ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3482/97 din 09 iulie 2010, reclamanții F.R.I. și F.T., au chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin SC H. SA București - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că, în calitate de persoane expropriate, au consimțit la preluarea proprietății lor imobiliare, de către pârât - prin expropriere -, pentru realizarea obiectivului de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, declarat de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002; să fie obligat pârâtul să le achite suma de 143.463 lei, reprezentând contravaloarea terenurilor în suprafață de 5.626 mp (25,5 lei/mp) și suma de 62.936 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a acestora pe ultimii 11 de ani, - ce urmează a se efectua în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au solicitat cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii astfel formulate, reclamanții au arătat, în esență, că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, fiind desemnat ca expropriator, Statul Român prin SC H. SA București. Au arătat că anterior acestei hotărâri de guvern, expropriatorul desemnat, a preluat terenurile în litigiu, executând în perioada 1990-1991, amenajările necesare, acoperindu-le cu apele lacului de acumulare. Că terenurile, proprietatea lor și a antecesorilor lor, F.I. și M. (născută J.), au fost preluate fără despăgubiri, eludându-se prin aceasta art. 44 din Constituția României, conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Că, deși expropriatorul avea obligația să sesizeze tribunalul pentru a se pronunța asupra exproprierii, conform art. 21 din Legea nr. 33/1994, acesta a preluat terenurile, a efectuat amenajarea hidroenergetică și refuză să sesizeze instanța de judecată și să le achite despăgubirile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, privându-i de folosința terenurilor respective de cca. 20 de ani. În drept s-au invocat dispozițiile art. 24 și următoarele din Legea nr. 33/1994. Pârâta SC P.E.E.H.H.

SA București, a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, pe temeiul Legii nr. 33/1994; excepția prematurității acțiunii, față de neîndeplinirea procedurii prealabile; excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în cauză, raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ce conferă atare calitate doar expropriatorului în cazul în care expropriatul nu a formulat întâmpinare la propunerea de expropriere sau, dacă, această cale de atac a fost respinsă, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, raportat la H.G. nr. 392/2002 prin care este stabilită calitatea de expropriator a Statului Român, astfel că SC H. SA are doar calitatea de interpus, fiindu-i conferit doar un drept de administrare, deci de a acționa în interesul și spre apărarea intereselor statului.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a susținut că acordarea de despăgubiri pentru o perioadă anterioară H.G. nr. 392/2002 este nelegală, ca și obligarea sa la plata de despăgubiri pentru perioada anterioară înființării sale ca subiect de drept - conform H.G. nr. 627/2000. Sub aspectul valorii despăgubirilor pretinse, pârâta a susținut caracterul arbitrar al acestora, în lipsa menționării criteriilor pe care se întemeiază stabilirea cuantumului acestora. La același termen, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român, prin M.F.P., invocând calitatea statului de unic beneficiar al investiției, precum și aceea de „singur organism” îndrituit să dețină dreptul de proprietate publică asupra unui imobil și, deci, singurul având obligația de a suporta costurile exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Prin întâmpinarea depusă, M.F.P. reprezentat prin D.G.F.P. Hunedoara a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la prevederile H.G. nr. 392/2002 și, respectiv, ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care prin actul normativ emis de guvern, pârâta este desemnată expres ca organ abilitat cu îndeplinirea obiectivului de utilitate publică de interes național, solicitând totodată, pe fond, respingerea cererii de chemare în garanție, raportat la atribuțiile sale, strict de reprezentare a statului, conferite expres prin H.G. nr. 1634/2009. În ședința publică din 15 decembrie 2010, instanța a respins excepțiile invocate de pârât în apărare, cu excepția excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, care a fost unită cu fondul, în condițiile art. 137 alin. (2) C. proc.

civ. De asemenea, a admis, în aceeași ședință, excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție. Prin sentința nr. 130/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru folosul agricol nerealizat de reclamanți, pe perioada 1991-2009, ambele invocate de pârâta în cauză. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de SC P.E.E.H. SA București din subordinea M.I.R., împotriva chematului în garanție M.F.P. pe excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fond, a fost admisă în parte, acțiunea civilă precizată, introdusă de reclamanții F.R.I.

