ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1742/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată

la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3482/97 din 09 iulie 2010, reclamanții F.R.I.

și F.T., au chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin SC H. SA București -

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că, în calitate

de persoane expropriate, au consimțit la preluarea proprietății lor imobiliare,

de către pârât - prin expropriere -, pentru realizarea obiectivului de interes

național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul

Subcetate-Simera”, declarat de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002; să

fie obligat pârâtul să le achite suma de 143.463 lei, reprezentând

contravaloarea terenurilor în suprafață de 5.626 mp (25,5 lei/mp) și suma de

62.936 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a acestora pe

ultimii 11 de ani, - ce urmează a se efectua în termen de 10 zile de la data

rămânerii definitive a hotărârii. Au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

astfel formulate, reclamanții au arătat, în esență, că prin H.G. nr. 392/2002,

Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării

„Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, fiind

desemnat ca expropriator, Statul Român prin SC H. SA București.

Au arătat că anterior

acestei hotărâri de guvern, expropriatorul desemnat, a preluat terenurile în

litigiu, executând în perioada 1990-1991, amenajările necesare, acoperindu-le

cu apele lacului de acumulare.

Că terenurile,

proprietatea lor și a antecesorilor lor, F.I. și M. (născută J.), au fost

preluate fără despăgubiri, eludându-se prin aceasta art. 44 din Constituția

României, conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât

pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Că, deși

expropriatorul avea obligația să sesizeze tribunalul pentru a se pronunța

asupra exproprierii, conform art. 21 din Legea nr. 33/1994, acesta a preluat

terenurile, a efectuat amenajarea hidroenergetică și refuză să sesizeze

instanța de judecată și să le achite despăgubirile prevăzute de art. 26 din Legea

nr. 33/1994, privându-i de folosința terenurilor respective de cca. 20 de ani.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 24 și următoarele din Legea nr. 33/1994.

Pârâta SC P.E.E.H.H.

SA București, a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității

acțiunii, pe temeiul Legii nr. 33/1994; excepția prematurității acțiunii, față

de neîndeplinirea procedurii prealabile; excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților în cauză, raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 ce conferă atare calitate doar expropriatorului în cazul în

care expropriatul nu a formulat întâmpinare la propunerea de expropriere sau,

dacă, această cale de atac a fost respinsă, și excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei, raportat la H.G. nr. 392/2002 prin care este

stabilită calitatea de expropriator a Statului Român, astfel că SC H. SA are

doar calitatea de interpus, fiindu-i conferit doar un drept de administrare,

deci de a acționa în interesul și spre apărarea intereselor statului.

Pe fondul cauzei s-a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a susținut că

acordarea de despăgubiri pentru o perioadă anterioară H.G. nr. 392/2002 este

nelegală, ca și obligarea sa la plata de despăgubiri pentru perioada anterioară

înființării sale ca subiect de drept - conform H.G. nr. 627/2000.

Sub aspectul valorii

despăgubirilor pretinse, pârâta a susținut caracterul arbitrar al acestora, în

lipsa menționării criteriilor pe care se întemeiază stabilirea cuantumului

acestora.

La același termen, pârâta

a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român, prin M.F.P.,

invocând calitatea statului de unic beneficiar al investiției, precum și aceea

de „singur organism” îndrituit să dețină dreptul de proprietate publică asupra

unui imobil și, deci, singurul având obligația de a suporta costurile

exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Prin întâmpinarea

depusă, M.F.P. reprezentat prin D.G.F.P. Hunedoara a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, raportat la prevederile H.G. nr. 392/2002 și,

respectiv, ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care

prin actul normativ emis de guvern, pârâta este desemnată expres ca organ

abilitat cu îndeplinirea obiectivului de utilitate publică de interes național,

solicitând totodată, pe fond, respingerea cererii de chemare în garanție,

raportat la atribuțiile sale, strict de reprezentare a statului, conferite

expres prin H.G. nr. 1634/2009.

În ședința publică

din 15 decembrie 2010, instanța a respins excepțiile invocate de pârât în

apărare, cu excepția excepției lipsei calității procesuale active a

reclamanților, care a fost unită cu fondul, în condițiile art. 137 alin. (2) C.

proc. civ.

De asemenea, a admis,

în aceeași ședință, excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în

garanție.

Prin sentința nr. 130/2013

pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului material

la acțiune pentru folosul agricol nerealizat de reclamanți, pe perioada

1991-2009, ambele invocate de pârâta în cauză.

A fost respinsă

cererea de chemare în garanție formulată de SC P.E.E.H. SA București din

subordinea M.I.R., împotriva chematului în garanție M.F.P. pe excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Pe fond, a fost

admisă în parte, acțiunea civilă precizată, introdusă de reclamanții F.R.I. și F.T.,

împotriva pârâtului Statul Roman prin SC H. SA SA București, prin administrator

judiciar Euro Insol Sprl și în consecință s-a constatat că reclamanții, în

calitate de persoane expropriate, au consimțit la exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, de interes național, declarată prin H.G. nr. 392/2002, a

suprafeței de 2.753,7 mp, teren (arabil), situat pe raza localității Subcetate,

astfel cum a fost identificată prin raportul de evaluare executat în cauză de

către comisia de evaluare formată din experții judiciari C.M., O.E. și S.M.,

parte integrantă a sentinței.

