ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3347/2013

Asupra

recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 61 din 26 martie 2013, Tribunalul Olt l-a condamnat pe inculpatul C.M.

la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin.

(1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (1)

- (7) C. proc. pen., și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., menținând starea de arest

a acestuia și deducându-i prevenția de la 08 noiembrie 2012 la zi.

A fost obligat

inculpatul la 10.000 RON daune materiale și 50.000 RON daune morale către partea

civilă S.D.; la 50.000 RON daune morale, 937,5 RON prestație periodică pentru intervalul

noiembrie 2012 - martie 2013 și în continuare, câte 187,5 RON lunar până la majorat,

iar ulterior până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de vârsta de 26 ani

către partea civilă S.V.M. și 2.603,02 RON cheltuieli de spitalizare către partea

civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un ciomag din lemn, iar

în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, i s-au prelevat probe biologice în vederea

introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 04

noiembrie 2012, în jurul orelor 16:30, inculpatul C.M. în urma discuțiilor contradictorii

avute, în loc public, cu victima S.N., i-a aplicat mai multe lovituri cu parul,

în zona capului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și

bază de craniu, leziuni ce au determinat hemoragie și dilacerare menigo-cerebrală,

care au condus la deces în ziua de 07 noiembrie 2012.

Situația de fapt

a fost stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a recunoașterii

necondiționate a faptei făcute de către inculpat în conformitate cu dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen.

În drept, s-a

reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

S-a apreciat ca

nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte dată fiind faptul că inculpatul i-a aplicat victimei

mai multe lovituri cu un par (obiect contondent și intensitate deosebită), în zona

capului (zonă vitală), producându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de

boltă și bază de craniu, leziuni care i-au determinat decesul după 3 zile din cauza

hemoragiei, așa cum rezultă din raportul medico-legal, împrejurări faptice care

dovedesc intenția acestuia de a ucide.

La individualizarea

pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și dispozițiile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pe latură civilă

s-a constatat, în raport de probele administrate, că partea civilă S.D. a făcut

dovada cheltuielilor materiale ocazionate de decesul victimei, dar în parte și a

prejudiciului moral suferit, precum și că părții civile S.V.M. i-a fost cauzat atât

un prejudiciu moral, cât și unul pecuniar, concretizat într-o prestație bănească

periodică până la finalizarea studiilor, ca urmare a decesului tatălui său.

S-a mai reținut

existența raportului de cauzalitate între fapta inculpatului și cheltuielile de

spitalizarea ce au fost efectuate în încercarea de salvare a vieții victimei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul C.M. și partea civilă S.D.

Partea civilă

S.D. a solicitat redozarea pedepsei întrucât aceasta nu este în măsură a asigura

îndreptarea inculpatului în raport cu gravitatea faptei, precum și acordarea daunelor

morale în cuantumul cerut.

Inculpatul C.M.

a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând

micșorarea acesteia în raport de circumstanțele cauzei.

Prin decizia penală

nr. 185 din 20 mai 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, a admis apelul părții civile S.D., a desființat, în parte, sentința apelată

și, rejudecând, a majorat cuantumul daune la morale la 100.000 RON, sumă la plata

căreia a fost obligat inculpatul C.M., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

A respins apelul

inculpatului, menținând starea de arest a acestuia și deducând prevenția la zi.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut pe baza declarației inculpatului de

recunoaștere necondiționată a faptei că la data de 04 noiembrie 2012, în urma unor

discuții contradictorii, i-a aplicat victimei S.N. mai multe lovituri, cu un corp

contondent, în zona capului, în urma cărora a suferit hemoragie și dilacerare meningo-cerebrală,

care i-au cauzat decesul la data de 07 noiembrie 2012.

S-a constatat

că judecătorul fondului a făcut o corectă individualizarea a pedepsei, ținând seama

de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale,

poziția procesuală de recunoaștere a faptei, motiv pentru care în vederea asigurării

scopului preventiv-educativ al acesteia instanța de prim control judiciar a apreciat

că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei.

