ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 279/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 279/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei

penale constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 79 din 14 martie 2013 a Tribunalului Arad, pronunțată în Dosar nr.

7605/108/2012 în baza art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a

condamnat pe inculpatul R.V., la:

- 5 ani închisoare,

pentru infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 87

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a condamnat pe același inculpat la:

- 1 an închisoare,

pentru infracțiunea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, având în sânge

o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în

pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care o va executa iară aplicarea vreunui

spor.

Pe durata și în

condițiile art. 71 C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64

lit. a), b), c) C. pen.

În condițiile

art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 88

C. pen. a dedus prevenția din 27 iulie 2012.

În baza art. 14,

346 C. proc. pen. și art. 1349 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată în cauză

de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara și a obligat inculpatul să plătească

acesteia suma de 13.587,90 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei

T.M.

În baza art. 14,

346 C. proc. pen. și art. 1349 C. civ., a admis în parte acțiunile civile exercitate

în cauză de părțile vătămate T.L., N.M.T. și T.M.A. și în consecință:

- a obligat inculpatul

să plătească fiecărei părți civile câte 6.666 RON, cu titlu de daune materiale.

- a obligat inculpatul

să plătească fiecărei părți civile câte 20.000 euro sau echivalentul în RON, cu

titlu de daune morale.

A respins restul

pretențiilor.

În baza art. 191

C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 17.500 RON cheltuieli

judiciare.

A dispus virarea

din fondurile Ministerului Justiției în contul I.M.L. Timișoara a sumei de 970

RON.

A obligat inculpatul

să plătească părților civile T.L., N.M.T. și T.M.A. câte 666 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință penală, prima instanță a constatat că, la data de 06 noiembrie

2012 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, rechizitoriul din 05

noiembrie 2012 dat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în Dosarul nr. 326/P/2012,

prin care a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul R.V., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i)

C. pen. și infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către

o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, prevăzută

de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin actul de

inculpare s-a reținut în sarcina inculpatului, în principal, faptul că, în data

de 26 iulie 2012, în jurul orelor 18.30, după ce a consumat la domiciliu o anumită

cantitate de țuică, s-a urcat la volanul autoturismului său marca O. Circulând pe

drumurile publice, l-a observat pe vecinul său, numitul T.M., care circula regulamentar

pe partea dreaptă a drumului, în afara carosabilului, în sensul opus de mers al

învinuitului. Astfel, victima văzându-l la rândul său pe învinuit, i-a făcut acestuia

un semn obscen cu mâna, împrejurare în care învinuitul a făcut o manevră cu autoturismul,

în sensul că a accelerat și a tras de volan dreapta spre victimă, generând accidentarea

acesteia, victima fiind izbită în plin de autoturismul condus de învinuit.

Urmare a accidentului

produs, T.M. a suferit leziuni care au determinat decesul acestuia, respectiv fractură

de corp vertebral cervical C6 cu deplasare, survenită în cadrul unui politraumatism.

Expertiza medico-legală

efectuată în vederea stabilirii alcoolemiei învinuitului la ora producerii evenimentului,

respectiv la ora 19.30, a stabilit că învinuitul ar fi putut avea o alcoolemie teoretică

de aproximativ 1,60 g.‰ la ora 19.30.

În cursul urmăririi

penale, audiat în calitate de învinuit, R.V. nu a recunoscut fapta de omor reținută

în sarcina sa, arătând că a accidentat victima întrucât a pierdut controlul volanului

autoturismului pe care îl conducea.

În prezenta martorilor

asistenți, cu ocazia cercetării la fața locului, R.V. a recunoscut parțial starea

de fapt reținută în rechizitoriu, respectiv a arătat că victima i-ar fi făcut un

semn obscen cu mâna, împrejurare în care a făcut o manevră cu autoturismul, în sensul

că a accelerat și a tras de volan dreapta spre victimă, arătând însă că a făcut

aceasta cu scopul de a o speria pe victimă.

Tot în cursul

urmăririi penale, numiții T.L. - soția victimei și N.M.A. și T.M.A. - copiii victimei

s-au constituit părți civile cu suma de 200.000 euro, reprezentând daune morale,

respectiv 20.000 RON, reprezentând daune materiale.

