ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2186/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2186/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 370 din 22 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitați inculpații R.R.A. și D.T.F.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Au mai fost

condamnați ambii inculpații la câte 3 ani închisoare și câte 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor, iar în baza art.

86

2

C. pen. s-au fixat termene de încercare de câte 7 ani.

S-au instituit în

sarcina inculpaților măsurile prev. de art. 86

3

alin. (1) C. pen.,

iar cu privire la cea prev. de lit. a), au fost obligați aceștia să se prezinte

la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, după programul

stabilit de către această instituție.

În baza art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 86

4

C.

pen., iar în baza disp. art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării

pedepsei s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă care,

în baza art. 72 alin. (5) C. pen., a fost suspendată.

În

baza art. 88 C. pen., s-au dedus din pedepse perioadele executate începând cu

data de 19 iulie 2012 și până la pronunțarea prezentei sentințe.

În baza disp. art.

350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpaților de sub puterea mandatelor de arestare preventivă, dacă nu sunt

arestați sau reținuți în altă cauză.

În baza art. 118 lit.

e) și art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpatul

D.T.F. suma de 30 de lei, consemnată la Trezoreria Municipiului Pitești,

conform chitanței Nr. x, iar de la inculpatul R.R.A. suma de 229 lei,

consemnată la Trezoreria Municipiului Pitești, conform chitanței Nr. y.

În baza art. 118

alin. (4) C. pen., s-a confiscat de la inculpați câte 25 lei.

Au fost obligați

inculpați la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300

lei în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul nr. 130/P

din 10 decembrie 2012, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești a trimis în

judecată pe inculpații R.R.A. și D.T.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplic. disp. art. 33 lit. a) C. pen.,

constând în următoarele: în perioada ianuarie - aprilie 2012, inculpatul

R.R.A., direct sau împreună cu inculpatul D.T.F., a furnizat canabis mai multor

consumatori de droguri din Municipiul Pitești, iar la data de 13 martie 2012,

împreună cu celălalt inculpat, a stabilit o întâlnire cu colaboratorul și

investigatorul sub acoperire în vederea achiziționării a 10 gr canabis, ocazie

cu care inculpații, întrebuințând amenințări și violențe, l-au deposedat pe

colaborator de suma de 500 lei, provenind din fondurile speciale ale B.C.C.O.

Pitești, tranzacția nemaiavând loc.

Din probatoriul

administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al judecății, tribunalul a

reținut următoarea situație de fapt:

În perioada ianuarie

- aprilie 2012, inculpatul R.R.A., uneori singur, alteori însoțit și de

inculpatul D.T.F., a distribuit în mai multe rânduri diferite cantități de

canabis mai multor consumatori din municipiul Pitești, aspect pe care cei doi

l-au recunoscut.

Astfel, la data de 7

martie 2012, investigatorul și colaboratorul desemnați în cauză au cumpărat de

la inculpatul Drăgușin cantitatea de aproximativ 1 gr de canabis la prețul de

50 de lei.

La data de 13 martie

2012, inculpații au stabilit o întâlnire cu colaboratorul și investigatorul sub

acoperire în vederea achiziționării a 10 gr de canabis. Aceștia i-au cerut

colaboratorului Z.D. suma de 500 lei, contravaloarea drogurilor, urmând să

meargă la o altă persoană pentru achiziționarea lor și să le remită

colaboratorului în câteva ore. Colaboratorul le-a dat suma cerută, însă nu a

fost de acord cu remiterea ulterioară a drogurilor, deși aceasta era o practică

frecventă printre traficanții de droguri, cerându-i inculpatului R. telefonul

personal drept garanție, lucru care nu se mai întâmplase până atunci.

Atunci a avut loc un

incident între cei doi, în sensul că s-au îmbrâncit reciproc, în cele din urmă

colaboratorul acceptând să-i aștepte pe cei doi pentru a-i fi remise drogurile.

între timp însă, cei doi inculpați au fost ridicați de către organele de

poliție.

Situația de fapt a

fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală, probe

ce se coroborează cu depozițiile martorilor O.R., C.I.A., C.A.D. și I.S.L.,

audiați în cauză.

Inculpații au

recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, nu însă și pe cea de

tâlhărie, în legătură cu această din urmă infracțiune, tribunalul apreciind că

în speță nu sunt întrunite elementele ei constitutive.

