ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3797/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3797/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din

data de 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza disp. art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a), b) - art. 76 lit. d) C.

pen., a fost condamnat inculpatul N.M.D., la pedeapsa de 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Conform art.

71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și art. 64 lit.

b) C. pen.

În baza disp.

art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabiilit potrivit art. 82 C. pen.,

aplicându-se, totodată, și dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C.

proc. pen.

Pe latură

civilă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 RON despăgubiri

civile către D.G.F.P. Buzău, la care s-au adăugat accesoriile datorate de drept

conform art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003 de la data scadenței și până la

achitarea integrală a debitului.

S-a menținut sechestrul

asigurător, iar inculpatul a fost obligat la 500 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut pe baza actelor și lucrărilor dosarului

următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 866/P/2010 din 05 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare

de libertate, a inculpatului N.M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 2007-2008, a înregistrat cheltuieli

fictive, întocmind facturi false, pentru a diminua masa impozabilă și a se sustrage,

în acest fel, de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 45.155

RON.

Această situație

de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de inspecție

fiscală din 05 noiembrie 2010, înregistrat la D.G.F.P. Buzău, raportul de inspecție

fiscală însoțit de anexele acestuia, înscrisuri contabile emise de PFA N.M., documente

privind relația comercială cu SC F.D. SRL, documente privind relația comercială

fictivă cu SC N.G.I. SRL, SC F.F.I. SRL, SC C.T. SRL și SC A.I. SRL, declarații

de martori și declarațiile date de inculpat în condițiile prev. de art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., privind judecată în cazul recunoașterii vinovăției, introdus

prin Legea nr. 202/2010.

Solicitarea apărătorului

inculpatului de aplicare a disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005, cu referire la

art. 10 lit. i)

1

C. proc. pen., respectiv achitarea sau aplicarea unei

amenzi administrative, motivat de împrejurarea că inculpatul a achitat întregul

prejudiciu, nu a fost primită de Tribunal cu motivarea că în conformitate cu

art. 10 din Legea nr. 241/2005 se impune ca prejudiciul să fie acoperit integral

în cursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, or inculpatul

a depășit acest termen limită, primul termen de judecată fiind la data de 18 septembrie

2012.

Mai mult, deși

a arătat că a achitat prejudiciul integral, instanța de fond a constatat, din însumarea

chitanțelor depuse, că a mai rămas o diferență de 1.000 RON.

La aplicarea pedepsei

s-a avut în vedere că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, este căsătorit

și are doi copii minori în întreținere și a depus eforturi pentru achitarea prejudiciului.

De asemenea, s-a

apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate, astfel că,

în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit disp.

art. 82 C. pen., făcând și aplicarea disp. art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359

C. proc. pen.

A dispus obligarea

inculpatului la plata sumei de 1.000 RON despăgubiri civile către D.G.F.P. Buzău,

la care s-au adăugat accesoriile datorate de drept, conform art. 119 și urm. din

O.G. nr. 92/2003, de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, s-a menținut măsura sechestrului asigurător.

Împotriva sentinței

penale nr. 47 din data de 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău au declarat

apel, în termen legal, inculpatul N.M.D. și partea civilă D.G.F.P. Buzău, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin memoriul

atașat cauzei, apelantul-inculpat a criticat sentința de nelegalitate și netemeinicie

susținând că în mod greșit instanța de fond a constatat că prejudiciul a fost parțial

achitat întrucât înscrisurile atașate cauzei fac dovada că acesta, respectiv suma

de 45.116 RON, a fost integral acoperit, iar în raport de această situație se impunea

încetarea procesului penal în temeiul disp. art. 11 lit. b) rap. la art. 10

lit. i)

1

C. proc. pen. cu aplic. art. 74

1

alin. (2) teza

a II-a C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative.

De asemenea, sentința

a fost criticată de netemeinicie sub aspectul laturii civile întrucât obligarea

sa la plata sumei de 1.000 RON despăgubiri cu accesoriile fiscale nu se justifică

față de împrejurarea că prejudiciul fost integral achitat.