Din probele probele

administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: rezoluția de începere a urmăririi

penale și ordonanța de extindere a cercetărilor, procesul-verbal de sesizare din

oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului (cu toate anexele schițe, planșe

foto), buletine de analiză toxicologică alcoolemie, ordonanță de efectuare a unei

expertize privind calcularea retroactivă a alcoolemiei, raport de expertiză medico-legală

privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, dispoziția efectuării unei constatări

medico-legale, rapoarte de constatare medico-legală, declarații învinuit/inculpat,

declarații martori, proces-verbal de verificare tehnică, cazier judiciar, măsuri

procesuale (punerea în mișcare a acțiunii penale, ordonanța de reținere, mandatul

de arestare, prelungirea arestării preventive, revocarea măsurii preventive, măsuri

de siguranță, etc.), delegații apărător, ordonanțe privind soluționarea unor cerreri

de probațiune, constituire de parte civilă, prezentarea materialului de urmărire

penal, coroborate cu probele administrate în cursul cercetării judecătorești, respectiv:

acțiune civilă depusă de părțile civile, chitanțe privind achitarea contravalorii

prestațiilor medicale și a medicamentelor, benzina necesară deplasărilor familiei

la spitalele din Timișoara, cheltuieli de înmormântare, servicii funerare, cheltuieli

pentru pomeniri, cerere de constituire parte civilă formulată de Spitalul Clinic

Județean de Urgență Timișoara, foaie de observație clinică, decont cheltuieli, adresa

din 11 decembrie 2012 emisă de Spitalul Clinic Județean Arad, declarațiile martorilor:

N.S.V., B.V., T.S.L., N.I., B.V., soția inculpatului R.A., B.F., I.M., N.N., chitanțe

privind plata onorariului avocațial depus de părțile civile,concluzii scrise depuse

de părțile civile, prin avocat, declarația inculpatului R.V., reține în fapt următoarele:

Inculpatul R.V.

locuiește în localitatea Masca, județul Arad, fiind vecin cu victima T.M., care

a locuit pe aceiași stradă cu inculpatul.

În ultimii ani

relațiile dintre cei doi s-au degradat, existând o stare tensionată între aceștia,

determinate de diverse neînțelegeri.

Astfel, în nenumărate

rânduri inculpatul și victima au intrat în conflict, certurile dintre cei doi fiind

uneori auzite atât de ceilalți vecini, cât și de familiile celor doi.

Conform declarațiilor

martorilor, ultima ceartă dintre cei doi a avut loc cu două zile înaintea faptelor

săvârșite de inculpat, ocazie cu care acesta din urmă a afirmat față de martorele

T.S.L. și N.I., vecinele celor doi, că „o să i-o facă” victimei, odată când nu o

să-l vadă nimeni.

În acest context,

în data de 26 iulie 2012, în jurul orelor 18.30, inculpatul, după ce a consumat

la domiciliu o anumită cantitate de țuică, s-a urcat la volanul autoturismului său

marca O., deplasându-se la o familie de prieteni, care locuiește la marginea satului,

pentru a rezolva unele probleme personale. La întoarcerea spre casă, ajuns pe strada

pe care locuiește, inculpatul l-a observat pe numitul T.M., care circula regulamentar

pe partea dreaptă a drumului, în afara carosabilului, în sensul opus de mers al

inculpatului. Astfel, victima văzându-l la rândul său pe inculpat, i-a făcut acestuia

un semn obscen cu mâna, împrejurare în care inculpatul a făcut o manevră cu autoturismul,

în sensul că a accelerat și a tras de volan dreapta spre victimă, generând accidentarea

acesteia, victima fiind izbită în plin de autoturismul condus de inculpat.

Urmare a accidentului

produs, T.M. a suferit leziuni care au determinat decesul acestuia, respectiv fractură

de corp vertebral cervical C6 cu deplasare, survenită în cadrul unui politraumatism.

Fiindu-i recoltate

două probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei, s-a stabilit că inculpatul

avea o alcoolemie de 0,90, respectiv 0,70 g alcool/1.000 ml sânge, la orele 23.10,

respectiv 00.10.

În acest context,

având în vedere că cele două probe de sânge i-au fost recoltate inculpatului după

trecerea unui interval de aproximativ trei ore de la momentul producerii accidentului,

precum și împrejurarea că la orele 21.48, inculpatul a avut o alcoolemie în aerul

expirat de 0,75 mg/l, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale

în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului la ora producerii evenimentului,

respectiv la ora 19.30, din raportul de expertiză întocmit în acest sens rezultând

că inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,60 g.‰ la

ora 19.30.

