ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1504/2015

Asupra cauzei de fața

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului

sub nr. 3442/97

din 09 aprilie 2013, reclamanta A.C. „S." Orlea, a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român - prin SC H.B. SA - solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se constate că pârâtul a preluat, prin expropriere, terenul

proprietatea sa, în suprafață de 76.000 mp, pentru realizarea obiectivului de

interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul

Subcetate-Simera", declarată ca atare prin H.G. nr. 392/2002 și să fie

obligat la plata sumei de 2.340.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului

expropriat și suma de 450.000 lei echivatentui lipsei de folosința pe perioada

2010-2014.

În motivarea

acțiunii astfel precizate, reclamanta a arătat, în esență, că prin H.G. nr. 392/2002,

Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării

„Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera",

fiind desemnat ca expropriator, Statul Roman prin SC H. SA București. Anterior

acestei H.G., pârâtul a preluat, faptic, terenurile proprietatea sa - înscrise

în C.F. Subcetate, fără să-i achite contravaloarea acestora și rară să sesizeze

instanța de judecată pentru soluționarea cererii de expropriere, conform art. 21

din Legea nr. 33/1994. De asemenea, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea ce i se cuvine se compune din valoarea reală a imobilelor și din

prejudiciul cauzat prin efectul exproprierii,

În drept s-au

invocat dispozițiile art. 21 și următoarele din Legea nr. 33/1994, Constituția

României și H.G. nr. 392/2002.

Prin

sentința civilă nr. 77 din 09 aprilie 2014, Tribunalul Hunedoara, secția civilă,

a

respins excepția

inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale

active și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta în

cauză, a respins cererea de chemare în garanție formulată de SC P.E.E.H. SA

București - din subordinea M.I.R., împotriva chematului în garanție M.F.P., cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, a admis, în

parte, acțiunea civilă precizată, introdusă de reclamanta A.C. S. Orlea,

împotriva pârâtului Statul Roman prin SC H. SA București, și în consecință a

constatat că pârâtul a preluat, prin expropriere, pentru cauză de utilitate

publică de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe

sectorul Subcetate-Simera", declarată prin H.G. nr. 392/2002, terenurile

în suprafață de 65.696 mp, teren, din care 31.178 mp teren agricol, situat pe

raza localității Sântămărie Orlea, astfel cum au fost identificat prin raportul

de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare formată din experții

judiciari: C.Ș., T.R.N. și O.E., obligând pârâtul să plătească reclamantei cu

titlu de despăgubiri, suma de 732.683 lei, reprezentând valoarea terenurilor

agricole expropriate în suprafața de 31.178 mp și suma de 127.418 lei,

reprezentând prejudiciul creat pe perioada 2010-2014, pentru lipsa folosului

agricol, nerealizat, pe suprafața respectivă.

Prin Decizia

civilă nr. 16 din 04 februarie 2015 Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă,

a admis apelul declarat

de SC H. SA București" prin administrator judiciar E.I. Sprl în calitate

de reprezentant al Statului Român împotriva sentinței civile nr. 77 din 9

aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. A schimbat,

în parte, sentința atacată și rejudecând cauza, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei A.C.S. Orlea și în consecință, a

respins acțiunea formulată de aceasta, menținând dispozițiile din sentință

referitoare la respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii și a

excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și la respingerea cererii

de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu M.F.P. De

asemenea, a respins apelul declarat de reclamanta A.C.S. Orlea împotriva

sentinței civile nr. 77/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I

civilă,

Împotriva

acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamanta

A.C.S. Orlea, ce a fost înregistrat pe

rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 12 martie 2015 și înaintat de

această instanță, la data de 30 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și

Justiție, spre soluționare.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă,

a procedat, la data de 31 martie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că

recursul nu este admisibil.

Completul de

fiitru C.I.O., la aceiași data, constatând că raportul întrunește condițiile

art. 493 alin. (3) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicat

în baza Legii nr. 138/2014, a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să

își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4)

din același act normativ.

Potrivit

dovezilor aflate la filele 31, 37, 38, 45 și 46 din dosarul de recurs, raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Asupra

raportului au exprimat puncte de vedere reclamanta A.C. „S." Orlea și

intimata SC H. SA București.

