ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 747/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 747/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 213/D din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău

s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului

de schimbare a încadrării juridice faptei, din infracțiunea de tentativă la omor

calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.

(2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

A fost condamnat V.G., pentru comiterea

infracțiunilor:

- tentativă la omor calificat prev. de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu

aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 5 ani

închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- port, fără drept, de obiect tăietor prevăzută

de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a), c)

și art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea

mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile

prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 05 aprilie 2013

la zi.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru

depozitarea lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă

a acestei hotărâri.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a

confiscat de la inculpat securea folosită la comiterea infracțiunii, aflată la Camera

de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

S-a luat act ca partea civila A.G. a renunțat

la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.200 RON cheltuieli

judiciare în faza de urmărire penală și 400 RON în faza cercetării judecătorești.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat

de apărator ales.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău

nr. 309/P/2013 din 17 aprilie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

V.G. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice și port fără drept de obiect tăietor,

prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se că în seara zilei de 05 aprilie 2013, în jurul

orelor 20:45, în timp ce se afla în incinta barului aparținând SC M.C. SRL din municipiul

Bacău, a purtat fără drept o secure cu care a lovit partea vătămată A.G. în zona

capului, cu intenția de a-i suprima viața, provocându-i leziuni ce au necesitat

11-12 zile de îngrijiri medicale, provocând astfel scandal și tulburând liniștea

și ordinea publică.

Din ansamblul probator administrat în cauză,

în faza de urmărire penală și în cea a cercetării judecătorești, instanța de fond

a reținut următoarele:

În seara zilei de 05 aprilie 2013, în jurul

orelor 20:45, după ce a avut un conflict verbal cu partea vătămată A.G., în incinta

barului aparținând SC M.C. SRL situat în Bacău, inculpatul V.G., aflat sub influența

băuturilor alcoolice și dorind să se răzbune, deoarece cu câteva săptămâni anterior

a fost bătut de partea vătămată, a mers la domiciliu, unde s-a înarmat cu o secure

cu coadă din lemn în lungime de 0,60 m și lama de 10 cm și a revenit la bar.

Aici a pătruns în incinta barului și s-a

apropiat de partea vătămată cu intenția declarată de a o lovi în față (în zona capului)

cu securea ce o avea asupra sa, însă victima, sesizând pericolul, a încercat să

se ridice de pe scaun, nu a reușit, însă s-a ferit.

Ca urmare a eschivei de evitare, inculpatul

V.G. a lovit pe partea vătămată cu tăișul securii în zona umărului drept. Lovitura

a fost puternică, dar consecințele asupra corpului părții vătămate au fost atenuate

de hainele cu care era îmbrăcată aceasta.

Pentru a-l opri pe inculpat din agresiune,

partea vătămată l-a luat în brațe și cei doi s-au încăierat, rostogolindu-se pe

pardoseala localului. Martorul P.A. și alți consumatori au intervenit, l-au dezarmat

pe inculpat și l-au imobilizat până la sosirea organului de poliție.

În timpul săvârșirii infracțiunii, în local

se aflau mai multe persoane care, în urma scandalului produs și de teamă, au părăsit

localul, fiind totodată indignate de comportamentul violent al inculpatului (de

ex. martorul V.G.C.).

Prin faptele sale inculpatul a produs scandal

public și a tulburat ordinea și liniștea publică în zona barului.

După ce a fost agresată, partea vătămată

a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i-au fost acordate

primele îngrijiri, nu a fost internată și cu ocazia examinării medicale s-a constatat

că prezintă o plagă tăiată liniară de aproximativ 3 cm în zona umărului drept.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-au

efectuat fotografii ale părții vătămate cu leziunea suferită, ca urmare a lovirii

sale de către inculpat cu securea.

Conform certificatului medico-legal

din 08 aprilie 2013 al S.M.L. Bacău, partea vătămată A.G. a prezentat diagnosticul

de plagă suturată hemitorace drept cu hematom subiacent. Leziunea s-a putut

produce prin lovire cu un obiect tăios, posibil topor și necesită 11-12 zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare.

Inculpatul V.G. a recunoscut faptul că

a lovit partea vătămată o singură dată, cu securea în zona capului,

provocându-i o leziune la umărul drept, cu motivarea că a acționat în mod violent

cu scopul de a se răzbuna pe aceasta întrucât în aceeași seară și în urmă cu două

săptămâni îl amenințase și lovise.