Fiind audiat,

inculpatul nu a recunoscut faptul că a efectuat manevra cu autoturismul spre partea

vătămată în mod voluntar, ci afirmat că pe fondul consumului de alcool a pierdut

controlul volanului și că de altfel nici nu văzuse victima.

Susținerile acestuia

sunt infirmate de martorii audiați, din declarațiile acestora rezultând că între

inculpat și victimă existau neînțelegeri și certuri vechi, inculpatul afirmând că

va „plăti” victimei atunci când nu va putea fi văzut de nimeni.

Martorii prezenți

cu ocazia efectuării cercetărilor la fața locului au declarat că inculpatul fiind

întrebat despre modul în care s-a produs accidentul a spus că victima i-a făcut

gesturi obscene cu mâna, iar el a vrut doar să-l sperie făcând acea manevră bruscă

cu mașina.

În fața instanței,

părțile civile T.L., soție a defunctului, precum și N.M.A. și T.M.A., fiii defunctului,

s-au constituit legal părți civile, solicitând, în temeiul art. 14, 346 C.

proc. pen., raportat, la art. 1357, 1381 din noul C. proc. civ., admiterea acțiunii

civile și obligarea inculpatului R.V. la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de

daune materiale și 200.000 euro, cu titlu de daune morale.

Cu privire la

suma pretinsă de 20.000 RON, daune materiale au arătat că aceasta reprezintă contravaloarea

prestațiilor medicale și a medicamentelor, benzina necesară deplasărilor familiei

la spitalele din Timișoara, cheltuieli de înmormântare, servicii funerare, cheltuieli

pentru pomeniri, onorariu avocat.

În concluziile

scrise depuse de părțile civile la termenul de judecată din 28 februarie 2013 au

precizat cu privire la daunele materiale se compun din sumele cheltuite în perioada

spitalizării cu și fără chitanțe, în cuantum de 7.000 RON, cheltuieli pentru înmormântare

și parastas, cu și fără chitanță, în cuantum de 5.000 RON, pentru pomenirea de 9

zile s-au cheltuit 500 RON, parastasul de 40 zile a costat 1.500 RON, zece drumuri

la Arad la avocat, parchet și instanță, 3 zile lipsă de la serviciu ale lui T.M.

jr., drumul acestuia de la București acasă, pentru că se afla în cursă în momentul

accidentului, suma de 500 RON, prestația unui bucătar pentru parastas, suma de 320

RON reprezentând contravaloarea certificatului de moștenitor, suma de 2.000 RON,

reprezentând onorariul avocatului.

În ceea ce privește

acordarea sumelor reprezentând daunelor morale, părțile civile au arătat că acestea

constau în suferințele psihice determinate de decesul prematur al soțului, respectiv

tatălui lor, familia rămasă îndurând suferințe psihice continue, prin aceea că au

rămas lipsiți de bucuriile și mulțumirile sufletești, de suportul moral și afecțiunea

reciprocă în virtutatea relațiilor de familie pe care le aveau.

Pe de altă parte,

familia a fost lipsită, prin decesul prematur cauzat de fapta inculpatului, de contribuția

financiară pe care vicitma o aducea prin munca suplimentară pe care o efectua, profesia

sa de lăcătuș mecanic conducând la obținerea unor venituri satisfăcătoare.

S-a invocat în

drept decizia nr. 2617/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit

căreia „întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile

de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale

a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită”.

Partea civilă

Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara a depus o notă de calcul, foaia de

observație clinică și decont arătând că pe perioada spitalizării, victima T.M. a

beneficiat de servicii medicale în valoare de 13.587,90 RON, solicitând obligarea

inculpatului la plata acesteia.

De asemenea, s-a

dispus Institutului de Medicină Legală Timișoara, în cursul urmăririi penale, să

efectueze unele constatări medico-legale. Astfel, prin adresa din 27 iulie 2012

a fost comunicat raportul de constatare medico-legală privind pe victimă, fiind

solicitată suma de 38 RON, conform H.G. nr. 1609/2006 publicată în M. Of., Partea

I, nr. 964/23.11.2006.

Prin adresa

din 03 octombrie 2012 a fost comunicat raportul medico-legal de necropsie, fiind

solicitată suma de 932 RON, conform H.G. nr. 1609/2006 publicată în M. Of., Partea

I, nr. 964/23.11.2006.