În primul rând, a

constatat tribunalul, există o gravă incoerență în probele administrate la

urmărirea penală sub acest aspect.

Astfel, în

declarațiile sale, partea vătămată Z.D., care era și colaboratorul desemnat în

cauză, a relatat despre un incident avut la 13 martie 2012, în jurul orelor

14,00, cu cei doi inculpați, însă în legătură cu achiziționarea unui telefon

mobil și nicidecum a unei cantități de droguri.

De asemenea, a

reținut tribunalul, în procesul verbal al investigatorului sub acoperire s-a

relatat că, de fapt, colaboratorul B.L. și nu Z.D. s-a întâlnit la aceeași

dată, la aceeași oră și în același loc cu cei doi inculpați, în vederea

achiziționării de droguri, ocazie cu care inculpatul R. l-a lovit pe colaborator.

Tribunalul a apreciat

că aceste neconcordanțe flagrante sunt de natură să mențină o însemnată doză de

dubiu cu privire la acea întâlnire, la persoanele care au luat parte la ea, dar

și la modalitatea cum s-au desfășurat lucrurile.

Inculpații au dat în

fața instanței declarații mai coerente, relatând desfășurarea evenimentelor

întocmai cu situația de fapt reținută.

În raport cu această

situație de fapt, precum și cu depozițiile art. 211 C. pen. care definesc

infracțiunea de tâlhărie drept "furt săvârșit prin întrebuințarea de

violențe sau amenințări", tribunalul a apreciat că fapta inculpaților nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, sub aspectul

laturii obiective.

Astfel, inculpații nu

au luat banii din posesia părții vătămate (furtul cerut în cazul infracțiunii

complexe), suma de bani fiind remisă de bună voie de către partea vătămată.

Pe de altă parte, a

reținut prima instanță, violențele care procurorul pretinde că s-au exercitat

asupra părții vătămate, au fost de fapt niște îmbrânceli între inculpatul R. și

partea vătămată, determinate de lipsa de încredere a acestuia din urmă în cei

doi.

De altfel, în

rechizitoriu nu se descrie în nici un fel în ce constă în concret infracțiunea

de tâlhărie comisă de cei doi, procurorul mulțumindu-se să afirme doar că

aceștia au deposedat-o prin violență pe partea vătămată de suma de 500 lei.

Așa fiind, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., tribunalul a

dispus achitarea celor doi inculpați pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de

art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Având în vedere

situația de fapt reținută, tribunalul a considerat că fapta inculpaților de a

fi vândut în mai multe rânduri canabis, drog de risc, mai multor consumatori, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri, prev.de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, text în

baza căruia s-a pronunțat condamnarea.

La stabilirea

pedepselor, au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art.

72 C. pen., reținându-se, pe de o parte, gradul concret de pericol social al

faptei, iar, pe de altă parte, faptul că inculpații sunt infractori primari și

au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.

În raport cu aceste

circumstanțe, dar și având în vedere că este vorba despre droguri de risc,

distribuite în cantități mici, tribunalul a apreciat că scopul preventiv și

educativ prev. de art. 52 C. pen. va fi realizat prin condamnarea inculpaților

la pedepse cu închisoarea situate către minim.

Având în vedere disp.

art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpaților și pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi.

În ce privește

modalitatea de executare, tribunalul a considerat că, dată fiind vârsta

inculpaților, scopul pedepsei va fi realizat prin suspendarea sub supraveghere

a executării, potrivit art. 86

1

C. pen., iar în baza art. 86

2

C. pen., s-au fixat termene de încercare, instituindu-se, totodată, în sarcina

inculpaților măsurile prev. de art. 86

3

alin. (1) C. pen., iar în

baza art. 359 C. proc. pen. li s-a atras atenția asupra disp. art. 86

4

C. pen. în baza art. 71 alin. (2) C. pen. li s-a aplicat celor doi inculpați

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a lit. b) C. pen., pedeapsă care, în baza art. 72 alin. (5) C.

pen. a fost suspendată.

Întrucât inculpații

sunt arestați în cauză, în baza art. 88 C. pen., s-au dedus perioadele

executate, iar în baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea lor

de îndată în libertate.

