ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 616/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 616/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor de
față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 120/D din 09
aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău
s-a dispus condamnarea inculpaților:
-
B.E., pentru săvârșirea infracțiunilor
de evaziune fiscala și deținere de produse accizabile nemarcate peste limita de
10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped. de:
-
art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005
cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare
și
3 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din
C. pen.
- art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 320
1
C.
proc. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza
art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate,
urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.
-
B.M. pentru săvârșirea infracțiunilor
de evaziune fiscală și deținere de produse accizabile nemarcate peste limita de
10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped. de:
- art. 9 lit.
a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. la
pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64
lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.
- art.
296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza
art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate,
urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.
În baza art.
88 C. pen. s-a dedus din pedepse durata reținerii din data de 30 iunie 2011
începând cu ora 03, 40 - până la ora 13,00, pentru flecare inculpat
Conform
art. 71 alin. (1) și (2) din C. pen. s-au interzis inculpaților drepturile prev.
de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.
În baza
art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei
pentru ambii inculpați.
În baza
art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani.
S-a
atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza
art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat și
pedeapsa accesorie.
În baza
art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în
solidar la plata sumei de 7.155 lei către M.F.P. - A.N.V. - D.R.A.O.V., la care
s-a adăugat dobânzi și penalități de întârziere.
În baza
art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a 750 țigarete aflate la Poliția
municipiu Bacău - Secția 2.
În baza
art. 163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător
asupra autoturismului, până la achitarea prejudiciului și a cheltuielilor de
judecată.
S-a
respins cererea de comunicare a hotărârii la O.R.C.
În baza art.
191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 600 lei cheltuieli
judiciare către stat.
Pentru a
hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că:
În noaptea de
29/30 iunie 2011, organele de poliție din cadrul I.P.J Bacău Secția 2
Poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la
oprirea în trafic a autoturismului din mun. Bacău.
Au fost
identificați șoferul autoturismului, în persoana inculpatei B.E. și pasagerul
din față, soțul acesteia, în persoana inculpatului B.M.; totodată s-a efectuat
controlul autoturismului proprietate, fiind găsiți în portbagajul mașinii un
număr de 3 saci de rafie în care se aflau 650 pachete de țigarete, iar pe
bancheta din spate, un rucsac L., în care se aflau 100 de pachete de țigarete;
toate pachetele de țigarete marcate cu timbre străine erau practic deținute și
ascunse de învinuiți în mașina proprietate, fiind ridicate de agenții vamali,
în vederea confiscării; cu ocazia controlului, inculpații au declarat că sacii
ar fi fost luați de pe stradă, fiind aruncați dintr-o mașină.
Prezenți
în instanță, în conformitate cu art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.,
așa cum a fost modif. prin Legea nr. 202/2010, inculpații au fost întrebați
dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de
urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, s-a procedat la audierea
acestora, inculpații au declarat că recunosc în totalitate faptele reținute în
actul de sesizare a instanței și au solicitat administrarea de probe doar în
circumstanțiere.
Pe cale de
consecință, instanța de judecată a soluționat cauza, din probele administrate,
așa cum au fost precizate mai sus, a rezultat că faptele sunt stabilite și sunt
suficiente date cu
privire la persoana celor doi pentru a
permite stabilirea unei pedepse.
Prejudiciul în
cuantum de 7.155 lei nu a fost acoperit.
S-a reținut
că, situația de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă:
- proces -
verbal de constatare a infracțiunilor, planșa foto aflata la filele 7-11 dosar
u.p., proces verbal de control al autovehiculului, adresa
din
30 iunie 2011, adeverința din 30 iunie 2011, declarații inculpați.
S-a reținut,
în drept, că fapta inculpaților B.M. și B.E., care în noaptea de 29/30 iunie
2011 ascundeau în autoturismul proprietate cantitatea de 15.000 țigarete
nemarcate corespunzător și pentru care nu erau achitate obligațiile fiscale
(acciza, Tva aferent), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
evaziune fiscala prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 24/2005.
Fapta
inculpaților B.M. și B.E., care au fost depistați la data de 29/30 iunie 2011
deținând fără drept, în afara antrepozitului fiscal, cantitatea de 15.000
țigarete nemarcate corespunzător (fără timbru romanesc), întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de deținere de produse accizabile nemarcate
corespunzător în afara antrepozitului fiscal prev. și ped. de art. 296
1
alin. (1) lit. I din Legea nr. 571/2003.
