ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1302/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1302/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 24 martie 2010,

reclamantul G.P., a chemat în judecată Statul Român - prin SC H. SA București -

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că, în calitate

de persoană expropriată, a consimțit la preluarea - prin expropriere - de către

pârât, a suprafeței de 3.700 m.p. teren - înscrisă în CF Subcetate, pentru

realizarea lucrării de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului

Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”, declarată a fi de utilitate publică,

prin H.G. nr. 392/2002; să fie obligat pârâtul să-i achite despăgubirile

cuvenite pentru terenul respectiv, în sumă de 125.911 lei (respectiv 8,3 euro/ mp.)

și pentru lipsa de folosință a terenurilor, pe ultimii 18 ani, într-un termen

de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În motivarea acțiunii

astfel formulate, reclamantul a arătat, în esență, că prin H.G. nr. 392/2002,

Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării

„Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”,

fiind desemnat ca expropriator, Statul Roman prin SC H. SA București.

Deși declararea

utilității publice a obiectivului respectiv, mai arată reclamantul, s-a făcut

în anul 2002, terenurile în litigiu au fost preluate încă din anul 1991-1992,

fiind ocupate de apele lacului de acumulare.

Tot astfel, deși în

calitate de moștenitor ( descendent), pe linie maternă, al foștilor proprietari

tabulari - C.I. și C. - este îndreptățit la despăgubiri pentru proprietatea

preluată de pârât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile art. 44 alin.

(4) din Constituția României și, respectiv, a Legii nr. 33/1994, pârâta nu i-a

achitat aceste despăgubiri și nici nu a sesizat instanța pentru a se stabili

valoarea despăgubirilor, în condițiile art. 26 din acest act normativ. Reclamantul

a mai arătat că, în cauze asemănătoare, pe baza unor expertize de evaluare, s-a

stabilit valoarea terenului la suma de 8,3 euro/ mp.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 197 din 25 iulie 2011 a

respins cererea de chemare în garanție formulată de SC P.E.E.H. SA București -

din subordinea Ministerul Industriei și Resurselor, împotriva chematului în

garanție Ministerul Finanțelor Publice.

A admis, în parte,

acțiunea civilă, introdusă de reclamantul G.P., împotriva pârâtului Statul

Roman prin SC H. SA București și în consecință:

A constatat că

reclamantul în calitate de persoană expropriată, a consimțit la exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, de interes național, declarată prin H.G. nr.

391/2002, a suprafeței de 3.280 mp., teren, situat pe raza localității

Sântămărie Orlea, astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare

executat în cauză de către comisia de evaluare - formată din experții judiciari

C.Ș., S.V. și O.E., parte integrantă a sentinței.

A obligat pârâtul să

plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri, suma de 83.640 lei,

reprezentând valoarea terenurilor expropriate și suma de 29.421 lei,

reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru lipsa folosului agricol, pe

perioada 2002-2010 - în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a

hotărârii.

A obligat pârâtul să

plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 4.800 lei.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că acțiunea se impune a fi admisă,

în considerarea dispozițiilor art. 44 din Constituția României, care consacră

imperativul conform căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de

proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și

prealabilă despăgubire.

În considerarea caracterului

excepțional al cedării proprietății private, dispozițiile acestui articol

constituțional, mai arată prima instanță, au fost preluate și ridicate la rang

de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează

procedura exproprierii. Așadar, nicio persoană nu poate fi lipsită de

proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și

prealabilă despăgubire.

Potrivit art. 26 din

respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere valoarea reală

a bunului imobil și prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept

real, afectat.

Cum, în cauză,

expropriatorul și expropriatul - respectiv persoana cu vocație la despăgubiri -

pentru terenurile dobândite în proprietate, nu au ajuns la un consens cu

privire la cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care, procedura

exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor și nici nu s-a

găsit o soluție amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului

civil, această instanță a desemnat, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994,

comisia de evaluare.

Prin raportul de

expertiză întocmit, experții au identificat terenurile în litigiu, afectate de

apele lacului de acumulare, cu date de carte funciară, vecinătăți și categorii de

folosință, stabilind suprafața acestora la 328 mp., iar valoarea

despăgubirilor, la suma de 83.640 lei, în condițiile în care valoarea unui

metru pătrat de teren a fost stabilită la 25,5 lei/ mp., prin metoda de

evaluare „pe bază de profit”, iar valoarea folosului de tras agricol, la suma

de 3.269 lei/ an.