La reținerea situației de fapt, instanța

de fond a avut în vedere, ca mijloace de probă, declarațiile părții vătămate, procesul-verbal

de constatare a infracțiunii flagrante și planșele foto, declarațiile martorilor

oculari P.A., V.G.C., P.M. și O.A., toate coroborate cu declarațiile inculpatului

V.G., care a recunoscut comiterea faptelor și a arătat că le regretă sincer.

S-a apreciat că, în drept, faptele inculpatului

V.G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat,

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice și port fără drept

de obiect tăietor prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1

din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru care a dispus

condamnarea acestuia.

Instanța de fond nu a reținut apărarea

inculpatului, în sensul că fapta comisă de acesta este de lovire sau alte violențe,

prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu scuza provocării și nu de tentativă la omor

calificat, deoarece infracțiunea de tentativă la omor calificat a fost săvârșită

de inculpat cu forma de vinovăție a intenției directe, acesta prevăzând rezultatul

faptei sale, respectiv eventualul deces al victimei, pe care l-a urmărit prin săvârșirea

infracțiunii.

Numai întâmplarea și mișcarea de evitare

a loviturii de către partea vătămată a făcut ca urmarea acțiunii agresive a inculpatului

să nu aibă consecințe mai grave - decesul victimei.

În asemenea cazuri sunt relevante pentru

încadrarea juridică împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, instrumentul

utilizat - securea, intensitatea loviturilor și zona anatomică vizată.

Intensitatea loviturii aplicate de inculpat

părții vătămate a fost atenuantă de obiectele de îmbrăcăminte purtate de aceasta,

respectiv geacă din blue jeans și o flanelă de lână.

Faptul că inculpatul i-a aplicat o singură

lovitură cu tăișul securii victimei și nu mai multe lovituri nu prezintă relevanță

decât pentru individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului și

nicidecum pentru încadrarea juridică a faptei.

Totodată, instanța de fond nu a putut reține

nici scuza provocării, sub imperiul căruia inculpatul ar fi comis faptele. Astfel,

s-a avut în vedere că, pentru reținerea acestei circumstanțe atenuante legale, trebuie

ca inculpatul să se afle sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții când

săvârșește faptele. Ori, în prezenta cauză, între inculpat și victimă a avut loc

mai întâi o ceartă, începută de partea vătămată, în care părțile s-au înjurat reciproc,

după care, inculpatul fiind supărat că tot partea vătămată îi adresează cuvinte

jignitoare, deși cu 2 săptămâni anterior A.G. l-a bătut, a plecat acasă din bar,

a luat securea și a revenit cu intenția clară de a-i aplica o corecție victimei,

atât pentru atitudinea din seara de 05 aprilie 2013, cât și pentru bătaia ce i-a

aplicat-o cu 2 săptămâni înainte.

Ca atare între momentul așa-zis provocator

- insultele și amenințările adresate reciproc de cele 2 părți - și momentul aplicării

loviturii cu tăișul securii de către inculpat au trecut 15-20 minute, timp în

care inculpatul avea posibilitatea să se liniștească, însă el s-a întors în bar

cu intenția clară de a-l ucide pe A.G., aspect rezultat din obiectul cu care

s-a înarmat (o secure).

De asemenea, intenția de a ucide rezultă

și din faptul că inculpatul nu a lovit victima cu coada securii, ci cu tăișul, iar

zona vizată a fost capul, ceea ce dovedește că a urmărit moartea acesteia și nu

doar o corecție fizică aplicată părții vătămate.

Față de toate aceste considerente, instanța

de fond a respins, ca nefondată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării

juridice din tentativă la omor calificat în lovire sau alte violențe, cu reținerea

art. 73 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor

aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere împrejurările comiterii

faptelor, gradul concret ridicat de pericol social, gravitatea leziunilor provocate

victimei, consecințele ce s-ar fi putut produce dacă victima nu se ferea de lovitura

aplicată de inculpat, precum și periculozitatea inculpatului, care este infractor

primar, este tânăr, conduita bună a acestuia atât anterior săvârșirii infracțiunilor,

cât și ulterior, atitudinea sinceră manifestată pe tot parcursul procesului penal,

a recunoscut și regretă faptele [reținându-se circumstanțele atenuante judiciare

prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen.].