La
individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților instanța a avut în
vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, persoana inculpaților care
nu aveau antecedente penale însă inculpatul B.M. a mai fost condamnat, chiar
grațiat, poziția acestora care au recunoscut fapta, în conformitate cu art. 320
1
C. proc. pen.
S-a
aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minim, prin
aplicarea și a dispozițiilor art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., cât
și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Față de
circumstanțele reale și personale reținute mai sus, instanța a considerat că
scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiționată a
executării pedepsei.
În baza art.
81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru
ambii inculpați, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare .
S-a
atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art.
71 C. pen. s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev de art. 64 lit
a) teza a II a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe
durata termenului de încercare s-a suspendat și pedeapsa accesorie.
Aplicarea
pedepselor accesorii a fost realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.
pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a
Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței C.E.D.O. care, în conformitate cu
dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte
din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România
prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, în
cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat
chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute
aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică
„interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați,
automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea
infracțiunii" (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în
legislația română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă
națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă
restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile
moderne și a modului de menținere a justului echilibru", însă a
concluzionat că art. 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât
„legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau
proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de
vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de
apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca
rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate
pretinde victimă a acestei măsuri".
În consecință,
o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii
dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului
național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei
măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.
Prin
urmare, în aplicarea jurisprudenței C.E.D.O., instanța nu a aplicat în mod
automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci
a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și
gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
În același sens este și Decizia
Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronunțată
într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 C.
pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu
s-a făcut în mod automat, prin efectul legii, ci s-a supus aprecierii
instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
Astfel, natura
faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia determină instanța a
aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în
temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., va
interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții
elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul
autorității de stat.
Inculpații au
fost reținuți în data de 30 iunie 2011, începând cu ora 03.40, conform
ordonanței de la fila 38, fiind puși în libertate la data de 30 iunie 2011, ora
13.00; astfel că în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata
reținerii.
Cu privire la
latura civilă s-a constatat că partea civilă M.F.P. - A.N.V. - D.R.A.O.V. Iași
s-a constituit parte civilă cu suma de 7.155 lei.
În cauză s-a
impus obligarea inculpaților la plata acestei sume, pentru următoarele
considerente:
În ceea ce
privește infracțiunea prev. de inculpați s-a arătat că sunt produse accizabile
în sensul legii fiscale (art. 206
15
din Legea nr. 571/2003) și
totodată obiectul material al infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv bunul
impozabil (art. 2 lit. g) din Legea nr. 571/2003); prin ascunderea bunului
impozabil, inculpații s-au sustras obligațiilor fiscale, de a depune declarația
de acciză și de a plăti taxele aferente, realizându-se elementul material al
infracțiunii, urmarea imediată fiind tocmai neachitarea obligațiilor fiscale.
Conform legii
române (art. 206
6
alin. (1), art. 206
7
alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 571/2003) statul este îndreptățit la taxă la momentul eliberării
spre consum a produsului accizabil, eliberarea spre consum echivalând și cu
deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv de accize pentru
care taxele nu au fost percepute conform dispozițiilor fiscale; practic, orice
persoană aflată în situația prev. de art. 206
7
alin. (1) lit. b) din
legea nr. 571/2003 (în speță, deținătorul bunului aflat în afara regimului
suspensiv de accize pentru care taxele nu au fost percepute conform legii
fiscale) trebuie să depună imediat o declarație de acciză și a doua zi să o
achite, (reține că potrivit dispozițiilor art. 206
43
din Legea nr.
571/2003, orice cantitate peste limita de 800 de țigarete se consideră a fi
destinată scopului comercial).
Totodată,
prin deținerea și, ulterior prin eliberarea spre consum a produselor
accizabile, s-a acționat și în sfera taxei pe valoare adăugată, potrivit
dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) cu ref. la art. 127 alin. (2) din
Legea nr. 571/2003, orice persoană care acționează într-o manieră independentă,
în mod ocazional, în sfera activităților economice (termen explicat în al.2
art. 127) fiind impozabilă.
Dreptul
național nu poate fi interpretat în afara textului și finalității directivei
2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată;
rezultatul dorit de aceasta, se referă în principiu la armonizarea legislației
prin armonizarea T.V.A., astfel încât bunurile și serviciile similare aflate pe
teritoriul Comunității să suporte aceiași sarcină fiscală indiferent de
lungimea lanțului de producție și de distribuție; în esență, prin cauzele C
111/92, C 3/97 Goodwin and Unstead și C 455/98 Tulihallitus c. Kaupo Selumets
and others, s-a stabilit că natura legală sau ilegală a activităților economice
este irelevantă în ceea ce privește colectarea T.V.A.; în concret, raportat la
speța de față, motivarea reținută privește faptul că țigaretele nemarcate
deținute intră în competiție directă cu țigaretele marcate, pentru care s-au
achitat însă taxele legale.