A fost obligat

pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de despăgubiri, suma de 70.219 lei,

reprezentând valoarea terenurilor expropriate și suma de 30.338 lei,

reprezentând prejudiciul creat acestora pentru lipsa folosului agricol, pe

perioada 2002-2013 în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinței.

A fost obligat pârâtul

să plătească reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4.500

lei.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul

României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării „Amenajarea

Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, desemnând, expres

la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Roman prin SC P.E.E.H.

SA, în subordinea M.I.R.

În scopul realizării

obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a

constituit, la nivelul Primăriei comunei Sîntămărie Orlea, Comisia pentru

soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.

Prin intermediul

acestei comisii, înființată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994,

expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea

lor pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990, între care și

terenurile ce au aparținut antecesorilor reclamanților, conform notificărilor

transmise.

Reclamanții, deși de

acord cu exproprierea, nu au primit despăgubirile legale, care conform art. 26

din Legea nr. 33/1994, trebuie să includă valoarea imobilului expropriat

stabilită la prețul de piață plus valoarea prejudiciului creat, care, în cauză,

reprezintă folosul agricol pierdut.

Art. 44 alin. (4) din

Constituția României, consacră imperativul, și totodată garanția

constituțională a proprietății particulare, potrivit căruia nimeni nu poate fi

expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate

publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

În cauză este cert că

mecanismul exproprierii amiabile nu a funcționat între părți, astfel că

instanța a desemnat comisia de evaluare a despăgubirilor, în condițiile art. 25

din Legea nr. 33/1994.

Prin lucrarea de

evaluare întocmită de comisia formată din experții judiciari C.M., O.E. și S.M.,

s-au identificat terenurile expropriate reclamanților, stabilind suprafața

acestora la 2.753,7 mp, teren arabil, estimat la 25,5 lei/mp.

Ca atare, valoarea

despăgubirilor pentru terenul agricol respectiv, potrivit variantei I din

raportul de evaluare, s-a stabilit la 70.219 lei - echivalent a 16.494 euro, la

cursul euro de 4, 2571 lei/euro de la data efectuării expertizei -, respectiv 2.753,7

mp x 25,5 lei/mp = 70.219 lei.

În ce privește

despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, astfel cum au fost

stabilite de experții judiciari, pe suprafața de teren expropriat, având în

vedere categoria de folosință (arabil + fânaț), faptul că în zonă nu se

practică culturi de legume și zarzavaturi pe arii extinse, - culturile de bază

fiind porumbul și cartoful -, instanța a apreciat că suma de 10217 lei/an/ha.,

este rezonabilă și poate compensa, în mod echitabil prejudiciul ce a fost creat

reclamanților, în condițiile în care acesta era singurul lor potențial agricol,

mai important (0,27 ha x 10.217 lei/an/ha = 2.758 lei/an; 11 ani x 2.758 lei/an

= 30.338 lei).

Cu privire la

perioada pentru care instanța a acordat aceste despăgubiri pentru

nevalorificarea potențialului agricol al terenului preluat abuziv s-a apreciat

că acestea se justifică doar de la momentul declarării utilității publice a

lucrării de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe

sectorul Subcetate-Simera”, respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002,

act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiția

sine-que-non a demarării procedurilor de expropriere și legitimează preluarea

imobilelor în acest mod, pentru scopul realizării investiției de interes public

național.

Sub aspectul

despăgubirilor stabilite de experți, în baza extraselor de C.F., pentru

terenurile aparținând antecesorilor reclamanților, J.M., F.I., J.S., J.I. și B.I.,

cererea a fost apreciată ca nefondată, întrucât reclamanții nu au vocație la

aceste despăgubiri în condițiile Legii nr. 33/1994, neavând calitatea de

succesori legali ai respectivilor proprietari tabulari.

În consecință și

având în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 33/1994, inclusiv ale art.

26 - 27 alin. (2), „potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor, instanța nu

are cădere de a acorda mai mult decât suma oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de către expropriat”, precum și situația concretă a

terenurilor, categoria de folosință a acestora, zona în care se află acestea și

unde nu există o tradiție pe arii extinse a legumelor, zarzavaturilor,

culturile de bază fiind porumbul și cartoful, situația actuală a pieței

imobiliare caracterizată prin scăderea tranzacțiilor și a valorii imobilelor -

ceea ce justifică prețul mai mic stabilit de comisia de evaluare, față de alte

determinări valorice ale terenurilor expropriate în zonă, în alte dosare pe

rolul acestei instanțe, fluctuația cursului valutar, și, în fine, metodele

abordate de experții evaluatori desemnați în cauză, tribunalul a constatat că

reclamanții, având calitate de expropriați, pentru cauza de utilitate publică,

declarată de Guvernul României prin H.G. nr. 392/2002, au consimțit să le fie

preluate, prin expropriere, terenurile în suprafață de 2.753,7 mp. arabil și

fânaț pe raza comunei Sîntămărie Orlea - astfel cum au fost identificate și

estimate valoric de comisia de evaluare compusă din experții judiciari C.M., O.E.