Instanța de fond a apreciat că aplicarea

unor pedepse privative de libertate, orientate sub minimul special prevăzut de lege,

este necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Infracțiunile fiind comise în stare de

concurs real, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C.

pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5

ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementată a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a

dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în Sistemul

Național de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În

temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat

securea folosită la comiterea infracțiunii, aflată la Camera de corpuri delicte

a Tribunalului Bacău.

S-a reținut că partea vătămată A.G. s-a

constituit parte civilă în cauză, solicitând suma de 3.000 RON, despăgubiri civile.

La termenul din 18 iunie 2013, partea vătămată

a declarat în fața instanței că renunță la pretențiile civile și nu mai dorește

niciun ban de la inculpat.

Astfel, instanța de fond a luat act că

partea civilă A.G. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată,

în termen legal, a declarat apel inculpatul V.G., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând greșita încadrare juridică dată faptei comise, nereținerea

dispozițiilor privind starea de provocare și, în consecință, greșita individualizare

a pedepselor aplicate.

Prin decizia penală nr. 133 din 20 august

2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-a

respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat V.G. împotriva

sentinței penale nr. 213/D din 18 iunie 2013 a Tribunalului Bacău.

În

temeiul art. 383 alin. (1) C. proc. pen. corob. cu art. 350

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În

temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus în continuare

detenția inculpatului, începând cu data de 18 iunie 2013.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

să plătească statului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând

sentința penală atacată, atât sub aspectul motivelor de apel invocate, dar și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept existente, instanța de apel a constatat

că apelul declarat este nefondat.

S-a reținut că, sub aspectul laturii subiective,

în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen., infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce

în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la

art. 174 C. pen. acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul

tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau

care nu și-au produs efectul, cum este cazul de față, relevă - prin natura lor și

împrejurările în care au fost comise - că inculpatul a avut intenția de a ucide,

iar nu intenția generală de a vătăma.

Fapta constituie indubitabil tentativă

la infracțiunea de omor, fiind relevată intenția de ucidere; infracțiunea a fost

săvârșită pe fondul unui conflict verbal și injurios, care a avut loc anterior în

cursul aceleiași zile între inculpat și victimă, urmat de înarmarea acestuia cu

un obiect apt de a produce moartea (o secure), prin aplicarea unei singure lovituri

ce a vizat o zonă anatomică vitală (zona capului), aspecte recunoscute de inculpat,

prin declarația dată la data de 06 aprilie 2013.

S-a mai reținut că dacă în cazul infracțiunii

de lovire sau alte violențe făptuitorul acționează cu intenția generală de lovire,

în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Există tentativă

de omor, și nu de lovire, ori de câte ori infractorul acționează vizând afectarea

organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee

specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece

acesta este caracteristic infracțiunilor de lovire sau vătămare corporală și nu

exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului ori devierea

loviturii în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor

se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element

al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre

altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă,

din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică

vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Modul de săvârșire a faptei, precum și

împrejurările în care aceasta a fost comisă - astfel cum au fost relevate de probele

administrate - exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția

de omor, ci cu intenția generală de lovire și de a aplica o corecție părții vătămate.

Între momentul luării rezoluției infracționale

și cel al punerii în aplicare a acesteia a existat un interval temporal de natură

să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan - care înlătură

apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârșit fapta ca o reacție la comportamentul

provocator al părții vătămate - iar pe de altă parte, concluzia existenței unei

perioade suficiente de timp pentru a reflecta, conștient, asupra posibilelor

consecințe cu potențial letal ale respectivului act.

Instanța de fond, pe baza unui amplu

material probatoriu, a stabilit o corectă situație de fapt și o justă încadrare

juridică, a stabilit că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina lui,

acestea întrunind elementele consitutive ale infracțiunilor pentru care a și

fost condamnat.

Starea de fapt, astfel cum în mod minuțios

a fost reținută de către prima instanță, este corectă fiind rezultatul coroborării

tuturor probelor administrate în cauză.

