ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1268/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 114 din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalului Suceava, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de avocatul inculpatului în numele acestuia, privind schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării art. 176 lit. c) C. proc. pen., și reținerea prevederilor art. 73 lit. a) C. pen. A fost condamnat pe inculpatul D.I.G., recidivist, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză, rămasă în faza de tentativă, este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 41 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava, în Dosarul nr. 9220/314/2012, modificată în parte și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 276 din 25 martie 2013 a Curții de Apel Suceava. Au fost descontopite și repuse în individualitatea lor pedepsele la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală modificată menționată mai sus, astfel: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic.

art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.; - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.; - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) rap.

la art. 34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii din prezenta cauză cu pedepsele care au fost descontopite anterior, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplic. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 03 iunie 2012 până la zi și a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia.

A fost anulat vechiul mandat de executare a pedepsei închisorii din 25 martie 2013 emis de Judecătoria Suceava și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentințe penale, la data rămânerii definitive a acesteia. S-a luat act că partea vătămată T.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență Suceava, suma de 1.737,47 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată T.N. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în după-amiaza zilei de 02 iunie 2012, inculpatul D.I.G. s-a deplasat la domiciliul prietenului său, martorul S.R.

Pe parcursul mai multor ore, inculpatul a consumat cu martorul o cantitate mare de băuturi alcoolice. În jurul orelor 23.00, cei doi au luat hotărârea de a se deplasa într-o altă localitate pentru a se distra, sens în care au plecat cu un taxi din comuna V.M. spre municipiul Suceava. Ajungând în comuna M. și observând că funcționează discoteca aparținând SC E.F. SRL, cei doi au hotărât să rămână în localul respectiv. În intervalul orar 23.30-03.20, atât inculpatul cât și martorul S.R. au consumat cantități mari de băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate. Pe acest fond, inculpatul și martorul au început să se lovească, mai mult sau mai puțin intenționat, în alți tineri care se aflau în discotecă - martorii audiați au declarat că cei doi păreau a fi „cu chef de scandal”.

În jurul orelor 03.20-03.30, martorul S.R. l-a îmbrâncit pe martorul S.V.V. Deranjat de atitudinea acestuia, martorul S.V.V. l-a întrebat care este motivul unui astfel de gest, iar drept răspuns, numitul S.R. l-a lovit cu pumnul în zona feței; între cei doi a urmat un schimb reciproc de lovituri. Aflată în apropiere, partea vătămată T.N. a intervenit între aceștia, despărțindu-i. Neobservând care a fost motivul real al incidentului, inculpatul D.I. a scos din buzunar un cuțit tip briceag, s-a deplasat spre cei menționați mai sus și, fără nici un avertisment, l-a înțepat cu respectivul instrument vulnerant pe martorul S.V.V. în zona hemitoracelui stâng, după care l-a înjunghiat de două ori și pe numitul T.N.

în abdomen și în regiunea inghinală. După aceste lovituri, inculpatul D.I. s-a refugiat în zona barului, a deteriorat mai multe sticle cu băuturi alcoolice, a răsturnat casa de marcat, s-a înarmat cu o sticlă, amenințându-i pe cei care se aflau în fața sa că, în cazul în care cineva se apropie de el, va fi omorât. Sesizând starea de pericol în care se aflau, agentul de pază al discotecii, martorul M.M.A., martorul M.B., precum și alți tineri din discotecă, au reușit să intervină și să dezarmeze pe inculpat de cuțit, iar ulterior, să-l scoată din discotecă. La scurt timp după acest incident, la fața locului au sosit lucrătorii Secției de poliție rurală, care i-au condus la secție pentru audieri pe inculpat și pe martorul S.R.

