ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1689/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 89 din data de 27 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 17304/95/2012 s-a admis în parte acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă Statul Român, prin reprezentant A.N.A.F., împuternicit D.G.F.P. Gorj și a fost obligat inculpatul C.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.G. SRL, prin lichidator judiciar SP C. IPURL, la plata sumei de 63.393 RON reprezentând prejudiciu produs prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în perioada 1 ianuarie-31 martie 2011. În baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 280 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 264/2012 pronunțată la data de 21 noiembrie 2012 în Dosarul nr. 14552/95/2012, a fost admisă cererea formulată de inculpatul C.M. privind judecarea cauzei potrivit art. 320 1 C. proc. pen. anterior, iar în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, a fost condamnat acest inculpat la 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior; în baza art. 71 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen.

anterior, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior; în baza art. 81 C. pen. anterior, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. anterior; s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. anterior privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare; s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 84 C. pen. anterior potrivit cu care, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța va dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale; în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea copiei dispozitivului prezentei hotărâri judecătorești către Oficiul Național al Registrului Comerțului, la momentul rămânerii definitive a hotărârii; s-a dispune luarea măsurii asigurătorii a sechestrului constând în indisponibilizarea următoarelor bunuri imobile: o casă de locuit situată în localitatea C.M.A., județul Bistrița-Năsăud, cu suprafața de 152 mp, construită în anul 1986 și un teren situat în aceeași localitate, cu destinația curți, construcții, în suprafață de 0,10 ha.

În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, s-au desființat total înscrisurile folosite de inculpat pentru comiterea infracțiunii. Ca stare de fapt, instanța a reținut că, în calitate de administrator al SC D.G. SRL L., în perioada 1 ianuarie-31 martie 2011 inculpatul C.M. a înregistrat în evidența contabilă a societății administrate facturi fictive ce atestau aprovizionări nereale de piei de bovine de la SC W.I. SRL, 6 facturi fiscale, SC F. SRL, 36 facturi fiscale, SC A.T. SRL, 36 facturi fiscale, SC M.P. SRL, 41 facturi fiscale și SC P. SRL, 14 facturi fiscale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (plata impozitului pe profit și TVA) către bugetul statului, prin majorarea cheltuielilor și reducerea corespunzătoare a bazei impozabile.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cât și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., D.G.F.P. Craiova. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a invocat motivul de nelegalitate privind omisiunea instanței de fond de a obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.G. SRL L., județul Gorj. Partea civilă Statul român, prin A.N.A.F., D.G.F.P. Craiova a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate, susținând, în cadrul primului motiv de apel, că în mod greșit s-a reținut ca prejudiciu suma de 63.393 RON reprezentând TVA, în condițiile în care prejudiciul generat bugetului consolidat al statului este în sumă de 81.888 RON, reprezentând impozit pe profit.

Cel de-al doilea motiv de apel a vizat omisiunea primei instanțe de a obliga pe intimatul inculpat și la plata accesoriilor aferente creanțelor fiscale reprezentând impozite, respectiv plata dobânzilor, a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere până la achitarea integrală a sumei stabilită ca fiind prejudiciu. În sfârșit, s-a criticat sentința cu privire la nepronunțarea cererii formulată de apelanta-parte civilă, de indisponibilizare a bunurilor imobile și imobile ale inculpatului, prin instituirea unui sechestru în vederea reparării prejudiciului produs prin infracțiune. Prin decizia penală nr. 396 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul atât Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, declarat împotriva sentinței penale nr. 89 de la 27 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul cu nr. 17304/95/2012, privind pe intimatul-inculpat C.M.

A fost desființată în parte sentința numai în ceea ce privește obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sensul că a obligat inculpatul la plata sumei de 530 RON, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.G. SRL L., județul Gorj. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul părții civile A.N.A.F., D.G.F.P. Craiova, declarat împotriva sentinței penale nr. 89 de la 27 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul cu nr. 17304/95/2012, ca nefondat. A fost obligată apelanta, parte civilă la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 200 RON reprezentând onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a pronunța această decizie, s-au reținut următoarele: Probele administrate în cauză fac dovada că instanța de fond a soluționat în mod legal și temeinic cauza sub aspectul laturii civile, stabilind prejudiciul infracțional la suma de 63.393 RON, având în vedere solicitarea invocată de partea civilă vizând prejudiciul considerat a fi produs prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în perioada 1 ianuarie-31 martie 2011. De asemenea, în acord cu sentința apelată au fost reținute prevederile art. 119 alin. (2) C. proc. fisc., conform cărora nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele cu titlu de obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, constatându-se implicit că inculpatul nu poate fi obligat la plata de accesorii și pentru acea parte din prejudiciul penal ce reprezintă deja accesorii calculate de la data nașterii obligației de plată, până la data intrării în insolvență.