Nu pot face
obiectul discuției produsele care prin natura lor intrinsecă sau datorită
caracteristicilor speciale exclud orice competiție între sectorul economic legal
și cel ilegal - droguri, monede falsificate.
În consecință,
deținerea de țigarete în afara regimului suspensiv de accize care nu sunt
destinate consumului propriu și pentru care nu este depusă declarația de acciză
(și pentru care nu există probe certe că urma sa fie depusă) a reprezentat
ascunderea bunului impozabil.
În ceea
ce privește infracțiunea prev. de art. 296
1
alin. (1) lit. l) din C.
fisc., s-a reținut că potrivit textului legal orice persoană poate fi subiect
activ, iar simpla deținere a peste 10.000 țigarete în afara antrepozitului
fiscal (locul aflat sub controlul autorității fiscale, unde produsele
accizabile pot fi deținute dar și produse, transportate, primite sau expediate
în regim suspensiv) realizează
elementul material al
infracțiunii, urmarea imediată fiind starea de pericol privind colectarea
veniturilor bugetare.
Obiectele juridic ale infracțiunilor
menționate au fost diferite, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală fiind
reprezentat de relațiile sociale privitoare la stabilirea corectă a stării de
fapt fiscale dar și la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin colectarea
taxelor, impozitelor și contribuțiilor obligatorii către stat, iar în ceea ce
privește infracțiunea prev. de art. 296
1
alin. (1) lit. I) din C.
fisc., a fost reprezentat de relațiile sociale privind încrederea publică în
autenticitatea bunurilor comercializate și asigurarea unui control al statului
asupra operațiunilor cu produse accizabile.
Pe cale
de consecință, instanța a considerat că se impune obligarea celor doi inculpați
la plata sumei 7.155 lei către partea civilă la care s-a adăugat dobânzi și
penalități de întârziere.
În baza
art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a 750 țigarete aflate la
poliția mun. Bacău - secția 2.
În baza art.
163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător
asupra autoturismului, până la achitarea prejudiciului și a cheltuielilor de
judecată.
Având în
vedere că inculpații au comis fapta ca persoane fizice s-a respins cererea de
comunicare a hotărârii la O.R.C.
Văzând și
prev. art. 189 și 191 C. proc. pen.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel inculpații B.E. și B.M., solicitând reducerea
pedepselor principale aplicate și reducerea cuantumului despăgubirilor la care
au fost obligați inculpații.
Prin
Decizia penală nr. 146 din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău,
secția penală, cauze minori și
familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile
declarate de apelanții - inculpați B.E. și B.M. împotriva sentinței penale nr.
120/D din 09 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău.
A desființat
în parte sentința penală apelată, sub aspectul cuantumului despăgubirilor la
care au fost obligați inculpații către partea civilă, a reținut cauza spre
rejudecare și, în fond:
A redus
cuantumul despăgubirilor la care au fost obligați inculpații către partea
civilă de la 7.155 lei la 5.539 lei.
A menținut
celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile
judiciare au rămas în sarcina statului.
Procedând la
verificarea sentinței apelate în raport de actele și lucrările dosarului și de
motivele de apel invocate, Curtea a reținut următoarele:
Ca
situație de fapt, necontestată de către inculpați, s-a reținut că aceștia au
fost surprinși de către organele de poliție în timp ce transportau pe timp de
noapte, cantitatea de 750 pachete țigări. Pachetele de țigări erau marcate cu
timbre străine, ambalate în trei saci de rafie și un rucsac L. și au fost
găsite în portbagajul mașinii și pe bancheta din spate.
Din aspectele
de fapt prezentate a rezultat cu evidență că inculpații urmăreau să
comercializeze țigările pe piața neagră, consecința directă fiind fraudarea
veniturilor statului.
S-a avut în
vedere și faptul că inculpatul B.M. a fost sancționat contravențional în anul
2010 pentru comercializarea țigaretelor necorespunzător marcate fiind necesar a
concluziona în sensul generării unui grad de pericol social ridicat al faptelor
comise de către cei doi inculpați.