S-a mai reținut, în ceea ce privește susținerea

apărării, potrivit căreia leziunile cauzate nu au fost de natură a pune viața victimei

în primejdie, că cele două noțiuni de „punere în primejdie a vieții” și de „tentativă

la omor” sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua

de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

Practica instanței supreme a statuat constant

că „există tentativă la omor atunci când fapta se realizează prin lovirea victimei

cu un obiect vulnerant într-o zonă vitală chiar și fără a pune în primejdie viața

victimei”.

Potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b)

C. pen., săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,

determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență,

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă,

constituie circumstanța atenuantă a provocării.

Provocarea trebuie să inducă o stare de

surescitare nervoasă (perturbatio animi), cauzată de activitatea provocatorului.

Pentru existența circumstanței atenuante

a provocării trebuie realizate mai multe condiții, respectiv, existența unei activități

de provocare din partea victimei, activitatea de provocare să determine o puternică

tulburare sau emoție persoanei provocatului, infractorul să fi săvârșit infracțiunea

sub stăpânirea puternice tulburări sau emoții și, respectiv, infracțiunea să se

îndrepte împotriva provocatorului.

Provocarea trebuie să fie determinată prin

violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită

gravă. Săvârșirea unui act de provocare, chiar dacă este de o anumită gravitate,

nu este suficientă pentru existența provocării, ci mai trebuie ca acesta să fi determinat

o puternică tulburare sau emoție făptuitorului. Activitatea de provocare trebuie

să influențeze factorii subiectivi (volitiv și intelectiv) în sensul scurtării procesului

psihic ce precede în mod obișnuit comiterea unei fapte și al pierderii parțiale

a controlului activității.

Starea de surescitare nervoasă nu se prezumă,

ci trebuie probată de cel care o invocă. Pentru a reține circumstanța atenuantă

a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o conduită necuviincioasă,

apărare susținută de inculpat inclusiv în calea de atac a apelului. Pentru incidența

art. 73 lit. b) C. pen. se cere să se dovedească o agresivitate sau o altă comportare

care să fie considerată ca și gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o puternică

tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin

săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de

gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau

emoții se presupune, de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație.

Din întreg conținutul probator administrat

în cauză, respectiv depozițiile martorilor oculari, rezultă, fără putere de tăgadă,

că cel care a declanșat conflictul fizic a fost chiar inculpatul, care a și recunoscut

de altfel actul de agresivitate.

După o încercare eșuată de a lovi victima

în zona vizată, zona capului, cu tăișul securii pe care o ținea în mână, inculpatul

a fost imobilizat atât de victimă, de către martorul P.A., cât și de ceilalți consumatori

care au intervenit în ajutorul victimei, l-au dezarmat pe inculpat și l-au predat

organelor de poliție. Acesta a fost și considerentul pentru care inculpatul nu a

reușit să-și continue activitatea infracțională și să aplice victimei și alte lovituri,

astfel că susținerea inculpatului, potrivit căreia nu ar fi acționat cu intenția

de a suprima viața victimei și că singur și-ar fi reconsiderat conduita, punând

capăt actelor de violență, nu are suport real, nefiind susținută de probele administrate

în cauză. Nu agresivitatea victimei a fost în măsură să-l tulbure profund pe inculpat,

care a acționat de o manieră violentă, cu un corp tăietor apt să suprime viața,

ci dorința de răzbunare afirmată de inculpat, prin aceeași declarație dată în fața

organelor de urmărire penală.

Astfel, s-a concluzionat că instanța de

fond a apreciat corect probatoriul administrat și a reținut o situație de fapt corespunzătoare,

inclusiv în ceea ce privește circumstanța atenuantă a scuzei provocării.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul V.G.

Inculpatul a motivat recursul în termenul

prevăzut în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., prin motivele scrise

depuse la dosar invocându-se cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, solicitându-se, în principal, casarea

ambelor hotărâri, întrucât în mod greșit a fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, în infracțiunea

de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, iar

în subsidiar, în baza dispozițiilor art. 5 C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând recursul, în raport cu motivul

de casare invocat și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare:

Critica întemeiată pe dispozițiile

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., privind greșita

respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea

de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175

alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen., este nefondată.