Pornind de la

faptul că victima era singurul sprijin moral și material al părții civile, care

este o persoană în vârstă , instanța de apel a considerat că judecătorul fondului

nu a făcut o justă apreciere a prejudiciului moral efectiv înregistrat de acesta

și ca urmare a majorat cuantumul daunelor morale ce urmau a fi plătite de inculpat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.M., care a criticat greșita

încadrare juridică dată faptei arătând că în cauza sunt întrunite elementele infracțiunii

de loviri cauzatoare de moarte, cuantumul ridicat al pedepsei, precum și al daunelor

morale.

Examinând hotărârile

atacate atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind nefondat

recursul inculpatului C.M. pentru următoarele considerente:

Deși în dezvoltarea

motivelor de recurs făcută prin cererea de promovare a căii de atac, inculpatul

C.M. nu invocă niciun caz de casare, referirea la dispozițiile de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. făcând-o apărătorul din oficiu la momentul dezbaterilor

pe fondul recursului, dintr-o atentă analiză a criticilor formulate se constată

că o parte din aspectele relevate se încadrează formal în dispozițiile de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen., așa cum erau reglementate anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 2/2013, întrucât se tinde la o diminuare a cuantumului pedepsei

aplicate inculpatului, precum și a daunelor morale ca urmare a unei greșite soluționării

atât a laturii penale, cât și a laturii civile.

În prezent, date

fiind modificările legislative aduse prin actul normativ anterior menționat și data

pronunțării deciziei atacate, respectiv 20 mai 2013, Înalta Curte nu mai poate examina

criticile privind latura civilă întrucât dispozițiile privind cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. au fost abrogate, legiuitorul

urmărind să reglementeze recursul ca o cale de atac devolutivă exclusiv în drept.

În același context,

noile reglementări permit cenzurarea unei hotărâri prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., doar atunci când

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, chiar și ca efect

al cauzelor de agravare sau atenuare.

În cauză, pedeapsa

de 14 ani închisoare stabilită recurentului inculpat C.M. este legală, în condițiile

în care a fost reținută incidența dispozițiilor art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., cu consecința reducerii limitelor speciale de pedeapsă cu o treime,

astfel că pedeapsa pentru infracțiunea de omor calificat a devenit închisoarea de

la 10 ani la 16 ani și 8 luni.

Hotărârile sunt

supuse casării conform art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., când

s-a făcut o greșită aplicare a legii, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că

prin prisma acestor dispoziții legale pot fi examinate și criticile referitoare

la încadrarea juridică dată faptei.

Spre deosebire

de infracțiunea de omor, care se comite numai cu intenție directă sau indirectă,

infracțiunea de vătămări cauzatoare de moarte se săvârșește cu praeterintenție,

caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și culpă în ce

privește rezultatul.

La stabilirea

intenției cu care s-a acționat trebuie avute în vedere, între altele, obiectul vulnerant

folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora,

precum și gravitatea leziunilor produse.

În speță, în raport

de împrejurările comiterii faptei și urmările produse, Înalta Curte constată că

inculpatul C.M. a acționat cu intenția de a ucide victima, moartea acesteia nefiind

rezultatul intenției depășite.

Astfel, inculpatul,

pe fondul discuțiilor contradictorii, i-a aplicat victimei cu un par multiple lovituri

în zona capului, producându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă

și bază de craniu, leziuni ce au generat hemoragie și dilacerare menigo-cerebrală,

iar după 3 zile de la incident, decesul acesteia.

Lovirea victimei,

numai în zona capului, așa cum rezultă din declarațiile inculpatului C.M., cu un

par, reflectă intenția în producerea rezultatului letal, chiar dacă nu l-a urmărit,

acesta însă l-a acceptat, întrucât modul și mijlocul utilizat pentru executarea

loviturilor, regiunea în care au fost aplicate sunt de natură, în mod obișnuit,

să conducă la deces.

În plus, pe de

o parte între leziunile produse și complicațiile intervenite, și decesul victimei

pe de altă parte există legătură de cauzalitate conform raportul de constatare medico-legală.

Ca atare,

Înalta Curte apreciază că inculpatul C.M. a acționat sub aspect subiectiv cu intenția

de a ucide victima, producerea decesului nefiind rezultatul depășirii intenției

sale ca în cazul infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, astfel că nu poate

reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. Constatând, așadar, că nu este incident cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și nici nu se regăsește

vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.M.

Având în vedere

că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 185 din 20 mai

2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 08 noiembrie

2012 la 31 octombrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 31 octombrie 2013.