ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 616/2014

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 120/D din 09 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus condamnarea inculpaților: - B.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscala și deținere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped. de: - art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. - art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. - B.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și deținere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped. de: - art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. - art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepse durata reținerii din data de 30 iunie 2011 începând cu ora 03, 40 - până la ora 13,00, pentru flecare inculpat Conform art. 71 alin. (1) și (2) din C. pen. s-au interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru ambii inculpați. În baza art. 82 C. pen.

s-a fixat termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat și pedeapsa accesorie. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 7.155 lei către M.F.P. - A.N.V. - D.R.A.O.V., la care s-a adăugat dobânzi și penalități de întârziere. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a 750 țigarete aflate la Poliția municipiu Bacău - Secția 2. În baza art. 163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismului, până la achitarea prejudiciului și a cheltuielilor de judecată.

S-a respins cererea de comunicare a hotărârii la O.R.C. În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că: În noaptea de 29/30 iunie 2011, organele de poliție din cadrul I.P.J Bacău Secția 2 Poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea în trafic a autoturismului din mun. Bacău. Au fost identificați șoferul autoturismului, în persoana inculpatei B.E.

și pasagerul din față, soțul acesteia, în persoana inculpatului B.M.; totodată s-a efectuat controlul autoturismului proprietate, fiind găsiți în portbagajul mașinii un număr de 3 saci de rafie în care se aflau 650 pachete de țigarete, iar pe bancheta din spate, un rucsac L., în care se aflau 100 de pachete de țigarete; toate pachetele de țigarete marcate cu timbre străine erau practic deținute și ascunse de învinuiți în mașina proprietate, fiind ridicate de agenții vamali, în vederea confiscării; cu ocazia controlului, inculpații au declarat că sacii ar fi fost luați de pe stradă, fiind aruncați dintr-o mașină. Prezenți în instanță, în conformitate cu art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., așa cum a fost modif.

prin Legea nr. 202/2010, inculpații au fost întrebați dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, s-a procedat la audierea acestora, inculpații au declarat că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat administrarea de probe doar în circumstanțiere. Pe cale de consecință, instanța de judecată a soluționat cauza, din probele administrate, așa cum au fost precizate mai sus, a rezultat că faptele sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana celor doi pentru a permite stabilirea unei pedepse. Prejudiciul în cuantum de 7.155 lei nu a fost acoperit.

S-a reținut că, situația de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: - proces - verbal de constatare a infracțiunilor, planșa foto aflata la filele 7-11 dosar u.p., proces verbal de control al autovehiculului, adresa din 30 iunie 2011, adeverința din 30 iunie 2011, declarații inculpați. S-a reținut, în drept, că fapta inculpaților B.M. și B.E., care în noaptea de 29/30 iunie 2011 ascundeau în autoturismul proprietate cantitatea de 15.000 țigarete nemarcate corespunzător și pentru care nu erau achitate obligațiile fiscale (acciza, Tva aferent), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 24/2005. Fapta inculpaților B.M.

și B.E., care au fost depistați la data de 29/30 iunie 2011 deținând fără drept, în afara antrepozitului fiscal, cantitatea de 15.000 țigarete nemarcate corespunzător (fără timbru romanesc), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de produse accizabile nemarcate corespunzător în afara antrepozitului fiscal prev. și ped. de art. 296 1 alin. (1) lit. I din Legea nr. 571/2003. La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, persoana inculpaților care nu aveau antecedente penale însă inculpatul B.M. a mai fost condamnat, chiar grațiat, poziția acestora care au recunoscut fapta, în conformitate cu art. 320 1 C. proc.

pen. S-a aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minim, prin aplicarea și a dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cât și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Față de circumstanțele reale și personale reținute mai sus, instanța a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiționată a executării pedepsei. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru ambii inculpați, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare . S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev de art. 64 lit a) teza a II a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

pe durata termenului de încercare s-a suspendat și pedeapsa accesorie. Aplicarea pedepselor accesorii a fost realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței C.E.D.O. care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii" (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst.).

