ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2646/2013

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 75 din 16 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, iar, în temeiul art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. la 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, făcându-se, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului s-a dedus durata reținerii de 24 ore din data de 3 ianuarie 2012, iar, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat târpanul folosit la săvârșirea infracțiunii.

Pretențiile civile formulate de Spitalul de Urgență Tulcea au fost admise și obligat inculpatul R.M. să plătească acestuia suma de 1.892 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții vătămate C.F. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, pretențiile părții civile C.F. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., iar, în conformitate cu prevederile art. 191 C. proc. pen., acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul din 6 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.M.

pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., reținându-se, în fapt, că, la data de 28 august 2011, C.F. și vecinul său M.D. au lucrat, ca zilieri, la o persoană din comuna Jijila, iar, în jurul orelor 19:30, întorcându-se către casă, în timp ce erau pe str. L., s-au întâlnit cu inculpatul, care se deplasa cu o căruță tractată de cal, ce avea porumb în atelaj. Acesta le-a propus să urce în căruță, întrucât dorea să ia de la locuința lui M.D. boxele audio lăsate din data de 15 august 2011, când organizaseră o petrecere de ziua marinei, însă, datorită faptului că se afla în stare avansată de ebrietate, cei doi l-au evitat, continuându-și deplasarea.

Aflându-se pe str. G., aceștia s-au întâlnit din nou cu inculpatul, care a insistat să urce în căruță, cei doi acceptându-i propunerea. Când au ajuns la locuința lui M.D., toți trei au intrat în curtea acestuia, iar atelajul inculpatului a rămas la poartă. În aceeași curte se afla și calul lui C.F., căruia acesta din urmă i-a dat niște porumb vechi dintr-un butoi aflat în imediata apropiere. Atunci, R.M., bănuind că porumbul fusese luat din atelajul său, a sărit la bătaie la partea vătămată, astfel că ambii și-au rupt tricourile și s-au trântit pe jos, intervenind M.D. care i-a despărțit și i-a trimis pe fiecare la casele lor. Partea vătămată s-a îndreptat către locuința sa, folosind calea de acces dintre cele două proprietăți (cei doi fiind vecini), după care și inculpatul a părăsit curtea martorului, ieșind în stradă, punând boxele audio în căruță, proferând injurii și amenințări la adresa lui C.F.

Ajunsă în curtea imobilului său, partea vătămată a aprins lumina și s-a îndreptat către poartă, care se deschidea din cauza faptului că sistemul de închidere era defect pentru a o încuia. A ieșit, apoi, și în stradă, observând cum inculpatul a trecut cu căruța prin dreptul porții sale, oprind la aproximativ cinci metri. A sesizat că acesta a coborât din atelaj, având în mână un târpan, și s-a îndreptat către el, lovindu-l cu tăișul respectivului obiect în partea dreaptă a corpului. Simțind o durere puternică, a apucat târpanul, ce era înfipt în spate, de mâner, considerând că inculpatul l-ar fi tăiat mai tare și a strigat „Aoleu! M-a tăiat!”, moment în care R.M. a fugit cu căruța. În câteva secunde a apărut M.D., care a constatat că partea vătămată rămăsese „înțepenit, cu mâinile ținându-se de gardul locuinței”, fără să mai poată vorbi.

Martorul a folosit telefonul mobil și a apelat Serviciul de urgență 112, astfel că la scurt timp a apărut o ambulanță care a transportat-o pe victimă la Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Cercetarea la fața locului ce a fost efectuată imediat după producerea evenimentului a evidențiat prezența în fața imobilului părții vătămate, la stradă, a târpanului folosit de către R.M., care prezenta urme de sânge, însă nu a fost identificat niciun băț din lemn cu care inculpatul a susținut că ar fi fost lovit de către C.F. Raportul de constatare tehnico științifică biocriminalistică din 14 decembrie 2011 întocmit de I.P.J. Galați, Serviciul Criminalistic a concluzionat că obiectul tăietor-înțepător (târpan) prezintă urme de sânge uman care aparține grupei sanguine A(II).