și F.T., împotriva pârâtului Statul Roman prin SC H. SA SA București, prin administrator judiciar Euro Insol Sprl și în consecință s-a constatat că reclamanții, în calitate de persoane expropriate, au consimțit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes național, declarată prin H.G. nr. 392/2002, a suprafeței de 2.753,7 mp, teren (arabil), situat pe raza localității Subcetate, astfel cum a fost identificată prin raportul de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare formată din experții judiciari C.M., O.E. și S.M., parte integrantă a sentinței. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de despăgubiri, suma de 70.219 lei, reprezentând valoarea terenurilor expropriate și suma de 30.338 lei, reprezentând prejudiciul creat acestora pentru lipsa folosului agricol, pe perioada 2002-2013 în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinței.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4.500 lei. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, desemnând, expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Roman prin SC P.E.E.H. SA, în subordinea M.I.R. În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit, la nivelul Primăriei comunei Sîntămărie Orlea, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.

Prin intermediul acestei comisii, înființată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea lor pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990, între care și terenurile ce au aparținut antecesorilor reclamanților, conform notificărilor transmise. Reclamanții, deși de acord cu exproprierea, nu au primit despăgubirile legale, care conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să includă valoarea imobilului expropriat stabilită la prețul de piață plus valoarea prejudiciului creat, care, în cauză, reprezintă folosul agricol pierdut. Art. 44 alin. (4) din Constituția României, consacră imperativul, și totodată garanția constituțională a proprietății particulare, potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

În cauză este cert că mecanismul exproprierii amiabile nu a funcționat între părți, astfel că instanța a desemnat comisia de evaluare a despăgubirilor, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994. Prin lucrarea de evaluare întocmită de comisia formată din experții judiciari C.M., O.E. și S.M., s-au identificat terenurile expropriate reclamanților, stabilind suprafața acestora la 2.753,7 mp, teren arabil, estimat la 25,5 lei/mp. Ca atare, valoarea despăgubirilor pentru terenul agricol respectiv, potrivit variantei I din raportul de evaluare, s-a stabilit la 70.219 lei - echivalent a 16.494 euro, la cursul euro de 4, 2571 lei/euro de la data efectuării expertizei -, respectiv 2.753,7 mp x 25,5 lei/mp = 70.219 lei.

În ce privește despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, astfel cum au fost stabilite de experții judiciari, pe suprafața de teren expropriat, având în vedere categoria de folosință (arabil + fânaț), faptul că în zonă nu se practică culturi de legume și zarzavaturi pe arii extinse, - culturile de bază fiind porumbul și cartoful -, instanța a apreciat că suma de 10217 lei/an/ha., este rezonabilă și poate compensa, în mod echitabil prejudiciul ce a fost creat reclamanților, în condițiile în care acesta era singurul lor potențial agricol, mai important (0,27 ha x 10.217 lei/an/ha = 2.758 lei/an; 11 ani x 2.758 lei/an = 30.338 lei).

Cu privire la perioada pentru care instanța a acordat aceste despăgubiri pentru nevalorificarea potențialului agricol al terenului preluat abuziv s-a apreciat că acestea se justifică doar de la momentul declarării utilității publice a lucrării de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002, act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiția sine-que-non a demarării procedurilor de expropriere și legitimează preluarea imobilelor în acest mod, pentru scopul realizării investiției de interes public național. Sub aspectul despăgubirilor stabilite de experți, în baza extraselor de C.F., pentru terenurile aparținând antecesorilor reclamanților, J.M., F.I., J.S., J.I.

și B.I., cererea a fost apreciată ca nefondată, întrucât reclamanții nu au vocație la aceste despăgubiri în condițiile Legii nr. 33/1994, neavând calitatea de succesori legali ai respectivilor proprietari tabulari.

În consecință și având în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 33/1994, inclusiv ale art. 26 - 27 alin. (2), „potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor, instanța nu are cădere de a acorda mai mult decât suma oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat”, precum și situația concretă a terenurilor, categoria de folosință a acestora, zona în care se află acestea și unde nu există o tradiție pe arii extinse a legumelor, zarzavaturilor, culturile de bază fiind porumbul și cartoful, situația actuală a pieței imobiliare caracterizată prin scăderea tranzacțiilor și a valorii imobilelor - ceea ce justifică prețul mai mic stabilit de comisia de evaluare, față de alte determinări valorice ale terenurilor expropriate în zonă, în alte dosare pe rolul acestei instanțe, fluctuația cursului valutar, și, în fine, metodele abordate de experții evaluatori desemnați în cauză, tribunalul a constatat că reclamanții, având calitate de expropriați, pentru cauza de utilitate publică, declarată de Guvernul României prin H.G.

