ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 608/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea din 1 februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 11011/59/2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, printre altele, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea inculpatului B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului B.P., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile, respectiv data de 31 martie 2012. Pentru a dispune această soluție, instanța de fond a reținut în esență că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precum și pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.

S-a arătat că susținerea că inculpatul arestat ar fi cazat într-o cameră cu deținuți condamnați pentru infracțiuni de violență nu poate constitui temei pentru înlocuirea măsurii arestării preventive. În privința termenului rezonabil al duratei arestării preventive, s-a apreciat că acesta nu a fost depășit. S-a considerat că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanței atât de către inculpați, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorului ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților. Pentru aceleași motive care vizează menținerea arestării preventive s-a apreciat că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu o altă măsură procesuală neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de acest inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând judecarea sa în stare de libertate. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte reține că prin rechizitoriul nr. 157/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de : - art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; - art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 248 1 cu aplicarea art. 41-42 C. pen.; - art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 41 - 42 C. pen.; - art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. Se constată că procedând la verificarea legalității arestării preventive în mod corect Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a menținut starea de arest a inculpatului B.P.

reținând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În speță, din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, respectiv că s-au întocmit în fals două dispoziții de restituire teren plăsmuite în întregime cu semnăturile și ștampilele aparent ca aparținând primarului Municipiului Timișoara și a documentațiilor cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în fals, au fost prezentate spre intabulare, iar cu ajutorul unei procuri judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reușit intabularea dispoziției de restituire și apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu referire la dispoziția de restituire cu nr. 2456 din 4 noiembrie 2005, iar cu referire la dispoziția de restituire falsă cu nr. 2447 din 4 noiembrie 2005, faptă descoperită în faza de tentativă.

Și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ natura și gravitatea faptelor imputate inculpaților (asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reținută în actul de sesizare (inclusiv al inculpaților), nivelul prejudiciului, rezonanța socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracțiuni de către un număr mare de persoane.

Pe de altă parte, pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea lui în libertate constă în primul rând în starea conflictuală creată ca urmare a activității ilicite de care este acuzat (afectarea prestigiului și încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile autentice și funcționarii publici în exercițiul activității lor de serviciu). În privința termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, acesta nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Așa cum se desprinde și din jurisprudența CEDO trebuiesc avute în vedere și alte criterii cum ar fi miza procesului și complexitatea cauzei.

În speță, pe lângă durata măsurii arestării preventive este necesar să se ia în considerare și complexitatea cauzei (numărul mare al persoanelor trimise în judecată și al faptelor imputate), comportamentul procesual al părților precum și miza procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care este acuzat inculpatul fiind mari). Pentru aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu o altă măsură procesuală neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal. Față de considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării preventive față de inculpat pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 01 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 11011/59/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba maghiara se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 februarie 2012.