ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2646/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2646/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată că, prin sentința penală nr. 75 din 16 mai 2012 pronunțată de

Tribunalul Tulcea, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei, iar, în temeiul art. 20 raportat la art. 174-175

lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., s-a dispus

condamnarea inculpatului R.M. la 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe o durată de 3 ani, făcându-se, totodată, aplicarea dispozițiilor art.

71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Din pedeapsa închisorii aplicată

inculpatului s-a dedus durata reținerii de 24 ore din data de 3 ianuarie 2012,

iar, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat târpanul

folosit la săvârșirea infracțiunii.

Pretențiile civile formulate de Spitalul

de Urgență Tulcea au fost admise și obligat inculpatul R.M. să plătească acestuia

suma de 1.892 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății, reprezentând

cheltuielile de spitalizare a părții vătămate C.F.

Totodată, au fost respinse, ca nefondate,

pretențiile părții civile C.F.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a

dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor

genetice în S.N.D.G.J., iar, în conformitate cu prevederile art. 191 C. proc. pen.,

acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

a reținut că, prin rechizitoriul

din 6 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus trimiterea

în judecată a inculpatului R.M. pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., reținându-se,

în fapt, că, la data de 28 august 2011, C.F. și vecinul său M.D. au lucrat, ca zilieri,

la o persoană din comuna Jijila, iar, în jurul orelor 19:30, întorcându-se către

casă, în timp ce erau pe str. L., s-au întâlnit cu inculpatul, care se deplasa cu

o căruță tractată de cal, ce avea porumb în atelaj. Acesta le-a propus să urce în

căruță, întrucât dorea să ia de la locuința lui M.D. boxele audio lăsate din data

de 15 august 2011, când organizaseră o petrecere de ziua marinei, însă, datorită

faptului că se afla în stare avansată de ebrietate, cei doi l-au evitat, continuându-și

deplasarea.

Aflându-se pe str. G., aceștia s-au întâlnit

din nou cu inculpatul, care a insistat să urce în căruță, cei doi acceptându-i propunerea.

Când au ajuns la locuința lui M.D., toți trei au intrat în curtea acestuia, iar

atelajul inculpatului a rămas la poartă. În aceeași curte se afla și calul lui C.F.,

căruia acesta din urmă i-a dat niște porumb vechi dintr-un butoi aflat în imediata

apropiere. Atunci, R.M., bănuind că porumbul fusese luat din atelajul său, a sărit

la bătaie la partea vătămată, astfel că ambii și-au rupt tricourile și s-au trântit

pe jos, intervenind M.D. care i-a despărțit și i-a trimis pe fiecare la casele lor.

Partea vătămată s-a îndreptat către locuința sa, folosind calea de acces dintre

cele două proprietăți (cei doi fiind vecini), după care și inculpatul a părăsit

curtea martorului, ieșind în stradă, punând boxele audio în căruță, proferând injurii

și amenințări la adresa lui C.F.

Ajunsă în curtea imobilului său, partea

vătămată a aprins lumina și s-a îndreptat către poartă, care se deschidea din cauza

faptului că sistemul de închidere era defect pentru a o încuia. A ieșit, apoi, și

în stradă, observând cum inculpatul a trecut cu căruța prin dreptul porții sale,

oprind la aproximativ cinci metri. A sesizat că acesta a coborât din atelaj, având

în mână un târpan, și s-a îndreptat către el, lovindu-l cu tăișul respectivului

obiect în partea dreaptă a corpului. Simțind o durere puternică, a apucat târpanul,

ce era înfipt în spate, de mâner, considerând că inculpatul l-ar fi tăiat mai tare

și a strigat „Aoleu! M-a tăiat!”, moment în care R.M. a fugit cu căruța. În câteva

secunde a apărut M.D., care a constatat că partea vătămată rămăsese „înțepenit,

cu mâinile ținându-se de gardul locuinței”, fără să mai poată vorbi. Martorul a

folosit telefonul mobil și a apelat Serviciul de urgență 112, astfel că la scurt

timp a apărut o ambulanță care a transportat-o pe victimă la Spitalul Județean de

Urgență Tulcea.

Cercetarea la fața locului ce a fost efectuată

imediat după producerea evenimentului a evidențiat prezența în fața imobilului părții

vătămate, la stradă, a târpanului folosit de către R.M., care prezenta urme de sânge,

însă nu a fost identificat niciun băț din lemn cu care inculpatul a susținut că

ar fi fost lovit de către C.F.

