ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2607/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 167 din 14 octombrie 2013, Tribunalul Olt, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (1)-(7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.D.M. la 4 ani închisoare. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii de 24 de ore de la 03 mai 2013 ora 10:30 până la 04 mai 2013 ora 10:30. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul F.D.M.

în vederea depunerii acestora în S.N.D.G.J. A fost obligat inculpatul la 1095 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 395/P/2013 din data de 27 iunie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului F.D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că în ziua de 28 aprilie 2013, pe fondul unor discuții contradictorii cu victima B.C., i-a aplicat o lovitură cu pumnul, în urma căreia victima a căzut la pământ și s-a lovit cu capul de carosabil, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina și ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgență nr. 1 Craiova.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut faptul că la data de 28 aprilie 2013 organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că numitul B.C. din comuna C. jud. Olt, a fost agresat de inculpatul F.D.M., care i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în zona feței, în urma căreia acesta a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt. Victima a rămas în stare de inconștiență și a fost transportată de urgență la Spitalul Slatina și ulterior la Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 Craiova, unde a decedat în data de 01 mai 2013. Din depozițiile martorilor Ș.I., M.I., T.V., Ț.C.M., T.D. și Ț.D.N., a rezultat că în seara incidentului părțile s-au aflat în incita barului SC N.D. SRL situat în comuna C. jud. Olt, unde inculpatul ar fi jucat biliard cu tatăl concubinei sale Ș.I., până în jurul orelor 21,30 când au părăsit localul.

Pe partea opusă imobilului în care se găsea barul, este situată locuința numitului S.D., la poarta căruia se afla o bancă din lemn. De pe această bancă s-a ridicat victima B.C., a traversat strada și s-a îndreptat spre cei doi, acesta fiind momentul în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, proiectându-l spre drum, unde a căzut lovindu-se cu capul de ciment. Din depozițiile acelorași martori a rezultat că, anterior între mai multe persoane, printre care și părțile, ar fi avut loc o altercație verbală, generată de jocul la biliard, acesta fiind motivul pentru care la vederea inculpatului, victima s-a ridicat de pe banca pe care se găsea și s-a apropiat de acesta, fiind lovită în modul descris anterior.

Victima a rămas în stare de inconștiență și a fost transportată de urgență la Spitalul Slatina și ulterior la Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 Craiova unde a decedat la data de 01 mai 2013. Din raportul de constatare medico-legală din 27 mai 2013 întocmit de I.M.L. Craiova a rezultat că victima a fost adusă la Spitalul nr. 1 Craiova având diagnosticul „politraumatism prin agresiune fizică, hematom subdural fronto-temporo-parietal stâng, hemoragie subarahnoidiană" leziunile prezentate putând fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure, interesând o zonă vitală a corpului (craniul și encefalul), necesitând pentru vindecare 75-80 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicații, de natură a pune în pericol viața victimei.

Raportul medico-legal de necropsie nr. 1588/A3/2013 al I.M.L. Craiova a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat dilacerării meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, leziunile de violență putându-se produce prin lovire cu și de corp dur, între traumatism și deces existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată. S-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte" prev. de art. 183 C. pen., constând în fapt în aceea că la data de 28 aprilie 2013, în jurul orelor 21,30 -22,00, pe fondul unor discuții contradictorii i-a aplicat o lovitură cu pumnul victimei B.C., proiectând-o pe carosabil, leziunile suferite de aceasta ducând la deces.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 28 iunie 2013 sub nr. 3415/104/2013. Până la primul termen de judecată stabilit în urma repartizării cauzei în sistem informatizat Ecris, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a înaintat instanței în original raportul medico-legal de necropsie din 28 iunie 2013 și avizul Comisiei de Control și Avizare din cadrul I.M.L. Craiova. La termenul din 16 septembrie 2013 a fost audiată mama victimei B.E., care potrivit declarației date, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 100.000 RON, 50.000 RON reprezentând daune materiale și 50.000 RON daune morale. Și numitul B.S.C., fratele victimei, a înțeles să se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu aceeași sumă de bani, 50.000 RON reprezentând daune materiale și 5000 RON daune morale.