Factorul Rhesus reprezintă un grup de antigene localizată pe suprafața hematiilor și este mai puțin rezistent la deshidratare și, prin urmare, se stabilește în sângele lichid. În urma recoltării probelor de sânge de la partea vătămată, a fost întocmit de către S.M.L. Tulcea Buletinul de analiză din 6 decembrie 2011, stabilindu-se că acesta are grup sangvin - A(II) și RH (+) pozitiv. O altă cercetare la fața locului a fost efectuată și la data de 16 noiembrie 2011 de către lucrători din cadrul I.P.J. Tulcea, care au întocmit planșe fotografice ce surprind poziția pe care o avea partea vătămată în timpul incidentului, precum și locul în care s-a produs acesta. Din certificatul medico-legal rezultă că partea vătămată C.F.

a fost internat de urgență cu o plagă înjunghiată penetrantă de 3-4 cm, hemitorace drept. Plaga a putut fi produsă prin lovire cu corp dur cu vârf ascuțit și margine tăioasă și a necesitat pentru vindecare cca. 15-17 zile îngrijiri medicale, punând în primejdie viața părții vătămate. Analizând în continuare materialul probator administrat în cauză, prin raportare la apărările formulate de inculpat, prima instanță a reținut că, din declarația acestuia, rezultă că a avut un conflict cu partea vătămată C.F. în curtea martorului M.D., un vecin al părții vătămate, și că se afla acolo deoarece dorea să-și recupereze boxele. Conflictul s-a datorat comportamentului părții vătămate care, fiind sub influența alcoolului, i-a reproșat că a venit să ia boxele, i-a adresat înjurii legate de mamă, fapt care l-a deranjat, iar apoi a sărit și i-a rupt tricoul și bluza.

A mai arătat inculpatul că nu și-au aplicat lovituri ci doar s-au împins până când a ieșit din casă martorul M.D. și i-a cerut vecinului său, respectiv părții vătămate C.F., să plece acasă. După ce și-a luat boxele, inculpatul a susținut că a urcat în căruța sa și a plecat spre casă, însă, în dreptul locuinței lui C.F., a fost atacat de acesta și lovit cu un par în frunte. Atunci a luat târpanul și, fără să coboare, i-a aplicat o lovitură cu acesta în zona spatelui, susținând că, ulterior, l-a văzut pe martorul M.D., care s-a apropiat de partea vătămată și l-a ajutat să intre în curte. În cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că partea vătămată i-a aplicat mai multe lovituri cu parul, respectiv și peste mâini, situație în care a luat târpanul și l-a lovit cu acesta fără să știe foarte bine zona în care l-a rănit, din cauza întunericului.

În dovedirea susținerilor sale, inculpatul a solicitat audierea a doi martori, S.I. și I.M., care l-au văzut în aceeași seară pe inculpat, ulterior conflictului cu partea vătămată C.F. și care au susținut că acesta avea urme de lovire în zona frunții, tricoul său era rupt și le-a spus că a fost bătut. În ce-l privește pe partea vătămată C.F., Tribunalul a arătat că acesta a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, că întreg conflictul s-a datorat inculpatului care, văzând că i-a dat calului porumb, a crezut că l-a luat din căruța sa, susținând că, din acest motiv, „ne-am împins unul pe altul, ne-am rupt tricourile și ne-am adresat reciproc injurii”, martorul M.D. nefiind de față.

Când acesta a ieșit din casă și a văzut ce se întâmplă, le-a cerut să plece. A mai arătat partea vătămată că, fiind vecină cu M.D., a plecat prin grădină în curtea locuinței sale, după care s-a îndreptat spre poartă pentru a o închide. Deoarece îl auzea pe inculpat „cum înjura din căruță (...)”, a ieșit în stradă și i-a spus la rândul său „câteva”. Atunci inculpatul, care tocmai trecea pe stradă, a oprit atelajul, a venit spre partea vătămată cu târpanul în mână și i-a aplicat o lovitură în spate în partea toracică. Partea vătămată a susținut că a apucat imediat târpanul și l-a smuls din mâna inculpatului, apreciind, totodată, că dacă nu ar fi procedat astfel, ar fi fost rănit mult mai grav.

