ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2914/2013

Asupra recursului de față din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40 din 5 martie 2013, Tribunalul Olt, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reținută în sarcina inculpatului Ț.C.G., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. și ped. de art. 183 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Ț.C.G.  cetățean român, la pedeapsa de 16 (șaisprezece) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 02 august 2012 până la data pronunțării sentinței, respectiv 05 martie 2013 inclusiv.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 357 alin. (1) lit. e) s-a dispus restituirea fragmentului de lemn de formă dreptunghiulară cu laturile de 4 x 2 cm și lungimea de 86 cm ambalat și sigilat în coletul nr. 2 numitului S.N. (proprietarul gardului din care a fost ruptă scândura).

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul Ț.C.G., în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare, la eliberarea din penitenciar.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.I. și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul Ț.C.G. la plata sumei de 40.000 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă C.I., din care suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de morale.

A fost obligat inculpatul la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a fost trimis în judecată inculpatul Ț.C.G., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și ped. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în esență, reținându-se în sarcina acestuia că, în seara zilei de 01 august 2012, în jurul orelor 19:30 - 21:00, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi cu numitul C.P.E., a smuls o ulucă din gardul unui sătean și a aruncat cu aceasta cu putere spre victimă de la o distanță mică, respectiv 4 - 5 m, lovindu-l în zona capului, astfel că, acesta din urmă, a căzut la pământ și a decedat. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 23 ianuarie 2013, stabilindu-se ca prim termen de judecată data de 12 februarie 2013. La termenul de judecată din data de 12 februarie 2013 partea vătămată C.I. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 40.000 RON despăgubiri civile, din care suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu înhumarea victimei și pomenile după obiceiul locului și suma de 20.000 RON reprezentând daune morale.

La același termen de judecată a fost întrebat inculpatul dacă înțelege să se prevaleze de procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen., în sensul ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta declarând că solicită ca judecata să aibă loc în procedura menționată.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele: în seara zilei de 01 august 2012, respectiv între orele 19,00 - 21,00, inculpatul Ț.C.G. și victima C.P.E. s-au aflat în barul "L." din comuna Sârbii Măgura prilej cu care au consumat alcool, respectiv bere după care s-au luat la bătaie în afara barului, iar inculpatul fiind mai solid, i-a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii în zona capului și în abdomen.

După acest conflict cei doi s-au împăcat, iar inculpatul a cumpărat o sticlă cu bere pe care a băut-o împreună cu victima și cu martorii D.R., C.C. după care s-au deplasat la domiciliul acestuia din urmă pentru ca inculpatul să negocieze achiziționarea unei căruțe.

La domiciliul martorului menționat victima și inculpatul iar au început să se certe în legătură cu neînțelegeri mai vechi referitoare la păstoritul vacilor, cearta degenerând, astfel că inculpatul a început să-l lovească din nou pe C.P.E. de câteva ori în zona capului și a abdomenului, însă victima nu a putut riposta datorită faptului că se afla în stare de ebrietate și pentru că oricum inculpatul era mai solid decât el.

Martorii prezenți la conflict, respectiv D.R., C.C., C.G., B.C., S.I. și C.I., au încercat să intervină pentru a aplana conflictul dintre inculpat și victimă însă nu au reușit, cei doi spunând că vor să se bată.

În acest context, inculpatul a mers spre gardul numitului S.N. de unde a rupt o ulucă și s-a îndreptat cu aceasta spre victima C.P.E., care văzând acest lucru i-a cerut vărului său, C.I. o măciucă pe care acesta din urmă o avea asupra lui și a aruncat-o în direcția inculpatului, fără însă a-l lovi deoarece acesta s-a ferit.

După ce a evitat această lovitură inculpatul Ț.C.G. a aruncat cu mâna dreaptă uluca pe care o smulsese din gard în direcția victimei care se întorsese pentru a încerca să evite lovitura, însă nu a mai avut tip întrucât uluca s-a izbit cu putere în zona cefei acestuia după care a ricoșat în șanț.

Victima a căzut de îndată la pământ, iar martorii D.R., B.C. și S.I. au încercat să-i acorde ajutor, în vreme ce inculpatul Ț.C.G. a plecat imediat spre casă.

După foarte scurt timp victima C.P.E. a decedat. Fapta inculpatului Ț.C.G. care în seara zile de 01 august 2012, în timp ce se afla în drumul public, pe fondul consumului de alcool și al unor mici conflicte anterioare a lovit cu putere victima C.P.E. în ceafa, cu o ulucă care avea la ambele capete cuie, de la o distanță relativ mică, respectiv 4 - 5 m, astfel că victima a căzut la pământ și a decedat în foarte scurt timp întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. și ped. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute ca urmare a unei plăgi înțepate latero-cervicală stânga penetrantă în spațiul medular spinal cu interesarea măduvii spinale.