și S.M., lucrare ce face parte integrantă a hotărârii.

Totodată a fost

obligată pârâta SC P.E.E.H. SA București pentru Statul Român prin M.F.P. ca în

calitate de expropriator, să achite reclamanților suma de 70.219 lei

reprezentând valoarea terenului expropriat și suma de 30.338 lei reprezentând

folosul de tras pe perioada 2002-2012, precum s-a solicitat prin concluziile

scrise.

S-a avut în vedere

dispoziția expresă prevăzută de art. 30 din Legea nr. 33/1994, astfel că

instanța a stabilit un termen de plată pentru achitarea despăgubirilor, de 10

zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Față de dispozițiile art.

137 C. proc. civ., care instituie principiul soluționării cu prioritate a excepțiilor

de procedură și, că, în cauză excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților a fost unită cu fondul cauzei, în ședința publică din 15

decembrie 2012, s-a reținut că succesiunea legală, în România, constituie un

mod de dobândire a proprietății, astfel că, este evidentă vocația reclamanților

de a primi despăgubiri pentru suprafețele de teren ce au fost ocupate la

momentul emiterii titlului de proprietate pe numele antecesorilor lor și pentru

care a fost demarată procedura exproprierii, abia după declararea cauzei de

utilitate publică, - prin H.G. nr. 392/2002.

Așadar, reclamanții

în calitate de descendenții ai defuncților F.I. și M. (născută J.), au vocație

la moștenirea acestora și, deci, calitate procesuală activă în cauză,

determinată de interesul și dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile

proprietatea antecesorii lor, pe care au fost nevoiți să le înscrise în C.A.P.,

în condițiile impuse de regimul politic comunist prin programul de

colectivizare.

Față de excepția

prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras solicitat de

reclamanți pentru perioada 1991-2009, s-a apreciat că în condițiile în care,

exproprierea pentru cauză de utilitate publică vizează preluarea de proprietăți

imobiliare sub condiția imperativă a unei drepte și prealabile despăgubiri și a

faptului, expres prevăzut de Legea nr. 33/1994, că aceste despăgubiri compensează

valoarea proprietății imobiliare și, în plus, valoarea prejudiciului dovedit,

acesta constituind un accesorium variabil ca natură și ca întindere, în raport

cu valoarea efectivă a imobilului (care, totdeauna, se stabilește pe baza

valorii de piață ) instanța a conchis, că această componentă a despăgubirilor

este supusă principiului elementar de drept accesorium sequitur principale.

Deci, s-a apreciat că

despăgubirile pentru expropriere, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 33/1994,

formând împreună o unitate complexă, inseparabilă, ope legis, având o

componentă pentru valoarea de piață a proprietății imobiliare expropriate și o

componentă pentru despăgubirile reprezentând echivalentul prejudiciul suferit

de persoana expropriată, exced regulilor prescripției extinctive, în condițiile

art. 21 din Decretul nr. 167/1958, astfel că a fost respinsă excepția invocată.

În temeiul art. 38

din Legea nr. 33/1994 și art. 274 C. proc. civ. au fost acordate cheltuieli de

judecată în sumă de 4.500 lei, din care 3.000 lei onorariu avocat și 1.500 lei

onorariu expertiză.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, atât reclamanții, cât și pârâta.

Reclamanții au

solicitat modificarea sentinței civile în sensul constatării exproprierii

suprafeței de 5.626 mp și a obligării pârâtei la plata sumei de 143.463 lei,

contravaloarea terenului expropriat și la plata sumei de 62.936 lei,

reprezentând echivalentul lipsei de folosință pe perioada 2002-2012, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea

apelului, reclamanții au susținut că din răspunsul la obiecțiuni, depus de

experți pentru termenul din 20 februarie 2013, rezultă că suprafața totală

expropriată de la antecesorii lor este de 5.626 mp, și nu de 2.753 mp, cât s-a

reținut de instanța de fond. În aceste condiții, au apreciat că se impune

modificarea hotărârii în ceea ce privește suprafața expropriată și valoarea

despăgubirilor. Folosul de tras pe perioada 2002-2012 este de 62.936 lei.

Pârâta a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și pe fondul cauzei respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea

apelului, s-a invocat, în primul rând excepția inadmisibilității acțiunii

întemeiată pe Legea nr. 33/1994, prematurității acțiunii, a lipsei calității

procesual pasive a apelantei pârâte,a lipsei calității procesual active a

reclamanților, a prescripției dreptului material la acțiuni pentru folosul de

tras pentru perioada 1991-2009, și a solicitat admiterea cererii de chemare în

garanție.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii în temeiul Legii nr. 33/1994, a arătat că terenul a

fost ocupat anterior, începând cu anul 1989 de pârâtă, și reclamanții nu pot

formula acțiune în despăgubiri în temeiul unei legi apărute ulterior.