Și dispoziția

de menținere a sechestrului asigurător a fost criticată de inculpat, față de criticile

anterioare și susținerea că prejudiciul a fost integral acoperit.

În fine, sentința

a fost criticată sub aspectul individualizării pedepsei principale, dar și a celei

accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., susținându-se că în raport

de criteriile cuprinse în art. 18

1

C. pen. se putea concluziona că, în

concret, fapta pe care a săvârșit-o prezintă un grad minim de pericol social.

Cu ocazia dezbaterilor,

apelantul-inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, a criticat sentința de netemeinicie,

atât sub aspectul laturii penale, cât și în privința modului de soluționare a laturii

civile.

Pe latură penală,

s-a susținut că instanța de fond a dispus condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare,

cu aplicarea disp. art. 81 C. pen., însă, în opinia sa, față de circumstanțele reale

și personale, aplicarea unei amenzi administrative poate să își atingă mai bine

scopul preventiv-educativ și sancționator.

Referitor la latura

civilă a cauzei, s-a susținut că pe parcursul judecării cauzei până la pronunțarea

sentinței inculpatul a achitat în totalitate prejudiciul cauzat părții civile așa

încât obligarea sa la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de despăgubiri civile este

consecința unei erori.

Pentru motivele

invocate s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, aplicarea

disp. art. 18

1

C. pen., ridicarea măsurii sechestrului asigurător și

respingerea acțiunii civile.

Apelanta-parte

civilă D.G.F.P. Buzău a criticat sentința de netemeinicie susținând că instanța

de fond a soluționat necorespunzător latura civilă întrucât prejudiciul creat statului

este în cuantum de 58.838 RON, așa cum s-a constituit parte civilă și a rămas neacoperit

cel de 29.838 RON, iar nu de 1.000 RON, așa cum s-a stabilit de către Tribunal,

solicitând admiterea căii de atac și obligarea inculpatului la plata sumei de 29.838

RON, cu titlu de despăgubiri civile.

Prin decizia penală

nr. 111 din data de 06 iunie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul N.M.D., împotriva

sentinței penale nr. 47 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, pe

care o desființează în totalitate și, rejudecând:

În temeiul disp.

art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i)

1

C. proc. pen. și

art. 74

1

alin. (2) teza a II-a C. pen. a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 74 alin. (1) lit. a), b) - art. 76 lit. d) C. pen., art. 13 C. pen. și

art. 320

1

C. proc. pen.

Conform art. 74

1

alin. (2) teza a II-a C. pen. coroborat cu art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului

N.M.D. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 RON și dispune înregistrarea

acesteia în cazierul judiciar.

A constatat acoperit

în totalitate prejudiciul cauzat părții civile D.G.F.P. Buzău.

A respins, ca

nefondat, apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiași sentințe.

A obligat apelanta-parte

civilă la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-a reținut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că

inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1

lit. a) C. pen., astfel că, în mod temeinic și legal s-a stabilit că acesta se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev.

de art. 9 alin. (1) lit. c) C. pen. din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., așa încât condamnarea sa în temeiul acestor dispoziții legale

este justă, încadrarea juridică stabilită fiind corespunzătoare faptei și vinovăției

inculpatului.

În ceea ce privește

latura civilă, s-a constatat că prin adresa din 17 septembrie 2012, aflată la dosar

fond, A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 45.115

RON, reprezentând prejudiciul total cauza bugetului general consolidat al statului

prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat în perioada 2007-2008.

În raport de aceasta

se constată, contrar susținerilor formulate de apelanta-parte civilă, că suma cu

care aceasta s-a constituit parte civilă este de 45.115 RON, iar nu de 58.838

RON, cum s-a arătat prin motivele de apel, în fapt, aceeași sumă cu cea arătată

în actul de sesizare al instanței și care formează obiectul procesului, conform

art. 317 C. proc. pen.