Analizând starea

de fapt reținută, instanța a constatat că faptele inculpatului R.V. care a condus

pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,60

g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge

o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și modificată.

Fapta aceluiași

inculpat care în data de 26 iulie 2012, în jurul orelor 18.30, pe fondul unui conflict

preexistent între acesta și victima T.M., precum și a consumului de alcool, folosind

forța autoturismului său personal a accidentat-o pe victima care circula regulamentar

în afara carosabilului, pe un drum comunal, victima suferind politraumatisme care

i-au determinat decesul în data de 15 august 2012, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), rap. la

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Fapta a fost săvârșită în public, ceea ce atrage

incidența dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Probatoriul administrat,

astfel cum a fost anterior prezentat, relevă - dincolo de orice îndoială rezonabilă

vinovăția inculpatului, care a acționat cu intenție indirectă, în sensul că, deși

nu a urmărit moartea victimei, a acceptat posibilitatea producerii ei, manifestând

o atitudine de indiferență față de un asemenea rezultat.

Elementul material

al laturii obiective al infracțiunii de omor în cazul de față s-a realizat prin

acțiunea inculpatului care în momentul în care a zărit gestul obscen făcut de victimă,

a accelerat și a tras de volan dreapta spre victimă, generând accidentarea acesteia,

victima fiind izbită în plin de autoturismul condus de inculpat.

În legătură cu

infracțiunea de omor, în surprinderea poziției psihice pe care inculpatul a avut-o

în momentul comiterii infracțiunii, trebuie pornit de la premisa că aceasta a fost

săvârșită cu intenție indirectă, pe fondul consumului de alcool, dar și a raporturilor

preexistente dintre victimă și inculpat, în situația în care inculpatul s-a folosit

de autoturismul său pentru „a atenționa” victima, a cărei forță este mult disproporționată

față de forța obiectului folosit, aproape în orice împrejurări și condiții acesta

putând provoca leziuni majore în cazul accidentării vreunei persoane. Astfel, inculpatul

prevăzând moartea victimei ca rezultat al acțiunii sale a acceptat producerea acestui

rezultat.

Instanța a reținut

și o oarecare provocare din partea victimei datorat comportamentului său dinaintea

producerii accidentului, respectiv aceasta i-a făcut cu mâna un semn cu caracter

obscen, împrejurare confirmată de inculpat imediat după producerea accidentului

și de martorul B.V., care a asistat la cercetarea la fața locului.

În favoarea inculpatului,

instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 74 lit. a), c) C.

pen., valorificând în favoarea inculpatului, drept circumstanță atenuantă, conduita

bună avută de acesta înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea sa după săvârșirea

faptei, constând în comportarea sinceră în cursul procesului penal; în prezent,

inculpatul manifestă un real regret pentru consecințele faptei comise.

La stabilirea

pedepsei, instanța a ținut seama de disp. art. 72 C. pen., privitor la criteriile

generale de individualizare a pedepsei, respectiv gradul concret de pericol social

al faptei, modalitatea de comitere a acesteia, persoana inculpatului, atitudinea

procesuală avută, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală,

precum și dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

De asemenea, instanța

a constatat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și că acesta a

intrat întâmplător în sfera infracțională, este o persoană în vârstă de 57 ani,

a avut o conduită bună în societate și familie anterior comiterii faptei, iar pedeapsa

ce stabilită se impune a crea condițiile reintegrării acestuia în societate.

Din documentele

existente la dosar rezultă că inculpatul a avut o atitudine cooperantă în fața organelor

judiciare, care implică și regretul manifestat. Prezența inculpatului la judecată

a dovedit interesul pe care acesta îl manifestă față de situația sa și conștientizarea

riscului pe care îl presupune aplicarea unei eventuale sancțiuni.

În analiza laturii

civile a cauzei, instanța a apreciat că prejudiciul patrimonial, pentru a da naștere

obligației de reparație în sarcina autorului său, trebuie să fie cert, atât sub

aspectul existenței, cât și sub aspectul întinderii.

Angajarea răspunderii

civile delictuale, ca formă a răspunderii juridice, conduce la aplicarea unei sancțiuni

specifice dreptului civil, ca urmare a săvârșirii faptei ilicite imputabile cauzatoare

de prejudicii.

Astfel, analizând

pretențiile materiale în sumă de 20.000 RON formulate de părțile civile, instanța

a constatat că acestea au fost dovedite în totalitate prin documente și declarații

ale martorilor, rezultând că aceste sume au fost utilizate pentru deplasări la Timișoara,

cheltuieli de înmormântare și parastas.