nr. 392/2002, au consimțit să le fie preluate, prin expropriere, terenurile în suprafață de 2.753,7 mp. arabil și fânaț pe raza comunei Sîntămărie Orlea - astfel cum au fost identificate și estimate valoric de comisia de evaluare compusă din experții judiciari C.M., O.E. și S.M., lucrare ce face parte integrantă a hotărârii. Totodată a fost obligată pârâta SC P.E.E.H. SA București pentru Statul Român prin M.F.P. ca în calitate de expropriator, să achite reclamanților suma de 70.219 lei reprezentând valoarea terenului expropriat și suma de 30.338 lei reprezentând folosul de tras pe perioada 2002-2012, precum s-a solicitat prin concluziile scrise. S-a avut în vedere dispoziția expresă prevăzută de art. 30 din Legea nr. 33/1994, astfel că instanța a stabilit un termen de plată pentru achitarea despăgubirilor, de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., care instituie principiul soluționării cu prioritate a excepțiilor de procedură și, că, în cauză excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost unită cu fondul cauzei, în ședința publică din 15 decembrie 2012, s-a reținut că succesiunea legală, în România, constituie un mod de dobândire a proprietății, astfel că, este evidentă vocația reclamanților de a primi despăgubiri pentru suprafețele de teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de proprietate pe numele antecesorilor lor și pentru care a fost demarată procedura exproprierii, abia după declararea cauzei de utilitate publică, - prin H.G. nr. 392/2002. Așadar, reclamanții în calitate de descendenții ai defuncților F.I.

și M. (născută J.), au vocație la moștenirea acestora și, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul și dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile proprietatea antecesorii lor, pe care au fost nevoiți să le înscrise în C.A.P., în condițiile impuse de regimul politic comunist prin programul de colectivizare.

Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamanți pentru perioada 1991-2009, s-a apreciat că în condițiile în care, exproprierea pentru cauză de utilitate publică vizează preluarea de proprietăți imobiliare sub condiția imperativă a unei drepte și prealabile despăgubiri și a faptului, expres prevăzut de Legea nr. 33/1994, că aceste despăgubiri compensează valoarea proprietății imobiliare și, în plus, valoarea prejudiciului dovedit, acesta constituind un accesorium variabil ca natură și ca întindere, în raport cu valoarea efectivă a imobilului (care, totdeauna, se stabilește pe baza valorii de piață ) instanța a conchis, că această componentă a despăgubirilor este supusă principiului elementar de drept accesorium sequitur principale.

Deci, s-a apreciat că despăgubirile pentru expropriere, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 33/1994, formând împreună o unitate complexă, inseparabilă, ope legis, având o componentă pentru valoarea de piață a proprietății imobiliare expropriate și o componentă pentru despăgubirile reprezentând echivalentul prejudiciul suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripției extinctive, în condițiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, astfel că a fost respinsă excepția invocată. În temeiul art. 38 din Legea nr. 33/1994 și art. 274 C. proc. civ. au fost acordate cheltuieli de judecată în sumă de 4.500 lei, din care 3.000 lei onorariu avocat și 1.500 lei onorariu expertiză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamanții, cât și pârâta.

Reclamanții au solicitat modificarea sentinței civile în sensul constatării exproprierii suprafeței de 5.626 mp și a obligării pârâtei la plata sumei de 143.463 lei, contravaloarea terenului expropriat și la plata sumei de 62.936 lei, reprezentând echivalentul lipsei de folosință pe perioada 2002-2012, cu cheltuieli de judecată. În motivarea apelului, reclamanții au susținut că din răspunsul la obiecțiuni, depus de experți pentru termenul din 20 februarie 2013, rezultă că suprafața totală expropriată de la antecesorii lor este de 5.626 mp, și nu de 2.753 mp, cât s-a reținut de instanța de fond. În aceste condiții, au apreciat că se impune modificarea hotărârii în ceea ce privește suprafața expropriată și valoarea despăgubirilor.

Folosul de tras pe perioada 2002-2012 este de 62.936 lei. Pârâta a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea apelului, s-a invocat, în primul rând excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe Legea nr. 33/1994, prematurității acțiunii, a lipsei calității procesual pasive a apelantei pârâte,a lipsei calității procesual active a reclamanților, a prescripției dreptului material la acțiuni pentru folosul de tras pentru perioada 1991-2009, și a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul Legii nr. 33/1994, a arătat că terenul a fost ocupat anterior, începând cu anul 1989 de pârâtă, și reclamanții nu pot formula acțiune în despăgubiri în temeiul unei legi apărute ulterior.