Reclamanții nu au probat proprietatea particulară asupra terenurilor la momentul

ocupării acestora, fiind cooperativizate la momentul preluării. Cu toate că

aveau posibilitatea, reclamanții nu au făcut demersuri pentru a obține despăgubiri

în temeiul Legii nr. 1/2000.

În ce privește

excepția prematurității introducerii acțiunii, s-a solicitat a se constata că

reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie în materie, în

sensul că nu au răspuns ofertei de despăgubiri pe care a făcut-o pârâta.

Pentru susținerea

excepției lipsei calității procesual pasive, a arătat că exproprierea a făcut-o

Statul Român prin SC H. SA SA, ca unic beneficiar și care trebuie să suporte

costurile acestei investiții, prin plata despăgubirilor către cei expropriați.

Apelanta este o societate care nu primește bani de la bugetul public, ci se

întreține exclusiv din fonduri proprii. De aceea, s-a făcut trimitere la

contractul de concesiune din 2004 prin care SC H. SA preia în concesiune

bunurile proprietate publică a statului și terenurile pe care acestea sunt

amplasate, în scopul întreținerii, amenajării, modernizării și construirii de

noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiții. Din anexa la

acest contract rezultă că SC H. SA nu este proprietarul obiectivelor

hidroenergetice care au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, ci proprietar al

acestor obiective și al terenurilor pe care sunt amplasate este Statul Român,

care le-a concesionat în favoarea SC H. SA. Ca urmare, a considerat că se

impunea admiterea acestei excepții de către instanța de fond și a cererii de

chemare în garanție, astfel ca obligația de plată a despăgubirilor să fie

suportată de Statul Român prin M.F.P.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, a susținut că nu

s-a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncților la data

decesului în contextul înscrierilor în cartea funciară și a cooperativizării

terenurilor agricole, și nici nu au dovedit calitatea lor de persoane

îndreptățite de a primi despăgubiri. Cum terenurile nu au putut face obiectul

Legii nr. 18/1991, reclamanții nu pot justifica un drept asupra acestora, în

condițiile în care au fost preluate anterior acestei date și le-a fost

schimbată destinația. Prin H.G. nr. 392/2002 s-a declarat de utilitate publică de

interes național lucrarea „Amenajarea hidroenergetică a lacului Strei pe

sectorul Subcetate-Simeria”, după ca apelanta a demarat de urgență procedura

privind notificarea persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri ca urmare

a exproprierilor survenite în baza Decretului nr. 40/1989, astfel că a

identificat proprietarii tabulari ai terenurilor expropriate și i-a notificat

cu propunere de preț pentru terenurile expropriate. Reclamanții nu au depus

acte doveditoare ale proprietății antecesorilor lor, ceea ce a condus la

imposibilitatea acordării despăgubirilor pentru respectivele terenuri.

În ce privește

excepția prescripția dreptului material la acțiune pentru folosul de tras

solicitat de reclamanți pentru perioada 1991-2009, a susținut că sunt

aplicabile prevederile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, excepția

prescripției fiind una absolută.

Pe fondul cauzei, a susținut

lipsa calității de proprietar al reclamanților asupra terenurilor și a vocației

la despăgubiri în baza legii exproprierii. Probatoriul administrat în cauză nu

a făcut dovada masei succesorale aflate în patrimoniul acestor defuncți la data

decesului, ținând cont de înscrierile în Cf, de cooperativizare, de vocația

succesorală. Cu toate că pârâta a făcut oferta de despăgubiri reclamanților,

prin executor judecătoresc, intimații reclamanți nu au făcut întâmpinare la

ofertă și nici dovada calității lor de moștenitoare după proprietarul tabular.

În situația în care

instanța va aprecia ca legală sentința instanței de fond și îndreptățirea

reclamanților la primirea de despăgubiri conform legii aplicabile, a solicitat

să se aibă în vedere prețul propus de pârâtă prin notificarea transmisă,

efectuarea unei contraexpertize având în vedere valoarea terenului expropriat

și repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului. A arătat

că valoarea reținută de instanța de fond este nelegală, pentru că experții nu

au ținut cont de realitățile pieței imobiliare și nici de cele existente la

momentul efectuării expertizelor sau a pronunțării sentinței, înlăturând

dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Prin concluziile

scrise depuse, intimații reclamanți au solicitat respingerea apelului pârâtei,

ca nefondat, susținând în esență, că instanța de fond a analizat toate

excepțiile invocate și a interpretat corect probele administrate în cauză.

Pârâta a depus întâmpinare

solicitând respingerea apelului reclamanților, cu cheltuieli de judecată,

susținând că reclamanții au formulat acțiunea inițial pentru teren de 1031 mp,

precizând la termenul din 01 iunie 2011 suprafața la 1.876 mp. Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că suprafața ocupată este de 2.753,7

mp și ca urmare a obiecțiunilor formulate de reclamanți, s-a stabilit că

suprafața reală ocupată este de 5.626 mp. Pârâta a apreciat că reclamanții nu

au vocație la despăgubiri și nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate.

Prin Decizia civilă nr.

