ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3472/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3472/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 500 din 13

iunie 2013, Tribunalul București, secția a II-a penală,

în temeiul disp.art.

334 C. proc. pen. a respins ca nefondată, cererea

inculpatului P.F. de schimbare a încadrării

juridice dată faptei prin

rechizitoriul Parchetului, din infracțiunea

prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. în

infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 174

- 175

lit. i)

C. pen., cu aplic.art.

37

lit. b)

C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.F. la pedeapsa

de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, în stare

de recidivă postexecutorie.

În temeiul disp. art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 174-175

lit. i)

C. pen. i s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și

lit. b)

C. pen. pe o perioada

de 5 ani, după executarea pedepsei

principale cu inchisoarea.

S-a făcut

aplicarea art. 71-64

alin. (1)

lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. și în

temeiul disp.art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunțate reținerea

și arestarea preventivă de la

9 octombrie 2012

la zi, conform încheierii de îndreptare eroare materială.

Conform art. 350

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și în

baza art. 111,

112

lit. d)

și art. 116 C. pen.

s-a luat față de inculpat măsura interzicerii de a se afla în Mun.București pe

o durată de 5 ani, după executarea pedepsei cu

inchisoarea și s-a

constatat că nu există constituire de parte civila în cauză.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut

în fapt, că în

data de

8/9 octombrie 2012,

în timp ce se aflau în Parcul Herăstrău din București, sector 1, pe

fondul unei altercații conjugale și în contextul

unui consum apreciabil de alcool,

inculpatul P.F. i-a aplicat victimei E.M.

lovituri repetate cu pumnii la nivelul toracelui, abdomenului și capului,

provocându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

În data

de

08 octombrie 2012,

cei doi s-au

întâlnit în zona Pieței Crângași, de unde s-au deplasat apoi la Piața Domenii,

iar în final în Parcul Herăstrău. în intervalul orar 12

00

-19

00

,

aceștia au consumat însemnate cantități de băuturi alcoolice (vin și bere),

ambii ajungând în stare avansată de ebrietate. După orele 19

00

,

împreună au mers într-o zonă a Parcului Herăstrău, la Grădina Japoneză, unde

intenționau să doarmă in cursul nopții de 08/09 octombrie 2012.

La un

moment dat, pe fondul stării de ebrietate inculpatul a declanșat o ceartă cu

aceasta, urmată de schimburi de cuvinte triviale. Cu această ocazie, inculpatul

i-a aplicat numitei E.M. numeroase lovituri cu pumnii în zonele toracelui,

abdomenului și în final în zona feței, E.M. izbindu-se cu capul de trunchiul de

copac pe care cei doi îl foloseau pentru sprijinirea

capului, suferind, astfel, leziuni grave. Inculpatul P.F. nu a dat

atenție

acestui fapt, apreciind că starea acesteia este cauzată de

consumul de băuturi alcoolice și a adormit lângă E.M., deși aceasta îi spunea

că o doare capul. In aceste condiții victima agresiunii a decedat în cursul

nopții.

Instanța a

reținut ca fiind pe deplin dovedită existența faptei comisă de inculpat cu

vinovăția cerută de lege (intenție indirectă) și a dispus condamnarea acestuia

la o pedeapsa individualizata în concordanță cu criteriile generale prev. de art.

72 C. pen., și anume dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de

pedeapsa fixate în partea specială (astfel cum rezulta acestea în urma

aplicării disp.art. 320

1

alin. (7) C. pen.), gradul de pericol

social al faptei săvârșite, persoana infractorului și imprejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penala.

În egală

măsura, s-a arătat că aceste împrejurări conturează nu numai gradul ridicat de

pericol social al faptei comise de către inculpat, dar și periculozitatea

acestuia, caracteristică potențată și de antecedentele sale penale, ce denotă

existența și persistența unor mentalități și deprinderi antisociale, precum și

o lipsa de respect fața de valorile sociale ocrotite de lege și un potențial

scăzut de a reacționa pozitiv la o pedeapsa prea blândă ori la un alt act de

clemență.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, inculpatul P.F.

Prin Decizia

nr. 198 din 06 august 2013 Curtea de Apel București, secția I penală,

a respins ca nefondat apelul declarat

de inculpatul P.F., împotriva sentinței penale nr. 500 din 13 iunie 2013 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, și a fost dedusă din pedeapsa

aplicată prin sentința apelată, perioada detenției preventive, de la 09

octombrie 2012, la zi.

Pentru a

pronunța această hotărâre,

Curtea

a reținut că faptele inculpatului de a-i aplica victimei, lovituri repetate, cu

pumnii în zonele toracelui, abdomenului și în final în zona feței, aceste din

urmă lovituri, fiind urmate de izbirea victimei cu capul de un trunchi de

copac, cu o deosebită

intensitate, ceea ce

a determinat producerea unei hemoragii meningo-cerebrale

consecința unui

traumatism cranio-cerebral în cadrul unui politraumatism cu multiple echimoze

pe față, trunchi și membre, plagă scalp și buză inferioară, infiltrat sanguin

epicraian, hematom malar și mandibular drept, fractură coasta IX stângă,

hematom perirenal stâng și infiltrat sanguin difuz în rădăcina mezenterului,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat,

prevăzută de art. 174 alin.

(1),

art.

175 alin.

