ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2986/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2986/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 39 din

data de 7 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, în Dosarul

nr. 7397/114/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b) din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74-art. 76 lit. d) C. pen.,

a condamnat pe inculpatul D.C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

S-au aplicat dispozițiile

art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., (cu excepția dreptului de a

alege).

În baza art.

81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de încercare de 3 ani.

S-au aplicat

dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

A fost

obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la 29.838 RON,

la care se adaugă accesoriile datorate de drept, conform art. 119 și urm. din

O.G. nr. 92/2003 de la data scadenței și până la achitarea integrală a

debitului, către D.G.F.P. Buzău.

S-a menținut sechestrul

asigurător.

S-a dispus comunicarea

unei copii de pe dispozitiv, după rămânerea definitivă a hotărârii, la Oficiul Național

al Registrului Comerțului, conform art. 13 din Legea nr. 241/2005.

A fost obligat

inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la 500 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care 200 RON onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Buzău nr. 280/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.

(1) lit. a), lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., constând în efectuarea a 6 operațiuni de achiziții intracomunitare de usturoi

din Spania în valoare totală de 50.582,87 euro, (213.206,79 RON) pe care l-a comercializat

fără a declara și înregistra în contabilitate achizițiile făcute și veniturile obținute,

sustrăgându-se de la plata către bugetul statului a unei tva în suma de 57.838 RON.

Fiind audiat în

cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar în cursul

cercetării judecătorești, deși a fost citat pentru 3 termene de judecată, acesta

nu s-a prezentat.

Tribunalul, analizând

materialul probator administrat în cauză, a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul D.C.

este administratorul întreprinderii individuale D.C., cu sediul în comuna R., județul

Buzău, ce are ca obiect principal comerțul cu ridicata a legumelor, fiind înregistrată

ca plătitor de impozite și taxe către D.G.F.P. Buzău din 1 noiembrie 2010.

În perioada noiembrie

2010-ianuarie 2011 a efectuat un număr de 6 achiziții intracomunitare de usturoi

din Spania, mai exact 74.794 kg, în valoare totală de 213.206,79 RON, marfa intrând

pe teritoriul țării la 27 noiembrie 2010, 14 octombrie 2010 și 28 ianuarie 2011,

așa cum rezultă din informațiile furnizate de secțiile Gărzii Financiare din Bihor,

Arad și Satu-Mare. Marfa a fost valorificată imediat, prin comercializare direct

din spațiul de depozitare deținut în incinta SC L.F. SA Râmnicu-Sărat.

În urma efectuării

inspecției fiscale, s-a stabilit că întreprinderii individuale D.C. trebuia să plătească

tva în suma de 57.838 RON, acesta valorificând usturoiul fără a întocmi vreun document,

deci fără a înregistra veniturile obținute.

În drept, fapta

inculpatului D.C. de a valorifica o cantitate totală de usturoi de 213.206,79 RON,

obținut în urma unor achiziții intracomunitare din Spania, fără a înregistra achizițiile

și veniturile obținute, ascunzând sursa impozabilă în vederea sustragerii de la

plata obligațiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b) din Legea

nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza acestui

text de lege, reținând și dispozițiile art. 74 lit. a), lit. b), lit. c)-art. 76

lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.C. la 1 an închisoare.

S-au aplicat dispozițiile

art. 71-art. 64 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., (cu excepția dreptului de a alege).

În temeiul art.

81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen

de încercare de 3 ani, instanța de fond apreciind față de persoana inculpatului

care a recunoscut fapta, a achitat o parte din prejudiciu și care are 3 copii minori,

că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate.

S-au aplicat dispozițiile

art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

În latura civilă

a cauzei, reținând că în cursul urmăririi penale, a achitat suma de 28.000 RON,

l-a obligat la suma rămasă, respectiv la 29.838 RON, în solidar cu partea responsabilă

civilmente, la care se adaugă accesoriile datorate de drept conform art. 119 și

următoarele din O.G. nr. 92/2003 de la data scadenței și până la achitarea integrală

a debitului, către D.G.F.P. Buzău.

S-a menținut sechestrul

asigurător.

În baza art. 13

din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitiv, după

rămânerea definitivă a hotărârii, la Oficiul Național al Registrului Comerțului,

conform art. 13 din Legea nr. 241/2005.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul D.C., susținând nelegalitatea și netemeinicia

acesteia.

În instanță, s-a

invocat de către procurorul de ședință tardivitatea introducerii apelului declarat

de inculpatul D.C., având în vedere că cel în cauză a primit comunicarea hotărârii

de fond la 11 februarie 2013, a semnat personal pe dovada de comunicare, iar apelul

a fost declarat la 6 martie 2013, deci peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.

Prin decizia penală

nr. 68 din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca tardiv, formulat apelul

declarat de inculpatul D.C., împotriva sentinței penale nr. 39 din 7 februarie 2013

a Tribunalului Buzău.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că la instanța de fond, Tribunalul Buzău, cu

ocazia dezbaterilor, la termenul din 7 februarie 2013, inculpatul D.C. a lipsit

de la judecată, așa cum rezultă din practicaua sentinței penale nr. 39/2013.

Dovada de primire

și procesul-verbal de predare a minutei penale, datează din data de 11 februarie

2013 și a fost semnată personal de către inculpatul-apelant.

Împotriva sentinței

primei instanțe a declarat apel inculpatul care a fost înregistrat la Tribunalul

Buzău, la 6 martie 2013.

Conform art. 363

alin. (1) C. proc. pen., termenul de declararea apelului este de 10 zile, dacă legea

nu dispune altfel.

Potrivit alin.

(3) al aceluiași text de lege, acest termen curge de la comunicarea copiei de pe

dispozitiv pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare,

cum este cazul inculpatului-apelant D.C.

Cum, acesta a

primit comunicarea minutei penale pronunțată de instanța de fond la 11 februarie

2013, iar împotriva acesteia a declarat apel la 6 martie 2013, deci cu depășirea

termenului de 10 zile, prevăzut de lege, apelul declarat în cauză a fost tardiv

formulat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul D.C., care a susținut, potrivit motivelor de

recurs depuse în scris la dosar, că apelul a fost în mod greșit respins ca tardiv

formulat, invocând temeiurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 și pct. 21 C. proc. pen.

Recursul declarat

de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede

în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată

la data de 9 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013).

În acest caz,

decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ

sus menționat; trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore la aplicarea în

continuare a cazurilor de care prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării),

întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare

a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea

nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se

și limitându-se doar la chestiuni de drept.

Astfel, în ceea

ce privește cazul de casare reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat D.C., se constată că acesta a fost

modificat sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de

lege în noua redactare, hotărârile fiind supuse casării doar atunci când s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, analizând

actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că susținerile recurentului

inculpat în sensul că, în mod greșit, instanța de apel, a respins, ca tardiv, apelul

declarat de inculpat, nu se încadrează în sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație

și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, în realizarea

scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs

numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat,

situație în care criticile formulate de recurent nu mai pot face obiectul examinării

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa

cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept.

Chiar dacă s-ar

accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de inculpatul D.C. se circumscriu

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate,

cerințele formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C. proc.

pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris,

a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Față de considerentele

arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să

poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpat.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 68 din 9 aprilie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 3 octombrie 2013.