74 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis

apelul declarat de pârâta SC H. SA SA împotriva sentinței civile nr. 130 din 10

aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință, a schimbat

sentința atacată doar în ceea ce privește cuantumul folosului agricol

nerealizat de reclamanți, pe care l-a stabilit pe perioada 2007-2013 la suma de

19.306 lei, a menținut în rest sentința atacată și a respins apelul declarat de

reclamanții F.R.I. și F.T. împotriva aceleiași sentințe.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Reclamanții sunt

moștenitori ai proprietarilor tabulari, potrivit actelor de stare civilă depuse

în dosarul instanței de fond.

Imobilele în litigiu

au fost colectivizate (aspect necontestat). Aceste imobile, identificate prin

lucrarea de expertiză efectuată la instanța de fond, au fost ocupate de

lucrările de amenajare a lacului Strei.

Aceste imobile au

fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea

publică de interes național a obiectivului „Amenajare hidroenergetică a râului

Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”, iar expropriator s-a stabilit a fi

Statul Român prin SC P.E.E.H. SA (conform art. 2 ale acestei hotărâri). Prin

Hotărârea nr. 958 din 16 iunie 2004 Guvernul României a constituit Comisia

pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în

scopul realizării obiectivului de interes național declarat ca atare prin

hotărârea arătată mai sus.

Expropriatorul a

demarat procedura de expropriere și, implicit, de acordare a despăgubirilor,

notificând proprietarii tabulari în acest sens. În acest scop, pârâta i-a

notificat și pe antecesorii reclamantelor (filele 90-99 fond), toți decedați la

acel moment, conform actelor de stare civilă.

Față de această stare

de fapt, excepțiile invocate în fața instanței de fond au fost soluționate

corect de către prima instanță.

În ce privește

excepția inadmisibilității: prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de

lucrări de investiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări

care nu au vizat terenurile în litigiu, ci cele care figurează în

procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul C.A.P. și-a dat

avizul favorabil. Imobilele în litigiu au fost expropriate în anul 2002, prin H.G.

nr. 392/2002. În consecință, legea aplicabilă, în vigoare la data emiterii

hotărârii de expropriere, era Legea nr. 33/1994, din această perspectivă fiind

lipsită de relevanță ocuparea terenurilor anterior declarării utilității

publice.

De altfel, câtă vreme

până la apariția H.G. nr. 392/2002, terenurile în litigiu nu era declarate de

utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că

nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, sens în care este

și jurisprudența instanței supreme (Decizia civilă nr. 3883/2011).

În cauză, prezintă

relevanță chiar atitudinea pârâtei, care, deși susține în prezent că Legea nr. 33/1994

nu este aplicabilă, ea însăși a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura

prevăzută de această lege, și i-a notificat pe antecesorii reclamanților,

considerând la acel moment că aceștia sunt proprietarii terenurilor și li se

cuvin despăgubiri în conformitate cu legislația ce reglementează exproprierea.

Pentru toate acestea, sunt nefondate argumentele apelantei în sensul că

reclamanții puteau beneficia de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 1/2000,

întrucât această dispoziție este anterioară exproprierii.

Referitor la

prematuritatea acțiunii, susținerile apelantei pârâte sunt, de asemenea,

nefondate, întrucât, pe de o parte, nu poate fi imputat reclamanților procedura

prealabilă stabilită de Legea nr. 33/1994 și nici lipsa unor despăgubiri

echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de lucrările

hidroenergetice și apele lacului de acumulare.

Instanța a fost

învestită cu cererea de stabilire a despăgubirilor pentru terenurile

expropriate, și, contrar susținerilor apelantei, persoanele supuse procedurii

de expropriere nu pot fi obligate să aștepte până când expropriatorul va sesiza

instanța, în condițiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de

utilitate publică, în cadrul unor proceduri declanșate de expropriator.

Nici excepția lipsei

calității procesual pasive a SC H. SA SA nu poate fi primită, atâta timp cât

prin actul normativ de declarare a utilității publice s-a stabilit că

expropriatorul, Statul Român, este reprezentat prin prezenta societate. Acesta

a fost dată în judecată în această calitate, de reprezentant al Statului Român

și nu în nume propriu.

Prin urmare, în

această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub

aspectul părților fiind corect stabilit. Având în vedere că prin H.G. nr. 392/2002

menționată s-a stabilit și reprezentantul Statului în aceste raporturi juridice

de expropriere, în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în garanție a

Statului român prin M.F.P., prin lege specială (H.G. menționată) s-a stabilit

cine reprezintă Statul astfel că nu se poate apela la cadrul general de

reprezentare.

În mod corect a fost

respinsă și excepția lipsei calității procesual active a reclamanților față de

faptul că antecesorii acestora au solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate asupra imobilelor cooperativizate inclusiv cele din litigiu.

Dreptul de

proprietate și îndreptățirea antecesorilor reclamanților la despăgubiri în

temeiul Legii nr. 33/1994 pentru terenul expropriat a fost recunoscută de

Statul Român prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea de

expropriere, prin notificarea cu privire la oferta de despăgubire.