(1)

lit. i) C pen., și nu pe cele ale

infracțiunii

de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C pen., inculpatul

acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, în sensul că a

prevăzut moartea victimei, ca rezultat al

acțiuniilor sale, și a acceptat producerea

acestui rezultat, chiar dacă

nu l-a urmărit.

Curtea a

mai reținut că în ceea ce privește criticile apărării vizând modalitatea în

care a fost efectuată cercetarea judecătorească în cauză, de către

prima instanță, nu le poate aprecia ca

pertinente, având în vedere că judecătorul

fondului a soluționat speța

conform procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen.,

inculpatul fiind de acord cu probele administrate la urmărirea penală,

pe care și le-a însușit în mod voluntar,

nesolicitând administrarea altor probe pe

situația de fapt în fața

primei instanțe.

De asemenea,

s-a reținut că în condițiile în care inculpatul a exercitat acte de violență

excesive asupra victimei E.M., aplicându-i acesteia numeroase lovituri cu

pumnii la nivelul toracelui, abdomenului și capului, în data de 8/9 octombrie 2012,

în timp ce se afla în parcul Herăstrău, din București, sector 1, producându-i

leziuni ce au condus la deces, au conturat nu numai gradul ridicat de pericol

social al faptei comise de către inculpat, precum și

periculozitatea acestuia, având în vedere antecedentele sale penale,

pentru care a

fost condamnat de către instanțele judecătorești la

pedepse privative de libertate, executate parțial, care însă nu și-au atins

scopul, inculpatul persistând în conduita sa antisocială și săvârșind o

infracțiune mult mai gravă, cum este aceea de omor calificat, este evident că

în speță este exclusă reținerea disp. art. 74-76 C. pen., așa cum a solicitat

apărarea.

Aceste date și

imprejurări, alături de starea de recidivă postexecutorie lipsesc de eficiență,

sub aspectul calificării ca circumstanța atenuantă, conduita adoptată de

inculpat pe parcursul procesului penal, care însă și-a găsit încadrarea în

disp. art. 320

1

C. proc. pen., astfel încât nu a rămas iară efecte

juridice favorabile inculpatului.

Nici

circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt de natură să determine o

altă concluzie având în vedere că acesta nu are ocupație și nici locuință

stabilă, ceea ce a conturat nu numai gradul ridicat de pericol social al

faptei comise de către inculpat, dar și

periculozitatea acestuia, generată și de

antecedentele sale penale.

Împotriva

Deciziei nr. 198 din 06 august 2013, a Curții de Apel București, secția I penală,

a declarat recurs

inculpatul P.F. care a

solicitat admiterea

recursului, casarea în parte a hotărârilor atacate, și rejudecând

cauza

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit.

i)

C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. b)

C.

pen. în infracțiunea prev. de art. 183

C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. b)

C. pen.

Examinând

recursul declarat de inculpatul P.F.

prin

raportare la dispozițiile art. 385

2

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

In

cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de

Apel București, secția I penală, la data de 6

august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești,

situație în care aceasta este supusă casării în

limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel

cum au fost

modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege - referitoare la aplicarea, în

continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în

vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în tennenul de declarare

a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr.

2/2013 s-a realizat, o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial,

intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Inculpatul a

motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385 alin. (2) C. proc. pen.,

criticând decizia sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, susținând

că trebuie reținute dispozițiile art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., fapta încadrându-se în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte și nu

în infracțiunea de omor calificat. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că această critică se încadrează formal în cazul de casare prevăzut în art. 385

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., însă este nefondată.

Fapta

reținută în sarcina inculpatului P.F., astfel cum a fost stabilită prin

sentința de condamnare și, de altfel, recunoscută în totalitate de către

inculpat, care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., corespunde normei de incriminare a faptei de omor calificat

prevăzută în art. 174-art. 175 alin. (1)

lit.

i) C. pen.

Modul în

care inculpatul a acționat, aplicând victimei, lovituri repetate în zonele

toracelui, abdomenului și în zona feței, ca și urmarea produsă, corespund atât

din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv infracțiunii de omor calificat,

și nu infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, fiind dovedită

împrejurarea că inculpatul a acționat cel puțin

cu intenția indirectă de a produce

moartea victimei, și nu cu intenția

de a lovi.

Trebuie

precizat că, în temeiul art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., instanța de

recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva

corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu

elementele constitutive ale infracțiunilor, tară să procedeze la analiza sau la

reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de

atac a recursului.

Referitor la

cel de al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, Înalta Curte apreciază că

individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică

reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu

verificarea modalității în care instanțele de fond și apel au aplicat sau au

respectat o anumită dispoziție legală.

Din oficiu, analizând critica în mod strict prin

raportare la cazul de casare

invocat,

dar și al aplicării art. 74

alin. (1)

lit. a) C. pen. și art. 76 C. pen. privind efectul circumstanțelor atenuante, se

constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limite legale.

Față de

cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare

ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

pct. 1

lit.

b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefoiidat, recursul declarat de

inculpatul P.F. împotriva Deciziei penale nr. 198 din 06 august 2013 a Curții

de Apel București, secția I

penală.

Potrivit art. 385

alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii

aplicată va deduce pentru inculpatul P.F., timpul reținerii și

arestării

preventive de la 9 decembrie 2012 la 8 noiembrie 2013.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.F. Împotriva Deciziei penale nr. 198 din 06 august

2013 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de

la 9 decembrie 2012 la 8 noiembrie 2013.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 8 noiembrie 2013.