Instanța fondului a constatat că declarațiile părții vătămate în acest sens se coroborează cu cele ale martorului M.D., rezultând că, din momentul plecării părții vătămate din curtea martorului și până la comiterea faptei, nu au trecut decât 2-3 minute, iar afară amurgea, deci nu era încă întuneric. Ca urmare, a concluzionat că elementele de fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză nu conduc la varianta prezentată de inculpat, apreciind că, dacă susținerile sale ar fi fost adevărate, nu ar fi trecut doar două minute din momentul plecării din curtea martorului și până la rănirea părții vătămate, timp în care, în mod logic, acesta ar fi trebuit să se preocupe de tratarea leziunilor (cauzate prin lovirea cu parul) din zona frunții și de obținerea unui certificat medico-legal.

A reținut instanța că, în curtea martorului M.D., între inculpat și partea vătămată a existat o altercație, dar nu atât de serioasă încât inculpatul să aibă răni în zona frunții sau să fie murdar de sânge, această situație fiind susținută atât de părți (care au afirmat că s-au împins mai mult), cât și de martor. În situația în care se afla partea vătămată după ce a fost rănit cu târpanul, s-a apreciat că era puțin probabil ca aceasta să se mai poată preocupa de ascunderea vreunui par, or nici martorul M.D. și nici organele de poliție nu au identificat la fața locului un asemenea par la care a făcut referire inculpatul în declarațiile sale. Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că declarațiile martorilor I.M.

(fratele inculpatului) și S.I. (prietenul inculpatului) nu sunt sincere și nu pot fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt, aceasta fiind în mod corect reținută prin rechizitoriu. Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că, în momentul săvârșirii faptei, inculpatul R.M. se afla sub imperiul unei puternice tulburări cauzate de partea vătămată, care s-a comportat violent și l-a jignit atunci când se aflau în curtea martorului M.D. Conform declarațiilor acestui martor, partea vătămată avea un comportament violent atunci când consuma băuturi alcoolice, iar, în ziua de 29 august 2011, au consumat vin acolo unde au lucrat. Având în vedere acest aspect, faptul că partea vătămată i-a adresat inculpatului injurii legate de mamă, care în general sunt de natură să tulbure, și l-a împins, s-a considerat de către judecătorul fondului că este justificată reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

în favoarea inculpatului, fapta fiind comisă la un interval foarte scurt, respectiv după numai 2 minute. Mai mult, deși era foarte nervos, inculpatul s-a urcat în căruță dorind să plece acasă, vociferând și înjurând continuu. Faptul că partea vătămată, care l-a auzit din curte, i-a mai spus „câteva” vorbe l-a determinat să oprească atelajul, să ia târpanul și să îl lovească pe C.F. Pentru reținerea circumstanței atenuante a provocării instanța a considerat că se impune interpretarea în favoarea inculpatului a dubiului existent cu privire la motivul și persoana care a declanșat conflictul din curtea martorului M.D., deoarece acesta s-a aflat în casă pentru a desprinde firele boxelor, iar variantele prezentate de inculpat și partea vătămată sunt diferite.

În drept, Tribunalul a apreciat că fapta comisă de inculpatul R.M. întrunește, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., acesta acționând cu intenția indirectă de a ucide; ca urmare, instanța a constatat ca fiind nefondată solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și s-a dat eficiență prevederilor art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., apreciindu-se că o pedeapsă de 4 ani închisoare este suficientă pentru a asigura reeducarea acestuia.

Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, s-a reținut că acesta era în vârstă de 25 de ani la data comiterii faptei, se află la primul conflict cu legea penală, însă a manifestat o atitudine necorespunzătoare pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, încercând să acrediteze ideea că a fost atacat de partea vătămată cu un par. Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că doar Spitalul Județean de Urgență Tulcea a justificat pretențiile sale, partea vătămată C.F. nedepunând diligențe pentru dovedirea prejudiciului material reclamat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, criticând-o sub aspectul greșitei rețineri a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și inculpatul R.M., care a invocat dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen.

și a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 154/P din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.M., iar, în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc.

pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a desființat, în parte, sentința penală nr. 75 din 16 mai 2012 a Tribunalului Tulcea și, rejudecând în fond, a înlăturat dispozițiile art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., aplicând inculpatului R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, iar, în temeiul art. 192 alin. (2) Cod proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a constatat că situația de fapt a fost, în esență, corect stabilită de prima instanță, iar apărările inculpatului R.M. înlăturate întemeiat. S-a reținut, în acest sens, din declarațiile părții vătămate C.F., coroborate cu cele ale martorului M.D., cu procesul verbal de cercetare la fața locului din 30 august 2011 și planșele foto anexe, cu certificatul medico-legal din 19 septembrie 2011 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Tulcea, cu procesul verbal de cercetare criminalistică din 21 august 2011, cu procesul verbal de cercetare la fața locului din 16 oiembrie 2011, cu planșele foto efectuate în cadrul experimentului judiciar din 16 noiembrie 2011, cu raportul ce constatare tehnico-științifică biocriminalistică din 14 decembrie 2011 al I.P.J.

Galați, dar și parțial cu declarațiile inculpatului că, la data de 29 august 2011, în cadrul unui conflict iscat de R.M., acesta l-a lovit cu un târpan în spate pe partea vătămată C.F., provocându-i „o plagă înjunghiată hemitorace drept”, care a necesitat pentru vindecare 15-17 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie. În ce privește susținerea inculpatului potrivit căreia conflictul dintre el și partea vătămată C.F. ar fi fost declanșat de acesta din urmă, întrucât i-a reproșat nejustificat faptul că solicită de la martorul M.D. boxele ce-i aparțineau, Curtea a apreciat că nu este probată și este contrazisă de declarațiile martorului și ale părții vătămate, din care rezultă că ambii au luat cunoștință, la întâlnirea cu inculpatul, de intenția cu care acesta a dorit să se deplaseze la locuința martorului și nu au formulat niciun fel de obiectiuni, deplasându-se în cele din urmă împreună cu căruța inculpatului.

Raportat la probatoriul administrat, Curtea a reținut că, pe fondul consumului de alcool în exces, inculpatul a declanșat conflictul cu partea vătămată, în curtea locuinței martorului M.D., situație în care nu se pot imputa victimei ca și acte de provocare îmbrâncelile și înjurăturile adresate inculpatului, cu atât mai mult cu cât acuzele acestuia din urmă erau total nejustificate, martorul M.D. confirmând faptul că porumbul dat calului părții vătămate îi aparținea. În privința altercației ce s-a consumat între inculpat și partea vătămată în stradă, la câteva minute după primul conflict, instanța de apel a reținut că a fost inițiată tot de inculpat, care, după ce a trecut cu căruța de locuința părții vătămate, a oprit atelajul, s-a înarmat cu târpanul și a lovit-o cu acesta pe partea vătămată în partea dreaptă a corpului.

Cele „câteva” injurii adresate de partea vătămată inculpatului au fost o „replică” la injuriile proferate de inculpat, când trecea cu căruța prin fața locuinței victimei, or, în atare situație, s-a apreciat că nu poate fi vorba de acte de provocare ale părții vătămate. De asemenea, Curtea a considerat că nu poate fi reținută nici afirmația inculpatului în sensul că partea vătămată l-ar fi atacat cu un băț gros, atunci când trecea cu căruța prin fața locuinței acestuia, întrucât nu există probe care să o susțină, în condițiile în care cercetările la fața locului nu au constatat existența bățului, iar pentru pretinsele leziuni suferite, inculpatul nu a prezentat certificat medico-legal și nu a administrat probe concludente.

