ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1504/2015

Asupra cauzei de fața constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr. 3442/97 din 09 aprilie 2013, reclamanta A.C. „S." Orlea, a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român - prin SC H.B. SA - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că pârâtul a preluat, prin expropriere, terenul proprietatea sa, în suprafață de 76.000 mp, pentru realizarea obiectivului de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera", declarată ca atare prin H.G. nr. 392/2002 și să fie obligat la plata sumei de 2.340.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului expropriat și suma de 450.000 lei echivatentui lipsei de folosința pe perioada 2010-2014.

În motivarea acțiunii astfel precizate, reclamanta a arătat, în esență, că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera", fiind desemnat ca expropriator, Statul Roman prin SC H. SA București. Anterior acestei H.G., pârâtul a preluat, faptic, terenurile proprietatea sa - înscrise în C.F. Subcetate, fără să-i achite contravaloarea acestora și rară să sesizeze instanța de judecată pentru soluționarea cererii de expropriere, conform art. 21 din Legea nr. 33/1994. De asemenea, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea ce i se cuvine se compune din valoarea reală a imobilelor și din prejudiciul cauzat prin efectul exproprierii, În drept s-au invocat dispozițiile art. 21 și următoarele din Legea nr. 33/1994, Constituția României și H.G.

nr. 392/2002. Prin sentința civilă nr. 77 din 09 aprilie 2014, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta în cauză, a respins cererea de chemare în garanție formulată de SC P.E.E.H. SA București - din subordinea M.I.R., împotriva chematului în garanție M.F.P., cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, a admis, în parte, acțiunea civilă precizată, introdusă de reclamanta A.C. S. Orlea, împotriva pârâtului Statul Roman prin SC H. SA București, și în consecință a constatat că pârâtul a preluat, prin expropriere, pentru cauză de utilitate publică de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera", declarată prin H.G.

nr. 392/2002, terenurile în suprafață de 65.696 mp, teren, din care 31.178 mp teren agricol, situat pe raza localității Sântămărie Orlea, astfel cum au fost identificat prin raportul de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare formată din experții judiciari: C.Ș., T.R.N. și O.E., obligând pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, suma de 732.683 lei, reprezentând valoarea terenurilor agricole expropriate în suprafața de 31.178 mp și suma de 127.418 lei, reprezentând prejudiciul creat pe perioada 2010-2014, pentru lipsa folosului agricol, nerealizat, pe suprafața respectivă. Prin Decizia civilă nr. 16 din 04 februarie 2015 Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de SC H. SA București" prin administrator judiciar E.I.

Sprl în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva sentinței civile nr. 77 din 9 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. A schimbat, în parte, sentința atacată și rejudecând cauza, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A.C.S. Orlea și în consecință, a respins acțiunea formulată de aceasta, menținând dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii și a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și la respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu M.F.P. De asemenea, a respins apelul declarat de reclamanta A.C.S. Orlea împotriva sentinței civile nr. 77/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamanta A.C.S.

Orlea, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 12 martie 2015 și înaintat de această instanță, la data de 30 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, a procedat, la data de 31 martie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil. Completul de fiitru C.I.O., la aceiași data, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicat în baza Legii nr. 138/2014, a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 31, 37, 38, 45 și 46 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. Asupra raportului au exprimat puncte de vedere reclamanta A.C. „S." Orlea și intimata SC H. SA București. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: În speță, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 16 din 04 februarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea apelurilor declarate de A.C. Streiui Orlea și de pârâtul Statul Român prin SC P.E.E.H. SA București" prin administrator judiciar E.I. Sprl într-un litigiu în materie de expropriere.

Potrivit art. 23. alin. (2) din cuprinsul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere și va stabili cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită fiecărei părți din cele menționate la art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 40 din același act normativ prevede că " Dispozițiile prezentei legi se completează cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prezentei legi„. Din inteipretarea sistematică a prevederilor legale redate, reiese că în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri ca urmare a unei proceduri de expropriere derulate în condițiile Legii nr. 33/1994, caile de atac ce pot fi exercitate împotriva sentinței tribunalului sunt cele prevăzute de dispozițiile cuprinse în C. proc.

civ. La data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, 09 aprilie 2013, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 2/20S3 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Art. 18 din actul normativ amintit, prevede că "Dispozițiile art 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apei în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134 /2010 privind C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. Art. 18 din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 23 raportat la art. 40 din Legea nr. 33/1994, în materia cererilor de chemare în judecată formulate în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, decizia curții de apel prin care a fost soluționat apelul declarat împotriva sentinței tribunalului, este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs. Faptul că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, așa cum impun și dispozițiile art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, ou se pot folosi alte mijloace proceduraie în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și ca exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Susținerea recurentei referitoare la faptul că raportat la valoarea despăgubirilor, care depășește suma de 500.000 de lei, decizia curții de apel este atacabilă cu recurs, este nefondată pentru următoarele argumente: Legiuitorul atunci când a edictat normele referitoare la căiîe de atac ce pot fi exercitate în acest domeniu al exproprierii, a utilizat o terminologie generală, "în materie de expropriere", nefacând nicîo distincție între valoriie despăgubirilor solicitate în cadrul acestei proceduri, între exproprierile de fapt, sau cele care au urmat procedura din legiie speciale. Or, în aplicarea principiului "Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă", sau Uhi lex non distmguit, nec nos distinguere dehemus, indiferent de cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi solicitate, acestea se vor soluționa conform normelor de procedură ce reglementează materia exproprierii.

Valoarea pretențiilor are relevanță numai în cererile de despăgubiri sau pretenții, altele decât cele enumerate anterior și expres, cum este exproprierea, pentru care nu are relevanță cuantumul despăgubirilor. În sensul în care deciziile pronunțate de curțile de apel în materie de expropriere nu sunt supuse recursului, raportorul a identificat jurisprundența Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 707 din 12 martie 2015, a statuat că acțiunile formulate în materie de expropriere a imobilului, se circumscriu dispozițiilor art. 18 Legea nr. 2/2013, nefiind supuse recursului. În raport de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 16 din 5 februarie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.C. „S.” Orlea împotriva Deciziei nr. 16 din 5 februarie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.C. „S.” Orlea împotriva Deciziei nr. 16 din 5 februarie 201.5 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2015.