Analizând

recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

În speță, hotărârea

atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 16 din 04 februarie 2015 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea apelurilor

declarate de A.C. Streiui Orlea și de pârâtul Statul Român prin SC P.E.E.H. SA

București" prin administrator judiciar E.I. Sprl într-un litigiu în

materie de expropriere.

Potrivit

art. 23. alin. (2) din cuprinsul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, Instanța va verifica dacă

sunt

întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere și va stabili

cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită fiecărei părți din cele menționate la

art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege.

De

asemenea, art. 40 din același act normativ prevede că " Dispozițiile

prezentei legi se completează cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în

măsura în care nu contravin prezentei legi„.

Din inteipretarea

sistematică a prevederilor legale redate, reiese că în cererile având ca obiect

acordarea de despăgubiri ca urmare a unei proceduri de expropriere derulate în

condițiile Legii nr. 33/1994, caile de atac ce pot fi exercitate împotriva

sentinței tribunalului sunt cele prevăzute de dispozițiile cuprinse în C. proc.

civ.

La data la

care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, 09 aprilie 2013, erau

în vigoare dispozițiile Legii nr. 2/20S3 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

Art. 18

din actul normativ amintit, prevede că "Dispozițiile art 483 alin. (2) din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor

pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) în procesele pornite începând

cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie

2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,

conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în

cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei

inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile

date de instanțele de apei în cazurile în care legea prevede că hotărârile de

primă instanță sunt supuse numai apelului".

Conform art.

634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134 /2010 privind C. proc. civ., sunt

hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum și

cele neatacate cu recurs.

Prin

urmare, în aplicarea dispozițiilor art. Art. 18 din Legea nr. 2/2013 coroborate

cu cele ale art. 23 raportat la art. 40 din Legea nr. 33/1994, în materia

cererilor de chemare în judecată formulate în temeiul dispozițiilor art. 21 din

Legea nr. 33/1994, decizia curții de apel prin care a fost soluționat apelul

declarat împotriva sentinței tribunalului, este definitivă, nefiind

susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Faptul

că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a

recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului

legal,

așa cum impun și dispozițiile art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. (1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de

lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile

din dispozitivul ei (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire

la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului

de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă

decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa

fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, ou se pot folosi alte

mijloace proceduraie în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei

hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din

Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o

hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și ca exercitarea

acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Susținerea

recurentei referitoare la faptul că raportat la valoarea despăgubirilor, care

depășește suma de 500.000 de lei, decizia curții de apel este atacabilă cu

recurs, este nefondată pentru următoarele argumente:

Legiuitorul

atunci când a edictat normele referitoare la căiîe de atac ce pot fi exercitate

în acest domeniu al exproprierii, a utilizat o terminologie generală, "în

materie de expropriere", nefacând nicîo distincție între valoriie

despăgubirilor solicitate în cadrul acestei proceduri, între exproprierile de

fapt, sau cele care au urmat procedura din legiie speciale.

Or, în

aplicarea principiului "Unde legea nu distinge, nici interpretul nu

trebuie să distingă", sau Uhi lex non distmguit, nec nos distinguere

dehemus, indiferent de cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi solicitate,

acestea se vor soluționa conform normelor de procedură ce reglementează materia

exproprierii.

Valoarea

pretențiilor are relevanță numai în cererile de despăgubiri sau pretenții,

altele decât cele enumerate anterior și expres, cum este exproprierea, pentru

care nu are relevanță cuantumul despăgubirilor.

În sensul în

care deciziile pronunțate de curțile de apel în materie de expropriere nu sunt

supuse recursului, raportorul a identificat jurisprundența Înaltei Curți de

Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 707 din 12 martie 2015, a statuat că

acțiunile formulate în materie de expropriere a imobilului,

se

circumscriu dispozițiilor art. 18 Legea nr. 2/2013, nefiind supuse recursului.

În raport

de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 16 din 5

februarie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă, ce a fost atacată

cu recurs, nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac.

În consecință,

Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamanta A.C. „S.” Orlea împotriva Deciziei nr. 16 din 5 februarie 2015 a

Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.C. „S.” Orlea împotriva Deciziei

nr. 16 din 5 februarie 201.5 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2015.