Verificând soluția

adoptată de instanța de fond în raport de constituirea de parte civilă și înscrisurile

depuse de inculpat anterior pronunțării sentinței, rezultă că susținerile invocate

de acesta prin motivele de apel sunt pe deplin dovedite cu chitanțele de plată din

care rezultă, într-adevăr, că prejudiciul în cuantum de 45.115 RON a fost integral

achitat până la judecarea în fond a cauzei.

În aceste condiții,

Curtea de Apel a apreciat că soluția instanței de fond prin care s-a dispus obligarea

inculpatului la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând prejudiciul neacoperit, dar

și a accesoriilor fiscale prev. de art. 119 și urm. din O.G. nr. 93/2003, este consecința

evaluării greșite a probatoriilor, mai exact, a adiționării greșite a sumelor plătite

de inculpat în contul debitului.

Raportat la infracțiunea

ce a constituit obiectul judecății, respectiv evaziune fiscală în formă continuată

prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 42 C.

pen. și mai ales față de perioada infracțională reținută prin actul de sesizare,

respectiv 2007-2008, s-a apreciat că în cauză de impune aplicarea disp. art. 13

C. pen. cu referire la art. 74

1

C. pen. chiar în condițiile în care prin

Decizia nr. 573 din 03 mai 2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

nr. 363/25.05.2011, acestea au fost declarate neconstituționale, întrucât, așa cum

se arată în considerentele instanței de contencios constituțional, se încalcă principiul

egalității în fața legii consacrat prin art. 16 din Legea fundamentală când tratamentul

juridic de clemență nu se aplică în raport de criterii obiective, cum ar fi data

comiterii faptelor, ci pe considerente de ordin aleatoriu și exterioare conduitei

persoanei, precum cel legat de celeritatea soluționării cauzei.

Pe de altă parte,

s-a apreciat că dispozițiile cuprinse în art. 74

1

C. pen. constituie

legea penală mai favorabilă pentru inculpat și din perspectiva faptului că prin

acestea nu se limitează acordarea tratamentului juridic de favoare, de altfel același

cu cel instituit prin art. 10 din Legea nr. 241/2005 și care fiind cuprinse în lege

specială ar avea întâietate față de cele ale C. pen., deoarece nu limitează acoperirea

integrală a debitului până la primul termen de judecată, așa cum se întâmplă prin

legea specială.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău.

Pe calea motivelor

scrise depuse la dosar, au fost criticate hotărârile pronunțate în cauză pentru

nelegalitate, sub aspectul laturii civile solicitând obligarea inculpatului la plata

sumei de 19.765 RON reprezentând rest de plată neachitat la care se adaugă sumele

reprezentând accesoriile aferente creanțelor bugetare.

Examinând recursul

declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

În speță,

Înalta Curte constată că recurenta parte civilă deși a dezvoltat anumite critici

nu au fost circumscrise niciunui caz de casare și nici nu se identifică incidența

vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare din oficiu.

Totodată, în acord

cu instanța de prim control judiciar, reține că partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P.

Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 45.115 RON potrivit adresei din data

de 17 septembrie 2012 aflată la dosar fond, reprezentând prejudiciul total cauzat

bugetului general consolidat al statului prin activitatea infracțională desfășurată

de inculpat în perioada 2007-2008, prejudiciu care a fost integral achitat până

la judecarea în fond a cauzei justificat cu chitanțele din 26 noiembrie 2012 pentru

suma de 12.000 RON, din 21 februarie 2013 pentru suma de 8.765 RON, din 23

ianuarie 2013 pentru suma de 11.000 RON și din 18 decembrie 2012 pentru suma de

13.350 RON.

Drept urmare,

criticile formulate sunt neîntemeiate, în condițiile în care inculpatul a acoperit

în totalitate prejudiciul cauzat părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău în cuantum

de 45.115 RON cu care aceasta s-a constituit parte civilă, în mod corect dispunându-se

încetarea procesului penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pentru considerente

anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea

civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Buzău împotriva deciziei penale nr. 111 din 06 iunie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

privind pe inculpatul N.M.D.

Obligă recurenta

parte civilă la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Buzău împotriva deciziei

penale nr. 111 din 06 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul N.M.D.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 2 decembrie 2013.