ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 608/2012

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea din 1 februarie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 11011/59/2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

printre altele, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată

cererea inculpatului B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de

arest a inculpatului B.P., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de

60 zile, respectiv data de 31 martie 2012.

Pentru a dispune

această soluție, instanța de fond a reținut în esență că subzistă temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precum și pericolul

social concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului

în libertate.

S-a arătat că

susținerea că inculpatul arestat ar fi cazat într-o cameră cu deținuți

condamnați pentru infracțiuni de violență nu poate constitui temei pentru

înlocuirea măsurii arestării preventive.

În privința

termenului rezonabil al duratei arestării preventive, s-a apreciat că acesta nu

a fost depășit.

S-a considerat că

lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare

celor imputate prin actul de sesizare a instanței atât de către inculpați, cât

și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorului ca

pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.

Pentru aceleași

motive care vizează menținerea arestării preventive s-a apreciat că această

măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu o altă măsură procesuală

neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de

acest inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând judecarea

sa în stare de libertate.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,

cât și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub

toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat

nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține

că prin rechizitoriul nr. 157/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de :

- art. 323 alin. (1),

(2) C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 41 - 42 C. pen.;

- art. 286 C. pen. cu

aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 287 C. pen. cu

aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 292 C. pen. cu

aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 248

1

cu aplicarea art. 41-42 C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 41 - 42 C. pen.;

- art. 288 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34

C. pen.

Se constată că

procedând la verificarea legalității arestării preventive în mod corect Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, a menținut starea de arest a inculpatului B.P.

reținând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri

prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În speță, din mijloacele

de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care

justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele

reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, respectiv că s-au întocmit în fals

două dispoziții de restituire teren plăsmuite în întregime cu semnăturile și

ștampilele aparent ca aparținând primarului Municipiului Timișoara și a documentațiilor

cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în fals, au fost prezentate spre

intabulare, iar cu ajutorul unei procuri judiciare întocmite în Ungaria cu date

false, s-a reușit intabularea dispoziției de restituire și apoi înstrăinarea

terenurilor, realizată cu referire la dispoziția de restituire cu nr. 2456 din 4

noiembrie 2005, iar cu referire la dispoziția de restituire falsă cu nr. 2447

din 4 noiembrie 2005, faptă descoperită în faza de tentativă.

Și condițiile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ

natura și gravitatea faptelor imputate inculpaților (asociere pentru săvârșirea

de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea

de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în

declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane implicate în

activitatea ilicită reținută în actul de sesizare (inclusiv al inculpaților),

nivelul prejudiciului, rezonanța socială pe care o are comiterea unui număr

mare de infracțiuni de către un număr mare de persoane.

Pe de altă parte,

pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea lui în

libertate constă în primul rând în starea conflictuală creată ca urmare a

activității ilicite de care este acuzat (afectarea prestigiului și încrederii

de care trebuie să se bucure înscrisurile autentice și funcționarii publici în

exercițiul activității lor de serviciu).

În privința

termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, acesta nu se

analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Așa cum

se desprinde și din jurisprudența CEDO trebuiesc avute în vedere și alte

criterii cum ar fi miza procesului și complexitatea cauzei.

În speță, pe lângă

durata măsurii arestării preventive este necesar să se ia în considerare și

complexitatea cauzei (numărul mare al persoanelor trimise în judecată și al

faptelor imputate), comportamentul procesual al părților precum și miza

procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care este acuzat inculpatul

fiind mari).

Pentru aceleași

considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că

această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu o altă măsură procesuală

neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de

inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Față de

considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării

preventive față de inculpat pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală

și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 01

februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul

nr. 11011/59/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba maghiara se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 24 februarie 2012.