Ca urmare, în

considerarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prima instanța a

admis că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, în sumă de 83.640 lei

pentru teren și la suma de 3.269 lei/an pentru prejudiciul creat prin aceea că

acesta a fost privat de folosul agricol pentru terenul agricol în suprafață de

0,32 ha.

Ca atare, luând în

considerare culturile generale și tradiționale ce se practică de generații în

zonă, categoria de fertilitate și suprafața terenului, instanța a acordat

reclamantului, despăgubiri în sumă de 29.421 lei pentru prejudiciul suferit pe

perioada a 9 ani: 2002-2010.Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția I civilă, care, prin decizia nr. 6 din 16 februarie 2012, în esență cu

aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul formulat de SC H. SA, împotriva

sentinței.

În cauză a declarat

recurs în termen legal pârâta SC P.E.E.H. SA, care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică decizia dată în

apel, după cum urmează:- acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, cererea

fiind greșit fondată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, în condițiile în care

terenul a fost preluat anterior, în baza Decretului nr. 40/1989.

Ca atare, se arată,

excepția inadmisibilității acțiunii, a fost greșit respinsă, de ambele

instanțe.

- trebuia reținută

excepția prematurității introducerii acțiunii, motivat de neîndeplinirea

procedurii prealabile, obligatorie în materia exproprierii, astfel cum este

reglementată prin Legea nr. 33/1994.

- în mod greșit a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA, sub

aspectul plății despăgubirilor solicitate, deși s-a făcut trimitere la

dispozițiile H.G. nr. 392/2002, din care rezultă că expropriator este Statul

român, iar obiectivul a fost declarat de interes național.

- trebuie reținută și

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, din perspectiva

dispozițiilor art. 21 alin. (2) ale Legii nr. 33/1994, conform cărora

tribunalul este sesizat de expropriator, în cazul în care nu s-a făcut

întâmpinare împotriva propunerii de expropriere, sau dacă această cale de atac

a fost respinsă în condițiile art. 18-20 din lege.

Ca atare, susține

recurenta, deținătorul calității procesuale active, în cadrul unui proces de

expropriere, nu poate fi decât expropriatorul.

Tot astfel, se mai

arată, chiar dacă s-ar face abstracție de aceste dispoziții legale, reclamantul

nu a reușit să facă dovada, prin actele de stare civilă depuse, că este unicul

moștenitor al antecesorilor săi, „pretinși” proprietari ai terenurilor ce fac

obiectul litigiului.

- au fost greșit

aplicate, prevederile art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, potrivit cărora,

la stabilirea despăgubirilor, instanța va ține seama de prețul cu care se vând

în mod obișnuit imobilele de același fel, din unitatea teritorială respectivă,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Or, se arată, metoda

folosită de comisia de experți, respectiv aceea de evaluare pe bază de profit,

este greșită în condițiile în care raportarea trebuie să se facă la valoarea de

piață a imobilului expropriat.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.

În analiza primului

motiv de recurs, este important a stabili dacă declararea utilității publice,

în legătură cu imobilul supus exproprierii, ce marchează demararea din punct de

vedere legal a procedurii, este plasată anterior sau ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 33/1994.

Or, din probele

administrate, rezultă fără echivoc că utilitatea publică de interes național

vizând lucrarea „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei, pe sectorul

Subcetate - Simeria”, a fost declarată prin H.G. nr. 392/2002 care, prin

articolul 2 desemna ca expropriator Statul român prin SC P.E.E.H. SA, din

subordinea M.I.R.

Ulterior, prin H.G. nr.

968 din 15 iunie 2004, s-a constituit Comisia pentru soluționarea

întâmpinărilor formulate de proprietarii ale căror terenuri au fost propuse

pentru expropriere, în scopul realizării obiectivului mai sus arătat.

Cât privește Decretul

Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 40/1988, la care recurenta face trimitere,

acesta a aprobat doar generic, începerea execuției lucrărilor pentru

obiectivele de investiții prevăzute în anexe, în cuprinsul cărora se făcea

referire la un necesar de 685 ha teren, pentru realizarea investiției,

suprafață în legătură cu care exproprierea urma a se face eșalonat.