Față de aceste

aspecte, reclamanții justifică legitimare procesual activă, dreptul lor de

proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale

instituțiilor administrative ale Statului Român, astfel că, au un bun în sensul

art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană de Drepturilor

Omului. Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție „Orice

persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni

nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică

și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului

internațional”.

În cauzele Străin și

alții împotriva României, Sebastian contra României, Athanasiu Marshall

împotriva României, Aldea împotriva României, C.E.D.O. a stabilit că petenții

aveau un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție

deoarece prin hotărâre arbitrară definitivă s-a stabilit în mod definitiv

nelegalitatea naționalizării imobilelor.

Odată cu hotărârea

pilot pronunțată în cauza Atanasiu și alții împotriva României, C.E.D.O. a

reanalizat noțiunea de bun, subliniind ideea că, pentru a exista o valoare

patrimonială nu este suficient ca legea să consemneze un drept de care

beneficiază reclamantul, fiind necesar ca și instituțiile competente potrivit

dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a

beneficia de dreptul conferit prin lege.

Astfel, potrivit principiilor

ce se degajă din jurisprudența C.E.D.O. „bunul actual” presupune existența unei

decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască

direct sau indirect dreptul de proprietate iar speranța legitimă presupune ca o

creanță să aibă valoare patrimonială care să se bucure de o bază suficientă în

dreptul intern.

În speță, reclamanții

se pot prevala de protecția acordată de art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenție, având un bun actual în sensul acestui articol.

În temeiul art. 1 din

Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O., statul are dreptul să exproprieze

bunuri pentru cauză de utilitate publică. Însă, ceea ce impune acest articol,

este că această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire

efectivă și rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât și al terenurilor,

mai exact să existe un raport rezonabil de proporționalitate între măsura

exproprierii și despăgubirea pentru această măsură.

În speță, este de

necontestat că în fapt preluarea a operat în anii 1991 - 1992, iar sub aspectul

legal prin H.G. nr. 392/2002, iar reclamanții în calitate de moștenitori ai

proprietarilor tabulari, nu au primit nici până în prezent vreo despăgubire,

fapt ce impune în sarcina lor o pagubă disproporționată și excesivă, incompatibilă

cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

În concluzie, în

cauză reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate, astfel, sub acest

aspect, justifică legitimare procesuală activă.

Pârâta a mai invocat

în susținerea excepției lipsei calității procesual active și împrejurarea că

reclamanții nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru terenurile în

litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor,

proprietari tabulari. Din actele depus indicate anterior, rezultă cu evidență

că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților asupra terenurilor în

litigiu a fost recunoscut, pârâta notificându-i pentru acordarea despăgubirilor

prevăzute de Legea nr. 33/1994. Conform actelor de stare civilă reclamanții

sunt moștenitorii proprietarilor tabulari.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, reluat și în art. 28 din

Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil față de terți

fără înscriere în cartea funciară. Astfel, atâta timp cât dreptul de

proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a fost

recunoscut, iar reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori după

acești proprietari, nu se pot primi susținerile apelantei în sensul că

terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor și că reclamanții

nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru acestea

.

Cu referire la

criticile aduse de către pârâtă pe fondul cauzei:

Aceste notificări au

fost emise pe numele antecesorilor reclamanților, care figurează ca proprietari

tabulari, iar la data emiterii lor, aceștia erau decedați și astfel,

reclamanții nu au avut cunoștință de prețul propus de expropriator. Mai mult,

în situația în care expropriatorul ar fi apreciat că prețul a fost acceptat, ar

fi trebuit să facă plata despăgubirilor, însă, așa cum s-a arătat, această

plată nu a fost efectuată nici până în prezent, la mai mult de 10 ani de la

demararea procedurii de expropriere.

Este adevărat că,

potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul sub care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, în unitatea administrativ

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În cuprinsul

raportului de expertiză, experții au arătat că terenul nu are corespondent pe

raza unității administrativ - teritoriale, luând în calcul oferte de vânzare și

de cumpărare a terenurilor pe teritoriul județului Hunedoara, însă nici una dintre

acestea nu vizează terenuri similare celor din litigiu (filele 182 - 184 dosar

fond). În aceste condiții, este evident că nu pot fi luate în considerare

aceste prețuri estimative, care nu au la bază valori practicate efectiv în zonă

datorită lipsei tranzacțiilor.

Experții au propus ca

valoarea imobilelor în litigiu să fie calculată după metoda de evaluare a

terenurilor având în vedere un preț mediu cu care se vând terenurile în zonă,

de 5,24 euro/mp.

În ceea ce privește

folosul de tras, instanța de fond a acordat valoarea acestuia la nivelul

profitului pe care l-ar fi obținut reclamanții cultivând legumele tradiționale

în zonă și porumb.

În ceea ce privește

perioada pentru care s-au acordat aceste se constată că despăgubirile bănești

au caracter patrimonial. Potrivit art. 1, 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958

dreptul la acțiune având obiect patrimonial se stinge în 3 ani de când

păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască pe cel care i-a cauzat prejudiciu.

Reclamanții au cunoscut paguba din 1989, iar făptuitorul din anul 2002 odată cu

apariția H.G. nr. 392/2002 iar acțiunea a fost introdusă în anul 2010, astfel

că este prescris dreptul la acțiune în despăgubiri pentru perioada 2002-2007.