Reclamanții nu au probat proprietatea particulară asupra terenurilor la momentul ocupării acestora, fiind cooperativizate la momentul preluării. Cu toate că aveau posibilitatea, reclamanții nu au făcut demersuri pentru a obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 1/2000. În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, s-a solicitat a se constata că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie în materie, în sensul că nu au răspuns ofertei de despăgubiri pe care a făcut-o pârâta. Pentru susținerea excepției lipsei calității procesual pasive, a arătat că exproprierea a făcut-o Statul Român prin SC H. SA SA, ca unic beneficiar și care trebuie să suporte costurile acestei investiții, prin plata despăgubirilor către cei expropriați.

Apelanta este o societate care nu primește bani de la bugetul public, ci se întreține exclusiv din fonduri proprii. De aceea, s-a făcut trimitere la contractul de concesiune din 2004 prin care SC H. SA preia în concesiune bunurile proprietate publică a statului și terenurile pe care acestea sunt amplasate, în scopul întreținerii, amenajării, modernizării și construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiții. Din anexa la acest contract rezultă că SC H. SA nu este proprietarul obiectivelor hidroenergetice care au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, ci proprietar al acestor obiective și al terenurilor pe care sunt amplasate este Statul Român, care le-a concesionat în favoarea SC H. SA.

Ca urmare, a considerat că se impunea admiterea acestei excepții de către instanța de fond și a cererii de chemare în garanție, astfel ca obligația de plată a despăgubirilor să fie suportată de Statul Român prin M.F.P. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, a susținut că nu s-a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncților la data decesului în contextul înscrierilor în cartea funciară și a cooperativizării terenurilor agricole, și nici nu au dovedit calitatea lor de persoane îndreptățite de a primi despăgubiri. Cum terenurile nu au putut face obiectul Legii nr. 18/1991, reclamanții nu pot justifica un drept asupra acestora, în condițiile în care au fost preluate anterior acestei date și le-a fost schimbată destinația.

Prin H.G. nr. 392/2002 s-a declarat de utilitate publică de interes național lucrarea „Amenajarea hidroenergetică a lacului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria”, după ca apelanta a demarat de urgență procedura privind notificarea persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri ca urmare a exproprierilor survenite în baza Decretului nr. 40/1989, astfel că a identificat proprietarii tabulari ai terenurilor expropriate și i-a notificat cu propunere de preț pentru terenurile expropriate. Reclamanții nu au depus acte doveditoare ale proprietății antecesorilor lor, ceea ce a condus la imposibilitatea acordării despăgubirilor pentru respectivele terenuri. În ce privește excepția prescripția dreptului material la acțiune pentru folosul de tras solicitat de reclamanți pentru perioada 1991-2009, a susținut că sunt aplicabile prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, excepția prescripției fiind una absolută.

Pe fondul cauzei, a susținut lipsa calității de proprietar al reclamanților asupra terenurilor și a vocației la despăgubiri în baza legii exproprierii. Probatoriul administrat în cauză nu a făcut dovada masei succesorale aflate în patrimoniul acestor defuncți la data decesului, ținând cont de înscrierile în Cf, de cooperativizare, de vocația succesorală. Cu toate că pârâta a făcut oferta de despăgubiri reclamanților, prin executor judecătoresc, intimații reclamanți nu au făcut întâmpinare la ofertă și nici dovada calității lor de moștenitoare după proprietarul tabular. În situația în care instanța va aprecia ca legală sentința instanței de fond și îndreptățirea reclamanților la primirea de despăgubiri conform legii aplicabile, a solicitat să se aibă în vedere prețul propus de pârâtă prin notificarea transmisă, efectuarea unei contraexpertize având în vedere valoarea terenului expropriat și repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului.

A arătat că valoarea reținută de instanța de fond este nelegală, pentru că experții nu au ținut cont de realitățile pieței imobiliare și nici de cele existente la momentul efectuării expertizelor sau a pronunțării sentinței, înlăturând dispozițiile Legii nr. 33/1994. Prin concluziile scrise depuse, intimații reclamanți au solicitat respingerea apelului pârâtei, ca nefondat, susținând în esență, că instanța de fond a analizat toate excepțiile invocate și a interpretat corect probele administrate în cauză. Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului reclamanților, cu cheltuieli de judecată, susținând că reclamanții au formulat acțiunea inițial pentru teren de 1031 mp, precizând la termenul din 01 iunie 2011 suprafața la 1.876 mp.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că suprafața ocupată este de 2.753,7 mp și ca urmare a obiecțiunilor formulate de reclamanți, s-a stabilit că suprafața reală ocupată este de 5.626 mp. Pârâta a apreciat că reclamanții nu au vocație la despăgubiri și nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate. Prin Decizia civilă nr. 74 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC H. SA SA împotriva sentinței civile nr. 130 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință, a schimbat sentința atacată doar în ceea ce privește cuantumul folosului agricol nerealizat de reclamanți, pe care l-a stabilit pe perioada 2007-2013 la suma de 19.306 lei, a menținut în rest sentința atacată și a respins apelul declarat de reclamanții F.R.I.