În baza art. 118 C.

pen., s-au confiscat de la inculpați sumele de bani proveniți din vânzarea de

droguri.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Pitești, care a criticat

sentința doar sub aspectul soluției de achitare a inculpaților pentru

infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., arătând în esență următoarele:

În mod greșit prima

instanță a apreciat probele administrate în cursul urmăririi penale, partea

vătămată Z.D. este una și aceeași persoană cu colaboratorul desemnat în cauză,

cu nume de cod B.L., iar faptul că partea vătămată a remis de bună voie banii

inculpaților pentru cumpărarea de droguri nu are relevanță, deoarece este

aplicabilă în speță teza a II-a a art. 211 C. pen., referitoare la săvârșirea

infracțiunii prin furt urmat de întrebuințarea violenței sau amenințării.

Totodată, parchetul a

arătat că, în cel mai rău caz, instanța ar fi putut dispune o schimbare a

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prev. de art. 211 C. pen. în

infracțiunea prev. de art. 215 C. pen., pentru ambii inculpați, iar pentru

inculpatul R. Robert și în infracțiunea prev. de art. 180 C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 125/A din 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea ca

nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor și Criminalitate

Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul D.T.F.

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut următoarele:

Cu privire la

situația de fapt, Curtea a constatat că aceasta a fost corect reținută de către

prima instanță, deoarece probele administrate în cursul urmăririi penale,

coroborate cu cele administrate în cursul judecății dovedesc faptul că

inculpații au săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modif. prin Legea nr. 522/2004.

Astfel, din

declarațiile inculpaților înșiși, care au recunoscut săvârșirea acestor fapte,

coroborate cu declarațiile martorilor O.R., C.I.A., I.S.L., cu aspectele

rezultate din rapoartele de constatare tehnico-științifice și cu

procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire desemnați în cauză,

rezultă în esență că inculpatul R.R.A., direct sau cu ajutorul inculpatului

D.T.F., a furnizat canabis, în perioada ianuarie - aprilie 2012, mai multor consumatori

dependenți de droguri din municipiul Pitești.

La data de 7 martie

2012 inculpatul D.T.F. a vândut numitului Z.D.C. cantitatea de 1 gr. canabis

pentru suma de 50 lei.

La data de 13 martie

2012 ambii inculpați au stabilit o întâlnire și cu investigatorul sub acoperire

și colaboratorul desemnați în prezenta cauză, în același scop, al

achiziționării cantității de 10 gr. canabis, tranzacție care însă nu a mai avut

loc.

A reținut că prima

instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților

pentru această faptă, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

cuantumul pedepselor și modalitatea de executare fiind potrivite pentru

atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Curtea a constatat,

cu privire la infracțiunea de tâlhărie sesizată a fi comisă de cei doi

inculpați în cadrul întâlnirii acestora la data de 13 martie 2012 cu partea

vătămată Z.D.C. (în fapt, colaboratorul desemnat în cauză a cumpăra drogurile

de la inculpați, cu nume de cod B.L.), că, într-adevăr, probele administrate în

cauză nu se coroborează și nu pot susține acuzația adusă inculpaților, soluția

adoptată de prima instanță fiind legală și temeinică, chiar dacă, într-adevăr,

nu se poate reține nicio neconcordanță cu privire la identitatea victimei presupusei

fapte de tâlhărie.

Astfel, cei doi

inculpați neagă săvârșirea faptei de tâlhărie, inculpatul R.R.A. declarând în

esență că el și partea vătămată s-au îmbrâncit reciproc, ușor, fără a fi vorba

de vreo acțiune de lovire, că partea vătămată îi dăduse banii pentru procurarea

drogurilor de bună voie, restituindu-i în același fel și telefonul, iar

inculpatul Z.D.C. nu a avut nicio contribuție la cele întâmplate, aspect

confirmat de declarațiile acestuia din urmă.

Se constată că în

plângerea penală formulată de partea vătămată Z.D.C. și în declarația sa

olografă din data de 13 martie 2012, aceasta arată că la data de 13 martie 2012

s-a întâlnit cu cei doi inculpați pentru a cumpăra de la ei un telefon mobil

contra sumei de 500 lei, sumă pe care a și înmânat-o, urmând ca ulterior să îi

fie remis telefonul cumpărat, între timp inculpatul R.R.A. dându-i părții

vătămate ca garanție propriul lui telefon.