Pe de altă
parte, s-a reținut astfel că, într-adevăr, inculpații și-au recunoscut
vinovăția cu privire la faptele reținute în actul de sesizare al instanței.
Această
împrejurare a fost însă deja avută în vedere de către prima instanță, prin
aplicarea beneficiului conferit de lege inculpaților prin dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. în
condițiile în care poziția procesuală a inculpaților a fost deja avută în
vedere prin aplicarea unui tratament sancționator favorabil, în cauză nu au
fost reținute și circumstanțe atenuante față de apelant.
Prin urmare
aspectul invocat de către apelanți, respectiv poziția lor procesuală a fost
deja avut în vedere de către prima instanță, cu consecința aplicării unei
pedepse orientată spre minimul special, astfel cum a fost redus cu o treime în
conformitate cu dispozițiile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
În aceste
condiții a fost evident faptul că o nouă reducere a pedepsei nu ar fi conformă
cu atingerea scopului educativ -preventiv al pedepselor, astfel cum acesta este
prevăzut de art. 52 alin. (1) C. pen.
Pe
latură civilă, inculpații au contestat modalitatea de stabilire a
prejudiciului, respectiv s-a criticat reținerea
cuantumului
taxelor vamale și accizelor în condițiile în care țigările au fost confiscate,
iar inculpații nu au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de
contrabandă.
Datoria
vamală a luat naștere însă prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al
Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import iar debitor vamal se
consideră a fi și orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză
și care știa, sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul
achiziționării sau primirii mărfurilor că ele au fost introduse ilegal, în
această situație aflându-se desigur și inculpații.
În conformitate
cu prevederile art. 4 pct. 13 din Legea 86/2006 privind C. vamal al României,
datorie vamală reprezintă obligația unei persoane de a plăti cuantumul
drepturilor de import sau de export iar în conformitate cu art. 4 pct. 14 lit.
a) din aceeași lege, drepturi de import reprezintă taxele vamale și taxele cu
efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
Împrejurarea
că țigările de contrabandă au fost deja confiscate de către autorități nu a
condus la stingerea datoriei vamale.
În acest sens,
prin Hotărârea din 2 aprilie 2009 dată în cauza C-459/7 Curtea Europeană de
Justiție s-a arătat că „pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea
sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al
Comunității, trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul
birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu".
Pe de
altă parte, împrejurarea că inculpații nu au fost trimiși în judecată și pentru
infracțiunea de contrabandă (deși în opinia instanței de apel se impunea
inculparea și cu privire la această infracțiune, însă deficiența nu a fost
înlăturată în apelul inculpaților) nu a fost de natură să îi exonereze pe
inculpați de la plata taxelor vamale, în condițiile în care instanța a fost
sesizată cu săvârșirea de către aceștia a altor două infracțiuni, evaziune
fiscală și deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, de
natură să producă efecte complexe, o altfel de interpretare intrând în
contradicție cu principiul reparării integrale a prejudiciului și limitând
posibilitatea părții păgubite, în speță statul, de a obține în cadrul
procesului penal o justă și integrală reparare a pagubei.
S-a reținut,
în consecință, că hotărârea apelată nu a evidențiat motive de casare care să
poată fi luate în considerare, atât cu privire la aspectele invocate de
inculpat cât și din oficiu,
impunându-se respingerea
apelurilor ca nefondate și obligarea apelanților la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Împotriva
acestei hotărâri, au declarat recurs inculpații B.E. și B.M. și partea civilă
A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași invocând cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.
Recurenții
inculpați au solicitat reducerea pedepsei, schimbarea modalității de executare,
iar în cazul recurentei inculpate B.E. și a cuantumului despăgubirilor.
Recurenta
parte civilă a solicitat obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de
7.155 lei cu titlu de prejudiciu, la care se adaugă dobânzi și penalități de
întârziere.
Examinând
recursurile declarate de recurenții inculpați B.E. și B.M. și partea civilă
A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași prin raportare la dispozițiile art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta
Curte a constatat că acestea sunt nefondate pentru considerentele care urmează.
Prin Legea nr.
2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele
cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial
sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin
amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar
realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de
atac, doar la chestiuni de drept.