Drept urmare, Curtea a constatat că, prealabil lovirii victimei cu târpanul, nu s-au demonstrat acte de provocare la adresa inculpatului, care și de această dată a inițiat altercația cu victima. Așa fiind, s-a apreciat că nu există suport probatoriu pentru reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării, critica invocată în apelul Parchetului fiind întemeiată și impunându-se înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reindividualizării pedepsei într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită. Referitor la criticile formulate de apelantul inculpat, instanța de prim control judiciar a constatat că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat existența unui atac material, direct și injust din partea victimei C.F.

la adresa inculpatului, ci faptul că acesta din urmă a inițiat în cele două rânduri altercația cu partea vătămată, nefiind, astfel, îndeplinite cerințele art. 44 alin. (2) C. pen. Ca urmare, s-a apreciat că nu este incidență în speță cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei invocată de apelant, fiind neîntemeiată solicitarea acestuia de achitare conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. Făcând, în continuare, referire la încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, Curtea a confirmat concluzia primei instanțe în sensul că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., apelantul acționând cu forma de vinovăție a intenției indirecte.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R.M., reiterând întocmai criticile formulate în apel. Astfel, atât în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, cât și cu ocazia dezbaterilor, recurentul inculpat a criticat, în principal, hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., susținând că a acționat în stare de legitimă apăraxe și că se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (2) C. pen.

În subsidiar, criticând soluția instanței de apel sub aspectul înlăturării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., a solicitat menținerea hotărârii pronunțate de Tribunal, arătând că, din probele administrate în cauză, rezultă că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei. Deși inculpatul a circumscris criticile formulate motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte, în raport cu aspectele concrete invocate, care vizează, în realitate, greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării necorespunzătoare a probatoriului, ce a avut drept consecință aprecierea eronată a instanțelor inferioare cu privire la caracterul penal al faptei comise sau, după caz, la existența unei acțiuni provocatorii din partea victimei, va proceda la analizarea lor prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., acesta fiind singurul motiv de recurs care permite repunerea în discuție de către instanța de ultim control judiciar a situației de fapt reținută de instanțele inferioare, dar numai în ipoteza în care se constată comiterea în cauză a unei erori grave de fapt. în opinia Înaltei Curți, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen.

ar fi avut incidență, din punct de vedere formal, doar în ipoteza în care, prin hotărârile atacate, s-ar fi stabilit, ca situație concretă, însușită de inculpat, săvârșirea faptei pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa de partea vătămată, dar, în mod greșit, nu s-ar fi făcut aplicarea prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen., deși acestea erau incidente în speță, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză, din moment ce criticile inculpatului recurent vizează tocmai greșita reținere a situației de fapt de către instanțele inferioare, ce ar fi avut drept consecință pronunțarea unor hotărâri eronate de condamnare. Examinând, așadar, decizia penală recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte arată că eroarea gravă de fapt poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existență erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de Curtea de apel care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată apărarea recurentului R.M., în sensul că ar fi comis actele de agresiune îndreptate împotriva părții vătămate C.F. în stare de legitimă apărare sau, după caz, în stare de provocare și că ar fi fost, așadar, comisă, în cauză, o gravă eroare de fapt.

Fără a relua sau a reface raționamentele instanței de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârii atacate cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a infracțiunii de tentativă de omor calificat pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarațiile părții vătămate C.F. (care, în mod constant, a arătat că inculpatul a fost cel care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a generat conflictul dintre părți, întrucât avea bănuiala că victima a luat porumb din atelajul său pentru a-și hrăni calul, negând susținerea acestuia în sensul că l-ar fi lovit cu un par); depozițiile martorului M.D.