Cu privire la

daunele morale solicitate, instanța a constatat existența unor prejudicii de ordin

moral constând în suferința cauzată membrilor familiei de decesul victimei.

Pentru a stabili

nivelul sumelor ce au fost acordate cu titlu de compensație morală, instanța a avut

în vedere în principal caracterul nepatrimonial al daunelor morale în general, și

că aceste sume nu pot conduce la înlăturarea suferințelor care au determinat aceste

solicitări, dar și faptul că aceste daune nu trebuie privite ca o sancțiune complementară

aplicată inculpatului.

Instanța a mai

avut în vedere dozarea acestor daune astfel încât să nu se producă o creștere nejustificată

a patrimoniului celor care le-au solicitat.

Cu privire la

pretențiile formulate de Spitalul Clinic Județean Timișoara și Serviciul Județean

de Medicină Legală Arad Timișoara, instanța a constatta că acestea au fost justificate

prin foaia de observație și nota de calcul de puse la dosarul cauzei și a avut în

vedere dispozițiile H.G. nr. 1609/2006 publicată în M. Of., Partea I, nr. 964/23.11.2006.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad, părțile civile T.L., N.M.T., T.M.A. și inculpatul R.V.

În motivarea apelului

declarat de Parchet s-a arătat că au fost aplicate pedepse nelegale și netemeinice

inculpatului, au fost reținute în mod netemeinic circumstanțe atenuante valorificându-se

conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, precum regretul

manifestat de acesta, iar în opinia Parchetului vârsta inculpatului, atitudinea

procesuală, interesul, îngrijorarea față de faptele sale nu pot justifica în raport

de pericolul social concret al faptei recunoașterea de circumstanțe atenuante și

în consecință reducerea limitelor de pedeapsă, motiv pentru care s-a solicitat înlăturarea

acestor circumstanțe atenuante și pronunțarea unei pedepse privative de libertate,

care să corespundă din punct de vedere al cuantumului exigențelor art. 52 și art.

72 C. pen.

În motivarea apelului

formulat de către părțile civile s-a arătat că sentința primei instanțe este nelegală

întrucât în mod greșit nu s-a reținut premeditarea în încadrarea juridică a faptei,

dar în același timp sentința este și netemeinică în raport cu pedeapsa prea redusă

aplicată, solicitându-se majorarea cuantumului pedepsei privative de libertate și

majorarea cuantumului daunelor morale, în același timp solicitându-se și instituirea

unui sechestru în vederea recuperării pagubei produse prin infracțiune.

În motivele de

apel formulate de către inculpat s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptei din infracțiunile prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și

art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în infracțiunea de ucidere din culpă

prev. de art. 178 alin. (3) C. pen., arătând că nu a dorit suprimarea vieții victimei

prin efectuarea unei manevre cu autoturismul și chiar dacă această manevră s-a efectuat

cu intenția de a speria victima, nu a acceptat nici o clipă că i-ar putea produce

moartea acesteia.

În opinia inculpatului,

în speța de față există un dubiu cu privire la forma de vinovăție cu care a comis

fapta, iar acest dubiu operează întotdeauna în favoarea inculpatului.

S-a solicitat

ca instanța să ia în considerare că inculpatul nu are antecedente penale, are vârsta

de 57 ani, a comis fapta pe fondul consumului spontan excesiv de alcool, a avut

o conduită bună în familie și societate anterior și ulterior comiterii faptei, a

recunoscut fapta comisă, s-a prezentat în fața organelor judiciare, este de acord

cu despăgubirile civile stabilite de instanța de fond.

Raportat la aceste

elemente s-a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante cu efectul reducerii

pedepsei, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de legea penală,

iar pedeapsa să fie executată la locul de muncă întrucât sunt îndeplinite condițiile

legale în acest sens.