Raportul de constatare tehnico științifică

biocriminalistică din 14 decembrie 2011 întocmit de I.P.J. Galați, Serviciul Criminalistic

a concluzionat că obiectul tăietor-înțepător (târpan) prezintă urme de sânge uman

care aparține grupei sanguine A(II). Factorul Rhesus reprezintă un grup de antigene

localizată pe suprafața hematiilor și este mai puțin rezistent la deshidratare și,

prin urmare, se stabilește în sângele lichid.

În urma recoltării probelor de sânge de

la partea vătămată, a fost întocmit de către S.M.L. Tulcea Buletinul de analiză

din 6 decembrie 2011, stabilindu-se că acesta are grup sangvin - A(II) și RH (+)

pozitiv.

O altă cercetare la fața locului a

fost efectuată și la data de 16 noiembrie 2011 de către lucrători din cadrul

I.P.J. Tulcea, care au întocmit planșe fotografice ce surprind poziția pe care

o avea partea vătămată în timpul incidentului, precum și locul în care s-a

produs acesta.

Din certificatul medico-legal rezultă

că partea vătămată C.F. a fost internat de urgență cu o plagă înjunghiată

penetrantă de 3-4 cm, hemitorace drept. Plaga a putut fi produsă prin lovire cu

corp dur cu vârf ascuțit și margine tăioasă și a necesitat pentru vindecare

cca. 15-17 zile îngrijiri medicale, punând în primejdie viața părții vătămate.

Analizând în continuare materialul probator

administrat în cauză, prin raportare la apărările formulate de inculpat, prima

instanță a reținut că, din declarația acestuia, rezultă că a avut un conflict

cu partea vătămată C.F. în curtea martorului M.D., un vecin al părții vătămate,

și că se afla acolo deoarece dorea să-și recupereze boxele. Conflictul s-a

datorat comportamentului părții vătămate care, fiind sub influența alcoolului,

i-a reproșat că a venit să ia boxele, i-a adresat înjurii legate de mamă, fapt

care l-a deranjat, iar apoi a sărit și i-a rupt tricoul și bluza. A mai arătat

inculpatul că nu și-au aplicat lovituri ci doar s-au împins până când a ieșit

din casă martorul M.D. și i-a cerut vecinului său, respectiv părții vătămate

C.F., să plece acasă. După ce și-a luat boxele, inculpatul a susținut că a

urcat în căruța sa și a plecat spre casă, însă, în dreptul locuinței lui C.F.,

a fost atacat de acesta și lovit cu un par în frunte. Atunci a luat târpanul

și, fără să coboare, i-a aplicat o lovitură cu acesta în zona spatelui,

susținând că, ulterior, l-a văzut pe martorul M.D., care s-a apropiat de partea

vătămată și l-a ajutat să intre în curte.

În cursul urmăririi penale, inculpatul

a susținut că partea vătămată i-a aplicat mai multe lovituri cu parul,

respectiv și peste mâini, situație în care a luat târpanul și l-a lovit cu

acesta fără să știe foarte bine zona în care l-a rănit, din cauza

întunericului.

În dovedirea susținerilor sale,

inculpatul a solicitat audierea a doi martori, S.I. și I.M., care l-au văzut în

aceeași seară pe inculpat, ulterior conflictului cu partea vătămată C.F. și

care au susținut că acesta avea urme de lovire în zona frunții, tricoul său era

rupt și le-a spus că a fost bătut.

În ce-l privește pe partea vătămată

C.F., Tribunalul a arătat că acesta a declarat atât în cursul urmăririi penale,

cât și în fața instanței, că întreg conflictul s-a datorat inculpatului care,

văzând că i-a dat calului porumb, a crezut că l-a luat din căruța sa, susținând

că, din acest motiv, „ne-am împins unul pe altul, ne-am rupt tricourile și

ne-am adresat reciproc injurii”, martorul M.D. nefiind de față. Când acesta a

ieșit din casă și a văzut ce se întâmplă, le-a cerut să plece. A mai arătat

partea vătămată că, fiind vecină cu M.D., a plecat prin grădină în curtea

locuinței sale, după care s-a îndreptat spre poartă pentru a o închide.

Deoarece îl auzea pe inculpat „cum înjura din căruță (...)”, a ieșit în stradă

și i-a spus la rândul său „câteva”. Atunci inculpatul, care tocmai trecea pe

stradă, a oprit atelajul, a venit spre partea vătămată cu târpanul în mână și

i-a aplicat o lovitură în spate în partea toracică. Partea vătămată a susținut

că a apucat imediat târpanul și l-a smuls din mâna inculpatului, apreciind,

totodată, că dacă nu ar fi procedat astfel, ar fi fost rănit mult mai grav.