(care a confirmat cele relatate de partea vătămată cu privire la motivul altercației și faptul că inculpatul a fost cel care a generat-o, declarând, totodată, că, după plecarea părților din curtea sa, l-a auzit pe inculpat înjurând-o pe victimă, iar, ulterior, a găsit-o pe aceasta, în stradă, înjunghiată în zona spatelui și în imposibitate de a se deplasa, fără să observe existența la locul faptei a vreunui par); procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție la data de 30 august 2011 (în cuprinsul căruia s-au consemnat cele declarate de martorul M.D. cu privire la cauza conflictului și persoana autorului agresiunii și din care rezultă că, la locul incidentului, nu a fost găsit niciun par/băț pe care inculpatul susține că l-ar fi folosit partea vătămată pentru a-l lovi); certificatul medico-legal din 19 septembrie 2011 eliberat părții vătămate de serviciul medico-legal Tulcea (din care reiese că victima C.F.

a prezentat, la data de 29 august 2011, plagă înjunghiată hemitorace drept, ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur cu vârf ascuțit și margine tăioasă și care a necesitat pentru vindecare cca. 15-17 zile îngrijiri medicale, punând în primejdie viața acesteia); procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 16 noiembrie 2011 de către lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Tulcea și planșele fotografice realizate cu ocazia experimentului judiciar din aceeași dată, ce surprind poziția pe care a avut-o partea vătămată în timpul incidentului, precum și locul în care s-a produs acesta; raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică din 14 decembrie 2011 întocmit de I.P.J.

Galați, Serviciul Criminalistic și buletinul de analiză din 6 decembrie 2011 întocmit de Serviciul medico-legal Tulcea. Toate aceste probe confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpatul R.M. a infracțiunii pentru care a fost condamnat, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că se impune pronunțarea unei soluții de achitare, astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.

Deși inculpatul a susținut în mod constant că a fost atacat de partea vătămată C.F., care l-a lovit cu un par în zona frunții, acțiune care l-a determinat să riposteze și să-i aplice, la rândul său, acestuia o lovitură cu târpanul, se constată că materialul probator administrat în cauză, în ambele faze procesuale, nu confirmă respectiva împrejurare, ci, dimpotrivă, faptul că recurentul a fost cel care a generat conflictul cu victima, acuzând-o că i-ar fi sustras porumb din atelaj pentru a-și hrăni calul și intenționând să o agreseze, ocazie cu care părțile s-au îmbrâncit reciproc și și-au adresat cuvinte jignitoare, după care, aflându-se pe stradă, a continuat injuriile la adresa părții vătămate și i-a aplicat o lovitură cu târpanul în zona hemitoracelui drept, nefiind, astfel, îndeplinite, așa cum, în mod corect, a stabilit Tribunalul și Curtea de apel, condițiile prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen.

pentru existența stării de legitimă apărare. De asemenea, astfel cum, în mod judicios, a stabilit și instanța de prim control judiciar, se observă, contrar susținerilor inculpatului, că nu poate fi reținută, în cauză, nicio acțiune provocatorie din partea victimei C.F., produsă în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., atitudinea sa față de inculpat constituind o reacție la comportamentul agresiv al acestuia, comportament ce a stat la baza declanșării situației conflictuale dintre părți.

De altfel, în motivele scrise de recurs și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul ales al inculpatului nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, solicitând doar, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanța fond și cea de prim control judiciar, reinterpretarea și reaprecierea materialului probator, operațiune care în situația inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Pe de altă parte, este de precizat că solicitarea apărării de a se face aplicarea principiului conform căruia orice dubiu profită inculpatului depășește limitele cazului de clasare menționat, definitoriu pentru acest principiu fiind caracterul doar îndoielnic al unei anumite situații de fapt, îndoială care excede atributului evident al erorii grave de fapt.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită de Curtea de apel, nefiind indicată de recurent și nici identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanța de prim control judiciar sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent. În consecință, față de toate considerentele anterior expuse și având în vedere că, în speță, nu se regăsește niciun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. și, față de faptul că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 154/P din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2013.