și F.T. împotriva aceleiași sentințe. Curtea de Apel a reținut următoarele: Reclamanții sunt moștenitori ai proprietarilor tabulari, potrivit actelor de stare civilă depuse în dosarul instanței de fond. Imobilele în litigiu au fost colectivizate (aspect necontestat). Aceste imobile, identificate prin lucrarea de expertiză efectuată la instanța de fond, au fost ocupate de lucrările de amenajare a lacului Strei. Aceste imobile au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”, iar expropriator s-a stabilit a fi Statul Român prin SC P.E.E.H. SA (conform art. 2 ale acestei hotărâri).

Prin Hotărârea nr. 958 din 16 iunie 2004 Guvernul României a constituit Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării obiectivului de interes național declarat ca atare prin hotărârea arătată mai sus. Expropriatorul a demarat procedura de expropriere și, implicit, de acordare a despăgubirilor, notificând proprietarii tabulari în acest sens. În acest scop, pârâta i-a notificat și pe antecesorii reclamantelor (filele 90-99 fond), toți decedați la acel moment, conform actelor de stare civilă. Față de această stare de fapt, excepțiile invocate în fața instanței de fond au fost soluționate corect de către prima instanță.

În ce privește excepția inadmisibilității: prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile în litigiu, ci cele care figurează în procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul C.A.P. și-a dat avizul favorabil. Imobilele în litigiu au fost expropriate în anul 2002, prin H.G. nr. 392/2002. În consecință, legea aplicabilă, în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere, era Legea nr. 33/1994, din această perspectivă fiind lipsită de relevanță ocuparea terenurilor anterior declarării utilității publice. De altfel, câtă vreme până la apariția H.G. nr. 392/2002, terenurile în litigiu nu era declarate de utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, sens în care este și jurisprudența instanței supreme (Decizia civilă nr. 3883/2011).

În cauză, prezintă relevanță chiar atitudinea pârâtei, care, deși susține în prezent că Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă, ea însăși a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura prevăzută de această lege, și i-a notificat pe antecesorii reclamanților, considerând la acel moment că aceștia sunt proprietarii terenurilor și li se cuvin despăgubiri în conformitate cu legislația ce reglementează exproprierea. Pentru toate acestea, sunt nefondate argumentele apelantei în sensul că reclamanții puteau beneficia de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziție este anterioară exproprierii. Referitor la prematuritatea acțiunii, susținerile apelantei pârâte sunt, de asemenea, nefondate, întrucât, pe de o parte, nu poate fi imputat reclamanților procedura prealabilă stabilită de Legea nr. 33/1994 și nici lipsa unor despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de lucrările hidroenergetice și apele lacului de acumulare.

Instanța a fost învestită cu cererea de stabilire a despăgubirilor pentru terenurile expropriate, și, contrar susținerilor apelantei, persoanele supuse procedurii de expropriere nu pot fi obligate să aștepte până când expropriatorul va sesiza instanța, în condițiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unor proceduri declanșate de expropriator. Nici excepția lipsei calității procesual pasive a SC H. SA SA nu poate fi primită, atâta timp cât prin actul normativ de declarare a utilității publice s-a stabilit că expropriatorul, Statul Român, este reprezentat prin prezenta societate. Acesta a fost dată în judecată în această calitate, de reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu.

Prin urmare, în această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit. Având în vedere că prin H.G. nr. 392/2002 menționată s-a stabilit și reprezentantul Statului în aceste raporturi juridice de expropriere, în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Statului român prin M.F.P., prin lege specială (H.G. menționată) s-a stabilit cine reprezintă Statul astfel că nu se poate apela la cadrul general de reprezentare. În mod corect a fost respinsă și excepția lipsei calității procesual active a reclamanților față de faptul că antecesorii acestora au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate inclusiv cele din litigiu.