Cuțitul folosit de inculpat la agresarea celor două persoane, a fost predat lucrătorilor de poliție. Victima T.N. a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost internată în perioada 03-08 iunie 2012 și supusă unor intervenții chirurgicale complexe. Conform concluziilor cuprinse în raportul întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, victima a prezentat traumatism abdominal cu hemiperitoneu minim și plagă penetrantă abdominală cu interesare de ansă jejunală ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență, precum și plagă tăiată superficială în regiunea inghinală. Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu un corp înțepător-tăietor, posibil cuțit.

Leziunile au necesitat un număr de 24-25 zile de îngrijiri medicale. În opinia medicului legist, plaga penetrantă abdominală a pus în primejdie viața victimei, intervenția chirurgicală impunându-se de urgență pentru salvarea acesteia. Numitul S.V.V. a prezentat o plagă înțepată hemitorace stâng posterior, superficială, care a necesitat în vederea vindecării un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. Împotriva sentinței Tribunalului a declarat apel inculpatul D.I.G., invocând, pe rând, legitima apărare, scuza provocării, dar și o reindividualizare a pedepsei, pe care o consideră prea aspră. Prin decizia penală nr. 146 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.I.G.

împotriva sentinței penale nr. 114 din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, a fost dedusă în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv de la 15 mai 2013 la zi și a fost menținută această măsură preventivă. Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constată, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, la prima instanță, cât și la instanța de apel, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă; adresa Spitalului Județean de Urgență Suceava; raport de constatare medico-legală întocmit de S.M.L.

Suceava; procese-verbale de examinare criminalistică și planșele fotografice aferente; raport de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat; declarațiile victimei T.N.; declarațiile martorilor S.V.V., R.R.I., P.M.M., M.M.A., M.C.B., T.V., T.I., T.A.I., T.G., P.C., S.R.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. București; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; coroborate cu declarațiile inculpatului, că prima instanță a reținut o situație de fapt ce corespunde realității celor petrecute la în seara zilei de 02 iunie 2012, când inculpatul a comis în împrejurările arătate mai sus, o tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., parte vătămată fiind T.N. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen., „Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc”. De asemenea, un alt caz al legitimei apărări, care s-ar putea reține în speță, ar fi cel prevăzut la alin. (3), care prevede că „Este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul”.

Curtea a reținut că, în speță, din probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul ar fi intervenit pentru a-l apăra pe martorul S.R., sau pentru a-l despărți de persoanele care pretinde că-l agresau, ori pentru a se apăra pe el însuși de prezumtivii agresori. Inculpatul a negat atât faptul că a avut cuțit asupra sa în discotecă, cât și aceea că a provocat înjunghierea victimei (precum și a martorului S.V.V.) cu intenție. În mod total neadevărat, inculpatul a susținut că atât el, cât și prietenul său S.R. (care a fost reaudiat și în fața instanței de apel și a cărui declarație nu a putut fi reținută, fiind subiectivă), ar fi fost atacați fără nici un motiv de zeci de tineri aflați atunci în discotecă, că în timpul acelei altercații, o persoană nedeterminată a intenționat să-l înjunghie, el reușind să smulgă cuțitul din mâna acelui agresor, că a fost doborât la podea, iar victima a fost proiectată peste el și în acele împrejurări s-a produs, probabil, înjunghierea.

Curtea a mai constatat că, în realitate, așa cum s-a reținut în mod corect și în actul de sesizare, pe lângă imposibilitatea căderii de două ori a victimei chiar în cuțitul ținut de inculpat, trebuiau avute în vedere depozițiile martorilor audiați, care au declarat sub prestare de jurământ, că atât D.I.G. cât și prietenul său erau „cu chef de scandal”, au deranjat mai mulți tineri aflați în discotecă și ei au fost persoanele care au declanșat respectivul incident violent. De asemenea, nu a putut fi ignorată nici declarația agentului de pază din local, martorul M.M.A., care a declarat că observând incidentul survenit între S.R., S.V.V. și T.N., inculpatul - aflat la mică distanță de ei - a scos din buzunar un cuțit și s-a îndreptat direct spre cele două persoane vătămate, provocând acestora plăgi înjunghiate.

