ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2752/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

încheierea din 29 august 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1936/99/2012, printre altele, în

baza art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului B.P., arestat în baza mandatului de

arestare preventivă din 04 decembrie 2011, emis de Tribunalul Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut că sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art. 143 C.

proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul

B.P. a săvârșit fapta penală pentru care este judecat, cât și condițiile cumulative

instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusa

infracțiune reținută în sarcina inculpatului, legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă

pericol pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că măsura lipsirii de libertate

a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile

că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea

de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune

condiții a procesului penal.

În cauza de față, Curtea de apel a reținut

că infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate

concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, fapta săvârșită

având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive

corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că măsura arestării

preventive a inculpatului B.P. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea

acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiții bune a

procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolăm inculpatului de comunitatea

din care face parte.

În același timp, s-a apreciat că durata

arestării preventive a inculpatului, din 04 decembrie 2011 până în prezent, în raport

de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală, judecata pe fond

se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil,

așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europenen a Drepturilor Omului în

materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului

este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul

complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale

supuse analizei. Astfel, percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate

mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația

unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față. A accepta

părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte

diferite și ar produce o uniformizare nereală a percepției comunității asupra faptelor

penale comise în rândul său.

În concluzie, s-a apreciat că măsura privativă

de libertate s-a luat față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale în materie,

iar temeiurile avute inițial în vedere subzistă și în prezent, fără a se produce

o modificare sau o dispariție a acestora, constatând totodată că cererea de înlocuire

a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B.P. este neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul B.P., solicitând punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art.

385

14

C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege,

când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Iași, a procedat

la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care

au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de circumstanțele

personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă

un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța

de fond.

De altfel, în jurisprudența constantă a

Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a admis că prin gravitatea deosebită și

prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare

a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

În speța dedusă judecății, se are în vedere

nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul

plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate,

precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

Înalta Curte reține și faptul că instanțele

anterioare au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului atât la luarea

măsurii arestării preventive, cât și la momentul verificării legalității și temeiniciei

acestei măsurii preventive.

Astfel că, la acest moment procesual,

Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului,

ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea

de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă

fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.

pen.

Pe de altă parte, se constată că în cauză

s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 271 din 10 iulie 2012

a Tribunalului Iași, secția penală, la pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 40 C. pen., hotărârea

de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata

că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a reținut că inculpatul, în data de 01

decembrie 2011, în loc public a aplicat, în mai multe rânduri, multiple lovituri

în diferite zone ale corpului numitului R.A.L., cauzându-i decesul.

În același sens, Înalta Curte reține că

hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici

dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății

acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică

dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 29 august 2012 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 1936/99/2012, va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 29 august 2012 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1936/99/2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie

2012.