Instanța fondului a constatat că declarațiile

părții vătămate în acest sens se coroborează cu cele ale martorului M.D., rezultând

că, din momentul plecării părții vătămate din curtea martorului și până la comiterea

faptei, nu au trecut decât 2-3 minute, iar afară amurgea, deci nu era încă întuneric.

Ca urmare, a concluzionat că elementele

de fapt ce rezultă din probatoriul administrat în cauză nu conduc la varianta prezentată

de inculpat, apreciind că, dacă susținerile sale ar fi fost adevărate, nu ar fi

trecut doar două minute din momentul plecării din curtea martorului și până la rănirea

părții vătămate, timp în care, în mod logic, acesta ar fi trebuit să se preocupe

de tratarea leziunilor (cauzate prin lovirea cu parul) din zona frunții și de obținerea

unui certificat medico-legal.

A reținut instanța că, în curtea martorului

M.D., între inculpat și partea vătămată a existat o altercație, dar nu atât de serioasă

încât inculpatul să aibă răni în zona frunții sau să fie murdar de sânge, această

situație fiind susținută atât de părți (care au afirmat că s-au împins mai mult),

cât și de martor. În situația în care se afla partea vătămată după ce a fost rănit

cu târpanul, s-a apreciat că era puțin probabil ca aceasta să se mai poată preocupa

de ascunderea vreunui par, or nici martorul M.D. și nici organele de poliție nu

au identificat la fața locului un asemenea par la care a făcut referire inculpatul

în declarațiile sale. Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că declarațiile

martorilor I.M. (fratele inculpatului) și S.I. (prietenul inculpatului) nu sunt

sincere și nu pot fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt, aceasta fiind

în mod corect reținută prin rechizitoriu.

Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat

că, în momentul săvârșirii faptei, inculpatul R.M. se afla sub imperiul unei puternice

tulburări cauzate de partea vătămată, care s-a comportat violent și l-a jignit atunci

când se aflau în curtea martorului M.D. Conform declarațiilor acestui martor, partea

vătămată avea un comportament violent atunci când consuma băuturi alcoolice, iar,

în ziua de 29 august 2011, au consumat vin acolo unde au lucrat. Având în vedere

acest aspect, faptul că partea vătămată i-a adresat inculpatului injurii legate

de mamă, care în general sunt de natură să tulbure, și l-a împins, s-a considerat

de către judecătorul fondului că este justificată reținerea circumstanței atenuante

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului, fapta fiind comisă

la un interval foarte scurt, respectiv după numai 2 minute. Mai mult, deși era foarte

nervos, inculpatul s-a urcat în căruță dorind să plece acasă, vociferând și înjurând

continuu. Faptul că partea vătămată, care l-a auzit din curte, i-a mai spus „câteva”

vorbe l-a determinat să oprească atelajul, să ia târpanul și să îl lovească pe C.F.

Pentru reținerea circumstanței atenuante

a provocării instanța a considerat că se impune interpretarea în favoarea inculpatului

a dubiului existent cu privire la motivul și persoana care a declanșat conflictul

din curtea martorului M.D., deoarece acesta s-a aflat în casă pentru a desprinde

firele boxelor, iar variantele prezentate de inculpat și partea vătămată sunt diferite.

În drept, Tribunalul a apreciat că fapta

comisă de inculpatul R.M. întrunește, atât din punct de vedere al laturii obiective,

cât și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., acesta acționând cu intenția indirectă

de a ucide; ca urmare, instanța a constatat ca fiind nefondată solicitarea inculpatului

de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală

gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului,

au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și s-a dat eficiență prevederilor

art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., apreciindu-se că o pedeapsă de 4 ani închisoare

este suficientă pentru a asigura reeducarea acestuia. Cu privire la circumstanțele

personale ale inculpatului, s-a reținut că acesta era în vârstă de 25 de ani la

data comiterii faptei, se află la primul conflict cu legea penală, însă a manifestat

o atitudine necorespunzătoare pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești,

încercând să acrediteze ideea că a fost atacat de partea vătămată cu un par.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat

că doar Spitalul Județean de Urgență Tulcea a justificat pretențiile sale, partea

vătămată C.F. nedepunând diligențe pentru dovedirea prejudiciului material reclamat.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea,

criticând-o sub aspectul greșitei rețineri a circumstanței

atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și inculpatul R.M., care

a invocat dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen. și a solicitat achitarea sa pentru

infracțiunea de tentativă de omor calificat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 154/P din 27 noiembrie