Potrivit declarației autentificată din 3 octombrie 2013 la sediul B.N.P. asociați R.B. și V.C.D., numitul B.M., tatăl victimei, s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 100.000 RON, din care 50.000 RON reprezentând daune materiale și 50.000 RON daune morale. Înainte de citirea actului de sesizare, în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul F.D.M., asistat de apărător ales, a solicitat să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală învederând că recunoaște infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu. S-a procedat la audierea inculpatului în condițiile art. 320 1 alin. (3) C. proc.

pen., declarația fiind atașată la dosar. În ceea ce privește pretențiile formulate de părțile civile, inculpatul a fost de acord să le despăgubească în măsura dovedirii acestora. Analizând întregul material probator administrat în cauză, administrat în faza de urmărire penală, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În seara zilei de 28 aprilie 2013, în jurul orelor 21,30-22,00, inculpatul însoțit de Ș.I. s-a deplasat la barul SC N.D. SRL Coteana, acolo unde a jucat biliard cu mai multe persoane, în local fiind prezentă și victima B.C., între aceștia existând la un moment dat discuții contradictorii. În jurul orelor 22,00, barmanul a solicitat consumatorilor să părăsească localul întrucât se apropia ora de închidere, inculpatul însoțit de socrul său, .părăsind incinta cu intenția de a merge la domiciliu.

De menționat că, partea vătămată B.C. părăsise localul anterior și se găsea cu martorul Ț.V. și alte două persoane pe o bancă situată la poarta locuinței martorului S.D., vizavi de local. În momentul în care l-a observat pe inculpat, victima s-a ridicat de pe bancă și s-a îndreptat către acesta, inculpatul aplicându-i o lovitură cu pumnul în zona capului care l-a proiectat pe drum, unde a căzut, lovindu-se cu capul de ciment și rămânând în stare de inconștiență. Deși victima a fost condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, la data de 01 mai 2013 a decedat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, moartea acestuia fiind violentă, datorându-se dilacerării meningo-cerebrale, consecința traumatismului cranio-cerebral suferit în urma proiectării pe carosabil, între acesta și deces existând legătură directă de cauzalitate.

Situația de fapt anterior descrisă a rezultat din procesele-verbale de cercetare la fața locului și sesizare, precum și din planșele foto anexate acestora, din actele medico-legale, respectiv concluzii preliminare, raport de constatare medico legal din 27 mai 2013 și raport medico-legal de necropsie nr. 1588/A3/2013, din declarațiile martorilor P.V., M.I., Ș.I., Ț.V., Ț.C.M., T.D. și Ț.D.N., precum și din declarațiile inculpatului care a recunoscut comiterea faptei în împrejurările descrise în rechizitoriu și reținute de instanță, astfel că nu se mai impune analiza în detaliu a acestora. În drept, instanța a reținut că fapta comisă de inculpat în circumstanțele descrise anterior întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei principale, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu o treime atât minimul cât și maximul prin aplicarea dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen.) cât și toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă cât și persoana inculpatului, respectiv criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., „dispozițiile Părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârșite și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală". Astfel, s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite dedusă din importanța valorii sociale afectate - viața omului și urmarea produsă, limitele de pedeapsă, modul în care inculpatul a agresat partea vătămată, toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, circumstanțele privind persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind o persoană tânără, care a manifestat regret pentru fapta comisă.

În același timp instanța nu poate să nu aibă în vedere rezultatul faptei și caracterul ireversibil al acestuia, comisă de inculpat cu praeterintenție, constând în decesul victimei B.C. în vârstă de 28 ani, ceea ce conferă faptei un grad ridicat de pericol social reliefat chiar de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor. Față de toate aceste aspecte, având în vedere și dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 4 ani închisoare în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen. (orientată așadar spre minimul special redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.), apreciind că aceasta este de natură să realizeze scopul preventiv, educativ și coercitiv prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 ore de la data de 03 mai 2013 la 04 mai 2013, măsură preventivă dispusă prin ordonanța nr. 395/P/2013 din data de 03 mai 2013, ora 10,30, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Totodată, dispunându-se condamnarea inculpatului pentru o infracțiune prevăzută în anexa Legii nr. 76/2008 privind Sistemul național de date genetice judiciare în temeiul art. 7 din acest act normativ, instanța a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii acestora în S.N.D.G.J. În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că atât părinții, cât și fratele victimei, s-au constituit părți civile în cauză, solicitând suma de câte 100.000 RON cu titlul de daune materiale și morale.

Așa cum rezultă din declarația inculpatului, în legătură cu pretențiile formulate de părțile civile, acesta a înțeles să le despăgubească în măsura dovedirii acestora. Potrivit art. 1357 C. civ., oricine cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara, acțiunea civilă chiar promovată în procesul penal rămânând supusă regulilor civile, potrivit cărora oricine face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În considerarea acestui principiu și pentru dovedirea pretențiilor formulate, părțile civile prin apărătorul ales, au solicitat proba cu acte și proba cu doi martori, cerere încuviințată de instanță. Față de aceste aspecte privind acțiunile civile promovate în procesul penal de părțile civile B.M., B.E.

