ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1268/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1268/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 114 din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalului Suceava, a

fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de avocatul inculpatului în

numele acestuia, privind schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării

art. 176 lit. c) C. proc. pen., și reținerea prevederilor art. 73 lit. a) C.

pen.

A fost condamnat pe inculpatul D.I.G.,

recidivist, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de

grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și

art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., la

pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de

pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea din

prezenta cauză, rămasă în faza de tentativă, este concurentă cu cele pentru

care a fost condamnat prin sentința penală nr. 41 din 30 ianuarie 2013

pronunțată de Judecătoria Suceava, în Dosarul nr. 9220/314/2012, modificată în

parte și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 276 din 25 martie 2013 a

Curții de Apel Suceava.

Au fost descontopite și repuse în

individualitatea lor pedepsele la care a fost condamnat inculpatul prin

sentința penală modificată menționată mai sus, astfel:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și

liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 alin.

(1) lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar

putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea

tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, prev. de art. 2 alin. (1)

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., aplic. art. 37

alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art.

34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii din prezenta cauză cu pedepsele

care au fost descontopite anterior, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea

mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de

pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplic. art. 71 alin. (2) C.

pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa rezultantă

de 8 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării

preventive de la data de 03 iunie 2012 până la zi și a fost menținută starea de

arest preventiv a acestuia.

A fost anulat vechiul mandat de

executare a pedepsei închisorii din 25 martie 2013 emis de Judecătoria Suceava

și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentințe penale, la

data rămânerii definitive a acesteia.

S-a luat act că partea vătămată T.N. nu

s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească

părții civile Spitalul Județean de Urgență Suceava, suma de 1.737,47 RON reprezentând

cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată T.N.

A fost obligat inculpatul să plătească

statului suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că, în după-amiaza zilei de 02 iunie 2012, inculpatul D.I.G. s-a deplasat

la domiciliul prietenului său, martorul S.R. Pe parcursul mai multor ore, inculpatul

a consumat cu martorul o cantitate mare de băuturi alcoolice. În jurul orelor 23.00,

cei doi au luat hotărârea de a se deplasa într-o altă localitate pentru a se distra,

sens în care au plecat cu un taxi din comuna V.M. spre municipiul Suceava. Ajungând

în comuna M. și observând că funcționează discoteca aparținând SC E.F. SRL, cei

doi au hotărât să rămână în localul respectiv.

În intervalul orar 23.30-03.20, atât inculpatul

cât și martorul S.R. au consumat cantități mari de băuturi alcoolice, ajungând în

stare de ebrietate. Pe acest fond, inculpatul și martorul au început să se lovească,

mai mult sau mai puțin intenționat, în alți tineri care se aflau în discotecă -

martorii audiați au declarat că cei doi păreau a fi „cu chef de scandal”.

În jurul orelor 03.20-03.30, martorul S.R.

l-a îmbrâncit pe martorul S.V.V. Deranjat de atitudinea acestuia, martorul S.V.V.

l-a întrebat care este motivul unui astfel de gest, iar drept răspuns, numitul S.R.

l-a lovit cu pumnul în zona feței; între cei doi a urmat un schimb reciproc de lovituri.

Aflată în apropiere, partea vătămată T.N.

a intervenit între aceștia, despărțindu-i.

Neobservând care a fost motivul real al

incidentului, inculpatul D.I. a scos din buzunar un cuțit tip briceag, s-a deplasat

spre cei menționați mai sus și, fără nici un avertisment, l-a înțepat cu respectivul

instrument vulnerant pe martorul S.V.V. în zona hemitoracelui stâng, după care l-a

înjunghiat de două ori și pe numitul T.N. în abdomen și în regiunea inghinală.

După aceste lovituri, inculpatul D.I. s-a

refugiat în zona barului, a deteriorat mai multe sticle cu băuturi alcoolice, a

răsturnat casa de marcat, s-a înarmat cu o sticlă, amenințându-i pe cei care se

aflau în fața sa că, în cazul în care cineva se apropie de el, va fi omorât.

Sesizând starea de pericol în care se aflau,

agentul de pază al discotecii, martorul M.M.A., martorul M.B., precum și alți tineri

din discotecă, au reușit să intervină și să dezarmeze pe inculpat de cuțit, iar

ulterior, să-l scoată din discotecă.

La scurt timp după acest incident, la fața

locului au sosit lucrătorii Secției de poliție rurală, care i-au condus la secție

pentru audieri pe inculpat și pe martorul S.R. Cuțitul folosit de inculpat la agresarea

celor două persoane, a fost predat lucrătorilor de poliție.

Victima T.N. a fost transportată la Spitalul

Județean de Urgență Suceava, unde a fost internată în perioada 03-08 iunie 2012

și supusă unor intervenții chirurgicale complexe.