Curtea a acceptat „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru", însă a concluzionat că art. 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri". În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței C.E.D.O., instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului. În același sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu s-a făcut în mod automat, prin efectul legii, ci s-a supus aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia determină instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., va interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Inculpații au fost reținuți în data de 30 iunie 2011, începând cu ora 03.40, conform ordonanței de la fila 38, fiind puși în libertate la data de 30 iunie 2011, ora 13.00; astfel că în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii.

Cu privire la latura civilă s-a constatat că partea civilă M.F.P. - A.N.V. - D.R.A.O.V. Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 7.155 lei. În cauză s-a impus obligarea inculpaților la plata acestei sume, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește infracțiunea prev. de inculpați s-a arătat că sunt produse accizabile în sensul legii fiscale (art. 206 15 din Legea nr. 571/2003) și totodată obiectul material al infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv bunul impozabil (art. 2 lit. g) din Legea nr. 571/2003); prin ascunderea bunului impozabil, inculpații s-au sustras obligațiilor fiscale, de a depune declarația de acciză și de a plăti taxele aferente, realizându-se elementul material al infracțiunii, urmarea imediată fiind tocmai neachitarea obligațiilor fiscale.

Conform legii române (art. 206 6 alin. (1), art. 206 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003) statul este îndreptățit la taxă la momentul eliberării spre consum a produsului accizabil, eliberarea spre consum echivalând și cu deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv de accize pentru care taxele nu au fost percepute conform dispozițiilor fiscale; practic, orice persoană aflată în situația prev. de art. 206 7 alin. (1) lit. b) din legea nr. 571/2003 (în speță, deținătorul bunului aflat în afara regimului suspensiv de accize pentru care taxele nu au fost percepute conform legii fiscale) trebuie să depună imediat o declarație de acciză și a doua zi să o achite, (reține că potrivit dispozițiilor art. 206 43 din Legea nr. 571/2003, orice cantitate peste limita de 800 de țigarete se consideră a fi destinată scopului comercial).

Totodată, prin deținerea și, ulterior prin eliberarea spre consum a produselor accizabile, s-a acționat și în sfera taxei pe valoare adăugată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. c) cu ref. la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, orice persoană care acționează într-o manieră independentă, în mod ocazional, în sfera activităților economice (termen explicat în al.2 art. 127) fiind impozabilă.

Dreptul național nu poate fi interpretat în afara textului și finalității directivei 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată; rezultatul dorit de aceasta, se referă în principiu la armonizarea legislației prin armonizarea T.V.A., astfel încât bunurile și serviciile similare aflate pe teritoriul Comunității să suporte aceiași sarcină fiscală indiferent de lungimea lanțului de producție și de distribuție; în esență, prin cauzele C 111/92, C 3/97 Goodwin and Unstead și C 455/98 Tulihallitus c. Kaupo Selumets and others, s-a stabilit că natura legală sau ilegală a activităților economice este irelevantă în ceea ce privește colectarea T.V.A.; în concret, raportat la speța de față, motivarea reținută privește faptul că țigaretele nemarcate deținute intră în competiție directă cu țigaretele marcate, pentru care s-au achitat însă taxele legale.

Nu pot face obiectul discuției produsele care prin natura lor intrinsecă sau datorită caracteristicilor speciale exclud orice competiție între sectorul economic legal și cel ilegal - droguri, monede falsificate. În consecință, deținerea de țigarete în afara regimului suspensiv de accize care nu sunt destinate consumului propriu și pentru care nu este depusă declarația de acciză (și pentru care nu există probe certe că urma sa fie depusă) a reprezentat ascunderea bunului impozabil.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din C. fisc., s-a reținut că potrivit textului legal orice persoană poate fi subiect activ, iar simpla deținere a peste 10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal (locul aflat sub controlul autorității fiscale, unde produsele accizabile pot fi deținute dar și produse, transportate, primite sau expediate în regim suspensiv) realizează elementul material al infracțiunii, urmarea imediată fiind starea de pericol privind colectarea veniturilor bugetare.