și B.S.C., instanța a constatat că se impune amânarea cauzei în vederea administrării probelor încuviințate pe latură civilă, astfel că în baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea, urmând ca soluționarea acestora să se facă într-un alt dosar, nou format. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul F.D.M. și părțile civile B.E., B.M. și B.S.C. Inculpatul a arătat că apelul vizează modalitatea de executare a pedepsei, în sensul că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen., pedeapsa aplicată fiind de cel mult 4 ani, nu a mai fost condamnat anterior, este tânăr și a recunoscut și regretat fapta, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale și schimbarea modalității de executare a pedepsei.

Părțile civile B.E., B.M. și B.S.C. nu au depus la dosar motive scrise de apel. Prin decizia penală nr. 4 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul F.D.M. și părțile civile B.E., B.M. și B.S.C., împotriva sentinței penale nr. 167 din 14 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3415/104/2013. Pentru a decide astfel, instanța de apel, examinând sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, a constatat că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului F.D.M. atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. și art. 71 și 64 C. pen., fiind de natură să atingă scopul preventiv-educativ, astfel cum este definit în art. 52 C. pen. În acest sens, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei, datele care privesc persoana inculpatului, dar și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Pe de altă parte, la stabilirea modalității de executare a pedepsei, s-a avut în vedere natura infracțiunii comise de inculpat - faptă de violență, având ca urmare decesul victimei, dar și împrejurarea că inculpatul nu a respectat valorile sociale ocrotite de normele penale, aspect în raport de care Curtea apreciază că numai executarea în regim de detenție a pedepsei potrivit dispozițiilor art. 57 C. pen., este de natură să atingă scopul pedepsei. În ceea ce privește apelurile declarate de părțile civile, Curtea a constatat că prin încheierea de la 7 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt în baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acțiunile civile promovate de părțile civile B.E., B.M.

și B.S.C., urmând ca soluționarea acestora să se facă într-un alt dosar, nou format, reținându-se că din declarația inculpatului de la 23 septembrie 2013, rezultă că acesta a fost de acord să despăgubească părțile civile în măsura dovedirii pretențiilor solicitate, iar potrivit dispozițiilor art. 1357 noul C. civ., oricine cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara, acțiunea civilă, chiar promovată în procesul penal rămânând supusă regulilor civile potrivit cărora oricine face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească, astfel încât în considerarea acestui principiu, instanța a încuviințat proba cu acte și martori solicitată de părțile civile prin apărătorul ales.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, inculpatul F.D.M., solicitând, atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul din oficiu la data de 11 iunie 2014), cât și cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante și schimbarea modalității de executare a acesteia. S-a mai solicitat, în motivele de recurs formulate în scris prin apărătorul ales la data de 15 septembrie 2014, aplicarea legii penale mai favorabile, susținându-se că aceasta este noul C. pen. întrucât maximul special al pedepsei prevăzut de actuala reglementare este mai redus decât cel prevăzut de C. pen.

anterior, cu consecința reducerii pedepsei aplicate inculpatului. Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul F.D.M., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurentului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Referitor la criticile formulate de recurentul inculpat F.D.M., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen.

și care vizează individualizarea judiciară a pedepsei aplicată de instanțele inferioare (cuantum și modalitate de executare), Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanței de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat substanțial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancțiunii penale stabilite de instanțele inferioare.

Or, în cauză, decizia penală recurată a fost criticată de inculpat sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicată de instanțele inferioare, considerată prea mare, în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, situație ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. 3. Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen.

și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară, privită, atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății. Astfel, inculpatul F.D.M. a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. (1968), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani (de la 3 ani și 4 luni la 10 ani închisoare prin aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. (1968). Această infracțiune își găsește corespondent în dispozițiile art. 195 C. pen. și este sancționată de noua lege cu închisoarea de la 6 la 12 ani (de la 4 la 8 ani închisoare prin aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.

(1968). Deși reglementarea anterioară instituia în cazul acestei infracțiuni un maxim special al pedepsei de 10 ani închisoare, spre deosebire de legea nouă care prevede un maxim de 8 ani închisoare, se observă că minimul special al pedepsei prevăzut de legea penală anterioară este mai redus (3 ani și 4 luni închisoare) față de cel stabilit de actuala reglementare (4 ani închisoare), iar pedeapsa aplicată de instanțele inferioare inculpatului este orientată spre acest minim special, astfel încât, pentru determinarea în concret a legii penale mai favorabile, este lipsită de relevanță limita maximă a pedepsei stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 195 C. pen. Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este C. pen.

anterior care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situație mai avantajoasă. 4. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun caz de casare din cele prevăzute de art. 385 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același Cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.D.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.D.M. împotriva deciziei penale nr. 4 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze penale cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 septembrie 2014.