Examinând sentința

penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele

de fapt și de drept potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de

apel a constatat că apelul formulat de către inculpatul R.V. este nefondat, iar

apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și părțile civile T.L.,

N.M.T., T.M.A. sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța

de fond pe baza coroborării întregului material probator existent în cauză a stabilit

în mod corect starea de fapt dedusă judecății, respectiv aceea că la data de 26

iulie 2012, în jurul orelor 18.30, inculpatul R.V., după ce a consumat la domiciliu

o anumită cantitate de țuică, s-a urcat la volanul autoturismului său marca O.,

deplasându-se la o familie de prieteni care locuiește la marginea satului, iar la

întoarcerea spre casă l-a observat pe numitul T.M., care circula regulamentar pe

bicicletă pe partea dreaptă a drumului, în afara carosabilului, pe sensul opus de

mers al inculpatului, iar victima pe fondul unui conflict preexistent, i-a făcut

un semn obscen cu mâna inculpatului, împrejurare în care acesta din urmă a tras

de volan spre victimă, generând accidentarea acesteia, victima fiind izbită în plin

de autoturismul condus de inculpat, iar ca urmare a accidentului produs T.M. a suferit

o fractură de corp vertebral cervical, respectiv leziuni care au condus la decesul

acestuia.

Inculpatului i-au

fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acestea fiind

de 0,90 respectiv 0,70 g./l alcool pur în sânge, iar din raportul de expertiză medico-legală

s-a stabilit că inculpatul la data producerii accidentului ar fi putut avea la modul

teoretic o alcoolemie de 1,60 g.‰.

Inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei în sensul că a efectuat o manevră cu autoturismul spre victimă,

dar a arătat că acest lucru nu s-a produs în mod voluntar, ci pe fondul consumului

de alcool a pierdut controlul volanului și nu văzuse victima, însă această explicație

a inculpatului este infirmată de martorii audiați în cauză, din declarațiile acestora

rezultând că între inculpat și victimă au existat neînțelegeri vechi, inculpatul

afirmând că „plăti” victimei atunci când nu va fi văzut de nici o persoană.

Raportat la această

stare de fapt reținută de către instanță, instanța de apel a concluzionat că fapta

inculpatului R.V. din 26 iulie 2012, pe fondul unui conflict preexistent între acesta

și victimă, precum și a consumului de alcool, a accidentat-o pe victima T.M. care

circula regulamentar în afara carosabilului, victima suferind politraumatisme care

i-au determinat decesul în data de 15 august 2012, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit.

i) C. pen., fapta fiind săvârșită în public.

Inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de ucidere din culpă prev.

de art. 178 alin. (3) C. pen., solicitarea acestuia în opinia instanței de apel

fiind neîntemeiată.

Astfel, s-a constatat

că inculpatul, sub aspectul laturii subiective, a acționat cu intenție indirectă,

în sensul că deși nu a urmărit moartea victimei, a acceptat posibilitatea producerii

ei, manifestând o atitudine de indiferență față de un asemenea rezultat letal, elementul

material al laturii obiective realizându-se în momentul în care a tras de volan

spre victimă, generând accidentarea acesteia, victima fiind izbită în plin de autoturismul

condus de inculpat.

Instanța de apel

a apreciat că în speța de față nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de ucidere

din culpă în varianta prev. de art. 178 alin. (3) C. pen. întrucât sub aspectul

laturii subiective s-a reținut în mod judicios că inculpatul a acționat cu forma

de vinovăție a intenției indirecte și nu cu forma de vinovăție a culpei pentru a

putea subzista infracțiunea de ucidere din culpă, astfel că schimbarea de încadrare

juridică a faptei solicitată de inculpat urmează a fi respinsă în consecință ca

fiind neîntemeiată.

Instanța de apel

nu reținut nici varianta infracțiunii de omor calificat solicitată de către părțile

civile în sensul reținerii și a variantei prev. de art. 175 lit. a) C. pen., respectiv

infracțiunea să se fi produs cu premeditare, întrucât din analizarea stării de fapt

s-a reținut că deși martorii vorbesc de o dorință de răzbunare a inculpatului pe

numitul T.M., nu s-a putut dovedi că inculpatul a efectuat acte pregătitoare specifice

premeditării în vederea producerii decesului victimei, lovirea acesteia din urmă

cu autoturismul de către inculpat având loc în mod spontan și pe fondul unui consum

de alcool, astfel că schimbarea de încadrare juridică a faptei solicitată de părțile

civile este apreciată ca fiind neîntemeiată.

Cu privire la

infracțiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 s-a reținut că pe

baza expertizei medico-legale efectuată în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului

s-a stabilit că la momentul producerii accidentului acesta ar fi putut avea o alcoolemie

teoretică de 1,60 g.‰, ajungându-se la acest rezultat pornind de la determinarea

concretă a alcoolemiei, fiind recoltate două probe de sânge, iar potrivit analizelor

s-a stabilit că la prima recoltare inculpatul a avut 0,90, respectiv la a doua recoltare

0,70 g./l. alcool pur în sânge, iar concentrația alcoolului în aerul expirat a fost

de 0,75 mg./l. în momentul efectuării alcooltestului.