Obiectele juridic ale infracțiunilor menționate au fost diferite, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală fiind reprezentat de relațiile sociale privitoare la stabilirea corectă a stării de fapt fiscale dar și la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin colectarea taxelor, impozitelor și contribuțiilor obligatorii către stat, iar în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 296 1 alin. (1) lit. I) din C. fisc., a fost reprezentat de relațiile sociale privind încrederea publică în autenticitatea bunurilor comercializate și asigurarea unui control al statului asupra operațiunilor cu produse accizabile. Pe cale de consecință, instanța a considerat că se impune obligarea celor doi inculpați la plata sumei 7.155 lei către partea civilă la care s-a adăugat dobânzi și penalități de întârziere.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a 750 țigarete aflate la poliția mun. Bacău - secția 2. În baza art. 163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismului, până la achitarea prejudiciului și a cheltuielilor de judecată. Având în vedere că inculpații au comis fapta ca persoane fizice s-a respins cererea de comunicare a hotărârii la O.R.C. Văzând și prev. art. 189 și 191 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații B.E. și B.M., solicitând reducerea pedepselor principale aplicate și reducerea cuantumului despăgubirilor la care au fost obligați inculpații. Prin Decizia penală nr. 146 din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. a admis apelurile declarate de apelanții - inculpați B.E. și B.M. împotriva sentinței penale nr. 120/D din 09 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău. A desființat în parte sentința penală apelată, sub aspectul cuantumului despăgubirilor la care au fost obligați inculpații către partea civilă, a reținut cauza spre rejudecare și, în fond: A redus cuantumul despăgubirilor la care au fost obligați inculpații către partea civilă de la 7.155 lei la 5.539 lei. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Procedând la verificarea sentinței apelate în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate, Curtea a reținut următoarele: Ca situație de fapt, necontestată de către inculpați, s-a reținut că aceștia au fost surprinși de către organele de poliție în timp ce transportau pe timp de noapte, cantitatea de 750 pachete țigări.

Pachetele de țigări erau marcate cu timbre străine, ambalate în trei saci de rafie și un rucsac L. și au fost găsite în portbagajul mașinii și pe bancheta din spate. Din aspectele de fapt prezentate a rezultat cu evidență că inculpații urmăreau să comercializeze țigările pe piața neagră, consecința directă fiind fraudarea veniturilor statului. S-a avut în vedere și faptul că inculpatul B.M. a fost sancționat contravențional în anul 2010 pentru comercializarea țigaretelor necorespunzător marcate fiind necesar a concluziona în sensul generării unui grad de pericol social ridicat al faptelor comise de către cei doi inculpați. Pe de altă parte, s-a reținut astfel că, într-adevăr, inculpații și-au recunoscut vinovăția cu privire la faptele reținute în actul de sesizare al instanței.

Această împrejurare a fost însă deja avută în vedere de către prima instanță, prin aplicarea beneficiului conferit de lege inculpaților prin dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. în condițiile în care poziția procesuală a inculpaților a fost deja avută în vedere prin aplicarea unui tratament sancționator favorabil, în cauză nu au fost reținute și circumstanțe atenuante față de apelant. Prin urmare aspectul invocat de către apelanți, respectiv poziția lor procesuală a fost deja avut în vedere de către prima instanță, cu consecința aplicării unei pedepse orientată spre minimul special, astfel cum a fost redus cu o treime în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. În aceste condiții a fost evident faptul că o nouă reducere a pedepsei nu ar fi conformă cu atingerea scopului educativ -preventiv al pedepselor, astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 alin. (1) C. pen. Pe latură civilă, inculpații au contestat modalitatea de stabilire a prejudiciului, respectiv s-a criticat reținerea cuantumului taxelor vamale și accizelor în condițiile în care țigările au fost confiscate, iar inculpații nu au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de contrabandă. Datoria vamală a luat naștere însă prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import iar debitor vamal se consideră a fi și orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa, sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor că ele au fost introduse ilegal, în această situație aflându-se desigur și inculpații.

În conformitate cu prevederile art. 4 pct. 13 din Legea 86/2006 privind C. vamal al României, datorie vamală reprezintă obligația unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export iar în conformitate cu art. 4 pct. 14 lit. a) din aceeași lege, drepturi de import reprezintă taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri. Împrejurarea că țigările de contrabandă au fost deja confiscate de către autorități nu a condus la stingerea datoriei vamale.