Prin urmare, Curtea a apreciat că în cauză nu se poate reține legitima apărare în niciuna din cele două forme, nefiind îndeplinite condițiile cerute de textele de lege citate mai sus. De asemenea, Curtea nu a putut reține nici circumstanța atenuantă prevăzută la art. 73 lit. a) C. pen., circumstanță invocată la instanța de fond, din probele administrate în cauză, nerezultând că în incinta discotecii, inculpatul ar fi fost agresat fizic de către numitul Ș.V. sau de partea vătămată, astfel încât prin exercitarea actelor de violență cu cuțitul, să fi depășit limitele legitimii apărării sau a stării de necesitate, ci din contră, așa cum s-a arătat mai sus, el a intervenit în conflictul provocat de S.R.

cu Ș.V., în favoarea acestuia din urmă implicându-se victima T.N. Nici scuza provocării, invocată la instanța de apel, nu a putut fi reținută, întrucât în cauză nu sunt date condițiile prevăzute la art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a intervenit în conflictul provocat de S.R. cu Ș.V., iar în favoarea acestuia din urmă s-a implicat victima T.N., care la rândul său a fost agresat de inculpat. Prin urmare, inculpatul nu poate pretinde că a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sale sau prin altă acțiune ilicită gravă, pentru a putea fi reținută această circumstanță atenuantă.

În ce privește încadrarea juridică a faptei, care de altfel, nu a mai fost contestată de inculpat în fața instanței de apel, Curtea a constatat că, în mod legal, s-au reținut și dispozițiile art. 176 lit. c) C. pen., dispoziții potrivit cărora, infracțiunea de omor deosebit de grav există și atunci când a fost comisă de o persoană care a mai săvârșit un omor. În speță, prin sentința penală nr. 284/2004 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 1087/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul D.I.G. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat - în luna septembrie 2002 a lovit cu un cuțit pe partea vătămată I.O.

în zona pieptului, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața. Inculpatul a fost arestat la data de 06 aprilie 2005, liberat condiționat la data de 21 octombrie 2008, cu rest neexecutat de 531 zile. Curtea a apreciat că, deși în literatura de specialitate (a se vedea „Explicații Teoretice ale C. pen. român” - V. Dongoroz ș.a.; Drept Penal - O. Loghin, A. Filipeș „Drept Penal Român” - Partea Specială - O. Loghin, T. Toader), se arată că omorul săvârșit anterior, trebuie să fie unul consumat, în practica judiciară s-a statuat că dispozițiile art. 176 lit. c) C. pen., care incriminează „omorul săvârșit de către o persoană care a mai săvârșit un omor”, sunt aplicabile și în cazul în care prima faptă constituie o tentativă la infracțiunea de omor.

Această împrejurare rezultă și din dispozițiile art. 144 C. pen., care explicând înțelesul unor termeni sau expresii din legea penală, arată că „prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiunii se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiunea consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice” (Decizia nr. 2383 din 14 mai 2002 a fostei Curți Supreme de Justiție, secția penală - punct de vedere care nu a fost reconsiderat de actuala practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Cu titlu exemplificativ, au fost invocate deciziile penale nr. 552/99 și nr. 439/A din 10 iulie 2001, ambele ale Curții de Apel București, în care s-a reținut că legiuitorul, caracterizând antecedența inculpatului, a avut în vedere săvârșirea anterioară de către acesta a unei tentative la infracțiunea de omor, ceea ce denotă periculozitatea sa socială.

Referitor la individualizarea pedepsei, aspect, de asemenea, criticat de inculpat prin apelul de față, Curtea a constatat că tribunalul i-a aplicat inculpatului o pedeapsă, respectând criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii comise, rămasă în faza de tentativă, împrejurările în care a avut loc, consecințele produse, respectiv punerea în primejdie a vieții victimei pentru care s-a impus intervenția chirurgicală de urgență pentru salvarea acesteia, faptul că inculpatul D.I.G. nu a avut o poziție procesuală corectă.