Conform concluziilor cuprinse în raportul

întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, victima a prezentat traumatism

abdominal cu hemiperitoneu minim și plagă penetrantă abdominală cu interesare de

ansă jejunală ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență, precum și plagă

tăiată superficială în regiunea inghinală. Leziunile s-au putut produce prin lovire

activă cu un corp înțepător-tăietor, posibil cuțit. Leziunile au necesitat un număr

de 24-25 zile de îngrijiri medicale. În opinia medicului legist, plaga penetrantă

abdominală a pus în primejdie viața victimei, intervenția chirurgicală impunându-se

de urgență pentru salvarea acesteia.

Numitul S.V.V. a prezentat o plagă înțepată

hemitorace stâng posterior, superficială, care a necesitat în vederea vindecării

un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței Tribunalului a declarat

apel inculpatul D.I.G., invocând, pe rând, legitima apărare, scuza provocării, dar

și o reindividualizare a pedepsei, pe care o consideră prea aspră.

Prin decizia penală nr. 146 din 18 noiembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.I.G. împotriva sentinței

penale nr. 114 din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, a fost dedusă în

continuare din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv de la

15 mai 2013 la zi și a fost menținută această măsură preventivă.

Examinând apelul prin prisma motivelor

invocate, cât și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate

cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constată, din

ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, la prima instanță, cât

și la instanța de apel, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu;

proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă; adresa

Spitalului Județean de Urgență Suceava; raport de constatare medico-legală întocmit

de S.M.L. Suceava; procese-verbale de examinare criminalistică și planșele fotografice

aferente; raport de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat;

declarațiile victimei T.N.; declarațiile martorilor S.V.V., R.R.I., P.M.M., M.M.A.,

M.C.B., T.V., T.I., T.A.I., T.G., P.C., S.R.; raport de expertiză medico-legală

psihiatrică întocmit de I.N.M.L. București; proces-verbal de prezentare a materialului

de urmărire penală; coroborate cu declarațiile inculpatului, că prima instanță a

reținut o situație de fapt ce corespunde realității celor petrecute la în seara

zilei de 02 iunie 2012, când inculpatul a comis în împrejurările arătate mai sus,

o tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap.

la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c)

C. pen., parte vătămată fiind T.N.

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin.

(2) C. pen., „Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru

a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa,

a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana

sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc”.

De asemenea, un alt caz al legitimei apărări,

care s-ar putea reține în speță, ar fi cel prevăzut la alin. (3), care prevede că

„Este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii

a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările

în care s-a produs atacul”.

Curtea a reținut că, în speță, din probatoriul

administrat nu rezultă că inculpatul ar fi intervenit pentru a-l apăra pe martorul

S.R., sau pentru a-l despărți de persoanele care pretinde că-l agresau, ori pentru

a se apăra pe el însuși de prezumtivii agresori.

Inculpatul a negat atât faptul că a avut

cuțit asupra sa în discotecă, cât și aceea că a provocat înjunghierea victimei (precum

și a martorului S.V.V.) cu intenție. În mod total neadevărat, inculpatul a susținut

că atât el, cât și prietenul său S.R. (care a fost reaudiat și în fața instanței

de apel și a cărui declarație nu a putut fi reținută, fiind subiectivă), ar fi fost

atacați fără nici un motiv de zeci de tineri aflați atunci în discotecă, că în timpul

acelei altercații, o persoană nedeterminată a intenționat să-l înjunghie, el reușind

să smulgă cuțitul din mâna acelui agresor, că a fost doborât la podea, iar victima

a fost proiectată peste el și în acele împrejurări s-a produs, probabil, înjunghierea.

Curtea a mai constatat că, în realitate,

așa cum s-a reținut în mod corect și în actul de sesizare, pe lângă imposibilitatea

căderii de două ori a victimei chiar în cuțitul ținut de inculpat, trebuiau avute

în vedere depozițiile martorilor audiați, care au declarat sub prestare de jurământ,

că atât D.I.G. cât și prietenul său erau „cu chef de scandal”, au deranjat mai mulți

tineri aflați în discotecă și ei au fost persoanele care au declanșat respectivul

incident violent. De asemenea, nu a putut fi ignorată nici declarația agentului

de pază din local, martorul M.M.A., care a declarat că observând incidentul survenit

între S.R., S.V.V. și T.N., inculpatul - aflat la mică distanță de ei - a scos din

buzunar un cuțit și s-a îndreptat direct spre cele două persoane vătămate, provocând

acestora plăgi înjunghiate.

