nr. 19/2007 s-au stabilit despăgubiri doar pentru terenul aflat

în proprietatea reclamantei și pomii fructiferi aflați pe acesta (nu și pentru

construcții).

Pentru

construcția pretins aflată pe terenul reclamantei nu a fost emisă o hotărâre de

guvern potrivit dispozițiilor Legii nr. 198/2004 și, pe cale de consecință,

nicio hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii, care să poată fi

contestată de către reclamantă.

Prin

urmare, susține pârâta, instanța de apel a nesocotit prevederile legale

incidente, considerând că reclamanta poate solicita direct instanței de

judecată stabilirea unei despăgubiri pentru construcția reprezentând casa de

locuit. Or, așa cum am dovedit, partea reclamantă nu avea deschisă nici

procedura întemeiată pe Legea nr. 33/1994, nici pe cea prevăzută pe Legea nr. 198/2004

(pentru a putea cere despăgubiri pentru o construcție neexpropriată).

Aceeași

recurentă susține că,

în

condițiile în care la dosarul cauzei existau lucrări de specialitate cu

concluzii diametral opuse, instanța de apel ar fi trebuit să dispună, în

temeiul art. 129 C. proc. civ. și a principiului rolului activ al judecătorului,

efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie, cadastru și

geodezie (în vederea identificării amplasamentului real al construcțiilor

precum și pentru determinarea datei edificării acestora).

Pentru

motivele arătate, pârâta solicită modificarea deciziei recurate în sensul

înlăturării obligației de plată către reclamantă a sumei de 46.424,50 lei (în

condițiile în care aceasta vizează construcții neexpropriate).

O

altă critică adusă hotărârii instanței de apel vizează încălcarea normelor legale

referitoare la competențele experților judiciari.

Potrivit

art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000

„persoana care a dobândit calitatea de expert

tehnic judiciar sau de specialist, în condițiile prezentei ordonanțe, poate

efectua expertize tehnice judiciare

numai în specialitatea în care a fost

atestată”.

În

acest sens se arată că, în temeiul art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanța de

apel a dispus constituirea unei comisii alcătuite din 3 experți, însă în mod

greșit a numit în cauză, în scopul evaluării terenurilor expropriate, un expert

topograf și un expert agricol, în condițiile în care normele în materie impun

ca evaluarea să fie realizată de către experți evaluatori (specialiști în

evaluarea proprietății imobiliare).

Practic

instanța de control judiciar a menținut componența comisiei care a realizat cel

de-al doilea raport judiciar în faza fondului, considerând în mod greșit și

nelegal că: „Este adevărat că O.G. 2/2000 stabilește că un expert poate efectua

expertize doar în specialitatea în care a fost atestat, iar expertiza tehnică

de evaluare a imobilelor a fost efectuată de experți topografi și unul agricol.

Legea nr. 33/1994 nu stabilește însă specializarea pe care trebuie să o aibă

experții.

Or,

prin faptul constituirii unei comisii alcătuite din 3 experți având calificări

profesionale diferite, instanța a încălcat și prevederile art. 25 din Legea nr.

33/1994 în condițiile în care legiuitorul a stabilit imperativul evaluării

despăgubirii de către 3 experți evaluatori, iar experții topografi și agricoli

nu au calificarea necesară evaluării.

Din

această perspectivă se mai învederează că în condițiile în care în faza

procesuală a apelului, evaluarea terenului expropriat a fost realizată de către

persoane care nu aveau competență pentru a efectua această operațiune, se

impune admiterea recursului și modificarea deciziei atacate.

Critica

legată de încălcare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

vizează faptul că raportul de expertiză omologat de instanța de apel a fost

întocmit cu nesocotirea cerinței imperative referitoare la studierea și analizarea

prețul pieței pentru stabilirea cuantumului despăgubirii.

Or,

experții s-au limitat să comunice o valoare de despăgubire pentru imobilul,

valoare pe care au determinat-o exclusiv în raport de ofertele de vânzare

aferente anului 2013, ce au fost identificate în mica publicitate. Astfel,

instanța de apel a omologat o valoare care nu se identifică cu prețul de

circulație al imobilelor similare celui expropriat. Practic vă rugăm să

constatați că experții evaluatori au selectat în mod arbitrar 3 oferte de

vânzare de pe internet (de pe site-uri de specialitate),în contextul în care

aceștia erau obligați să identifice contracte autentice de vânzare-cumpărare în

temeiul cărora să propună o valoare de despăgubire credibilă.

Din

această perspectivă, se arată că instanța de apel a ignorat faptul că lucrarea

de evaluare realizată în apel nesocotea cu evidență dispozițiile art. 26, alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 și a omologat concluziile experților cu privire la

valoarea terenului expropriat, considerând în mod neadevărat și nelegal că „în

apel a fost stabilită o valoare a terenului expropriat raportat la preturile cu

care se vând în mod obișnuit terenuri în zonă” (fila 10 din decizia civilă

recurată).

