ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2986/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din data de 7 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, în Dosarul nr. 7397/114/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74-art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. S-au aplicat dispozițiile art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., (cu excepția dreptului de a alege). În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la 29.838 RON, la care se adaugă accesoriile datorate de drept, conform art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003 de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, către D.G.F.P. Buzău. S-a menținut sechestrul asigurător. S-a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitiv, după rămânerea definitivă a hotărârii, la Oficiul Național al Registrului Comerțului, conform art. 13 din Legea nr. 241/2005. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 280/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în efectuarea a 6 operațiuni de achiziții intracomunitare de usturoi din Spania în valoare totală de 50.582,87 euro, (213.206,79 RON) pe care l-a comercializat fără a declara și înregistra în contabilitate achizițiile făcute și veniturile obținute, sustrăgându-se de la plata către bugetul statului a unei tva în suma de 57.838 RON. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar în cursul cercetării judecătorești, deși a fost citat pentru 3 termene de judecată, acesta nu s-a prezentat.

Tribunalul, analizând materialul probator administrat în cauză, a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul D.C. este administratorul întreprinderii individuale D.C., cu sediul în comuna R., județul Buzău, ce are ca obiect principal comerțul cu ridicata a legumelor, fiind înregistrată ca plătitor de impozite și taxe către D.G.F.P. Buzău din 1 noiembrie 2010. În perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011 a efectuat un număr de 6 achiziții intracomunitare de usturoi din Spania, mai exact 74.794 kg, în valoare totală de 213.206,79 RON, marfa intrând pe teritoriul țării la 27 noiembrie 2010, 14 octombrie 2010 și 28 ianuarie 2011, așa cum rezultă din informațiile furnizate de secțiile Gărzii Financiare din Bihor, Arad și Satu-Mare.

Marfa a fost valorificată imediat, prin comercializare direct din spațiul de depozitare deținut în incinta SC L.F. SA Râmnicu-Sărat. În urma efectuării inspecției fiscale, s-a stabilit că întreprinderii individuale D.C. trebuia să plătească tva în suma de 57.838 RON, acesta valorificând usturoiul fără a întocmi vreun document, deci fără a înregistra veniturile obținute. În drept, fapta inculpatului D.C. de a valorifica o cantitate totală de usturoi de 213.206,79 RON, obținut în urma unor achiziții intracomunitare din Spania, fără a înregistra achizițiile și veniturile obținute, ascunzând sursa impozabilă în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza acestui text de lege, reținând și dispozițiile art. 74 lit. a), lit. b), lit. c)-art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.C. la 1 an închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., (cu excepția dreptului de a alege). În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, instanța de fond apreciind față de persoana inculpatului care a recunoscut fapta, a achitat o parte din prejudiciu și care are 3 copii minori, că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate. S-au aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. În latura civilă a cauzei, reținând că în cursul urmăririi penale, a achitat suma de 28.000 RON, l-a obligat la suma rămasă, respectiv la 29.838 RON, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la care se adaugă accesoriile datorate de drept conform art. 119 și următoarele din O.G.

nr. 92/2003 de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, către D.G.F.P. Buzău. S-a menținut sechestrul asigurător. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitiv, după rămânerea definitivă a hotărârii, la Oficiul Național al Registrului Comerțului, conform art. 13 din Legea nr. 241/2005. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.C., susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia. În instanță, s-a invocat de către procurorul de ședință tardivitatea introducerii apelului declarat de inculpatul D.C., având în vedere că cel în cauză a primit comunicarea hotărârii de fond la 11 februarie 2013, a semnat personal pe dovada de comunicare, iar apelul a fost declarat la 6 martie 2013, deci peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 68 din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca tardiv, formulat apelul declarat de inculpatul D.C., împotriva sentinței penale nr. 39 din 7 februarie 2013 a Tribunalului Buzău. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că la instanța de fond, Tribunalul Buzău, cu ocazia dezbaterilor, la termenul din 7 februarie 2013, inculpatul D.C. a lipsit de la judecată, așa cum rezultă din practicaua sentinței penale nr. 39/2013. Dovada de primire și procesul-verbal de predare a minutei penale, datează din data de 11 februarie 2013 și a fost semnată personal de către inculpatul-apelant.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel inculpatul care a fost înregistrat la Tribunalul Buzău, la 6 martie 2013. Conform art. 363 alin. (1) C. proc. pen., termenul de declararea apelului este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, acest termen curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, cum este cazul inculpatului-apelant D.C. Cum, acesta a primit comunicarea minutei penale pronunțată de instanța de fond la 11 februarie 2013, iar împotriva acesteia a declarat apel la 6 martie 2013, deci cu depășirea termenului de 10 zile, prevăzut de lege, apelul declarat în cauză a fost tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.C., care a susținut, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, că apelul a fost în mod greșit respins ca tardiv formulat, invocând temeiurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și pct. 21 C. proc. pen. Recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 9 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013). În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat; trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept. Astfel, în ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat D.C., se constată că acesta a fost modificat sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că susținerile recurentului inculpat în sensul că, în mod greșit, instanța de apel, a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpat, nu se încadrează în sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Totodată, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, situație în care criticile formulate de recurent nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept. Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul D.C. se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., Înalta Curte nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, cerințele formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Față de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 68 din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 octombrie 2013.