Partea vătămată a mai

precizat că inculpatul R.R.A., după ce a luat banii, și-a cerut însă înapoi

telefonul, amenințând-o pe partea vătămată cu bătaia, i-a dat o palmă peste

față și i-a smuls telefonul din mână, plecând împreună cu celălalt inculpat și

spunând părții vătămate să îi aștepte până când se întorc cu telefonul cumpărat

de aceasta. Conform părții vătămate, aceasta nu a mai fost lovită în alte zone

ale corpului.

Aceste susțineri nu

se coroborează, pe aspecte esențiale, cu mențiunile din procesele-verbale

întocmite de investigatorul sub acoperire și de organele de urmărire penală

care efectuau supravegherea, conform cărora, în cadrul discuției dintre părți,

inculpații au devenit foarte agresivi cu partea vătămată, inculpatul R.R.A. i-a

luat acesteia telefonul și o sumă de bani din mână, după care l-a lovit cu

palma peste față și cu piciorul în spate.

Potrivit martorului

C.I.A., cei doi inculpați i-au povestit că au luat banii de la partea vătămată,

dar nu i-au dat drogurile, fără a face alte precizări despre desfășurarea

efectivă a întâlnirii, iar partea vătămată, la rândul său, i-a povestit

ulterior aceluiași martor că, atunci când i-au luat banii, ambii inculpați l-au

împins.

Curtea a constatat că

există grave neconcordanțe între aspectele rezultate din probele analizate, cu

privire la modul, dar și la momentul în care banii, respectiv telefonul au

intrat din posesia sau detenția părții vătămate în cea a inculpaților, la

momentul concret în care partea vătămată ar fi suferit acțiuni de violență,

respectiv anterior sau după deposedarea de bani și telefon, la exercitarea unor

astfel de acțiuni de către ambii inculpați (violență fizică, respectiv doar

amenințare) sau doar de către inculpatul R.R.A., la acțiunea concretă de

violență fizică sau psihică a cărei victimă ar fi fost partea vătămată,

respectiv lovire cu palma peste față, lovire cu piciorul în spate sau

îmbrâncire reciprocă, împingere, etc.

Or, toate aceste

aspecte asupra cărora nicio probă nu se coroborează cu celelalte sunt esențiale

în cauză sub aspectul faptei de tâlhărie, în cauza practic neputându-se stabili

în mod cert modul de desfășurare a evenimentelor în cadrul întâlnirii dintre

colaboratorul parte vătămată și cei doi inculpați la data de 13 martie 2012.

De altfel, instanța a

observat că nici parchetul nu are o poziție clară asupra modalității concrete

de săvârșiri a acestei infracțiuni.

Astfel, în

rechizitoriu se menționează că infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpații

au fost trimiși în judecată constă în fapta acestora care, prin întrebuințări

de amenințări și violențe, l-au deposedat pe colaborator de suma de 500 lei

(ceea ce corespunde art. 211 alin. (1) teza I C. pen. - furt săvârșit prin

întrebuințarea de violențe sau amenințări), aceasta fiind fapta dedusă

judecății, pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.

În motivele de apel

și în fața instanței de apel, însă, achiesându-se la concluzia că inculpații nu

au intrat în posesia banilor părții vătămate prin întrebuințarea de

violențe/amenințări, s-a susținut de către parchet că infracțiunea de tâlhărie ar

fi fost săvârșită de inculpați în altă modalitate, și anume prin întrebuințarea

de violențe și amenințări după deposedarea de suma de bani, pentru păstrarea

acesteia (în condițiile tezei a II-a a art. 211 C. pen. - furt urmat de

întrebuințarea de violențe sau amenințări, pentru păstrarea bunului furat,

etc.).

Curtea nu a putut

reține nici critica subsidiară a parchetului referitoare la posibilitatea

încadrării aceleiași fapte în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 C.

pen., pentru ambii inculpați, și în cea de lovire sau alte violențe prev. de

art. 180 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul R.R.A., deoarece nici elementele

constitutive ale acestor infracțiuni nu sunt întrunite în cauză, în raport de

probele dosarului.