Dreptul de proprietate și îndreptățirea antecesorilor reclamanților la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 pentru terenul expropriat a fost recunoscută de Statul Român prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea de expropriere, prin notificarea cu privire la oferta de despăgubire. Față de aceste aspecte, reclamanții justifică legitimare procesual activă, dreptul lor de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale instituțiilor administrative ale Statului Român, astfel că, au un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană de Drepturilor Omului. Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. În cauzele Străin și alții împotriva României, Sebastian contra României, Athanasiu Marshall împotriva României, Aldea împotriva României, C.E.D.O. a stabilit că petenții aveau un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție deoarece prin hotărâre arbitrară definitivă s-a stabilit în mod definitiv nelegalitatea naționalizării imobilelor. Odată cu hotărârea pilot pronunțată în cauza Atanasiu și alții împotriva României, C.E.D.O. a reanalizat noțiunea de bun, subliniind ideea că, pentru a exista o valoare patrimonială nu este suficient ca legea să consemneze un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar ca și instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul conferit prin lege.

Astfel, potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudența C.E.D.O. „bunul actual” presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate iar speranța legitimă presupune ca o creanță să aibă valoare patrimonială care să se bucure de o bază suficientă în dreptul intern. În speță, reclamanții se pot prevala de protecția acordată de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, având un bun actual în sensul acestui articol. În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O., statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică. Însă, ceea ce impune acest articol, este că această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât și al terenurilor, mai exact să existe un raport rezonabil de proporționalitate între măsura exproprierii și despăgubirea pentru această măsură.

În speță, este de necontestat că în fapt preluarea a operat în anii 1991 - 1992, iar sub aspectul legal prin H.G. nr. 392/2002, iar reclamanții în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari, nu au primit nici până în prezent vreo despăgubire, fapt ce impune în sarcina lor o pagubă disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1. În concluzie, în cauză reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate, astfel, sub acest aspect, justifică legitimare procesuală activă. Pârâta a mai invocat în susținerea excepției lipsei calității procesual active și împrejurarea că reclamanții nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru terenurile în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor, proprietari tabulari.

Din actele depus indicate anterior, rezultă cu evidență că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților asupra terenurilor în litigiu a fost recunoscut, pârâta notificându-i pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 33/1994. Conform actelor de stare civilă reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor tabulari. Potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, reluat și în art. 28 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară.

Astfel, atâta timp cât dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori după acești proprietari, nu se pot primi susținerile apelantei în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor și că reclamanții nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru acestea . Cu referire la criticile aduse de către pârâtă pe fondul cauzei: Aceste notificări au fost emise pe numele antecesorilor reclamanților, care figurează ca proprietari tabulari, iar la data emiterii lor, aceștia erau decedați și astfel, reclamanții nu au avut cunoștință de prețul propus de expropriator. Mai mult, în situația în care expropriatorul ar fi apreciat că prețul a fost acceptat, ar fi trebuit să facă plata despăgubirilor, însă, așa cum s-a arătat, această plată nu a fost efectuată nici până în prezent, la mai mult de 10 ani de la demararea procedurii de expropriere.

Este adevărat că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul sub care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. În cuprinsul raportului de expertiză, experții au arătat că terenul nu are corespondent pe raza unității administrativ - teritoriale, luând în calcul oferte de vânzare și de cumpărare a terenurilor pe teritoriul județului Hunedoara, însă nici una dintre acestea nu vizează terenuri similare celor din litigiu (filele 182 - 184 dosar fond). În aceste condiții, este evident că nu pot fi luate în considerare aceste prețuri estimative, care nu au la bază valori practicate efectiv în zonă datorită lipsei tranzacțiilor.

Experții au propus ca valoarea imobilelor în litigiu să fie calculată după metoda de evaluare a terenurilor având în vedere un preț mediu cu care se vând terenurile în zonă, de 5,24 euro/mp. În ceea ce privește folosul de tras, instanța de fond a acordat valoarea acestuia la nivelul profitului pe care l-ar fi obținut reclamanții cultivând legumele tradiționale în zonă și porumb. În ceea ce privește perioada pentru care s-au acordat aceste se constată că despăgubirile bănești au caracter patrimonial. Potrivit art. 1, 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având obiect patrimonial se stinge în 3 ani de când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască pe cel care i-a cauzat prejudiciu.