În aceste condiții

instanța de apel a apreciat că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge

o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l. prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, fiind dovedită atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a acestei

infracțiuni.

În legătură cu

circumstanțele atenuante facultative reținute în favoarea inculpatului, respectiv

incidența disp. art. 74 lit. a) și c) C. pen. cu privire la buna conduită a inculpatului

înainte și după săvârșirea infracțiunii, instanța de apel a apreciat că acestea

nu trebuiau reținute în favoarea inculpatului întrucât inculpatul nu a avut o poziție

procesuală corectă în fața autorităților judiciare, încercând să inducă ideea că

a săvârșit o faptă de o periculozitate mai redusă, din culpă, iar comportamentul

bun al inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii nu a fost dovedit prin mijloace

de probă, astfel că instanța de apel a înlăturat circumstanțele atenuante facultative

reținute în favoarea inculpatului.

Instanța de apel

nu a reținut în sensul unei circumstanțe atenuante nici provocarea din partea victimei,

cu toate că din probele dosarului a rezultat în mod evident că acesta înainte de

producerea accidentului a făcut cu mâna un semn cu caracter obscen inculpatului,

aspect confirmat și de martorul B.V.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate în cauză, instanța a avut în vedere

criteriile prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunilor

săvârșite, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, dar și circumstanțele

personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, iar raportat la toate

aceste elemente a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de prima instanță

nu este îndestulătoare, iar ca efect al înlăturării circumstanțelor atenuante facultative,

a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru ca pedeapsa

să oglindească pericolul concret al faptei săvârșite de către acesta.

Pentru toate aceste

considerente, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța de apel a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174, 175

lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) și lit. a)

C. pen. formulată de părțile civile și respectiv în infracțiunea prevăzută de

art. 178 alin. (3) C. pen.

În temeiul

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța de apel a respins apelul declarat

de inculpatul R.V. împotriva sentinței penale nr. 79 din 14 martie 2013 a Tribunalului

Arad, pronunțată în Dosar nr. 7605/108/2012, ca nefondat.

În temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Arad și părțile civile T.L., N.M.T. și T.M.A. împotriva aceleiași

sentințe penale, a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând:

A înlăturat aplicarea

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și, în consecință,

în temeiul art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat pe

inculpatul R.V. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat. A menținut condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 87

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În temeiul

art. 33 lit. a) și art. 33 lit. b) C. pen., instanța a contopit pedepsele aplicate

inculpatului în cea mai grea, de 10 ani închisoare fără aplicarea vreunui spor,

pedeapsă pe care o va executa în regim de deținere.

A fost înlăturată

dispoziția de interzicere a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

c) C. pen., aplicată ca pedeapsă accesorie și complementară.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul R.V.

Examinând cauza

în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În primul rând,

se constată faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare

a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art.

385

9

C. proc. pen., modificate prin această lege.

Recurentul-inculpat

R.V. a depus motivele de recurs în data de 08 ianuarie 2014, circumstanțe în care

Înalta Curte a apreciat că recursul a fost motivat în termenul prevăzut de art.

385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul a invocat

cazul de cazare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., respectiv greșita aplicarea legii, în baza căruia a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de

art. 174, 175 lit. i) C. pen. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

de către o persoană cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l alcool pur în sânge,

prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în infracțiunea de ucidere din

culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (3) C. pen.

Referindu-se la

starea de fapt inculpatul a precizat că materialitatea faptelor nu ar demonstra

cu certitudine intenția indirectă respectiv faptul că ar fi prevăzut și a acceptat

suprimarea vieții victimei, iar declarațiile martorilor care au afirmat ca ar fi

urmărit sub suprimarea vieții victimei ar fi subiective.

În cadrul dezbaterilor,

raportat la aspectul precizat de inculpat, apărătorul ales al inculpatului a invocat

același caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen.

Înalta Curte apreciează

că aspectul invocat de inculpat poate fi analizat în pricipiu prin prisma cazului

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Trebuie reamintit

că instanța de recurs desfășoară judecata în limitele investirii potrivit art. 385

9

C. proc. pen. - din perspectiva cazurilor de casare invocate și a celor ce pot fi

luate în considerare din oficiu, așa încât în speță, nu este abilitată să reanalizeze

situația de fapt, ci, pe baza situației de fapt stabilită de instanța de fond și

de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii

desfășurată la prima instanță, și în apel.