Astfel, nu au existat

probe din care să rezulte că la momentul întâlnirii din data de 13 martie 2012

cei doi inculpați, prin pretinderea și primirea sumei de bani de la partea

vătămată cu titlu de preț al drogurilor, neurmată de procurarea acestora, au

intenționat să inducă în eroare pe partea vătămată, în sensul art. 215 C. pen.

De altfel., potrivit

declarațiilor martorilor O.R. și C.I.A., care cumpăraseră de mai multe ori

droguri de la cei doi inculpați, modul obișnuit de derulare a tranzacțiilor cu

inculpații presupunea mai întâi plata prețului, urmată, la câteva ore, de

remiterea drogurilor achiziționate.

Or, în cauză, cei doi

inculpați au fost ridicați de organele de urmărire penală la foarte scurt timp

după întâlnirea cu partea vătămată.

Faptul că martorul

O.R., care a declarat că cumpărat droguri de la inculpați de 10 - 20 ori, a

menționat că o singură dată, în aprilie 2012, s-a întâmplat să remită bani

inculpatului D., iar acesta nu i-a mai adus ulterior drogurile plătite, dar

nici nu i-a restituit banii, nu poate dovedi că la data de 13 martie 2012 cei

doi inculpați ar fi avut intenția de a-l înșela pe partea vătămată în legătură

cu posibilitatea de a procura droguri pe care să vândă acestuia.

Curtea a constatat că

nici infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C.

pen. nu poate fi reținută în sarcina inculpatului R.R.A., deoarece nu s-a făcut

dovada certă a exercitării de către acesta asupra părții vătămate, cu intenție,

a unei acțiuni de lovire sau alte violențe cauzatoare de suferințe fizice.

Dubiul rezultat din

analiza probelor, cu privire la fapta de tâlhărie sesizată a fi comisă față de

partea vătămată, se răsfrânge și asupra unei asemenea fapte, din punct de

vedere al laturii obiective.

În plus, chiar dacă

s-ar avea în vedere declarațiile inculpaților și pe cele ale martorului C.I.A.

și s-ar putea reține în baza acestor probe că inculpatul R.R.A. și partea

vătămată s-ar fi îmbrâncit/împins reciproc, instanța a constatat că nu există

nicio probă din care să rezulte că asemenea acte ar fi fost cauzatoare de

suferințe fizice pentru partea vătămată Z.D.C., astfel încât să fie întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

sub aspect obiectiv.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești, precum și inculpatul R.R.A..

Înalta Curte,

analizând recursurile de față, raportat la actele dosarului și la criticile

formulate, constată că:

Recursul declarat de

inculpatul R.R.A. este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Inadmisibilitatea

reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate

în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum

și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale

procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații

juridice identice.

Codul de procedură

penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile

de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de

declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, inculpatul

a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 30 octombrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală, și pentru cauze cu minori

și de Familie, însă, anterior, nu a declarat apel împotriva Sentinței penale

nr. 370 din 22 aprilie 2013 a Tribunalului Argeș.

Art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen. prevede că nu pot fi atacate cu recurs sentințele în

privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului

ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei

pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia

pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire

la această modificare.

Astfel, inculpatul

R.R.A. nu a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 370 din 22 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Argeș și, de asemenea, prin decizia penală

pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost respins apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul

Teritorial Pitești, nefiind astfel modificată soluția din sentință.

În aceste condiții,

recursul declarat de inculpatul R.R.A. apare ca inadmisibil și, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de inculpatul R.R.A. împotriva Deciziei penale nr. 125/A din

data de 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

În ceea ce privește

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești împotriva Deciziei penale nr. 125/A din

data de 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen., părțile își pot

retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod

corespunzător, articol care prevede că: până la închiderea dezbaterilor la

instanța de apel oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat,

declarația de retragere putând fi făcută fie la instanța a cărei hotărâre se atacă,

fie la instanța de apel.

În speță, parchetul a

solicitat retragerea recursului privind pe cei doi inculpați, R.R.A. și D.T.F.,

întrucât motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare prev. de art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Constatând că în cauză

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 385

4

alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial

Pitești împotriva Deciziei penale nr. 125/A din data de 30 octombrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat R.R.A. la

plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul R.R.A. împotriva Deciziei penale

nr. 125/A din data de 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Ia act de retragerea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial

Pitești rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 iunie 2014.

Procesat de GGC - CL