Leziunile traumatice de la nivel cervical s-au putut produce prin lovire cu corp dur și unul înțepător, posibil corpul delict examinat și au legătură directă și necondiționată cu decesul.

S-a mai precizat că leziunile traumatice de pe facies, trunchi și membre s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri contondente și cădere și nu au legătură de cauzalitate cu decesul iar leziunile de la nivelul fețelor anterioare ale antebrațelor s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri tăietoare, posibil în condițiile unei automutilări sunt vechi de circa 2 - 8 zile și nu au de asemenea legătură de cauzalitate cu decesul.

În sângele recoltat la autopsie s-a constatat o concentrație de 2,30 ‰ alcool etilic.

În raport de considerentele ce preced, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărătorul său ales, din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev de art. 183 C. pen. ca neîntemeiată.

Astfel, încadrarea juridică corectă este cea menționată în actul de trimitere în judecată, cu motivarea că, deși inculpatul nu a anticipat rezultatul faptei, prin modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv aruncarea unei uluci ce avea cuie la ambele capete și de la o distanță mică în direcția capului victimei, este evident că l-a acceptat, astfel că în speță intenția cu care a acționat inculpatul este indirectă și nicidecum nu poate fi vorba de o intenție depășită.

A mai reținut tribunalul că inculpatul cunoștea că victima a consumat alcool, fiind în stare avansată de ebrietate și că avea reflexele încetinite și în plus, fiind mai corpolent, și anterior acestei lovituri l-a agresat, victima nereușind să riposteze în același fel.

Inculpatul Ț.C.G. are antecedente penale, în sensul că a mai fost anterior sancționat cu aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 400 RON pentru comiterea unei infracțiuni de violență, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 alin. (1) C. pen, conform Ordonanței emisă în Dosarul nr. 5680/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina

În cauza de față inculpatul a recunoscut situația de fapt așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, și cel puțin la nivel formal, a declarat că regretă fapta comisă, în special decesul victimei, al cărei moarte nu a urmărit-o cu orice preț, motivând că loviturile aplicate au fost urmare a faptului că a fost provocat chiar de victimă care de fapt a fost cel care l-a lovit mai întâi, fiind sub o puternică tulburare când a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Starea de provocare nu va putea fi reținută în beneficiul inculpatului Ț.C.G., care pe parcursul serii de 01 august 2012 a agresat de mai multe ori victima, astfel cum a fost expus în cuprinsul situației de fapt iar măciuca aruncată de victimă nu l-a lovit, inculpatul ferindu-se, astfel încât acesta din urmă putea să evite rezultatul produs dacă nu ar fi continuat conflictul, aruncând de la mică distanță o scândură cu cuie la ambele capete, în scop de răzbunare.

Pe de altă parte simpla recunoaștere a stării de fapt și regretul formal, fără a se demonstra acordarea unui minim sprijin material sau de orice natură familiei victimei ulterior decesului, nu poate atrage recunoașterea în mod automat în beneficiul inculpatului și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Astfel, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana inculpatului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia 1227 din 02 aprilie 2009, ceea ce nu este cazul în situația în speță.

Pe de altă parte, instanța a reținut că inculpatul a recunoscut fapta săvârșită astfel cum a fost reținută și expusă în cuprinsul actului de inculpare, însușindu-și în totalitate probatoriul administrat în faza de urmărire penală și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În consecință, la individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului Ț.C.G. s-a ținut seama de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de pericolul social concret al faptei și făptuitorului, de urmarea gravă a infracțiunii săvârșite, împrejurări în raport de care s-a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse de 16 (șaisprezece) ani închisoare în regim de detenție.

Împotriva inculpatului Ț.C.G. s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore la data de 02 august 2012, acesta fiind ulterior și arestat preventiv, astfel că în conformitate cu art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 02 august 2012 și până la data pronunțării sentinței, respectiv 05 martie 2013.

Întrucât fapta pentru care a fost cercetat și condamnat în primă instanță este una deosebit de periculoasă în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

La termenul de judecată din data de 12 februarie 2013 partea vătămată C.I. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 40.000 RON despăgubiri civile, din care suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu înhumarea victimei și pomenile după obiceiul locului și suma de 20.000 RON reprezentând daune morale.

La același termen de judecată inculpatul Ț.C.G. a declarat că este de acord să despăgubească partea civilă cu suma pe care acesta a solicitat-o cu titlu de despăgubiri civile.

a) Cu privire la daunele materiale:

Potrivit art. 1392 din noul C. civ. "cel ce a făcut cheltuieli în caz de deces al victimei, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli".