Referitor la greșita

încadrare juridică a faptei, instanța de recurs va analiza critica formulată, în

raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situația de fapt

reținută în speță, ci norma de încriminare aplicabilă.

Susținerea inculpatului

privind greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat reprezintă

o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor

calificat prevăzută și pedepsită de art. 174, 175 lit. i) C. pen. și conducere pe

drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibație alcoolică

de peste 0,80 g./l alcool pur în sînge, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002, în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178

3

C. pen. formulate de către recurent atât în fața instanței de fond, cât și în fața

instanței de apel și care au fost respinse de aceste instanțe.

Înalta Curte reține

că pentru a putea caracteriza activitatea infracțională ca fiind făcută cu intenția

de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiții, cum ar fi folosirea

unui obiect vulnerant apt să producă lezarea unor zone vitale, numărul și intensitatea

loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima, precum și alte împrejurări

relevante.

În speță, în situația

în care inculpatul s-a folosit de autoturismul pe care îl conducea pentru a lovi

victima, reiese că există un astfel de obiect vulnerant, apt să producă lezarea

unor zone vitale.

Pentru existența

infracțiunii de omor este necesar ca inculpatul să fi acționat cu intenția de a

ucide în privința victimei. Actele de punere în executare a omorului, trebuind să

releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul

a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Sub aspectul formei

de vinovăție, infracțiunea de omor se caracterizează prin intenție, care poate fi

directă când făptuitorul urmărește, dorește producerea morții victimei, sau indirectă,

când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deși nu-l dorește, acceptă

această eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare

a riscului producerii lui și de asumare a acestui risc.

Existența sau

nu a intenției de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces

psiho-volitiv ce se petrece în conștiința făptuitorului, forma de vinovăție se poate

dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului, care preced,

însoțesc sau succed săvârșirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând, împrejurările

care caracterizează săvârșirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor

de executare, modului de săvârșire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp

și loc în care a fost comisă fapta, etc.

În considerarea

acestor criterii și pe baza situației de fapt stabilite, Înalta Curte apreciază

că în mod corect instanțele de fond și de apel au respins cererea de schimbare a

încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, în mod justificat fiind trimis

în judecată și, ulterior, condamnat inculpatul pentru infracțiunea de omor calificat,

reținându-se ca formă de vinovăție intenția indirectă, în sensul că, deși nu se

poate susține că a dorit și urmărit să suprime viața victimei, este dovedit că a

acceptat această posibilitate.

Astfel,

Înalta Curte apreciează că acțiunea inculpatului, care pe fondul unor certuri anterioare,

în cadrul cărora inculpatul a amenițat pe victimă că o va elimina, în momentul în

care a observat gestul obscen făcut de victimă, a accelerat și a tras de volan dreapta

spre victimă, victima fiind izbită în plin de autoturismul condus de inculpat, poate

fi considerată ca o acceptare, de către inculpat, a posibilității ca viața victimei

să fie suprimată.

Date fiind considerentele

ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare

referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează

a respinge critica, ca neîntemeiată.

Înalta Curte nu

a identificat încălcări prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 1, 3-6,

13 și 15 C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, referitoare

la respectarea dispozițiilor privind competența după materie sau calitatea persoanei,

compunerea și continuitatea completului de judecată, cazurile de incompatibilitate,

publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, avocatului sau a inculpatului

la judecată, precum și condamnarea inculpatului pentru o faptă neprevăzută de legea

penală.

Pentru aceste

motive Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat

R.V. împotriva deciziei penale nr. 116/A din 05 iunie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de

400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul

parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și va obliga recurentul-inculpat R.V. la plata sumei de 1.466 RON cu titlu

de cheltuieli judiciatre către intimatele-părți civile T.L., T.M.A. și N.M.T., cheltuieli

din care suma de 1.000 RON reprezintă onorariu avocațial și suma de 466 RON, contravaloarea

biletelor de tren, conform documentelor depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat R.V. împotriva deciziei penale nr. 116/A

din 05 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul-inculpat

R.V. la plata sumei de 1.466 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatele-părți

civile T.L., T.M.A. și N.M.T.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2014.