În ce
privește cazul de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen., invocat de recurenții inculpați B.E. și B.M., se constată că,
într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub
aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost
dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare
anterior menționat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare
prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în acest sens,
se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului
judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost
modificat și pct. 14 al art. 385
9
C. proc. pen., stabilindu-se că
hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte
limite decât cele prevăzute de lege, or, în speță,
recurenții
inculpați B.E. și B.M. au criticat hotărârile pronunțate sub aspectul
netemeiniciei pedepsei, respectiv modalitatea de executare a pedepsei (în cazul
recurentei inculpate B.E.) ce le-a fost aplicată, situație exclusă din sfera de
cenzură a înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului,
potrivit art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a
fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Criticile
privind latura civilă, respectiv cuantumul prejudiciului la care au fost
obligați recurenții inculpați B.E. și B.M. apreciat, prea mare de către aceștia
și prea mic de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași, din perspectiva
cazului de casare prev.de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen. invocat în susținerea recursurilor, sunt neîntemeiete.
Se constată
că, în mod justificat s-a reținut, că inculpații au fost trimiși în judecată
pentru două infracțiuni, respectiv evaziune fiscală și deținere de produse
accizabile fn afara antrepozitului fiscal, de natură să producă efecte complexe
astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006
privind C. vam. al României și a Hotărârii C-459/7 din 2 aprilie 2009 a Curții
Europene de Justiție și s-a impus obligarea acestora la plata taxelor vamale și
accizelor. împrejurarea că aceștia nu au fost trimiși în judecată și pentru
infracțiunea de contrabandă, pe de o parte, nu este de natură să îi exonereze
pe inculpați de la plata taxelor vamale, iar, pe de altă parte se justifică
reducerea cuantumului despăgubirilor la care au fost obligați inculpații către
partea civilă, așa cum întemeiat a procedat instanța de apel.
Cu privire la aplicarea
legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține că, în cauză, primul termen de
recurs a fost stabilit la data de 19 februarie 2014, iar de la data pronunțării
deciziei în apel, 10 septembrie 2013 și până la soluționarea recursului, a
intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenței dispozițiilor
art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Potrivit
dispozițiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii
până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi
penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea
penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de
legea
penală nouă și aceasta poate
retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea
juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și
circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul
săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în
raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea
penală și limitele de pedeapsă).
Examinarea
încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în
prezența unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub
aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind
regimul sancționator.
Înalta Curte,
constată că inculpații B.E. și B.M., pe rând, au fost condamnați pentru
săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și deținere de produse accizabile
nemarcate peste limita de 10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal,
infracțiuni prev. și ped. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 320
1
C.
proc. pen. la pedeapsa rezultantă de câte 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81
C. pen. și 3 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a
și b) C. pen.
Astfel, în
ceea ce privește modificările legislative intervenite cu privire la elementele
constitutive ale infracțiunilor prevăzute de infracțiunilor de evaziune fiscală
și deținere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 țigarete în
afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped. de art. 9 lit. a) din
Legea nr. 241/2005 și art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr.
571/2003, raportat la acuzațiile aduse inculpaților B.E. și B.M.I., se constată
că sub aspectul elementului material al laturii obiective și sub aspectul
formei de vinovăție cerute de lege nu au intervenit modificări prin adoptarea
Legii nr. 187/2012, astfel că, nu suntem în prezența unor modificări
legislative care să permită o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile
sub aspectul încadrării juridice dată faptelor.
Totodată, nici
sub aspectul regimului sancționator și circumstanțele de individualizare în
raport cu încadrarea juridică dată celor două fapte de evaziune fiscală
reținute în sarcina inculpaților B.E. și B.M. Ion, nu au intervenit modificări,
astfel că, o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile nu se
impune.
Nici sub aspectul pedepsei
complementare aplicate inculpaților B.E. și B.M.I., legea penală nouă nu va
retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de
condamnarea acestora pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și
deținere de produse accizăbile nemarcate peste limita de 10.000 țigarete în
afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped. de art. 9 lit. a) din
Legea nr. 241/2005 și art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr.
571/2003 care prevede această sancțiune corelativ pedepsei principale și care
nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014, iar cuantumul în care a
fost aplicată (de 3 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare
(pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum și drepturile a căror exercitare a
fost interzisă se regăsesc în noile dispoziții ale art. 66 lit. a) și b) C.
pen.
Pentru toate
aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de inculpații B.E. și B.M. și de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași
împotriva Deciziei penale nr. 146 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel
Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Va obliga
recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul
pentru apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Va obliga
recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpații B.E. și B.M. și de partea civilă
A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași împotriva Deciziei penale nr. 146 din 10
septembrie
2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Obligă
recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul
pentru apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Obligă recurenta parte civilă la plata
sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19
februarie 2014.