Reclamanții au cunoscut paguba din 1989, iar făptuitorul din anul 2002 odată cu apariția H.G. nr. 392/2002 iar acțiunea a fost introdusă în anul 2010, astfel că este prescris dreptul la acțiune în despăgubiri pentru perioada 2002-2007. Ca urmare, în temeiul art. 296 C. proc. civ. se impune admiterea apelului pârâtei doar în ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada menționată, cu consecința reducerii cuantumului despăgubirilor pentru folosul de tras la 19.306 lei pentru perioada 2007-2013, și a se menține în rest sentința atacată. Cu referire la apelul reclamanților, se constată că acțiunea a fost promovată inițial pentru suprafața de 1031 mp, precizată apoi la 1.876 mp și doar în concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, s-au solicitat despăgubiri pentru suprafața de 5.625 mp.

Soluția instanței de fond este legală sub acest aspect, precizarea acțiunii după închiderea dezbaterilor fiind inadmisibilă. Potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba …obiectul cererii de chemare în judecată, iar apelul în forma în care a fost formulat face referire la o suprafață mai mare decât aceea din acțiunea soluționată de instanța de fond, astfel că urmează a fi respins în temeiul art. 296 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs SC P.E.E.H. SA, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită aplicare a legii în soluționarea excepțiilor invocate iar pe fondul cauzei, în ce privește valoarea despăgubirilor, acestea au fost determinate prin încălcarea criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, pârâta a arătat că a preluat terenurile anterior apariției Legii nr. 33/1994 și că în aceste condiții este inadmisibilă formularea unei acțiuni având ca obiect primirea de despăgubiri în baza acestei legi, în caz contrar nesocotindu-se dispozițiile imperative ce reglementează aplicarea în timp a legii civile și consacră principiul neretroactivității acesteia. Terenul ce face obiectul prezentei judecăți a fost cooperativizat și nu a fost preluat din proprietatea antecesorilor reclamanților iar preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1980, contrar celor reținute de către instanța de apel. Terenul fiind preluat anterior anului 1990, și în raport de dispozițiile Legii nr. 33/1994, reclamanții nu au făcut dovada proprietății la momentul preluării.

Mai mult, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legilor funciare potrivit cu care reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea unor suprafețe de teren echivalente din rezerva existentă la nivelul comisiilor locale sau la acordarea de despăgubiri, procedură pe care reclamanții nu au urmat-o, astfel că prezenta acțiune este și prematur formulată. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA, sub aspectul plății despăgubirilor s-a susținut că potrivit contractului de concesiune nu este proprietara obiectivelor energetice ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, proprietar fiind Statul Român, care are și obligația de plată a despăgubirilor, prin M.F.P.

Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților s-a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada că la data decesului autorilor reclamantei, în patrimoniul acestora se aflau și terenurile care fac obiectul acestui litigiu și nici faptul că după anul 1990 au beneficiat de reconstituirea dreptului în condițiile legilor fondului funciar. Greșit s-a reținut că notificarea adresată autorilor reclamanților valorează recunoașterea dreptului și îndreptățirea la primirea de despăgubirii, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada existenței dreptului în patrimoniul lor la data preluării sau la data exproprierii. Pe fondul cauzei, în ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, s-a susținut că reclamanții nu au formulat întâmpinare la propunerea de preț făcută iar lipsa întâmpinării presupune o acceptare tacită a ofertei de preț.

S-a susținut că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neindicând însă care dintre aceste criterii nu au fost legal aplicate. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Imobilele în litigiu, proprietatea autorilor reclamanților, au fost cooperativizate și ulterior preluate și ocupate de lucrările de amenajare a Lacului Strei, anterior anului1990. Actul normativ care a consfințit legal exproprierea este H.G. nr. 392/2002 și prin care expropriator s-a stabilit a fi Statul Român prin SC P.E.E.H SA. Prin Hotărârea nr. 958/2004 s-a dispus și constituirea Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.

Fiind inițiată procedura de expropriere pentru utilitate publică pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, în acest sens fiind preluate și terenurile aparținând autorilor reclamanților, este evident că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994, fiind fără relevanță faptul că terenurile au fost preluate anterior intrării în vigoare a acestei legi. Terenurile în litigiu nu au fost exproprietare prin Decretul nr. 40/1989, prin acest act normativ fiind aprobată doar efectuarea de lucrări de investiții pentru obiectivul”Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria”.