În sfârșit, nici ultimul motiv de apel, respectiv omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ale intimatului prin instituirea unui sechestru în vederea reparării prejudiciului infracțional, nu poate conduce la desființarea sentinței sub acest aspect, partea civilă putând solicita executarea debitului după rămânerea definitivă a sentinței. Împotriva deciziei penale nr. 396 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Craiova, A.J.F.P.

Târgu-Jiu la data de 18 decembrie 2013. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 ianuarie 2014. Preliminar, Înalta Curte apreciază că potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Având în vedere data înregistrării recursului pe rolul Înaltei Curți, respectiv 28 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen., dispoziția tranzitorie menționată este aplicabilă în cauză, astfel că această instanță va continua să judece cauza conform C. proc.

pen. anterior. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul declarat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: În cauză, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 5 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior, care trebuie invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum obligă dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Craiova, A.J.F.P. Târgu-Jiu și-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Înalta Curte apreciază că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate. Astfel, se observă că, prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Recurenta reiterează prin motivele de recurs solicitările din apel, în sensul că, aceasta consideră că în mod greșit atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut ca prejudiciu doar suma de 63.393 RON reprezentând TVA, în situația în care prejudiciul general consolidat cuprinde și suma de 81.888 RON reprezentând impozit pe profit. Și astfel consideră că a fost prejudiciat cu diferența sumei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, precum și majorări și penalități de întârziere calculate de organele fiscale din cadrul D.G.F.P. Gorj, actual A.J.F.P. Gorj în raportul de inspecție din 20 aprilie 2012 ce constituie titlu de creanță. Un alt motiv de recurs are în vedere faptul că instanța nu a obligat inculpatul la plata accesoriilor aferente creanțelor fiscale reprezentând impozite, respectiv la plata dobânzilor, majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere până la achitarea integrală a sumei reținute ca prejudiciu.

În continuare, o altă critică constă în faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și părții responsabile civilmente până la concurența întregului prejudiciu, constând atât în debit, cât și accesorii prin instituirea unui sechestru în vederea reparării prejudiciului produs prin infracțiune. Un ultim motiv de recurs privește nelegalitatea obligării părții civile la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceste cheltuieli au fost avansate de stat și rămân în sarcina starului. În drept, A.N.A.F., D.G.F.P. Gorj și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. anterior. Referitor la solicitarea recurentei părți civile A.N.A.F., D.G.F.P.

Gorj de a examina cauza prin prisma cazului de casare circumscris dispozițiilor art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, iar cazul de casare invocat a fost abrogat. De asemenea, instanța de recurs nu poate examina decât chestiuni ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate. Criticile recurentei părți civile ar putea fi analizate conform cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, ulterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, fiind respectate dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., doar atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Referitor la prima critică a recurentei, în sensul de a constata că în mod greșit atât instanța de fond, cât și de apel au reținut ca prejudiciu doar suma de 63.393 RON, Înalta Curte apreciază că despăgubirile acordate părții civile trebuie limitate la perioada infracțională reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, acțiunea civilă alăturată procesului penal neputând avea alt obiect decât faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

În ceea ce privește cea de-a doua critică a recurentei în privința acordării accesoriilor calculate până la achitarea integrală a prejudiciului, instanțele anterioare în mod corect nu au procedat la obligarea inculpatului la plata accesoriilor aferente de la data scadenței până la data achitării integrale a prejudiciului, având în vedere prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care prevăd că nicio dobândă, majorare sau penalitate ori cheltuială, numită generic accesorii nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii insolvenței, precum și prevederile art. 119 alin. (2) C. proc. fisc., conform cărora nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele cu titlu de obligații fiscale accesorii, astfel că inculpatul nu poate fi obligat la plata de aceesorii și pentru acea parte din prejudiciu ce reprezintă deja accesorii calculate de la data nașterii obligației de plată până la data intrării în insolvență.

Nici motivul invocat referitor la indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ale inculpatului prin instituirea unui sechestru în vederea reparării prejudiciului nu poate fi reținut, măsura asigurătorie fiind luată deja prin hotărârea de condamnare a inculpatului. De asemenea, nici ultimul motiv învederat cu privire la nelegalitatea obligării recurentei părți civile la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi admis, întrucât raportat la dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior care prevede că, în cazul declarării apelului ori al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins apelul ori cererea. Ca atare, Înalta Curte apreciază că respectivele critici ale recurentei nu pot face obiectul examinării instanței de recurs prin prisma motivelor de recurs invocate și nici alte cazuri de casare nu s-au ivit spre a putea fi luate în considerare din oficiu.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Craiova, A.J.F.P. Târgu-Jiu împotriva deciziei penale nr. 3 96 din data de 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și o va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Craiova, A.J.F.P. Târgu-Jiu împotriva deciziei penale nr. 396 din data de 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.M. în sumă de 200 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2014.