Prin urmare, Curtea a apreciat că în cauză

nu se poate reține legitima apărare în niciuna din cele două forme, nefiind îndeplinite

condițiile cerute de textele de lege citate mai sus.

De asemenea, Curtea nu a putut reține nici

circumstanța atenuantă prevăzută la art. 73 lit. a) C. pen., circumstanță invocată

la instanța de fond, din probele administrate în cauză, nerezultând că în incinta

discotecii, inculpatul ar fi fost agresat fizic de către numitul Ș.V. sau de partea

vătămată, astfel încât prin exercitarea actelor de violență cu cuțitul, să fi depășit

limitele legitimii apărării sau a stării de necesitate, ci din contră, așa cum s-a

arătat mai sus, el a intervenit în conflictul provocat de S.R. cu Ș.V., în favoarea

acestuia din urmă implicându-se victima T.N.

Nici scuza provocării, invocată la instanța

de apel, nu a putut fi reținută, întrucât în cauză nu sunt date condițiile prevăzute

la art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul

a intervenit în conflictul provocat de S.R. cu Ș.V., iar în favoarea acestuia din

urmă s-a implicat victima T.N., care la rândul său a fost agresat de inculpat. Prin

urmare, inculpatul nu poate pretinde că a comis fapta sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,

produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sale sau prin altă acțiune

ilicită gravă, pentru a putea fi reținută această circumstanță atenuantă.

În ce privește încadrarea juridică a faptei,

care de altfel, nu a mai fost contestată de inculpat în fața instanței de apel,

Curtea a constatat că, în mod legal, s-au reținut și dispozițiile art. 176 lit.

c) C. pen., dispoziții potrivit cărora, infracțiunea de omor deosebit de grav există

și atunci când a fost comisă de o persoană care a mai săvârșit un omor.

În speță, prin sentința penală nr. 284/2004

a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 1087/2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, inculpatul D.I.G. a fost condamnat la pedeapsa de

5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat -

în luna septembrie 2002 a lovit cu un cuțit pe partea vătămată I.O. în zona pieptului,

producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața. Inculpatul a fost arestat

la data de 06 aprilie 2005, liberat condiționat la data de 21 octombrie 2008, cu

rest neexecutat de 531 zile.

Curtea a apreciat că, deși în literatura

de specialitate (a se vedea „Explicații Teoretice ale C. pen. român” - V. Dongoroz

ș.a.; Drept Penal - O. Loghin, A. Filipeș „Drept Penal Român” - Partea Specială

- O. Loghin, T. Toader), se arată că omorul săvârșit anterior, trebuie să fie unul

consumat, în practica judiciară s-a statuat că dispozițiile art. 176 lit. c) C.

pen., care incriminează „omorul săvârșit de către o persoană care a mai săvârșit

un omor”, sunt aplicabile și în cazul în care prima faptă constituie o tentativă

la infracțiunea de omor.

Această împrejurare rezultă și din dispozițiile

art. 144 C. pen., care explicând înțelesul unor termeni sau expresii din legea penală,

arată că „prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiunii se înțelege

săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiunea

consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor,

instigator sau complice” (Decizia nr. 2383 din 14 mai 2002 a fostei Curți Supreme

de Justiție, secția penală - punct de vedere care nu a fost reconsiderat de actuala

practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Cu titlu exemplificativ, au fost

invocate deciziile penale nr. 552/99 și nr. 439/A din 10 iulie 2001, ambele ale

Curții de Apel București, în care s-a reținut că legiuitorul, caracterizând antecedența

inculpatului, a avut în vedere săvârșirea anterioară de către acesta a unei tentative

la infracțiunea de omor, ceea ce denotă periculozitatea sa socială.

Referitor la individualizarea pedepsei,

aspect, de asemenea, criticat de inculpat prin apelul de față, Curtea a constatat

că tribunalul i-a aplicat inculpatului o pedeapsă, respectând criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii

comise, rămasă în faza de tentativă, împrejurările în care a avut loc, consecințele

produse, respectiv punerea în primejdie a vieții victimei pentru care s-a impus

intervenția chirurgicală de urgență pentru salvarea acesteia, faptul că inculpatul

D.I.G. nu a avut o poziție procesuală corectă.

De asemenea, Curtea a apreciat că, în mod

corect, s-a reținut și faptul că inculpatul a mai fost condamnat definitiv pentru

săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, ceea ce denotă caracterul

său periculos și nu a înțeles clemența instanței care l-a condamnat doar la pedeapsa

de 5 ani închisoare fiind liberat condiționat, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat

de 531 zile, astfel încât în prezent se află în stare de recidivă postexecutorie

prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

În raport de acest elemente, Curtea a apreciat,

așa cum a reținut și prima instanță, că nu se justifică a se reține în favoarea

inculpatului niciuna dintre circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a)-c)

C. pen. pentru a se da eficiență juridică dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen.,

astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită de Tribunal este de natură să

asigure reeducarea sa și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni, scop prevăzut

de art. 52 C. pen.