În acest sens, prin Hotărârea din 2 aprilie 2009 dată în cauza C-459/7 Curtea Europeană de Justiție s-a arătat că „pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunității, trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu". Pe de altă parte, împrejurarea că inculpații nu au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de contrabandă (deși în opinia instanței de apel se impunea inculparea și cu privire la această infracțiune, însă deficiența nu a fost înlăturată în apelul inculpaților) nu a fost de natură să îi exonereze pe inculpați de la plata taxelor vamale, în condițiile în care instanța a fost sesizată cu săvârșirea de către aceștia a altor două infracțiuni, evaziune fiscală și deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, de natură să producă efecte complexe, o altfel de interpretare intrând în contradicție cu principiul reparării integrale a prejudiciului și limitând posibilitatea părții păgubite, în speță statul, de a obține în cadrul procesului penal o justă și integrală reparare a pagubei.

S-a reținut, în consecință, că hotărârea apelată nu a evidențiat motive de casare care să poată fi luate în considerare, atât cu privire la aspectele invocate de inculpat cât și din oficiu, impunându-se respingerea apelurilor ca nefondate și obligarea apelanților la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs inculpații B.E. și B.M. și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Recurenții inculpați au solicitat reducerea pedepsei, schimbarea modalității de executare, iar în cazul recurentei inculpate B.E. și a cuantumului despăgubirilor. Recurenta parte civilă a solicitat obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 7.155 lei cu titlu de prejudiciu, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere.

Examinând recursurile declarate de recurenții inculpați B.E. și B.M. și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate pentru considerentele care urmează. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurenții inculpați B.E. și B.M., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menționat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speță, recurenții inculpați B.E. și B.M. au criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei, respectiv modalitatea de executare a pedepsei (în cazul recurentei inculpate B.E.) ce le-a fost aplicată, situație exclusă din sfera de cenzură a înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Criticile privind latura civilă, respectiv cuantumul prejudiciului la care au fost obligați recurenții inculpați B.E. și B.M. apreciat, prea mare de către aceștia și prea mic de către partea civilă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Iași, din perspectiva cazului de casare prev.de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. invocat în susținerea recursurilor, sunt neîntemeiete. Se constată că, în mod justificat s-a reținut, că inculpații au fost trimiși în judecată pentru două infracțiuni, respectiv evaziune fiscală și deținere de produse accizabile fn afara antrepozitului fiscal, de natură să producă efecte complexe astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României și a Hotărârii C-459/7 din 2 aprilie 2009 a Curții Europene de Justiție și s-a impus obligarea acestora la plata taxelor vamale și accizelor.

împrejurarea că aceștia nu au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de contrabandă, pe de o parte, nu este de natură să îi exonereze pe inculpați de la plata taxelor vamale, iar, pe de altă parte se justifică reducerea cuantumului despăgubirilor la care au fost obligați inculpații către partea civilă, așa cum întemeiat a procedat instanța de apel. Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 19 februarie 2014, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 10 septembrie 2013 și până la soluționarea recursului, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen.

privind aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator. Înalta Curte, constată că inculpații B.E. și B.M., pe rând, au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și deținere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa rezultantă de câte 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.

și 3 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Astfel, în ceea ce privește modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de infracțiunilor de evaziune fiscală și deținere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, raportat la acuzațiile aduse inculpaților B.E. și B.M.I., se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective și sub aspectul formei de vinovăție cerute de lege nu au intervenit modificări prin adoptarea Legii nr. 187/2012, astfel că, nu suntem în prezența unor modificări legislative care să permită o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile sub aspectul încadrării juridice dată faptelor.

Totodată, nici sub aspectul regimului sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată celor două fapte de evaziune fiscală reținute în sarcina inculpaților B.E. și B.M. Ion, nu au intervenit modificări, astfel că, o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile nu se impune. Nici sub aspectul pedepsei complementare aplicate inculpaților B.E. și B.M.I., legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea acestora pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și deținere de produse accizăbile nemarcate peste limita de 10.000 țigarete în afara antrepozitului fiscal, infracțiuni prev. și ped.

de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 care prevede această sancțiune corelativ pedepsei principale și care nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014, iar cuantumul în care a fost aplicată (de 3 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum și drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziții ale art. 66 lit. a) și b) C. pen. Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.E. și B.M. și de partea civilă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Iași împotriva Deciziei penale nr. 146 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.E. și B.M. și de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași împotriva Deciziei penale nr. 146 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2014.