Cum, din cuprinsul

acestui act normativ - în anexele căruia terenul în litigiu nu este nominalizat

- nu rezultă exproprierea nemișcătorului și, raportat la data declarării

utilității publice, prin H.G. nr. 392/2002, se reține că în mod corect

instanțele au respins excepția inadmisibilității acțiunii, fondată pe

dispozițiile art. 24 și următoarele din Legea nr. 33/1994.

Nu poate fi primită

nici critica referitoare la prematuritatea acțiunii. Astfel, potrivit

prevederilor Legii nr. 33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei

etape, reglementate distinct:

- stabilirea

utilității publice și declararea acesteia;

- măsuri pregătitoare

exproprierii (faza administrativă);

- exproprierea

propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor.

Cum, neparcurgerea

acestor etape, nu poate fi imputată reclamantului, căruia în fapt terenurile îi

fuseseră deja preluate și ocupate mai apoi de construcții hidroenergetice, fără

ca acestuia să i se calculeze și respectiv, plătească o despăgubire echitabilă,

în mod corect excepția a fost respinsă.

Cât privește

calitatea procesuală pasivă a pârâtei, este de reținut că, aceasta nu poate

aparține decât expropriatorului care, în speță, așa cum rezultă din H.G. nr. 392

din 18 aprilie 2002, este Statul român prin SC H. SA

Ca atare, Statul

român, ca entitate, va sta în proces prin instituția abilitată și indicată

expres în actul de expropriere.

Se reține, în analiza

celui de-al patrulea motiv de recurs, că reclamantul a făcut dovada calității

sale procesuale active.

Astfel, dispozițiile art.

21 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, nu limitează liberul acces la justiție al

persoanei supusă exproprierii, în condițiile în care, în cea de-a doua etapă a

procedurii, acest principiu constituțional are deplină aplicabilitate.

În această fază,

hotărârea comisiei este supusă căii de atac a contestației, care poate fi

promovată de partea interesată (deci inclusiv de proprietarul expropriat),

etapa finală a procedurii asigurând de asemenea accesul la justiție al tuturor

celor interesați.

Ca atare, s-a reținut

corect că textul invocat nu poate fi interpretat în sensul că ar conferi

legitimare procesuală activă exclusiv expropriatorului sau că ar limita

persoana expropriată în demersul său de a se adresa instanței competente, în

vederea valorificării pretențiilor legate de modalitatea în care se parcurg -

sau nu - etapele prevăzute de lege în realizarea exproprierii.

Se reține, de

asemenea, avându-se în vedere și dispozițiile art. 77 al Legii nr. 36/1995, că

actele de stare civilă depuse în cauză de reclamant (filele 15-28 - dosar

fond), au fost corect interpretate ca justificând calitatea acestuia, de moștenitor

al fostului proprietar tabular al terenului supus exproprierii.

Tot astfel, din actul

autentificat din 26 februarie 2010 rezultă că reclamantul, nepot de fiică

predecedată a fostului proprietar tabular, C.R., a acceptat tacit moștenirea

acestuia, prin preluarea în posesie a bunurilor ce compun masa succesorală,

având calitatea de moștenitor sezinar (art. 653 C. civ.), situație în care nu

se mai poate invoca, necesitatea legitimării sale procesuale active, prin

depunerea certificatului de moștenitor.

Nefondată este și

critica recurentei-pârâte, vizând modalitatea în care au fost aplicate

dispozițiile art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, referitoare la metoda

folosită de comisia de experți, în aprecierea valorii terenului expropriat, în

sensul că, a folosit metoda evaluării pe bază de profit, deși legea prevede

folosirea metodei de calcul a valorii de piață a nemișcătorului.

Astfel, instanța de

control judiciar a apreciat corect că aspectele legate de valoarea reală a

imobilului și prejudiciul creat proprietarului, la care se referă dispozițiile art.

26 din lege, au fost avute în vedere de experți, iar omologarea variantei 1 a

raportului de expertiză, este motivată de inexistența în zona respectivă, a

unei piețe a terenurilor, situație în care nu s-a putut calcula un „preț” cu

care se vând în mod obișnuit imobile, în acea unitate administrativ

teritorială.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC P.E.E.H. SA împotriva deciziei nr. 6 din 16

februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Obligă pe

recurenta-pârâtă la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant

G.P., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2013.