Referitor la menținerea în continuare a

măsurii arestării preventive a inculpatului, Curtea a constatat că, în cauză, temeiurile

care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv, cele prevăzute la art. 136,

143, 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind astfel incidente

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, în cauză, din probatoriul administrat

în cauză și care a fost menționat și analizat mai sus, a rezultat în continuare

existența indiciilor temeinice, din care să rezulte presupunerea rezonabilă (iar

pentru instanța de apel convingerea - atâta timp cât a păstrat soluția de condamnare

dată de prima instanță), că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și că, dată fiind natura gravă a infracțiunii

comise, precum și antecedentele penale ale inculpatului, care a mai comis anterior

tot o infracțiune deosebit de violentă, s-a concluzionat că o eventuală punere în

libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică,

încât pentru aceleași raționamente, nu se impune a se lua față de inculpat o măsură

mai puțin coercitivă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termen legal, inculpatul D.I.G.

Recurentul inculpat D.I.G.

a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, invocând

dispozițiile art. 5 C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecința

reducerii pedepsei aplicate, în condițiile în care pentru tentativă la infracțiunea

de omor deosebit de grav, limitele de pedeapsă sunt reduse față de cele prevăzute

de reglementarea anterioară.

Examinând hotărârile recurate

prin prisma criticilor formulate, Înalta

Curte apreciază recursul declarat de inculpatul D.I.G. ca fiind nefondat, pentru

următoarele considerente:

temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 01

februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar

art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea

nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs

este cel reglementat de prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

inculpat D.I.G., se constată că, într-adevăr, de la data pronunțării deciziei din

apel, respectiv 18 noiembrie 2013, și până la data soluționării recursului declarat

de acesta, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de față, la dispozițiile care

guvernează aplicarea legii penale în timp și la normele care incriminează infracțiunea

ce a format obiectul acuzației penale și reglementează condițiile de tragere la

răspundere penală și de sancționare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin

Legea nr. 15/1968) și intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009).

În această situație, fiind vorba de o succesiune

de legi penale în timp intervenită între momentul săvârșirii faptei și data soluționării

definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea și aplicarea

acelei legi care este mai favorabilă inculpatului, ceea ce presupune o comparare

a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții

de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire

la fiecare instituție incidență în speță și, în plus, o evaluare finală a acestora,

în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai

blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai

avantajos pentru inculpat în cazul infracțiunii deduse judecății.

Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor

art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi

penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, Înalta Curte constată

că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru

recurentul inculpat este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la

fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii

globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente

în cauza dedusă judecății.

Astfel, inculpatul D.I.G. a fost trimis

în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru săvârșirea în stare de

recidivă postexecutorie [art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969)] a tentativei

la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969),

sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, ce

își găsește corespondent în dispozițiile art. 32 C. pen. raportat la art. 188,

art. 189 alin. (1) lit. e) și (2) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la

7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni.

Deși limitele de pedeapsă prevăzute în

normele de incriminare din ambele reglementări sunt egale, se observă că legea penală

anterioară este mai favorabilă din perspectiva tratamentului sancționator al recidivei,

art. 39 alin. (4) din vechiul C. pen. stabilind posibilitatea aplicării unei pedepse

până la maximul special, precum și a adăugării unui spor de până la 10 ani în situația

în care maximul era neîndestulător, în timp ce noua codificare instituie în

art. 43 alin. (5) obligativitatea majorării cu jumătate a limitelor speciale ale

pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune, ajungându-se în speță la limite

de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită de recurentul D.I.G. situate între 15

și 25 ani închisoare, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 41 C. pen.

Totodată, legea anterioară apare ca fiind

mai favorabilă inculpatului și din perspectiva tratamentului penal al pluralității

de infracțiuni sub forma concursului (în ce privește infracțiunea din prezenta cauză

și cele pentru care recurentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 41 din

30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Suceava, modificată în parte și rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 276 din 25 martie 2013 a Curții de Apel Suceava), constând

în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de

legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39 C.

pen.).

Având în vedere toate aceste aspecte,

Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând

pentru inculpat este C. pen. anterior care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat

la condițiile de sancționare a faptei ce formează obiectul acuzației penale, precum

și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a

recurentului, creează acestuia o situație mai avantajoasă.

constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare

din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul D.I.G.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 400

RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.I.G. împotriva deciziei penale nr. 146 din 18 noiembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 03 iunie 2012 la 10 aprilie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10

aprilie 2014.