Ca urmare, în temeiul

art. 296 C. proc. civ. se impune admiterea apelului pârâtei doar în ce privește

prescripția dreptului la acțiune pentru perioada menționată, cu consecința

reducerii cuantumului despăgubirilor pentru folosul de tras la 19.306 lei

pentru perioada 2007-2013, și a se menține în rest sentința atacată.

Cu referire la apelul

reclamanților, se constată că acțiunea a fost promovată inițial pentru

suprafața de 1031 mp, precizată apoi la 1.876 mp și doar în concluziile scrise,

depuse după închiderea dezbaterilor, s-au solicitat despăgubiri pentru

suprafața de 5.625 mp. Soluția instanței de fond este legală sub acest aspect,

precizarea acțiunii după închiderea dezbaterilor fiind inadmisibilă. Potrivit art.

294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba …obiectul cererii de chemare în

judecată, iar apelul în forma în care a fost formulat face referire la o

suprafață mai mare decât aceea din acțiunea soluționată de instanța de fond,

astfel că urmează a fi respins în temeiul art. 296 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs SC P.E.E.H. SA, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită

aplicare a legii în soluționarea excepțiilor invocate iar pe fondul cauzei, în

ce privește valoarea despăgubirilor, acestea au fost determinate prin

încălcarea criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994,

pârâta a arătat că a preluat terenurile anterior apariției Legii nr. 33/1994 și

că în aceste condiții este inadmisibilă formularea unei acțiuni având ca

obiect primirea de despăgubiri în baza acestei legi, în caz contrar

nesocotindu-se dispozițiile imperative ce reglementează aplicarea în timp a

legii civile și consacră principiul neretroactivității acesteia.

Terenul ce face

obiectul prezentei judecăți a fost cooperativizat și nu a fost preluat din

proprietatea antecesorilor reclamanților iar preluarea s-a făcut în baza

Decretului nr. 40/1980, contrar celor reținute de către instanța de apel.

Terenul fiind preluat

anterior anului 1990, și în raport de dispozițiile Legii nr. 33/1994,

reclamanții nu au făcut dovada proprietății la momentul preluării.

Mai mult, în cauză

sunt aplicabile dispozițiile legilor funciare potrivit cu care reclamanții sunt

îndreptățiți la restituirea unor suprafețe de teren echivalente din rezerva

existentă la nivelul comisiilor locale sau la acordarea de despăgubiri,

procedură pe care reclamanții nu au urmat-o, astfel că prezenta acțiune este și

prematur formulată.

În ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA, sub aspectul plății

despăgubirilor s-a susținut că potrivit contractului de concesiune nu este

proprietara obiectivelor energetice ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002,

proprietar fiind Statul Român, care are și obligația de plată a despăgubirilor,

prin M.F.P.

Cu privire la

calitatea procesuală activă a reclamanților s-a susținut că în cauză nu s-a

făcut dovada că la data decesului autorilor reclamantei, în patrimoniul

acestora se aflau și terenurile care fac obiectul acestui litigiu și nici

faptul că după anul 1990 au beneficiat de reconstituirea dreptului în

condițiile legilor fondului funciar.

Greșit s-a reținut că

notificarea adresată autorilor reclamanților valorează recunoașterea dreptului

și îndreptățirea la primirea de despăgubirii, în condițiile în care reclamanții

nu au făcut dovada existenței dreptului în patrimoniul lor la data preluării

sau la data exproprierii.

Pe fondul cauzei, în

ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, s-a susținut că reclamanții nu

au formulat întâmpinare la propunerea de preț făcută iar lipsa întâmpinării

presupune o acceptare tacită a ofertei de preț.

S-a susținut că

raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea criteriilor impuse de art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neindicând însă care dintre aceste criterii

nu au fost legal aplicate.

Recursul nu este

fondat pentru următoarele considerente:

Imobilele în litigiu,

proprietatea autorilor reclamanților, au fost cooperativizate și ulterior

preluate și ocupate de lucrările de amenajare a Lacului Strei, anterior anului1990.

Actul normativ care a

consfințit legal exproprierea este H.G. nr. 392/2002 și prin care expropriator

s-a stabilit a fi Statul Român prin SC P.E.E.H SA.

Prin Hotărârea nr. 958/2004

s-a dispus și constituirea Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor

persoanelor propuse pentru expropriere.

Fiind inițiată

procedura de expropriere pentru utilitate publică pentru amenajarea

hidroenergetică a râului Strei, în acest sens fiind preluate și terenurile

aparținând autorilor reclamanților, este evident că sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 33/1994, fiind fără relevanță faptul că terenurile au

fost preluate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Terenurile în litigiu

nu au fost exproprietare prin Decretul nr. 40/1989, prin acest act normativ

fiind aprobată doar efectuarea de lucrări de investiții pentru

obiectivul”Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul

Subcetate-Simeria”.