De asemenea, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a reținut și faptul că inculpatul a mai fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, ceea ce denotă caracterul său periculos și nu a înțeles clemența instanței care l-a condamnat doar la pedeapsa de 5 ani închisoare fiind liberat condiționat, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 531 zile, astfel încât în prezent se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. În raport de acest elemente, Curtea a apreciat, așa cum a reținut și prima instanță, că nu se justifică a se reține în favoarea inculpatului niciuna dintre circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a)-c) C. pen.

pentru a se da eficiență juridică dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită de Tribunal este de natură să asigure reeducarea sa și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni, scop prevăzut de art. 52 C. pen. Referitor la menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea a constatat că, în cauză, temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv, cele prevăzute la art. 136, 143, 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind astfel incidente dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, în cauză, din probatoriul administrat în cauză și care a fost menționat și analizat mai sus, a rezultat în continuare existența indiciilor temeinice, din care să rezulte presupunerea rezonabilă (iar pentru instanța de apel convingerea - atâta timp cât a păstrat soluția de condamnare dată de prima instanță), că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și că, dată fiind natura gravă a infracțiunii comise, precum și antecedentele penale ale inculpatului, care a mai comis anterior tot o infracțiune deosebit de violentă, s-a concluzionat că o eventuală punere în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, încât pentru aceleași raționamente, nu se impune a se lua față de inculpat o măsură mai puțin coercitivă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul D.I.G. Recurentul inculpat D.I.G. a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, invocând dispozițiile art. 5 C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecința reducerii pedepsei aplicate, în condițiile în care pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, limitele de pedeapsă sunt reduse față de cele prevăzute de reglementarea anterioară. Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul D.I.G. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc.

pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. 2. Raportat la solicitarea recurentului inculpat D.I.G., se constată că, într-adevăr, de la data pronunțării deciziei din apel, respectiv 18 noiembrie 2013, și până la data soluționării recursului declarat de acesta, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de față, la dispozițiile care guvernează aplicarea legii penale în timp și la normele care incriminează infracțiunea ce a format obiectul acuzației penale și reglementează condițiile de tragere la răspundere penală și de sancționare, fiind abrogat C. pen.

din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) și intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009). În această situație, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârșirii faptei și data soluționării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea și aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpatului, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speță și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat în cazul infracțiunii deduse judecății.

Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății. Astfel, inculpatul D.I.G. a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie [art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

(1969)] a tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, ce își găsește corespondent în dispozițiile art. 32 C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. e) și (2) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni. Deși limitele de pedeapsă prevăzute în normele de incriminare din ambele reglementări sunt egale, se observă că legea penală anterioară este mai favorabilă din perspectiva tratamentului sancționator al recidivei, art. 39 alin. (4) din vechiul C. pen.

stabilind posibilitatea aplicării unei pedepse până la maximul special, precum și a adăugării unui spor de până la 10 ani în situația în care maximul era neîndestulător, în timp ce noua codificare instituie în art. 43 alin. (5) obligativitatea majorării cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune, ajungându-se în speță la limite de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de recurentul D.I.G. situate între 15 și 25 ani închisoare, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 41 C. pen.

Totodată, legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpatului și din perspectiva tratamentului penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului (în ce privește infracțiunea din prezenta cauză și cele pentru care recurentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 41 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Suceava, modificată în parte și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 276 din 25 martie 2013 a Curții de Apel Suceava), constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39 C. pen.). Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpat este C. pen.

anterior care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de sancționare a faptei ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situație mai avantajoasă. 3. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.I.G. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.G. împotriva deciziei penale nr. 146 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 03 iunie 2012 la 10 aprilie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 aprilie 2014.