Situația de fapt, stabilită prin sentința

primei instanțe și confirmată prin decizia instanței de apel, corespunde normei

de încriminare a infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite toate elernentele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, fără să existe

vreun temei de schimbare a acestei încadrări juridice în infracțiunea de lovire

sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

Modul în care inculpatul a acționat, înarmarea

sa cu o secure, obiect apt de a produce moartea, deplasarea către locul unde știa

că se află partea vătămată, zona vitală vizată (zona capului), intensitatea loviturii

aplicate, împrejurarea că pentru stoparea agresiunii inculpatului a fost necesară

intervenția martorilor oculari, care l-au dezarmat și imobilizat până la sosirea

organului de poliție - evidențiază atât faptul că acțiunea corespunde elementului

material al infracțiunii de omor, cât și intenția inculpatului de a suprima viața

părții vătămate și nu de a-i aplica lovituri.

Instanța de recurs își însușește toate

argumentele expuse pe larg în sentința și decizia ce fac obiectul căii de atac și

precizează că, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din

perspectiva corespondenței elementelor faptice - reținute în hotărârile recurate

cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau

la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea

de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Examinând recursul declarat de inculpat

și în raport cu prevederile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale

mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte are în vedere

că, în determinarea legii penale mai favorabile, în situații tranzitorii, nu pot

fi combinate dispoziții din legile succesive considerate mai favorabile inculpatului

cu privire la fiecare instituție aplicabilă, fiind posibilă doar aplicarea

globală a uneia dintre legi, care permite o soluție mai favorabilă situației

concrete a inculpatului, în raport cu instituțiile aplicabile.

În prezenta cauză, se constată că, în

reglementarea actuală, legiuitorul a exclus din norma de încriminare a omorului

calificat, săvârșirea omorului în condițiile elementului circumstanțial

prevăzut de lit. i) a art. 175 C. pen. anterior, fapta de a ucide o persoană

fiind fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen.

Fapta de tentativă de omor, în

modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, încriminată în

infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare de la 7 ani și 6 luni la

12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi își găsește în prezent

corespondent în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art 188 C. pen.,

pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 de ani și interzicerea unor drepturi.

Însă, reducerea limitelor de pedeapsă,

atât în ce privește minimul, cât și maximul sancțiunii pentru infracțiunea cea

mai gravă săvârșită de inculpat, tentativă de omor, este lipsită de relevanță,

întrucât aplicarea celorlate instituții incidente din legea nouă ar determina

agravarea pedepsei inculpatului.

Astfel, pedeapsa principală de 5 ani

închisoare, aplicată de instanța de fond inculpatului pentru fapta de tentativă

de omor, a fost stabilită prin coborârea sub minimul special prevăzut de lege

(7 ani și 6 luni închisoare) ca efect al aplicării dispozițiilor art. 76 alin.

(2) C. pen. anterior, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prev.

în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior.

În situația aplicării dispozițiilor

noului C. pen., aceste circumstanțe atenuante, reținute de instanța de fond, nu

mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de

lege pentru fapta de tentativă de omor, respectiv 5 ani închisoare, întrucât nu

mai au corespondent în dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la

circumstanțele atenuante.

Infracțiunea de tentativă de omor a

fost săvârșită de inculpat în concurs cu infracțiunile de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin.

(1) C. pen. anterior, și infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991, pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepse cu

închisoarea de 8 luni și respectiv 2 luni. Infracțiunile menționate își găsesc

corespondent în actualul C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 371 C. pen.

și respectiv art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., limitele de pedeapsă fiind

modificate, însă, în contextul cauzei, nu prezintă relevanță modificările normelor

de încriminare respective, raportat la pedeapsa cea mai grea aplicată

inculpatului, pentru săvârșirea tentativei de omor.

Ca urmare a săvârșirii concursului de

infracțiuni, instanța de fond a contopit cele 3 pedepse, în baza art. 34 lit.

b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 5

ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., fără a adăuga un

spor de pedeapsă, însă, dispozițiile legii noi, respectiv art. 39 lit. b) C.

pen., impun, în mod obligatoriu, aplicarea unui spor, de o treime, din totalul

celorlalte două pedepse, la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

În concluzie, prin aplicarea dispozițiilor

noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum

majorat față de pedepsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului de instanța de

fond, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv

C. pen. anterior.

Pentru aceste considerente, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei

penale nr. 133 din 20 august 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 133 din 20 august 2013 a

Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 05 aprilie 2013

la 03 martie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03

martie 2014.