În raport de obiectul

și temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, precum și de existența

unei oferte de despăgubiri pe numele antecesorilor reclamanților, pârâtul nu

mai poate pune în discuție îndreptățirea reclamanților, în calitate de

moștenitori, de a încasa despăgubirea în cadrul procedurii de expropriere, pe motiv

că nu există titlu de proprietate emis în baza legilor privind fondul funciar.

De altfel, un astfel

de titlu era și imposibil de obținut, atâta vreme cât terenul a fost inundat,

deci exproprierea s-a realizat în fapt, astfel încât nu se mai putea

reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament iar în procedura

legii fondului funciar reclamanții au fost îndrumați să urmeze procedura

prevăzută de Legea nr. 33/1994.

Reclamanții justifică

legitimare procesuală activă, dreptul de proprietate al antecesorilor acestora

fiind înscris în cărțile funciare așa cum sunt menționate în raportul de

expertiză și anexe, și, totodată, dreptul a fost recunoscut de Statul Român

prin demararea de către pârâți a procedurii de expropriere, prin notificare cu

privire la oferta de despăgubire.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege nr. 114/1933, reluat și în art. 23 din

Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil terților fără

înscriere în cartea funciară, iar reclamanții au făcut dovada calității de

moștenitori după proprietarii tabulari.

Dispozițiile art. 20 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994 fac distincție între situația în care

părțile se învoiesc asupra exproprierii și asupra despăgubirii, caz în care

instanța ia act de această învoială și situația în care părțile se învoiesc

numai asupra exproprierii, nu și asupra despăgubirii.

Instanța a fost

investită cu o cerere de chemare în judecată prin care să se constate că

reclamanții, în calitate de persoane expropriate au consimțit la preluarea

proprietății imobiliare, prin expropriere iar pe de altă parte, plata de

despăgubiri, în cadrul unei proceduri de expropriere deja declanșată de expropriator,

fiind epuizate anterior formulării prezentei acțiuni, fazele premergătoare ale

procedurii de expropriere, respectiv formularea ofertelor de despăgubiri către

persoanele recunoscute ca fiind proprietari.

Aceste acte emise în

procedura de expropriere, prin care antecesorii reclamanților au fost

recunoscuți ca fiind îndreptățiți să primească despăgubiri, premisă în lipsa

cărei nu-și mai găsea justificarea oferta de despăgubire, expropriatorul

nemaiputând contesta în fața instanței împrejurări pe care el însuși le-a

stabilit în procedura administrativă prealabilă.

Respingerea acțiunii

formulată de reclamanți, cu motivarea că nu au calitate de proprietar, le

creează acestora o situația mai grea decât cea pe care și-ar fi păstrat-o dacă

nu ar fi formulat cererea de chemare în judecată, chiar pârâta solicitând prin

motivele de recurs să se mențină ca și cuantum despăgubirea propusă prin

notificare, sub condiția dovedirii calității de moștenitor.

Oferta de

despăgubire, care implică și recunoașterea dreptului de proprietate, este un

act juridic valabil, ce emană de la expropriator, adică de la Statul Român,

prin SC H. SA SA, echivalând cu o speranță legitimă de despăgubire, protejată

de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În contextul

aplicării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 33/1994, analiza posibilităților

reclamanților de a obține eventuale despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991 și

a Legii nr. 1/2000 este în afara cadrului judecății, iar împrejurarea că

aceștia au formulat și cereri în temeiul legilor fondului funciar este

irelevantă, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că au beneficiat de măsuri

reparatorii în echivalent în baza acestor legi, pentru a se pune în discuție

problema unei duble reparații.

În raport de aceste

considerente, excepțiile inadmisibilității, prematurității și calității

procesuale active au fost corect soluționate.

Și excepția calității

procesuale pasive a fost legal soluționată raportat la dispozițiile H.G. nr. 392/2002,

societatea comercială fiind chemată în judecată în calitate de reprezentant al

Statului Român și nu în nume propriu, iar în această calitate justifică

legitimare procesuală.

În ce privește

critica referitoare la despăgubiri prin raportare la dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 aceasta este nefondată.

Instanțele au aplicat

și interpretat corect textul de lege menționat, acordând reclamanților

contravaloarea terenurilor preluate.

Raportul de expertiză

oglindește, în realitate, o situație de fapt necontestată de către părți,

terenul fiind ocupat de lacul de acumulare, ceea ce presupune, în mod logic,

inexistența unor tranzacții imobiliare cu privire la terenurile aflate în

situație similară. Dar, aceasta nu înseamnă că terenul nu mai poate fi evaluat și

că persoana nu mai poate obține nicio despăgubire.

Lucrările în zonă au

fost finalizate de foarte mult timp și nu mai există posibilitatea vânzărilor

de teren, ceea ce face imposibilă folosirea metodei comparației prin raportare la

valoarea de piață în lipsa unor tranzacții imobiliare în zona de interes,

astfel că criteriile de evaluare avute în vedere de către experți, prin

raportare la întreaga unitate administrativ teritorială și detaliile tehnice

ale terenurilor, sunt legale.

Având în vedere

aceste considerente, urmează a în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a

se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC P.E.E.H. SA împotriva Deciziei nr. 74 din 24 octombrie

2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2014.