În raport de obiectul și temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, precum și de existența unei oferte de despăgubiri pe numele antecesorilor reclamanților, pârâtul nu mai poate pune în discuție îndreptățirea reclamanților, în calitate de moștenitori, de a încasa despăgubirea în cadrul procedurii de expropriere, pe motiv că nu există titlu de proprietate emis în baza legilor privind fondul funciar. De altfel, un astfel de titlu era și imposibil de obținut, atâta vreme cât terenul a fost inundat, deci exproprierea s-a realizat în fapt, astfel încât nu se mai putea reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament iar în procedura legii fondului funciar reclamanții au fost îndrumați să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.

Reclamanții justifică legitimare procesuală activă, dreptul de proprietate al antecesorilor acestora fiind înscris în cărțile funciare așa cum sunt menționate în raportul de expertiză și anexe, și, totodată, dreptul a fost recunoscut de Statul Român prin demararea de către pârâți a procedurii de expropriere, prin notificare cu privire la oferta de despăgubire. Potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege nr. 114/1933, reluat și în art. 23 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil terților fără înscriere în cartea funciară, iar reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori după proprietarii tabulari. Dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 fac distincție între situația în care părțile se învoiesc asupra exproprierii și asupra despăgubirii, caz în care instanța ia act de această învoială și situația în care părțile se învoiesc numai asupra exproprierii, nu și asupra despăgubirii.

Instanța a fost investită cu o cerere de chemare în judecată prin care să se constate că reclamanții, în calitate de persoane expropriate au consimțit la preluarea proprietății imobiliare, prin expropriere iar pe de altă parte, plata de despăgubiri, în cadrul unei proceduri de expropriere deja declanșată de expropriator, fiind epuizate anterior formulării prezentei acțiuni, fazele premergătoare ale procedurii de expropriere, respectiv formularea ofertelor de despăgubiri către persoanele recunoscute ca fiind proprietari. Aceste acte emise în procedura de expropriere, prin care antecesorii reclamanților au fost recunoscuți ca fiind îndreptățiți să primească despăgubiri, premisă în lipsa cărei nu-și mai găsea justificarea oferta de despăgubire, expropriatorul nemaiputând contesta în fața instanței împrejurări pe care el însuși le-a stabilit în procedura administrativă prealabilă.

Respingerea acțiunii formulată de reclamanți, cu motivarea că nu au calitate de proprietar, le creează acestora o situația mai grea decât cea pe care și-ar fi păstrat-o dacă nu ar fi formulat cererea de chemare în judecată, chiar pârâta solicitând prin motivele de recurs să se mențină ca și cuantum despăgubirea propusă prin notificare, sub condiția dovedirii calității de moștenitor. Oferta de despăgubire, care implică și recunoașterea dreptului de proprietate, este un act juridic valabil, ce emană de la expropriator, adică de la Statul Român, prin SC H. SA SA, echivalând cu o speranță legitimă de despăgubire, protejată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În contextul aplicării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 33/1994, analiza posibilităților reclamanților de a obține eventuale despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000 este în afara cadrului judecății, iar împrejurarea că aceștia au formulat și cereri în temeiul legilor fondului funciar este irelevantă, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că au beneficiat de măsuri reparatorii în echivalent în baza acestor legi, pentru a se pune în discuție problema unei duble reparații. În raport de aceste considerente, excepțiile inadmisibilității, prematurității și calității procesuale active au fost corect soluționate. Și excepția calității procesuale pasive a fost legal soluționată raportat la dispozițiile H.G.

nr. 392/2002, societatea comercială fiind chemată în judecată în calitate de reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu, iar în această calitate justifică legitimare procesuală. În ce privește critica referitoare la despăgubiri prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aceasta este nefondată. Instanțele au aplicat și interpretat corect textul de lege menționat, acordând reclamanților contravaloarea terenurilor preluate. Raportul de expertiză oglindește, în realitate, o situație de fapt necontestată de către părți, terenul fiind ocupat de lacul de acumulare, ceea ce presupune, în mod logic, inexistența unor tranzacții imobiliare cu privire la terenurile aflate în situație similară.

Dar, aceasta nu înseamnă că terenul nu mai poate fi evaluat și că persoana nu mai poate obține nicio despăgubire. Lucrările în zonă au fost finalizate de foarte mult timp și nu mai există posibilitatea vânzărilor de teren, ceea ce face imposibilă folosirea metodei comparației prin raportare la valoarea de piață în lipsa unor tranzacții imobiliare în zona de interes, astfel că criteriile de evaluare avute în vedere de către experți, prin raportare la întreaga unitate administrativ teritorială și detaliile tehnice ale terenurilor, sunt legale. Având în vedere aceste considerente, urmează a în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.E.E.H. SA împotriva Deciziei nr. 74 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.