ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2708/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 22 iunie 2010 pronunțată în Dos. 17531/3/2008, Curtea de Apel București, secția I penală, instanța de apel, printre alte măsuri, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului Ș.T., în temeiul art. 302 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1), (3) C. proc. pen. Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că măsura arestării preventive a fost impusă față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale, măsura preventivă fiind stabilită în raport cu criteriile prev. de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, solicitând judecarea sa în stare de libertate. Examinând hotărârea atacată și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului se constată că recurentul inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 25 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c), art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Astfel, s-a reținut că în perioada 2003 - 2005, inculpatul Ș.T., în timp ce se afla în stare de detenție în Spania, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale a constituit, coordonat și finanțat o rețea organizată internațională de traficanți de droguri de mare risc cu ramificații pe teritoriul mai multor țări, specializată în transportarea unor mari cantități de heroină, din Turcia până în Spania, cu sau fără tranzitarea României, fiecare membru având sarcini precise în cadrul organizației specifice crimei organizate, instigând membrii rețelei să transporte din Turcia și Spania prin România, aproximativ 325 kg heroină, în valoare de 22.000.000 euro, de preluarea și expedierea acestor droguri ocupându-se inculpatul, prin intermediul unui mare număr de persoane.

Secția I penală l-a condamnat pe inculpatul Ș.T. la pedepse privative de libertate cuprinse între 20 și 25 ani închisoare, dispunându-se ca acesta să execute o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul Ș.T., fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel București a menținut starea de arest a acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Potrivit acestor dispoziții legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că termenele care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 17 martie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică datorită modului de săvârșire a faptelor și gravitatea acestora. În mod corect a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.

Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de recurenți, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor, din modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, precum și din datele care caracterizează persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale. Nu în ultimul rând, se constată existența probelor de natură să contureze presupunerea rezonabilă a participării recurentului la săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat și condamnat, în primă instanță.

Înalta Curte constată, de asemenea, că timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu a căpătat un caracter nerezonabil prin prisma complexității cauzei (numărul mare de infracțiuni și de persoane implicate în traficul de droguri), dar și a diligențelor depuse de organele judiciare în soluționarea cu celeritate a cauzei (cauza parcurgând deja etapa urmăririi penale și a judecății în primă instanță). Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale. În consecință, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge, ca nefondat, recursul formulat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.T. împotriva încheierii din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 17531/3/2008 (nr. 1725/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010. Procesat de GGC - AS