2012, Curtea de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 379

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

R.M., iar, în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a desființat, în parte, sentința penală

nr. 75 din 16 mai 2012 a Tribunalului Tulcea și, rejudecând în fond, a înlăturat

dispozițiile art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., aplicând inculpatului R.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174-175 lit. i) C. pen., pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței, iar, în temeiul art. 192 alin. (2) Cod proc. pen., apelantul inculpat

a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel

a constatat că situația de

fapt a fost, în esență, corect stabilită de prima instanță, iar apărările inculpatului

R.M. înlăturate întemeiat.

S-a reținut, în acest sens, din declarațiile

părții vătămate C.F., coroborate cu cele ale martorului M.D., cu procesul verbal

de cercetare la fața locului din 30 august 2011 și planșele foto anexe, cu certificatul

medico-legal din 19 septembrie 2011 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Tulcea,

cu procesul verbal de cercetare criminalistică din 21 august 2011, cu procesul verbal

de cercetare la fața locului din 16 oiembrie 2011, cu planșele foto efectuate în

cadrul experimentului judiciar din 16 noiembrie 2011, cu raportul ce constatare

tehnico-științifică biocriminalistică din 14 decembrie 2011 al I.P.J. Galați, dar

și parțial cu declarațiile inculpatului că, la data de 29 august 2011, în cadrul

unui conflict iscat de R.M., acesta l-a lovit cu un târpan în spate pe partea vătămată

C.F., provocându-i „o plagă înjunghiată hemitorace drept”, care a necesitat pentru

vindecare 15-17 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața în primejdie.

În ce privește susținerea inculpatului

potrivit căreia conflictul dintre el și partea vătămată C.F. ar fi fost declanșat

de acesta din urmă, întrucât i-a reproșat nejustificat faptul că solicită de la

martorul M.D. boxele ce-i aparțineau, Curtea a apreciat că nu este probată și este

contrazisă de declarațiile martorului și ale părții vătămate, din care rezultă că

ambii au luat cunoștință, la întâlnirea cu inculpatul, de intenția cu care acesta

a dorit să se deplaseze la locuința martorului și nu au formulat niciun fel de obiectiuni,

deplasându-se în cele din urmă împreună cu căruța inculpatului.

Raportat la probatoriul administrat, Curtea

a reținut că, pe fondul consumului de alcool în exces, inculpatul a declanșat conflictul

cu partea vătămată, în curtea locuinței martorului M.D., situație în care nu se

pot imputa victimei ca și acte de provocare îmbrâncelile și înjurăturile adresate

inculpatului, cu atât mai mult cu cât acuzele acestuia din urmă erau total nejustificate,

martorul M.D. confirmând faptul că porumbul dat calului părții vătămate îi aparținea.

În privința altercației ce s-a consumat

între inculpat și partea vătămată în stradă, la câteva minute după primul conflict,

instanța de apel a reținut că a fost inițiată tot de inculpat, care, după ce a trecut

cu căruța de locuința părții vătămate, a oprit atelajul, s-a înarmat cu târpanul

și a lovit-o cu acesta pe partea vătămată în partea dreaptă a corpului. Cele „câteva”

injurii adresate de partea vătămată inculpatului au fost o „replică” la injuriile

proferate de inculpat, când trecea cu căruța prin fața locuinței victimei, or, în

atare situație, s-a apreciat că nu poate fi vorba de acte de provocare ale părții

vătămate.

De asemenea, Curtea a considerat că nu

poate fi reținută nici afirmația inculpatului în sensul că partea vătămată l-ar

fi atacat cu un băț gros, atunci când trecea cu căruța prin fața locuinței acestuia,

întrucât nu există probe care să o susțină, în condițiile în care cercetările la

fața locului nu au constatat existența bățului, iar pentru pretinsele leziuni suferite,

inculpatul nu a prezentat certificat medico-legal și nu a administrat probe concludente.

Drept urmare, Curtea a constatat că, prealabil

lovirii victimei cu târpanul, nu s-au demonstrat acte de provocare la adresa inculpatului,

care și de această dată a inițiat altercația cu victima. Așa fiind, s-a apreciat

că nu există suport probatoriu pentru reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței

atenuante a provocării, critica invocată în apelul Parchetului fiind întemeiată

și impunându-se înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința

reindividualizării pedepsei într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de

lege pentru infracțiunea săvârșită.