Concluzionând,

pârâta solicită a se constata că instanța de apel a omologat concluziile unui

raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 26, alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 (fiind folosite exclusiv oferte de vânzare) și ale art. 1169 C.

civ. din 1864 (nefiind dovedite în niciun fel valorile stabilite pentru pomii

fructiferi aflați pe suprafața de teren expropriată).

Aceeași

pârâtă susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și în ce

privește dispozițiile

art. 274 C. proc. civ. și art. 38 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care

în cauză nu există niciun temei de drept pentru care să se justifice menținerea

soluției instanței de fond cu privire la cheltuielile de judecată, cu atât mai,ult

cu cât rapoartele de expertiză judiciară efectuate în cauză nu au respectat

dispozițiile legale incidente, fiind întocmite de persoane care nu aveau

calificarea necesară.

În

ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se

susține că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a solicitat prin cererea

de chemare în judecată în condițiile în care deși prin cererea precizată

reclamanta a avut în vedere doar despăgubiri pentru construcția casă, totuși

instanța de apel a acordat despăgubiri pentru „o casă de locuit și un grajd”

(fila 9 din decizia recurată). Mai mult decât atât, prin omologarea

concluziilor celui de-al doilea raport de expertiză realizat la fondul cauzei,

instanța de control judiciar a hotărât „acordarea de despăgubiri și pentru

construcțiile aflate pe terenul expropriat, a căror valoare este de 46.424,5

lei” (fila 10 din decizia atacată).

Or,

instanța de apel a nesocotit limitele procesuale trasate prin acțiune de către

partea reclamantă (în condițiile în care aceasta a făcut referire la o singură

construcție, respectiv la casa de locuit), iar pe de altă parte au fost acordate

despăgubiri superioare valoric celor solicitate în mod expres de către

reclamantă (46.424,5 lei în loc de 44.321 lei, rezultând o diferență în plus de

2.103,5 lei).

Așadar,

susține pârâta, prin acordarea sumei de 46.424,5 lei cu titlu de despăgubire

pentru construcții (casa de locuit și grajd), instanța de apel a acordat mai

mult decât s-a cerut încălcând cu evidență dispozițiile art. 129, alin. (6) C.

proc. civ.

Din

perspectiva celor expuse se solicită, în principal, în temeiul art. 304 pct. 6

și 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii instanței de apel, iar în subsidiar

casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării unei

noi expertize tehnice.

Examinând

hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a

dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Finalitatea

procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire,

în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.

44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în

care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or,

o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe

care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună-voie terenul, acesta

fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod

obișnuit, astfel de terenuri.

Valoarea

de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată astfel în raport de

toate caracteristicile bunului prin raportare atât la amplasamentul acestuia, destinația

lui cât și poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces.

Astfel, potrivit

articolului 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane”, iar potrivit

alineatului 2 al aceluiași articol „la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la

data întocmirii raportului de expertiză (…).”

Rezultă astfel, că

textul mai sus menționat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a

despăgubirilor, astfel încât, la calcularea acestora trebuie să se țină seama

de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici

similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză.

Or, este de observat

că, în cauză experții nu au avut în vedere pentru stabilirea cuantumului

despăgubirii, tranzacții efectiv realizate, deși la dosar au fost depuse în

acest sens elemente de comparație, făcându-se trimitere doar la ofertele de

imobile.

Astfel, expertiza nu

a identificat prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile din zonă, de

aceeași categorie cu cel expropriat, în sensul de preț plătit efectiv și

consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare și nu de oferte de preț

ale agențiilor imobiliare, ori prețuri de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet sau din anunțurile de mică publicitate.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, celelalte critici nu se mai impun a fi analizate, motiv

pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează a admite recursurile, a casa decizia recurată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Astfel,

în rejudecare, instanța de apel urmează să dispună efectuarea expertizei, de

către comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege,

urmând ca experții să stabilească despăgubirile în raport de „prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preț rezultat

din contracte de vânzare-cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare.

În

vederea identificării unor atare comparabile, instanța va avea obligația de a

manifesta rol activ prin efectuarea de adrese către instituțiile care dețin

astfel de informații, cum ar fi oficiul de cadastru și publicitate imobiliară,

primărie, direcția de taxe și impozite locale, urmând ca pe baza informațiilor

primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând

în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Doar în

cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului

necesar) efectuate de instanță, în legătură cu existența unor asemenea acte

juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu

există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de

experți.

Cu ocazia

rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai

sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea

unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamanților în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanta P.L.P. și pârâta CN A.D.N.R. SA - pentru

Statul Român din Subordinea Ministerului Transporturilor, împotriva Deciziei

nr. 73 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de

apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2014.