În raport de textul de lege menționat, dar și de principiul disponibilității părților în privința soluționării acțiunii civile în procesul penal a fost admisă în cererea părții civile C.I. și a fost obligat inculpatul Ț.C.G. să plătească părții civile C.I. suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu înhumarea victimei C.P.E. și pomenirile ulterioare după obiceiul locului.

b) Cu privire la daunele morale:

Prin art. 1391 din noul C. civ. a fost reglementată posibilitatea reparării prejudiciului nepatrimonial, cât și mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care o persoană poate recurge în cazul decesului victimei unei fapte delictuale.

Potrivit art. 1.391 alin. (2) din noul C. civ. intitulat sugestiv "Repararea prejudiciului nepatrimonial "Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu".

Tribunalul a reținut că partea civilă C.I. este tatăl victimei C.P.E.

Partea civilă se află în prezent la o vârstă înaintată și este de presupus că era beneficiarul unui suport remarcabil din partea fiului său, cu care locuia și se gospodărea în comun, în cadrul aceleiași gospodării, prin urmare și acesta a încercat un prejudiciu moral evident în contextul menționat.

Potrivit practicii și doctrinei juridice, prejudiciul moral nu poate fi cuantificat după elemente exacte așa cum este cazul prejudiciului material, însă sumele de bani acordate trebuie să fie în măsură a asigura o alinare celui care l-a suferit.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, ci include o doză de aproximare avându-se în vedere consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Viața nu poate avea un preț, după cum nici suferința nu poate avea preț determinat, însă în speță având în vedere în special consecințele negative produse părții vătămate, astfel cum au fost reținute și precizate în cele de mai sus, precum și împrejurarea că inculpatul a fost de acord cu plata integrală a sumei solicitate cu titlu de daune morale, a fost obligat inculpatul Ț.C.G. să plătească părții civile C.I. suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale ce nu reprezintă o sumă exagerată, în aprecierea tribunalului, raportat la gravitatea și importanța prejudiciului moral, în speță pierderea a unei vieți omenești.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Ț.C.G., solicitând reținerea circumstanțelor atenuante, aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în vedere conduita sa bună înainte de săvârșirea faptei, nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei. Totodată, a solicitat reținerea circumstanței provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece victima l-a lovit pe el înainte de săvârșirea faptei și ambii au fost sub influența băuturilor alcoolice.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia Penală Nr. 123 din 10 Aprilie 2013 l-a respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, nefiind contestată de inculpat, care a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, probe din care rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

S-a apreciat ca neîntemeiată cererea inculpatului de a se reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece pe de o parte, inculpatul a fost cel care a inițiat conflictul, agresând-o pe partea vătămată în aceeași zi, de mai multe ori, pe fondul consumului de alcool, iar pe de altă parte, deși, victima a aruncat cu un par către inculpat, nu l-a lovit, astfel încât nu se poate spune că inculpatul în momentul săvârșirii faptei se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții.

În altă ordine de idei, s-a apreciat că, instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social foarte ridicat al faptei, modalitatea și împrejurările în care a fost comisă - în aceeași zi, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a mai agresat-o pe partea vătămată, vârsta victimei, dar și persoana inculpatului, care nu este la primul conflict cu legea penală, fiindu-i aplicate anterior două sancțiuni administrative pentru infracțiuni săvârșite prin violență, astfel încât pedeapsa de 16 ani închisoare este în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Nu s-a considerat că s-ar impune a fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia fiind avută în vedere de instanța de fond prin orientarea cuantumului pedepsei spre minimul special prevăzut de lege.

S-a constatat că, inculpatul nu a criticat modul de soluționare a acțiunii civile, la instanța de fond fiind de acord să despăgubească partea civilă cu suma solicitată.

Întrucât nu au fost identificate motive de reformare a sentinței, ținând cont de dispozițiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul Ț.C.G.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În primul rând, vom constata faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art 385

9

C. proc. pen., modificate prin această lege.

Înalta Curte a apreciat că recursul a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., de către inculpatul Ț.C.G., decizia instanței de apel fiind criticată sub aspectul nereținerii stării de provocare în care ar fi fost comisă fapta de omor, aspect invocat de inculpat atât în fond cât și în apel nefiind indicat vreun caz de casare dintre cele limitativ prevăzute la art. 385 C. proc. pen.