Referitor la criticile formulate de apelantul

inculpat, instanța de prim control judiciar a constatat că probatoriul administrat

în cauză nu a confirmat existența unui atac material, direct și injust din partea

victimei C.F. la adresa inculpatului, ci faptul că acesta din urmă a inițiat în

cele două rânduri altercația cu partea vătămată, nefiind, astfel, îndeplinite cerințele

art. 44 alin. (2) C. pen. Ca urmare, s-a apreciat că nu este incidență în speță

cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei invocată de apelant, fiind neîntemeiată

solicitarea acestuia de achitare conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Făcând, în continuare, referire la încadrarea

juridică a faptei comise de inculpat, Curtea a confirmat concluzia primei instanțe

în sensul că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit.

i) C. pen., apelantul acționând cu forma de vinovăție a intenției indirecte.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termen legal, inculpatul

R.M., reiterând întocmai criticile formulate în apel.

Astfel, atât în cuprinsul memoriului scris

depus la dosar, cât și cu ocazia dezbaterilor, recurentul inculpat a criticat, în

principal, hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei sale condamnări

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., susținând că a acționat

în stare de legitimă apăraxe și că se impune achitarea sa, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44

alin. (2) C. pen.

În subsidiar, criticând soluția instanței

de apel sub aspectul înlăturării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., a solicitat

menținerea hotărârii pronunțate de Tribunal, arătând că, din probele administrate

în cauză, rezultă că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată

de o provocare din partea victimei.

Deși inculpatul a circumscris criticile

formulate motivului de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte, în raport cu aspectele concrete invocate, care vizează,

în realitate, greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării necorespunzătoare

a probatoriului, ce a avut drept consecință aprecierea eronată a instanțelor inferioare

cu privire la caracterul penal al faptei comise sau, după caz, la existența unei

acțiuni provocatorii din partea victimei, va proceda la analizarea lor prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

acesta fiind singurul motiv de recurs care permite repunerea în discuție de către

instanța de ultim control judiciar a situației de fapt reținută de instanțele inferioare,

dar numai în ipoteza în care se constată comiterea în cauză a unei erori grave de

fapt. în opinia Înaltei Curți, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. ar fi avut incidență, din punct de vedere

formal, doar în ipoteza în care, prin hotărârile atacate, s-ar fi stabilit, ca situație

concretă, însușită de inculpat, săvârșirea faptei pentru a înlătura un atac material,

direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa de partea vătămată, dar, în mod

greșit, nu s-ar fi făcut aplicarea prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen., deși

acestea erau incidente în speță, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză, din

moment ce criticile inculpatului recurent vizează tocmai greșita reținere a situației

de fapt de către instanțele inferioare, ce ar fi avut drept consecință pronunțarea

unor hotărâri eronate de condamnare.

Examinând,

așadar, decizia penală recurată prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

Înalta Curte arată că eroarea gravă de fapt poate exista numai dacă se constată

că situația de fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă

cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea

de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită

gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat

contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență

bine precizată asupra soluției. Existență erorii de fapt, ca motiv de casare, nu

poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat

anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și

conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut

drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator

o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat

în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de Curtea de

apel care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică

dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată apărarea recurentului R.M., în sensul

că ar fi comis actele de agresiune îndreptate împotriva părții vătămate C.F. în

stare de legitimă apărare sau, după caz, în stare de provocare și că ar fi fost,

așadar, comisă, în cauză, o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raționamentele

instanței de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat,

Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din

actele dosarului și considerentele hotărârii atacate cu privire la săvârșirea de

către inculpatul recurent a infracțiunii de tentativă de omor calificat pentru care

a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind în deplină

concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarațiile părții vătămate C.F.

(care, în mod constant, a arătat că inculpatul a fost cel care, pe fondul consumului

de băuturi alcoolice, a generat conflictul dintre părți, întrucât avea bănuiala

că victima a luat porumb din atelajul său pentru a-și hrăni calul, negând susținerea

acestuia în sensul că l-ar fi lovit cu un par); depozițiile martorului M.D. (care

a confirmat cele relatate de partea vătămată cu privire la motivul altercației și

faptul că inculpatul a fost cel care a generat-o, declarând, totodată, că, după

plecarea părților din curtea sa, l-a auzit pe inculpat înjurând-o pe victimă, iar,

ulterior, a găsit-o pe aceasta, în stradă, înjunghiată în zona spatelui și în imposibitate

de a se deplasa, fără să observe existența la locul faptei a vreunui par); procesul

verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de poliție la data de 30

august 2011 (în cuprinsul căruia s-au consemnat cele declarate de martorul M.D.