Inculpatul a solicitat reținerea circumstanței provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece victima l-ar fi lovit pe el înainte de săvârșirea faptei și ambii au fost sub influența băuturilor alcoolice precum și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. și ped. de art. 183 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În cadrul dezbaterilor, raportat la aspectul precizat de inculpat, apărătorul din oficiu al inculpatului a invocat cazurile de casare prev de art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că aspectul invocat de inculpat poate fi analizat prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Trebuie reamintit că instanța de recurs desfășoară judecata în limitele învestirii potrivit art. 385 C. proc. pen. - din perspectiva cazurilor de casare invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, așa încât în speță, nu este abilitată să reanalizeze situația de fapt, ci, pe baza situației de fapt stabilită de instanța de fond și de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfășurată la prima instanță, și în apel.

Aprecierea existenței stării de provocare ar presupune o reanalizare a situației de fapt aspect nepermis în această cale de atac.

De altfel este de menționat că nu se putea reține starea de provocare având în vedere starea de fapt stabilită.

În mod corect s-a apreciat că inculpatul a fost cel care a inițiat conflictul, agresând-o pe partea vătămată în aceeași zi, de mai multe ori, pe fondul consumului de alcool.

Cu toate că victima a aruncat cu o măciucă către inculpat, fără să-l atingă însă, în momentul imediat premărgător loviturii aplicate victimei de inculpat, nu se poate spune că inculpatul în momentul săvârșirii faptei se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții.

Referitor la greșita încadrare juridică a faptei, instanța de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea ce tinde a fi modificat nu este situația de fapt reținută în speță, ci norma de incriminare aplicabilă.

Susținerea inculpatului privind greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea lovirii sau vătămării cauzatoare de moarte prev. și ped. de art. 183 formulate de către recurent atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel și care au fost respinse de aceste instanțe.

Înalta Curte reține că pentru a putea caracteriza activitatea infracțională ca fiind făcută cu intenția de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiții, cum ar fi folosirea unui obiect vulnerant apt să producă lezarea unor zone vitale, numărul și intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima precum și alte împrejurări relevante.

Pentru existența infracțiunii de omor este necesar ca inculpatul să fi acționat cu intenția de a ucide în privința victimei. Actele de punere în executare a omorului, trebuind să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Sub aspectul formei de vinovăție, infracțiunea de omor se caracterizează prin intenție, care poate fi directă când făptuitorul urmărește, dorește producerea morții victimei, sau indirectă, când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deși nu-l dorește, acceptă această eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare a riscului producerii lui și de asumare a acestui risc.

Existența sau nu a intenției de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces psiho-volitiv ce se petrece în conștiința făptuitorului, forma de vinovăție se poate dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului, care preced, însoțesc sau succed săvârșirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând, împrejurările care caracterizează săvârșirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor de executare, modului de săvârșire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp și loc în care a fost comisă fapta, etc.

În considerarea acestor criterii, din probele administrate Înalta Curte apreciază că în mod corect au respins instanța de fond și cea de apel cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, în mod justificat fiind trimis în judecată și, ulterior, condamnat inculpatul pentru infracțiunea de omor calificat, reținându-se ca formă de vinovăție intenția indirectă, în sensul că, deși nu se poate susține că a dorit și urmărit să suprime viața victimei, este dovedit că a acceptat posibilitatea ca prin acțiunea comisă, viața acesteia să fie curmată.

Intenția indirectă la care s-a făcut referire este evidențiată prin chiar conduita inculpatului care, în seara zilei de 01 august 2012, respectiv între orele 19,00 - 21,00, în timp ce se afla în barul "L." din comuna Sârbii Măgura, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a luat la bătaie în afara barului, cu victima. Inculpatul fiind mai solid, a aplicat mai multe lovituri victimei cu pumnii în zona capului și în abdomen.

Această primă altercație a fost urmată de acțiunea victimei descrisă anterior și de reacția inculpatului care, în scop de răzbunare a aruncat spre victimă de la mică distanță o scândură în care se aflau cuie la ambele capete.

Acțiunea inculpatului a avut drept consecință lovirea victimei în zona cefei, crearea unei plăgi înțepate latero-cervicală stânga, penetrantă în spațial medular, decesul victimei survenind pe fondul insuficienței cardio-respiratorii acute, datorate acestei plăgi.

Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge critica, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art 385

9

pct. 14, în legătură cu aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece pedeapsa de 16 ani aplicată de instanța de fond și menținută în apel, este în limitele legale.

Înalta Curte nu a identificat încălcări prevăzute de dispozițiile art 385

9

pct. 1, 3 - 6, 13 și 15 C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, referitoare la respectarea dispozițiilor privind competența după materie sau calitatea persoanei, compunerea și continuitatea completului de judecată, cazurile de incompatibilitate, publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, avocatului sau a inculpatului la judecată, precum și condamnarea inculpatului pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

În raport de considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarate de către inculpatul Ț.C.G.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.C.G. împotriva Deciziei penale nr. 123 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 2 august 2012 la 30 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2013.

Procesat de GGC - NN