cu privire la cauza conflictului și persoana autorului agresiunii și din care rezultă

că, la locul incidentului, nu a fost găsit niciun par/băț pe care inculpatul susține

că l-ar fi folosit partea vătămată pentru a-l lovi); certificatul medico-legal

din 19 septembrie 2011 eliberat părții vătămate de serviciul medico-legal Tulcea

(din care reiese că victima C.F. a prezentat, la data de 29 august 2011, plagă înjunghiată

hemitorace drept, ce a putut fi produsă prin lovire cu corp dur cu vârf ascuțit

și margine tăioasă și care a necesitat pentru vindecare cca. 15-17 zile îngrijiri

medicale, punând în primejdie viața acesteia); procesul verbal de cercetare la fața

locului întocmit la data de 16 noiembrie 2011 de către lucrătorii de poliție din

cadrul I.P.J. Tulcea și planșele fotografice realizate cu ocazia experimentului

judiciar din aceeași dată, ce surprind poziția pe care a avut-o partea vătămată

în timpul incidentului, precum și locul în care s-a produs acesta; raportul de constatare

tehnico-științifică biocriminalistică din 14 decembrie 2011 întocmit de I.P.J. Galați,

Serviciul Criminalistic și buletinul de analiză din 6 decembrie 2011 întocmit de

Serviciul medico-legal Tulcea.

Toate aceste probe confirmă pe deplin situația

de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de apel cu privire la comiterea

de către inculpatul R.M. a infracțiunii pentru care a fost condamnat, instanța de

recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor

administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că

se impune pronunțarea unei soluții de achitare, astfel cum s-a solicitat, în mod

neîntemeiat, de către recurent.

Deși inculpatul a susținut în mod constant

că a fost atacat de partea vătămată C.F., care l-a lovit cu un par în zona frunții,

acțiune care l-a determinat să riposteze și să-i aplice, la rândul său, acestuia

o lovitură cu târpanul, se constată că materialul probator administrat în cauză,

în ambele faze procesuale, nu confirmă respectiva împrejurare, ci, dimpotrivă, faptul

că recurentul a fost cel care a generat conflictul cu victima, acuzând-o că i-ar

fi sustras porumb din atelaj pentru a-și hrăni calul și intenționând să o agreseze,

ocazie cu care părțile s-au îmbrâncit reciproc și și-au adresat cuvinte jignitoare,

după care, aflându-se pe stradă, a continuat injuriile la adresa părții vătămate

și i-a aplicat o lovitură cu târpanul în zona hemitoracelui drept, nefiind, astfel,

îndeplinite, așa cum, în mod corect, a stabilit Tribunalul și Curtea de apel, condițiile

prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen. pentru existența stării de legitimă apărare.

De asemenea, astfel cum, în mod judicios,

a stabilit și instanța de prim control judiciar, se observă, contrar susținerilor

inculpatului, că nu poate fi reținută, în cauză, nicio acțiune provocatorie din

partea victimei C.F., produsă în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 73

lit. b) C. pen., atitudinea sa față de inculpat constituind o reacție la comportamentul

agresiv al acestuia, comportament ce a stat la baza declanșării situației conflictuale

dintre părți.

De altfel, în motivele scrise de recurs

și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul ales al inculpatului nu

a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea

conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, solicitând doar, prin reiterarea

unor aspecte deja analizate de către instanța fond și cea de prim control judiciar,

reinterpretarea și reaprecierea materialului probator, operațiune care în situația

inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate

realiza prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen.

Pe de altă parte, este de precizat că solicitarea

apărării de a se face aplicarea principiului conform căruia orice dubiu profită

inculpatului depășește limitele cazului de clasare menționat, definitoriu pentru

acest principiu fiind caracterul doar îndoielnic al unei anumite situații de fapt,

îndoială care excede atributului evident al erorii grave de fapt.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există

o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită

de Curtea de apel, nefiind indicată de recurent și nici identificată de instanța

de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat

afirmată de instanța de prim control judiciar sau al cărei conținut să fi fost redat

contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta

Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate

sub acest aspect de inculpatul recurent.

În consecință, față de toate considerentele

anterior expuse și având în vedere că, în speță, nu se regăsește niciun alt motiv

de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

R.M. și, față de faptul că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în

conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 154/P din 27 noiembrie 2012 a Curții

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 9 septembrie 2013.